Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 19 (Glasul lăuntric NU TACE)

serafim-joanta

În atenția domnului Serafim Joantă!


Stimate domnule Serafim Joantă,

Cu durere în suflet va scriu aceste rânduri în care vreau să luați la cunoștință mâhnirea care m-a cuprins, fiindcă nu vă mai pot numi ”Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit.” Motivul pentru care sunt obligat să încetez a vă numi pe dumneavoastră Părinte duhovnicesc al turmei lui Hristos din care fac parte este participarea și semnarea de către dumneavoastră a textelor de la Întâlnirea din Creta (iunie 2016).
Urmând glasul lăuntric al lui Hristos îmi împlinesc datoria de credincios de a mărturisi dezacordul dintre textele semnate de dvs împreună cu ceilalți “ierarhi” și Evanghelia Lui Hristos, propovăduită de Sfinții Apostoli.
Nu am nici o dorință de a începe cu dvs o discuție teologică (“Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere”) și să aduc argumente care demonstrează diferența dintre Adevărul propovăduit de Sfinții Apostoli ( și transmis nouă prin Sfinții Părinți, prin Sfintele Sinoade Ecumenice care au avut loc de-a lungul timpului) și textele semnate de majoritatea participanților (80% dintre ei) la întâlnirea din Creta din iunie 2016. Argumentele teologice care dezaproba textele de la Creta au fost publicate de altfel de ierarhi și teologi vrednici de crezare.
Așadar, cu nădejde, deși nu foarte mare recunosc, vă doresc ca timpul pe care vi l-a mai dăruit Dumnezeu în această lume să vă fie un prilej de pocăință, de luminare, de ridicare, de întoarcere la Adevăr, nu numai dvs, ci tuturor celor care au semnat acest texte antihristice.
Domnule Serafim Joanta, cei care sunt a lui Hristos sunt datori să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni, să-I dăm deci întâietate Lui și nu oamenilor. În consecință, până nu vă veți dezice public de textele semnate în Creta, conștiința nu îmi îngăduie să mai particip la slujbele în care sunteți pomenit dvs sau alți ierarhi care au semnat textele din Creta.
Încheind, vă pun la suflet următorul text din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel:

6. Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
7. Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!
10. Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.
11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. (Galateni 1, 6-12)

Ioan Haiduc din Viena

Propagandă ecumenistă și răspuns ortodox

Am fost informați că anumiți părinți de la mănăstiri mari din Moldova recomandă citirea cărții părintelui Epifanie Teodoropoulos – ”Cele două extreme: ecumenismul și stilismul.” Se practică chiar adăugarea în comenzile de carte ale credincioșilor trimise prin poștă de la aceste mănăstiri a câte unui exemplar al acestei cărți. Scopul? Potrivit părerii lor, antiecumeniștii români ar fi pe poziția stiliștilor greci care s-au desprins din Biserica Ortodoxă Greacă, iar cartea sus-menționată le-ar cam da – în viziunea lor – argumentele necesare pentru a afirma că, da, sinodul din Creta a fost rău, dar este greșită oprirea pomenirii ierarhilor români semnatari. Vă prezentăm mai jos – pentru cei care nu au vremea necesară pentru a citi această carte – o recenzie a ei, făcută de un ieromonah român, care demontează argumentelor monahilor pro-ecumeniști români. Dumnezeu să ne ajute să mărturisim Adevărul nu cu jumătăți de măsură, ci întreg și frumos, așa cum este el. (redacția)

În variantă electronică puteți citi cartea integral în format pdf aici:

epifanie_teodoropulos_cele_doua_extreme_ecumenismul_si_stilismul

theodoropulos_arhim-cele_doua_extreme_ecumenismul_si_stilismul

RECENZIE

O viziune ortodoxă asupra cărţii:

“Cele două extreme: ecumenismul şi stilismul”

 

Cartea pr. Epifanie Theodoropulos intitulată “Cele două extreme: ecumenismul şi stilismul” a apărut la Editura Evanghelismos Bucureşti, 2006 şi are două părţi: Ecumenismul şi Stilismul.

În prima parte, sunt prezentate gravele compromisuri făcute cu ereticii de către o mulţime de ierarhi ortodocşi. Despre patriarhul Atenagora autorul afirmă că “s-a alipit definitiv la erezie”, iar catolicii cu care făcuse mari compromisuri sunt numiţi de pr. Epifanie Theodoropulos, de mai multe ori, eretici. Despre ecumenism acesta zice că este “mai rău decât orice erezie”. Aceste idei sunt ortodoxe. Pe tot parcursul cărţii, însă, întâlnim și afirmaţii contradictorii.

În partea a doua se vorbeşte mai ales despre stiliştii greci. Potrivit pr. Epifanie Theodoropulos “stiliştii sunt responsabili nu pentru că au păstrat calendarul vechi, ci pentru că au proclamat Biserica Greciei drept schismatică şi au rupt legătura canonică cu ea. Dacă ar fi ţinut calendarul vechi şi nu ar fi rupt împărtăşirea cu Biserica Greciei, ar fi fost într-o desăvârşită rânduială canonică”. Pr. Epifanie arată cum ar fi trebuit să procedeze: “Încetarea pomenirii patriarhului (n.n. Atenagora) la care aţi ajuns, este limita cea din urmă îngăduită de Sfintele Canoane. Nu mergeţi mai departe (adică să primiţi a pomeni pe alţi episcopi), deoarece în felul acesta veţi ajunge la schismă. De vreme ce acum v-aţi oprit aici şi continuaţi «să vă împărtăşiţi cu Biserica mama oficială şi cu toate Bisericile Ortodoxe», (…) înseamnă că, deocamdată, staţi pe pământul tare al Bisericii“.

Autorul este pe de o parte de acord cu nepomenirea la slujbe a unui ierarh ortodox care “învaţă lucruri eretice”, dar pe de altă parte îi îndreptăţeşte abil pe cei care vor să-l pomenească, motivând printre altele, că nu vor să facă schismă.

Dar pr. Epifanie Theodoropulos se referă de mai multe ori, la canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), arătând clar că nu e vorba de schismă. “ Dacă un cleric, spune canonul, se va rupe de un astfel de episcop «înainte de hotărârea sinodală», nu face nicio greşeală pentru care să fie supus pedepsei, ci mai degrabă este vrednic de laudă”. Iată şi o altă modalitate prin care îi îndreptăţeşte pe cei care vor să continue pomenirea unui astfel de episcop: “Mâine patriarhul (n.n. Atenagora) va pleca din lumea aceasta şi –cine ştie ?- poate va urma după el un om înţelept. Atunci …se va termina cu isteria unionistă şi aiurelile filopapale.” Nicăieri la Sfinţii Părinţi nu găsim astfel de motive pentru a întârzia îngrădirea de erezie sperând că lucrurile se vor îndrepta de la sine! Acesta nu este un argument care să se sprijine pe canoane, ci pe o judecată lumească. Deşi pledează pentru o poziţie duplicitară faţă de patriarhul Atenagora, totuşi, autorul arată că opoziţia fermă poate să împiedice participarea la compromisuri mai mari. (“Am încă motive să cred că dacă până astăzi patriarhul (n.n. Atenagora) nu a îndrăznit să facă şi alte compromisuri mai mari, aşa cum dorea, această se datorează faptului că Arhiepiscopul Atenei nu numai că nu l-a încurajat, ci a pus şi «frână»).

Dacă pe vremea pr. Epifanie Theodoropulos atitudinea fermă a fost atât de necesară pentru “a frâna” compromisurile ierarhilor ortodocși cu ereticii, cu atât mai mult aceasta este necesară astăzi. Situaţia actuală în care s-a decis oprirea pomenirii ierarhilor care sunt de acord cu sinodul din Creta din 16- 27 iunie 2016 este deplin întemeiată pe  Canonul 15 I-II Constantinopol (861), cu care conglăsuiește și Canonul 31 Apostolic.

Canonul 15 spune că avem dreptul să nu mai pomenim la slujbe pe ierarhii care propovăduiesc în public “oarecare eres” şi că nu putem fi învinuiţi ca făcând schismă, deoarece noi, prin oprirea pomenirii, doar ne-am îngrădit de erezie, rămânând în Biserică și silindu-ne ”a izbăvi Biserica de schisme și de împărțiri”.

Ecumenismul este “panerezia ereziilor” și sinodul din Creta, din iunie 2016, l-a legiferat. Astăzi, cei care ies din Biserică sunt tocmai cei care sunt de acord cu documentele acestui sinod, deoarece ele sunt în contradicţie cu învăţătura scripturistico-patristică şi cu Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, cele mai înalte foruri de judecată în Ortodoxie .

Concluzionând, pr. Epifanie i-a îndreptăţit pe cei din timpul său care nu voiau să întrerupă pomenirea patriarhului Athenagora la slujbe, deși aceştia nu au facut astfel tot ceea ce canoanele Sfinţilor Părinţi îi îndreptăţeau să facă. El a ţinut mai mult la slava lumii şi nu a crezut că “cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4,4). Cei care recomandă astăzi această carte, nu cred nici ei, de fapt, în aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Iacov şi nu sunt urmaşi ai Sfinţilor Părinţi, ci ai celor care spun jumătăţi de adevăr!

Singura morală pe care un ortodox o poate extrage în urma citirii acestei cărţi este următoarea: repere reale pentru cei care vor să rămână în Adevăr sunt numai Sfinţii Părinţi şi Sfintele Canoane pe care trebuie să îi (le) citim cu sârguinţă, astfel încât nimeni să nu ne poată înşela cu jumătăţi de adevăr, îmbrăcate în haină aparent ortodoxă.

                                                                                                        Ieromonah Teodor Popovici

Spurcăciunea antihristică ecumenistă deja are o istorie lungă în spate, dar același satan căruia se închină. ANATHEMA!


Vezi și articolul

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/adunarile_cmb_ocultism_vrajitori_muzica_rock_spiritism_teologi_coreeni_episcopi_femei_si_ortodocsi/2016-09-20-172

Decât cu ecumeniștii, mai bine plini de lepră, că de ea mai scapi, dar de iadul lor nu !

 

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 18 (Operațiunea ”Motanul încălțat”)

motanul-incaltat-2

Operaţiunea pseudo-sinodală “motanul încălţat”

Odinioară, faimosul motan încălţat, deliciul copilăriei noastre din perioada interbelică, luând o doză zdravănă de “obtuzol” (un tonic natural pentru obtuzitate), a dorit să-şi epateze toţi supuşii printr-o vizită de lucru istorică, etalându-şi euforic, plin de-o emfază ridicolă, o bogăţie luxuriantă şi o putere inexistentă, agenţii săi de influenţă (desigur, nu le ştim denumirea exactă din vremea aceea – sic), profitorii de toată vremea având mare grijă să cosmetizeze riguros şi corect politic întreg itinerarul ţinuturilor traversate, în goana caleştii, de primul motan al regatului, prezentându-i suveranului nărod o butaforie magică şi abil ticluită…
Pe ambele laturi ale drumului, faţade vopsite în nuanţe ţipătoare, optimizante, ghirlande multicolore din flori de import, fanfare festiviste săltăreţe şi asurzitoare, mulţime de motani, pisici şi pisoiaşi, în straie de sărbătoare, aplaudaci de rând, cuprinşi în scene bucolice şi tablouri vivante, înduioşătoare până la lacrimi de mândrie, pentru orice gură-cască, cu lupi şi mieluţi îmbrăţişaţi sub paza serviciilor speciale din vremea basmului arhicunoscut, ba şi câte un purtător de cuvânt local, diversionist şi răspândac de duzină, strigând în faţa convoiului oficial, pe cât îl ţineau bojocii motăneşti, impregnaţi şi cu niscai praf de mac: “Să ne trăieşti măria ta, motanul nostru prim, mult iubit şi încălţat cu cizme roşii!”
Cer iertare tuturor creştinilor cu fapta, cititori fideli, luminaţi în duh şi adevăr, pentru această evocare tragicomică, dar analogia sa cu operaţiunea pseudo-sinodală, denumită pompos şi amăgitor “Sfântul şi Marele Sinod”, este frapantă, sugestivă şi evidentă, ipso facto.
Promotorii respectivului pseudo-sinod, sinecurişti oficiali şi joviali ai aşa-zisului ”Consiliu mondial al bisericilor” (CMB), în cel mai demagogic limbaj cotidian posibil (de fapt, sub-limbaj – sic), fără urmă de obraz pentru acţiunile lor duplicitare şi înşelătoare, dar cu mai multe feţe şi interfeţe logistice şi mediatice, desfăşoară o intensă şi entuziastă acţiune de amăgire şi intoxicare a întregii opinii publice planetare, prezentând ca sinod, cu un tupeu stupefiant, această făcătură pseudo-religioasă, de sorginte sigur ocultofilă şi cu marcă mamonică.
Cu şorţuleţul, echeraşul şi mişmaşul, amestecă la ordin, premeditat şi viclean, Ortodoxia cu eterodoxia şi evident, Ortodocşii cu eterodocşii (catolici, protestanţi, monofiziţi, neo-arianişti, neo-varlamişti, în prima etapă, apoi cu mozaicii, mahomedanii, neo-gnosticiştii, sincretiştii, new-age-iştii, budiştii, taoiştii, zeniştii şi alţi n-işti, în etapa următoare – sic), vrând să reunească, artificial şi forţat, toate religiile istorice într-o singură pseudo-religie mondială oficială, trecând pe un plan secundar Ortodoxia, singura credinţă Revelată, drept slăvitoare şi mântuitoare (visând chiar mai mult, s-o năruiască din interior prin fraţii înşelători strecuraţi în ea, până la cele mai înalte nivele ocultofile), pregătind frenetic, imoral şi necanonic, acest fals sinod, prin fariseii, cărturarii liber-cugetători, caiafele, irozii şi iudele contemporane, fără frică de Dumnezeu!
Unul dintre Sfinţii români ai închisorilor, pe care l-am avut Duhovnic, ne îndemna să ne rugăm, cu dragoste şi compasiune lucrătoare, pentru toţi oamenii, indiferent de religia lor, în rugăciunile noastre particulare, după care zâmbind, cu un humor fin, adăuga că oricum îi vom reîntâlni pe toţi, la Judecata neamurilor, atunci când Împăratul Vieţii ne va hotărî fiecăruia locul pentru veşnicie, evident şi promotorilor vicleni ai “noului Baal”, pardon, scuzaţi, era să zic noului motan încălţat cu toată suita sa…

Ţinta lor este ştiută demult în toată lumea creştin-ortodoxă, credincioasă Sfintei Predanii: venirea şi instalarea, în fruntea templului reclădit al lui Solomon, a tatălui minciunii, falsul mesia, adică anti-Hristul, stăpânitorul întunecat şi ucigaş de suflete al acestui veac, despre lucrarea căruia am fost preveniţi de Însuşi Împăratul Vieţii, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii.
Că lucrurile stau întocmai aşa, se vede clar dintr-un pasaj absolut edificator, aparţinând unui Înalt Ierarh Ortodox, vrednic de arhieria sa (ÎPS Antonie Plămădeală, mutat la cele veşnice, întru nădejdea Învierii), care ne-a lăsat acest text, pe deplin edificator despre ecumenism:
“Am crezut mult în ecumenism şi eu însumi m-am implicat ca puţini alţii în el. Am tot sperat că vom fi înţeleşi şi că ecumenismul urmăreşte cu adevărat refacerea unităţii bisericilor despărţite. Poate că acest lucru se urmăreşte. Dar metodele care s-au stabilit pentru aceasta ne dezavantajează net, aşa încât unitatea începe să devină doar acceptarea de către noi a punctelor de vedere ale celorlalţi, mulţi, protestanţi şi neoprotestanţi. Suntem puşi în rând cu biserici sau secte cu câteva mii de credincioşi, la vot având toţi aceleaşi drepturi şi participând la decizii, ca şi cum am avea şi noi doar câteva mii de credincioşi.
Nimic din ce au cerut ortodocşii n-a pătruns în modul de lucru şi în deciziile acestor organizaţii (sic). Ni s-a părut că ni se dă o oarecare atenţie, că spiritualitatea Ortodoxă începe să-i intereseze şi noi am fost bucuroşi, dar când a fost vorba să-şi impună punctul lor de vedere, au făcut-o cu cinism şi aproape cu cruzime, găsindu-şi motive de a ne considera învechiţi, prea legaţi de Sfânta Scriptură şi practicând exegeze care, dacă au mers cândva, astăzi nu mai merg… Fără o atitudine ortodoxă limpede, ecumenismul va continua tot aşa şi va ajunge, probabil, la aberaţii apocaliptice…” (“Telegraful Român”, nr. 37-38, 1992).

Profetice cuvinte, deja împlinite, aberaţiile devenind norme standardizate de conduită pseudo-religioasă, impuse cu anasâna de către noii comisari europeni şi agenţi de influenţă.
Profesorul univ. Dimitrios Tselenghidis “afirmă pe bună dreptate că, în chip viclean se numeşte sfânt şi aceasta în virtutea lipsei de sinodalitate pe care o vădeşte…, dar mai cu seamă datorită gravei lipse de conştiinţă de sine ortodoxă care îl defineşte, marea deficienţă fiind adeverită, în chip neîndoielnic şi prin excelenţă, de ecclesiologia eronată introdusă în textul <Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine>”.
La acest pseudo-sinod, în realitate mic şi integral greşit sau confuz, din punct de vedere dogmatic, vor fi prezenţi puţini episcopi şi aceia aleşi preferenţial, doar după criterii selective oculte, majoritatea zdrobitoare a Episcopilor Bisericilor Locale Ortodoxe vor fi absenţi (mai exact, neinvitaţi oficial), deci fără posibilitatea de a vota sau de a exprima conştiinţa dogmatică a pleromei (n. n. – totalităţii) Bisericii lor.
Se vorbeşte mult şi ipocrit despre unitatea creştinilor în credinţă şi iubire, precum şi de restabilirea relaţiilor pierdute, dar nu se vorbeşte absolut nimic despre faptul că ereticii şi schismaticii se pot întoarce oricând, dar printr-o pocăinţă sinceră şi statornică, făcând lepădările Sfântului Chiril al Ierusalimului pentru rătăcirea lor dureroasă, revenind doar aşa în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică.
În ultima vreme, cuvântul erezie a ajuns, pentru unii ereziarhi mai năstruşnici, un fel de sperietoare lexicală nesuferită, unii dintre ei, mai ridicoli decât comisarul Pristanda, propunând chiar interzicerea utilizării acestui cuvânt (poate şi scoaterea sa din DEX, cine ştie ce se mai poate ivi într-un cap animat de jocul ielelor ecumeniste?).
În realitate, cuvântul erezie, s.f. (din lat. haeresis), înseamnă rătăcire, greşeală, eroare, iar cuvântul eretic, s.m. şi f. (adesea adj.), persoană care s-a abătut de la dreapta învăţătură a Bisericii creştine, adoptând, susţinând şi propagând o erezie (din sl. eretiku), adică o rătăcire, greşeală, eroare! Mai limpede nici că se poate: orice om poate greşi, orice om poate părăsi greşeala, numai s-o vadă, s-o recunoască, renunţând la ea, printr-o căinţă sinceră. Numai dracul nu se mai poate întoarce din greşeală, iar noi, turma mică din Corabia Ortodoxiei, nu ne temem de el, având drept pavăză nebiruită Sfânta Cruce şi Cuvântul Mântuitorului! Când vom vedea pe cineva, oricine ar fi el sau s-ar crede că este, că perseverează nebuneşte într-o rătăcire, greşeală, eroare, apoi să ştim, fraţilor, că acela şi-a ajuns lui-şi demon, precum ne învaţă toţi Sfinţii Părinţi şi Sfinţii Mucenici, torturaţi de energumeni cu chip de om, în mod bestial, pentru a fi “reeducaţi” (sic)

Ce facem în faţa tăvălugului ecumenist?

Singurul lucru schimbat la motanul încălţat contemporan, evident la fel obtuz ca şi înaintaşul său, este că nu mai face vizite de lucru istorice, ci, inspirat de arhiconii teologiei, de prin ungherele ocultei mondiale, face pe reformatorul spiritual planetar, prin slugile sale corecte politic, îmbrăcate în straie religioase. Sărmanul nimicodoct, hipnotizat de-o putere demonică, se crede infailibil, deşi, în realitate, agenţi de influenţă abili îi induc aiastă stare de invulnerabilitate inexistentă, jucându-l pe sfori cum vrea tartorul cel mare…
Ce fac intelectualii noştri, şcoliţi intensiv peste hotare, prin innstitute masonice, mai toţi înzorzonaţi cu titluri universitare, doctorate, masterate, ba chiar şi academice, mai rar meritate? Păi, cu scuzele şi excepţiile de rigoare, frăţiile lor se ţin încă departe de smerita cugetare, post, rugăciune, pocăinţă, spovedanie, ascultare luminată de duhovnic, îmbisericire sau de-o mărturie de credinţă ortodoxă clară, strict dogmatică, care ar încuraja şi întări mult talpa şi prostimea ţării, văzând pilda lor de viaţă hristocentrică autentică.
Acest fel de intelectuali, neangajaţi în nici un fel pe calea îngustă a mântuirii, deşi se declară creştini ortodocşi, ba chiar subtili comentatori, întotdeauna numai dinafară (sic), ai Sfintelor Scripturi, Psaltirii, Filocaliilor, Proloagelor, Limonariilor sau ai Patericelor, se comportă ca şi când viaţa terestră ar fi veşnică, trecând cu o frivolitate jenantă peste cuvântul Sfântului Grigore Palama, care scria realist, extrem de tranşant şi limpede, că tăcerea legată de problemele credinţei este al treilea tip de neiertat de ateism şi de aceea, atunci când e în pericol credinţa, tăcerea este vinovată.
Zadarnic le vorbesc Sfinţii Părinţi, plini de Duh Sfânt, despre efemeritatea lucrărilor lor nebinecuvântate de Dumnezeu, ei se cred superiori acestora, deşi mintea lor este în mod evident necurăţită de patimi, iar arhiconii, scriitori, filosofi sau teologi, le dau ghes cvasipermanent (dracul dă puteri, zic toţi Sfinţii Părinţi, iar imaginaţia este puntea tuturor dracilor), să creeze fără Dumnezeu, ba chiar împotriva lui Dumnezeu!
Lucrurile se petrec exact ca pe vremea vieţii pământeşti a Domnului nostru Iisus Hristos: toţi L-au văzut şi auzit, puţini L-au ascultat şi urmat o vreme, doar până la osana; şi mai puţini L-au urmat până la capăt, adică până la mucenicie, deşi au trăit pe viu toate minunile Sale dumnezeieşti, mai presus de fire, vâzându-L Înviat şi asistând la Înălţarea Sa la cer!

Iată cuvântul plin de foc dumnezeiesc al arhimandritului Emilianos Simonopetritul: ”Doar fiind în trezvie Îl întâlneşti pe Dumnezeu şi Dumnezeu te va întâlni pe tine…”;”Dumnezeu ne-a dat mintea nu pentru cele la care noi o folosim, ci pentru lucrarea ei ascunsă. Mintea are propria ei lucrare, care este urmărirea cu priveghere a lui Dumnezeu, atenţia pentru a nu ne împrăştia, pentru a nu fi cucerită şi înnegrită de gânduri; este trezvia, vederea lui Dumnezeu!”
Sfântul Episcop Nicolae Velimirovici spunea: “O, suflet creştin, ţie şi şi tuturor sufletelor pe care le-a zidit Dumnezeu dintru început, şi celor pe care le va mai zidi încă, până la sfârşitul veacurilor. Întrebarea despre mirele tău, O, suflete este capitală pentru tine. Ori cu cine te vei însoţi, îi eşti aceluia mireasă. Te însoţeşti cu lumea, pieri odată cu lumea; te însoţeşti cu păcatul, mori împreună cu el. Dacă te însoţeşti cu diavolul, cu diavolul rămâi în veşnicie. Oricum ar fi, ai să tot bei la o apă, zi şi noapte, care te va arde cu sete şi mai mare. Dar când te însoţeşti cu Hristos, Mirele tău cel legiuit, cu credinţă şi cu dragoste, numai atunci vei bea din apa cea vie, din care nu mai însetezi, şi prin care curgi în viaţa cea veşnică, în Împărăţia Cerurilor” (“Predici”, pag. 267).

Să ne rugăm stăruitor, cu post luminat şi priveghere duhovnicească neîncetată, ca Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I Se cuvine toată Slava şi închinăciunea, să întoarcă întru nimic uneltirile tuturor vrăjmaşilor Adevărului Său, ai sufletelor noastre şi ai sufletelor lor, iar pe noi, toţi cei chemaţi la Taina Mântuirii şi pecetluiţi cu Taina Sfântului Botez Ortodox, să ne miluiască, să ne întărească şi să ne mântuiască. Şi mai mult, să-L rugăm cu umilinţă pe Mântuitorul Hristos să ne dea tăria, de-a putea zice şi noi, cum ziceau Sfinţii Părinţi: “Bagă cuţitul mai adânc, nu mă lepăd de dragostea pentru Hristos şi de credinţa ortodoxă”. Amin.

dr. Ioan Gându

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 17 (din convorbirea Pr. Antim de la Bistrița cu Pr. Hariton Athonitul)

6

„Cel ce vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească !” așa spun Sfinții Părinți.
Așa au făcut și Pr. Antim, Pr.Hariton, Pr. Flavian, mânați de acest îndemn au ajuns la Muntele Athos să caute răspuns la întrebările ce îi macină de când sa ținut asa zisul Marele Sinod de la Creta.
La toate Sinoadele ecumenice, după cum se știe, lucrurile au fost clare și precise. Ce s-a întâmplat în Creta în iunie 2016 a produs confuzie printr-o lucrare duplicitară. Ei au atacat dogma privitoare la Biserica – Una Sobornicească și Apostoleasca – indiferent de forma care au dat-o, zic: ORTODOXIA accepta denumirea istorică a altor „biserici” și confesiuni eterodoxe. Pr. Antim și așa cum o spun mai multi ierarhi: Hierotheos Vlahos, Serafim de Pireu, Ieremia de Gortina, Athanasie de Limassol, zice că indiferent de contextul care a fost, nu trebuia numite „biserici”, pentru că Biserica, așa cum o spun Sfinții Părinți în Crez, este UNA, celelalte sunt erezii.

O altă mare greșeală este că s-a mai hotărât, referitor la acest for omenesc CMB, care mai este numit și for fundamental, că „bisericile ” care au intrat în el trebuie să facă tot posibilul pentru a ajunge la „unitate”. Dar noi știm că Biserica, Ortodoxia nu a pierdut niciodată unitatea cu Capul ei care este Hristos. Întotdeauna a fost unită indiferent de numărul credincioșilor, că sunt mai mulți sau mai puțini. Biserica Ortodoxă Română nici nu are ce căuta în acest for CMB, pentru că ea, Biserica Ortodoxă, este o instituție divino-umană, Dumnezeiască! Ea nu trebuie să se supună unei organizații pământești, cu atât mai mult să caute unitatea pierdută !
Din Biserica Română, din păcate, toată ierarhia care a participat la acest Sinod a semnat !
Pr. Antim a cerut Mitropolitului Teofan să se facă demersuri să iasă Biserica Română din CMB, așa cum au făcut și Georgia, Bulgaria… răspunsul a fost evaziv – să avem răbdare, să iasă Grecia mai întâi și pe urmă „poate” o să ieșim și noi. Nu are să se întâmple asta! Pentru că în spatele lor sunt forțe oculte și îi
manipulează.

Părintele a mai cerut Mitropolitului să se dezică de hotărârile sinodului din Creta, altfel nu are să-l mai pomenească la Sf. Liturghie. Răspunsul? Pr. Antim a fost trimis să vadă ce spun athoniții și Ierarhii care nu au semnat. Dacă ei vor întrerupe pomenirea Patriarhului Constantinopolului atunci se va dezice și el de ceea ce a semnat la Creta. Ce este foarte grav este remarca Mitropolitului că: Hotărârile de la Sinodul din Creta le va prelua pliroma Bisericii (creștinii) si le va asimila în 6-8 ani ! (nota mea- prin toți porii respiră viclenia ! Pr Iustin Pârvu spunea despre acest personaj că mai rău se va face, dar mai bun niciodată. Iar de Ioachim Băcăoanul că a ateizat tot Bacăul !)
Situația în România este critică. O parte din pliroma Bisericii, monahi, stareți …este adormită. De prin anul 2000 este în fiecare an o săptămână de rugăciune ecumenică, unde ortodoxul se roagă împreună cu catolicul, protestantul, reformatul… etc. Cred că suntem singura țară ortodoxă cu astfel de lucrare eretică. Când a murit Papa Ioan al ll lea,la Sf. Liturghie, Mitropolitul Iașului i-a făcut veșnică pomenire. La radio-TV Trinitas se transmite slujba Sf. Liturghii în fiecare zi. La terminarea slujbei se citește sinaxarul ortodox (prăznuirea sfinților din acea zi), apoi se citește și sinaxarul catolicilor. Ce reacție să mai aibă creștinul ortodox? Ei cred că și catolicul are sfinți și este biserică ! În facultățile de teologie se preda curs de ecumenism, însăși preoțimea este adormită !
Dar sunt și creștini (tulburați de situație), care vor sincer să se mântuiască și întreabă – unde ne vom mai spovedi, împărtăși, unde ne vom căsători copiii, boteza copiii, înmormânta morții ???
Fraților, să fim precum Maria Egipteanca! Nu a avut icoane, nici anaforă, nici biserică, nici preot, nici spovedanie vreme de 47 de ani. Pocăința și lacrimile ne unesc cu Hristos !
Și pentru că există teama de a nu fi acuzați că au „rupt” Biserica din momentul întreruperii pomenirii ierarhului pentru erezie, Monahul athonit Hariton le răspunde părinților: să nu vă intereseze ce vă spun ei. Să ascultăm ce spune Biserica, prin Sf. Părinți ! Biserica în istoria ei de 2000 de ani nu s-a înspăimântat de nimic mai mult decât a nu cădea în eres. Nu s-a înfricoșat de prigoană, de idolatrii, de turci cât s-a ferit de eretici și de erezii. Prigonitorii scot mucenici. Când în Biserică sunt eretici și nu-i acuză nimeni și îi lasă, se face un rău foarte mare. Așa cum spune proverbul – toate cetățile cad din interior !
Toate au legătură cu new-age, cu noua epocă antihristică. Ecumenismul este o ramură a New-Age-ului și vor să unească toate religiile. S-a întemeiat în 1938 cu scopul și ținta de a se uni toți creștinii și apoi celelalte religii. De pe timpul lui Ieremia al lll-lea s-a făcut o enciclică (scrisoare) către toate Bisericile autocefale din România, Bulgaria, Rusia…. ca toate „bisericile” să înceapă legăturile către unire. În 1920 Patriarhia Constantinopolului a făcut din nou o enciclică de genul acesta, unde a numit deja „biserici” pe romano-catolici, protestanți, anglicani, reformați… În 1923 a apărut schimbarea de calendar. Acesta a fost primul pas către desfășurarea ecumenismului. Nu se consideră ca dogmă calendarul, dar a creat o ruptură – împărțirea Bisericilor autocefale (la început din 14 biserici doar 6 au acceptat).

Alți pași care au fost în program să-i facă a fost începerea rugăciunilor în comun, căsătoriile mixte etc. De 100 de ani se străduiesc să facă unirea asta cu romano-catolicii. Sinodul acesta are mare „greutate” pentru noi, pentru că este considerat legal și că au recunoscut că ” biserici” pe eterodocși. Ca să ne încurce, textul spune prima dată că se referă la numirea istorică, ca și cum ar spune că Papa a fost Episcopul Romei. O știm asta ! Până în sec al X-lea, până la schismă, a fost. Când cineva este eretic nu mai este nici episcop, nici Biserică, nu are sfințenie, nici preoție.
Spun că nu au comuniune cu noi, nici catolicii, nici protestanții și sunt eterodocși, adică au alte dogme, dar îi recunosc că „biserică”. Păi dacă mă recunoști ca „biserică”, implicit recunoști tainele, preoția, dogmele. Acesta nu-i Duhul lui Hristos ! Numai duh drăcesc poate să fie. Dacă-i Biserică, nu-i eterodox. Dacă nu-i eterodox, este Biserică. Nu poate să fie și una și alta.

Sinodul acesta a recunoscut că toți aceștia din apus sunt „biserică”. Aceasta înseamnă că toți cei ce primesc aceste hotărâri ale sinodului nu cred în simbolul credinței ortodoxe. Cine nu crede ca este o singură Biserică, nu crede ca este un singur Hristos! Așadar cine crede în aceste hotărâri ale sinodului devine eretic.

Noi ce trebuie să facem !? Să ne întrebăm sufletele – primim sau nu primim ? Fiindcă în Biserică suntem un trup – preoți, călugări, mireni – trebuie să urmărim ordinea bisericească, firească. Așadar noi ca și monahi, preoți trebuie să cerem SOCOTEALĂ episcopilor și celor care au semnat și celor care nu au semnat. Să-i întrebăm ce a fost acest Sinod, ortodox sau neortodox ! Noi ca aghioriți asta am făcut, a mai spus părintele Hariton.

Am făcut o scrisoare către Sfânta Chinotită și așteptăm să facă sinaxă toți stareții și reprezentanții mănăstirilor și să ne spună dacă Sinodul asta din Creta a fost drept sau nu. Așteptăm o perioadă de timp, dacă vedem că nu iau nici o hotărâre, tăcerea lor înseamnă că au primit hotărârile sinodului din Creta.

În epistola aceasta suntem părinți de la chilii și egumeni,exprimăm toți Sfântul Munte. Și dacă suntem nimic ca organizare, suntem totuși membrii Bisericii. Avem datoria și dreptul să cerem pastorilor noștri să ne spună dacă mai cred sau nu. Când facem epistola să nu punem nimic de la noi, conform cu Sfinții Părinți să scriem. Cum spune Evanghelia, dacă ai ceva cu fratele tău, să mergi să discuți între patru ochi, nu sa strigi: am ceva cu tine! Dacă nu te aude, mai ia pe cineva cu tine, ca să fie martor. Dacă nici așa, spune-l în sobor.
În credință și un copil are cuvânt de răspundere și toți membrii Bisericii. Sunt canoane care ne spun ce sa facem cu un episcop care a primit erezia. Așadar noi nu facem nimic de la noi. Facem ascultare de Sfinții Părinți ai Bisericii. Este canonul 61 al Sfântului Fotie cel Mare, care spune foarte clar: când un episcop propovăduiește public eresul, atunci preotul înainte de judecata sinodului poate întrerupe pomenirea la Sf. Liturghie. Când pomenești pe Patriarhul eretic, Sf. Liturghie nu mai este valabilă.
Cel ce va tăia pomenirea Ierarhului eretic este vrednic de laudă în biserică și nu face schismă, dimpotrivă protejează de schismă Biserica .
În epoca noastră eresul este foarte grosolan și noi de un secol tot așteptăm ….poate nu-i, poate-i greșeală, hai sp mai așteptăm, e corect sau nu-i corect…..
Sf. Părinți nu au făcut așa. Când există eres, trebuie „tăiat” ! Când intră un eres în Biserică, nu trebuie să spună Patriarhul sau Episcopul stați, așteptați să analizăm, să hotărâm noi, să vedem dacă este bine sau nu e bine. Pentru acestea Dumnezeu și Sfântul Duh, prin Sfinții Părinți au prevăzut canoanele Bisericii să fie scrise, ștampilate, ca să nu spunem: ce facem acum când vine un eres ! Și când un episcop spune că eu sunt Biserica, atunci acela este un papistaș, un eretic.

Sf. Părinți niciodată n-au spus: eu sunt Biserica, ci Hristos e Biserica ! Episcopul este icoana lui Hristos, nu Hristos! Este icoana lui Hristos când aplică simbolul de credință. Dacă nu vrem să ne judece Dumnezeu, noi trebuie să spunem: Gata, s-a terminat !
Trebuie să urmăm și să aplicăm canoanele Sf. Părinți. Să nu ne mâhnim, să nu ne înfricoșăm. Ereticii au bisericile ca și clădiri, dar nu îl au pe Sfântul Duh. Noi îl avem pe Hristos! Să nu ne uităm că ne dau afară, că nu avem unde să ne ducem . Hristos ne va călăuzi ! Să nu ne temem, să nu ne fie frică de nimeni. Hristos este cu noi ! Cum au spus Sf. Apostoli, trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Facem ascultare de Hristos !
Credință și dragoste ! Pentru Dumnezeu și Biserică, nimic altceva ! Pentru Slava lui Dumnezeu ! Asta ne dă putere să mărturisim și nu ne înfricoșează nimic !!

Drum de întoarcere nu mai există, nu ne rămâne decât mucenicia, dacă ne binecuvântează bunul Dumnezeu !

a consemnat sora Parascheva

Ereziarhul papă Francisc hulește Botezul ortodox

PAPA FRANCISC A HOTĂRÂT: ,,PREOŢII,, CATOLICI POT BOTEZA ŞI CĂSĂTORI ORTODOCŞI, LA CERERE!!!

Ereziarhul papă Francisc, surprins în imaginea alăturată articolului de mai sus salutând în chip satanist, le-a dat ”dezlegare” popilor papistași să boteze copii ortodocși. Cine? Acei preoți homosexuali și pedofili de care este plină Italia și comunitățile papistașe de pretutindeni din lume? Cei judecați în cele peste 65.000 de procese de pedofilie la nivel mondial? Să își lase ortodocșii copiii pe mâinile lor? ANATEMA să fie tuturor acestor slujitori ai satanei în sutane papistășești !

Îmi povestea acum vreo trei zile o româncă din Torino că este plină Italia de popi papistași homosexuali. Chiar ea a fost pusă în situația – neștiind dinainte ce se întâmplă – să pregătească o masă oaspeților unui popă papistaș, la care stătea în gazdă. După ce au plecat, acesta i-a spus în treacăt că sunt toți homosexuali. Imediat s-a și mutat sărmana de acolo, căci era iad, nu casă de oameni normali.

Cine să boteze copiii ortodocșilor, popii papistași cică celibatari, care trăiesc în desfrâu cu una sau mai multe ibovnice? Aceasta este realitatea cotidiană deja încetățenită în țara vaticaniștilor.

Auzi, ereticul Francisc, Ortodoxia nu se află în ”comuniune deplină” cu Vaticanul. Adică înseamnă că este pe aproape? Nelegiuitule, nu are Ortodoxia nici o părtășie cu sacul nesfârșit de erezii pe care îl ascunzi în spatele bunăvoinței și al zâmbetului drăcesc și viclean.

Acesta este rezultatul ”rugăciunii” lui Francisc-ereticul pentru succesul Adunării din Creta. Iar ecumeniștii vor sări în sus de bucurie că, iată, în sfârșit, se netezește calea spre unitate. Nu e unitate, este bulevard spre IAD.

Să ne dea Dumnezeu păstori care să apere cu nețărmurit curaj sfințenia Ortodoxiei, iar ortodocșii plecați cu familiile la muncă prin Occident să nu își lase pruncii întinați de mâna celor care nu au nici un har, nici un fel de preoție, sunt niște păgâni luptători împotriva Sfintei Ortodoxii.

Iar dacă acest mesaj pare inspirat de vreo ură anti-papistășească, să știți că nu urăsc decât pe satana și doresc ca sfințenia Bisericii să nu fie întinată de parenereticul ecumenism.

Zilele următoare vom afla și detalii despre marea minune pe care Maica Domnului a făcut-o în insula Andros, printr-o icoană a ei făcătoare de minuni, arătând fără echivoc că însăși Născătoarea de Dumnezeu este împotriva ecumenismului și a hotărârilor eretice din Creta, care dau, iată, apă la moară ereticului Francisc de a pângări Botezul ortodox, singurul curățitor de păcate.

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 16 (Păstori buni, nu despotici)

pastorul-cel-bun

Către Înaltpreasfințitul Teofan,

Vă scriu cu durere pentru că văd ce se întâmplă în societatea noastră. Nu mai este dragoste, iar prigonirea a și început. Nu demult s-a scris o scrisoare către sfinția voastră în care ne-am arătat dezacordul față de sinodul din Creta, dacă poate fi numit sinod. În această scrisoare s-au pus listele
cu semnăturile celor care sunt împotriva acestui sinod.
Aceste liste trimise sfinției voastre au fost returnate la protoierie și de aici către parohii pentru a-și identifica fiecare preot enoriașii. După această identificare au început presiunile asupra celor care au semnat, presiuni făcute de preoții din parohii. Aceste presiuni constau în aceea că preoții au amenințat enoriașii că nu-i mai botează, nu-i mai cunună, nu-i mai îngroapă și așa mai departe.
Vi se par creștinești aceste amenințări? Preotul are datoria să boteze cu timp și fără timp, să cunune, să îngroape și toate celelalte. Am rămas profund dezamăgită de acești preoți, dacă se pot numi așa. Eu cred că datoria preotul este sa informeze creștinii despre tot ce se întâmplă pe plan bisericesc și duhovnicesc, ca niște părinți, nu ca despoți.
În aceste parohii s-au săvârșit nenumărate căsătorii mixte. Aș vrea să vă întreb câți preoți au fost canonisiți pentru aceasta?
S-a mai spus că noi vrem să vă dăm jos, nu este adevărat, vrem ca și sfinția voastră să mărturisiți adevărul. Acest adevăr este Hristos Mântuitorul nostru și Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.
Serdaru C.