Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 6

lup si oaie

Capra cu trei iezi, dintre care doi ecumeniști și unul ”fanatic” ortodox…

Vi-l amintiți pe Ion Creangă?

Moldovean crescut în tinda bisericii, știa el ce știa când a scris “Capra cu trei iezi”. Eh, cumva-cumva o fi simțit și el duhul lupului ecumenist dând târcoale înnebunit după sânge proaspăt de ortodox. Luați aminte, domnilor ierarhi ecumeniști, la pilda celor doi iezi, mai mari peste cel mic. Și ei au facut “sinod”, și ei au nesocotit porunca lăsată de mama lor și l-au batjocorit pe cel mic, care nu voia decât să își asculte mama, știind că este singura care le vrea binele.
Înțelepții frați mai mari s-au bazat pe ei și pe capacitatea lor de a discerne…Vă spune ceva asta? Ăl’ mic…și slab…și prost? Au râs de el, nu l-au luat nicicum în seamă…nu i-au lăsat decât un colț de horn, ca singura posibilitate de a asculta de porunca primită.
Știți și voi prea bine, domnilor ierarhi ecumeniști, că nu avem încotro, știți că nu avem altă posibilitate de a nu fi părtași la erezie decât absența de la slujbele unde sunteți pomeniți și cu atât mai mult cele la care participați. Știți și cu atât mai mult ne acuzați de ușa pe care voi ați deschis-o lupului. Ne acuzați că nu vrem să sfârșim drept capete de iezi ce rânjesc ca vii în fereastră…ca vii, dar atât de morți.
Desigur, nu mai puteți auzi strigătele noastre, ale iedului cel mic: “Mămuca, mămuca!” Nu mai puteți simți durerea noastră pentru voi. Dar ea e acolo, în fiecare inimă de mic ied care a recunoscut că acela nu este glasul mamei!
Vi-l amintiți pe Creangă? Ce-o fi fost în inima moldoveanului acestuia când a trecut de la Irinuca și fata popii la povestea morții lupului care a sfârșit în groapa cu jăratec? Bietul lup ecumenist, grație lui Creangă acum toți îi pot anticipa sfârșitul. Din păcate, de sfârșitul lupului nu s-a putut bucura decât cel mic…și slab…și prost. Cel batjocorit de înțelepții cei mari.
Mai este timp să schimbăm povestea lui Creangă.
Mai este timp să se scrie că iezii cei mari au vrut să descuie ușa, au învârtit cheia, dar și-au revenit și i-au trântit ușa lupului ecumenist în nas, spunându-I: “Nu te cunosc pe tine”. Mai este timp ca, în loc să rânjească morți la fereastră, să se bucure de praznic alături de mama și de iedul cel mic.
Mai este timp, întotdeauna a fost, dar oare mai este dragoste? Căci Creangă nu poate fi înduplecat să schimbe sfârșitul poveștii lui decât prin adevărata dragoste, nu cea ecumenistă și mincinoasă. Amin.

Un urmaș-ieduț ortodox

al lui Ioan Creangă


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *