Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Apel la mascarada de proces la care au înghețat și pietrele (-30 grade C)

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul unui avocat din Brașov am depus ieri, în termen, la Mitropolia din Sibiu cererea de apel la hotărârea Consistoriului Eparhial de la Miercurea-Ciuc, din data de 10 ianuarie 2017. Atunci, în frigul de -30 de grade din ianuarie, când bietul Gheron Sava a înghețat afară, eu am avut ”privilegiul” să am parte de mai multă ”căldură”, adică de un proces cu totul ilegal, ilar și ieșit din comun, făcut de niște oameni care habar nu au de propriul Regulament după care trebuia să facă judecata.

Judecătorii mei au fost 6 preoți cărora, potrivit PS Longhin de Bănceni, le transmit acest mesaj arhieresc: ”să le spui celor care spun că ești caterisit că ei sunt caterisiți, nu tu; părinte Ciprian, acum ești cu adevărat preotul lui Hristos” (afirmație făcută la Bănceni, în prezența a peste 10 persoane):

1. Ioan Ovidiu Măciucă din Covasna – președintele Consistoriului (a fost ca și absent, neavând nici cea mai mică autoritate asupra întregii ședințe, necunoscând îndatoririle ce îi reveneau în această calitate; a stat înspăimântat două ore și jumătate pe scaun, în timp ce ”colaboratorii” se certau între ei, iar eu a trebuit de mai multe ori să îi calmez; culmea ironiei, nu?)

2. Vasile-Petru Cătinean (din Călimănel-Toplița) – fost coleg cu mine încă din seminar, care a pus mai presus de prietenia noastră ascultarea întru minciună față de ierarhul ecumenist. Dacă nu eram acolo, să îi fac pârtie să vorbească, nu îl lăsau ”colegii” să își spună punctul de vedere. Eu cu respectul, el cu pumnalul. Dumnezeu să îl ierte!

3. Ciprian Popica din Întorsura Buzăului – pe post de clovn al Consistoriului, a râs, a plâns, a vorbit tot felul de lucruri fără legătură cu subiectul. Când eu am vrut să spun despre sinodul din Creta, am fost oprit, când el ne-a povestit de antimisul găurit de foc de la el din biserică, a fost tare interesant… și irelevant.

4. Marian-Gheorghe Banciu din Sărămaș (Întorsura Buzăului) – cel mai cuminte din echipă; doar era numai membru supleant. Mult succes la doctorat, să dea Domnul să ajungă om mare și să apere într-o zi și adevărul, că minciuna o pot apăra și alții.

5. Constantin Curcă din Corbu – bietul de el, la un moment dat a început să se întrebe cu voce tare: ”mai durează mult, că vreau să mă duc acasă, mă așteaptă familia.” No comment.

6. Emil-Antim Nan – marele grefier, care a scris numai ce a zis acuzarea (Ovidiu Mureșan din Sf. Gheorghe), iar când l-am întrebat de ce nu notează și ce spun eu, a fost dezarmant: ”mă doare mâna, nu pot scrie așa mult.” Ce să mai zici? Doamne, dă-i sănătate.

Doamne, te rog la Sibiu să îmi dai niște judecători cu care să am ce discuta. Vorba aceea, mitropolitul Laurențiu are o mulțime de profesori universitari la îndemână. Că de oameni necunoscători de teologie ortodoxă și de drept canonic mi-a ajuns.

În concluzie, Îi mulțumesc pe această cale lui Dumnezeu, pentru tot ce mi-a dat, pentru tot ce mi-a luat și pentru tot ce mi-a lăsat, iar domnului avocat N. îi trimit smerita mea binecuvântare.

Lupta merge înainte. Maica Domnului este cu noi!

Aici este atașat pdf cu cererea de apel.

Apel pr Ciprian Staicu

Doamne ajută.

pr. Ciprian-Ioan Staicu

O invitație la … invitație la dialog

Am citit un articol frumos (îl găsiți mai jos):
Ce am observat până acum din pozițiile pro Patriarhie
Comentariul meu succint:
– erezia ecumenistă este cea mai gravă din istorie; de aceea nivelul de întunecare al propovăduitorilor ei este pe măsură; iar viclenia, ca și consecință, a lipsei luminării prin har, este tot pe măsură sau… fără măsură.
– oricând putem sta la discuții și să nu fie numai unul de fiecare parte, ci cel puțin câte 3 sau 5. Dar să fie o discuție publică, nu montată de Trinitas TV.
– Patriarhia mustește de masoni. Și pe colină, și mai în vale… Ăștia nu dau înapoi, că rămân fără glas… permanent, așa cum au jurat la înscrierea lor în această religie luciferică masonică.
– cei care duc lupta antiecumenistă sunt, în general, oameni cu scaun la cap. Degeaba încearcă ecumeniștii să ne dea și cu … scaunul în cap. Nu lovesc în noi, ci în Capul Ortodoxiei, Care este Hristos. Fapt care nu rămâne fără urmări.
În concluzie, noi ne ducem lupta, cum putem, cât ne va întări Hristos, dorindu-le ecumeniștilor pocăință, sinceritate și altruism.
Să nu uităm că unii au cam transformat cuvintele lui Hristos din ”paște oile Male” în… ”junghie oile Mele.” Iar ”abatorul” pare a fi legat de cursurile… de la poalele Bucegilor.


Oricâte cursuri de torționari ortodocși ar face unii la mănăstirea Caraiman, să nu uite că Crucea este mereu deasupra (cu atât mai vădit acolo), iar biruința prin ea este veșnică.
Noi am ales Crucea, ecumeniștii sper să nu se mulțumească doar cu … ascultarea pâinii!

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Cuvinte de folos ale Sfântului Paisie Aghioritul

Am primit pe mail. În final era folosit cam des cuvântul ”norocos”, ori pentru că ”noroc” vine de la demonul Moloh și nu vrem să avem de-a face cu el, am schimbat termenul cu ”binecuvântat.” Nu cred că se supără Sf. Paisie.

1. Fericiți sunt cei care L-au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu, împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.

2. Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască as­cunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.

3. Fericiţi sunt cei care au izbutit să facă pe ne­bunii pentru Hristos, păzindu-şi în felul acesta bogăţia lor duhovnicească.

4. Fericiţi sunt cei care nu propovăduiesc Evan­ghelia prin cuvinte, ci o trăiesc şi o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi dă de gol.

5. Fericiţi sunt cei care se bucură când sunt cle­vetiţi pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudaţi pe drept pentru viața lor virtuoasă. Acesta este semnul sfinţeniei, şi nu nevoința seacă a faptelor trupeşti şi numărul mare al nevoințelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie şi cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simţăminte false.

6. Fericiţi sunt cei care preferă să fie nedreptăţiţi decât să nedreptăţească şi primesc netulburați şi în tăcere nedreptăţile, arătând cu fapta că ei cred „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul” şi de Acesta aş­teaptă să fie îndreptăţiţi, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deşertăciune.

7. Fericiţi sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenţia lor, dar nu murmură (nu cârtesc), ci-L slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceştia vor avea locul cel mai bun în Rai, împreună cu mărturisitorii şi mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor spre tăiere, iar acum, în Rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele şi mâinile lui Hristos.

8. Fericiţi sunt cei care s-au născut urâţi şi sunt dispreţuiţi aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu şi nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din Rai.

9. Fericite sunt văduvele care au purtat haine ne­gre în această viaţă, fie şi fără voie, şi au trăit o viaţă duhovnicească albă (curată), slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestriţe şi duc o viaţă pestriţă.

10. Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt orfanii care au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor lor, deoarece unii ca aceştia au izbutit să-şi facă pe Dumnezeu Tată încă din această viaţă, având în acelaşi timp depusă în „casieria” lui Dumnezeu dragostea părinţilor lor, de care s-au lipsit şi care creşte cu dobândă.

11. Fericiţi sunt părinţii care nu folosesc cuvântul „nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viaţa lor sfântă, pe care copiii o imită şi, bucuroşi, urmează lui Hristos cu nobleţe duhovnicească.

12. Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi „din pântecele maicii lor”, dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat, dobândind Împărăţia lui Dumnezeu „întru sudoarea feței lor.” (Facere 3, 19)

13. Fericiţi sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc şi astfel, fără osteneală, au sporit în viaţa cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiţi sunt copiii cei nedreptăţiţi, care nu au fost ajutaţi de­loc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciţi spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor şi întorcându-se cu 180 de grade, şi-au întraripat sufletul ieşind din sfera de atracţie a pă­mântului şi mişcându-se în orbita duhovnicească.

14. Mirenii îi numesc binecuvântați pe astronauţii care se mişcă în spaţiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiţi sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin Rai, care urcă la Dumnezeu şi adeseori umblă prin Rai, în adevărata lor locuinţă, cu mijlocul cel mai rapid şi fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.

15. Fericiţi sunt cei care slavoslovesc pe Dumne­zeu pentru luna ce îi luminează şi îi ajută să meargă noaptea. Însă mai fericiţi sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii şi nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putinţă să lucească.

16. Mirenii îi numesc binecuvântați pe cei care trăiesc în palate de cristal şi au toate înlesnirile. Însă mai fe­riciţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa lor şi s-au eliberat de lanţul acestei evoluţii lumeşti a multor înlesniri (de fapt a multor greutăţi) şi astfel s-au slobozit de neliniştea înfricoşătoare a epocii noastre.

17. Mirenii îi numesc binecuvântați pe cei care pot să dobândească bunătăţile lumii. Dar mai fericiţi sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos şi se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel lângă Hristos zi şi noapte în mângâierea Sa dumneze­iască, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: „Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă şi nu încape în inima mea cea mică”.

18. Mirenii îi numesc binecuvântați pe cei care au funcţiile cele mai înalte şi casele cele mai mari, deoa­rece aceştia au toate înlesnirile şi duc o viaţă tihnită. Dar mai fericiţi sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc şi puţină hrană şi îmbrăcăminte, după cum spune Sfântul Pavel (I Timotei 6, 8). În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deşartă, fo­losind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.

19. Binecuvântați sunt cei care devin generali şi miniş­tri, dar şi bucuroși cei care devin şi pentru câteva ore, atunci când se îmbată şi se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiţi sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat şi au izbutit prin Duhul Sfânt să de­vină îngeri pământeşti. Unii ca aceştia „se îmbată” mereu de vinul paradisiac.

20. Fericiţi cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecaţi ca nebuni şi astfel vor intra în Rai fără paşaport. Dar mai fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt cei foar­te învăţaţi, care fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos şi îşi bat joc de toată deşertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos preţuieşte mai mult decât toată ştiinţa şi înţelepciunea înţelepţilor întregii lumi.

Cu dragoste în Hristos, fratele vostru, monahul Paisie

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Epistole,

Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005)

Poezie despre … noul fenomen Pitești

Am primit pe mail, din păcate fără autor al ei. Dacă cineva îl știe, să ne contacteze.


În Caraiman se instruiesc,,părinții”
Să-i judece pe mărturisitori.
Nu să jupoaie, nici să smulgă dinții,
Se pregătesc de-a fi răstignitori!

Păstori-inchizitori ”made in Creta”,
Vor adevărul iar crucificat.
Și pentru asta pregătesc ancheta
Și-anchetatori din regnul apostat.

Vai nouă! Vai și vouă, celor care
Să junghiați păstori vă pregătiți!
Ce duh întunecat de lepădare
Vă-ndeamnă-n frații voștri să loviți?

Ați fost contaminați-iată dovada !!!
Vreți cruciade, vreți să fiți ca ei !
Nu mai tăiați cu sabia ori spada,
Ne junghiați păstorii ca pe miei…

Păstorul ,,răzvrătit”ce niciodată
Nu vrea să-i faceți stâna–capiște,
E pregătit de,,frați”- jertfă curată,
Să se audă orga-n liniște!!

–Stai liniștită, oaie,tu,ca mine,
Planul e-n cancelarii perfectat
De moarte să fii pregătit,creștine!
E cârdul mioritic lepădat!

Spre Cruce, ortodoxule, privește !
Spre CEL ce-n Creta n-a fost invitat.
Stai tare! Nu te-nfricoșa! Mărturisește!
Avem PĂSTOR în ceruri de urmat.

Poți să-ți răscumperi azi viața toată
Tu ia aminte, oaie, la PĂSTOR !
Să spui, când te-or târî la judecată:
CA SĂ-NVIEZ CU TINE, DOAMNE, VREAU SĂ MOR !

Ecumeniștii au serbat un an de la întâlnirea Francisc-Kirill la Havana


Cu participarea ÎPS-lui Mitropolit Ilarion de Volokolamsk, Preşedintele Departamentului de Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei şi a Cardinalului Kurt Kox, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, au avut loc pe data de 12 Februarie 2017, la Universitatea Frεibourg, în Elveţia, manifestările sărbătoreşti organizate cu ocazia primei aniversări a istoricei întâlniri, la Havana, Cuba, dintre Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii şi Papa Francisc al Romei.
Manifestările au fost organizate cu ajutorul Colocviul Episcopal al Bisericii Romano-catolice din Elveţia, al Episcopului de Laussane, Geneva şi Fribourg, Monsenior Charles Morero şi al Institutului de Studii Ecumenice al Universităţii din Fribourg.
Manifestările s-au deschis cu o Conferinţă de Presă în Sala Senatului, unde Mitropolitul Ilarion şi Cardinalul Kourt Kox au subliniat importanţa organizării, în fiecare an, a manifestărilor de acest fel ca mod eficient de a promova cooperarea între ortodocşi şi romano-catolici, în lumina prevederilor Declaraţiei Comune semnate în urmă cu un an de cei doi întîistătători bisericeşti, în Havana.
În Sala de Ceremonii a Universităţii a avut loc întrunirea oficială la care au fost prezenţi mulţi Ierarhi şi clerici din Patriarhia Moscovei şi ai altor Biserici Ortodoxe locale, ai bisericii romano-catolice şi ai grupărilor protestante. Au fost de-asemenea prezenţi Mitropolitul Ieremia al Elveţiei, Arhiepiscopul Iov de Telmisou, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice la Consiliul Mondial al Bisericilor, Arhiepiscopul Mihail al Genevei şi al Europei de Vest al Bisericii Ruse din afara graniţelor, Episcopul sârb Andrei al Austriei şi Elveţei, Episcopul romano-catolic de Laussane, Geneva şi Fribourg, Monsenior Charles Morero, protopresbiterul Mihail Gundiaev, reprezentant al Patriarhiei Moscovei la CMB etc.
Mitropolitul Ieremia a subliniat importanţa eforturilor depuse de Patriarhia Ecumenică şi de Biserica Ortodoxă a Rusiei pentru promovarea dialogului intercreştin în scopul de a se împlini cele spuse de Mântuitorul: ”ca toți să fie una” (Ioan 17, 21) Ierarhul a subliniat experienţele pozitive ale cooperării strânse dintre creştinii diverselor denominaţii în Elveţia.
Principalii conferenţiari au fost Mitropolitul Volokolamsk Ilarion şi Cardinalul Kourt Kox. Primul a subliniat că întâlnirea de la Havana nu a fost numai una istorică, ci a fost expresia vădită a nivelului de încredere reciprocă la care s-a ajuns în ultima perioadă şi care deschide noi perspective istorice pentru relaţiile dintre ortodocşi şi romano-catolici. Întâlnirea a fost dinadins organizată departe de „vechile contradicţii ale Lumii Vechi”, în scopul de a fi luate decizii menite a influenţa situaţia pe plan internaţional şi social.
În Declaraţia Comună se stipulează că pentru a putea fi mărturia ortodocşilor şi a romano-catolicilor din lumea contemporană la înălţimea celei date de martirii Răsăritului şi Apusului, care au rămas credincioşi lui Hristos până la sfârşit, reuşind să se unească întru El, aceştia au datoria să „colaboreze în spirit frăţesc pentru a propovădui Evanghelia mântuirii”.


ÎPS Ilarion a dat exemple de colaborare dintre cele două Biserici, exclusiv din perioada ce a urmat întâlnirii de la Havana.
Cardinalul Kourt Kox a subliniat de-asemenea, la rândul său, caracterul istoric al întâlnirii, într-un punct geografic – Havana – unde se intersectează cele patru părți ale lumii, unde se anulează granițele culturale și politice.
Întâlnirea dintre Papa Francisc şi Patriarhul Kiril a contribuit foarte mult la abordarea disensiunilor deja existente dintre ortodocşi şi romano-catolici. Cardinalul a analizat în amănunt Declaraţia Comună, ca pe un text prin excelenţă pastoral, cu reverberații ecumenice.
La finalul întâlnirii oficiale, corul elveţian „In illo tempore” a interpretat piese ale compozitorilor ortodocşi şi romano-catolici de ieri şi de azi, printre care şi ale Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk. În cadrul manifestărilor sărbătoreşti a fost lansată noua carte a Mitropolitului Ilarion, care tocmai a fost publicată în limba germană, cu titlul „Mic Îndrumar Catehetic al Bisericii Ortodoxe”

traducere din neogreacă de S. D.

 

Comentariul meu:

În primul rând, îi mulțumesc doamnei traducătoare că a acceptat rugămintea mea de a face o echipă. Nădăjduim să facem voia lui Dumnezeu.

Legat de articol și de întâlnirea menționată, câteva gânduri pe care vreau să vi le împărtășesc, spre luare aminte:

– ”romano-catolicii” nu sunt nici romei (urmași ai bizantinilor), nici ”catolici” (adică păstrători ai credinței universale, întregi, nepătate a Bisericii), ci sunt PAPISTAȘI, eretici, iar Francisc este ereziarh, nu episcop al Bisericii;

– vedem că întâlnirea de la Havana și trădarea Ortodoxiei de către patriarhul Kirill se încadrează în planurile masonico-sincretiste ale Vaticanului;

– nu le pasă de adevărul de credință, ci doar de agenda lor de distrugere a Ortodoxiei;

– sărbătoresc trădarea, adică fac un lucru de un cinism demonic;

– ”pastorația” Vaticanului este de fapt planul lupilor de a sfâșia turma lui Hristos;

– pe ecumeniști îi interesează numai netezirea căii pentru venirea antihristului;

– dacă martirii ”au rămas credincioşi lui Hristos până la sfârşit”, ecumeniștii nu vor să Îi fie credincioși nici măcar la început, ci sunt doar urmași ai lui Iuda Iscarioteanul;

Concluzia mea: să ne ducem lupta de nesupunerea în fața ecumeniștilor până la ultima suflare a vieții noastre. Hristos este Capul Bisericii și El va fi în veci.

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Părintele Ioan Miron din comuna Turdaș (județul Alba), dragul meu prieten, este chemat la judecată de ecumeniști

Ați văzut vreodată ca un preot să se descalțe când intră în Sfântul Altar pentru a sluji Sfânta Liturghie și se încalță cu niște papuci speciali, pe care îi folosește doar în Sfântul Altar? Eu am văzut, pentru prima oară în viața mea, când am slujit cu părintele Ioan Miron.

Părintele Ioan este un foarte bun cunoscător al Pidalionului, al Sfintelor Canoane ale Bisericii, pe care le studiază zilnic și trăiește și slujește lui Hristos fără abatere de la ele. Vor avea mult de furcă cei de la Alba-Iulia, căci nu va accepta să fie anihilat în mod necanonic. Nu au argumente împotriva lui. El ferește Biserica de schismă, ar trebui lăudat. Însă ei vor să îl mazilească.

Părinte Ioane, îți transmit cuvântul Preasfințitului Longhin: ”toți cei care vor încerca să te caterisească nu vor reuși, ci ei vor fi caterisiți de Duhul Sfânt!”
Părintele Ioan a întrerupt pomenirea ierarhului ecumenist Irineu de multă vreme, dinainte de Sinodul din Creta, pentru multiplele abateri de la dreapta credință ale acestui ierarh. Acum părintele Ioan va merge să primească pe merit cununa de mărturisitor al lui Hristos.

Se vor afla față în față: trimișii ierarhului ecumenist Irineu și părintele Ioan (un om în care este viu Hristos-Domnul Cel prigonit și răstignit de ecumeniști).

Voi fi personal alături de el, cu ajutorul lui Dumnezeu.

pr. Ciprian Staicu

Începutul ecumenismului – studiu preliminar pe documente (1902) și paralelă cu ”febra cretană” (2016)

Părintele Sava Lavriotul a afirmat că începutul ecumenismului ar fi legat de Enciclica patriarhului ecumenic Ieremia al Constantinopolului, din anul 1902. La întrebarea unei doamne despre ce anume scrie exact în această Enciclică, am făcut un mic studiu introductiv, pornind de la textul ei, găsit la adresa:
https://www.scribd.com/document/77290945/%CE%97-%CE%A0%CE%91%CE%A4%CE%A1%CE%99%CE%91%CE%A1%CE%A7%CE%99%CE%9A%CE%97-%CE%95%CE%93%CE%9A%CE%A5%CE%9A%CE%9B%CE%99%CE%9F%CE%A3-%CE%A4%CE%9F%CE%A5-1902#
Iată și un pdf cu foaia de titlu – Enciclica din 1902

Iată mailul meu de răspuns:

”Cu rugăciunile dvs, am găsit-o aici (și am dat linkul)
Ia sa vedem ce zice pe scurt:
– e despre relațiile dintre Bisericile Ortodoxe autocefale și despre alte probleme de interes general (pe vremea aceea).
– broșura (lucrarea) a fost tipărită de Editura Patriarhiei ecumenice doar în anul 1904 (interesant, caci Enciclicele sunt scrisori trimise peste tot, ori a aștepta 2 ani pentru a publica textul și a-l trimite pare ciudat)
– în introducere se spune care sunt pe scurt temele tratate:
a) întâlnirea în înțelegere și în iubire și întărirea Bisericilor Ortodoxe autocefale;
b) relația posibilă și abordarea cu iubire creștină a celor două ramuri (αναδενδράδας) creștine, catolicismul și protestantismul (comentariul meu: deja expresia sună ecumenist, fiind numiți ereticii – ”ramuri”; apoi s-a dezvoltat încet și ”teoria ramurilor”, celebră în erezia ecumenistă; dacă li se spunea ”ramuri uscate, despărțite de Trupul Bisericii, moarte și lipsite de har – atunci era ADEVĂRAT”).
c) cum vede Biserica Ortodoxă apropierea și unirea cu așa-numiții ”vechii catolici” (care s-au despărțit de ceilalți catolici-papistași);
d) păstrarea sau schimbarea calendarului aflat în uz.
Urmează textul, prin care se arată dorința de unire cu neortodocșii. Trebuie studiat cu atenție.
Apoi, partea a doua a broșurii expune răspunsul Patriarhiei Ierusalimului la această enciclică a Patriarhului ecumenic. Acest răspuns este marcat de deschiderea spre unitate cu eterodocșii. Iarăși, trebuie studiat în amănunțime.
Apoi este răspunsul Patriarhiei Rusiei. Apoi al Bisericii Greciei.
Vine și răspunsul Bisericii României (încă nu era patriarhie) (între paginile 42-53), semnată de ierarhii romani, în frunte cu Iosif, mitropolit primat al României.
Răspunsul românesc este foarte echilibrat și extins. La un moment dat se spune așa:
”Nu acceptăm însă propuneri în ceea ce privește modul de intrare (în ortodoxie): pentru că există o singură, unică intrare spre Cale, Adevăr și Viață, și aceasta este credința sinceră, neîntinată și statornică, așa cum noi am primit-o de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și cum au dogmatizat-o Sfinții Lui ucenici prin cele șapte Sinoade Ecumenice, atât în ceea ce privește învățătura, cât și din punct de vedere al disciplinei canonice bisericești.”
Comentariul meu: Unde sunt ”luptătorii” români din Creta, care au dat la o parte apoi canoanele Sfinților Părinți și în mod anticanonic ne prigonesc pe noi, cei care nu vrem să ne facem părtași la erezie și, în mod canonic, am întrerupt pomenirea lor? Îmi vine în minte, parcă, un cuvânt celebru: unde ești tu. Țepeș doamne? Iertați. Sau mai bine: Doamne, dă-le pocăință și stă-le împotrivă în încercarea ecumenistă eretică de a duce un neam întreg în iad.
Apoi este răspunsul Bisericii Serbiei.
În cazul sârbilor, ei hotărăsc mai multe puncte concrete, din care la punctul 2 (la pagina 61 a broșurii) se spune așa:
”Această unire (a ortodocșilor cu eterodocșii) este cu putință să se realizeze dacă dogmele Sfintei Biserici Ortodoxe sunt păstrate în toată integritatea și în esența lor, așa cum au fost păstrate în primele secole creștine de către toți creștinii.”
Comentariul meu: Unde se situează ”luptătorii” români actuali, participanți la blasfemia din Creta față de această concepție sănătoasă ortodoxă? Așa de departe ca pământul de soare. Sau poate chiar dublu. Deocamdată. Dar suntem în ziua pildei fiului risipitor, deci să luăm aminte.
Urmează răspunsul Bisericii din Muntenegru
Se încheie cu răspunsuri date tuturor de către Patriarhia ecumenica, sub conducerea aceluiași patriarh Ioachim (de asta a durat în total 2 ani, până au venit toate răspunsurile)
Așa se încheie (are în total 80 de pagini). Voi încerca în viitor un studiu amănunțit al ei
Cu respect, pr. Ciprian Staicu.”