Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu – Nu accept hotărârea samavolnică de transfer!

Ciprian referat 2016

CONTESTAȚIE
Către Centrul Eparhial,
În atenția Episcopului Andrei al Covasnei și Harghitei

Am primit decizia nr. 1670 din 7 decembrie 2016 referitoare la transferul meu la Ghelința. De la început vreau să spun că nu accept această hotărâre, care de fapt ascunde lașitatea dvs. de a mă opri de la slujire din acest moment al vieții mele, pentru activitatea mea antiecumenistă și implicit pentru tulburarea conștiinței dvs la tragerea semnalului de alarmă al întreruperii pomenirii la sfintele slujbe pe motiv strict de mărturisire a ereziei (fapt la care am fost îndreptățit de canonul 15 al Sinodului I-II Trulan, canon cu valoare ecumenică, deci veșnică).
Am slujit 10 ani ca și cântăreț bisericesc la catedrala ”Sfântul Nicolae” din Sf. Gheorghe, orașul meu natal, apoi 5 ani ca diacon și 5 ani ca preot tot acolo. Fără absolut nici un motiv m-ați dat afară în primăvara anului 2015. Apoi am slujit în frica lui Dumnezeu și m-am implicat în lucrările de finalizare a bisericii cu hramul Bunavestire, iar după nici doi ani mă văd transferat în munți, la o sărăcie lucie, la câțiva credincioși, care în afara cultului sunt de fapt vorbitori de limbă maghiară.
Motivele pe care le-ați invocat le voi analiza și combate în cele ce urmează, urmând ca această scrisoare personală, care nu este act al parohiei Sf. Gheorghe III, ci este primul meu strigăt de revoltă față de samavolnicia cu care vreți să mă reduceți la tăcere, să o fac publică pe toate căile:

1. Primul dvs argument este ”starea conflictuală existentă” între mine și pr. Dorin Cucu. Răspunsul meu:
a) am fost primit la biserica Bunavestire cu ostilitate vădită, iar până în ziua de astăzi nu am beneficiat pentru slujire decât de un umil sertăraș în sfântul altar pentru a-mi pune câteva lucruri. Nu mai vorbesc de starea de mizerie în care am găsit sfântul lăcaș, mai ales altarul;
b) în duminicile mele de rând pr. Cucu Dorin sau unii dintre apropiații lui veneau și luau credincioșii chiar din fața bisericii și îi duceau în altă parte, unii dintre cei care nu voiau să meargă fiind admonestați de acoliții lui de ce vin la slujbă aici, când slujesc eu; în schimb eu am slujit tot timpul, în duminicile lui de rând, alături de pr. Dorin Cucu. Deci starea conflictuală pe care el a dorit să o mărească continuu, eu am dezamorsat-o mereu, pentru ca să fie pace. Aceste afirmații le pot dovedi oricând cu mărturia scrisă și/sau verbală a unui număr mare din enoriașii bisericii noastre. Dvs. însă prezentați o stare de fapt deformată.

2. Referirea mea la crucea lui Baphomet, pusă pe biserica mare a parohiei este justă, pentru că:
a) această cruce cu trei brațe orizontale este cunoscută ca fiind simbol masonic, deci satanist. Dacă ați avea intenția să vă informați puțin (internetul este la îndemâna oricui), ați găsi foarte multe articole și poze care susțin afirmația mea. O astfel de ”cruce” nu are ce căuta pe o biserică ortodoxă, altminteri vă atrageți mânia lui Dumnezeu;
b) spuneți că această ”cruce” a fost pusă cu binecuvântarea ÎPS Ioan, ctitorul bisericii. Nu știu ce binecuvântare a fost, dar instalarea ”crucilor” (3 la număr) s-a făcut în primăvara anului 2015, când ÎPS Ioan nu mai era episcop eparhiot de Covasna și Harghita de câteva luni de zile. De instalarea lor s-a ocupat exclusiv pr. Dorin Cucu, eu nu. Concluzia mea este că ați dat dvs binecuvântarea așezării acestor simboluri masonice pe o biserică ortodoxă. Concluzia dvs din același paragraf este că ”pentru liniștea mea sufletească” mă trimiteți într-o parohie în care să slujesc singur. Stranie logică! Eu înțeleg că satana să rămână, să troneze pe biserica închinată Maicii Domnului, iar eu, preotul potrivnic acestei mârșăvii, să fiu alungat pe nedrept – acesta este realmente sensul ”transferului”.

3. Mă acuzați că am publicat pe net corespondența de la Episcopie. Vă răspund:
a) este plin netul de asemenea publicări ale unor acte chiriarhale care hotărăsc samavolnicii ca și acest transfer. Ce ar fi trebuit să fac? Să tac și să vă las să atentați la viața fiilor mei duhovnicești, așa cum v-o doriți cu venialitate?
b) publicarea pe net a materialelor despre întreruperea pomenirii și neparticiparea la ședințele de la protopopiat – este o altă acuză. V-am scris că am întrerupt pomenirea pentru faptul că ”ați luat” act la Sinodul din toamnă de hotărârile din Creta, deci le-ați acceptat, ori acele hotărâri sunt eretice, așa cum recunosc peste 70% dintre ortodocșii din lume. La ședințele de la Protopopiat eu am participat ani de zile, doar în ultimele luni nu am fost, pentru că atmosfera de acolo era una de batjocură atât la adresa mea sau a altor frați preoți, cât și la adresa dreptei credințe și se pregătea o punere la zid a mea de către preoții ecumeniști (iar la două ședințe eu nu am participat din motive medicale, având dovada în acest sens, pe care v-am trimis-o atunci pe mailul-ul Episcopiei).
Punctul principal al contra-argumentării mele la aceste acuze este următorul: dacă considerați că am oprit pe nedrept pomenirea dvs la slujbe, de ce nu m-ați oprit de la slujire, cum au făcut cu preoții antiecumeniști ierarhii români din alte eparhii (a se vedea cazul pr. Claudiu Buză din Urziceni)? Singurul motiv care mă îndreptățea să opresc pomenirea era erezia ierarhului, orice alte motive aducându-mi o pedeapsă binemeritată. Cum puteți să mă trimiteți într-o altă parohie, unde nu vă voi pomeni, devreme ce dvs nu vă lepădați de ecumenism? Iar tipul de ecumenism pe care îl practicați este slujirea adesea, pe la sfințiri de troițe sau chiar de biserici ortodoxe, cu eretici papistași, fapt care vă face pasibil, conform, Sfintelor Canoane, de imediată caterisire din treapta de arhiereu.
Deci, dacă acceptați întreruperea pomenirii, prin mutarea mea și slujirea liberă în altă parohie, înseamnă că recunoașteți că acuza mea că aveți cuget eretic ecumenist este reală. Aceasta este concluzia teologică și logică.
Dar, pentru că vă ascundeți de realitate, vreți să mă surghiuniți, să mă faceți să nu vă ”accept oferta” și să aveți apoi motiv, pe principiul neascultării, pentru a mă caterisi, așa cum mă și amenințați în penultimul paragraf al deciziei dvs.

4) Cât despre ”salariul de la stat”, eu nu am primit decât un stat de plată lunar, a trebuit să îmi procur salariul traiul meu și al familiei mele prin desfășurara unor activități licite, compatibile cu statutul de preot, a fost foarte greu și am trăit cu un sfert din salariul legal, investind în lucrările de la biserică și plătind toate dările și lucrările în care am fost implicat. Am vrut să fie bine pentru biserică și… am fost dat afară.

5) Ultimul paragraf mă obligă să predau actele parohiei și ștampila azi, 8 decembrie 2016. La ora 8 azi dimineață am fost prezent la Protopopiat, am fost anunțat telefonic de pr. protopop Ioan Bercu, pe care l-ați însărcinat, conform aceleași adrese nr. 1670 de mai sus, să se ocupe personal de predare, că nu poate veni, deci aveți subalterni care nu vă ascultă hotărârile arbitrare, cum să le ascult eu, cel alungat pe nedrept? Dimineață am făcut cerere de amânare la Protopopiat, pe baze legale, mai ales că mă aflu în plin proces de revizie contabilă, la care m-am prezentat din proprie-inițiativă, neacceptând să vin la Episcopie să predau toate actele ca apoi, nemaiavându-le, să îmi puteți găsi și alte ”motive” de pedepsire.

În concluzie, îndemnul din final, înaintea semnăturii dvs, sună așa: ”cu părintesc îndemn la îndreptare”. Vă mulțumesc, dar nu înțeleg ce anume este ”părintesc” în toată această samavolnicie. Voi lupta pe toate căile împotriva ei și nu voi accepta ca un om aflat în funcția de ierarh să își recunoască de facto mărturisirea eretică ecumenistă, iar pe de alta să hotărască în mod arbitrar cum să își bată joc de fiii mei duhovnicești, de viața, familia și slujirea mea preoțească.
De asemenea, vă anunț că în cazul în care în perioada următoare, datorită acestor acte de ”execuție de tip digital” pe care mi le aplicați, neavând dorința sau curajul ca măcar să ne vedem, ca oameni, față către față sau minimul respect, ca om care veți răspunde și de sufletul meu înaintea lui Dumnezeu, ca să mă certați personal la telefon, deci în cazul în care starea de sănătate a vreunui membru al familiei mele se va înrăutăți sau va interveni vreun episod nedorit și ireversibil legat de sănătatea ei, vă veți face responsabil de aceasta, cel puțin din punct de vedere moral, fapt care ar trebui să vă readucă aminte că suntem oameni, chipul lui Dumnezeu în lume, nu simple obiecte, care pot fi aruncate oricând la gunoi.
Eu de luni, 12 decembrie 2016, aș intra în săptămâna de rând la biserica Bunavestire. Vă rog până duminică seara, probabil în același stil ”digital” (”dintr-o semnătură”, cum vă place să afirmați), să îmi comunicați dacă pot continua să slujesc acolo sau sunt oprit de la slujirea celor sfinte. La Ghelința nu voi merge sub nici o formă.

Așa să îmi ajute Bunul Dumnezeu și Preacurata Născătoare de Dumnezeu !

Sf. Gheorghe

08.12.2016

Cu sincer îndemn la îndreptarea dvs din erezia ecumenistă,

pe care v-o doresc, spre mântuire,
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

P.S. – Câtă vreme este formulată și este în dezbatere această contestație, cred că măsura transferului ar trebui să se suspende, până la soluționarea contestației.

106 Responses to Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu – Nu accept hotărârea samavolnică de transfer!

  1. Eftimie Mitra says:

    Sa va ajute Dumnezeu, parinte Ciprian.

  2. Pąʍvo says:

    Foarte bine ca nu acceptati !
    Nu intrati in jocul lor viclean. Sa va cateriseasca si noi mai mult va vom sustine !

  3. Claudiu says:

    Dumnezeu sa va intareasca in lupta cu ecumenistii Pr Ciprian! Maica Domnului sa va acopere cu Acoperamantul ei cel Sfant!

  4. BALTAG LICĂ says:

    Aceeași metodă am întâlnit-o atunci când lucram la ROMSTRADE SRL. Un coleg care a fost „amendat” pe motiv că nu a predat la timp o factură de revizie auto, a dat în judecată firma. Dar cum existau mai multe capete nu luminate ci puse pe rele între directori, unul dintre directori i-a suflat la ureche directorului general ca să facă „bine” și să-l transfere pe colegul „bătăios în instanțe” la unul din șantierele din țară, undeva în vârf de munte, în barăci fără apă curentă, baie, bucătărie(căci colegul cu pricina lucra pe șantierele din jurul Bucureștiului). Adică l-a surghiunit. Normal că acest coleg bătăios n-a acceptat să fie surghiunit și și-a dat demisia. Cazul este aproape tras la indigo. Nu mă așteptam însă la un așa comportament din parte unor înalți demnitari ai Bisericii Ortodoxe. Chiar nu este nicio deosebire între cele două moduri de „lucru”. Atunci mai putem spune că ierarhii mai reprezintă Biserica Ortodoxă Română? Cu siguranță, NU. Dacă Biserica Ortodoxă Română se comportă ca laicii, cazul pe care vi l-am prezentat se poate oricând proba, în măsura în care colegul mai există fizic, atunci ori laicul a devenit biserică – ceea ce nu este adevărat, ori astfel de slujitori precum ierarhii prigonitori nu mai fac parte din Biserica Ortodoxă . Biserica Ortodoxă nu a încetat să existe nicicând, numai că cei care o reprezintă acum, aceștia toți, prin actele lor s-au exclus singuri din ea. Doar cine nu vrea nu poate să înțeleagă astfel de lucruri. Iar ca să nu vrei să înțelegi acesta spuse, înseamnă că nu ești creștin ortodox, deci n-ai ce mai căuta în Biserica Ortodoxă Română dar și de pretutindeni. Vă suntem alături, părinte Ciprian, atâția cât mai suntem cu adevărat „ultraortodocși”, ca să-l cităm pe ÎPS Ioachim băcăuanul. Sperăm ca băcăuanul să nu devină băcanul. Domnul să fie cu dumneavoastră părinte Staicu, și prin dumneavoastră cu noi cu toți. Amin.

  5. preot says:

    Da, Doamne, o ciuma-n toti ierarhii
    In toti cei care vor sa Te distruga
    In toti cei care vor sa nimiceasca
    Toata Invatatura Cea Dumnezeiasca

    Da, Doamne, o molima in iude
    Caci vor sa destrameze si sa-ngroape
    A Ta Biserica Dumnezeiasca
    Si vor ca totul sa satanizeze

    Sa nu-i lasi, Doamne, sa nu-i lasi Tu acestea
    Sa iesi din noi crestinii Tai umili
    Si sa-i lovesti cu Palma Ta cat Cerul
    Sa-i uiti in veac si sa nu-i pomenesti !

  6. Mihail says:

    Slava Lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca mai sunt oameni ca voi ce țin dreapta credință si drept învăța Cuvântul Adevărului, părinților dragi.
    Sa va întărească Dumnezeu si Maica Domnului si Preacuviosul Parinte Iustin in tot ceea ce faceți.

  7. Bucuroiu Cristian Nicolae says:

    Sa va intareasca Dumnezeu, drag Parinte Ciprian ! Prigoana pornita recent de catre ecumenisti impotriva dvs si a altor cativa ADEVARATI PREOTI monahi si de mir nu face altceva decat sa ne starneasca noua mirenilor, monahilor si monahiilor din Romania si mai mult ravna de a marturisi PANA LA CAPAT, impreuna cu dvs si cu ceilalti prigoniti – pe Hristos, adica Ortodoxia, delimitandu-ne, osebindu-ne de orice erezie in general si de ecumenismul sincretist in special. Asa sa ne ajute Dumnezeu !

  8. Carmen says:

    Parinte Ciprian, sa va intareasca Bunul Dumnezeu si a SA Maicuta sa luptati impotriva acestor lupi in PIEI de oaie, ERETICI si TRADATORI ai Sfintei Noastre ORTODOXII si a Mantuitorului !
    NU uitati ca nu sunteti singur parinte, suntem alaturi de dumneavoastra si a familiei dumneavoastra!

    FERICITI CEI PRIGONITI PENTRU DREPTATE, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR!

  9. Georgeta Olariu says:

    Dumnezeu sa va ocroteasca Parinte si sa va faca dreptate !

  10. Claudia B. says:

    Dumnezeu si Maica Domnului sa fie cu dvs. parinte! Avem nevoie de preoti responsabili ca dvs… Am urmarit cu interes cam tot ce s-a scris si spus de la ultimul „Sinod” , insa acte oficiale publicate negru pe alb ca sa vedem si noi, credinciosii, ce s-a semnat inca nu am vazut! Ceea ce vrea sa spuna ca bunei noastre Patriarhii inca ii este frica sa scoata la lumina si sa sustina in vazul tuturor ca este ecumenista, si deci schismatica…
    Dumnezeu sa ne lumineze calea tuturor!

    • Pąʍvo says:

      Daca nu aveau ceva de ascuns ar fi transmis in direct tot sinodul pe Trinitas TV. Logic.
      Documentele oficiale de pe basilica sigur nu sunt complete !

  11. Ovidius says:

    Hristos e în mijlocul nostru, parinte Ciprian !
    Sa-i iubiti pe cei ce v-au facut asta !
    Ei sunt prietenii sfintiei voastre cei adevarati !
    Nu noi, care va admiram curajul si va lăudam !
    Ei ! Pentru ca ei va prigonesc si va chinuie si in felul acesta va pregatesc răsplata în Cer !
    Dar cu conditia sa-i iubiti si sa-i iertati !
    Suntem cu inimile langa sfintia voastra !

    • admin2 says:

      Așa spunea și Sf. Nicolae Velimirovici. Domnul să le dea pocăință, muuuuuultă sănătate.
      Însă nu voi accepta ca Hristos să fie terfelit și preoția mea aruncată la gunoi.

  12. Marius Sebastian says:

    Parinte duhovnic, nu v- am zis dar eu ma asteptam inca din luna Iunie sa fiti redus la tacere si mutat intro parohie cu cativa enoriasi ortodocsi, dar care nu mai stiu limba romana. Daca ne uitam in istoria bisericii ortodoxe din secuime, vom vedea ca Sfanta Liturghie se slujea in limba romana, dar predica, spovedania in limba maghiara. Eu sunt f dezamagit de aceasta hotarare nedreapta. Il intreb pe IPS Andrei, noi enoriasii pr Staicu cu- i ramanem ? IPS Andrei v- ati gandit si la familia parintelui ? Va rog un memoriu sa- l putem semna si noi credinciosii ? Maine veniti la Sf Maslu ?

    • admin2 says:

      Ne vedem mâine la Sfântul Maslu de obște, biserica Bunavestire, ora 17. Asta dacă mă vor lăsa să intru în biserică. Nu sunt oprit de la slujire, sunt paroh încă acolo, nu am predat actele, deci nu văd care ar fi problema. Pentru voi vin cu toată inima. Să ne întâlnim în brațele Măicuței Domnului.
      Cu drag, pr. Ciprian.

  13. Carmen says:

    Mă bucură decizia pe care ați luat-o!
    Măsura ne afectează enorm și pe noi, fiii duhovnicești! Poate că mai ales pe noi. Nădăjduiesc ca pentru rugăciunile Maicii Domnului, Bunul Dumnezeu să se îndure de noi și să se revină asupra acesteia!
    Avem nevoie de parintele nostru erudit și, mai ales, drept-credincios!

  14. Dumitru Ursu says:

    Orbi sunt! Ei nu vad ca se lupta cu Hristos! Iar El nu va putea fi biruit in veci!

  15. Ιοαννις Πηδαλιουχος says:

    Pentru drepta credință s-a plâns, s-au răbdat chinuri și vița aceasta trecătoare s-a lepadat ca un nimic pentru ca Hristos Cel Adevărat să fie arătat lumii. Ca atare, cei care gândesc că Lumina poate fi pusă sub obroc și că Biserica nu mai are mărturisitori și LUPTĂTORI PENTRU DREAPTA CREDINȚĂ, amarnic se înșală. Vom strânge rândurile ca „falanga” celor 40 de mucenici ai Sevastiei și vom lupta, și ne vom bucura luptând și vom muri pentru DREAPTA CREDINȚA, iar Domnul ne va fi alături frate Ciprian! Iar eu Ioan slujitor al DUMNEZEULUI CELUI VIU voi sta alături de tine până la sfârșit. Așa să-mi ajute Dumnezeu!
    E foarte ușor pentru cei care au fost aleși dintre cei chemați, să aleagă luptă sau pleacă genunchiul înaintea fiarei….foaret ușor, este o singură variantă: LUPTA! Iar dacă această luptă aduce după sine prigoana să ne bucurăm pentru că, cu adevărat suntem „fericiți!
    Ioan Miron prin mila Domnului preot.
    I

  16. Maxymos says:

    Multă,multă sănătate în familia dvs. și curaj mai departe!!!

  17. Andrei Grosu says:

    Parinte, v-a dat Dumnezeu gandul cel bun sa nu acceptati aceste marsavii. Ni va sustinem in continuare, cred ca fierb ecumenistii, mama lor macar sa se se evapore odata.

    Doamne ajuta

  18. Doina says:

    Luminează Doamne ierarhii noștrii ca să conducă turma spre lumina veșnică și nu spre osanda vesnică.
    Maica Domnului și toti Sfinții să vă întărească și să vă ocrotească părinte!
    Vă port în rugăciunile mele.

  19. IOAN says:

    Înainte fraților !

    Maica Domnului și toți sfinții ne ajută mai mult ca oricând !!!

    Ortodoxia va ieși biruitoare și toți apostații vor fi pedepsiți de adevăratul Stăpân al Bisericii… de Iisus Hristos !

    Nimeni nu se pune cu Dumnezeu ! O să vedeţi şi auzi că aşa va fi !

    • admin2 says:

      Asta a fost și teama mea: ca nu cumva să mă aflu a fi potrivnic lui Dumnezeu, prin trădarea Adevărului. Cum pot duc lupta asta, mai degrabă ea mă poartă și mă susține. De fapt, Hristos ne poartă în brațele Sale răstignite pe noi toți.
      Cu respect, pr. Ciprian.

  20. Gabur Ioan says:

    Parinte,nu va lasati,ca Dumnezeu cu Preasfanta Fecioara,si cu toti sfintii,sunt de partea Sfintiei Voastre,pentru ca sunteti de partea Adevarului. Sa-i lumineze Dumnezeu pe acesti ierarhi cu numele doar,care lupta impotriva Adevarului,deci impotriva Mantuitorului nostru,Iisus Hristos! Parinte,daca aveti nevoie de sustinere materiala,nu va sfiiti sa ne faceti cunoscut,si cum vom putea,va vom ajuta,nu va vom lasa,cum nici Sfintia Voastra nu lasati Ortodoxia noastra in voia valurilor ereziei,care ca un tsunami devastator se napustesc asupra ei. Doamne ajuta si miluieste!

    • admin2 says:

      Un gând bun: dați unui sărac, primul care vă iese în cale într-o zi frumoasă de iarnă, o pâine de pomană pentru iertarea păcatelor mele și vă voi rămâne veșnic recunoscător. Și pomeniți familia mea (Ioana și Maria), spre mântuire.
      Cu respect, pr. Ciprian.

  21. Parascheva says:

    29. „Porunceşte, Dumnezeule, puterii Tale; întăreşte Dumnezeule această lucrare pe care ai făcut-o nouă.
    30. Pentru locaşul Tău, din Ierusalim, Îţi vor aduce împăraţii daruri.
    31. Ceartă fiarele din trestii, ceartă taurii adunaţi împotriva junincilor popoarelor, ca să nu fie depărtaţi cei care au fost încercaţi ca argintul.
    32. Risipeşte neamurile cele ce voiesc războaie”. Veni-vor soli din Egipt; Etiopia va întinde mai înainte la Dumnezeu mâna ei, zicând:
    33. „Împărăţiile pământului cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi Domnului.
    34. Cântaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit; iată va da glasul Său, glas de putere.
    35. Daţi slavă lui Dumnezeu! Peste Israel măreţia Lui şi puterea Lui în nori.
    36. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel; Însuşi va da putere şi întărire poporului Său. Binecuvântat este Dumnezeu”. Ps 67
    „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia.”
    Sa ne alaturam marturisitorilor in ruga ,pentru ei si pentru noi toti !!

  22. Marius Gogonea says:

    Avem cel putin doua mari pacate ale neamului nostru, asa am ajuns sa suportam consecintele talharescului sinod cretan: printre altele, dictatura primatului in ortodoxie, infailibilitatea arhiereilor nostri chiar si in conditiile acestea in care folosesc din plin diversiunea si manipularea prin minciuna. Unul dintre pacate, este pumnul tinut de catre arhiereii romani, in gura marturisitorilor din temnitele comuniste, marturisitori ce striga si de care acesti arhierei se tem. Se tem, pentru ca de fapt nu mai sunt constiinte libere ci au ajuns slujitori ai imparatiei minciunii. Alt pacat ce ne este povara inaintea Mantuitorului Hristos, sunt milioanele de copii nenascuti. Si acestia striga, pentru ca la vremea potrivita pastorii ecumenisti infailibili ai neamului nu au ridicat glasul, fiind preocupati de dragostea lor pentru ereticii hulitori Adevarului. Acesti „stapani’ nu au argumente sa va „tranteasca” parinte Ciprian si tocmai de aceea fac ce stiu mai bine, folosesc gainarii ieftine de manipulare a oamenilor. Vor sa va „asigure” izolarea la munte? Este inacceptabil… vine iarna, iarna acestui veac. Va respectam si ne rugam; Sfintul Acoperamant al Maicii Domnului sa va ocroteasca!

    • admin2 says:

      M-aș duce oriunde, dar în clipa în care aș pleca, ar spune: vezi, toată mărturisirea lui a fost falsă, și-a acceptat pedeapsa, era vinovat sau, cum se spune în actul oficial, are nevoie de ”liniștire sufletească.” Eu le doresc tuturor să aibă parte de liniștea pe care o simt eu când lupt cu fiara ecumenistă.
      Cu respect, pr. Ciprian.

  23. Pr Claudiu says:

    Hristos în mijlocul nostru! Fii tare părinte drag și nu i lăsa pe fiii duhovnicești pradă lupilor! Noi știm cum Hristos ne întărește! Calde îmbrățișari și bucurii duhovnicești!

  24. Razvan says:

    Părinte Ciprian,

    Oare Sfântul Ioan Gura de Aur cand a plecat in exil s-a considerat vinovat de ceva? Faptul ca mergeți la Ghelinta nu schimba datele cu nimic. Dumnezeu va va trimite credincioși si acolo. Ați pornit la lupta, trebuie sa va așteptați la greutăți. Trebuie sa urmam învățătura sfinților, dar si viața lor si Dumnezeu va avea grija.

    • admin2 says:

      Diferența este următoarea, dacă citim cu atenție viața acestui mare mărturisitor: Sf. Ioan Gură de Aur a fost dus întemnițat în exil, în plus era caterisit, dar totuși el a slujit Sf. Liturghie, cu toată caterisirea ereticilor. Și a murit împăcat după o astfel de Sfântă Liturghie.
      Nu mi-e frică de greutăți, toată viața am trăit în ele, însă planul făcut de superiori este drăcesc, ori eu nu mă supun diavolului, ci lui Hristos.
      Toată viața am avut bun simț, am fost îngăduitor. Până aici ! De acum lupta va fi dusă până la capăt, desigur cu demnitate.
      Pr. Ciprian

    • Pr Claudiu says:

      Veștile sunt bune! Nici o schimbare, doar mustrare! Deja suntem obișnuiți! Următoarea înfațișare pe 17 ianuarie, ziua Sf Antonie cel Mare. De ce să facem Sf Liturghie când putem organiza ,,procese”!!!

  25. Bataiosu Spirea says:

    Plecaciune parinte.Sarut dreapta!
    Santeti prigonit,,,se cauta si aplica modalitati barbare,,,care nu au fundament duhovnicesc decat talharesc la drumul mare..
    Desigur ca a accepta jocul lor,,,adica mutarea chipurile disciplinara ,,,ar insemna sa le facem jocul murdar,,,si sa se creada ca noi am gresit antiecumenistiii…
    Oricum ar fi,,,ei tot o sa va cateriseasca,,insa nu are valabilitate
    Stim ca a-ti actionat asa cum este porunca Domnului de a nu tacea,,,asa cum au hotarat canoanele sfintilor parinti ,,si ca atare nu este valabila caterisirea.In aceasta situatie veti dobandi si mai multa putere de Duh sfant in lucrari care au finalitate biruinta BISERICII LUI HRISTOS.
    Dumnezeu sa va dea Putere in continuare pentru biruinta,,,si tuturor celorlalti parinti si desigur exemplu graitor pentru altiii ce va vor urma: Sant alaturi de sfintia voastra,,,nevrednicul spirea bataiosu(nume real)

  26. Razvan says:

    Mutarea sfinției voastre in alta parohie nu este un compromis dogmatic. De aceea nu trebuie sa va împotriviți. Poate Dumnezeu va trimite pentru puținii romani de acolo. Faptul ca vi se face o nedreptate pentru poziția antiecumenista va va aduce cununa. Daca va împotriviți înseamnă ca nu o vreți. Diavolul vrea sa v-o fure. Daca veți fi caterisit pentru credință, veți avea cununa. Daca veți fi caterisit pentru neascultare administrativă o veți pierde.

    • admin2 says:

      Nu este adevărat. Eu din mijlocul turmei mele nu plec. Hotărârea de mutare este samavolnică, nu este nici îndreptățită, nici adevărată, nici legală. Este doar o făcătură ecumenistă, plină de minciuni, iar ”tatăl minciunii” știm cine este. Cât despre cununi, asta Dumnezeu hotărăște.

    • preot says:

      CATERISIREA LOR E NULA SI DACA-L VOR ACUZA PE PARINTELE STAICU DE O CRIMA REALA…

  27. Martyrik Appeal says:

    „Topitu-m-a ravna casei Tale…” vi se potriveste parinte si se potriveste si parintelui Claudiu si tuturor preotilor lui Hristos, nu preotilor de carton.

    Nici lupii nu sunt capabili de acest soi de viclenie! Am gresit coborandu-i doar pana la lupi… Mantuitorul a zis despre Iuda ca e diavol. Cel ce se preface ca ii slujeste lui Hristos, nu e lup in piele de oaie, ci diavol, „inger de lumina” asemenea lui Iuda vanzatorul. Asta e viclenia suprema – simbioza omului cu diavolul.

    „Le-a raspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Si unul dintre voi este diavol! Iar El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul, caci acesta, unul din cei doisprezece fiind, avea să-L vanda.” (Ioan 6,70)
    Sunt diavoli. Toti vanzatorii de Hristos sunt diavoli! Ei il urasc pe Hristos si pe toti cei ce cred sau vor sa creada in Hristos. Vor sa ne faca fii ai gheenei. Lupta e in duh. Frontul e in duh. Viclenia e opera de arta si e pregatita sa insele si pe cei alesi. Au semnat pactul cu diavolul, cu Hereticul ereticilor.
    Sunt termeni in dictionare care dispar. Nu mai avem ce sa definim ca fiind vietuire, convietuire, comuniune, comunitate, coabitare. Traim in xenobioza. Supravietuim intr-un organism strain, vrajmas.

    Ma istoveste groaznic o sete de fiara ce n-are ce sa piarda. Am momente cand simt fiziologic nevoia sa dau foc cuvintelor, sa le fac lava, sa transform rugaciuni in blesteme incandescente precum proorocul psalmist in durerea lui. S-a mers mult prea departe cu hula acestor hulitori! E prea multa durere, prea multa nepasare, prea multa batjocura, prea multa hula, prea multa rautate, prea multe maini ce ne strang de gat, prea multe biciuri ce plesnesc peste prea multe sulfete! Acestia nu sunt oameni, nu au cum sa fie! Sunt agenti patogeni pentru sufletele noastre! Pastorilor le-au crescut mai multe coarne decat berbecilor oilor. Arie e pregatit sa ia lectii de viclenie. Se simte prea puternic miros de fiara iesind din gura ierarhilor, din gura casnicilor bisericesti. Miroase a hoit rugaciunea lor prefacuta, iar binecuvantarea lor e osanda pe capul nostru.

    Stapane iubite, Doamne, Iisuse al nostru, au mers prea departe vrajmasii Tai. Au ridicat pumnul impotriva Ta ca sa surpe pe robii Tai si sa-i piarda. Ajuta-i Stapane robului Tau Ciprian! Pastoreste pastoria pastorului Tau cu dreapta Ta atotputernica Atotputernice Iisuse Dumnezeule al parintilor nostri! Nu trece cu vederea lacrimile ochilor si ai inimii lui ce Te cauta zi si noapte. Stinge hula celor ce Te urasc pe Tine, pe preotii Tai vrednici, pe robul Tau Ciprian! Taie calea vrajmasilor Tai, stinge viclesugul lor si pierde uneltirile lor impotriva slujitorului Tau ce Te iubeste mult! Doamne Iisuse sa nu fie rusinat robul Tau Ciprian. Sa nu fie rusinat ca a nadajduit in Tine. In mainile Tale a pus viata lui si a familiei lui. Pune pe piatra picioarele lui si fereste-le de alunecare! Rusineaza pe cei ce s-au sfatuit impotriva lui! Scoate-l din ghearele diavolilor ca sa cunoasca toti puterea Ta, sa cunoasca toti cine Te odihneste si cine sunt robii Tai! Pune semn peste ei puterea Ta. Da-i intelepciunea impotriva careia nimeni nu poate sa stea impotriva. Daruieste-i dar sa deosebeasca duhurile cele mai ascunse, duhurile ce pandesc sa insele pe alesii Tai. Daruieste-i putere mare sa pastoreasca turma Ta cea mica, turma Ta prigonita, turma Ta aleasa! Ajuta-ne sa nu ne temem si pune in inima noastra dar de jertfa, de marturisire, darul pacii in tulburare, darul luminii in intuneric, darul vederii ochilor sufletului, darul inimii smerite, darul rabdarii, darul rugaciunii pe marea hulitoare a acestei lumi! Si alunga departe de la noi duhul si cugetul vanzatorului Iuda.
    Slava puterii Tale Iubitorule de oameni, Iisuse iubirea noastra!

    „Toate poruncile Tale sunt adevar; pe nedrept m-au prigonit. Ajuta-ma!”
    „Toate poruncile Tale sunt adevar; pe nedrept m-au prigonit. Ajuta-ma!”
    „Toate poruncile Tale sunt adevar; pe nedrept m-au prigonit. Ajuta-ma!”

    • admin2 says:

      Amin.
      Cu așa prieteni și rugători, cine să se mai teamă de dușmani ?!
      Calea postului să ne fie spre rugăciune și spre pocăință, însă mărturisirea să rămână fermă.
      Cu binecuvântare, pr. Ciprian.

  28. Martyrik Appeal says:

    Parintele Iustin spunea cand era vorba de iererhi: „Mai, nu iti scoti caciula in fata oricui!” E limpede la ce s-a referit. In fata vrajmasilor lui Hristos suntem datori sa tinem capul sus asa cum si cand rostim Crezul tinem capul sus, pentru ca nu e o rugaciune umilicioasa, ci marturisire de credinta, iar marturisirea nu o faci cu capul plecat si cu „smerenie” gheboasa, ci drept, privindu-ti vrajmasul cu curaj si constient ca Hristos inunda fiinta ta in clipa aia.

  29. ovidiu says:

    Cum era de asteptat ecumenistii vor duce lupta cu mijloace din ce in ce mai straine decat cele ale lui HRISTOS ,pe care cu bucurie duhovniceasca le vad la prea cucernicia voastra ,parinte Ciprian.HRISTOS in mijlocul nostru!ovidiu cel pacatos.

  30. Daria Bogdan says:

    Nu trebuie sa cedam, pentru ca ar insemna ca Hristos este batjocorit de toata Romania, or asta nu se poate, pentru ca aici este Gradina Maicii Domnului ! Dar Turma este mica – majoritatea Turmei va urma lupii – pentru ca asa ii este mai comod pentru supravietuirea trupeasca. Si pentru ca au fost invatati de comunism sa gandeasca altii pentru ei.
    In plus, bisericile au fost ridicate de poporul roman, de banutzul vaduvei, iar nu de grohii securisti si masoni care acum au renuntat la asinul Mantuitorului si se intrec in bolizi care mai de care mai straini de tzara de origine si de sfintenia patriarhului Pavle, care prefera sa mearga per piedes in loc sa se urce intr-un Mercedes. Deci bisericile nu le-au construit parintii lor, ca sa puna ei mana abuziv pe ele – deci trebuie plesniti cu putere peste ochelarii de tortionari – poate asa vor ajunge sa-si vada caderea si sa se mai salveze cativa dintre cei care nu sunt atat de trufasi.

  31. Otilia Creangă says:

    Somnul nu vine, visez cu ochii deschiși un vis urât. Rugăciune în miez de noapte.
    Nu vă vom părăsi părinte drag! Noi credincioșii avem o țintă, viața ne este întru mântuire. Nu vom părăsi calea către aceasta așa cum ierarhii noștri o fac. Ei trădează tot, ne trădează pe noi. S-au rătăcit, au pierdut busola, nu mai știu care este menirea lor! Și de fapt, ai cui sunt ei, dacă nu ai poporului creștin ortodox? Pe cine calauzesc ei, retoric spun, (pe cine trebuie)? Pe credincioșii catolici, pe cei musulmani, sau poate pe cei fără Dumnezeu? Atunci să se ducă la Papa si să-și primească simbria de acolo și nu de la noi. Să îi slujească pe ei și să ne lase pe noi să ne alegem duhovnicii noștri după inima noastră, după cele ce ne-au învățat Sfinții Părinți și Sfânta Tradiție de când am făcut ochi pe lumea asta. Daca ei nu vor să fie cu noi, cu sila nu îi vrem. Să plece de tot. Să se vacanteze locurile ocupate de cei care au interese oculte. Noi nu îi vrem pe ei asa.
    Suntem învățați să facem ascultare, vrem să facem ascultare, dar credincioșii au evoluat: sunt cu diverse pregatiri, sunt intelectuali, sunt oameni informați, știu să discearnă binele de rău, nu mai putem face ascultare deșartă. Scopul nostru este mântuirea. Pentru aceasta avem nevoie de părinți înduhovniciti și nu de ierarhi vânduți numai ei știu cui.
    Credincioșii, de fapt poporul, se deșteaptă. Abcesul care creste în sufletele noastre poate să se spargă, dar poate și să dea înapoi. Ne interesează, ba chiar suntem direct interesați, chiar intim interesați (ce poate fi mai intim decât adâncul sufletului?) de deciziile luate de conducatorii bisericii noastre. Puterea de care dispune nu e doar administrativă, pentru asta avem atâtea alte instituții. Această putere nu este pentru a ne-o flutura noua, că daca e așa e o putere perimată de puterea celorlalte institutii, prin corupției, ci ca să facă cu ea ceea ce este bine poporului acestuia atâta de încercat și de împovărat de toate deciziile zilnice aberante.
    Parcă am fi pe vremea prigoanei comuniste, doar că acum vine dinăuntru (ce poate fi mai aberant?). Cineva a luat-o razna. Înseamnă că și noi enoriașii urmează să fim excomunicati din biserica pentru că vrem să mergem pe urmele Sf. Vasile cel Mare, ale Sf. Ioan Gură de Aur si mai ales pe urmele lui Hristos. Ne-am adăpat din apa cea vie și dintr-o dată totul este greșit.
    Nu vă temeți părinți prigoniți, nu vă vom părăsi! Voi sunteți ai noștri!
    Mă rog și ne rugăm (că suntem mulți, si unde-s mulți….) ca Bunul Dumnezeu să-i lumineze pe ierarhi ca să simtă nevoile noastre, să ne fie exemplu de cinste si de credință adevărată, să ne inspire spre bine ca să putem să ne creștem copii în liniste, ca să dăm un viitor acestei țări.
    Părinte Ciprian, să vă întărească Dumnezeu! pentru că eu stiu și noi toți știm că nu ați precupetit nimic: nici timp, nici bani, nici sănătatea în a-i îndruma și ajuta pe enoriași și pe mulți oameni oropsiti. Iar noi ne vom ruga pentru pentru sufletele celor care au pornit prigoana, și pentru a nu îndepărta duhovnicul de fiii duhovnicești! Amin!

    • admin2 says:

      O îmbrățișare mare în Duhul Sfânt și o binecuvântare ȘI MAI MARE TOT DE LA EL!
      Cu respect pentru fiica mea duhovnicească, pr. Ciprian.

  32. Ovidius says:

    Sugestie Parinte !

    Ar fi bine sa comunicati cumva cu par.Matei Vulcanescu, așa incat fratii nostri greci sa afle ca in Romania prigoana creste in intensitate.
    Din ce am priceput eu, pe site-ul Romfea.gr, la rubricile de comentarii, grecii obisnuiti reactioneaza ca si noi românii.
    Daca ecumenistii au „unitate pan-ortodoxa”, noi, antiecumenistii de ce nu am avea una adevarata ????
    Doamne ajuta !

  33. Getul says:

    Curaj Parinte!! Hristos sa va intareasca si sa va dea rabdare.

  34. Ciprian says:

    Ca o prelungire, in chip vazut, a sabiei arhanghelului Mihail este cuvantul parintelui Ciprian, din arena cu lei in care l-a aruncat „iubirea” serpeasca a ierarhului!
    Lucruri si oameni, suflete si inimi se cern cu o cadenta uimitoare.
    Se implineste si aici lucrarea sfantului Justin Parvu, despre care un pustnic din M-tii Neamtului a spus ca „Dumnezeu il va arata ca cel mai mare sfant al romanilor”.
    Cine l-a cunoscut pe Batranul cel ingeresc nu se indoieste de aceasta proorocie. Ci va striga catre acest mare mijlocitor la tronul Celui Preainalt!
    Asemeni altor sfinti ai temnitelor comuniste, preacuviosul Justin ne-a lasat si un greu avertisment :”Cu dracul nu ai voie sa faci nici cel mai mic compromis!”.
    Parinte Ciprian, ne bucuram sa vedem duhul Voievodului in inima sfintiei voastre, in lupta „din padurea cu fiare” ce o duceti!
    Va purtam in rugaciunile noastre, desi ele sunt slabe si neputincioase!
    Dar avem nadejdea ca pentru mila Lui Hristos Cel Viu si pentru rugaciunile Sfantului Justin vom merge spre Inviere!

  35. Andrei Boțoc says:

    Am găsit pe net comentariul ăsta:
    „Chiar și de-ar fi greșit (de s-ar afla în eroare) din punct de vedere dogmatic sau canonic, se cuvenea ca acel minuscul mănunchi de preoți care au întrerupt pomenirea ierarhului pe motiv de erezie să fie întîmpinat mai degrabă cu înțeleaptă bucurie duhovnicească decît tratat cu ură satrapică, cu consistoriu bisericesc și cu caterisire. În fond ei sînt singurii care au avut curajul să pună ceva nevăzut peste cele văzute ale lumii, ale lor, ale familiilor lor, ale poziției lor clericale. Sînt singurii interesați realmente de Adevăr! Singurii care au riscat și s-au riscat pentru El. Chiar de-ar fi în înșelare, tot sînt mai buni decît restul, adică decît acea cohortă amorfă, ipocrită și dezinteresată de prestatori de servicii religioase, care EA ar fi trebuit să scandalizeze, să înfurie, să dea de gîndit ierarhiei. Un episcop înțelept și cu adevărat credincios ar fi înțeles rapid că doar pe ăștia 5 sau 6 se poate bizui la o adică! Și că restul, adică grosul, abia ACESTA reprezintă adevărata problemă a BOR, că ăsta-i punctul vulnerabil al ei. Masa asta de lefegii și nimic mai mult e hiba. Ăștia niciodată nu vor risca nimic, niciodată nu vor avea dileme, nu vor problematiza niciodată, ci pururea vor lua partea „șefului”, indiferent cine ar fi el și ce grozăvii ar susține din amvon. La adăpostul unei ipocrite, confortabile și, evident, rentabile așa-zise ascultări, altminteri o noțiune pe care au resemantizat-o complet, aceste năpîrci nu vor zăbovi nici o fracțiune de secundă în a-l urma pe stăpîn cu o scîrbavnică, mincinoasă și complicitară la rău docilitate, și-ntr-un duh de slugărnicie bine calculată, chiar și atunci cînd acesta îi va trage în iad cu turmele lor cu tot. De ce oroarea asta? Păi e limpede: din simplul fapt că aceștia NU MAI CRED ÎN NIMIC! Au crezut cîndva, nu mă îndoiesc de asta. Înainte de seminar sau de facultate. În frageda copilărie. Însă după intrarea în sistem, încetul cu încetul, fără să prindă de veste, s-au transformat în altceva. Azi sînt cel mult un soi de ghizi turistici într-un muzeu al pietății pierdute; iubiți vizitatori, ăsta A FOST Sf. Ioan Hrisostom, ăsta A FOST Sf. Teodor Studitul, ăsta A FOST Sf. Grigorie Palama, ăsta A FOST Crezul ș.a.m.d. A fost, a fost și iar a fost. Ce frumos sună Troparul Sf. Grigorie pe glasul 8, nu-i așa? Ce imnografie formidabilă, uite, Efrem Sirul, iacătă Ioan Damaschin, ce iambi, ce trohei, ce melisme, ce gorgoni! Dar, frateeee, e suficient atît, rămîi la asta, cîntă matale frumușel, recită cuviincios din ceasloave, plutește lin în iazul de lapte și miere al „culturii duhovnicești” și șșșșșșșșttttt!!! Ce naiba, ai luat-o-n serios???!!! Te pui cu NOI? În două minute îți facem de petrecanie!
    Dar hai să revenim:
    Convingerea mea e că ceva mai puțin de 1% din clerici tac mîlc pentru că sînt convinși de justețea hotărîrilor din Creta; 99,9% tac pentru că-i doare-n șpiț de orice!
    Să nu ne amăgim, asta-i compoziția bisericii noastre (din ce în ce mai) a(uto)-cefale!
    Așadar, exact aceia pe care s-ar putea realmente bizui BOR sînt stîlciți la ora asta. Și-s înfiorător de puțini unii și înspăimîntător de mulți ceilalți! Și atunci mă întreb: le scapă asta ierarhilor? Joaca lor de lungă durată de-a Ortodoxia, prin tot soiul de comitete și comiții, loji și stabilimente eterodoxe, doctoratele lor magna cum laudae înhățate cine știe cum și pe unde, să le fi întunecat complet judecata, sau să fie, așa cum par a fi, intrușii altor „instituții” care-o tot penetrează și iar o penetrează pe-a noastră???”

    • admin2 says:

      ”Teologia” yes-men-ilor și bâta cumulată cu colții de lup. Sunt ingredientele în care fierb mulți frați, din păcate. Dar vestea bună este că se trezesc tot mai mulți. Totuși, omul nu își urăște mântuirea. Tot omul sincer este adus cumva la adevăr. Însă cel patologic mincinos deja este în iad.
      Să ne dea Dumnezeu mântuire !
      Mi-e frică de propria cădere, nu de amenințările exterioare ! Pomeniți un păcătos.
      Pr. Ciprian.

  36. Apa trece, pietrele raman says:

    Iti multumim, Doamne, Dumnezeul nostru,
    Vesnicule Impărat,
    Milostiv şi îndurat,
    Ajutorul nevoiaşilor!

    Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, slobozeste-ne din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

    Sa învie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara demonii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii, zicand:
    Bucura-te, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, care gonesti demonii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorat la iad, si a calcat puterea diavolului, si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrajmasul.
    O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-ne cu Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti Sfintii, in veci. Amin.

    Psalmul 90
    1. Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.
    2. Va zice Domnului: „Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”.
    3. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
    4. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.
    5. Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
    6. De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
    7. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
    8. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.
    9. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.
    10. Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.
    11. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.
    12. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.
    13. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.
    14. „Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.
    15. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.
    16. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”.

  37. Andrei Boțoc says:

    Și părinte, asta cu transferul e floare la ureche. E doar un avertisment, așa voalat, cam cum procedează bandele de recuperatori; întâi îți omoară pisica, îți dau cep la roțile de la automobil și așteaptă. Uneori destul de mult timp. De regulă până când conflictul pare stins. Mai pe scurt: ăștia sunt în stare te omoare pe stradă. N-ai fi primul.

    • admin2 says:

      Doamne ajută. Suntem pregătiți, cu toată familia. Rugăciunea noastră este să nu ne lase Dumnezeu și, dacă vom fi vreodată curați și buni, să ne învrednicească a mărturisi și a muri pentru El, dacă se poate împreună !

  38. Andreea says:

    Doamne ajuta.Parinte in apropierea Galatiului stiti un preot care nu pomeneste pe episcop ? Gheron Sava ne spunea de impartasanie ca este spre osanda.Spovedania este in aceeasi categorie ?Mai exact parintele meu duhovnic ,care inca il pomeneste pe episcop ,este impotriva adunarii din Creta si a ecumenismului ,dar ne spune individual cand il intrebam si nu la predici.Mai pot participa la liturghie si spovedi la dumnealui ?
    Multumim pentru tot ce face-ti pt noi.Dumnezeu si Maica Domnului sa va intareasca si sanatate sa va daruiasca dvs. si familiei .

  39. Cristina says:

    Cel ce face strambatate, mai faca strambatate; si cel ce se spurca, mai spurce-se; si cel drept, mai faca dreptate; si cel SFANT, mai SFINTEASCA-SE (parinte eu asta va doresc).

  40. ion hodor says:

    Fericiti cei prigoniti pentru dreptate!Domnul sa va intareasca parinte Ciprian prieten al lui Hristos!

  41. Iulian Lita says:

    Sunteti la dispozitia episcopului. e bine sa va duceti unde va trimite.
    daca va impotriviti, ce exemplu dati ?

    • admin2 says:

      Eu sunt la dispoziția lui Hristos, iar dacă episcopul e și el la dispoziția lui Hristos, prin mărturisirea dreptei credințe, așa cum a jurat la hirotonia întru arhiereu, atunci nu mai e nici un bai.

      • Daniel says:

        Nu trebuie să asculte de minciuno-episcopi și de pseudo-învățători, din moment ce l-au trădat pe Hristos pe care îl slujește Pr. Ciprian.

  42. Lugojan says:

    Iertare! Pot doar să scriu din versurile unui cântec de suflet al creștinilor, cu multa nadejde la Maica Domnului, care ne iubește pe toți : “Dezleagă Preacurată Maică cătușele celor robiți / Și dăruiește-le răbdare, creștinilor năpăstuiți … De n-ai fi fost tu primăvara acestui neam înțelenit / Atuncea umbra ce de moarte ,ar fi rămas fără sfârșit …! “
    Multa sănătate doresc întregii dumneavoastre familii !
    Cu respect și consideratie, Ana-Irina

  43. George Ivan says:

    Parinte, nu sunteti singur!
    Domnul Iisus Hristos, Sfanta Fecioara Maria si Sfantul Ioan Rusul sa va intareasca!

  44. Ionuț says:

    Părinte, ”vă cunosc” doar de pe internet. Vă susțin sufletește!

  45. prenumenume says:

    De ce nu-i dati in judecata?! Va incalca dreptul la libera exprimare, protejat de Constitutie si CEDO! Nu stiu cum e in cazul preotilor, dar au voie ca in numele ascultarii sa va interzica sa publicati ce vreti pe blog?! Stiu ca in cazul militarilor e o problema, a fost cazul cu acel soldat care a mers la niste proteste si l-au dat afara! Dar nu cred ca este legal totusi ce au facut, e dreptul lui la opinie! Asa si la dvs. preotii, nu cred ca va pot pune pumnul in gura doar invocand statutul pe care il aveti si ascultarea…mai ales ca tot ce ati publicat pe blog e real, aveti argumente, deci nu sunt acuze false, ci dovedite! Aveti si acoperire canonica pentru nepomenire (art. 31 Sinodul Apostolic si art. 15 I si II Primul Sinod Ecumenic, din ce retin eu, plus exemplul personal al multor Sfinti!).

    Deci daca e nevoie, aparati-va intai in toate instantele bisericesti, in consistoriu, si mergeti pana la Sinod, iar daca si Sinodul va mentine pedeapsa de oprire de la slujire/caterisire sau ce or mai hotari ei, mergeti in instantele civile si invocati incalcarea dreptului la libera exprimare, inclusiv pana la CEDO! Cat timp aveti o actiune deschisa in instanta ar trebui sa se suspende si masura luata de ierarh!

    Doamne ajuta!

  46. prenumenume says:

    La cate dovezi concrete aveti, nu cred ca s-ar putea da castig de cauza unui ierarh autoritar, care ia masuri arbitrare, nejusitificate de nimic, bazate pe zero argumente, in afara de placa clasica cu ”ascultarea”, care nu cred ca tine!

  47. Daniel says:

    Domnul să vă binecuvinteze Părinte, că prea bine faceți la multă lume, deși mulți poate încă nu realizează aceasta, și s-ar putea să judece mărturisirea Dvs. ca ceva greșit, dar când se vor trezi, vor vedea cât bine a fost că au fost înaintea lor oameni mărturisitori ca Dvs, poate le va fi chiar pricina aceea de trezire din această stare de păcat și negrijă de mântuire. Fie ca Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului, împreună cu toți Sfinții, să vă ocrotească și să vă întărească în mărturisirea Dvs.

  48. Ovidius says:

    Parinte Ciprian !
    Ati putut sluji astazi ?
    V-au lasat ?

  49. Octavian says:

    Parinte Ciprian,
    Un prieten a binevoit sa ne arate si noua drama prin care treceti ,astfel incat as vrea sa va adresez cateva cuvinte din drag fata de modelul de atitudine si comportament de care dati dovada.
    Am vazut ca nu sunt putini cei care v-au scris si am observat ,de asemenea,ca le-ati raspuns. Aceasta este in deplina consonanta cu felul in care va descrie scrisoarea adresata ierarhului dumneavoastra.
    Ce vreau sa va spun,ca unul care desi nu fac parte din parohia sfintiei voastre sunt madular al Bisericii,este ca noi cei ce nu vedem alt drum in viata aceasta in afara Adevarului suntem incurajati,inspirati (ca sa folosesc un cuvant la moda acum),in eforturile noastre de mai bine ,de oameni care isi risca comoditatile pentru a marturisi adevarul. Ce faceti acum mergand neabatut pe calea curajului si a demnitatii este sa dati un model colegilor dumneavoastra si noua celor mai mici.
    Asa incat Dumnezeu sa intareasca familia sfintiei voastre si pe dumneavoastra si sa stiti ca si eu sunt unul dintr cei care va avea mai mult curaj de acum inainte,gandindu-ma ca parintele Ciprian poate sa depaseasca reflexele lasitatii celei de toate zilele.
    Binecuvantati,
    Octavian Picu

    • admin2 says:

      Doamne ajută.
      Vă așteptăm cu drag la noi la slujbă.
      Numai cu Sfânta Liturghie se ține lumea, deci și noi toți.
      Opreliștile lor nu sunt decât fum ce dispare, Hristos e cu noi.
      Pr. Ciprian

  50. Iordan says:

    Pr. Ciprian, sa aveti nadejde! Oricat de greu va fi Noi vom invinge! Prigoana a inceput , dar daca nici pe Pr. Iustin nu l-am ascultat, acum e cam tarziu…si totusi de ce nu ardem de dragul Ortodoxiei? Poporul acesta s- a indepartat de Dumnezeu, nu e intamplatoare starea de fapt. Am uitat de sacrificiile stramosilor nostri…de ce au murit Brincovenii? Doamne, IISUSE HRISTOASE, fii noua milostiv si ne miluieste! Amin! Iordana

  51. Theodor Leontescu says:

    Parinte iubit,

    Daca aveti obstea de credinciosi de pastorit bine formata la Sfantu Gheorghe, in niciun caz sa nu o parasiti pentru Ghelnita. Asa cum oile cunosc glasul pastorului si cum pastorul isi cunoaste cel mai bine turma, Dvs. o veti conduce spre locul cu verdeata. Fiti darz si nu lasati nimic de la Dvs in fata acestor apostati. Domnul Iisus Hristos dimpreuna cu oile pe care le pastoriti va vor apara de orice primejdie. Inca de pe acum va spun ca minciuno-episcopii nu vor avea curaj sa va cateriseasca nici pe Dvs. nici pe Parintele Claudiu, caci sunt constienti si ei ca nu e valabila caterisirea lor si v-ar da libertate mai mare, ci doar sa va faca sa nu mai aveti contact cu credinciosii. Sunt morti de frica de faptul ca focul credintei se va aprinde prin oameni ca Dvs. si va vadi toata ticalosia lor.
    Tineti minte tot timpul urmatoarele:
    Dumneavoastra sunteti unul dintre putinii preoti adevarati ramasi in Biserica Romaniei dupa dezastrul din Creta. Impreuna cu oile date Dvs. spre pastorire sunteti acum in Biserica iar minciuno-episcopii care nu mai au nicio putere asupra Dvs dar si mincino-preotii si, din pacate, si oile care au fost prostite si au inghitit minciuna sunt in afara Bisericii! Ei nu mai sunt ierarhi de care sa ascultati, ci lupi rapitori carora trebuie sa le stati impotriva cu toata puterea. Chiar de v-ar cauta altfel de invinuiri, ei nu mai sunt de ascultat in nimic, caci sunt eretici. In fata judecatii Domnului, singura care conteaza, dupa 29 octombrie, preoti ca Dvs si Parintele Claudiu nu mai aveti superiori in Biserica Romaniei decat pe Domnul si pe Sfintii Parinti. Fiti convinsi ca in marturisirea voastra Domnul va va da puterea sa le stati impotriva episcopilor apostati spre mantuirea credinciosilor care nu se rusineaza de El.
    Eu si toti ai mei sunt alaturi de Dvs in lupta care ne asteapta.

    Theodor

  52. AIK says:

    Atitudinea sfintiei voastre este specifica neamului nostru, care a tinut piept in decurs de sute de ani atator dusmani ai credintei crestin ortodoxe. Inca oastea cea mica a lui Stefan cel Mare, a lui Mihai VIteazu, a lui Mircea cel Batran, a lui Tepes etc.,dar cu credinta mare care a biruit puterea otomana care se afla in intregul ei apogeu,inca mai traieste, pentru ca Dumnezeul Parintilor nostri VIU ESTE! Trebuiau sa cugete mai mult arhierei romani asupra trecutului neamului nostru, inainte sa faca compromisul.Nu ne permitem sa facem de rusine sangele martiric varsat pe acest pamant al stramosilor nostri pentru apararea dreptei credinte si a neamului romanesc!

  53. Martyrik Appeal says:

    Ceea ce a venit acum peste sfintia voastra, peste alti preoti, peste manastiri, curand are sa vina si peste laicat, peste mireni, dar poate sub alta forma. E cernerea cea mare. Poate ca n-o sa dureze mult si o sa fim nevoiti sa ne adunam in comunitati. Suntem loviti din toate partile. Spunea si Parintele Iustin ca urgia nu va incepe pana cand nu se vor lega de credinta, de adevaratii slujitori ai lui Hristos, de preoti si monahi. Iata-ne traindu-le si pe acestea.

    Ma gandeam ca poate ii faceti o vizita si PS Longhin Jar. Un mic pelerinaj, o vizita frateasca.
    Imi aduc aminte ca eram in treacat pe la Petru Voda si Pr Mihail Jar (pe vremea aia nu era episcop) venise la Parintele Iustin cu mai multe maici din obstea sfintiei sale. Stiu ca Parintele Iustin vorbea frumos despre el. Deci, ma gandeam ca poate e bine sa il cunoasteti. E doar un gand, dar sfintia voastra decideti daca e bun sau nu.

    Nu e o dovada de slabiciune sa va deschideti sufletul, sa va impartasiti durerea, dezamagirea, zbuciumul interior, durerea pentru Biserica.
    Spunea la un moment dat Einstein ca – „idealurile care mi-au luminat calea si mi-au redat din timp în timp curajul de a înfrunta viata cu bucurie, au fost: bunatatea, frumusetea si adevarul.” As adauga si sinceritatea sentimentului cu care te raportezi la Dumnezeu, la viata, la tot ce faci in viata pentru Dumnezeu si pentru cel de langa tine.
    Dumnezeu iubeste inimile sincere, iar sfintia voastra sunteti o inima sincera. Inimile sincere sufera, le doare, simt durerea profund, acumuleaza durerea celor apropiati si la temelia inimii lor sta durerea datatoare de bucurie, durerea pentru durerea altora, pentru durerea Bisericii Luptatoare.
    Sunt ferm convins ca Dumnezeu ne-a incadrat intr-un plan de mantuire. Intr-un plan de mantuire ce trece si prin anotimpul ploilor de lacrimi si prin cel al norilor grei de incercari, dar si prin cel al seninului de pace si liniste al fulgilor de har. Trecem prin foc si prin apa, prin pace si prin odihna.
    Niciun om normal la suflet si la minte nu va arata cu degetul acuzator. Cum zice o vorba, ca atunci cand arati cu degetul, alte trei degete ala mainii se intorc impotriva ta.
    Va suntem alaturi, desenand pe o foaie un epsilon precum Avva Varsanufie. Epsilon ce anuleaza spatiu si timpul care ne desparte. Epsilon ce e incarcat in duh de toata dorinta si ruga ca tot binele ce se poate pogora din Cer sa se pogoare peste sfintia voastra si peste familia sfintiei voastre.

    Chiar daca noi ce ce va sustinem aici suntem virtuali in exprimare, totusi peste acest virtual exista o realitate peste visul realitatii pe care il traim si cred ca acele ganduri sincere, acele ganduri calde din inima, acele rugi fierbinti se ridica si se intalnesc sus, sus de tot acolo unde zbuciumul si tumultul lumii nu se mai aude, acolo deasupra norilor unde soarele mangaie si vantul alinta, acolo in iubirea lui Dumnezeu ne intalnim toti cei ne-am intins aripile ranite ale sufletului nostru.
    Cum nimic nu e intamplator sau sub absurdul coincidentei, cred ca intr-o zi ne vom intalni, ne vom strange, ne vom aduna asa cum numai Hristos aduna turma Sa. Sunt convins ca Dumnezeu a randuit sa ne intalnim toti aici pe acest micut site, in acest micut staul virtual si sa intram in staulul incapator si cald al inimii sfintiei voastre.
    Cuvintele mele sunt sarace ca si inima ce le naste. Sunt lucruri pe care nu le poti exprima in cuvinte omenesti si daca incerc mi-e teama ca le sting din caldura. Deci, pe langa tot ce am scris mai sus mai adaug si un epsilon care e incarcat de mult mai mult gand bun decat cele exprimate deja: ε

    Ne intalnim in rugaciune, sus, sus deasupra norilor acestei lumi, in iubirea lui Hristos ce a fost, este si va fi cu noi totdeauna!

    • admin2 says:

      Aveți canon: dați un telefon la 0740788876. Desigur, pe ziuă. Neapărat trebuie să ne cunoaștem. După atâtea scrisori… merge și un borș de post.
      Sf. Pavel spunea că numai atunci bucuria este deplină când ne vom întâlni față către față.
      Pr. Ciprian

  54. mihaela says:

    Doamne ajuta,parinte.ne bucuram mult de sfintia voastra. as vrea sa va intreb…eu si sotul meu ne-am putea spovedi si saca e dezlegare sa ne si impartasim la dvs. si copiii nostri. mai trebuie sa vorbim inainte cu duhovnicul. am vrea sa venim la slujba la dv. va multumim mult.

  55. mihaela says:

    parinte,ati atasat un acatist pe care sa il citim. unde il pot gasi. multumesc.

  56. Theodor Leontescu says:

    Parinte Ciprian,

    Mihaela, sotia mea, m-a rugat in mod special sa va transmit din partea ei, a surorii si mamei sale:

    Va iubim!

    Theodor

  57. Roscan Carmen says:

    Doamne ajuta ! Suntem din Craiova.Nu avem nicio biserica sau manastire unde sa nu fie pomenit ierarhul.In 2017 in octombrie se casatoreste baiatul nostru. E valida taina cununiei oficiata intr -o biserica in care e pomenit ierarhul? Daca avem (Doamne fereste) un deces ( am tata de81 ani) cum procedam cu slujba de inmormantare? Acceptam ecumenistii sa ne faca slujbele? Momentan nu avem nici duhovnic. Daca baiatul nu accepta sa fie cununat de un preot antiecumenist sa nu mai participam la slujba? Ne iertati dar nu stim ce sa facem … Nu avem in Oltenia marturisitori curajosi.Speram sa ne dati un sfat.

    • admin2 says:

      Deocamdată haideți odată până la Sf. Gheorghe, să vorbim nițel. Și apoi, voia Domnului !
      Cu respect, pr. Ciprian (0740788876).

  58. Ovidius says:

    Doamne ajuta !
    Părinte ! Mai stiti de posibilul sinod ortodox de la anul ? Cel care ar putea condamna „ședința” din Creta ?

  59. Ovidius says:

    Sunt gânduri de ale fratilor nostri ortodocși ca trebuie făcut ceva !!!! Si nu se poate face nimic până ce nu va fi condamnata ședința din Creta ! Acest demers ar avea putere să limpezească apele in Ortodoxie ! Ar fi un punct clar de delimitare a antiecumenistilor de ecumenisti !
    În opinia mea acest fapt nu se poate realiza decat dupa ultimul comunicat oficial al celei din urma Biserici Locale al cărei Sinod se va pronunta cu privire la Creta !
    In acel moment se poate face o coagulare a tuturor sufletelor care doresc și iubesc Ortodoxia lăsată de Sfinții Părinți !
    Chiar și asa, totuși astea sunt planuri omenești pe care doar binecuvântarea Domnului le poate face să se împlinească !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *