Te rog, nu-ţi fie silă, că tremurându-mi mâna,
Când vreau să mă hrănesc, mă murdăresc pe faţă.
Când erai mic, cu ea, eu te ştergeam într-una,
Şi îţi dădeam, băiete, ca să mănânci dulceaţă.
Când tot repet o frază, nu te-amărî pe mine,
Că-ndrug aceleași vorbe, până ce oboseşti.
Când erai mic, copile, eu gânguream cu tine,
Şi repetam cuvinte, să-nveţi ca să vorbeşti…
Ştiu că te enervezi când mergem la plimbare,
Iar paşii mei greoi mă țin, pierdut, în urmă.
Când erai mic, băiete, te căram în spinare,
Şi nu ştiam, atunci, că trupul meu se curmă.
Ştiu că nu mă suporţi să am faţa nerasă,
Să fiu mai ponosit, cu părul ca o claie.
Când erai mic, copile, şi-acuma mă apasă,
Trezeai tot universul ca să nu intri-n baie.
Ştiu că îţi tulbur somnul, durerile mă seacă,
Şi tot mai grea îmi pare, acuma, bătrâneţea.
Când erai mic, băiete, dormeam pe la prisacă,
Că-n ţipetele tale trecură-mi tinereţea.
Mă iartă, tu, copile, că azi îţi sunt povară,
Că nu mai am putere … hai, mergi şi te-odihneşte
Şi să nu uiţi, băiete … îţi spun a mia oară:
Că tot ce este viaţă, se trece și-mbătrâneşte.
Anonim
