Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Ecumeniștii au serbat un an de la întâlnirea Francisc-Kirill la Havana


Cu participarea ÎPS-lui Mitropolit Ilarion de Volokolamsk, Preşedintele Departamentului de Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei şi a Cardinalului Kurt Kox, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, au avut loc pe data de 12 Februarie 2017, la Universitatea Frεibourg, în Elveţia, manifestările sărbătoreşti organizate cu ocazia primei aniversări a istoricei întâlniri, la Havana, Cuba, dintre Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii şi Papa Francisc al Romei.
Manifestările au fost organizate cu ajutorul Colocviul Episcopal al Bisericii Romano-catolice din Elveţia, al Episcopului de Laussane, Geneva şi Fribourg, Monsenior Charles Morero şi al Institutului de Studii Ecumenice al Universităţii din Fribourg.
Manifestările s-au deschis cu o Conferinţă de Presă în Sala Senatului, unde Mitropolitul Ilarion şi Cardinalul Kourt Kox au subliniat importanţa organizării, în fiecare an, a manifestărilor de acest fel ca mod eficient de a promova cooperarea între ortodocşi şi romano-catolici, în lumina prevederilor Declaraţiei Comune semnate în urmă cu un an de cei doi întîistătători bisericeşti, în Havana.
În Sala de Ceremonii a Universităţii a avut loc întrunirea oficială la care au fost prezenţi mulţi Ierarhi şi clerici din Patriarhia Moscovei şi ai altor Biserici Ortodoxe locale, ai bisericii romano-catolice şi ai grupărilor protestante. Au fost de-asemenea prezenţi Mitropolitul Ieremia al Elveţiei, Arhiepiscopul Iov de Telmisou, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice la Consiliul Mondial al Bisericilor, Arhiepiscopul Mihail al Genevei şi al Europei de Vest al Bisericii Ruse din afara graniţelor, Episcopul sârb Andrei al Austriei şi Elveţei, Episcopul romano-catolic de Laussane, Geneva şi Fribourg, Monsenior Charles Morero, protopresbiterul Mihail Gundiaev, reprezentant al Patriarhiei Moscovei la CMB etc.
Mitropolitul Ieremia a subliniat importanţa eforturilor depuse de Patriarhia Ecumenică şi de Biserica Ortodoxă a Rusiei pentru promovarea dialogului intercreştin în scopul de a se împlini cele spuse de Mântuitorul: ”ca toți să fie una” (Ioan 17, 21) Ierarhul a subliniat experienţele pozitive ale cooperării strânse dintre creştinii diverselor denominaţii în Elveţia.
Principalii conferenţiari au fost Mitropolitul Volokolamsk Ilarion şi Cardinalul Kourt Kox. Primul a subliniat că întâlnirea de la Havana nu a fost numai una istorică, ci a fost expresia vădită a nivelului de încredere reciprocă la care s-a ajuns în ultima perioadă şi care deschide noi perspective istorice pentru relaţiile dintre ortodocşi şi romano-catolici. Întâlnirea a fost dinadins organizată departe de „vechile contradicţii ale Lumii Vechi”, în scopul de a fi luate decizii menite a influenţa situaţia pe plan internaţional şi social.
În Declaraţia Comună se stipulează că pentru a putea fi mărturia ortodocşilor şi a romano-catolicilor din lumea contemporană la înălţimea celei date de martirii Răsăritului şi Apusului, care au rămas credincioşi lui Hristos până la sfârşit, reuşind să se unească întru El, aceştia au datoria să „colaboreze în spirit frăţesc pentru a propovădui Evanghelia mântuirii”.


ÎPS Ilarion a dat exemple de colaborare dintre cele două Biserici, exclusiv din perioada ce a urmat întâlnirii de la Havana.
Cardinalul Kourt Kox a subliniat de-asemenea, la rândul său, caracterul istoric al întâlnirii, într-un punct geografic – Havana – unde se intersectează cele patru părți ale lumii, unde se anulează granițele culturale și politice.
Întâlnirea dintre Papa Francisc şi Patriarhul Kiril a contribuit foarte mult la abordarea disensiunilor deja existente dintre ortodocşi şi romano-catolici. Cardinalul a analizat în amănunt Declaraţia Comună, ca pe un text prin excelenţă pastoral, cu reverberații ecumenice.
La finalul întâlnirii oficiale, corul elveţian „In illo tempore” a interpretat piese ale compozitorilor ortodocşi şi romano-catolici de ieri şi de azi, printre care şi ale Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk. În cadrul manifestărilor sărbătoreşti a fost lansată noua carte a Mitropolitului Ilarion, care tocmai a fost publicată în limba germană, cu titlul „Mic Îndrumar Catehetic al Bisericii Ortodoxe”

traducere din neogreacă de S. D.

 

Comentariul meu:

În primul rând, îi mulțumesc doamnei traducătoare că a acceptat rugămintea mea de a face o echipă. Nădăjduim să facem voia lui Dumnezeu.

Legat de articol și de întâlnirea menționată, câteva gânduri pe care vreau să vi le împărtășesc, spre luare aminte:

– ”romano-catolicii” nu sunt nici romei (urmași ai bizantinilor), nici ”catolici” (adică păstrători ai credinței universale, întregi, nepătate a Bisericii), ci sunt PAPISTAȘI, eretici, iar Francisc este ereziarh, nu episcop al Bisericii;

– vedem că întâlnirea de la Havana și trădarea Ortodoxiei de către patriarhul Kirill se încadrează în planurile masonico-sincretiste ale Vaticanului;

– nu le pasă de adevărul de credință, ci doar de agenda lor de distrugere a Ortodoxiei;

– sărbătoresc trădarea, adică fac un lucru de un cinism demonic;

– ”pastorația” Vaticanului este de fapt planul lupilor de a sfâșia turma lui Hristos;

– pe ecumeniști îi interesează numai netezirea căii pentru venirea antihristului;

– dacă martirii ”au rămas credincioşi lui Hristos până la sfârşit”, ecumeniștii nu vor să Îi fie credincioși nici măcar la început, ci sunt doar urmași ai lui Iuda Iscarioteanul;

Concluzia mea: să ne ducem lupta de nesupunerea în fața ecumeniștilor până la ultima suflare a vieții noastre. Hristos este Capul Bisericii și El va fi în veci.

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu