Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

Slavă lui Dumnezeu, mai vine și câte o veste bună. A apărut această carte, la care am trudit aproape un an, traducând-o din limba neogreacă, și care aduce lumină ortodoxă asupra acestui subiect atât de seducător, dar și de înșelător. O recomand cu toată căldura, mai ales celor care au ispita de a-și trimite copiii spre practicarea acestor ”arte”, adică în esență a-i rupe de Hristos, chiar și fără voia lor, atât a părinților, cât și a copiilor lor.

Prezentarea de pe site-ul editurii Sophia este foarte grăitoare în acest sens:

http://www.librariasophia.ro/carti-Adev%C4%83rul-despre-artele-mar%C5%A3iale-O-perspectiv%C4%83-ortodox%C4%83-Dimitriadou-Maria-so-14945.html

Cu respect, pr. Ciprian Staicu

Mărturie despre o ”neîntâmplare” petrecută în urmă cu trei săptămâni într-o biserică ortodoxă din Bulgaria

Anul acesta, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, am întâmpinat-o într-o biserică din Nesebar, pe litoralul sudic al Bulgariei. Aşteptam cu bucurie să participăm la Sf. Liturghie, cu atât mai mult cu cât slujba urma să fie oficiată de un părinte care nu avea „nici o problemă” legată de pseudo-sinodul din Creta din vara acestui an, având în vedere că Biserica bulgară nu a participat la acest nefericit eveniment. Eram un grup format din trei români.
La sfârşitul Sf. Liturghii credincioşii s-au aşezat la rând pentru a săruta Sf. Cruce şi a primi anafura din mâna părintelui. Ne-am aşezat şi noi la rând. Când am ajuns în faţa părintelui, mi-a dat să sărut crucea şi m-a întrebat de unde sunt. Comunicarea avea loc în limba engleză. I-am răspuns că sunt din România. Am fost întrebat dacă îl am ca patriarh pe P.F. Daniel, şi am răspuns că da.

Așteptam ca părintele să-mi pună în mână anafura, cum văzusem că au primit cei de dinaintea mea. În urma răspunsului pe care l-am dat, părintele a refuzat să-mi dea anafură şi mi-a spus să merg în biserică, în aşa fel încât să poată veni să sărute crucea şi să primească anafură şi ceilalţi credincioşi care stăteau la rând.

M-am dat puţin la o parte, cât să poată trece ceilalţi credincioşi, dar nu am plecat de lângă părintele. Am intuit faptul că refuză să-mi dea anafură datorită faptului că B.O.R. a participat la Adunarea din Creta. I-am spus că nu sunt de acord cu cele hotărâte în Creta, ştiind faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară nu participase la „sinaxa lărgită a întîistătătorilor din Creta”.

Părintele îmi cerea cu insistenţă să plec, refuzând în continuare să-mi dea anafură. Refuzam să plec, încercând să-i explic faptul că sunt de acord cu gestul pe care-l făcea (acela de a nu-mi da anafură, considerând că nu sunt vrednic să o primesc, datorită semnării documentelor apostate din Creta de către delegaţia B.O.R.), dar că eu personal nu fac parte din categoria celor care acceptă ereziile semnate în Creta.
Văzând că nu plec, părintele a început să se scuze, spunându-mi că nu știe foarte bine limba engleză. Nici eu nu sunt un bun cunoscător al acestei limbi. În felul acesta, îmi sugera, în mod politicos, că ar fi mai bine să plec. Mi-au venit în minte numele celor doi drept-mărturisitori din Biserica Greciei, care prin dialogul purtat cu înaltul cler al Bisericii Ortodoxe Bulgare, au determinat neparticiparea Bisericii Ortodoxe Bulgare la pseudo-sinodul din Creta: Pr. Prof. Theodoros Zisis și Prof. Dimitrios Tselenghidis. Am pomenit, de asemenea, numele ÎPS Hieroteos Vlachos. Deși am folosit numele acestor mărturisitori ai dreptei credințe, părintele rămânea ferm pe poziția sa.

Am plecat de lângă părintele cu gândul de a reveni după ce se vor fi închinat toți credincioșii. M-am dus la soția mea și la nașa acesteia (ele fiind celelalte două persoane din grupul nostru), care stăteau la rând și le-am relatat cele petrecute. Au fost surprinse de cele întâmplate, mă văzuseră că am stat mai mult de vorbă cu părintele, neînțelegând ce se petrece. Când au ajuns, la rândul lor, în fața părintelui, au avut parte de același ”tratament”.
După ce a sărutat Sf. Cruce și ultimul credincios aflat la rând, m-am dus cu soția mea la părintele. M-a întrebat cine este episcopul meu. Neavând să-i dau nici un nume al vreunui episcop din B.O.R. cu care să pot argumenta poziția mea de dezavuare a documentelor apostate semnate în Creta, i-am spus numele ÎPS Longhin, precizând că este din Moldova și că sunt de acord cu poziția publică manifestată de acest episcop mărturisitor al credinței noastre.

Părintele mi-a spus că ÎPS Longhin este din Ucraina. Eu am confirmat acest lucru. Părintele a pronunțat numele ÎPS Serafim de Pireu și a spus că acesta este un ”mare bărbat”. I-am spus cu bucurie părintelui că și noi avem aceeași părere despre ÎPS Serafim, sperând că dacă ”vorbim aceeași limbă”, dăm aceeași mărturie, se vor risipi suspiciunile cu privire la părtășia noastră cu cei ce au semnat hotărârile din Creta. Nu a fost așa. Ne-a spus că refuză să ne dea anafură pentru că acest lucru i-a fost spus de către mitropolitul său.
Ne-a întrebat când urmează să plecăm spre casă și i-am spus că duminică. Ne-a invitat la Sf. Liturghie și ne-a promis că îl va suna pe mitropolitul lui, urmând să ne spună mai multe despre situația creată, după Liturghia de duminică.

Am înțeles că suntem ”puși la colț” pentru o mărturie pe care noi nu am dat-o și nu o dăm, dar au dat-o ierarhii noștri prin semnăturile din Creta.

Am plecat cu bucurie în suflet. Da, cu bucurie, pentru că ”tratamentul” ce ne-a fost administrat venea să confirme atitudinea drept-mărturisitoare a preoților, monahilor, monahiilor și mirenilor de la noi, care cu dragoste de Dumnezeu și cu curaj au afirmat în mod public că nu se fac părtași ereziilor semnate de ierarhii noștri în Creta.

Duminică dimineața (11.09.2016) ne aflam din nou în aceeași biserică. Urma să participăm la Sfânta Liturghie și apoi să plecăm spre țară. Încă de la utrenie, când a ieșit să cădească, părintele ne-a văzut în biserică și ne-a dat de înțeles că ne-a văzut.

Înainte de a împărtăși credincioșii, părintele a ținut un scurt cuvânt de cateheză. Avea un ton foarte categoric. Afirmațiile sale erau confirmate de credincioși. A spus că doar ortodocșii se pot împărtăși și că nu se cuvine să primească anafură: catolicii, protestanții, ecumeniștii, ereticii și rascolnicii (membrii unei secte din Rusia).

Deși a vorbit în limba bulgară, noi, cei trei români care fusesem și la Liturghia din 8.09.2016 (de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului), am înțeles cele spuse de părinte în același fel (am vorbit după plecarea din biserică, și fiecare dintre noi a confirmat celorlalți doi acest lucru). Am înțeles, de asemenea, că acesta este cuvântul transmis părintelui de către mitropolitul său, în urma telefonului pe care ne promisese că îl va da mitropolitului.

Acum lucrurile erau cât se poate de clare! Ne așteptam ca la sfârșitul Liturghiei să ni se dea din nou să sărutăm crucea și să fim din nou ”puși la colț”, adică să nu ni se dea anafură. Părintele nu a împărtășit o fetiță de vreo 5-6- ani, după ce în prealabil avusese un dialog cu mama fetiței, iar pe o femeie îmbrăcată necuviincios a trimis-o să-și pună o ”fustă” (un material textil în jurul mijlocului, pentru că era în pantaloni scurți) și batic pe cap, după care a împărtășit-o.

Considerând că am primit răspunsul așteptat, am hotărât să merg să sărut crucea după ultimul credincios din biserică, intenționând să-i spun părintelui că pentru mine Biserica este doar Una, cea Ortodoxă, că restul sunt erezii și că mă încred în faptul că Domnul nostru Iisus Hristos-Dumnezeu vede în inimile noastre. În timp ce așteptam să treacă spre a săruta Sf. Cruce ceilalți credincioși, am observat că părintele a refuzat să-i dea anafură unui tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani. Am sesizat surprinderea tânărului și am mers în biserică să ”văd” dacă nu cumva este tot român ca și noi. Când am ajuns în apropierea tânărului, acesta vorbea în limba română cu mama lui, care participase și ea la Liturghie, spunându-i mirat că părintele a refuzat să-i dea anafură. Le-am spus motivul pentru care nu a primit anafură, motiv pe care părintele îl spusese în fața întregii biserici înainte de momentul împărtășirii. Între timp a venit lângă noi și tatăl tânărului, care a relatat și el soției și fiului că părintele a refuzat să-i dea anafură. I-am întrebat de unde sunt, și mi-au spus că sunt de la București. Le-am spus că atitudinea părintelui este urmare faptului că face ascultare de mitropolitul său și că avem parte de acest ”tratament” ca urmare a participării delegației B.O.R. la parodia de sinod din Creta. Nu știau nimic despre subiect. Mi-au spus că în biserica în care ei merg nu s-a vorbit nimic despre ”evenimentul împricinat”.

M-am așezat din nou la rând, pentru a merge și a săruta Sf. Cruce și a da mărturie cu privire la Credința cea Drept-Măritoare pe care o împărtășesc. Dar ce să vedeți? În timp ce eu stăteam la rând, nașa soției mele a ajuns în fața părintelui. Acesta a luat anafura în mână, i-a pus-o în mâna nașei soției mele și privind-o în ochi i-a spus ceva. Nașa soției mele răspundea plină de bucurie. Am rămas plin de uimire. Cu 15 minute mai înainte spusese cine nu este vrednic de a primi anafură, cu trei minute mai înainte nu dăduse anafură tânărului din București și tatălui său, și acum îi dădea anafură nașei soției mele.

La scurt timp am ajuns și eu în fața părintelui, împreună cu soția mea.A luat anafură în mână, ne-a privit în ochi, a pronunțat cu entuziasm numele părintelui Theodoros Zisis, al profesorului Dimitrie Tselenghidis și al mitropolitului Serafim de Pireu și după aceea ne-a pus anafura în mână. Am repetat și noi cu bucurie numele celor trei mărturisitori ai Bisericii. I-am mulțumit și am plecat din biserică.

Am apreciat faptul că după ce noi dăduserăm joi (8.09.2016) mărturia noastră, el și-a ținut cuvântul dat, și-a sunat mitropolitul, iar duminică ne-a tratat potrivit cu mărturia pe care noi o dădeam. Pentru noi a fost o mare bucurie să vedem că am fost ascultați, că nu ne-a tratat ca pe trei turiști rătăciți ajunși accidental în biserica în care slujea, că și-a ”deranjat” mitropolitul pentru trei ”eretici ecumeniști din România”, și că în final ne-a primit și binecuvântat ca pe trei drept-credincioși veniți în Biserica cea Una, la rugăciune.

Se pare că pentru Biserica Ortodoxă a Bulgariei contează mai mult a plăcea lui Hristos-Dumnezeu decât a plăcea oamenilor. Litoralul bulgăresc este ”deasupra” litoralului românesc. O leva valorează doi lei și douăzeci de bani. Biserica Ortodoxă Bulgară s-a retras din Consiliul Mondial al Bisericilor din anul 1998 iar B.O.R. se află încă în acest for al ereticilor. Mitropolitul bulgar Gavriil a afirmat: ”Ar fi urmat să mergem la un Sinod la care totul era dinainte stabilit!”, iar mitropoliții noștri s-au întors ”victorioși” de la acest pseudo-sinod și nu înțeleg de ce nu mai sunt pomeniți de către unii ”preoți răzvrătiți”.

Biserica Ortodoxă Bulgară nu a trimis reprezentanți la Comisia Mixtă Catolico-Ortodoxă de la Chieti (Italia, 15-22 septembrie 2016). Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare a afirmat la 21 aprilie 2016: ”În afară de Sfânta Biserică Ortodoxă nu există alte Biserici, ci doar eretici, iar a numi orice altceva ”biserică” nu este, din punct de vedere spiritual, dogmatic și canonic, decât o mare greșeală… Sfânta Biserică Ortodoxă, care e Una și Unica, n-a pierdut niciodată unitatea în credință și părtășia Duhului Sfânt și va dura până la sfârșitul veacurilor. Domnul a spus că ”porțile iadului nu o vor birui.”

În Bulgaria există tot atâția monahi și monahii câte monahii există la noi numai la mănăstirea Văratec.

Am ținut să vă împărtășesc această ne-întâmplare cu nădejdea că poate este sau va fi de folos cuiva.

Bunul Dumnezeu să ne lumineze întunericul!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește neamul românesc și ajută-l să rămână întreg în dreapta credință!

Cu dragoste și recunoștință față de toți cei care cu bună-credință se opun hotărârilor neortodoxe adoptate în Creta,

Avocat Nicolae Stoian

În atenția domnului Serafim Joantă!

Stimate domnule Serafim Joantă,

Cu durere în suflet va scriu aceste rânduri în care vreau să luați la cunoștință mâhnirea care m-a cuprins, fiindcă nu vă mai pot numi ”Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit.” Motivul pentru care sunt obligat să încetez a vă numi pe dumneavoastră Părinte duhovnicesc al turmei lui Hristos din care fac parte este participarea și semnarea de către dumneavoastră a textelor de la Întâlnirea din Creta (iunie 2016).
Urmând glasul lăuntric al lui Hristos îmi împlinesc datoria de credincios de a mărturisi dezacordul dintre textele semnate de dvs împreună cu ceilalți “ierarhi” și Evanghelia Lui Hristos, propovăduită de Sfinții Apostoli.
Nu am nici o dorință de a începe cu dvs o discuție teologică (“Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere”) și să aduc argumente care demonstrează diferența dintre Adevărul propovăduit de Sfinții Apostoli ( și transmis nouă prin Sfinții Părinți, prin Sfintele Sinoade Ecumenice care au avut loc de-a lungul timpului) și textele semnate de majoritatea participanților (80% dintre ei) la întâlnirea din Creta din iunie 2016. Argumentele teologice care dezaproba textele de la Creta au fost publicate de altfel de ierarhi și teologi vrednici de crezare.
Așadar, cu nădejde, deși nu foarte mare recunosc, vă doresc ca timpul pe care vi l-a mai dăruit Dumnezeu în această lume să vă fie un prilej de pocăință, de luminare, de ridicare, de întoarcere la Adevăr, nu numai dvs, ci tuturor celor care au semnat acest texte antihristice.
Domnule Serafim Joanta, cei care sunt a lui Hristos sunt datori să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni, să-I dăm deci întâietate Lui și nu oamenilor. În consecință, până nu vă veți dezice public de textele semnate în Creta, conștiința nu îmi îngăduie să mai particip la slujbele în care sunteți pomenit dvs sau alți ierarhi care au semnat textele din Creta.
Încheind, vă pun la suflet următorul text din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel:

6. Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
7. Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!
10. Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.
11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. (Galateni 1, 6-12)

Ioan Haiduc din Viena

Am fost informați că anumiți părinți de la mănăstiri mari din Moldova recomandă citirea cărții părintelui Epifanie Teodoropoulos – ”Cele două extreme: ecumenismul și stilismul.” Se practică chiar adăugarea în comenzile de carte ale credincioșilor trimise prin poștă de la aceste mănăstiri a câte unui exemplar al acestei cărți. Scopul? Potrivit părerii lor, antiecumeniștii români ar fi pe poziția stiliștilor greci care s-au desprins din Biserica Ortodoxă Greacă, iar cartea sus-menționată le-ar cam da – în viziunea lor – argumentele necesare pentru a afirma că, da, sinodul din Creta a fost rău, dar este greșită oprirea pomenirii ierarhilor români semnatari. Vă prezentăm mai jos – pentru cei care nu au vremea necesară pentru a citi această carte – o recenzie a ei, făcută de un ieromonah român, care demontează argumentelor monahilor pro-ecumeniști români. Dumnezeu să ne ajute să mărturisim Adevărul nu cu jumătăți de măsură, ci întreg și frumos, așa cum este el. (redacția)

În variantă electronică puteți citi cartea integral în format pdf aici:

epifanie_teodoropulos_cele_doua_extreme_ecumenismul_si_stilismul

RECENZIE

O viziune ortodoxă asupra cărţii:

“Cele două extreme: ecumenismul şi stilismul”

 

Cartea pr. Epifanie Theodoropulos intitulată “Cele două extreme: ecumenismul şi stilismul” a apărut la Editura Evanghelismos Bucureşti, 2006 şi are două părţi: Ecumenismul şi Stilismul.

În prima parte, sunt prezentate gravele compromisuri făcute cu ereticii de către o mulţime de ierarhi ortodocşi. Despre patriarhul Atenagora autorul afirmă că “s-a alipit definitiv la erezie”, iar catolicii cu care făcuse mari compromisuri sunt numiţi de pr. Epifanie Theodoropulos, de mai multe ori, eretici. Despre ecumenism acesta zice că este “mai rău decât orice erezie”. Aceste idei sunt ortodoxe. Pe tot parcursul cărţii, însă, întâlnim și afirmaţii contradictorii.

În partea a doua se vorbeşte mai ales despre stiliştii greci. Potrivit pr. Epifanie Theodoropulos “stiliştii sunt responsabili nu pentru că au păstrat calendarul vechi, ci pentru că au proclamat Biserica Greciei drept schismatică şi au rupt legătura canonică cu ea. Dacă ar fi ţinut calendarul vechi şi nu ar fi rupt împărtăşirea cu Biserica Greciei, ar fi fost într-o desăvârşită rânduială canonică”. Pr. Epifanie arată cum ar fi trebuit să procedeze: “Încetarea pomenirii patriarhului (n.n. Atenagora) la care aţi ajuns, este limita cea din urmă îngăduită de Sfintele Canoane. Nu mergeţi mai departe (adică să primiţi a pomeni pe alţi episcopi), deoarece în felul acesta veţi ajunge la schismă. De vreme ce acum v-aţi oprit aici şi continuaţi «să vă împărtăşiţi cu Biserica mama oficială şi cu toate Bisericile Ortodoxe», (…) înseamnă că, deocamdată, staţi pe pământul tare al Bisericii“.

Autorul este pe de o parte de acord cu nepomenirea la slujbe a unui ierarh ortodox care “învaţă lucruri eretice”, dar pe de altă parte îi îndreptăţeşte abil pe cei care vor să-l pomenească, motivând printre altele, că nu vor să facă schismă.

Dar pr. Epifanie Theodoropulos se referă de mai multe ori, la canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), arătând clar că nu e vorba de schismă. “ Dacă un cleric, spune canonul, se va rupe de un astfel de episcop «înainte de hotărârea sinodală», nu face nicio greşeală pentru care să fie supus pedepsei, ci mai degrabă este vrednic de laudă”. Iată şi o altă modalitate prin care îi îndreptăţeşte pe cei care vor să continue pomenirea unui astfel de episcop: “Mâine patriarhul (n.n. Atenagora) va pleca din lumea aceasta şi –cine ştie ?- poate va urma după el un om înţelept. Atunci …se va termina cu isteria unionistă şi aiurelile filopapale.” Nicăieri la Sfinţii Părinţi nu găsim astfel de motive pentru a întârzia îngrădirea de erezie sperând că lucrurile se vor îndrepta de la sine! Acesta nu este un argument care să se sprijine pe canoane, ci pe o judecată lumească. Deşi pledează pentru o poziţie duplicitară faţă de patriarhul Atenagora, totuşi, autorul arată că opoziţia fermă poate să împiedice participarea la compromisuri mai mari. (“Am încă motive să cred că dacă până astăzi patriarhul (n.n. Atenagora) nu a îndrăznit să facă şi alte compromisuri mai mari, aşa cum dorea, această se datorează faptului că Arhiepiscopul Atenei nu numai că nu l-a încurajat, ci a pus şi «frână»”).

Dacă pe vremea pr. Epifanie Theodoropulos atitudinea fermă a fost atât de necesară pentru “a frâna” compromisurile ierarhilor ortodocși cu ereticii, cu atât mai mult aceasta este necesară astăzi. Situaţia actuală în care s-a decis oprirea pomenirii ierarhilor care sunt de acord cu sinodul din Creta din 16- 27 iunie 2016 este deplin întemeiată pe  Canonul 15 I-II Constantinopol (861), cu care conglăsuiește și Canonul 31 Apostolic.

Canonul 15 spune că avem dreptul să nu mai pomenim la slujbe pe ierarhii care propovăduiesc în public “oarecare eres” şi că nu putem fi învinuiţi ca făcând schismă, deoarece noi, prin oprirea pomenirii, doar ne-am îngrădit de erezie, rămânând în Biserică și silindu-ne ”a izbăvi Biserica de schisme și de împărțiri”.

Ecumenismul este “panerezia ereziilor” și sinodul din Creta, din iunie 2016, l-a legiferat. Astăzi, cei care ies din Biserică sunt tocmai cei care sunt de acord cu documentele acestui sinod, deoarece ele sunt în contradicţie cu învăţătura scripturistico-patristică şi cu Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, cele mai înalte foruri de judecată în Ortodoxie .

Concluzionând, pr. Epifanie i-a îndreptăţit pe cei din timpul său care nu voiau să întrerupă pomenirea patriarhului Athenagora la slujbe, deși aceştia nu au facut astfel tot ceea ce canoanele Sfinţilor Părinţi îi îndreptăţeau să facă. El a ţinut mai mult la slava lumii şi nu a crezut că “cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4,4). Cei care recomandă astăzi această carte, nu cred nici ei, de fapt, în aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Iacov şi nu sunt urmaşi ai Sfinţilor Părinţi, ci ai celor care spun jumătăţi de adevăr!

Singura morală pe care un ortodox o poate extrage în urma citirii acestei cărţi este următoarea: repere reale pentru cei care vor să rămână în Adevăr sunt numai Sfinţii Părinţi şi Sfintele Canoane pe care trebuie să îi (le) citim cu sârguinţă, astfel încât nimeni să nu ne poată înşela cu jumătăţi de adevăr, îmbrăcate în haină aparent ortodoxă.

                                                                                                        Ieromonah Teodor Popovici

Vezi și articolul

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/adunarile_cmb_ocultism_vrajitori_muzica_rock_spiritism_teologi_coreeni_episcopi_femei_si_ortodocsi/2016-09-20-172

Decât cu ecumeniștii, mai bine plini de lepră, că de ea mai scapi, dar de iadul lor nu !

 

„Cel ce vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească !” așa spun Sfinții Părinți.
Așa au făcut și Pr. Antim, Pr.Hariton, Pr. Flavian, mânați de acest îndemn au ajuns la Muntele Athos să caute răspuns la întrebările ce îi macină de când sa ținut asa zisul Marele Sinod de la Creta.
La toate Sinoadele ecumenice, după cum se știe, lucrurile au fost clare și precise. Ce s-a întâmplat în Creta în iunie 2016 a produs confuzie printr-o lucrare duplicitară. Ei au atacat dogma privitoare la Biserica – Una Sobornicească și Apostoleasca – indiferent de forma care au dat-o, zic: ORTODOXIA accepta denumirea istorică a altor „biserici” și confesiuni eterodoxe. Pr. Antim și așa cum o spun mai multi ierarhi: Hierotheos Vlahos, Serafim de Pireu, Ieremia de Gortina, Athanasie de Limassol, zice că indiferent de contextul care a fost, nu trebuia numite „biserici”, pentru că Biserica, așa cum o spun Sfinții Părinți în Crez, este UNA, celelalte sunt erezii.

O altă mare greșeală este că s-a mai hotărât, referitor la acest for omenesc CMB, care mai este numit și for fundamental, că „bisericile ” care au intrat în el trebuie să facă tot posibilul pentru a ajunge la „unitate”. Dar noi știm că Biserica, Ortodoxia nu a pierdut niciodată unitatea cu Capul ei care este Hristos. Întotdeauna a fost unită indiferent de numărul credincioșilor, că sunt mai mulți sau mai puțini. Biserica Ortodoxă Română nici nu are ce căuta în acest for CMB, pentru că ea, Biserica Ortodoxă, este o instituție divino-umană, Dumnezeiască! Ea nu trebuie să se supună unei organizații pământești, cu atât mai mult să caute unitatea pierdută !
Din Biserica Română, din păcate, toată ierarhia care a participat la acest Sinod a semnat !
Pr. Antim a cerut Mitropolitului Teofan să se facă demersuri să iasă Biserica Română din CMB, așa cum au făcut și Georgia, Bulgaria… răspunsul a fost evaziv – să avem răbdare, să iasă Grecia mai întâi și pe urmă „poate” o să ieșim și noi. Nu are să se întâmple asta! Pentru că în spatele lor sunt forțe oculte și îi
manipulează.

Părintele a mai cerut Mitropolitului să se dezică de hotărârile sinodului din Creta, altfel nu are să-l mai pomenească la Sf. Liturghie. Răspunsul? Pr. Antim a fost trimis să vadă ce spun athoniții și Ierarhii care nu au semnat. Dacă ei vor întrerupe pomenirea Patriarhului Constantinopolului atunci se va dezice și el de ceea ce a semnat la Creta. Ce este foarte grav este remarca Mitropolitului că: Hotărârile de la Sinodul din Creta le va prelua pliroma Bisericii (creștinii) si le va asimila în 6-8 ani ! (nota mea- prin toți porii respiră viclenia ! Pr Iustin Pârvu spunea despre acest personaj că mai rău se va face, dar mai bun niciodată. Iar de Ioachim Băcăoanul că a ateizat tot Bacăul !)
Situația în România este critică. O parte din pliroma Bisericii, monahi, stareți …este adormită. De prin anul 2000 este în fiecare an o săptămână de rugăciune ecumenică, unde ortodoxul se roagă împreună cu catolicul, protestantul, reformatul… etc. Cred că suntem singura țară ortodoxă cu astfel de lucrare eretică. Când a murit Papa Ioan al ll lea,la Sf. Liturghie, Mitropolitul Iașului i-a făcut veșnică pomenire. La radio-TV Trinitas se transmite slujba Sf. Liturghii în fiecare zi. La terminarea slujbei se citește sinaxarul ortodox (prăznuirea sfinților din acea zi), apoi se citește și sinaxarul catolicilor. Ce reacție să mai aibă creștinul ortodox? Ei cred că și catolicul are sfinți și este biserică ! În facultățile de teologie se preda curs de ecumenism, însăși preoțimea este adormită !
Dar sunt și creștini (tulburați de situație), care vor sincer să se mântuiască și întreabă – unde ne vom mai spovedi, împărtăși, unde ne vom căsători copiii, boteza copiii, înmormânta morții ???
Fraților, să fim precum Maria Egipteanca! Nu a avut icoane, nici anaforă, nici biserică, nici preot, nici spovedanie vreme de 47 de ani. Pocăința și lacrimile ne unesc cu Hristos !
Și pentru că există teama de a nu fi acuzați că au „rupt” Biserica din momentul întreruperii pomenirii ierarhului pentru erezie, Monahul athonit Hariton le răspunde părinților: să nu vă intereseze ce vă spun ei. Să ascultăm ce spune Biserica, prin Sf. Părinți ! Biserica în istoria ei de 2000 de ani nu s-a înspăimântat de nimic mai mult decât a nu cădea în eres. Nu s-a înfricoșat de prigoană, de idolatrii, de turci cât s-a ferit de eretici și de erezii. Prigonitorii scot mucenici. Când în Biserică sunt eretici și nu-i acuză nimeni și îi lasă, se face un rău foarte mare. Așa cum spune proverbul – toate cetățile cad din interior !
Toate au legătură cu new-age, cu noua epocă antihristică. Ecumenismul este o ramură a New-Age-ului și vor să unească toate religiile. S-a întemeiat în 1938 cu scopul și ținta de a se uni toți creștinii și apoi celelalte religii. De pe timpul lui Ieremia al lll-lea s-a făcut o enciclică (scrisoare) către toate Bisericile autocefale din România, Bulgaria, Rusia…. ca toate „bisericile” să înceapă legăturile către unire. În 1920 Patriarhia Constantinopolului a făcut din nou o enciclică de genul acesta, unde a numit deja „biserici” pe romano-catolici, protestanți, anglicani, reformați… În 1923 a apărut schimbarea de calendar. Acesta a fost primul pas către desfășurarea ecumenismului. Nu se consideră ca dogmă calendarul, dar a creat o ruptură – împărțirea Bisericilor autocefale (la început din 14 biserici doar 6 au acceptat).

Alți pași care au fost în program să-i facă a fost începerea rugăciunilor în comun, căsătoriile mixte etc. De 100 de ani se străduiesc să facă unirea asta cu romano-catolicii. Sinodul acesta are mare „greutate” pentru noi, pentru că este considerat legal și că au recunoscut că ” biserici” pe eterodocși. Ca să ne încurce, textul spune prima dată că se referă la numirea istorică, ca și cum ar spune că Papa a fost Episcopul Romei. O știm asta ! Până în sec al X-lea, până la schismă, a fost. Când cineva este eretic nu mai este nici episcop, nici Biserică, nu are sfințenie, nici preoție.
Spun că nu au comuniune cu noi, nici catolicii, nici protestanții și sunt eterodocși, adică au alte dogme, dar îi recunosc că „biserică”. Păi dacă mă recunoști ca „biserică”, implicit recunoști tainele, preoția, dogmele. Acesta nu-i Duhul lui Hristos ! Numai duh drăcesc poate să fie. Dacă-i Biserică, nu-i eterodox. Dacă nu-i eterodox, este Biserică. Nu poate să fie și una și alta.

Sinodul acesta a recunoscut că toți aceștia din apus sunt „biserică”. Aceasta înseamnă că toți cei ce primesc aceste hotărâri ale sinodului nu cred în simbolul credinței ortodoxe. Cine nu crede ca este o singură Biserică, nu crede ca este un singur Hristos! Așadar cine crede în aceste hotărâri ale sinodului devine eretic.

Noi ce trebuie să facem !? Să ne întrebăm sufletele – primim sau nu primim ? Fiindcă în Biserică suntem un trup – preoți, călugări, mireni – trebuie să urmărim ordinea bisericească, firească. Așadar noi ca și monahi, preoți trebuie să cerem SOCOTEALĂ episcopilor și celor care au semnat și celor care nu au semnat. Să-i întrebăm ce a fost acest Sinod, ortodox sau neortodox ! Noi ca aghioriți asta am făcut, a mai spus părintele Hariton.

Am făcut o scrisoare către Sfânta Chinotită și așteptăm să facă sinaxă toți stareții și reprezentanții mănăstirilor și să ne spună dacă Sinodul asta din Creta a fost drept sau nu. Așteptăm o perioadă de timp, dacă vedem că nu iau nici o hotărâre, tăcerea lor înseamnă că au primit hotărârile sinodului din Creta.

În epistola aceasta suntem părinți de la chilii și egumeni,exprimăm toți Sfântul Munte. Și dacă suntem nimic ca organizare, suntem totuși membrii Bisericii. Avem datoria și dreptul să cerem pastorilor noștri să ne spună dacă mai cred sau nu. Când facem epistola să nu punem nimic de la noi, conform cu Sfinții Părinți să scriem. Cum spune Evanghelia, dacă ai ceva cu fratele tău, să mergi să discuți între patru ochi, nu sa strigi: am ceva cu tine! Dacă nu te aude, mai ia pe cineva cu tine, ca să fie martor. Dacă nici așa, spune-l în sobor.
În credință și un copil are cuvânt de răspundere și toți membrii Bisericii. Sunt canoane care ne spun ce sa facem cu un episcop care a primit erezia. Așadar noi nu facem nimic de la noi. Facem ascultare de Sfinții Părinți ai Bisericii. Este canonul 61 al Sfântului Fotie cel Mare, care spune foarte clar: când un episcop propovăduiește public eresul, atunci preotul înainte de judecata sinodului poate întrerupe pomenirea la Sf. Liturghie. Când pomenești pe Patriarhul eretic, Sf. Liturghie nu mai este valabilă.
Cel ce va tăia pomenirea Ierarhului eretic este vrednic de laudă în biserică și nu face schismă, dimpotrivă protejează de schismă Biserica .
În epoca noastră eresul este foarte grosolan și noi de un secol tot așteptăm ….poate nu-i, poate-i greșeală, hai sp mai așteptăm, e corect sau nu-i corect…..
Sf. Părinți nu au făcut așa. Când există eres, trebuie „tăiat” ! Când intră un eres în Biserică, nu trebuie să spună Patriarhul sau Episcopul stați, așteptați să analizăm, să hotărâm noi, să vedem dacă este bine sau nu e bine. Pentru acestea Dumnezeu și Sfântul Duh, prin Sfinții Părinți au prevăzut canoanele Bisericii să fie scrise, ștampilate, ca să nu spunem: ce facem acum când vine un eres ! Și când un episcop spune că eu sunt Biserica, atunci acela este un papistaș, un eretic.

Sf. Părinți niciodată n-au spus: eu sunt Biserica, ci Hristos e Biserica ! Episcopul este icoana lui Hristos, nu Hristos! Este icoana lui Hristos când aplică simbolul de credință. Dacă nu vrem să ne judece Dumnezeu, noi trebuie să spunem: Gata, s-a terminat !
Trebuie să urmăm și să aplicăm canoanele Sf. Părinți. Să nu ne mâhnim, să nu ne înfricoșăm. Ereticii au bisericile ca și clădiri, dar nu îl au pe Sfântul Duh. Noi îl avem pe Hristos! Să nu ne uităm că ne dau afară, că nu avem unde să ne ducem . Hristos ne va călăuzi ! Să nu ne temem, să nu ne fie frică de nimeni. Hristos este cu noi ! Cum au spus Sf. Apostoli, trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Facem ascultare de Hristos !
Credință și dragoste ! Pentru Dumnezeu și Biserică, nimic altceva ! Pentru Slava lui Dumnezeu ! Asta ne dă putere să mărturisim și nu ne înfricoșează nimic !!

Drum de întoarcere nu mai există, nu ne rămâne decât mucenicia, dacă ne binecuvântează bunul Dumnezeu !

a consemnat sora Parascheva