Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Noi pe cine urmăm?!


Preiau aici un articol minunat al celui mai drag părinte al sufletului meu, părintele Claudiu Buză, în mâinile căruia mi-am încredințat mântuirea (articol luat de pe site-ul: https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/)

Pseudosinodul din Creta a adus multă confuzie în viața credincioșilor din întreaga Ortodoxie. Mulți încă nu știu nimic despre trădarea ierarhilor participanți la acest ,,sinod” și la cel din octombrie de la București, alții sunt indiferenți, alții sunt vădiți sau declarați ecumeniști înfocați, alții sunt stăpâniți de frică, iar alții, puțini la număr, sunt preocupați cu multă sinceritate de mântuirea lor și a semenilor dispuși să deschidă ochii și urechile la Adevăr.

Nu este simplu să-ți lămurești astăzi cu precizie acrivică locul în Biserică și atitudinea corectă față de ierarhii apostați și următorii acestora, preoți ecumeniști sau indeciși. De aceea, mulți ne întreabă: ce este de făcut? Mai este har în Biserică sau nu? Dacă mai este har, cum lucrează acesta în viața mirenilor fără să fie afectați de molima nimicitoare a panereziei ecumeniste?

Răspunsul nu este unul simplu, deși avem lămuriri scripturistice, canonice și patristice. Însă și acestea sunt folosite de cele mai multe ori într-un mod subiectiv, interesat, după bunul plac sau după propria înțelegere!

Vestea bună este că în Biserica Ortodoxă avem har! Prin iconomie, până la o condamnare sinodală a panereziei ecumenismului, harul lucrează. Sfintele Taine sunt prezente în Biserică, însă ele nu sfințesc decât pe cei care se împotrivesc panereziei ecumenismului și pe cei care, din motive binecuvântate (vârstă, boală, neputință) nu pot reacționa sau nu pot cunoaște starea de apostazie generalizată. E ca sistemul imunitar al organismului care răspunde atunci când apar viruși sau boli. Din nefericire, imunitate organismului bisericesc e foarte scăzută din cauza compromisurilor făcute de-a lungul timpului cu ereziile, reacția preoților, monahilor și poporului ortodox la trădarea ierarhilor și la oficializarea molimei ecumeniste, fiind aproape inexistentă.

Există multă confuzie, fiindcă ne facem vinovați cu toții de trădare până la un punct: cel al legiferării ereziei ecumenismului. Am căutat până acum să ne sfințim viața doar pe planul lumesc, prin slujbe pentru case și mașini, pentru servicii bune, pentru căsătorie și viață pământească binecuvântată, L-am adus pe Dumnezeu în lume pentru a-L păstra în chip egoist în existența noastră, uitând să iubim și să răspundem chemării cerești. Am uitat esențialul: să-L iubim pe Hristos în bucurie și în necaz, în reușite și în eșecuri, în pace și în război, să-L vedem pe Domnul jertfit pe Cruce din dragoste față de toată făptura, dăruindu-Se euharistic în Sfânta Liturghie.

Condamnăm ereziile de două mii de ani și bine facem, dar modul nostru de existență este de multe ori eretic, fără să recunoaștem sau fără să ne dăm seama. Învinuim pe ereticii trinitari însă, modul nostru de raportare la iubirea semenilor nu este după chipul Sfintei Treimi, falsificând virtutea cea mai de preț print-o viață egocentristă. Osândim arianismul dar, ne comportăm ca unii care Îl avem pe Hristos în existența noastră ca pe un simplu om, cu puteri nelimitate ,,accesate” de noi prin intermediul ,,serviciilor religioase”, pentru binele pământesc. Blamăm milenarismul dar, viața noastră în lume pare de o mie de ani. Uităm de veșnicie, uităm de Împărăția cerurilor! Aducem cerul pe pământ insistând ca realitatea cerească să rămână în aceste hotare, într-o lume fantasmagorică producătoare de plăceri și bucurii inepuizabile.

Suntem puși astăzi, în fața unui fapt fără precedent. Ne întrebăm: noi pe cine urmăm? Unde ne sfințim viața? Cum putem trăi Ortodoxia fără a-L pierde pe Hristos? Este nevoie să ieșim dintre zidurile bisericii pentru a rămâne în Biserică? Dacă ieșim, unde mergem! Este nevoie ca preoții Bisericii să întrerupă pomenirea ierarhilor apostați? Cine sunt cei care ies din Biserică: trădătorii sau cei care refuză să facă ascultare de pseudo-episcopi?

Iată întrebări care se pun în acestă stare de confuzie aruncată peste noi de promotorii ecumenismului și trădătorii de neam și de credință! Răspunsurile, slavă lui Dumnezeu, le-am primit prin purtarea de grijă a unor ierarhi, preoți, teologi, monahi athoniți și credincioși ai Bisericii Ortodoxe Universale. Ecumeniștii în schimb, vorbesc despre dragoste prigonind ortodocșii și preferă dialogul pierzător cu ereticii, în defavoarea vorbirii părintești cu fiii Bisericii.

Închei, amintind de un episod consumat în trecutul Bisericii Ruse, când, din cauza serghianismului, după moartea patriarhului Tihon, credincioșii ruși nu știau unde să primească Sfintele Taine: în Biserica Serghianistă sau în Catacombele Rusiei bolșevice.

”În această perioadă, Petrogradul (Leningradul – n.n ) devenise centrul protestului Bisericii împotriva lui Serghie și se putea găsi cu greu un suflet ortodox în fosta capitală care să nu fi fost neliniștit de întrebarea pe cine să urmeze. Mulți au refuzat pentru o vreme să primească Euharistia în vreo biserică, nefiind siguri ale cui Taine sunt valide sau unde se găsea Biserica lui Hristos. După semnarea epistolei arhiepiscopilor din Yaroslavl, mitropolitul Iosif a pășit curajos în lupta pentru Biserică și a dat binecuvântare clerului și credincioșilor din Petrograd să-i urmeze exemplu de a se separa de Serghie, oferindu-și îndrumarea duhovnicească și purtarea de grijă față de această mișcare și încredințând conducerea Eparhiei din Petrograd vicarului său, sincer oponent al lui Serghie, episcopul Dimitrie al Gdovului. Binecuvântând ,,buna hotărâre a zeloților pentru adevărul lui Hristos”, el s-a rugat ,,ca Domnul să ne păzească pe toți în unire și sfântă statornicie a duhului în noua încercare la care este supusă Biserica.” (Ivan AndreevSfinții Catacombelor Rusiei).

Preot Claudiu Buză

Mesajul Părintelui Claudiu Buză pentru ieromonahii și preoții care-l numesc ”schismatic”

Sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/mesajul_parintelui_claudiu_buza_pentru_ieromonahii_si_preotii_care_l_numesc_39_39_schismatic_39_39/2017-01-28-300

Doamne ajută!

Scriu acest mesaj, nu pentru a vă tulbura și a vă strica liniștea rugăciunii, ci pentru a lămuri câteva probleme, aducând, sper eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, neliniștea cea bună. Știu părerea sfințiilor voastre despre mine! Anume, că m-am grăbit cu întreruperea pomenirii și că am adus tulburare în Biserică, făcând dezbinare între credincioși. E un punct de vedere, însă nu cel al Bisericii!

Nu sunt supărat sau frustrat, ci doar îndurerat! De ce? Pentru că nu suntem împreună în această lucrare de conștientizare și apărare a poporului dreptcredincios în fața pericolului unei boli care se întinde, de la o zi la alta, în organismul Bisericii. Efectul nu este doar nociv, a fost până acum; este nimicitor!

Nu despre mine vreau să vă vorbesc. Eu sunt, slavă Domnului, foarte bine! Ce faceți sfințiile voastre? Cum luptați împotriva panereziei ecumenismului? Spunând despre cei care au întrerupt pomenirea că sunt în afara Bisericii! Cum îi arătați lui Hristos că Îl iubiți? Stând ascunși în chilii/case ,,de frica iudeilor” și spunând că nu e nici un pericol de a pătrunde panerezia ecumenismului în mănăstirea/parohia sfințiilor voastre! Nu așteptați ca erezia să vină în chip văzut sau impus prin rugăciuni împreună cu eterodocșii sau prin potirul comun! Ea vine prin pomenirea ierarhului! Nu o spun de la mine, verificați sursele patristice!

Iată ce spune Dr. Alexandros Kalomiros: ”Biserica este acolo unde Adevărul este mărturisit, iar acolo unde ecumenismul este mărturisit, acolo nu este nici Biserică și nici Hristos. În Biserică noi mărturisim credința noastră prin numele Episcopului pe care îl pomenim. Ortodocșii pomenesc pe Arhiereii ortodocși, arienii pomenesc pe episcopii arieni, monofiziții pomenesc pe episcopii monofiziți, iconoclaștii pe episcopii iconoclaști, uniații pe episcopii uniați, iar ecumeniștii pomenesc pe episcopii ecumeniști. Este posibil ca orice lucru să pară a fi ortodox în Biserica; cu toate acestea, episcopul care este pomenit de către preot ne va arăta nouă unde ne aflăm cu adevărat. În „biserica” uniata (greco-catolică), toate lucrurile par a fi ortodoxe… dar preotul uniat pomenește un episcop uniat, care la rândul lui pomenește pe Papa de la Roma.” (Al.Kalomiros – Piatra de poticnire).

Un alt lucru important pe care vreau să îl precizez, este următorul:

Știați că la Sinaxa panortodoxă din martie 2017 se vor impune trei lucruri?!

1. Condamnarea ecumenismului și ieșirea din CMB;
2. Condamnarea ,,sinodului” din Creta;
3. Întreruperea pomenirii.

Nimic altceva! E posibil, ca Sinaxa să fie socotită Sinod Mare și Sfânt! Nu de noi, nevrednicii, ci de ierarhii, preoții, monahii și mirenii ortodocși din toată lumea!

Asta e singura cale de a rămâne în Biserică!

Ceilalți, înrădăcinați în nepăsare și indolență ucigătoare de suflete, vor fi condamnați, chiar dacă se consideră antiecumeniști, pentru că urmează trădătorilor și apostaților! Să nu fie!

Iertați! Chiar nu înțelegeți că e vremea mărturisirii?!

Preot Claudiu Buză

Un taximetrist credincios, care nu ”dă înapoi” în fața ereziei ecumeniste

Frumos este ”Târgul Iașilor”! Slavă lui Dumnezeu!

Cuvioasă Maică Parascheva, apără-i de erezia ecumenistă pe toți ieșenii și toată țara noastră!

Am primit o scrisoare pe mail (îi mulțumesc autorului pentru toată dragostea și mă rog Domnului Iisus Hristos să reverse mult har în viața lui și a tuturor celor ce îi vor citi mărturia sinceră și ortodoxă; iar ecumeniștilor și ortodocșilor fricoși să le dea Dumnezeu gândul cel bun și pocăință ziditoare, spre mărturisirea Ortodoxiei):

Sărut dreapta, părinte Ciprian,

Dumnezeu să vă întărească în continuare cu al său har și Maica Domnului să vă ocrotească pe dumneavoastră și toată familia în lupta cea bună în fața acestei erezii care este atât de evidentă!

Părinte, eu am lucrat în Anglia, mai exact în Bristol, un orășel de lângă Londra, pentru o perioadă foarte scurtă ca șofer de autobuz. În meseria aceasta vezi cam tot ce se poate vedea și simți, dar eu unul am fost foarte dezamăgit de cele experimentate acolo, mai ales că am plecat de acasă cu un elan de a începe o „viață mai bună”, lăsând familia și cei doi copii acasă.

Ca orice ortodox, m-am interesat de comunitatea noastră ortodoxă, menționez că asta s-a întâmplat în iunie 2015 și nu mică mi-a fost surpriza să văd că Sfânta Liturghie se slujea într-o catedrală papistașă, părintele de acolo mi-a spus că pot să merg la strană dacă vreau, am avut o reținere la început și în următoarea duminică am mers direct la strană, dar, părinte Ciprian, cred că a fost o experiență foarte ciudată.

Părinte Ciprian, am mers, m-am spovedit la început, dar nu reușeam să mă integrez, în timpul slujbelor era ceva foarte sec. Poate mi se părea mie din cine știe ce cauze, dar toate acestea, împreună cu toate cuplurile tinere de gay și lesbiene și mulți tineri în autobuz, pe care îi vedeam cu sindromul tourette, mă făcea să îmi doresc familia atât de mult, încercam să vorbesc pe skype cu familia, dar copiii de la un timp nu mai voiau nici să mă mai vadă, toate astea îmi întețeau durerea și lipsa lor.

Părinte, cu părere de rău spun că începusem să beau câte puțin, câte puțin și ajungeam la măsura că mă îmbătam, dar am început cu mila lui Dumnezeu să îmi vin în fire și să realizez ce se întâmplă. Mă rugam Sfântului Nicolae să mă miluiască, făceam atâtea metanii cu ochii plini de lacrimi până mă trezeam din băutură și a doua zi îmi tremurau genunchii foarte tare.

Am început să îmi pun pe bord la autobuz, când intram de tură, o iconiță pe care o aveam de la Ierusalim, cu Răstignirea Domnului, simțeam o dorință să mă rog, când eram în pauze preferam să merg prin parcuri cu natură vie, admiram atât de mult vegetația și chiar îmi plăcea.

A venit și momentul când trebuia să vin în concediul de 10 zile acasă, îmi făcusem rezervarea la avion biletul dus-întors. Plănuisem cu soția la telefon să mergem la munte câteva zile cu copiii, prin Moldova, bineînțeles copiii s-au bucurat enorm de toate surprizele și eu mă bucuram nespus de ei și de familia mea, dar știam că trebuie să mă și întorc. Într-un final am hotărât deodată, mai exact cu o zi înainte, să nu mai plec deloc, copiii săreau în sus de bucurie.

Dar hotărârea mea de a rămâne acasă a stârnit valuri în sânul familiei, din partea neamurilor. Tatăl meu de-al doilea avea o mare mândrie cu mine că lucrez afară pe autobuz, dezamăgirea i-a fost mare, nașii de cununie, socrii – cu telefoane pline de urături, cum le zic eu, dar chiar nu îmi pasă de ce zic ceilalți.

Îmi făcusem un prieten foarte credincios și m-am angajat pe taxi, el fiind schimbul meu, m-a dus la duhovnicul pe care l-am avut apoi până acum câteva luni, care m-a spovedit și m-a împărtășit, au fost niște zile pline cu adevărat de bucurii duhovnicești. Dar timpul începea să treacă, mergeam la Liturghie chiar și Vinerea noapte, la biserica Tălpălari din Iași…
Se apropia postul Sfintelor Paști (2016), foarte frumoase slujbele cu Canonul Sf. Andrei Criteanul, dar pe la mijlocul postului s-a întâmplat ceva, am avut o experiență. Părinte Ciprian, nu m-a preocupat niciodată și nici nu am dat importanță prea mare viselor, dar abia acum realizez că acela ar putea avea o însemnătate. Se făcea că eram în centrul Iașului și pe râul Bahlui, undeva foarte departe am văzut un val de apă ca până la cer de înalt, venind dinafara orașului înspre oraș, m-am îngrozit, văzând acea imagine și auzeam vuietul cu care venea, era atât de viu și de real, nu știu dacă pot cuvintele mele să exprime acea realitate vie, zic eu, și încă ceva: nu am văzut nici un om și nici o clădire, pământul era drept ca în palmă până departe. Când m-am trezit din somn nici nu știam dacă sunt treaz, stăteam la marginea patului cu capul în mâini și în acel moment soția trece pe lângă mine și îmi spune: „când dormeai, parcă erai mort”.

Au trecut câteva zile și am mers la duhovnic și i-am zis părintelui: vrăjmașul mă amăgește cu năluciri, părintele nu a dat mare importanță și am mers mai departe, văzându-mi de treburile casei și totul revenind la normal.

De acum mă preocupau unele zvonuri despre „sfântul și marele sinod”, de la o zi la alta mă arătam tot mai interesat de acest sinod, ba chiar mă gândeam că se vor lua niște hotărâri foarte importante în Ortodoxie și nici nu mă gândeam la ceva legat de erezie. Îmi trebuia un suport, o bază, ca să pot proba toate cele zise, mai exact Sfintele Canoane. Am așteptat „sinodul din Creta” și, după cum bine știți, atunci s-a pus pecetea ereziei prin acele articole semnatare asupra ortodoxiei, dar l-am văzut apoi pe părintele THEDOROS ZISSIS cu acele postări pe internet în Ucraina la acea mănăstire și multe altele, nu mă mai săturam sa îl privesc, vedeam adevărul revelat cu atâta seriozitate și verticalitate. Slavă Domnului !

Am fost la părintele duhovnic cu mărturia mea de credință asupra ereziei din Creta, a trebuit să îl aștept vreo 3 ore în frig, încercând prin telefon cu doamna preoteasă să mă întâlnesc cu el, dar cele mai multe încercări eșuând. În final l-am întâlnit, dar părintele duhovnic, bătrânel cu o barbă albă și cu blândețea lui caracteristică, mă prinde de mână, la care eu reacționez fără prea multe politețuri, intru în subiectul Creta.

Părinte, ce părere aveți despre sinodul din Creta și despre C.M.B.? Îmi răspunde: O să vină vremea când ai să zici: Doamne, mântuiește-mă și ai să te mântuiești, noi să stăm cuminți.

Dar, părinte, vedeți că Sfintele Canoane ale Sfinților Părinți zic altceva, și i-am citat din scrierile Sf. Grigorie Palama, care zice că sunt trei feluri de atei și cei de al treilea sunt cei care tac.

Părintele îmi răspunde: Ce vrei, să nu te mai împărtășești? Și cam pe aici s-a terminat conversația noastră, lăsându-mi un gol lăuntric și o dezamăgire imensă.

De atunci, de câte ori am ocazia încerc să mărturisesc împotriva acestei cumplite erezii, când sunt în taxi la serviciu ori când scriu ceva pe internet.

Bunul Dumnezeu să ne dea și mai mulți mărturisitori ai dreptei credințe.

DOAMNE AJUTĂ!

Cobjug Alin Ștefan

Iași, 17 ianuarie 2017

Erezia ecumenistă – mai pe șleau, mai fără pistă

Cei ce se cred creștini rostesc destul de des un „Tatăl nostru”
Spunând tot mai în șoaptă: – „facă-se voia Ta.”
Iar când e vorba să aplice rostu’,
Aplică doar: “Facă-se voia mea!”

Șapte Sinoade Ecumenice spun clar și tare
Prin Duhul Sfânt, în mod necondiționat
Și toți Sfinții Părinți mărturisesc cu apăsare:
Că erezia-i EREZIE și-i cel mai crunt păcat,

Ce nu se iartă-n veci decât prin pocăință
Și-ntoarcere totală la singura credință
Mântuitoare, a Unicului Adevăr divin și revelat,
Căci neagă Adevărul în mod fățiș ori voalat.

De multe zeci de ani e-o metastază-BLASFEMIE
Care pe-aproape toți deja complet i-a înșelat
Ecumenismul este SUPREMA EREZIE
Ce-n curtea lui Satan, corect politic i-a întabulat…

“SĂ NE IUBIM, SĂ NE UNIM”, uitând de Sfintele Canoane,
Uitând de Adevăr și de Sfinții Părinți, în mod disimulat,
La ordinul masoneriei mascată-n mreje diafane,
Iar culmea vicleniei, astfel, perfid s-a infiltrat.

Și MAREA LEPĂDARE în Creta a fost parafată,
De mâna lor, toți bravii noștri clerici
Că toți ereziarhii sunt “surori-biserici”,
Și astfel autostrada către iad e-asigurată.

Vai vouă, cărturari și farisei fățarnici, necurați,
De ranguri și funcții-nalte îmbătați,
Că închideți Raiul în care voi nu intrați,
Și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați !

Dormiți români în pace, că nu s-a-ntâmplat nimic în Creta-Kolymbari,
Doar atât – că în loc de episcopi, v-au năpădit discret, tâlharii…
De nu vă veți pocăi, tâlhari, veți fi duși la iad cu sila,
Călăuze oarbe ce strecurați țânțarul și-nghițiți cămila !

de Cristian-Nicolae Bucuroiu

La vremuri tulburi, un gând sfânt de întărire…

“Dacă vrem să suportăm uşor tot necazul şi toate ispitele, să dorim moartea pentru Hristos şi s-o avem totdeauna înaintea ochilor. De altfel, avem şi poruncă de a ne lua crucea şi de a-L urma, or aceasta înseamnă să fim totdeauna gata să murim (pentru El). Deci, dacă vom avea o astfel de dispoziţie, vom suporta uşor, după cum s-a spus, tot necazul cel văzut şi nevăzut. Celui ce este dispus să moară pentru Hristos nu-i pasă de momentele triste şi dureroase.

De aceea, zicem, necazurile sunt greu de suportat pentru cei ce nu iubesc moartea pentru Hristos şi nu au totdeauna gândul îndreptat spre El. Deci, cel ce doreşte să moştenească pe Hristos şi cunoaște Pătimirile Lui, trebuie să-şi dorească acelaşi lucru, iar cei ce zic că iubesc pe Domnul, întru aceasta să se facă cunoscuţi, adică prin faptul că suportă orice necaz care vine asupra lor, nu numai cu curaj, ci şi cu voie bună, având nădejde în El.”

(Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre libertatea minţii, 17, în PSB, vol. 34, p. 343)