Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Rugăciunea și pocăința ne împrietenesc cu Sfinții lui Dumnezeu …

20130511_153047

Încep această mărturisire cu rugămintea adresată Sfântului Nectarie, ocrotitorul familiei mele, dar și Sfântului Efrem cel Nou și celorlalți sfinți cărora m-am rugat și am primit de la ei ajutor de nenumărate ori, să nu fie supărați pe mine pentru întârzierea consemnării în scris a acestei mărturii…

Numele meu este Larisa, sunt din Brașov și am 27 ani. Nu am avut o viață prea ușoară până acum și pot spune ca am trecut prin multe până la această vârstă: am trăit într-o familie cu un tată alcoolic, lângă care eu cu mama și cu sora mea mai mare cu 11 ani nu am avut o viață prea bună; părinții mei nu erau credincioși, nu știau ce înseamnă credința, deși mama este o femeie minunată, de o blândețe rară.

Credința în Dumnezeu am aflat-o de la nășica mea, cu care mergeam mereu la biserică. În familie la noi erau scandaluri cumplite, trăiam într-o atmosferă de înjurături cumplite la adresa Sfinților și a lui Dumnezeu. Anii au trecut, iar sora mea, la vârsta de 22 de ani (în 1997), a făcut o depresie cumplită și a avut o tentativă de suicid, aruncându-se în gol de la etajul cinci. Pe atunci eu aveam doar 11 ani și am fost cea care am văzut-o pe sora mea prăbușită în grădina blocului. Au urmat momente cumplite. A rămas țintuită la pat, paralizată de la mijloc în jos, lucru cumplit pentru ea, mai ales că era coregraf de meserie, iar baletul era viața ei, dar Dumnezeu nu a vrut ca ea să-și piardă sufletul, ci să se mântuiască prin această cruce. Au urmat operații, situații nenumărate în care viața ei se agăța de un fir de păr; împreună cu mama, Elena, am îngrijit-o pe sora mea, am iubit-o și am stat clipă de clipă lângă ea.

Copilăria mi-a fost umbrită și nu am fost ca un copil normal. Tata a continuat să bea, să facă scandal, practic în casa noastră era un iad, dar totuși această cumpănă prin care a trecut familia l-a făcut să afle că există Dumnezeu. Sora mea a trecut prin momente dificile, dar nu s-a lăsat și a absolvit o facultate, de limbi străine, dădea meditații la engleză în condițiile în care avea tensiune foarte mare (200), a luptat mult pentru viața ei; îmi aduc aminte că după ce s-a petrecut incidentul mă rugam Maicii Domnului și Sfintei Parascheva, plângând în hohote, să nu-mi ia sora, care însemna foarte mult pentru mine; chiar dacă diferența de vârstă dintre noi era foarte mare, noi am avut o relație cum rar mai întâlnești azi între frați.

Din păcate, în anul 2005, pe 1 martie, sora mea a făcut comoție cerebrală, iar pe 2 martie ea a murit, dar împăcată cu Dumnezeu. Tot eu am fost cea care a găsit-o în agonie și am încercat să o scot din ghearele morții, ca de alte multe ori, dar de data aceasta nu am reușit. Dumnezeu să o odihnească!

Sora mea a avut o evlavie deosebită, cât a fost bolnavă, față de Sfântul Nectarie; a primit ulei sfințit din Eghina și se dădea mereu cu el acolo unde avea dureri sau pe picioarele ei de fostă balerină, care acum erau inerte și deformate. Dându-se cu ulei de la Sfântul Nectarie, la un moment dat s-a terminat și a pus sticluța sub pernă. După un timp, ea a scos sticluța și reapăruse ulei în ea! Mare minune! Mari sunt Sfinții lui Dumnezeu și mare este puterea lor!

După ce sora mea a murit, în mine s-a schimbat ceva… eram de ceva timp o adolescentă rebelă care deși în suflet păstrasem credința în Dumnezeu, cădeam și în extrema cealaltă. Se apropia bacalaureatul iar eu nu mai mergeam la școală, deși întotdeauna mi-a plăcut cartea și-mi doream să realizez ceva în viață. Păcate făceam cu duiumul, începusem să o iau pe alte căi, dădeam în cărți, ghiceam în cafea, eram preocupată de tot ceea ce este ocult, dar nu îmi găseam drumul în viață. Spre surprinderea tuturor am luat bacalaureatul, după ce am învățat doar o săptămână înaintea lui, chiar cu notă foarte mare, respectiv media 9, iar la limba română am luat cea mai mare notă din liceu, deci ambiție aveam. Am intrat la Facultatea de Psihologie, dar eram într-o depresie foarte mare și într-o derivă totală; nu-mi găseam locul, liniștea, practic slujeam la doi domni…

La vârsta de 21 de ani am întâlnit un om minunat, care acum este soțul meu. Acesta m-a liniștit, m-a temperat, eu fiind o fire impulsivă cu un caracter coleric. Sfântul care pe mine m-a întors cu adevărat la credință acum 3 ani, deși credeam și înainte în Dumnezeu, este Sfântul Fanurie, căruia îi mulțumesc din tot sufletul.

Am primit în dar de la mama mea, care acum este, cred, cea mai credincioasă persoană pe care eu am cunoscut-o vreodată, o carte cu minunile săvârșite de Sfântul Nectarie în România. După ce am citit-o, în mine s-a schimbat ceva, am devenit un alt om, acest Sfânt m-a făcut să fiu altfel și a făcut nenumărate minuni în viața mea. La un moment dat mi-am găsit un loc de muncă, la care am acceptat să mă duc deși mândria nu prea îmi dădea pace, dar trebuia având în vedere că hotărâsem să facem cununia religioasă în acel an și aveam nevoie de bani; m-am angajat în noiembrie și nunta era programată pe 26 august, chiar în ajunul sărbătoririi Sfântului Fanurie, deși pe moment nu-mi dădusem seama de aceasta.

De 6 ani trăiam în concubinaj, dar nu reușeam să rămân gravidă. Înainte cu 3 luni de nuntă am aflat că sunt însărcinată, nu mi-a venit să cred, efectiv era o minune (cred că Dumnezeu se milostivise spre noi văzând că nu mai vrem să trăim în păcat și ne cununăm ca niște creștini cu frică de Dumnezeu). La început mi-a fost foarte greu, mi-era foarte greață și aveam o stare de rău permanentă, dar am început să mă dau cu ulei de la Sfântul Nectarie și de la Sfinții Mucenici de la Aiud și acea stare mi-a trecut în câteva zile. În luna a patra de sarcină am avut o sângerare și m-am dus la doctor. După o serie de analize am aflat că am 2 microbi care îmi puneau sarcina în pericol, iar doamna doctor când a văzut rezultatul s-a mirat cum de am rămas însărcinată, pentru că acești microbi nu lasă o sarcină să se formeze. Au urmat luni foarte grele, pastilele pe care le luam pentru iminență de avort îmi făceau foarte rău, tremuram toată și nu puteam sta în picioare, iar în plus aveam contracții mari înca de la 4 luni, dar bebelușul se dezvolta foarte bine. Nu trecea zi să nu ung burtica cu ulei de la Sfântul Nectarie și de multe ori adormeam cu icoana lui pe burtică.

Lunile au trecut cu greu, iar în luna a șaptea de sarcină am răcit foarte tare; atunci am auzit prima dată de Sfântul Efrem, tot mama este cea care mi-a povestit de el. Eram răcită și am sunat-o pe doctorița mea, dar nu mi-a răspuns la telefon. I-am trimis un e-mail dimineața, rugând-o să-mi spună ce să fac, având în vedere că luam și foarte multe antibiotice pentru microbii respectivi, dar ea nu mi-a răspuns. După-masă am citit Acatistul Sfântului Efrem cel Nou pentru prima dată în viața mea și nici nu l-am terminat bine că am și primit e-mail cu ce medicamente trebuie sa iau. M-am rugat mult să-mi treacă răceala, să nu mai iau atât de multe medicamente. Îmi era teamă, că de obicei o raceală durează la mine două săptămâni, dar a fost prima dată când a trecut în 2-3 zile. De atunci citesc zilnic Acatistul Sfântului Efrem cel Nou.

Se apropia termenul să nasc, dar eu nu aveam nici un simptom. Cu 3 zile înainte să nasc am aflat că nu pot naște natural, căci la un ultim control s-a descoperit că aveam un col uterin foarte lung, ceea ce nu permitea declanșarea nașterii. Am născut prin cezariană un băiețel minunat, Maximilian Nectarie, sănătos, neafectat de problemele mele, în ziua Sfinților Trei Ierarhi (30 ianuarie) și l-am adus acasă în ziua praznicului Întâmpinării Domnului. Îi mulțumesc lui Dumnezeu!

DSC04240

A fost greu la început, copilul nu făcea diferența între zi și noapte și nu dormea noaptea deloc; uneori simțeam că cedez, dar mă rugam neîncetat și copilul, la vârsta de 3 săptămâni și-a revenit. Acum are 5 luni și jumătate și sunt cea mai fericită mămică pentru ce am primit de la Dumnezeu. Toate au fost cu purtarea Lui de grijă: dacă nu mă angajam în acea lună, nu primeam îndemnizație, pentru că nu aveam vechimea necesară, iar daca mă angajam cu două săptămâni mai târziu, la fel, căci la două săptămâni după ce am intrat în concediu prenatal, firma s-a închis. Nimic nu a fost întâmplător și faptul că Sfinții aceștia minunați nu m-au lăsat nici o clipă și au fost mereu lângă mine, îndrumându-mă pe calea buna, mă fac să mă întreb: le voi putea vreodată mulțumi așa cum se cuvine? Nu, niciodată! (însă mă voi strădui mereu). Nu a existat vreodată, când am avut un necaz mai mare sau mai mic, Sfântul Nectarie și Sfântul Efrem să nu mă ajute. Până și faptul că pruncul meu seamănă cu surioara mea perfect, lucru pe care mi l-am dorit foarte mult, este o minune. Adesea simt că-i supăr pe Sfinți și știu că sunt mâhniți din pricina păcatelor mele, dar sper să mă ierte și să mă ajute să fiu mai bună.

Acum câteva luni mi s-a îndeplinit un vis, acela de a-mi deschide un magazin. Cu eforturi financiare foarte mari din partea mamei mele am reușit acest lucru și am promis Sfântului Nectarie, Sfântului Ioan Rusul, părintelui Arsenie Boca, Sfântului Efrem cel Nou și celorlalți Sfinți că dacă reușesc să-l deschid, voi face o donație în numele lor. Am deschis magazinul și treaba nu merge, nu am reușit nici să-mi țin promisiunea și am intrat în niște datorii mari și efectiv nu știu pe ce drum să o apuc sau ce să fac și sper să mi se lumineze mintea și să înțeleg ce trebuie să învăț din asta. Îmi pun o sumedenie de întrebări la care nu găsesc răspuns: oare s-au supărat Sfinții că nu am reușit să fac ceea ce am promis? Nu știu, probabil voi afla cu timpul, căci nimic nu este întâmplător. În ultima vreme mi-e tare greu, parcă nu reușesc să fac nimic și uneori cad în deznădejde, dar mă voi ridica mereu, așa cum m-am ridicat de fiecare dată. Maica Domnului și Sfințișorii nu m-au lăsat niciodată!

Doamne, minunat ești întru Sfinții Tăi și minunate sunt lucrurile Tale. Mulțumesc din inimă pentru tot ajutorul dat, deși eu nu merit nici să ridic ochii spre cer, dar Tu ești bun și milostiv și nu ne lași! Îți mulțumesc din tot sufletul pentru copilașul meu, Maximilian Nectarie!

 Roman Larisa

2 Responses to Rugăciunea și pocăința ne împrietenesc cu Sfinții lui Dumnezeu …

  1. Draga Larisa,
    Iti doresc multa fericire alaturi de familia ta, pe care s-o pretuiesti cum se cuvine. M-a impresionat povestea ta, pentru ca si eu m-am apropiat de Biserica, in urma cu multi, multi ani, dar tot la varsta ta, prin Sf.Fanurie, l-am descoperit apoi pe Sf.Nectarie si, in ultimul timp, ma rog si la Sf.Efrem cel Nou. Te vor ajuta in continuare, dar, cum singura ti-ai dat seama, ai de invatat ceva. Imi permit sa te intreb ce fel de magazin ai deschis? Poate iti pot da ceva sfaturi… Desi, o absolventa de Psihologie, cu media 9 la bacalaureat, cred ca s-ar putea gandi la o cariera didactica. Ar fi o mangaiere pentru familiile care, datorita tie s-ar intoarce catre credinta. Daca ti se pare oportun, astept un semn. Nu ma deranjeaza sa iti las adresa mea de e-mail: mona_serbanescu@yahoo.com Maicuta Domnului sa va ocroteasca pe toti!

  2. Florentina Claudia says:

    ITi Multumesc sfintul meu drag Nectarie ca ma ajuti si ca a sosit uleiul sfint la mine.Acum te rog fierbinte sa ma vindeci ca sa mi cresc copilasul.Tu esti toata speranta mea.Ai mila de mine vindecama

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *