Am primit pe mail:
A se vedea link:
http://orthochristian.com/114467.html
Cu comentariul:
„Arhiepiscopul Onufrie slujește cu patriarhul Kirill!!! Iar arhiepiscopul Longhin îl pomenește pe arhiepiscopul Onufrie (care-l pomenește pe patriarhul Kirill)!!!
Să mai zică cineva ceva!!”
Și dovezile ereziei de facto a falșilor anti-ecumeniști vor continua…
Cu „siguranță”… patriarhul ecumenic Bartolomeu se va „împotrivi” cu putere în legătură cu această blasfemie!
Încă un pas făcut spre religia universală. Legăturile papistașilor cu masoneria nu mai sunt ascunse, ci sunt arătate pe față! Chiar dacă își vor cere „scuze”, încă un pas spre „unirea” tuturor religiilor a fost făcut!
„Cele ce ne unesc sunt cu mult mai mari decât cele care ne despart (adică satana care îi unește se crede mai mare ca Dumnezeu – n.trad.). Așa cum spunem la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (o spune unul care este eretic, fără preoție, fără har – n.trad.), toți suntem frați și surori, iar cel care ne unește este duhul lui dumnezeu (de fapt îi unește satana, duhul cel atotviclean – n.trad.).”
Acesta a fost mesajul transmis masonilor de către „arhiepiscopul” papistaș al Braziliei, Msgr. Sergio Castrini, cu ocazia înființării Templar Preceptories and Priorates din Amazon of Castelo de Tomar Nr. 61 și din Rondonia Estrela de Porto Velho Nr. 62. (este vorba despre Ordinul Cavalerilor Templieri), în data de 6 mai, la „biserica sfintei familii” (altă erezie – n.trad.) din Tarumã, când a „slujit” parohul Charles Cunha cu „diaconul” Messias Alencar, conform unui site spaniol.
„Această zi este istorică și va rămâne în inima noastră și va arăta clar că suntem creștini, că suntem cavaleri ai Domnului nostru Iisus Hristos și că suntem slujitori ai lui Dumnezeu”, a declarat Jurimar Collares Ipiranga, ministrul educației și culturii al estului Braziliei (GOB), al Amazonului (care are cea mai mare parte a populației Braziliei).
Castrini și-a început predica prin accentuarea iubirii lui Dumnezeu față de omenire: „Dumnezeu este iubire și modul cunoașterii Lui este iubirea (se trece cu vederea că dumnezeul masoneriei este satana, adică ura totală împotriva Iubirii și a omenirii – n.trad.). Iubirea este întotdeauna un răspuns, mai ales față de Dumnezeu, Care ne-a iubit mai întâi (și pe papistași și pe masoni îi iubește ca oameni Creatorul și Dumnezeu Cel adevărat, dar pentru faptele lor, în lipsa pocăinței, vor ajunge alături de dumnezeul lor, satana – n.trad.). Crucea pe care o aveți pe veșmintele dvs (se referă la masoni – n.trad.) este simbol al iubirii lui Dumnezeu față de omenire (câtă fățărnicie, de fapt așa fac toți ereticii, inclusiv ecumeniștii – n.trad.).”
„Episcopul” (cel fără har și preoție – n.trad.) și-a încheiat predica vorbind despre călătoria pe care a făcut-o la Sfintele Locuri, la începutul acestui an, unde a vizitat și bisericile construite de către cavalerii templieri în perioada Cruciadelor și a încheiat cu o invitație către ei, spunând: „biserica poate părea diferită la suprafața ei, dar noi suntem toți uniți în Hristos (iată și blasfemia finală! – n.trad.).”
Știrea a provocat mânia papistașilor simpli. Între timp, știrea despre acest scandal a dispărut de pe site-ul „arhiepiscopiei papistașe.”
Sursa – https://paterikiparadosi.blogspot.com/2018/07/blog-post_342.html#more
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
„Lipsa bucuriei înseamnă lipsa lui Dumnezeu (din viața noastră), în vreme ce bucuria este dovada prezenței Lui. Dacă cineva este un om lumesc și se desfătează de cele trecătoare, de plăceri, de cele deșarte, acesta va simți probabil o anumită plăcere sau satisfacție, dar în realitate, dacă cineva privește cu atenție, va vedea că în viața acelei persoane există durere și tristețe, așa cum spune Sfânta Scriptură: durere și mâhnire are sufletul fiecărui om care săvârșește răul.
Nu este posibil să existe bucurie acolo unde se încalcă poruncile lui Dumnezeu, așa cum este imposibil să existe tristețe acolo unde este respectată cu adevărat Legea Domnului.”
(Gheronda Emilian Simonopetritul)
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
„Am observat că în prezent mulți nu pot să mai suporte tăcerea (liniștea). Managerii strigă. Tinerii ascultă muzică su sonorul tare. Vârstnicii se uită la nesfârșit la televizor. Se pare că fiecare se teme să fie singur cu sine însuși. Aceasta sugrumă vocea conștiinței.
De fapt conștiința este un mesaj de la Dumnezeu pentru noi. A trăi după cum îți spune conștiința înseamnă să trăiești cu ajutorul veștilor pe care ți le aduc îngerii buni.
Când o persoană nu cunoaște tăcerea, nu poate să îi audă pe îngeri. Se spune atunci când ești liniștit și pașnic: un înger plin de pace zboară pe lângă noi.
Tăcerea ajută. În tăcere, mama poate să audă plânsul copiilor ei care sunt departe și să se roage cu grijă pentru ei. Numai în tăcere omul vorbește cu Dumnezeu. Iar Acesta îi răspunde tot în tăcere.
În cărțile duhovnicești pot fi găsite descrieri ale unor asemenea stări precum „liniștea sau pacea minții.” Iar Hristos este numit: „Domnul tăcerii” și „Începătorul păcii.”
Aveți în viața voastră liniște și pace…?
Să trăim o viață liniștită și tăcută, cu toată evlavia și cu credința cea dreaptă.”
Ghenadie Scholarios, primul patriarh al capitalei Bizanțului după cucerirea acesteia de către turci (29 mai 1453), scria:
„Eu cred următoarele: cel care îl va pomeni pe papa sau va fi în comuniune cu cei care îl pomenesc sau va sfătui și va îndemna pe cineva să îl pomenească, îl voi considera exact cum a făcut Sfântul și Marele Sinod de la Constantinopol, care a cercetat dogma latină (papistașă) și i-a condamnat pe cei care credeau în ea, adică pe patriarhul Ioannis Vekkos și pe cei de un cuget cu el.
De asemenea, nu consider că pomenirea papei sau a oricărui alt episcop este un lucru neînsemnat. De altfel, comuniunea duhovnicească a celor de aceeași credință și supunerea lor desăvârșită față de adevărații păstori se exprimă prin pomenirea numelui lor.
Sinoadele și Sfinții Părinți au hotărât că trebuie să ne ferim de comuniunea cu cei de al căror cuget ne lepădăm. Mai presus de toate, însă, Domnul Hristos ne spune: „Oile nu urmează glasul străinului , ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul lui.” (Ioan 10, 5)
Să nu cumva să se întâmple ca eu să fac să cadă în erezie Biserica mea, care este Mama Sfântă a ortodocșilor, acceptând pomenirea papei, căci papa mărturisește și crede cele pe care Biserica nu le acceptă.
Așadar, cel care vă mărturisi că papa drept învață acum drept cuvântul adevărului, mărturisește astfel că strămoșii noștri au fost eretici. Părerea mea a fost și este aceasta: urmând Sfinților Părinți, fără nicio îndoială nu voi fi vreodată în comuniune cu papa și cu cei care au comuniune cu el. Pentru că noi trebuie să imităm, să urmăm credința Sfinților Părinți, devreme ce nu avem sfințenia și înțelepciunea lor (ca să zicem că am putea face altfel – n.trad.).”
Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/07/blog-post_13.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolisului, îi răspunde într-o scrisoare unui cunoscut de-al său, care era monah, astfel:
„Cugetul tău smerit face deosebire între anumite inegalități dintre noi, din pricina vredniciei sau slujirii mele arhierești. Această vrednicie sau cinste este cu adevărat mare, dar în ea însăși și față de ea însăși. Cu adevărat această vrednicie îl cinstește pe cel care o deține, îl cinstește pentru valoarea ei obiectivă, însă aceasta nu schimbă deloc relațiile lui cu frații întru Domnul, care rămân întotdeauna aceleași și de aceea între noi doi nu există nicio diferență și nicio inegalitate.
În afară de aceasta, vrednicia sau slujirea de arhiereu este model de cuget smerit (sau de smerenie). Arhiereul este primul între cei cu cuget smerit, așadar este ultimul dintre toți. Unde este măreția lui? Vrednicia arhierească dă cinste celui care o are, fără însă a deveni pricină de deosebire între episcop și ceilalți frați ai Domnului.
Între frați se disting, indiferent de vrednicia sau slujirea pe care o deține fiecare, cei care Îl urmează (Îl imită) pe Hristos, pentru că ei sunt purtători ai arhetipului icoanei Lui și ai harului Duhului Sfânt, care îi împodobește și îi înalță pe o poziție deosebită de cinste și slavă. ”
Doar prin această poziție se face deosebirea și lipsa de egalitate între cei care sunt egali prin har. Cel care a înaintat în virtute îl depășește pe cel care nu a înaintat în ea. De asemenea, rămâne mult în urmă (față de ceilalți frați în Hristos – n.trad.) cel care nu are nicio virtute. Cel indiferent și neinteresat de virtute, chiar și episcop să fie, este cu mult mai prejos decât cel care duce lupta cea bună cu stăruință și trezvie, chiar dacă acela este un umil și smerit monah.”
(fragmente din lucrarea:
Pr. Dionisie Tatsis, Învățăturile Sfântului Nectarie,
pp. 135-136)
Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/07/blog-post_31.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
Notă: cuvinte de foc ale Sfântului Nectarie, ierarh al Ortodoxiei, menite să smerească pe ereticii arhierei apostați ecumeniști (și pe toți cei de un gând cu ei) și să ne responsabilizeze pe toți întru dobândirea virtuților, spre mântuire, întru slava lui Dumnezeu.
