Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Ierarhul Ciprian al Vrancei și… credincioșii săi

Răspuns la scrisoarea unor ortodocși din Eparhia Buzăului

O mână de creştini am adresat o scrisoare ierarhului nostru din Buzău, scrisoare în care i-am cerut cu smerenie să ne împărtăşească poziţia dumnealui despre adunarea din Creta. Nu am primit răspuns în scris, aşa cum era normal, ci m-a chemat în audienţă, având ca însoțitor pe părintele paroh.
În loc de răspunsuri la scrisoarea adresată am fost terorizată două ore și 30 de minute cu întrebări de genul: „De la cine am avut binecuvântare să întocmesc scrisoarea și să adun iscălituri?”, „Cine este duhovnicul meu care mi-a dat binecuvântare să întocmesc scrisoarea? „Cine sunt eu, de mi-am permis sa-i adresez scrisoarea?” „Ce ne interesează pe noi ce s-a întâmplat şi iscălit la sinod?”, „ Ce ne interesează pe noi de faptul că BOR este afiliată la CMB?, „Ce știm noi cu ce probleme se confruntă creștini din Africa și Occident? „De ce ne informăm de pe internet de pe alte site-uri și nu de pe basilica? ”, „De ce am participat și am ascultat conferințele unor așa-ziși monahi care nu au avut binecuvântare de la patriarhie pentru a ține conferințe?”, „De ce nu facem ascultare de dumnealui, dacă vrem sa ne mântuim? ”, „Ce pregătire teologică avem noi pentru a ne pune întrebări despre ce s-a discutat la sinod?”
Întrebările au fost adresate cu o duritate mare, greu de suportat de către un om. Răspunsurile pe care le-am primit au fost de genul: toți care se opun Sinodului (cele 4 patriarhii, cei 6 mitropoliți din Grecia, cei 33 episcopi care nu au semnat, monahii din Sfântul Munte și toți clericii și mirenii care au luat atitudine împotriva sinodului cretan sunt fundamentaliști, ei nu știu decât alb și negru, nu au un orizont lărgit, nu cunosc teologie, nu sunt iubiți de popor, sunt niște rătăciți, nu sunt în ascultare de mai marii lor etc.
Mi-am permis și eu să-l întreb:
De ce ni se pune pumnul în gură și nu ne dă voie să le adresăm ierarhilor întrebări care ne frământă?
Dacă sinodul a fost atât de bun, de ce nu am fost informați în biserici?
De ce se creează prăpastie între ierarh-cler-pleromă?
De ce l-a ofuscat atât de tare scrisoarea pe care i-am adresat-o și s-a purtat așa de dur cu mine? (menționez că în scrisoare i-am cerut cu smerenie să ne împărtășească părerea dumnealui despre acest sinod și să ne îndrume ce trebuie să facem noi credincioșii care ne dorim să mergem pe linia Sfinților Părinți, chiar dacă toți lunecă pe lângă noi).
Am pus problema căsătoriilor mixte deoarece încalcă sfintele Canoane, lipsind astfel familia de posibilitatea de mântuire şi i-am relatat situaţia fiicei mele care convieţuieşte cu un catolic şi mi-a reproşat că nu am ştiut să o educ şi să o cresc. Mi-am asumat această vină, dar i-am precizat că nu o să fiu de acord cu căsătoria mixtă. Mi-a răspuns că este de preferat o căsătorie mixtă cu condiţia ca, copiii să fie crescuţi în spirit ortodox decât o împingere spre sinucidere a fiicei mele, refuzându-i căsătoria.
Nici măcar nu a încercat să mă convingă despre cât de bun a fost sinodul, a mers doar pe intimidare, ridicând tonul și uneori bătând cu pumnul în masă, repetând că pe noi nu trebuie să ne intereseze ce s-a discutat la acest sinod, noi trebuie să facem ascultare de ierarh, dacă ierarhul ne conduce în iad, tot el va răspunde de ce am ajuns acolo, mântuirea noastră stă în ascultarea de ierarh, să nu dăm ascultare unor fundamentaliști și rătăciți care iau atitudine împotriva sinodului cretan, să nu ne mai informam de pe internet și dacă facem acest lucru să ne informăm doar de pe basilica, să nu facem noi pe deștepții și să ne permitem să adresăm scrisori ierarhului.
În concluzie i-am spus că o să merg pe linia Sfinților Părinți orice mi se va întâmpla și că nu m-am așteptat la atâta duritate din partea dumnealui.
Pentru toți mărturisitorii a început Golgota și să ne întărească bunul Dumnezeu să ducem mărturisirea cea bună pănă la capăt. Mulțumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine, mulțumim clericilor care nu au trădat credința și îl rugăm pe BUNUL DUMNEZEU să-i țină în dreapta credință până la capăt.
Din păcate ierarhii noștri s-au rupt de popor, nu știu să mai răspundă la întrebări, știu doar să pună întrebări.
Cu dragoste creștinească vă îmbrățișează pe toți iubitorii de Hristos cei aproape 40 de creștini care au semnat acestă scrisoare.

 

PS – în calitate de duhovnic al celei care a alcătuit această scrisoare, confirm adevărul celor relatate de ea și o binecuvântez (pr. Ciprian)

42 Responses to Ierarhul Ciprian al Vrancei și… credincioșii săi

  1. preot says:

    ACESTE INTREBARI LE PUTEA ADRESA NUMAI STALIN:

    „De la cine am avut binecuvântare să întocmesc scrisoarea și să adun iscălituri?”, „Cine este duhovnicul meu care mi-a dat binecuvântare să întocmesc scrisoarea? „Cine sunt eu, de mi-am permis sa-i adresez scrisoarea?” „Ce ne interesează pe noi ce s-a întâmplat şi iscălit la sinod?”, „ Ce ne interesează pe noi de faptul că BOR este afiliată la CMB?, „Ce știm noi cu ce probleme se confruntă creștini din Africa și Occident? „De ce ne informăm de pe internet de pe alte site-uri și nu de pe basilica? ”, „De ce am participat și am ascultat conferințele unor așa-ziși monahi care nu au avut binecuvântare de la patriarhie pentru a ține conferințe?”, „De ce nu facem ascultare de dumnealui, dacă vrem sa ne mântuim? ”, „Ce pregătire teologică avem noi pentru a ne pune întrebări despre ce s-a discutat la sinod?”

  2. Pamvo says:

    Ce sa vezi pe basilica ? Promovari la actiuni filantropice cu implicare certa a organizatiilor sioniste ?
    Concerte cu dame aservite irecuperabil vedetismului ?
    Ca oarecare ierarh e fan al unei echipe sportive ?

    http://basilica.ro/ps-macarie-al-europei-de-nord-alaturi-de-echipa-nationala-de-handbal-feminin-a-romaniei/

    Basilica e deja un site manevrat de spiritul ecumenist in care umanismul masonic poarta reverenda.

    • admin2 says:

      Începând cu astăzi, pentru că nu am acceptat să merg la Ghelința – hotărâre samavolnică și anticanonică, luată pentru lupta antiecumenistă dusă și pentru întreruperea pomenirii ierarhului – am fost anunțat deocamdată neoficial că voi fi oprit de la slujire începând de azi și apoi dat pe mâna Consistoriului pentru judecată, iar în eventualitatea ”neîndreptării”, voi fi caterisit.
      Hristos a înviat !
      Pr. Ciprian.

      • Pąʍvo says:

        Adevarat a Inviat, Domnul !
        Eu am fost deja judecat in consistoriu, dar inca n-au reusit sa ma excluda din manastire, la sinedriu arhiereii astia grandomani scoliti in Occident tunand la propriu si amenintandu-ma direct…
        Poate ne vedem la Frasinei, iar daca va randui Dumnezeu altfel, sa ne tineti la curent in ce casa, sufragerie sau poiana din padure veti sluji, fiindca noi cu siguranta va vom sustine.
        Maica Domnului sa va ocroteasca !

  3. Ana says:

    Tot stau și mă întreb cum de au atâta disponibilitate ierarhii noștri să stea de vorbă cu ereticii (să poarte „dialoguri inter-creștine”), dar nu găsesc nici un pic de răbdare, de blândețe, de duh al sfătuirii când este vorba de propriii lor credincioși! Nu înțeleg! Până la urmă dacă îi iubesc doar pe catolici și pe protestanți, să meargă la ei acolo, și să ne lase pe noi să alegem pe alții mai iubitori de „turmă”!

  4. Ciprian says:

    ADEVARAT A INVIAT!
    Au trecut mai-marii pe „repede -inainte” la hotarari de caterisire, ca ii chinuie demonii carora le slujesc!
    Unde e durerea ierarhului pentru oaia cea pierduta, pentru care le lasa pe celelalte 99 si alearga sa o gaseasca si sa o aduca inapoi pe umerii sai?
    Maicuta Domnului si sfintii inchisorilor sa va intareasca, pe sfintia voastra si pe intreaga familie mult incercata!

  5. Ovidius says:

    Eu am senzatia ca acestea sunt doar inceputuri timide ale prigoanei !
    Acum marturisesc parintii !
    Urmeaza noi mirenii !!!

  6. anda barbulescu says:

    HRISTOS IN MIJLOCUL NOSTRU!
    1. Cu toate că nu ne stă în puteri „să oprim Apostazia cu slabele noastre puteri”, datoria iubirii noastre creştineşti ne porunceşte nu numai să ne ferim, şi să ne păzim noi înşine, ci să-i păzim, să-i avertizăm şi pe semenii noştri, care nu văd şi nu observă nimic. Aici se cuvine să ne amintim minunata cugetare a unuia din cei mai mari stâlpi ai Bisericii noastre, Sfântul Grigorie Teologul: „Prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu” SF. IGNATIE Brianceaninov
    Ceasul intunericului vine mult mai repede decat am crezut.
    Dumnezeu sa va intareasca si sa va ajute, asa cum numai EL poate s-o faca!
    Suntem alaturi de sfintia-voastra!
    2. Pentru crestinii curajosi si demni din Eparhia Buzau, care au trimis scrisoarea ierarhului – va imbratisam cu dragoste frateasca, ne incalziti sufletele si noua, celor fricosi si adormiti. Domnul sa va rasplateasca ! La noi, in orasul marilor faradelegi, e tacere si nestiinta.
    Doamne, nu ne lasa sa pierim !
    Anda Barbulescu – Bucuresti

  7. preot says:

    ” Ii cheama pe bietii Preoti sa se dezica de Hristos ? Ei fac acum , infricosati de atitudinea poporuluui , ceea ce au facut Arhiereii evrei cand A Inviat Hristos , au dat bani multi soldatilor romani , ca sa spuna ca pe Hristos , L-au furat Ucenicii Lui , noaptea atunci cand ei dormeau . Ei intaresc acum lepadarea , hulirea , minciuna si intarata si mai tare , mania Lui Dumnezeu ! ” ( facebook – Trezvia Crestini )

  8. florian says:

    Ce preotie mai e si asta in care Ierarhii (ABSOLUT TOTI ,DE LA UN CAPAT DE TARA LA ALTUL, o sa ii vedem pe toti cum isi arata adevarata fata de fiecare data cand vor fi abordati despre CRETANISM si despre URATORII DE HRISTOS=PAPII,popii cei fara barba ,asemeni FRUMUSETILOR FEMININE si care ,,cine sunt ei sa judece pe cei DIVERSI …BRE) sau Calugarii d’alde ala de la Petru Voda -Filoteu =NOI SUNTEM STAPANII ORTODOXIEI ?Ce legaturi sunt la acesti PREA SFINTI SI ULTRA FERICITI POPI cu ortodoxia=adevarul=dragostea de aproapele tau=smerenia=HRISTOS IMPARATUL SI CAPUL BISERICII MANTUITOARE ?Astia sunt mai preocupati de sadism si de a-si forma o lege a lor ,care sa le unga urechile ,decat de a tine unita turma si de a ,,DREPT INVATA CUVANTUL ADEVARULUI”. E clar ca totul este PREMEDITAT si calculat in cele mai mici detalii ptr a fi controlata toata Biserica Ortodoxa Romana.E un plan ultradiabolic:IN TIMP CE 95-99% din romanii din Romania (diaspora) isi fac PLANURI DE CONCEDII SI VACANTE CARE MAI DE CARE MAI DIVERSE…BRE,ptr o MICROPATURA sociala se duce o PRIGOANA TOTALA bazata pe FORTA,AMENINTARE SI VIOLENTA .Intr-adevar BOR este o MARE PUTERE ,care a devenit o CORPORATIE prin iNTAISTATATORII ei.PTR TOTI PREOTII MARTURISITORI si care doresc sa se pastreze adevarul lui Hristos nealterat :TREBUIE SA REZISTATI (MA REFER SI FIZIC ) CU ORICE PRET PTR A RAMANE ORTODOXIA TOT ADEVARATA SI UNICA BISERICA MANTUITOARE !! Dumnezeu Cel Mare si Tare sa va ocroteasca si sa va intareasca!

  9. preot says:

    2 TESALONICENI 2, 11-12

    ” Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni,
    Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.”

  10. preot says:

    ” Iata cum Milostivul Dumnezeu este hulit si batjocorit pentru preamarea Sa iubire de oameni, fiind inlocuit cu stapanul veacului intunericului, cel ce neizbutind odinioara sa fie ‘dumnezeu’ se strecoara astazi bland, duios, si compatimitor in sufletele ateilor ‘religiosi’, apostatilor ‘crestini’ si nihilistilor ‘ortodocsi’ care cred in mincinoasele fagaduinte numite: pace, dragoste, libertate, toleranta, reconciliere, liniste, bucurie, fericire, dezvoltare, confort, progres, cultura sau arta. Acest ‘dumnezeu’ al falsei dumnezeiri, antidumnezeiesc, anti-evanghelic, anti-ortodox, sfideaza Predania si invataturile Sfantilor Parinti, inlatura din vietuirea crestinilor dogmele si canoanele Bisericii lui Hristos.

    Unui astfel de anti-dumnezeu i se inchina astazi omenirea, in numele lui se organizeaza intrunirile ecumeniste, de la el cersesc mantuirea crestinii si doresc pacea paganii.

    Acestia sunt arhitectii ecumenisti ai ‘valorilor comune’ in care zeii si dumnezeii isi dau mana spre faurirea ‘noii constiinte religioase’ ce se ingrijeste ca in viitor omul sa se izbaveasca de ‘pacatul nefericirii’, pricinuit de ‘fatalismul’ vietuirii in dreapta Credinta Ortodoxa. Marea adunare a falsului ‘dumnezeu’ cere jertfe, iar acestea nu sunt doar ‘fiii pierzarii’, eretici, pagani, evrei, ci in primul rand ortodocsii crestini partasi gandirii liberale, integriste, invitati sa piara dandu-si sufletul pentru balaurul antihristic camuflat in ‘binele public’ si ‘fericirea comuna’.

    Dezbinati de Biserica sunt toti cei ce cugeta osebit de Sfintii Bisericii, cei ce inlocuiesc dreptatea si adevarul cu ‘comuniunea si unitatea’, cei ce sacrifica ‘reconcilierii’ dogmele si canoanele, punand ‘binele comun’ mai presus de jertfirea pentru Dreapta Credinta. De aceste pacate au fugit in trecut adevaratii crestini, impotriva lor au grait si au marturisit Mucenicii, impotriva lor au vietuit Cuviosii, cu acestia au avut de luptat Sfintii, impotriva lor se cuvine sa vietuiasca si sa graiasca adevaratii crestini de astazi.” (Ieromonah Martirie Paduraru)

  11. Martyrik Appeal says:

    „Nu te teme, ca Eu sunt cu tine!” (Isaia 43,5) – ii zice Hristos doamnei Doina si fiecaruia dintre noi in taina inimii noastre.

    • Doina says:

      Multumesc pentru incurajare, cumva sunteti Dl. Gabriel din Bucuresti?
      Sanatate si mantuire sa va dea BUNUL DUMNEZEU pentru că ne mangaiati cu ganduri si cuvinte frumoase!

  12. preot says:

    Sfantul Sofronie de la Cioara (1760)

    ” Indeamna pe oameni sa se roage fiecare la el acasa, sa se intalneasca in taina cu preotii ortodocsi pentru spovedanie, impartasanie, cununii, botezuri si alte nevoi religioase si explica oamenilor ca popii uniti nu sunt altceva decat niste tradatori lepadati ”

  13. augustin says:

    DESPRE ECUMENISTI:

    ” Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.” (2 Tesaloniceni 2, 11-12)

  14. Ion Stanici says:

    Crucea pe umeri si la lupta impotriva potrivnicului! Dar cu uneltele crestinesti! Parinte suntem alaturi de Sfintia Voastra!
    Domnul sa va Binecuvanteze!

    Ion

  15. Ion Stanici says:

    Crucea pe umeri si la lupta impotriva potrivnicului! Dar cu uneltele crestinesti! Parinte suntem alaturi de Sfintia Voastra!
    Domnul sa va Binecuvanteze!

    Ion

  16. Mihai says:

    Chiar Mântuitorul zicea, ca cei ce vor crede ,(creștini) adevărați vor fi haituiti batjocoriți, faituiti, schingiuiri, omorâți e.t.c pt. Numele sau, deci iată că fenomenul Ana si Caiafa sa perpetuat si in zilele noastre, profețiile se împlinesc cu o precizie uimitoare

  17. Doina says:

    Anda Barbulescu – Bucuresti
    Am o prietena in Bucuresti care urmeaza sa adreseze o scrisoare ierarhului despre adunarea din creta si aduna semnaturi. Prietena mea este nevazătoare. Are nevoie de sprijin și de mărturisitori care să semneze. Contactati-o si la nr. 0723445411.

    • BARBULESCU ANDA says:

      Pentru DOINA:
      Doamne, miluieste-ne si lumineaza-ne !
      Am vazut mesajul si o voi suna pe prietena dvs.
      Anda Barbulescu -Bucuresti

  18. Apa trece, pietrele rămân. says:

    Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos spunea ca ereticii fiecărei erezii vor fi judecaţi. Sfântul Iuda Tadeu spunea că sa ne ferim de eretici, a căror pierzare o asemăna cu cea a sodomitenilor.

  19. Sluga netrebnica says:

    Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos le spune Sfintilor sai Apostoli ca oricine se leapada de ei, adica de invatatura pe care o propovaduiesc ei, se leapada chiar de Hristos Domnul, si cine se leapada de Hristos Domnul se leapada si de Dumnezeu Tatal care l-a trimis pe Hristos.
    Si nu numai atat, ci si chiar praful din casele celor ce se leapada sa-l scuture Apostolii de pe sandalele lor, si ca mult mai rau le va fi la Judecata celor care au auzit invatatura cea buna dar s-au lepadat de ea.
    Deci oricine se leapada de Canoanele Apostolesti, acela se leapada de Hristos Domnul si de Dumnezeu Tatal, se leapada de Dumnezeu cel Viu si Adevarat, cel in Sfanta Treime inchinat.

    Sfanta Scriptura, editia 1914 – Sfanta Evanghelie de la Luca

    Cap. 10:
    1. Iar dupa acestea au aratat Domnul si pre alti saptezeci (Apostoli n.m.) si au trimis pre dansii cate doi inaintea fetei sale, intru tot orasul si locul unde vrea el sa mearga.
    2. Si zicea catre dansii: secerisul este mult, iar lucratorii putini; deci rugati pre Domnul secerisului, ca sa scoata lucratori la secerisul sau.
    3. Mergeti, iata eu va trimit pre voi ca mieii in mijlocul lupilor.
    4. Sa nu purtati punga, nici traista, nici incaltaminte; si pre nimenea sa nu intrebati de sanatate in cale.
    5. Si in orice casa veti intra intaiu ziceti: pace casei acesteia.
    6. Si de va fi acolo fiul pacei, se va odihni preste dansul pacea voastra; iar de nu, la voi se va intoarce.
    7. Si intru aceasta casa petreceti, mancand si band cele de la dansii; ca vrednic este lucratorul de plata sa. Sa nu va mutati din casa in casa.
    8. Si ori in care cetate veti intra si va vor primi pre voi, mancati cele ce se vor pune inaintea voastra.
    9. Si tamaduiti bolnavii cari vor fi intr’insa si graiti lor; s-a apropiat spre voi imparatia lui Dumnezeu.
    10. Iar ori in care cetate veti intra si nu va vor primi pre voi, iesind la ulitele ei cele late, ziceti:
    11. Si praful ce s-a lipit de noi din cetatea voastra, il scuturam voua. Insa acestea sa stiti, ca s-a apropiat spre voi imparatia lui Dumnezeu.
    12. Graiesc voua: ca mai usor va fi Sodomului in ziua aceia, decat cetatii aceea.
    13. Vai tie Horazinel, vai tie Vitsaido! Ca de s-ar fi facut in Tir si in Sidon puterile care s-au facut intre voi, de mult in sac si in cenusa sezand s-ar fi pocait.
    14. Insa Tirului si Sidonului mai usor le va fi la judecata, decat voua.
    15. Si tu Carpenaume, care pana la cer te-ai inaltat, pana la iad te vei cobora.
    16. Cela ce asculta pre voi, pre mine ma asculta, si cela ce se leapada de voi, de mine se leapada. Iar cela ce se leapada de mine, se leapada de cela ce m-a trimis pe mine.
    17. Si s-au intors cei saptezeci cu bucurie, zicand: Doamne si dracii se pleaca noua intru numele tau.
    18. Si le-a zis lor: vazut-am pre satana ca un fulger din cer cazand.
    19. Iata dau voua stapanire sa calcati preste serpi si preste scorpii si preste toata puterea vrajmasului si nimic pre voi nu va va vatama.

    Pidalion – Carma Bisericii Ortodoxe, dupa exemplarul original tiparit la Manastirea Neamt in anul 1844 – Canoane ale Sfintilor si intru tot laudatilor Apostoli

    Sfanta Scriptura ne invata ca Apostolii s-au adunat de mai multe ori intre anul 33 si anul 59 de la Hristos, si ne-au dat Canoane dupa care sa vietuiasca tot clerul si tot poporul binecredincios.
    Si toate aceste Apostolesti Canoane au fost intarite de sfintii nostri Parinti in toate cele 7 Sfinte Sinoade.
    Sfantul Meletie aducand spre marturie Apostolescul Canon cel pentru azime zice ca, Climent a scris Apostolestile Canoane cu porunca lui Petru si a lui Pavel. Inca si insusi Climent acesta in Canonul 85 apostolesc isi scrie numele sau.
    Iar Sfantul Climent a fost nu numai ucenic si urmator al Sfantului Apostol Petru, ci si ucenic al Sfantului Apostol Pavel, precum aceasta o arata epistola lui Pavel catre Filipeni, care zice: „Si impreuna cu Climent, si cu ceilalti impreuna lucratori ai mei.” ( Filipeni 4, 3 )

    Canonul 45 Apostolic

    „Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, impreuna cu ereticii rugandu-se, sa se afuriseasca numai.
    Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, sa se cateriseasca.”

    Talcuire:
    „Canonul acesta randuieste, ca oricare Episcop, sau prezbiter, sau diacon daca numai impreuna s-ar ruga, dar nu si impreuna ar Liturghisi cu ereticii, sa se afuriseasca. Ca cel ce impreuna se roaga cu afurisitii (precum acest fel sunt ereticii) trebuie impreuna a se afurisi si el, dupa Canonul 10 al acestora-si Apostoli.
    Iar de au iertat ereticilor acestora sa lucreze vreo slujire ca clericii, sa se cateriseasca. Fiindca oricare cleric va si liturghisi (impreuna liturghisi) cu cel caterisit (precum unii ca acestia sunt si ereticii, dupa Canonul 2 si 4 al Soborului 3) impreuna se cateriseste si el, dupa al 11-lea Canon al Apostolilor.
    Ca se cuvine pe eretici sa-i uram si sa ne intoarcem fetele dinspre ei, dar nu candva si sa ne rugam impreuna cu ei, sau sa iertam lor a lucra vreo slujire Bisericeasca, ori ca niste clerici, ori ca niste ierei.”

    Canonul 65 Apostolic:

    „Daca vreun cleric sau mirean va intra in Sinagoga iudeilor, sau a ereticilor, spre a se ruga, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca.”
    [Apostolic 7, 45, 71; Sobor 6, 11; Antiohia 1; Laodiceea 6, 32, 33, 37, 38]

    Talcuire:
    „Mare pacat socoteste Canonul acesta a intra vreun crestin in Sinagoga iudeilor sau a ereticilor, pentru ca sa se roage. Ca ce parte este credinciosului cu cel necredincios (II Corinteni 6, 15) dupa dumnezeiscul Apostol? Caci, daca insusi iudeii intrand in sinagogile lor si jertfe facand, faradelege fac, fiind opriti afara de Ierusalim a aduce jertfa dupa lege (precum o marturiseste aceasta dumnezeiescul Iustin in dialogul cel catre Trifon, Sozomen in Bisericeasca istorie cartea 5, cap. 21, si Hrisostom in cuvantul al 2-lea impotriva iudeilor), cu cat mai vartos face faradelege crestinul acela ce se roaga impreuna cu rastignitorii lui Hristos.
    Dar si biserica si adunarea ereticilor, ca una ce impotriva de dreptslavitori cugeta, nu se cuvine a se cinsti, ci mai vartos a se lepada.
    Pentru aceasta si Canonul acesta randuieste, ca oricare cleric sau mirean, ar intra in sinagoga iudeilor sau a ereticilor pentru ruga, clericul, ca unul ce foarte a pacatuit, sa se cateriseasca si impreuna sa se si afuriseasca, iar mireanul numai sa se afuriseasca, fiindca, ca un mirean mai putin a pacatuit decat clericul, facand-o aceasta, ca a se caterisi fiind mirean nu se poate.
    Sau mai drept, precum altii talcuiesc, clericul cel ce ar intra in sinagoga sa se roage, sa se cateriseasca, iar mireanul sa se afuriseasca.”

    Oameni buni, treziti-va! Patriarhi, episcopi, preoti, monahi sau mireni, daca lepadati poruncile Apostolilor, va lepadati de Hristos Dumnezeul nostru. Erezia ecumenismului ne desparte de Hristos.
    Sfintii Apostolii le-au interzis ortodocsilor sa se roage cu ereticii, le-au interzis sa slujeasca cu ereticii, le-au interzis sa intre si sa se roage in sinagoga iudeilor sau a ereticilor.
    Cine se leapada de aceste porunci ale Apostolilor, de Sfanta Treime se leapada.

  20. admin2 says:

    Părintele Serafim se pare că zice că ar trebui să acceptăm acest sinod. Ținând cont de faptul că el a trecut la Domnul în 1985, nu cred că este relevantă această părere. Așa că nu mă voi ocupa de textul propus.
    Eu schismă nu fac, ci îmi apă credința și sufletul de erezia ecumenistă.
    Cât despre lupta mea, dacă vreți să știți cine și cum sunt, veniți să mă cunoașteți personal.
    Eu duc lupta dinlăuntrul Bisericii și nu mă supun aberațiilor ecumeniste.
    Pr. Ciprian

  21. Ovidius says:

    Parinte Ciprian, va rugam sa ne povestiti cum a fost Duminica pe 11.12 la Sfanta Liturghie !
    Circula la comentarii relatari cu privire la cum ati fost abordat de mai marele ….
    Am vrea sa aflam direct de la sfintia voastra !
    Multumim si iertati indrazneala !

    • admin2 says:

      Eu am slujit în paraclisul Sf. Ierarhi Nectarie, Luca și Ioan. Unde este, spun doar celor care vor să vină la slujbă.
      Ierarhul a slujit la catedrală, în Sf. Gheorghe, a numit doi preoți noi, iar în final și-a adus aminte de mine și a spus următoarele, pe care le voi și comenta direct:
      1. M-a chemat de nenumărate ori la episcopie și nu m-am dus. Adevărul este că m-a chemat cică vinerea trecută, mi-a trimis un mail, eu nu am avut net trei zile, stau la țară, luni la prânz m-a sunat consilierul administrativ că de ce nu am fost la ora 9.30 la episcopie, i=am spus că nu am avut știre, mi-a retrimis hârtia de chemare la ora 13.05. Iar miercuri am fost cu actele contabile la protopopiat, iar după-masă am aflat că sunt mutat la Ghelința. Am făcut joi contestație, iar vineri am aflat că sunt oprit pe 30 de zile de la toate cele sfinte. A fost o tărășenie lipsită de orice demnitate.
      2. Nu l-am pomenit la slujbe – nespunând că motivul au fost ereziile din Creta, lucru afirmat de mine public de multe ori.
      3. Nu i-am dat ascultare – păi nici la telefon nu vorbește cu mine, mă execută pe nevăzute.
      4. Mama mea – care are vechi probleme sufletești, este văduvă și singurul ei sprijin sunt eu și soția mea – i-a trimis, zice el, o scrisoare și în ea spune că nu am avut grijă de ea (minciuni clare), iar episcopul s-a folosit de asta ca să provoace sila ascultătorilor față de mine, spunând că dacă nici de mama mea nu vreau să am grijă, cum să am grijă de biserică? – Reacția majorității celor prezenți, care ne-au sunat azi, a fost însă total inversă – silă față de acest ierarh, care nu știe decât să urască și să batjocorească (aceasta este opinia credincioșilor).
      5. A spus că atâta vreme cât este el episcop aici, eu nu voi mai fi preot – cu alte cuvinte, deja am fost condamnat înainte de a fi judecat.
      Despre sinodul din Creta nu a spus nimic. A numit deja un preot în locul meu la biserica Bunavestire și cu asta misiunea încredințată de ”mai sus” a fost îndeplinită, pr. Ciprian a fost anihilat.
      Slavă lui Dumnezeu ! De acum începe adevărata preoție!
      Dumnezeu ne va călăuzi să nu cădem alături, ne va da ierarhi buni și ortodocși.
      Anathema tuturor ecumeniștilor !

      • ovidiu says:

        SLAVA VESNICA PREA SFANTEI TREIMI SI MAICII DOMNULUI!
        Preacucernice parinte Ciprian ,oricand daca veti fi prin zona MORENI ,JUD.DAMBOVITA ,VETI GASI O CASA PENTRU A SAVARSII SFANTA LITURGHIE ,VA ASTEPTAM CU DRAGOSTE INTRU HRISTOS CEL INVIAT!HRISTOS IN MIJLOCUL NOSTRU PANA LA SFARSITUL VEACURILOR!AMIN!
        ovidiu,cel pacatos.

  22. marinela says:

    Felicitari pt curaj si lupta contra ereziei.Cu Dumnezeu alaturi, se rezolva toate problemele .Doamne ajuta si bucurii duhovnicesti maxime!

  23. Ovidius says:

    In Piatra Neamt, dupa conferintele parintilor atoniti, unii preoti au au tinut predici înverșunate impotriva lor,a antiecumenistilor si acestor conferinte !
    Ceea ce au avut ei atunci in comun cu episcopul Andrei au fost veninul si minciunile aruncate impotriva parintilor marturisitori.
    Si ca sa va dau un exemplu ; pe langa de acum generica acuza de neascultare si ne-binecuvantare, au fost in stare sa zica ca acesti parinti sunt schismatici pentru ca ei invoca ca si protestantii Biblia ca izvor exclusiv de cunoastere a lui Dumnezeu. Au mai zis ca acesti parinti propovaduiesc iconoclasmul pentru ca nu se inchina la sfintele icoane …etc…si alte minciuni gogonate pe care le-am si uitat !
    Ce va spun acum nu e din povestea altuia . Eu insumi le-am auzit cu urechile mele ! Si durerea mea ca din gura duhovnicului meu (Domnul sa-l lumineze!).
    Deci parinte: armele minciunii si a intoxicarii si a urii sunt armele lor .
    Noi sa nu avem decat dragostea si rugaciunea ! Doar asa vom putea sa incercam sa pasim pe urmele lui Hristos Biruitorul !
    Domnul Iisus Hristos stiepein ce treceti ! Ati observat pana si atitudinea de relativizare la marturisirii PS Longhin de catre IPS Teofan ! Adevarul nu e important pt ei ci doar pumnul in gură !
    Hristos sa va intareasca pe mai departe parinte Ciprian !
    Adevarul ne va face liberi !

  24. Mircea Suta says:

    Parinte Ciprian,

    Eu sunt un netrebnic si un pacatos….dar nu eretic ca si pseudo-ierarhii !!!!! Ma bucur si multumesc Bunului Dumnezeu pentru preoti ca si Sfintia voastra !!! Locuiesc deocamdata departe de tara, dar ma rog pentru Sfintia voastra ca sa va intareasca Bunul Dumnezeu, sa va apere Maicuta Domnului !!!!!!

    Sa va dea Bunul Dumnezeu Raiul ! Amin !

    MIrcea

  25. Acta Diurna says:

    apropo de întrebările a la Stalin ale Cezărelului alias Ciprian mitropolitul (ți-e și frică să-l numești așa!) vrancei — nu, nu sînt întrebări a la Stalin, sînt întrebări SECURISTICO-TORȚIONARE TIPICE a la Aiud!: „cu cine colaborezi?” „pe cine mai ai în rețea? toarnă tot!” cine ți-a dat BILEET DĂ VOOIE?! (cu accentul lăbărțato-hungaro-ardelenesc al ereziarhului -„caterisitor” de covasna și harghita — deoarece ei, indiferent de ce ar fi, de vrancea sau de harghita, sînt fix tot ăia: SECURIȘTI-TORȚIONARI-”ACOPERIȚI” care poruncesc „să fie dați cu capul de bordură” (SIC!) preoții mărturisitor pentru că nu se lasă furați și maltratați! Da, dom/le. Cică de la cine ai luat aprobare să trimiți scrisori, sau să vorbești și să întrebi despre ceea ce e obligatoriu ca să vorbești și să întrebi! Nu, nu e ca pe vremea lui Stalin, e MAI RĂU CA PE VREMEA LUI STALIN, pt că acum NU MAI ESTE VREMEA LUI STALIN. E vremea lui TAC.SU. Iar INSTRUMENTELE DE DAT LA MIR ACESTOR DRACI TREBUIE SĂ FIE PE MĂSURĂ: iar acestea sînt NETĂCEREA, ȘI GRĂIREA RĂSPICATĂ, PE FAȚĂ, ȘI PE TOATE POSTURILE ȘI AVANPOSTURILE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *