Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 14 (Către clerul ecumenist care a trădat Ortodoxia la adunarea eretică din Creta)

Vă trimit această scrisoare, ca să arăt eu, nevrednicul și păcătosul, înșelarea și prăpastia în care v-ați băgat și ne târâți și pe noi, turma lui Hristos, prin participarea și semnarea lepădarii de Hristos și de Una Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică, la această întrunire din Creta, unde nevrednici și trădători v-ați făcut de harul dat la Botez și hirotonie, orbiți de aparenta mărire la care vi s-a părut a fi chemați.
Adevărat vă spun, NU ESTE SINOD, ci SCHISMĂ!
VOI, prin această adunare nelegiută, ați început SCHISMA, ați făcut prima mișcare de rupere.
Vă acuz înaintea Domnului Dumnezeului Celui Viu, Iisus Hristos, al Cărui cel mai neînsemnat rob sunt, că voi în Creta v-ați făcut vinovați de SCHISMĂ!
Iar eu, deși sunt cel mai mic, AFURISESC acest sinod!
De fapt, ați adus un blestem asupra noastră. Nu erau de ajuns păcatele și necazurile acestui popor, prin ce ați făcut acolo ați pus capac, ați atras deplin mânia lui Dumnezeu asupra noastră.
Păcătoși eram, dar ortodocși; prin această adunare din Creta ați făcut primul pas concret și pe față de a băga lupii între oi, între noi.
Grozavă responsabilitate v-ați luat pe umeri: începutul căderii din Biserică.
Dacă nu veți repara răul făcut și nu veți anula semnăturile voastre puse pe acele documente și de nu veți ieși din CMB, CEB și din toate celelalte lucrări eretice și nu vă veți căi pe față, părți ale Bisericii Ortodoxe și mulțimi mari de oameni care nu știu pe ce lume sunt, vor începe să cadă, prin reaua ascultare de preoții ecumeniști și trădători.
De asemenea, AFURISESC: Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), Conferința Bisericilor Europene (CEB), etc., documentele și lucrările eretice (pline de erezii eclesiologice) de la Balamand, Porto Alegre, Ravenna, Pussan, Chambesy (documente semnate și de către ortodocși), săptămâna de rugăciune în comun și toate slujirile cu catolicii și cu alți eretici, etc.
Anatema ereziei ecumeniste și teoriei ramurilor, conform cărora avem și ne închinăm aceluiași dumnezeu și că toate sunt biserici.

Pentru cei care-mi vor reproșa că n-am voie să dau anatemei, iată ce spun Sfinții Părinți:

a) Sf. Ioan Gură de Aur: „chiar dacă ceva puţin însemnat vor binevesti ce nu se potriveşte cu ce am binevestit noi, să fie anatema!”” (Sf. Ioan Gură de Aur – Tâlcuire la Epistola către Galateni)

b) Sf. Nichifor Mărturisitorul: „Îi anatemizez pe cei care au lepădat predania sfinţilor, alipindu-se de învăţăturile cele pervertite şi aducătoare de moarte, şi care au îndrăznit să semene neghină pe ogorul credinţei ortodoxe, şi pe toţi cei ce-i urmează, ca pe o ocară a Bisericii lui Hristos, mă scârbesc de ei şi îi anatemizez”.( Sf. Nichifor Mărturisitorul – Epistolă către Papa Leon al III-lea)

c) Sf. Ioan Damaschin: „Toate hotărârile acestor Soboare le iubesc şi mă bucur de ele, primind toate câte au hotărât şi lepădând şi anatemizând toate câte au lepădat ele; şi orice erezie, începând cu Simon Magul şi până la cei care acum s-au răsculat împotriva Sfintei Biserici a lui Hristos Dumnezeul nostru”.( Sf. Ioan Damaschin – Despre dreapta credinţă)

NU AVEM ȘI NU NE ÎNCHINĂM ACELUIAȘI DUMNEZEU!
Singurul și Adevăratul Dumnezeu este DUMNEZEUL ORTODOCȘILOR, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacob, PREASFÂNTA TREIME definită în Simbolul de credință ortodox.
Noi, ortodocșii, avem și Vechiul Testament și pe Iisus Hristos (Noul Testament), noi suntem Israelul cel nou.
Ce spune Dumnezeu: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, …Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine… Să nu te închini lor, și nici să le slujești” (Ieș. 20, 2 – 5); iar în psalmi: „Nu este asemenea Ție între dumnezei, Doamne …Tu ești singurul Dumnezeu.” (Ps.85); „Că mare este Domnul și lăudat foarte, înfricoșător este mai presus decât toți dumnezeii” (Ps. 95) și iarăși: „Voi nu vă veți închina la alți dumnezei, căci Domnul e Dumnezeu al cărui nume e Gelosul, un Dumnezeu gelos. Nu cumva să-ți faci legături cu cei ce locuiesc în țara aceea; că altfel, ei se vor desfrâna pe potriva dumnezeilor lor și te vor pofti … și fiii tăi se vor desfrâna pe potriva acelorași dumnezei.” (Ieș. 34, 14 – 16) „[dimpotrivă], capiștele lor să le dărâmați, stâlpii lor să-i zdrobiți, sfintele lor crânguri să le tăiați, chipurile cele cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeți în foc.” (Ieș. 34, 13)
Cine sunt acești alți dumnezei ? Acești alți dumnezei sunt dumnezeii păgânilor, ereticilor, ai altor neamuri, despre care psalmul 95 spune: „Că toți dumnezeii păgânilor sunt demoni…” cu care voi vă întâlniți la Chambesy, Balamand, în Consiliul Mondial al Bisericilor, etc. și vă întinați, și vă spurcați cu ei și cu învățăturile lor mincinoase. Iar rezultatul s-a văzut in Creta. Pomul rău face roade rele.
Acolo, la Kolimbari Creta, voi, clerul ecumenist și trădător (care ați semnat acele documente) nu ați urmat Sfinților Părinți, așa cum, cu emoție vi s-a părut, nici formal, nici în conținut; iar deciziile acestei adunări nu au sub nicio formă caracter obligatoriu, mai ales că ierarhii prezenți n-au avut drept de vot și, în plus, prin neparticiparea celor 4 Biserici (Antiohiei, Rusiei, Georgiei, Bulgariei), s-a încălcat principiul unanimității.
Deci, ce-ați făcut în Creta, nici Sinod Local nu se poate numi. Într-un sinod local votează toți arhiereii prezenți, ceea ce aici nu s-a întâmplat.
Sinoadele ecumenice se întrunesc, în special, pentru a condamna și a da anatemei erezii. Din contră, aici, la aceasta adunare a clerului ecumenist din Creta, ați acceptat, după cum afirmă și teologul Dimitrios Tselenghidis, erezia baptismală (indirect teoria ramurilor), ați recunoscut pe eretici ca biserici (romano-catolici, nestorieni, maroniți, monofiziți, anticalcedonieni, monoteliți, – care au fost condamnați de unele sinoade), dar și amestecătura de protestanți din CMB.
În paragrafele 16, 19, 21 din al 6-lea document este folosit termenul de biserică (până la saturație) pentru eretici (în special pentru protestanți), și pentru organismele religioase internaționale: Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB, Conferința Bisericilor Europene” (CEB), Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Orientul Mijlociu, și Consiliul Panafrican al Bisericilor –toate adunături eretice.
În momentul când, în loc de erezie, ați introdus termenul de biserică (mai ales într-un act sinodal) ați modificat Crezul pentru că, în loc de Una Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică, vor „fi” mai multe. Odată scăpat acest cuvânt, ereticii nu vor mai renunța cu nici un chip la el și, mai târziu vă vor spune: suntem biserică, chiar voi ne-ați recunoscut, și vor arăta documentele de la „sinod” cu semnăturile voastre pe ele. Dacă credința greșită a ereticilor îi trimite pe aceștia într-o veșnică suferință în iad, atunci această credință pierzătoare trebuie numită cu un cuvânt dur, grav, înfricoșător pentru ca oricine, auzindu-l să se înfricoșeze și să nu îndrăznească a fi în acea credință. După aceea, veți interzice clerului și mirenilor să mai folosească termenii de eretic, vrăjmași, păgâni, etc. și se va începe scoaterea textelor, învățăturilor, scrierelor, molitfelor, anatemelor și a unor rugăciuni ce conțin lucruri de genul acesta, și va fi o amestecătură între toți, și toți se vor „iubi”, dar toți vor fi vrăjmași ai lui Dumnezeu. Deja vă zbârliți când spunem ceva de papistași: Vai, cum ziceți ceva de frații noștri, catolici! Papa e arhiereu ca și noi, noi îi sărutăm picioarele. Nu spune sfântul sfințit Cozma Etolianul: „Pe papa să-l blestemaţi pentru că el este pricina!”? (vezi http://www.impantokratoros.gr/208CBED8.ro.aspx)
Un alt rău foarte mare pe care l-ați înfăptuit la această adunare ecumenistă este permiterea căsătoriilor mixte, dintre ortodocși și eretici, călcând canonul 72 al Sinodului Ecumenic Quinisext, canon care nu lasă sub nicio formă loc pentru nicio iconomie și care recomandă foarte sever desfacerea acestor căsătorii.
Deci voi, trădătorilor, ați permis prin acest sinod tâlhăresc 3 rele cu consecințe extrem de grave în timp:
1 – intrarea lupilor în Biserica Ortodoxă (recunoașterea ereticilor ca biserici);
2 – intrarea lupilor în familie (prin căsătoriile mixte ortodox – eretic);
3 – îngăduința desfrânării și preadesfrânării cu ereticii ( în cadrul familiilor mixte taina cununiei nu funcționează, așa-zișii soți trăind în desfrânare).
Relele pe care le-ați făcut la acest așa-zis sinod din Creta pot fi socotite o nebunie spirituală, pe care, eu,ca rob a lui Iisus Hristos o afurisesc, iar voi, cei ce le-ați semnat și le credeți și nu vă lepădați de ele, trebuie să fiți caterisiți și excomunicați.
Iată, voi sunteți profeții mincinoși din vechime care stați între cei mari ai lumii, care v-au amăgit inimile cu vorbe dulci și cu avantaje și cheltuiți banii ortodocșilor umblând cu slavă prin străinătate, în frățietate cu lupii, ca să ne vindeți sufletele și credința.
Voi sunteți păstorii plătiți care pierdeți și risipiți turma, despre care Domnul spune: „Iată, Eu Mă voi răzbuna asupra voastră pe potriva faptelor voastre cele rele”(Ieremia 23, 2)
Preoților, monahilor, monahiilor și mirenilor care stau cu mâinile în sân și nu fac nimic, după puterea lor, împotriva acestui eres din Creta și în apărarea fraților noștri prigoniți de ierarhii ecumeniști, le spun că trădează credința Ortodoxă și îi ajută indirect pe cei ce ne-au vândut.
Celor ce zic că respectă canoanele pomenind ierarhii trădători din Creta sau pe cei de același cuget, făcând ascultare pentru a nu-și pierde sufletele, li se potrivește cuvântul Mântuitorului: „cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.” (Marcu 8, 35)
Lipsa de reacție a majorității monahilor din Sf. Munte era de așteptat. S-au ascuns cu capul în nisip. Acesta a fost un examen important pe care nu l-au trecut. Dacă ar fi luat poziție, alta ar fi fost situația. Și lor li se potrivește cuvântul Sfântului Ioan Botezătorul: „căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii a lui Avraam” (Luca 3, 8).
Fricoșilor stareți și starețe din Arhiepiscopia Râmnicului,care au semnat pe 9 august 2016 împotriva obștii de la „Lacul Frumos”, le spun că și-au semnat osânda.
Asociației Christiana, care a văzut mulțimea intervențiilor ca fiind „dușmănoase” la adresa ierarhilor trădători, dar nu a văzut când ierarhii noștri au semnat eresul în Creta, nici nu s-au grăbit să le trimită vreo scrisoare „nedușmănoasă” cerând explicații, îi răspunde Sf. Ioan Gură de Aur: „în problemele lumeşti suntem blânzi ca mieii, dar în problemele de credinţă ragem ca leii!” (https://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2013/01/24/puterea-anatemei/)
Această asociație ar trebui să vadă și cuvintele „dușmănoase” ale Mântuitorului care îi numea „pui de vipere”, „fățarnici”, etc. pe colegii din vechime ai ierarhilor noștri ecumeniști, sau cuvintele părintelui Arsenie Boca care i-a numit „cozile de topor ale apusului”.
Și mai adăugăm cuvintele „dușmănoase” ale Sf. Ioan Gură de Aur: „De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”. (Cuvânt despre prooroci mincinoşi, învăţători mincinoşi, despre eretici şi despre semnele sfârşitului veacului acestuia, cap. 7)
Noi nu dialogăm credința cu ereticii, noi îi evanghelizăm pe aceștia.
Ideea care se aruncă în fața noastră, să păstrăm tăcere și să nu reacționăm împotriva ereziei, pentru că se tulbură lumea și se afectează pacea și unitatea bisericii, este erezie și o afurisesc. Dumnezeu folosește de multe ori și lupta, nu numai pacea.
Pentru că lucrurile au devenit foarte grave, iar ierarhii noștri au ajuns foarte departe pe calea ecumenismului, sub niciun chip nu le mai permitem, nici măcar în stadiul acesta de ar rămâne.
Iată ce spune Sf. Vasile cel Mare: „De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti.” (Patrologia Graeca 160:101C)
Și ca să vedeți cât de grav este să fii în altă credință decât cea Ortodoxă, reiese din lucrarea Mântuitorului Hristos: cât de mult s-a smerit Hristos, până la moarte de ocară pe cruce, până la iad s-a coborât, dar la cei de altă credința nu s-a dus să le propăvăduiască adevărul; n-a fost de demnitatea Sa. Chiar și ucenicilor Săi le spune să nu se ducă la cei de altă credință în timpul activității Sale: „În calea păgânilor să nu mergeți, și în vreo cetate de samarineni să nu intrați” (Mt. 10, 5). Deci cei de altă credință n-au fost vrednici de propăvăduirea directă a Fiului lui Dumnezeu.
Dar când va veni altul, potrivnicul Fiului lui Dumnezeu, a cărui cale o pregătiți voi astăzi, Antihrist, acela va merge pe la toate credințele și-i va îmbrățișa pe toți, și-i va ajuta pe toți, și-i va uni sub aripa lui. Vedeți opoziția Hristos – Antihrist, Dumnezeu – diavol? De aici vă dați seama ale cui slugi v-ați făcut?
Tot din lucrarea lui Hristos, observăm că El se poartă distinct cu trei categorii de oameni:
– pe vameși, păcătoși, desfrânați, etc. îi iartă, dacă se pocăiesc;
– pe arhierei, învățători, preoți îi mustră cumplit pentru poziția lor responsabilă cu dreapta învățătură și mântuirea poporului;
– pe cei de altă credință, păgânii, îi numește câini (vezi vindecarea fiicei femeii cananeence; pentru că era păgână, foarte greu a vrut să-i vindece fata demonizată și a numit-o pe femeie câine. După ce a recunoscut: Da, Doamne, … a vindecat-o).
Este aceasta dovadă de lipsă de iubire din partea lui Hristos? Nu, din contră.
La fel și noi ortodocșii, le arătăm celor de altă credință că nu sunt Biserică, nici fii a lui Dumnezeu, ci lupi și câini și le spunem: Veniți la Ortodoxie, lepădați-vă de credințele voastre greșite, botezați-vă prin trei afundări și pășiți în Împărăția lui Dumnezeu.
Voi, recunoscându-i ca biserici le spuneți: Stați pe loc, acolo unde sunteți, in credința voastră, că și voi sunteți biserică, deci așa cum sunteți, vă mântuiți.
Iată cum vă faceți vrăjmașii lor și nici voi nu vă mântuiți, nici pe ei nu-i lăsați să intre în împărăția lui Dumnezeu. Și mai vreți să fiți pomeniți la Sfânta Liturghie!? Bine fac cei care nu vă pomenesc. O să primiți și mai mult de la oameni și de la Dumnezeu, dacă nu reparați greșeala acesta mare.
De ce a ajuns România într-așa un hal? De ce Grecia, care are Sfântul Munte și a fost centrul Imperiului Bizantin, până la iad s-a năruit? Simplu: pentru că credința lor a căzut, preoții lor, în frunte cu patriarhii și cu Sfântul Munte au căzut și batjocoresc pe Hristos, ținându-se de fusta papei și se spurcă pe potriva altor dumnezei, în întâlnirile eretice. Și aceasta este urâciune înaintea lui Dumnezeu. Antihrist va avea prerogative de papă, patriarh, rabin, etc. Artizanii pregătirii venirii lui Antihrist lucrează paralel pe mai multe direcții: ecumenismul, cipurile (care înseamnă pierderea treptată a libertății), vaccinurile, războaiele, etc.
Cum spunea cineva: „în timpul lui Antihrist nici o Biserică nu va supravieţui dacă nu îşi va folosi toate armele pline de har pe care Dumnezeu i le-a dat. Când Antihristul va apărea ca un lup în haine de oaie în mijlocul Bisericii Ortodoxe „canonice”, doar acei ierarhi care au curajul de a face un lup lup şi să-l arunce afară din Biserică prin puterea anatemei, se vor salva pe ei înşişi şi-şi vor proteja credincioşii de capcanele lui.” (https://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2013/01/24/puterea-anatemei/)
Am simți în sinea mea duhul pustirii când am privit imagini de la această adunare nelegiută din Creta.
Acest duh este din duhul lui Antihrist despre care spune Mântuitorul „când veți vedea ceea ce s-a spus prin profetul Daniel, urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt…” (Matei 24 15) Acest duh al pustiirii este prezent în toate întâlnirile ecumeniste cu ereticii și păgânii, lucrări supervizate și conduse de satana.
Voi, chiar dacă sunteți ierarhi, nici viață sfântă nu aveți, nici teologie nu cunoașteți, nici să deosebiți duhurile nu știți și v-ați băgat cu satana în aceeași oală, neștiind și neputând a purta război cu diavolul. Voi nu știți că satana vă amăgește și vă înșală sub chipul binelui pentru că, dacă înșală pe vreunul dintre voi, a capturat automat și toată turma aflată sub păstorirea acestuia.
Să nu credeți că sunt singur, iar cuvintele scrise aici n-au valoare? Nu sunt singur și în această mică scrisoare se află ADEVĂRUL care vă va judeca și are putere asupra voastră de nu vă veți întoarce deplin! Și ADEVĂRUL este SINOD și SINODUL este ADEVĂR.
În loc să vă dați toată osteneala ca să vă ocupați de sfinții noștri care au pătimit în închisori și să-i cinstiți deplin, să le scrieți cu litere de aur numele în calendarul ortodox, voi îi cinstiți pe eretici și pe dușmanii acestui neam, călcând în picioare învățăturile și jertfele sfinților care au refuzat să se închine idolilor sau l-au afurisit pe papa fiind spânzurați, arși, înecați, uciși de catolici. Necazul și răul făcut nouă ortodocșilor de catolici în Transilvania nu va pieri vreodată din conștiința noastră. Papa este un antihrist, un amăgitor și voi îi pupați mâna și îl sărutați? Adevărat vă spun că veți fi dați anatemei și veți sta cu el, cu Arie și cu Iuda de-a stânga Dreptului Judecător, alături de Antihrist, de nu vă veți întoarce deplin de la aceste rele.
Acest așa-zis sinod a fost conceput cu viclenie, poporul nu știe nimic, ziariștii acreditați n-au prea avut acces, nu se știe cine a semnat sau nu aceste documente etc. Ați lucrat în cea mai mare parte pe ascuns, pentru că faptele voastre de acolo fiind rele,v-ați ferit să le dați la lumină, ca să nu se vadă că sunt rele.
În încheiere spun: Oricum, mai degrabă sau mai târziu, se va realiza un Adevărat Sinod care va da anatemei acest sinod tâlhăresc de la Kolimbari și pe cei ce l-au făcut.
Iar de afurisaniile și blestemele voastre nu ne temem pentru că ele se vor face în apărarea minciunii și n-au putere, ci sunt laude și cununi pentru noi și se vor întoarce în capul celor care le-au dat. Însă vai de voi, de nu veți repara tot răul făcut aici și de nu vă veți lepăda de toate concepțiile și întâlnirile ecumeniste! Însuși Dumnezeu se va lupta cu voi!
Voi sunteți vinovați de toată sminteala aceasta.
Celor bine intenționați le-aș spune să nu se încreadă în acești ierarhi, pentru că îi vor duce cu zăhărelul ca să îi amăgească și să tragă de timp. Puterea lor în două lucruri stă: în neștiința poporului (poporul doarme în papuci) și în numărul mare al celor care tac și nu reacționează. Cea mai mare vină o poartă mănăstirile și schiturile care tac și astfel trădează. Amin.

Creangă Teofil și Creangă Nicoleta – profesori ortodocși din județul Suceava


Venit-a vremea

Sursa: site-ul Glasul Strămoşesc

VENIT-A VREMEA !

Te pun din nou să urci Golgota, Doamne
Dar astăzi sunt mai mulți decât atunci
Sunt și din cei ce iți cântau la strane,…
TRISAGHIONUL și frumoase rugi.

Sunt toți acei ce-ar trebui să știe
Ce-nseamnă jertfa unui mucenic
Acei ce, Tu, le-ai dat din APA VIE,
Te vând și astăzi, Doamne, pe nimic.

Se-nalță iar în catacombe ALTARE,
Se pregătesc de luptă MUCENICI,
Vegheați de Sus, din Slava Ta cea mare
De oștile de-ARHANGHELI și de SFINȚI.

Se pregătește-n taină, iar, PRETORIU
Se împletesc din nou CUNUNI DE SPINI
Și zi de zi tot crește auditoriul
Acelor ce-i condamnă pe CREȘTINI.

Se pregătesc să-ngroape ADEVĂRUL
Să pună iar LUMINA sub obroc
Să-și răstignească iarăși ZIDITORUL,
ICOANELE să le arunce-n foc.

Se pregătesc de luptă mucenicii
Acestor vremuri guvernate de nebuni
Ce vor să șteargă din PROLOAGE, sfinții
Și leapădă CREDINȚA SFÂNTĂ din străbuni.

Iar pântece de iad întunecate
Încep a naște DIOCLEȚIENI
Și se adună-n HOARDE APOSTATE,
Prigonitorii ultimelor vremi.

Și în icoane se-ntristează sfinții
Când, crucile sunt aruncate jos
Din peșteri se adună toți PĂRINȚII,
APOSTOLI și NEBUNI PENTRU HRISTOS.

Stau să se stingă CANDELE-n ALTARE
Tot iadul se ridică furios
Și scuipă chipurile din icoane
Din inimi vor sa-L șteargă pe HRISTOS.

In ceruri TRÂMBIȚELE-ncep să sune
ILIE și ENOH se pregătesc
In sac să prorocească pentru LUME
Și CUPELE MÂNIEI, clocotesc.

Venit-a vremea ,,VAIURILOR” grele
Venit-a timpul pentru SECERAT
Lua-vor plată slugile mișele
Satana și tot neamul apostat.

Elena Popescu

TRĂDAREA – o poezie a unui mirean cu inimă de aur

118361_iuda04

TRĂDAREA

Întunericul se lasă ca o umbră a morții,

Pentru cămașa lui Hristos se aruncă iarăși sorții.
Ei vor s-o rupă acuma printr-o semnătură,
Uitând că ea este fără de cusătură.

Au stat ascunși în scorburi, de atâta timp la pândă,
Tocmind întruna planuri cum poate să o vândă.
Și au făcut în Creta o adunare tâlhărească,
Ca sub egida păcii să o batjocorească.

Prin ochiul cel masonic ei au privit departe,
La scaunul și rangul ce l-au văzut aproape.
Ei au uitat cămașa ce i-au ținut uniți,
Și ce-au spus în altar fiind hirotoniți.

Cămașa asta sfântă odată era iubită,
Cu sânge de martiri întruna curățită.
A fost spălată-n sânge sfânt la comunism,
Și acuma-i murdărită iar prin ecumenism;

Iar astă murdărie în liniște privită,
Aduce după sine căderea în ispită.
Așterne la picioare o nouă înscăunare,
A celui ce ne vrea în iad și în pierzare.

Să nu uităm nicicând că prin pustii fierbinți,
Cămașa a fost păstrată de către Sfinți Părinți.
Și Sfântul Nicolae îndată a apărat,
Sfințenia cămășii de Arie cel turbat.

Dar iată că timpul ne arată peste ani,
Prinzându-L pe Hristos ca în Grădina Ghetsimani,
Acum Îl vindem din nou pe Fiul Omului,
Nu în Țara Sfântă, ci în țara “Grădinii Maicii Domnului”.

Întunericul se lasă ca o umbră a morții,
Pentru cămașa lui Hristos se aruncă iarăși sorții.
Ei vor s-o rupă acuma printr-o semnătură,
Uitând că ea este fără de cusătură.

Comentariu la răspunsul ÎPS Ioachim către protosinghelul Elefterie Tărcuță

Sursa: http://psaltirea.ro/de-importanta-actuala

Răspunsul IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

           Părinte Elefterie,

„Regret că ai luat o decizie pripită și iresponsabilă, declarându-te rupt de Biserica mântuitoare cea care te-a purtat la sânul ei atâta vreme și te-a hrănit cu atâta dragoste, ieșind de sub omoforul oblăduitor care te-a ocrotit atâta vreme. Până acum ai fost la adăpostul unei cetăți. De vreme ce ai ales libertatea, vei simți asperitatea pustiului și vei înfrunta singur ispitele și furtunile lumii deșarte, stăpânită de diavoli.
Credeam că ai discernământul să distingi esențialul de non esential, dar n-ai avut, asumându-ți un text sectar, plin de erori dogmatice, canonice și eclesiologice pe care l-ai semnat.
Ți-ai semnat de fapt, singur în mod deliberat, calitatea de fiu risipitor. Se vede simplitatea gândirii tale, refuzând dialogul și contorsionând Adevărul mântuitor.
Cea mai mare eroare care ai comis-o este că te-ai erijat în a fi un fel de „papă infailibil”, spălând mințile unor credincioși, îndoctrinându-i cu un ultraortodoxism bolnăvicios, substituindu-te lucrării lui Dumnezeu în lume. Să știi că nu ți s-a dat puterea de a trimite în Iad sau în Rai pe cineva, înlocuind iubirea cu ura, pacea cu războiul, liniștea cu gâlceava.”

19.08.2016

 

Comentariul nostru:

 

1. A te îngrădi de erezia ecumenistă nu este iresponsabil, ci este mântuitor.

2. În ”asperitatea pustiului” s-au sfințit toți cei ale căror fapte și cuvinte le citim în Paterice și ne minunăm de ele, de cum lucrează Duhul Sfânt prin oameni.

3. Ce anume este ”sectar” sau ”greșit din punct de vedere dogmatic” nu se spune. De ce? Pentru că o minte întunecată de erezia ecumenismului nu mai pricepe nimic. Știe doar să împroaște cu noroi, din păcate.

4. ”Contorsionând Adevărul” – această expresie este o jignire la adresa Adevărului-Hristos, pe care slujitorii adevărați ai lui Hristos Îl slujesc cu smerenie, neîntinându-l cu nimic.

5. Dacă a sluji întru Adevăr și a spovedi cu smerenie – părintele Elefterie fiind unul dintre cei mai iubiți duhovnici ai acestei eparhii – înseamnă ”spălare pe creier” înseamnă că s-a schimbat în DEX definiția cuvintelor ”a spăla” și ”creier.” Credem că ortodoxul este chemat la a dobândi MINTEA LUI HRISTOS. Normal că trebuie să își curețe mintea de toate necurățiile acestei lumi, pentru a Se sălășlui Duhul Sfânt în ea.

6. Gestul părintelui Elefterie nu este ”gâlceavă”, ci este durere. Iar gestul fostului său ierarh este a opera pe viu sau, mai bine zis, a deschide rana și a o lăsa așa. Toți Sfinții Părinți – adevărații teologi ai Bisericii – au purtat războiul împotriva ereziei și la fel trebuie să facem și noi. Nu ecumeniștii conduc Biserica și lumea, ci Hristos, Care ne va judeca pe toți.

7. ”Infailibilitatea” de tip papal în Ortodoxie a fost parafată prin semnăturile din Creta. Astfel a fost tăiat Capul-Hristos și înlocuit cu capetele hâde ale unor oameni mânați de slavă deșartă și de ură față de poporul cel dreptcredincios. Noi, mădularele Bisericii, nu suntem doar ”glastre de flori”, așa cum afirma și un ierarh grec ce a refuzat să meargă în Creta. NOI, CEI MICI, NE VOM OPUNE PÂNĂ LA CAPĂT EREZIEI. AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !!!

 

Pr. Ciprian Staicu



Poporul și ierarhii în dialog. Să biruiască Adevărul-Hristos

Mulțumim celor care s-au ostenit să transcrie discuția deja cunoscută în mediul on-line. Oricine poate citi și trage concluzii cu mintea sa.
Dumnezeu să dea pace Bisericii Sale. Nădăjduim ca această pace întru Adevăr, dar nu întru acceptarea panereziei ecumeniste, să nu fie dorită doar de cei puțini, ci de toți, căci de ea depinde mântuirea fiecăruia. (pr. Ciprian Staicu)

Sursă: http://corortodox.blogspot.ro/2016/08/atunci-cand-rasunat-toacasau-cum.html

Publicam in cele de mai jos transcrierea „dialogului” pe care l-a avut IPS Teofan cu cativa „aparatori ai dreptei credinte” care, dornici de a spune cum stau lucrurile cu Sinodul din Creta, l-au determinat pe Mitropolitul Moldovei sa iasa afara din biserica chiar inainte de a incepe Sfinta Liturghie la Manastirea Varatec, pe 8 august 2016.
Inaltpreasfintitul Teofan cu toata bunavointa si dragostea, vadite nu numai din tonul cald si bland al vocii sale dar si din mainile puse parinteste pe umerii celor ce i-au cerut socoteala pentru semnatura data in Creta, pare ca n-a reusit sa spuna mai multe cuvinte decat atunci cand a rasunat toaca…
Asta pentru ca, asa cum se vede din presa noastra ultraortodoxa, „fostul mitropolit Teofan a fost întâmpinat de un grup de 20 de credincioși, foarte bine pregătiți în legatura cu toate faptele apostate ale ierarhului lor” si care, asemanandu-se pe ei Sfantului Nicolae au vrut sa-i traga o palma ca lui Arie, cu atata stiinta despre ecumenism cata aveau. „Parinte Teofan, nu se poate asa, cu violenta!” s-a auzit spus de catre unul dintre ei, asemenea concluziei: „Ocoliti raspunsul, ca de fiecare data!” – dupa ce, sistematic, i s-au taiat cuvintele Inaltului Teofan. Si iata cum, din nou, rasuna goarna ca a-nceput prigoana in Biserica Ortodoxa…
„Caci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă”. (Matei 13, 15)
Si „Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.” (Apoc. 22, 11)
Iar „Cine are urechi de auzit să audă” (Matei 13, 9)…

PS Teofan: Intra-voi in casa Ta, inchina-ma-voi in Biserica Ta cea sfanta…

„Aparator 1”: Ati mers la asa-zisul Sinod din Creta…

IPS Teofan: Hai sa facem Liturghia si discutam dupa-aceea.

„Aparator 1”: Va rog, va rog, ca sunt madularul Bisericii… Ati semnat! Va rog sa va deziceti de semnatura!

IPS Teofan: Dumnezeu sa ne ajute tuturor sa aparam dreapta credinta.

„Aparator 1”: Nu putem apara dreapta credinta ca ati semnat unirea cu celelalte confesiuni. Ati semnat cu totii!

„Aparator 2”: Asa este! Are dreptate!

„Aparator 1”: Va rog sa ne acordati putina atentie. Va rugam frumos! Ne iertati!

IPS Teofan: Hai, vino atunci! Hai sa stam de vorba.

„Aparator 1”: Uite, stam de vorba, dar uitati care este problema: nu putem noi sa mergem cu dreapta credinta, cu Hristos, daca noi ne rugam cu alte confesiuni.

IPS Teofan: Asculta, ai vazut tu cand am semnat unirea ortodocsilor cu greco-catolicii?

„Aparator 1”: Da, v-am vazut chiar pe dumneavoastra v-am vazut de 24 ianuarie la statuia lui Cuza, v-am vazut la aeroportul din Iasi…

IPS Teofan: Pai mai… Si ce poti sa faci cand ai…

„Aparator 1”: Ce spune sfintele canoane Parinte Teofan?

IPS Teofan: Sfintele canoane spun sa nu te rogi cu ereticii.

„Aparator 1”: Si, atunci, de ce v-ati rugat?

IPS Teofan: Si atunci, i-ai vazut tu in biserica?

„Aparator 1”: Cum ne reprezentanti? I-am vazut in toate bisericile din Romania.

IPS Teofan: Hai sa vorbim pe rand.

„Aparator 1”: Si ceilalti ierarhi…

IPS Teofan: Hai sa vorbim pe rand. Tu spune acuma ce doresti.

„Aparator 1”: Eu va rog sa va deziceti de semnatura care ati facut-o in Creta, si va consideram al nostru ierarh, si va urmam, si va aparam fata… daca… poate nu aveti curajul sa marturisiti in fata celorlalti.

„Aparator 2”: Ati fost in sufletele noastre…

IPS Teofan: Asculta! Asculta, daca eu, si ca mine multi altii, nu avem in viata noastra, in viata mea, un lucru mai sfant si mai pretios decat Hristos si Biserica Lui Ortodoxa – unu. Doi – Biserica Ortodoxa este singura Biserica adevarata. Trei – ceilalti crestini s-au indepartat de la dreapta credinta prin invataturile gresite pe care le profeseaza. Numai pe aceasta baza noi putem spune ca vorbim cu catolicii sau cu protestantii. Patru – de sapte-opt ani rugaciunile ecumenice – despre asta este vorba, nu?!

„Aparator 1”: Ecumeniste!

IPS Teofan: Ecumenice…

„Aparator 1”: Ecumenia e altceva!

IPS Teofan: Haide, lasa…

„Aparator 2”: Are dreptate! Ecumeniste!

IPS Teofan: Lasa ca aceea e altceva… si acuma, ca s-a schimbat continutul de invatatura…

„Aparator 2”: Aicea e problema: Consiliul Mondial al Bisericilor!

IPS Teofan: Asculta! Consiliul Mondial al Bisericilor este infiintat prin o mie noua sute cincizeci…

„Aparator 2”: Prin contractul de la Balamand. Cand toate Bisericile Ortodoxe au respins, numai Biserica noastra Ortodoxa Romana nu a respins ereziile catolice.

IPS Teofan: Asculta!

„Aparator 2”: Asta e greseala dogmatica!

„Aparator 1”: Ce cautam noi in CMB? Toti satanistii sunt acolo.

„Aparator 2”: Stai putin. Biserica noastra e Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Noi alte Biserici nu cunoastem! Asta e greseala dogmatica!

IPS Teofan: Deci noi, si voi, ca nu suntem separati… mai…

„Aparator 2”: Nu vrem sa facem dezbinare. Noi vrem sa facem…

„Aparator 1”: Nu trebuia sa va duceti dumneavoastra sa semnati acolo…

IPS Teofan: Ia, asculta, mai…

„Aparator 1”: In articolul „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu alte..”

„Aparator 2”: Marele Sfant Arsenie Boca spune ca celelalte sunt pseudobiserici…

IPS Teofan: Asculta, mai… Ma lasi si pe mine sa vorbesc?

„Aparator 2”: Va, las, va las!

IPS Teofan: Peste patru saptamani cine vine la noi in tara, si aicea, in Moldova? Si, o sa vedem! Vine Patriarhul care nu a fost acolo, la Creta, Patriarhul Antiohiei. Ati auzit de el?

„Aparator 1”: Da!

„Aparator 2”: Da!

IPS Teofan: La Bucuresti cine vine? Vine Patriarhul Georgiei.

„Aparator 2”: La fel, n-a participat la Sinodul asta.

IPS Teofan: Deci el…

„Aparator 1”: Patriarhia Antiohiei stim foarte bine de ce nu a participat, din cauza…

IPS Teofan: Lasa… Georgiei…

„Aparator 1”: …problemie cu Quatarul.

IPS Teofan: Si de ce…

„Aparator 2”: Sunt unii episcopi sarbi care n-a semnat acolo

IPS Teofan: Ma lasi sa va spun?

„Aparator 1”: Da, va las!

IPS Teofan: Si ce arata asta? Ca…

„Aparator 1”: Vom vedea daca vin! Pentru ca Preasfintitul Longhin a spus ca nici un ierarh roman nu renuntat si nu l-a tinut politia…

IPS Teofan: Preasfintitul Longhin se inseala amarnic

„Aparator 2”: Si Serafim de Pireu se inseala?

IPS Teofan: Ma lasi sa va spun?

„Aparator 2”: Si Serafim de Pireu se inseala?

IPS Teofan: Ma lasi sa vorbesc?

„Aparator 2”: Si Serafim de Pireu…?!

„Aparator 1”: V-am adresat si noi acolo o scrisoare, si ceilalti o scrisoare…

„Aparator 2”: Si ceilalti episcopi? Si ceilalti 20 de episcopi ai Serbiei? Si ceilalti 2 ai Ciprului? Si ceilalti 4 ai Greciei?

„Aparator 1”: Sunt 20 de episcopi de la Serbia care n-au semnat!

IPS Teofan: Sunt in Ortodoxie…

„Aparator 1”: Ati avut acolo…

IPS Teofan: Nu ma lasi sa vorbesc!

„Aparator 1”: Ati avut acolo…

IPS Teofan: Ma lasi sa vorbesc si pe mine putin, asa?

„Aparator 1”: Parinte Teofan, nu se poate asa, cu violenta!

„Aparator 2”: Haide, hai, spuneti, ca va ascultam!

IPS Teofan: Lasa, lasa, ca eu vreau sa mai stau numai doua minute cu voi, ca sa ma duc si eu la slujba.

„Aparator 1”: Daca ai duhul lui Dumnezeu, nu se poate asa!

„Aparator 2”: Dar va rog sa ne dati raspunsul.

IPS Teofan: Mai, eu ti-am dat raspunsul .

„Aparator 2”: Dar eu nu vreau sa facem dezbinare, nu vreau sa facem tulburare!

IPS Teofan: Mai, eu v-am dat raspunsul?

„Aparator 2”: N-ati spus un raspuns concret!

IPS Teofan: Eu v-am spus asa…

„Aparator 2”: Nu stim, vrem un raspuns de la Sfintia Voastra!

IPS Teofan: Da, da…

„Aparator 1”: Prin semnatura care ati pus-o Sfintia Voastra acolo ne-ati unit cu celelalte… cu toti satanistii. Nu vrem noi sa ne impartaseasca un protestant…

„Aparator 2”: Cu cei care hulesc icoanele.

„Aparator 3”: Care huleste pe Maica Domnului!

„Aparator 1”: Scuipa pe icoana Maicii Domnului, nu va dati seama?!

IPS Teofan: Daca nu ma lasati…

„Aparator 2”: Hai, vorbiti si dumneavoastra. Haide ca va lasam!

IPS Teofan: In momentul in care voi veti vedea pe Mitropolitul Teofan sau pe Patriarhul Daniel, sau pe ceilalti ierarhi ca ne impartasim cu sectele, atunci cu adevarat aveti dreptate in atitudinea voastra, dar, atata timp cat Dumnezeu ne tine sanatosi, noi, relatii euharistice cu acestia n-o sa avem niciodata. De ce? Pentru ca se afla in ratacire de credinta!

„Aparator 1”: Aici aveti dreptate, „in ratacire de credinta”, dar de ce dumneavoastra ati semnat in timpul Patriarhului Teoctist ca si monofizitii sunt Biserica? Ati pus semnatura…

IPS Teofan: Asculta…

„Aparator 1”: …pe documentul acela.

IPS Teofan: Da, e un document de la cancelaria Sfantului Sinod – al nostru -, prin care se arata ca o intalnire a avut loc intre crestinii din Etiopia si Egipt si crestinii din zona Bisericii noastre Ortodoxe. Asculta! Ai vazut cati ani au trecut de atunci? Cati au trecut?

„Aparator 1”:Nu stiu…
IPS Teofan: Vreo douazeci. Ai vazut vreo consecinta a acestui act?

„Aparator 1”: Da, au venit armenii si au slujit la mine in biserica „Sfanta Ecaterina” din Bucuresti.

IPS Teofan: Ai fost in Occident?

„Aparator 1”: In urma acestei semnaturi care…

IPS Teofan: Ai fost in Occident?

„Aparator 1”: Am fost, da!

IPS Teofan: Ai vazut cate parohii ortodoxe romane, rusesti slujesc in biserici catolice?

„Aparator cameraman”: Da, sunt!

IPS Teofan: Sunt cu sutele. De ce? Pentru ca ortodocsii n-au avut… isi fac acuma biserici – Slava, Tie, Doamne! – putin cate putin, dar asta n-am semnat ca ei au slujit Liturghia cu noi, ortodocsii!

„Aparator cameraman”: Nu! Slujesc separat!

„Aparator 1”: Da, Mitropolitul Corneanu, nu s-a impartasit la greco-catolici?

IPS Teofan: Iar pentru aceea a fost…

„Aparator 1”: Sau Sofronie Dricec…

IPS Teofan: Nu s-a impartasit Sofronie Drincec.

„Aparator 1”: N-a facut si sfintirea aghiasmei cu catolicii?

IPS Teofan: Si a marturist ca nu mai face.

„Aparator 1”: De ce nu ati luat nici o pozitie in Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane?

IPS Teofan: Mai baieti, ma lasati acum sa merg si eu, ca am iesit de la slujba…

„Aparator 1”: Cum va consideram in continuare?

„Aparator 2”: Dadem anatema pe acesti eretici!

IPS Teofan: Iar voi sa va pastrati linia cea dreapta in acelasi timp cu ravna dar si cu intelepciune, cum spune Sfantul Apostol Pavel. Si anume, urmariti si voi care vor fi consecintele acestor lucruri. Veti vedea…

„Aparator 1”: Deja incepem sa le vedem, ca sunt Manastiri din Romania ca sunt prigoniti calugarii pentru ca sunt impotriva asa-zisului Sinod, talharesc,asta, din Creta!

IPS Teofan: Sa nu fie…

„Aparator 1”: Asta nu-i nici Sinod ca nu s-au intalnit toti ierarhii…

IPS Teofan: Ma lasi acuma sa ma duc si eu la biserica?

„Aparator 1”: V-as mai pune acuma o singura intrebare!

IPS Teofan: Te rog! Ultima intrebare!

„Aparator 1”: Cum va consideram de acum inainte? Al nostru sau sunteti dusmanul nostru?

IPS Teofan: Un om pacatos…

„Aparator 1”: Asta nu judecam pacatele altora!

IPS Teofan: Un om pacatos care iubeste Sfanta Biserica Ortodoxa ca pe insusi sufletul sau si mai presus de aceasta. Asta e raspunsul meu!

„Aparator 1”: Va rog sa va deziceti, sa va retrageti semnatura!

IPS Teofan: Sa facem ascultare de Sfintii Parinti!

„Aparator 1”: Ne aveti ocrotitoare

IPS Teofan: Ati zis ultima intrebare, da?Ai inteles?

„Aparator 1”: Asta este o propozitie.

„Aparator 1”: Va rog sa va retrageti semnatura. Ne aveti pe noi ca…

„Aparator cameraman”: Ca sprijin.

„Aparator 1”: sprijin, da, si noi sa va avem ocrotitor si inaintemergator al nostru. Daca nu, sa stiti ca va consideram cum a fost de Sfantul Nicolae, Arie. Asa va consideram. Nu putem altfel!

IPS Teofan: Sa fiti binecuvantati si sa va mantuiti si voi si ceilalti.

„Aparator 1”: Pentru ca nu…

IPS Teofan: Ma duc si eu acasa, ma duc la biserica?

„Aparator 1”: Dumneavoastra si alti ierarhi care ati participat acolo, nu ati dat dovada ca iubiti pe Hristos si Biserica Lui.

IPS Teofan: Numai Dumnezeu stie cat il iubim noi!

„Aparator 1”: S-a vazut printr-o singura semnatura.

IPS Teofan: Gata, hai. Doamne, ajuta!

„Aparator 2”: Doamne, ajuta! Nu ne-ati dat un raspuns clar!

„Aparator”: Ocoliti raspunsul, ca de fiecare data! Il ocoliti!

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 12 (Plânge Cuvioasa Parascheva)

teofan

Înaltpreasfințite Părinte TEOFAN,

Am văzut comunicatul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei care a apărut pe site-ul activenews.ro, la adresa
http://www.activenews.ro/stiri-social/Comunicat-important-al-Mitropoliei-Moldovei-privind-tulburarile-aduse-de-Sinodul-din-Creta.-IPS-Teofan-considera-ca-%E2%80%9ELipsa-unui-consens-panortodox-plaseaza-documentul-intr-un-proces-de-revizuire-totala-sau-partiala-135776

În calitate de ortodox vreau să vă întreb următoarele:
1. Dacă ”Documentul cu deciziile luate la Sinodul ortodox din Creta poate fi considerat „în stare de analiză, nedefinitivat” înseamnă că ați semnat ceva nedefinitivat, deci este simplu să vă retrageți oficial semnătura, mai ales văzând cum tulburarea a cuprins mii de fii duhovnicești ai Eparhiei? Deci vă căiți că ați semnat sau nu? Un răspuns monosilabic ar fi îndeajuns.
2. Acest comunicat, care este plin de viclenie și insinuări, eu cred că este folosit pentru a câștiga timp, a reduce la tăcere pe toți cei care luptă împotriva Adunării eretice din Creta, a manipula o viitoare ”dezbatere” (că doar postul Basilica este al Patriarhiei, nu?) și a nu mai avea opozanți la următoarea rundă de adunare papistășească de tipul: Eu sunt patriarhul, deci PAPA ROMÂNIEI, voi-ierarhii sunteți frații mei, iar restul sunt prostimea care ne dă nouă bani și ne cântă osanale etc.
3. Ce veți face cu satele întregi care au semnat acea scrisoare nu extremă, ci de DURERE EXTREMĂ ? Veți colabora cu organele statului pentru a fi mutate în … taigaua siberiană?
Faptul că este un comunicat lung al Mitropoliei nu înseamnă că spune ceva, decât … o scaldă, ca să amăgească și mai mult, pe cât mai mulți.
Noi vrem să redeveniți, prin atitudine hotărâtă, prin retragerea semnăturii și prin condamnarea explicită a ecumenismului ca erezie: Înaltpreasfinția Sa, Mitropolitul Teofan Savu al Moldovei și Bucovinei, căruia să îi cântăm: Întru Mulți Ani, Stăpâne!
Așteptam, sperăm că nu degeaba, ca acest lucru să se întâmple.

Dumitru Moldoveanu din Iași

13 august 2016





Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 11 (”Liniștirea” ca paralizie a conștiinței ortodoxe)

Circ ecumenist…

CircEcumenic4-520x245

Către Înaltpreasfințitul Irineu Bistrițeanul

Am citit scrisoarea dumneavoastră de ”liniștire” pentru credincioșii pe care îi păstoriți, dar eu mă mir cum de stați liniștit, știind că ceea ce ați semnat la ”Sinodul” din Creta nu este deloc conform învățăturilor Sfinților noștri Părinți, ba mai mult îi asigurați pe oameni că acolo ați lucrat în consens, într-o atmosferă profund duhovnicească, sub călăuzirea Duhului Sfânt.

Cum să vă călăuzească Duhul Sfânt, când la începutul ”Marelui Sinod” a fost săvârșită Sfânta Liturghie la care au fost prezenți și s-au ”rugat” în comun cu ortodocșii reprezentanți ai papistașilor, protestanților și ai monofiziților eretici, fapt care toată lumea știe că este interzis de Sfintele Canoane ale Bisericii.

Întâi-stătătorii ortodocși și ceilalți ierarhi participanți au călcat Sfintele Canoane Apostolice și Sinodale, dorind să transmită încă de la început un mesaj întregii lumi: cât de mult respectă ei deciziile luate la Sinoadele Ecumenice.

O altă constatare dureroasă a fost prezența acestor eretici în calitate de invitați oficiali ai delegațiilor trimise de comunitățile eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților, ceea ce este o inovație fără precedent, străină Tradiției noastre sinodale. Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din epoca bizantină nu a existat conceptul de ”observatori”, adică să participe la acestea ca invitați de cinste ereticii ale căror învățături eretice au fost condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare.

Cum să vă călăuzească Duhul Sfânt când ați atribuit titlul de biserici comunităților eretice sau schismatice? Acest lucru este absolut greșit. Doar Ortodoxia poate fi numită Biserică. Când și unde au fost numite grupările eretice și schismatice ”biserici” de către Sfinții noștri Părinți?

Ați spus că ați lucrat în consens. Este oare consens faptul că 4 Biserici Ortodoxe au lipsit din motive cunoscute și poporului român? Este consens faptul că au existat episcopi care nu au semnat documentele problematice?

Mă opresc aici, fără ca aceasta să însemne că doar acestea au fost constatările mele dureroase legate de ”Sinodul” din Creta.

Este normal ca după cele menționate mai sus se naște întrebarea: De la un sinod care a început și s-a încheiat în acest fel ce se poate aștepta? Așa cum a spus și Domnul: ”Nu este nici un pom bun care să face roade rele și nici un pom rău care să facă roade bune. Căci orice pom se cunoaște după roadele lui.” (Luca 6, 43-44)

Roaba lui Hristos,

Nicoleta Cristina Botea