Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Iubirea de mucenicie – fundamentul Ortodoxiei

cop.Andreev.Sfintii.catacombelor.Rusiei.165x235-page-001

Doamne ajută!

Ne cerem scuze pentru absența îndelungată. Site-ul a fost blocat, datorită faptului că platforma folosită a fost anulată și a trebuit reconfigurat site-ul din punct de vedere … tehnic. Dar rămânem în același Duh și vă oferim ceea ce am primit azi și noi, spre întărirea sufletească în vremurile pe care le trăim și pentru atitudine curajoasă în fața ispitelor veacului.

sfintii catacombelor rusiei


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *