Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Nu recunoaștem Adunarea din Creta – Scrisorile nr. 4 și 5 (două ortodoxe din Eparhia Romanului)

Corabia Bisericii

Prima scrisoare

Pentru Ioachim, din mila și dragostea lui Dumnezeu întâistătătorul episcopiei Romanului și Bacăului,
Vă scriu ca soră, cea mai mică între frații și surorile din casa Tatălui nostru. Vă scriu însă și ca mamă, în numele copiilor noștri care au dreptul la Adevăr. Nu sunt teolog și nu vă scriu spre a vă combate și a vă aduce în față mărturii teologice savante. Pe acestea le cunoașteți prea bine și nu au fost de absolut nici un folos.

Ca mamă cunosc și recunosc importanța autorității în educația unui copil, necesitatea unui asemenea punct de reper este indiscutabilă. Mântuitorul ne-a lăsat și nouă, copiilor Săi, prin arhiereii noștri, chipul autorității, către care privirile noastre să se îndrepte pentru a ține calea cea dreaptă. V-a ales să ne fiți purtători de lumină, îndrumători și apărători ai cuvântului Său.
Un vânt puternic a suflat însă dinspre Creta și iată-ne în întuneric.
Dar, domnule Ioachim, lumânările și candelele se mai sting, întunericul însă nu poate învinge pe fiii Luminii.

Vă rugăm să aprindeți, din nou, candelele pentru noi. Nu ne interesează vântul care le stinge, vom cinsti veșnic mâna care le reaprinde mereu și mereu. Nădăjduiesc, și ca mine mulți nădăjduiesc că veți reaprinde și de această dată lumina, că ne veți lumina calea spre Adevăr, spre acel adevăr unic al lui Hristos. Pentru noi și pentru copiii noștri. Și pentru ai lor copii. Vă așteptăm să fiți chipul lui Hristos printre și pentru noi.
Spuneți copiilor, de toate vârstele și confesiunile, că una singură este casa Tatălui în care pot intra fără să se primejduiască, una singură Biserica pentru care s-a jertfit Fiul.
Nu am cunoscut încă un copil care să accepte prietenii adevărate cu cei care ii jignesc mama. Ce prietenii putem noi avea cu cei ce o necinstesc pe Maica Domnului? Ce frate mai mare i-ar spune celui mic ca poate merge pe orice stradă și intra în orice casă și își va găsi acolo tatăl?
Cu nădejde și credință în cuvintele Mântuitorului: „Nu te teme, turmă mica.” Amin.”

Păcătoasa, dar pentru veșnicie ortodoxa,
Emilia

 

A doua scrisoare

  Către Ioachim, întâistătătorul episcopiei Romanului și Bacaului,
Vă scriu fără să mă bizui pe puterea mea de a așterne pe o foaie de hârtie acele cuvinte care să vă atingă inima, dar cu nădejdea în Cel ce este Cuvântul Însuși. Am petrecut, prin mila bunului Dumnezeu, 65 de ani în aceasta lume și, sub îndrumarea duhovnicilor călăuziți de Adevăr, precum părintele Ioanichie Bălan, am dus și duc și eu, păcătoasa, lupta cea bună. Știm cu toții, cei simpli, ca mine și cei erudiți, ca dvs, că mântuirea nu este posibilă în afara Adevărului. Căci „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, a spus Hristos. Și dacă o Cale și un Adevăr avem spre Viață, mă întreb cum a fost posibil în Creta să se folosească pluralul?
Mă simt neputincioasă în fata deciziei ierarhilor noștri ortodocși de a-și purta poporul pe drumul pierzaniei, pe drumul morții. Ați fost pentru mine chipul Mântuitorului printre noi, glasul Lui, ați fost mila și binecuvântarea Lui pentru noi.

Vă rugam, cu umilință, continuați să fiți! Știm și știți, exista un singur mod pentru asta: să vă deziceți de semnătura din Creta, pentru noi, cei multi și slabi, dar mădulare ale Bisericii Mântuitorului.

Nu avem ce vă oferi în schimb, suntem mici. Știm asta. Ce avem noi dacă nu lacrimile dorului de Dumnezeu? Dar ne-am pleca cu dragoste și fără fățărnicie capetele, ați fi lumină în întunericul care insistă să ne acopere.

Vă rugăm, fiți lumânarea noastră, fiți lumânarea poporului pe care să o aprindă Hristos pentru noi toți. Știm ce ar însemna pentru dvs dezicerea de semnătura din Creta și tocmai pentru că știm vă rugăm, ardeți pentru noi cu lumina lui Hristos pe care nimeni și nimic nu o va putea stinge și vă vom fi sfeșnic, pentru a nu o lăsa să cadă, închinându-ne, la adăpostul ei, Mântuitorului.

Semnăturile din Creta nu sunt flacăra dulce a lumânării de rugăciune, sunt flash-urile orbitoare de suflete ale fulgerelor furtunii, care lasă sufletele răvășite și înspăimântate.
În Creta ați fost mulți, dar nouă ne trebuie unul singur. Fiți dvs! Luminați-ne calea spre Hristos! Feriți-ne de moarte!
Pentru numele lui Dumnezeu, fie-vă milă! Fie-vă dragoste! Fie-vă adevăr! Fie-vă lumină! Fie-vă mântuire! Amin!

Roaba lui Dumnezeu,
Maria


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *