Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sfântul Efrem cel Nou m-a ajutat, iar eu m-am ținut de promisiune ! Ce mare lucru să ai un asemenea prieten !!!

Sf EfremcelNou

Bunul Dumnezeu a îngăduit să fiu salvată de la moarte, cu ajutorul şi mijlocirea Sf. Mare Mucenic Efrem cel Nou. Era ziua de 6 ianuarie 2010, dimineaţă în care nu m-am mai putut ridica din pat din cauza unor dureri cumplite de spate (simţeam că am acolo înfipte parcă toate cuţitele din lume). Nu am putut merge nici măcar la Sfânta Liturghie, cu toate că deja eram sub ascultarea bunului şi minunatului meu duhovnic.

Soţul meu m-a ajutat să urc în maşină şi m-a dus într-o localitate, la un anume domn care “să îmi pună la loc spatele”, fiindcă toată lumea zicea că este coloana de vină. Durerile au revenit, mai mari şi mai intense, iar în final am fost internată în spital.

După multe analize şi investigaţii, nici un diagnostic, ba dimpotrivă am fost trimisă la psihiatrie pentru “o boala închipuită” a mea, zicând medicii respectivi că eu îmi induc singură febra şi durerile atât de mari.

Am fost externată pentru puţine zile, timp în care mi-a fost mult mai rău, dar totodată zicându-mi-se de cei  din familie să stau în pat, că “mă trage patul”, lucru şi mai dureros pentru mine, căci nimeni nu mă credea că sunt bolnavă, şi aceasta la sugestia medicilor, pentru care mă rog şi acum, şi îl rog pe Sf. Efrem să le fie mereu alături. Când am fost reinternată, mi s-a făcut un favor şi am fost pusă într-o rezervă cu acelaşi diagnostic: boala închipuită

Într-una din zile, în timp ce eram perfuzată (nu puteam mânca) am adormit, în dreptul uşii a apărut un părinte călugăr, îmbrăcat în negru, înalt, care stătea în poziţie puţin aplecată cu corpul şi capul, parcă să mă vadă mai bine. M-am trezit brusc, aveam o mare linişte şi bucurie, parcă totul era aievea şi totuşi nu mai vedeam nimic şi pe nimeni.

Am întrebat pe părintele duhovnic cine ar fi putut să fie, că mi-a dat atâta linişte şi bucurie şi chiar nu am mai simţit durere. Sfinţia sa mi-a spus că m-a vizitat un Sfânt şi că îmi voi da seama cine a fost când îl voi vedea în icoană. Am fost externată la cerere, tot la sugestia părintelui duhovnic, şi internată la un alt spital, în alt oraş.

Aici am fost vizitată de maica stareţă S. (prin care Dumnezeu şi Sfinţii Lui au lucrat pentru mine şi m-am întors la credinţă) şi mi-a adus să mă închin la racla cu scoarţă din copacul unde a mucenicit Sf. Efrem cel Nou.

IMG_2822

Am simţit în tot corpul “furnicături”, bucurie, m-am umplut de har, dar tot nu mi-am dat seama că m-a vizitat din nou Sfântul care a fost şi la spital. Între timp am fost diagnosticată cu embolie pulmonară şi multiple infarcte pulmonare, după ce iniţial mi s-a spus că 90% este cancer pulmonar. În sinea mea preferam să fie cancer decât TBC (între timp am început să expectorez cheaguri mici de sânge), fiindcă am stat mult înainte cu nepoţeii şi era riscul să fi contactat boala şi ei.

Eu am fost tare liniştită, în legătură permanentă cu duhovnicul meu şi “cu maicile mele de suflet”. După multe zile de spitalizare, m-am întors acasă şi am fost vizitată de maica stareţă, aducându-mi de data aceasta două iconiţe cu Sf. Efrem cel Nou, care era aşa înalt, cum îl văzusem. Am simţit acelaşi lucru şi aceeași stare ca atunci când am fost vizitată de Sfânt la spital şi mi-am dat seama că a fost mereu alături de mine, zi şi noapte.

I-am aprins imediat Sfântului o candelă şi i-am promis că îi voi coase un fes şi, atunci când va îngădui, voi merge să i-l duc. În ziua de 5 mai, de prăznuirea Sf. Efrem, i-am aprins candela, am aprins tămâie, i-am pus flori la icoană  şi, parcă copilăreşte, i-am pus fesul pe o vază deasupra icoanei, parcă, ziceam eu, să vadă Sfântul că m-am ţinut de promisiune. I-am făcut și două poze cu telefonul. În cea de a doua poză de pe telefon (le păstrez cu mare drag) a apărut în dreapta Sfântului, jos, o lumină puternică, probabil ca semn că este cu mine.

La timpul potrivit m-a dus Sfântul Efrem şi la Sfintele sale moaşte, la Nea Makri, ce mare bucurie! Sfântul mă ajută neîncetat, atunci când îi cer ajutorul şi îl rog întotdeauna să mijlocească pentru cei aflaţi în suferinţă.

Am mai avut o întâmplare cu Sfântul Efrem, şi chiar pe loc i-am văzut ajutorul, în legătură cu draga mea nepoţică Antonia. După ce am fost împreună într-un pelerinaj la câteva mănăstiri din Moldova, într-o noapte ea a făcut o criză de apendicită, i se tăia respiraţia de durere şi nu-i puteam atinge burtica.

Nepoţica trebuia să plece a doua zi împreună cu părinţii în concediu, dar nu am avut ce face, la ora două noaptea am dus-o la spital. Înainte de a pleca i-am dat ulei de la Sf. Efrem, am uns-o peste tot, dar am şi mers la icoana Sfântului şi, prosteşte, copilăreşte, l-am mustrat, l-am certat şi l-am ameninţat că nu o să-i mai aprind deloc candela dacă nu o ajută pe nepoţica mea.(Ce nesăbuită am fost!)

Să mă ierte dragul meu Sfânt, dar în momente aşa grele parcă ţi se întunecă mintea, nu mai realizezi ce vorbeşti şi, ca răspuns, până la Timişoara nepoţica mea nu a mai avut nici cea mai mică durere cu toate că leucocitele erau 12.000.

Sunt doar câteva întâmplări cu Sfântul meu drag, despre care aş vorbi tot timpul, căruia îi ard neîncetat candela şi îi citesc des acatistul. Minunat lucru să ai ocrotitor aşa un mare Sfânt, pe care îl rog mereu să ajute pe cei aflaţi în suferinţă, cum le este de folos, dar şi să ocrotească pe cei dragi mie, pe părintele duhovnic, pe maici, pe preoţi, pe doctori, care “lucrează” pentru mine şi pentru familia mea.

Minunat lucru, de asemenea, să fii prietenul unui Mare Sfânt Mucenic, să-l ai mereu aproape şi el să facă parte din viaţa ta. Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, că ne înveţi să nu căutăm iubire de la oameni, ci de la Dumnezeu.

 

Maria S. din Arad

18 noiembrie 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *