Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

5 mai 2015 – ziua Sfântului Efrem cel Nou, prietenul și ocrotitorul nostru cel drag

DSC00836

Hristos a înviat!

Aseară, 4 mai 2015, de la ora 18, la biserica Bunavestire din municipiul Sf. Gheorghe, județul Covasna, cu mila lui Dumnezeu am săvârșit slujba de priveghere în cinstea Sf. Mare Mucenic Efrem cel Nou. La lumina lumânărilor, într-o atmosferă plină de har, datorată împreună-rugăciunii tuturor celor prezenți, am săvârșit Vecernia Mare și Litia, apoi Utrenia, acatistul Sf. Efrem cel Nou și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Au participat câteva zeci de persoane din orașul nostru și din Brașov. slujba s-a încheiat la câteva minute după miezul nopții, fiind urmată de o agapă.

Au fost aduse spre închinare moaștele Sf. Efrem cel Nou – o părticică aflată în purtarea de grijă a Asociației noastre, iar în mijlocul bisericii am avut baldachinul cu icoana cea mare a Sf. Efrem cel Nou.

IMG_2841_w_WM_small

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la această mare bucurie a împreună-rugăciunii în Duhul lui Hristos și al Sfinților Părinți ai Bisericii celei Una, Ortodoxia noastră.

Lucrările la construirea Comunității Terapeutice anti-drog de la Malnaș-Băi vor începe săptămâna viitoare. Acest Centru social de recuperare al persoanelor cu adicții va cuprinde și un paraclis, pus sub ocrotirea Sf. Efrem cel Nou.

A

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți cu bucuria veșnică a Învierii Fiului Său!

 

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

(0740788876 sau ciprioan@yahoo.com)