Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Ecumeniștii eretici, care vorbesc mereu despre „unire”, „nu s-au unit ei înșiși cu Duhul Sfânt și nu au simțit nevoia să se unească cu El…”

+Gheronda Isaac (Attala) Athonitul din Liban, biograful Sfântului Paisie Aghioritul!

Gheronda i-a spus odată unui pelerin: „în trecut vorbeau chiar și în piață și în cafenele despre adevărurile dogmatice (adică lumea era interesată permanent de mântuire – n.trad.). Acum teologia a devenit o chestiune universitară și nu mai este considerată o stare de trăire. Ea este hrănită de dorința de a domina prin cuvânt, în vreme ce ea ar trebui să fie hrănită din trăirea în Cuvântul-Hristos.

Cel mai mare rău pentru omul contemporan este că în societate are parte de atâtea provocări și încercări încât îi rămâne foarte puțin timp pentru a se gândi la Dumnezeu. Cei care s-au afierosit încercării de unire a „bisericilor” nu s-au unit ei înșiși cu Duhul Sfânt sau nu au simțit nevoia unirii cu El.”

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/06/blog-post_87.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Două modele-exemple, care ne ajută să înțelegem clar situația actuală a Ortodoxiei

O întrebare neretorică: ce este incomparabil mai valoros, copilul nostru sau credința noastră ortodoxă?

 Α. Primul model-exemplu, explicat simplu, dar nu simplist:

1. Este vorba despre o familie, care are un singur copil. Acesta este iubit, este de neprețuit.

2. La un moment dat copilul începe să fie hărțuit de un funcționar răuvoitor. Părinții copilului tac. Câțiva vecini încep să înțeleagă ce se întâmplă (că acel copil are probleme – n.n.).

3. Apoi copilul este lovit de acel funcționar. Părinții tac. Unii vecini care au funcții sociale mai înalte încep să protesteze împotriva răufăcătorului.

4. Apoi funcționarul îl lovește, rănindu-l tare. Părinții tac. Majoritatea vecinilor protestează.

5. În continuare copilul ajunge, din cauza multiplelor lovituri primite, la spital și vecinii încep să discute în grupuri despre cele întâmplate. Părinții continuă să tacă, în pofida tulburării care s-a creat și a gravității situației.

6. Destul de mulți vecini încep deja să își arate supărarea, să îi certe și să nu îi mai salute pe părinții copilului pentru lașitatea lor, căci nu au făcut ceea ce erau datori a face, conform legii și bunului simț. Aceia îi alungă, spunându-le că problema aceasta este de competența poliției și nu a vecinilor.

7. În final, funcționarul respectiv îl ucide pe copil. Părinții tac. Vecinii cei buni, deși puțini, sunt șocați.

8. Poliția și procuratura, cu toate că au o mulțime de dovezi incriminatorii și declarații ale martorilor oculari, nu intervin.

9. Vecinii strigă: omul acela – funcționarul – este un criminal și cer condamnarea lui. Părinții spun că acest lucru trebuie să îl spună și să îl facă tribunalul, adică să constate că acela este criminal, și doar atunci acela poate fi numit criminal, desigur numai în urma unei condamnări definitive, hotărâtă de Curtea Supremă de Justiție.

10. La întrebarea cum este posibil să se întâmple aceasta (să aibă loc procesul) dacă părinții înșiși mai întâi nu vor depune plângere contra funcționarului criminal, răspunsul pe care ei îl oferă este că statul știe ce face, să ascultăm și să avem încredere în instituțiile și în autoritățile lui.

11. Între timp funcționarul respectiv săvârșește și alte fărădelegi, împotriva altor oameni. Statul nu se sesizează și nicio judecată nu se întrevede a avea loc, cu toate că judecători sunt părinții înșiși.

12. Nebunesc? Absurd? Este posibil așa ceva? Nu este!

 

Β. Al doilea exemplu, simplu, dar nu simplist:

1. Ortodoxia este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Este unică și iubită.

2. La un moment dat Ortodoxia începe să fie falsificată de un patriarh eretic răuvoitor. Episcopii tac. Câțiva credincioși încep să înțeleagă ce se întâmplă.

3. În continuare Ortodoxia este atacă, spre a fi distrusă. Episcopii tac. Unii clerici încep să protesteze.

4. Apoi patriarhul rănește duhovnicește Ortodoxia. Episcopii tac. Mai mulți credincioși protestează.

5. Apoi se ajunge după multe lovituri ca Ortodoxia să fie batjocorită de către patriarh și cei de un gând cu el în sinaxe preoțești și în simpozioane pentru clerici și mireni. Episcopii continuă să tacă, în pofida tulburării care s-a creat și a gravității situației.

6. Unii clerici recurg la îngrădirea de erezie prin întreruperea pomenirii întâi-stătătorilor lor pentru lașitatea acestora și pentru faptele lor inacceptabile, nefăcând ceea ce erau datori a face conform Sfintelor Canoane și bunului simț duhovnicesc. Episcopii îi alungă și spun că această problemă (a ereziei) este de competența Sinodului și nu a credincioșilor.

7. În final, patriarhul trădează Ortodoxia. Episcopii tac. Mica turmă drept-credincioasă este înmărmurită.

8. Sinodul și episcopii nu intervin, în pofida mulțimii de elemente acuzatoare și a protestelor credincioșilor.

9. Credincioșii strigă faptul că patriarhul este eretic și cer caterisirea lui. Episcopii spun că aceasta trebuie să o spună și să o facă Sinodul, adică să hotărască faptul că patriarhul este eretic și numai atunci acesta va fi eretic; desigur, acest lucru nu îl poate hotărî orice sinod, ci unul general, ecumenic.

10. La întrebarea cum este posibil să se întâmple aceasta (să se întrunească un sinod ecumenic) dacă mai întâi episcopii înșiși nu îl acuză de erezie pe patriarh (și nu întrerup comuniunea cu el – n.n.), răspunsul pe care îl dau episcopii este că Biserica știe ce face, să facem ascultare de ea și să avem încredere în autoritățile bisericești.

11. Între timp patriarhul săvârșește și alte fărădelegi împotriva credinței. Justiția bisericească nu se sesizează și nu se întrezărește întrunirea unui sinod, cu toate că sinodalii sunt episcopii înșiși.

12. Nebunesc? Absurd? Este posibil așa ceva? Este posibil! (aceasta se și întâmplă de fapt ACUM – n.trad.)

articol scris de

Apostolos Sarandis

Sursa – https://katanixi.gr/2019/06/17/%ce%b1%cf%80%cf%8c%cf%83%cf%84%ce%bf%ce%bb%ce%bf%cf%82-%cf%83%ce%b1%cf%81%ce%b1%ce%bd%cf%84%ce%af%ce%b4%ce%b7%cf%82-%ce%b4%cf%8d%ce%bf-%cf%83%cf%87%ce%ae%ce%bc%ce%b1%cf%84%ce%b1/

Cine are conștiință ortodoxă, va înțelege cele de mai sus!

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

În adâncul sufletului tău există un caracter minunat și liniștit…

Sfântul Nicolae Velimirovici ne relatează următoarele:

Se spune (conform mărturiei ei ulterioare – n.trad.) despre o monahie că s-a spovedit la Sfântul Serafim de Sarov și că i-a mărturisit acestuia că suferă de mânie puternică și de neurastenie. Aștepta de la omul lui Dumnezeu o mustrare dură și un canon greu. Însă în loc de mustrări și canon, urechile ei au fost mângâiate de cuvintele părintești de mai jos ale părintelui ei duhovnicesc: „Ce vorbești, soră? Uită-te adânc în sufletul tău, acolo există un caracter minunat și liniștit, cu adevărat fermecător, smerit și modest!” Ca o ploaie lină care cade pe pământul însetat au căzut aceste cuvinte părintești în sufletul femeii. S-a rușinat nespus de ea însăși, însă în același timp s-a umplut de încredere de sine (că se poate schimba în bine – n.trad.).

Adică aici avem cele două condiții pentru schimbarea în bine a unui om! Acest exemplu ne arată cum putem să reușim să îi ridicăm din păcate pe oameni prin cuvânt bun și iubitor, ajutându-i în același timp în ceea ce privește lucrările lor. Dacă putem să îl trezim pe omul care doarme printr-o atingere ușoară, de ce să îl lovim cu biciul?

Acum tu poate vei spune: dar Sfântul Serafim nu i-a spus acelei femei adevărul în față, în vreme ce eu îi spun fiecăruia adevărul pe șleau! Sfântul Serafim i-a spus adevărul, însă acel adevăr care nu a adus-o pe femeia aceea în punctul de a-și exprima mânia și furia.

Femeia uneori era biruită de mânie, dar în marea parte a vieții sale era liniștită și umilă. Și Dumnezeu Cel Sfânt, ca un pedagog și doctor desăvârșit, a scos la vedere ceea ce era bun în sufletul ei, trecând sub tăcere ceea ce era rău. Căci ce sens avea să îi vorbească despre răul despre care femeia însăși vorbise deja?

Tu, însă, ai o metodă total opusă, tu spui răul pe față sau boala duhovnicească a unui om! Și faci aceasta cu duritate accentuată și cu intenție rea. În același timp, ceea ce este bun în fiecare păcătos treci cu vederea și eviți a o spune. Aceasta este diferența fundamentală între tine și cel al cărui nume a ajuns în Sinaxar.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/07/blog-post_483.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Oameni adevărați, ortodocși, de caracter, care își pun talanții dumnezeiești în valoare, pentru iubirea lui Hristos

Grigorie Zuravlev (Григорий Журавлев) – un pictor de icoane minunat și martiric, fără mâini și picioare

(1858 -16 februarie 1916)

 

În anul 1858, s-a născut Grigorie Zuravlev, în satul Utevka, din provincia Samara (Rusia). A fost un copil cu totul special de la început, pentru că s-a născut fără mâini și fără picioare.

„Trebuie să aibă o familie. Dumnezeu nu ne va părăsi”, răspundea mama lui, o femeie cu frică de Dumnezeu, la toate provocările-propunerile pe care le-a primit din partea rudelor și a prietenilor ei, ca să scape de copil.

Când copilul a fost botezat, preotul a spus în chip profetic: „Lumina Domnului a coborât în sufletul acestui copil. Dumnezeu nu ne-a dat gura numai ca să mâncăm cu ea, ci și ca să facem multe lucruri minunate. Cu toate că pare neputincios, acesta vă va hrăni pe voi toți cu gura lui!”

A crescut plin de bucurie, de viață și nu a deznădăjduit niciodată. Bunicul lui îl lua pe umeri și îl ducea în fiecare duminică la biserică. Zâmbind, Grigorie se uita la icoane și spunea: „Vreau să fac și eu așa ceva!”

Când îl puneau să stea pe deal, pe iarbă, la aer curat, spre uimirea tuturor el se rostogolea la vale și ajungea până la lăcașul Domnului. Ore întregi privea cu mare atenție la fiecare detaliu al icoanelor, la fiecare chip de sfânt și la fiecare scenă biblică pe care le vedea pictate pe pereți.

Bunicul lui l-a dus la școală, iar acolo cu răbdare și cu o voință extraordinară a învățat să scrie, ținând creionul între dinți. După moartea bunicului lui nu a mai avut cine să îl ducă la școală.

Însă pentru că era cel mai bun elev, înzestrat cu un talent deosebit, învățătorul lui a vorbit despre el conducătorului Samarei. Astfel Grigorie a ajuns la gimnaziu și a fost unul dintre cei mai buni elevi.

Alături de cursurile gimnaziale, el a devenit ucenic al unuia dintre cei mai buni pictori de icoane din oraș. Începutul a fost greu, pentru că dascălul său era foarte aspru. Treptat a învățat arta picturii ținând pensula între dinți, până când a ajuns la stadiul de a da examen de absolvire a cursurilor de pictură.

Trebuia ca în câteva ore să picteze o icoană complexă. Această bătălie cu timpul a fost extrem de apăsătoare și de chinuitoare pentru el. În trei ore de muncă titanică Grigorie a terminat o adevărată capodoperă! Dascălul său a acceptat lucrarea. La vârsta de 22 de ani, Grigorie a început să picteze icoane pentru comenzi din întreaga Rusie. Se spunea că Grigorie are har de la Dumnezeu, pentru că fără acesta nu ar putea să picteze atât de bine cu gura.

În arhiva orașului Samara există înregistrată, din anul 1884, o cerere a lui Grigorie către conducătorul orașului, în care el își descrie situația, modul în care pictează și menționează că ar vrea să îi dăruiască o icoană a Sfântului Nicolae pictată de el însuși.

Impresionat de el, țarul Nicolae îl cheamă la palat, în Sankt Petersburg. Acolo Grigorie a făcut un portret al familiei imperiale Romanov. Entuziasmat, țarul i-a oferit o pensie specială lunară de 25 de ruble de aur și o troika (o caleașcă rusească, trasă de trei cai), ca să îi ușureze modul de deplasare. Însă Grigorie a dăruit caleașca comunității satului său. Întotdeauna îi ajuta cu bucurie și după putere pe consătenii lui.

După un an a început să se construiască în sat o biserică foarte mare, închinată Sfintei Treimi. Sarcina pictării ei și-a asumat-o Grigorie. Dintre toate lucrările lui din biserică se distinge cea care înfățișează pe cei trei îngeri primiți cu ospitalitate de patriarhul Avraam, la stejarul Mamvri, precum și o icoană a Sfintei Treimi, sub care se află șapte arhangheli, pictată la baza turlei bisericii. Susținut de sfori, plin de răni în gură și pe buze, Grigorie aproape că și-a pierdut și vederea, datorită efortului deosebit depus. Însă rugăciunea lui către Maica Domnului i-a dat putere! Cu credință, cu smerenie și cu spirit de jertfă a terminat toată pictura interioară a bisericii.

Secolul al XX-lea a fost unul al durerii pentru Rusia. Sistemul politic ateu, care a dărâmat pretutindeni biserici, a închis și biserica Sfintei Treimi. Comuniștii au dinamitat clopotnița, au dat jos icoanele de pe pereții bisericii și le-au aruncat în cimitir, pentru ca apoi să le ardă. În noaptea aceea localnicii le-au luat însă și le-au ascuns.

Însă Grigorie Zuravlev, cetățean al cerului dinainte de Revoluția din octombrie (el a trecut la Domnul în 16 februarie 1916) nu a apucat să vadă toate aceste distrugeri.

Mormântul lui, aflat lângă biserica pentru care s-a străduit atât de mult, are o cruce simplă deasupra lui și inscripția „Iată omul”, iar biserica cea mare, care între timp a fost restaurată – monument al moștenirii bisericești rusești – are înlăuntrul ei o parte dintre icoanele lui Grigorie, salvate de nebunia comunistă. Acestea vor aminti întotdeauna de acest pictor martiric Grigorie Zuravlev, care nu avut mâini, nici picioare, dar inima i-a fost plină de flacăra iubirii față de Dumnezeu și de Sfinții Lui, pe care a știut să îi înfățișeze în icoane atât de bine și să le semene atât de mult!

Să avem parte de rugăciunile lui!

Sursa articolului: http://trelogiannis.blogspot.com/2019/07/blog-post_466.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Iată și un film documentar alcătuit întru pomenirea lui (din păcate, doar în limba rusă):

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Ai căzut? Ridică-te degrabă!

„Frate, dacă ai căzut din înălțimea Legii dumnezeiești, nu deznădăjdui. Străduiește-te să te întorci la ea și Dumnezeu te va înveșmânta, te va împodobi și te va încununa cu virtuțile Lui.” (Sfântul Nicodim Aghioritul)