Am citit un articol frumos (îl găsiți mai jos):
Ce am observat până acum din pozițiile pro Patriarhie
Comentariul meu succint:
– erezia ecumenistă este cea mai gravă din istorie; de aceea nivelul de întunecare al propovăduitorilor ei este pe măsură; iar viclenia, ca și consecință, a lipsei luminării prin har, este tot pe măsură sau… fără măsură.
– oricând putem sta la discuții și să nu fie numai unul de fiecare parte, ci cel puțin câte 3 sau 5. Dar să fie o discuție publică, nu montată de Trinitas TV.
– Patriarhia mustește de masoni. Și pe colină, și mai în vale… Ăștia nu dau înapoi, că rămân fără glas… permanent, așa cum au jurat la înscrierea lor în această religie luciferică masonică.
– cei care duc lupta antiecumenistă sunt, în general, oameni cu scaun la cap. Degeaba încearcă ecumeniștii să ne dea și cu … scaunul în cap. Nu lovesc în noi, ci în Capul Ortodoxiei, Care este Hristos. Fapt care nu rămâne fără urmări.
În concluzie, noi ne ducem lupta, cum putem, cât ne va întări Hristos, dorindu-le ecumeniștilor pocăință, sinceritate și altruism.
Să nu uităm că unii au cam transformat cuvintele lui Hristos din ”paște oile Male” în… ”junghie oile Mele.” Iar ”abatorul” pare a fi legat de cursurile… de la poalele Bucegilor.
Oricâte cursuri de torționari ortodocși ar face unii la mănăstirea Caraiman, să nu uite că Crucea este mereu deasupra (cu atât mai vădit acolo), iar biruința prin ea este veșnică.
Noi am ales Crucea, ecumeniștii sper să nu se mulțumească doar cu … ascultarea pâinii!
Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
