Am primit pe mail un studiu făcut de un iconograf ortodox român.
El arată că sinodul din Creta a fost de fapt uzurparea lui Hristos din postura de Cap al Bisericii.
Citiți cu atenție, nu vă ia mai mult de un sfert de oră.
O noua Cincizecime sau uzurparea lui Hristos
Pentru că are multe icoane, aveți mai sus și un pdf cu tot documentul, aici lăsând numai textul și o icoană de început. Îi mulțumim și îl binecuvântăm pe acest frate al nostru, iubitor de Hristos.
UN NOU MODEL AL ICOANEI CINCIZECIMII ?
1. Modelul tradițional al icoanei Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh
Compoziția icoanei denumită: Ἡ Πεντηκοστή = Cincizecimea (vezi imaginea 1, imaginea 11, Anexă) conține trei „etaje”: Biserica, jumătatea inferioară; arhitectura templului de biserică, central-sus; respectiv icoana Sfântului Duh, în partea superioară.
Iconografii bizantini, și după ei cei post-bizantini, au reprezentat Biserica prin Sinodul celor doisprezece apostoli, grupați pe un arc, având în centrul de sus al arcului „tronul gol”, tron pe care stă Cel nevăzut, Singurul prin excelență care are dreptul să prezideze Sinodul Apostolic, El – Capul Bisericii Sale vii – fiind prezent printr-o „absență” vizuală. Poziția centrală a „tronului gol” sugerează, prin uzanța limbajului iconografic, că locul ocupat de Marele și Veșnicul Arhiereu – Cel căruia I S-a dat toată puterea în cer și pe pământ – ar reprezenta de fapt poziția pietrei unghiulare a arcului alcătuit de formația apostolilor, care sunt așezați pendant, câte șase de fiecare parte.
În josul arcului există inclusă reprezentarea unei „peșteri”, în care figurează imaginea bazileului de Constantinopol care ține în mâinile sale, deschise orant, un ștergar cu doisprezece suluri închise. După căderea Constantinopolului sub turci, în anul 1453, iconografii au păstrat această reprezentare, dar i-au dat o altă semnificație – peștera este lumea, întunericul este „iadul” ei generalizat (întuneric peste care guvernează Biserica) iar figura „bazileului” indică o personificare a Cosmosului.
În partea superioară a icoanei, cei ce au alcătuit compoziția au figurat o mandorlă circulară (sau cum i se mai spune – „slavă”) din care țâșnesc doisprezece raze dirijate spre capetele apostolilor, deasupra cărora se odihnesc „limbile ca de foc”, precum se văd și-n alte compoziții de factură cretană din epocă.
Aer-planul compoziției, o construcție arhitectonică alcătuită doar din ziduri și coloane, cu o ușă centrală pe axul median – o ilustrare plastico-semantică a camerei sau foișorului unde fuseseră adunați apostolii în Duminica Cincizecimii (cu Maica Domnului și cu alți ucenici) – delimitează fondul auriu de grupul apostolic. Această construcție – simbol al unui templu de Biserică – este acoperită cu o draperie roșie – un velum – un morfem plastic, care vrea să spună că acțiunea descrisă în icoană a avut loc într-o încăpere închisă.
Prin urmare, icoana figurează plastic teofania cincizecimică a Sfântului Duh și este proprie numai și numai acestui eveniment istoric, reprezentarea sub chip ca de porumbel fiind exclusă cu desăvârșire. O astfel de teofanie se repetă însă și în fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie, în timpul epiclezei, Cincizecimea fiind Epicleza prin excelență.
Spre deosebire de formula iconografică a secolului al XVI-lea, miniatura unui manuscris, datat la mijlocul secolului al XV-lea, indică o reprezentare asemănătoare, din care lipsește doar edificiul arhitectonic (vezi imaginea 2).
Fondul de aur abundă, apostolii părând că sunt îngropați în lumină. Cum aurul, în limbajul iconografic, simbolizează lumina necreată a dumnezeirii, prezența fondului plin de aur sugerează faptul că Harul S-a revărsat atunci din plin peste apostoli și peste Biserică, indică o prezentă manifestare a Lui în Biserica de ieri, de azi și de mâine.
Structura icoanei este simplă. Se observă foarte bine „tronul gol”, exprimat prin spațiul lăsat intenționat liber între corifeii Sf. Apostoli: Petru și Pavel. Într-o frescă mai veche (biserica patriarhală de la Peć, Serbia medievală, probabil secolul al XV-lea), pe spătarul acestui „tron gol” apare o cruce, un element compozițional care vrea să indice prezența nevăzută a lui Iisus Hristos (vezi imaginea 3).
Din păcate, iconografii au introdus pe raza mediană a „slavei” o „slavă stelată” în care a fost figurată epifania baptismală a Sfântului Duh – cea „în chip de porumbel” aureolat, reprezentare care, de altfel, nu-și găsește locul în cadrul unei astfel de reprezentări, neavând temei evanghelic. E un fel de „pleonasm” al limbajului iconografic, necanonic din punct de vedere al acriviei surselor scrise pe baza cărora se construiește orice construcție pictural-iconografică. Cu toate acestea, această formulă se tolerează, fiind considerată de unii ca un „pronume de întărire”.
Dacă într-o icoană plană reprezentarea așezării șezânde a Sfinților Apostoli se face sub forma unei „potcoave”, cu arcul în sus, pe suprafața unei bolți circulare, ea se desfășoară în „horă”, ca niște „planete în jurul unei stele”, din care ies razele de lumină și care se odihnesc peste fiecare creștet de apostol, sub forma unor „limbi ca de foc” (vezi imaginea 4). Interesantă e alegerea figurării „stelei”, pe care iconografii sau teologii din vremea lor au arătat-o sub forma unei mandorle / „slave” circulare în care este inclus Tronul Etimasiei (vezi imaginea 5).
Fiind un simbol al Sfintei Treimi, Tronul Etimasiei – a cărui materializare se regăsește în prestolul fiecărui altar de biserică ortodoxă – primește aici o semnificație ilustrativă de izvor al Harului, al luminii necreate, Har sfințitor care s-a revărsat peste Sfinții Apostoli și se revarsă mereu peste slujitorul sfințit la fiecare hirotonie în episcop sau preot.
Tronul Etimasiei care figurează în centrul cupolei catedralei San Marco, de la Veneția, fără cruce, își regăsește modelul în pictura de miniatură a secolului al IX-lea. Spre deosebire de cel vechi noul model construit pentru mozaic include și un „porumbel” aureolat, un morfem plastic tolerat adesea în iconografie, care trimite la una dintre reprezentările canonice ale Sfântului Duh („ca nor”, „ca porumbel” și „ca foc”).
Se pare că acest tip de reprezentare nu era unul nou pentru meșterii bizantinii care au lucrat la Veneția. Ei l-au preluat din sursele vechi constantinopolitane, modele care figurau prin manuscrisele iluminate. Un astfel de codex este și Omiliarul Sf. Grigorie Theologul, MS. gr. 510, BnF, care are pe fila 301r o miniatură cu Cincizecimea.
În schimb, în modelul codexului parizian, Tronul Etimasiei este mai simplu reprezentat. El apare pe aceeași „slavă” circulară, din care purced cele doisprezece raze circulare de lumină, dirijate fiecare către capetele Sfinților Apostoli. Deteriorările picturii îngreunează citirea tuturor elementelor de limbaj plastic ale acestei imagini simbolice. Aici se distinge cu destulă greutate „porumbelul aureolat”, aflat deasupra Sfintei Evanghelii, iar sub ea se remarcă o coroană de bazileu. Nu se poate desluși limpede, din cauza lacunelor, dacă în spatele tronului ar mai fi fost o cruce sau nu. Se pare că nu.
Probabil, din motive de organizare compozițională și de așezare în pagină, locul „tronului gol” este anulat. Surprinde, din câte se pot citi, poziția corifeilor apos-tolilor, care, în acest caz, este schimbată: Pavel se află în dreapta icoanei iar Petru în stânga ei.
Se remarcă încă două lucruri:
- absența bazileului în „peștera” catedrei;
- două grupuri de credincioși:
- în dreapta icoanei, evreii în-creștinați (botezați);
- în stânga icoanei, limbile (adică, popoarele creștine).
Acest tip de reprezentare este unul care explică tuturor că Biserica lui Iisus Hristos e formată din cler și credincioși (iudei botezați și neamuri creștine), condusă / călăuzită de Iisus Hristos, fiind Capul Ei, și guvernată de El Însuși prin Mângâietorul – Sfântul Duh.
2. Un model modern de Cincizecime?
Comparând icoana din miniatura secolului al IX-lea cu noua icoană (probabil de la sfârșitul lui 2015 sau începutul lui 2016), se pot trage câteva concluzii simple:
- Catedra Sfinților Apostoli nu mai este sub forma de arc „în potcoavă”, desigur cu simbolistica lui, ci sub o formă ușor liniară (într-un mod asemănător cu reprezentarea în mozaic a Cincizecimii din catedrala Monreale, Sicilia; vezi imaginea 13, Anexă). Probabil, această aranjare a fost dictată de cerințele tehnice ale paginii web a blogului;
- Central, în partea superioară a imaginii, se figurează o reproducere a Sf. Duh, sub un chip ca de porumbel – imagine asemănătoare cu cea din fresca mănăstirii Peć (imaginea 3), însă fără ca aici porumbelul să fie aureolat;
- „Tronul gol” este ocupat cu logo-ul așa-zisului „Sfânt și Mare Sinod”.
Ori, tocmai această nouă poziție exprimată iconografic, care abuzează modelele bizantine vechi, precum cel al Ms. 510, f. 301r, se arată a fi suspectă, „izvorul” Harului sfințitor fiind plasat în rândul celor îl primesc.
Această deplasare intenționată de accent (ocuparea samavolnică a „tronului gol” – vezi Nota finală de analiză comparativă vizuală, imaginile 15 și 16) tinde să reflecte nu numai oculta voință de uzurpare a puterii ecleziastice, dorință a celui ce, în anumite momente ale Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, stă văzut pe Scaunul-cel-de-sus, dar și noua forma de conducere instituționalizată a Bisericii Ortodoxe, înlocuindu-L pe Capul nevăzut al Bisericii – Iisus Hristos, cu un cap văzut, cu nevoia globalistă a unui „principiu unic”; logo-ul pseudo-sinodului nu este așadar altceva decât o imagine a acestei dualități infailibile: un „principiu unic” și un „principiu sinodal” (un „principiu unic” imperios cerut de elita societății post-moderne și un „principiu sinodal” – un fel de „papă colectiv”, conform Declarației de la Chișinău, din primăvara anului 2016).
S-ar putea interpreta că figura tronului emblemei (logo) îl arată simbolic pe patriarhul de Constantinopol iar vulturul fără aureolă pe papa. Doar o părere!
Dar, oare, Roma ce stindard avea în fruntea legiunilor sale!?
Cu cine seamănă acvila stindardului Legiunii a X-a romane (imaginea 14)?
| În concluzie, o astfel de icoană eretică nu poate fi acceptată de plíroma Bisericii Ortodoxe, după cum nu poate fi acceptată nici învățătura pan-eretică a tuturor documentelor oficiale ale așa-zisului „Sfânt și Mare Sinod”, acte semnate, conform articolul 12, aliniatul 1, din Regulamentul de organizare și funcționare…, doar de cei zece întâistătători.
Iconograf Aurel Robu |
