Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Apel la mascarada de proces la care au înghețat și pietrele (-30 grade C)

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul unui avocat din Brașov am depus ieri, în termen, la Mitropolia din Sibiu cererea de apel la hotărârea Consistoriului Eparhial de la Miercurea-Ciuc, din data de 10 ianuarie 2017. Atunci, în frigul de -30 de grade din ianuarie, când bietul Gheron Sava a înghețat afară, eu am avut ”privilegiul” să am parte de mai multă ”căldură”, adică de un proces cu totul ilegal, ilar și ieșit din comun, făcut de niște oameni care habar nu au de propriul Regulament după care trebuia să facă judecata.

Judecătorii mei au fost 6 preoți cărora, potrivit PS Longhin de Bănceni, le transmit acest mesaj arhieresc: ”să le spui celor care spun că ești caterisit că ei sunt caterisiți, nu tu; părinte Ciprian, acum ești cu adevărat preotul lui Hristos” (afirmație făcută la Bănceni, în prezența a peste 10 persoane):

1. Ioan Ovidiu Măciucă din Covasna – președintele Consistoriului (a fost ca și absent, neavând nici cea mai mică autoritate asupra întregii ședințe, necunoscând îndatoririle ce îi reveneau în această calitate; a stat înspăimântat două ore și jumătate pe scaun, în timp ce ”colaboratorii” se certau între ei, iar eu a trebuit de mai multe ori să îi calmez; culmea ironiei, nu?)

2. Vasile-Petru Cătinean (din Călimănel-Toplița) – fost coleg cu mine încă din seminar, care a pus mai presus de prietenia noastră ascultarea întru minciună față de ierarhul ecumenist. Dacă nu eram acolo, să îi fac pârtie să vorbească, nu îl lăsau ”colegii” să își spună punctul de vedere. Eu cu respectul, el cu pumnalul. Dumnezeu să îl ierte!

3. Ciprian Popica din Întorsura Buzăului – pe post de clovn al Consistoriului, a râs, a plâns, a vorbit tot felul de lucruri fără legătură cu subiectul. Când eu am vrut să spun despre sinodul din Creta, am fost oprit, când el ne-a povestit de antimisul găurit de foc de la el din biserică, a fost tare interesant… și irelevant.

4. Marian-Gheorghe Banciu din Sărămaș (Întorsura Buzăului) – cel mai cuminte din echipă; doar era numai membru supleant. Mult succes la doctorat, să dea Domnul să ajungă om mare și să apere într-o zi și adevărul, că minciuna o pot apăra și alții.

5. Constantin Curcă din Corbu – bietul de el, la un moment dat a început să se întrebe cu voce tare: ”mai durează mult, că vreau să mă duc acasă, mă așteaptă familia.” No comment.

6. Emil-Antim Nan – marele grefier, care a scris numai ce a zis acuzarea (Ovidiu Mureșan din Sf. Gheorghe), iar când l-am întrebat de ce nu notează și ce spun eu, a fost dezarmant: ”mă doare mâna, nu pot scrie așa mult.” Ce să mai zici? Doamne, dă-i sănătate.

Doamne, te rog la Sibiu să îmi dai niște judecători cu care să am ce discuta. Vorba aceea, mitropolitul Laurențiu are o mulțime de profesori universitari la îndemână. Că de oameni necunoscători de teologie ortodoxă și de drept canonic mi-a ajuns.

În concluzie, Îi mulțumesc pe această cale lui Dumnezeu, pentru tot ce mi-a dat, pentru tot ce mi-a luat și pentru tot ce mi-a lăsat, iar domnului avocat N. îi trimit smerita mea binecuvântare.

Lupta merge înainte. Maica Domnului este cu noi!

Aici este atașat pdf cu cererea de apel.

Apel pr Ciprian Staicu

Doamne ajută.

pr. Ciprian-Ioan Staicu