Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Poezie despre … noul fenomen Pitești

Am primit pe mail, din păcate fără autor al ei. Dacă cineva îl știe, să ne contacteze.


În Caraiman se instruiesc,,părinții”
Să-i judece pe mărturisitori.
Nu să jupoaie, nici să smulgă dinții,
Se pregătesc de-a fi răstignitori!

Păstori-inchizitori ”made in Creta”,
Vor adevărul iar crucificat.
Și pentru asta pregătesc ancheta
Și-anchetatori din regnul apostat.

Vai nouă! Vai și vouă, celor care
Să junghiați păstori vă pregătiți!
Ce duh întunecat de lepădare
Vă-ndeamnă-n frații voștri să loviți?

Ați fost contaminați-iată dovada !!!
Vreți cruciade, vreți să fiți ca ei !
Nu mai tăiați cu sabia ori spada,
Ne junghiați păstorii ca pe miei…

Păstorul ,,răzvrătit”ce niciodată
Nu vrea să-i faceți stâna–capiște,
E pregătit de,,frați”- jertfă curată,
Să se audă orga-n liniște!!

–Stai liniștită, oaie,tu,ca mine,
Planul e-n cancelarii perfectat
De moarte să fii pregătit,creștine!
E cârdul mioritic lepădat!

Spre Cruce, ortodoxule, privește !
Spre CEL ce-n Creta n-a fost invitat.
Stai tare! Nu te-nfricoșa! Mărturisește!
Avem PĂSTOR în ceruri de urmat.

Poți să-ți răscumperi azi viața toată
Tu ia aminte, oaie, la PĂSTOR !
Să spui, când te-or târî la judecată:
CA SĂ-NVIEZ CU TINE, DOAMNE, VREAU SĂ MOR !