Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

FOARTE IMPORTANT!!!

 Cei care nu au trimis încă Scrisoarea de refuz a cardului național de sănătate sunt îndemnați să o facă! Aceasta deoarece unul dintre argumentele invocate (că cei care nu doresc card, prezenți la Dezbatere, sunt o minoritate) în fața reporterilor de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost numărul mic de refuzuri formulate și comunicate EXPRES ȘI ÎN FORMĂ SCRISĂ. Această scrisoare de refuz se poate trimite, indiferent dacă sunteți sau nu în posesia cardului.

Cei care sunt în posesia cardului național de sănătate, îl vor putea depune ulterior la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, conform procedurii care se găsește în noua variantă a HG din M.O nr.86/02.02.2015.

Formularul completat se expediază ca Scrisoare recomandată cu confirmare de primire pe adresa:

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Calea Călărașilor 248, Bl. S19, Sector 3, 030634, București

Doamne ajută!

Scrisoare de refuz card național de sănătate

 Subsemnatul …………………………………………. domiciliat în ………………………………………………………………. CNP ……………………………. e-mail …………………………… vă aduc la cunoştinţă următoarele:

 Motivare:

1. Obligativitatea acceptării cardului electronic național de sănătate reprezintă un atac la adresa libertăţii persoanei, o încălcare a dreptului la viaţă privată, la libertatea gândirii şi a opiniilor, la libertatea credinţei religioase şi a dreptului la ocrotirea sănătăţii, garantate prin următoarele articole din Constituţia României:

–          Art. 23 (1): “Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”

–          Art. 26 (1): “Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”

–          Art. 26 (2): “Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”

–          Art. 29 (1): “Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie contrară convingerilor sale.”

–          Art. 29 (2): “Libertatea conştiinţei este garantată”

–          Art. 34 (1): “Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.”

În completare la cele de mai sus cităm un raport al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 2011, numit Necesitatea considerării la nivel global a implicaţiilor biometriei asupra drepturilor omului, întocmit de Holger Haibach şi devenit Rezoluţia 1797/2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.     Acesta arată că “dezvoltarea rapidă a tehnicilor biometrice produce riscuri la adresa unor drepturi ale omului: dreptul la respectarea vieţii private, dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la liberă circulaţie şi interzicerea discriminării, drepturi consemnate în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (ETS nr. 5)”. Raportul scoate în evidenţă faptul că dezvoltarea rapidă a acestei tehnologii şi decizia unor state de a o pune în practică ar putea să nu ţină pasul cu cadrul legal prin care statele membre să fie capabile să “menţină un echilibru real între nevoia de securitate şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale”. Suplimentar, raportul recunoaşte că “la nivel european cadrul legal existent este vag şi nu există o definiţie acceptată a datelor biometrice”.

La capitolul recomandări, la punctul 4.3.2 se spune: “să se garanteze indivizilor care nu pot sau nu doresc să ofere date biometrice metode alternative de identificare şi verificare, acolo unde astfel de date ar putea include, în mod nenecesar, fişa medicală personală sau informaţii legate de sănătate”, iar la punctul 4.3.5 Rezoluţia spune: “să asigure o transparenţă sporită, ca o condiţie prealabilă a unui consimţământ explicit din partea persoanei de a oferi date biometrice şi acolo unde este cazul, facilitarea retragerii acelui consimţământ”.

2. Resping cardul de sănătate deoarece introducerea lui reprezintă o încălcare flagrantă a libertăţilor cetăţeneşti. În documentele Dosarului Electronic de Sănătate (D.E.S.) revine de mai multe ori afirmaţia „acord”. Acord pentru activarea cardului, acord pentru organizarea dosarului, acord pentru date suplimentare înscrise pe card … S-ar părea că totul se face cu acordul cetăţeanului, dar apoi se spune că în lipsa cardului de sănătate „nu puteţi primi servicii medicale plătite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale!”. În situația când cetățeanul nu își dă acordul, ce alternativă are la dispoziție?

3. Un punct extrem de grav îl constituie uşurinţa cu care se pot modifica unele date din D.E.S., inclusiv acordul pentru donarea de organe. Deşi se pretinde că asemenea modificări trebuie făcute cu acordul scris al asiguratului, în realitate nu există mijloc de verificare a existenţei acordului scris! Altfel spus, dacă cineva modifică dosarul, orice medic sau instituţie care îl accesează are obligaţia LEGALĂ să se conformeze dosarului electronic, fără a avea competenţa de a verifica autentificările scrise. Există aici o dilemă a autorităţilor peste care nu se poate trece: ori se dă un nivel ridicat de prioritate documentelor scrise şi atunci dosarul electronic devine inutil, ori se dă prioritate dosarului electronic şi modificările incorecte devin atotputernice! În forma de faţă orice hacker poate bifa opţiunea „Pacientul este de acord cu donarea” şi persoana devine client pentru traficul de organe. Persoana putând fi copilul, fratele, sora, ruda sau prietenul oricăruia dintre noi. În funcţie de grupa sanguină şi alte caracteristici valoarea organelor interne ale unui copil sau adult – de la inimă sau rinichi la măduvă sau sânge – poate trece pe piaţa neagră a traficului de organe şi peste suma de 500.000 de dolari. Angajarea unui hacker, găsirea şi dacă e nevoie modificarea unui dosar şi răpirea unei persoane se amortizează rapid cu sume mult mai mici. Prin urmare, în loc să protejeze asiguratul şi să îi dea şanse mai bune de sănătate şi de viaţă, D.E.S. îl expune pe asigurat, transformându-l în potenţială victimă a mafiei de organe, fapt pentru care protestez faţă de acest sistem şi îl resping.

4. Sistemul de identificare a asiguraţilor pe baza cardului cu cip este unul experimental, în sensul în care nu există o experienţă probată suficient care să ateste că introducerea lui serveşte scopurilor enunţate de autorităţi: eradicarea fraudelor şi economisirea banului public.

5. Introducerea unui nou sistem de gestionare şi administrare a asiguraţilor în timp de criză înseamnă schimbarea radicală a vechiului sistem cu unul nou – proces întotdeauna costisitor şi riscant. Nu se cunosc în mod real costurile şi riscurile aferente. Ca argument că sistemul informatic are probleme majore de securitate cităm: în Marea Britanie, din sistemul centralizat al Naţional Health System, s-au pierdut datele a 93% din asiguraţi; iar în Franţa fraudele se fac în continuare, în cadrul unui sistem informatic de carduri. Cât despre costuri, în Germania implementarea – doar parţială – a acestui sistem a costat 1,7 miliarde de euro.

6. Nu există nici un fel de studii (de fezabilitate, de impact, de politici publice şi altele necesare) făcute de autorităţi pe marginea acestor probleme.

7. Încă o dovadă că sistemul este nesigur este dată de blocarea serverelor CNAS. Încă înainte de a fi implementat, sistemul exclusiv electronic şi-a arătat deficiențele majore: o singură problemă tehnică reuşeşte să blocheze întreg sistemul. Însă oricât de greoi şi birocratic ar fi un sistem administrativ clasic, el nu se poate bloca în mod similar.

8. Riscurile asupra drepturilor constituţionale şi asupra datelor personale nu au fost abordate în mod serios. Nu există un audit de securitate realizat de un auditor externt pentru sistemul informatic și cipurile care vor stoca datele personale.

Nu există nici acum, în ciuda solicitărilor asociaţiilor societăţii civile, nici un fel de informaţie asupra existenţei sau non – existenţei unei baze de date centralizate, cu informaţiile medicale despre persoană.

9. Autorităţile au procedat în cel mai nefericit mod cu putinţă faţă de societatea civilă şi faţă de necesitatea asigurării unei dezbateri publice reale:

– au demarat procedurile licitaţiei publice pentru achiziţionarea cipurilor ÎNAINTEA organizării primei dezbateri publice asupra proiectului;

– au promis, public şi oficial, drept la opţiune şi alternativă la card, promisiune încălcată prin faptul că un asemenea drept a fost exclus din noul proiect;

– au descurajat orice discuţie serioasă şi profundă asupra acestui subiect prin lipsa oricăror studii asupra proiectului;

– au considerat de la bun început, în notele de fundamentare ale proiectelor legislative, că nu este necesară consultarea societăţii civile şi a Bisericii;

– au organizat dezbaterile publice în urma solicitărilor exprese ale unor asociaţii civile şi le-au fixat la ore aproape imposibile şi în termene scurte de timp.

10. Toate aceste lucruri duc la o relaţie de suspiciune între stat şi cetăţeni. Statul îşi suspectează cetăţenii de fraude şi încearcă în mod opac şi încălcând drepturile civile şi normele democratice, introducerea unui sistem informatic obligatoriu şi riscant pentru libertatea persoanei.

Cetăţeanul suspectează, pe bună dreptate, statul că intenţionează să îşi crească gradul de control asupra persoanei, folosind metode ale dezinformării și manipulării.

Modul de prezentare a problemei serveşte pentru a justifica introducerea noului sistem informatic. Statul acuză categorii întregi de populaţie (medici de familie, asiguraţi) de faptul că sunt necinstiţi în raport cu legea şi cu ceilalţi. Acest lucru nu poate duce decât la anomalie socială şi la suspiciune generalizată, pe când responsabilitatea principală pentru funcţionarea deficitată a sistemului aparţine angajaților săi și nu celor care plătesc taxe.

Locul și data:                                                                                      Semnătura