Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 3 (de la un tânăr care vrea să se mântuiască)

Către Înalt Prea Sfințitul Părinte Mitropolit Teofan

Înalt Prea Sfințite Părinte Mitropolit, mă numesc Moroșan Adrian, locuiesc în Lunca Cetățuii, jud. Iași, am 32 de ani, de profesie inginer programator și ortodox păcătos.
Vă scriu această scrisoare pentru a vă cere ajutorul să înțeleg câteva lucruri care se petrec în Biserica noastră (mă refer la Biserica Ortodoxă Română).

Cu mintea mea simplă vă întreb și vă rog ajutați-mă să pricep:

De ce la sinodul din Creta au fost numite ca fiind „biserici” toate asociațiile religioase ne-ortodoxe? Cei care s-au desprins din trupul Bisericii (eretici, schismatici etc.) sunt tot biserici? Adică dacă este o singura credință adevărată, într-o singură Biserica apostolească, cum se face că acum se spune și se recunoaște că cei ce s-au desprins de Biserică sunt tot biserică? De ce se tăgăduiește Adevărul? Pot fi mai multe adevăruri? Cum poate semna un episcop ortodox un document care spune aceste lucruri?

De ce se tot încalcă anual canoanele referitoare la rugăciunea în comun cu ne-ortodocșii, de vreme ce părinți purtători de Duh Sfânt și canonizați au spus clar că acest lucru este urât înaintea lui Dumnezeu? De ce s-a este impus ecumenismul ca dogmă?

Cum poate un episcop al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol (Istanbul), episcopul Chiril, să afirme că: “Biserica mărturisită în Crez nu este Biserica Ortodoxă […] în Tradiția ortodoxă nu se spune nicăieri că Biserica Ortodoxă este Cea Una Sfântă și Apostolească despre care se vorbește în Crez […] cei care consideră Biserica Ortodoxă ca fiind Cea Una se înșeală”.

Vă rog să nu ne lăsați pradă lupilor, sunteți Păstor, apărați-ne! Ca să vă apăram și noi în ziua în care alți lupi vă vor ataca.

Eu sunt tânăr, vreau să mă mântuiesc, încerc să fac ce trebuie, nu reușesc singur. Am nevoie de comuniune și comunitate cu frații ortodocși, cu preoții și episcopii drept-măritori. Dar doar în Adevăr, în Hristos, nu în rătăciri.

Dumnezeu să vă întărească și să vă ajute !

Data: 9-August-2016

Dipl-ing. Constantin-Adrian MOROSAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *