Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

DECLARAȚIA COMUNĂ a mai multor preoți din insula Creta de întrerupere a pomenirii episcopilor ecumeniști

”Să ne ferim de eretici ca de șerpii veninoși”

(spune Biserica, prin Sfântul Marcu Eugenicul)

Cu cuvintele: ”Cu respect față de Arhieria Voastră” își încheie patru părinți din Creta scrisoarea COMUNĂ de anunțare a întreruperii pomenirii episcopilor lor.

Numele părinților mărturisitori este:

Protopresbiter Gavriil Mazanakis (Πρωτοπρεσβύτερος Γαβριήλ Μαζανάκης)
Preot Emanuil Sarris (Πρεσβύτερος Ἐμμανουήλ Σαρρῆς)
Preot Spiridon Damanakis (Πρεσβύτερος Σπυρίδων Δαμανάκης)
Preot Pavel Mazanakis (Πρεσβύτερος Παῦλος Μαζανάκης)

Probabil că primul și ultimul sunt rude, căci au același nume de familie.

Episcopii a căror pomenire au întrerupt-o sunt cei de care aparțin canonic acești preoți, respectiv:

1. PS Damaschin de Kidonia și Apokoronos.
2. PS Evghenie de Rethimni și Avlopotamos.
3. PS Irineu de Lambis și Sfakion.

Având în vedere cele scrise în articolul

BOR își retrage ACUZA DE SCHISMĂ la adresa unui preot nepomenitor, dar invocă motive provocate de nesupunerea față de erezia ecumenistă

Iată că Biserica Ortodoxă începe să recunoască ceea ce noi am spus de la început că lupta noastră nu este împotriva episcopilor, ci a ereziei pe care unii o învață, devenind falși-episcopi. Deci întreruperea pomenirii NU este schismă, ci este un semnal de alarmă necesar pentru Biserică în vremuri de extindere a unei erezii.

Într-un comentariu recent, cineva spunea:

”Sfântul Ignatie Teoforul: „Unde-i episcopul, acolo-i Biserica, şi unde-i Biserica şi episcopul, acolo-i Liturghia cea adevărată”. Nepomenirea episcopului care „cu capul descoperit” învață erezii, nu este obligatorie, ci doar recomandată de Sinodul Sf. Fotie I-II. Rămânând ca problema în sine să fie rezolvată de către un sinod ortodox, precum întotdeauna în istoria multimilenară a Bisericii.
Cine se cramponează prea mult de chestiunea pomenire-nepomenire, transformă acest instrument patristic de împotrivire temporară (până la restabilirea de către un sinod legitim a ortodoxiei tulburate de respectivul episcop eretic) față de erezie, într-un scop în sine, realmente alunecând pe o panta „acefală” (fără cap). Căci nepomenirea chiriarhului la Liturghie nu este starea firească a Bisericii, ci starea excepțională, în care Trupul eclezial începe să fie infectat de erezie…de la cap, precum peștele, adică de la episcopul respectivei eparhii.
Pe scurt: Episcopul+Altarul+Moaștele formează o unitate indisolubilă în cugetarea Sf. Părinți (pe larg în lucrarea: Cugetul Bisericii Ortodoxe, ÎPS Hierotheos Vlachos, editura Sophia). Prin actul nepomenirii, act temporar și excepțional, recomandat canonic în cazuri de criză bisericească, nu se sfărâmă această unitate, ci unitatea se păstrează ca atare prin pomenirea Obștii tuturor arhiereilor ortodocși. Fiindcă mereu în viața Bisericii UN arhiereu, indiferent de treapta onorifică ce o are, TREBUIE să asculte de OBȘTEA/SOBORUL din care face parte. De aceea, Ortodoxia este soborniceasca/”catholică”, în timp ce oricare altă versiune de creștinism – nu.”

Așadar, pentru Hristos, pentru Adevăr ducem noi această luptă, nu pentru a înființa Biserici paralele.

Vrem și suntem mădulare ale Bisericii Ortodoxe Române și suntem hotărâți a rămâne așa până la ultima suflare!

Revenind la părinții din Creta, ei afirmă în scrisoarea lor COMUNĂ (extrag câteva idei):

– scrisoarea este datată 05.03.2017.

– are ca temă: Declararea întreruperii pomenirii.

– ”cu tristețe, dar și cu multă bucurie și fericire duhovnicească, dorim prin prezenta să vă facem cunoscut faptul că, urmând Tradiția apostolică și patristică în problema comuniunii cu ereticii, întrerupem pomenirea numelui dvs la sfintele slujbe, pentru că dvs și mulți alți episcopi împreună cu voi ați abandonat Sfânta Tradiție și vă aflați în afară căii Sfinților Părinți.” (așa începe scrisoarea, CE FRUMOS – n.trad.)

– această întrerupere a pomenirii ”bineplăcută lui Dumnezeu” a avut loc în Duminica Ortodoxiei!

– ”cu harul și împreună-lucrarea lui Dumnezeu și cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale Sfinților Părinți celor de Dumnezeu învățați și luminați vom da mărturia noastră ortodoxă, astfel încât harul Sfântului Duh să sufle mai cu putere și să împrăștie norul panereticului ecumenism, așa cum a împrăștiat și norul iconomahiei, care a tulburat Biserica mai mult de un secol, la fel ca și ecumenismul acum.”

– ”nădăjduim că Dumnezeu va ridica și va arăta patriarhi și episcopi care să desăvârșească noua biruință a Ortodoxiei împotriva puterilor ascunse și periculoase ale întunericului.”

– ortodocșii care se adună și coexistă în Consiliul Mondial al Bisericilor (adică al ereziilor – n.trad.) reduc Biserica, Mireasa și Trupul lui Hristos (conf. I Cor. 12, 27; Efeseni 1, 23) la ceva egal și de aceeași valoare cu orice erezie protestantă. Sfântul Iosif, Patriarhul Constantinopolului, îi scria împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul: ”noi să păzim Biserica, Mireasa lui Hristos, de întinarea aceasta a latinilor; să nu ne unim cu aceștia în această întinare și astfel Mirele sufletelor noastre să ne lepede pe noi și să ne pedepsească veșnic; să nu dăm loc diavolului.” (Apologia patriarhului Iosif către împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul, în V.  Laurent – J.  Darrouzes,  Dosarul grec al Unirii de la Lyon, 1273‑1277),  Paris  1976,  p.  289) – Sfântul Iosif este pomenit de Biserică în data de 30 octombrie.

– prin adunarea din Creta ecumenismul a dobândit aprobare sinodală pentru prima oară în istorie. Aceasta ne pune pe TOȚI în fața responsabilității noastre de a lua atitudine împotriva lui.

– ”susținătorii ”sinodului” din Creta se străduie cu dinții și cu unghiile să justifice cele care nu pot justificate în nici un fel. Și pentru că nu au argumente teologice pentru a acoperi greșelile lor teologice și canonice, îi calomniază și îi prigonesc pe cei care nu sunt de acord cu ei, ecumeniștii arătându-și pe față tulburarea și confuzia lor interioară.”

– ”pomenirea episcopilor în biserici nu este fără condiții, ci depinde de credința lor ortodoxă și arată că cel pomenit și cei care îl pomenesc au aceeași credință” (conf. revistei Theodromia, nr. 18 (2016) pp. 495‑502).

– ”Unde ne aflăm acum? Ce trebuie să facem? Vom lăsa boala ecumenismului să întineze trupul Bisericii?”

– ”actualul patriarh ecumenic Bartolomeu i-a depășit pe predecesorii lui în fapte îndrăznețe eretice și anti-ortodoxe. Se înfricoșează și îl apucă amețeala pe oricine citește declarațiile lui eretice și vede abaterile canonice și liturgice pe care acesta le săvârșește.”

– după adunarea cretană, ”ereziile se laudă la nivelul cel mai înalt sinodal ortodox că ele sunt biserici. Taina fărădelegii s-a înscăunat în Biserica lui Dumnezeu.”

– ”cu siguranță, locul episcopului în Biserică este important și clar și toți îl respectăm și îl recunoaștem și nu este nevoie să ne enumere ecumeniștii texte cunoscute și de noi, de la Sfinții Părinți și Sfinte Canoane. Toate acestea sunt valabile cu condiția absolut necesară ca episcopul să învețe cuvântul adevărului, să nu propovăduiască vreo erezie.”

– Biserica însă nu este episcopocentrică, ci hristocentrică. ”Sfintele Taine se săvârșesc în numele lui Hristos și al Sfintei Treimi, nu în numele episcopului, așa cum învață ”teologia” blasfemiatoare și lipsită de fundament teologic a lui Ionnis Zizioulas.”

– Părinții aghioriți îi scriau împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul, care îi forța să îl pomenească pe papa la slujbe, după falsa unire de la Lyon: ”în ceasul săvârșirii Dumnezeieștii Liturghii vom juca teatru și vom prezenta ceea ce este inexistent ca existent, adică erezia ca Ortodoxie?… Cei care îi pomenesc pe eretici sunt batjocoritori ai celor dumnezeiești.” (conf. V.  Laurent – J.  Darrouzes, op. cit., pp. 397-­399)

– ”numai din iad (de la satana) ar putea să purceadă glasul care să pomenească înaintea Sfintei Mese pe vrăjmașul lui Dumnezeu, care este papa.”

– ”Preasfințite, conștiința noastră preoțească nu poate îndura ca astăzi Biserica să condamne toate ereziile, iar dvs. să recunoașteți ereziile ca biserici.”

– ”Ne vom bucura mult dacă, respectând și dvs. Sfintele Canoane, ne veți lăuda pentru luptele pentru dreapta credință sau cel puțin dacă ne veți lăsa să ne continuăm lucrarea liturgică în parohiile noastre. Așa a făcut patriarhul Athenagoras atunci când părinții aghioriți au întrerupt pomenirea numelui lui.”

– ”Dacă începeți prigonirile, dvs. veți fi cel care încalcă Sfintele Canoane și veți crea situații de schismă în Biserică.”

– în încheiere, părinții spun așa: ”noi, ca niște mici păstori ne-am făcut datoria. Vă urăm ca și dvs, ca mare păstor, să faceți ceea ce vă va lumina Dumnezeu.”

traducere din neogreacă de

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

16 Responses to DECLARAȚIA COMUNĂ a mai multor preoți din insula Creta de întrerupere a pomenirii episcopilor ecumeniști

  1. PLANUL says:

    PENTRU PREOTI, MONAHI, MONAHII SI MIRENI

    Avand in vedere ca autonomia BOR nu se poate manifesta decat in limitele conferite de legislatia aplicabila in materie , preotii, calugarii trebuie sa inteleaga ca sfintirea nu reprezinta un mijloc de dobandire a proprietatii de catre BOR.
    Consecinta juridica imediata o constituie imposibilitatea delegarii/impunerii unui preot in biserici/manastiri , schituri unde nu pot face dovada ca sunt proprietari cu titlu.Aceasta obligatie este impusa de dispozitiile Legii 489/2006, legea cultelor.

    BOR nu poate delega un preot pentru a sluji decat intr-un imobil intrat in patrimoniul BOR deoarece este contrar dispozitiilor legale si constitutionale.
    Redam in cele ce urmeaza dispozitiile art. 29 alin.3 care stipuleaza:
    „ Cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor proprii, in conditiile legii”. Iar Legea 489/2006 prevede ca bunurile devin proprietatea lor daca sunt dobandite cu titlu: vanzare, etc.
    Sfintirea, ca mijloc de dobandire a proprietatii invocata de BOR este o aberatie contrara legii si nu reprezinta un mijloc de dobandire a proprietatii.
    Orice dispozitie statutara sau regulamentara nu poate fi contrara legii deoarece se subordoneaza acesteia.
    Sfera de competenta a BOR se poate manifesta asupra bunurilor intrate in patrimoniul bisericii ortodoxe romane, in conditiile legii.Numai in aceasta ipoteza pot dispune asupra lor. Efectul juridic a imposibilitatii BOR de a dispune de un bun care nu-i apartine, il constituie implicit si imposibilitatea de a se lua masura delegarii unui preot care sa slujeasca in acest imobil.
    BOR nu poate invoca imprejurarea ca detin proprietatea terenului (in ipoteza in care exista astfel de situatii) si implicit sunt proprietari ai constructiei deoarece dispozitiile legii speciale primeaza legii generale.
    Daca se repeta situatii ca cele de la DOCHIA PREOTII, CALUGARII ETC. TREBUIE SA SOLICITE TITLUL CARE LE CONFERA DREPTUL DE A FI PREZENTI ACOLO SI LE JUSTIFICA DEMERSURILE. JANDARMERIA SI POLITIA NU POT INTERVENI IN LIPSA UNUI TITLU, HOTARARI JUDECATORESTI.
    De altfel prezenta jandarmeriei si a politiei nu are temei legal.
    In contexztul in care pretind ca este o manifestatie religioasa, atunci conform art. 3 din Legea 60/1991 cu modificari doar cei care organizeaza manifestatia ii pot chema . Daca pretind ca s-a apelat 112 atunci trebuie sa constate ca nu exista nicio urgenta si sa paraseasca locul, dupa ce sanctioneaza contraventional persoanele care i-au solicitat fara temei. In rest, in anumite situatii (insotirea unor persoane , demnitari, judecatori) le trebuie ordin din parte ministrului.

    AV. IULIA TIPA

  2. BALTAG LICĂ says:

    Slujitorilor celor adevărați ai Domnului le mai trebuie doar un mic impuls, o experiență a altora care au făcut primii primul pas, acela al nepomenirii ereziarhilor. Încet, încet, turma lui Hristos se definește, prinde contur. Acesta este testul cel mare al lui Dumnezeu, al ieșirii cu orice preț din apostazie. Cine nu poate face pasul, se încadrează în cel puțin unul dintre motivele pe care le invocau cei chemați la Cina Împăratului. Cred că cel mai invocat motiv este cel legat de familie, și aici de soție. Știu că este foarte dificil, dar testul rămâne test. Cine-l va trece va fi cu adevărat fericit. Cine nu, rămâne cu ce a ales deja ca alternativă pentru Hristos. Mare este testul acesta și foarte anevois de trecut. Ferice de acele soții care-și vor fi urmat soții în lupta antiecumenistă, căci cununile lor se văd încă de pe acum. Doamne ajută !

    • admin2 says:

      Amin.
      Și Îi mulțumesc lui Dumnezeu veșnic pentru iubita mea soție, Ioana.

      • Gabriela Cîrstea says:

        Citind cuvintele dvs. de recunoștință și iubire pentru soția dvs., Ioana, mi-am amintit un fragment din cartea Lidiei Stăniloae ”Lumina faptei din lumina cuvântului; Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2010). La pag. 51 autoarea evocă imaginea mamei: ”Da, mama a fost foarte frumoasă, se poate vedea din fotografiile ei din tinerețe. Dar sunt sigură că nu această frumusețe a fost ceea ce l-a apropiat pe tata de ea. A fost mai cu seamă o ființă de un devotament rar, cu o judecată foarte dreaptă și o putere de credință și dragoste pentru ceilalți, cum nu am mai întâlnit. Cunoștea bine oamenii, avea un al șaselea simț – care n-a înșelat-o niciodată. De multe ori când tata, cu buna lui credință, se apropia de câte cineva, mama spunea: ”Lasă-l, Dumitre. Nu-i om.” Și vai, a avut multă dreptate, căci unii dintre așa-numiții prieteni i-au făcut tatei și nouă mult rău. A stat toată viața alături de el, susținându-l, stimulându-l, nepierzându-și niciodată curajul, deși a avut atâtea necazuri. Le-a suportat pe toate cu răbdare, mereu modestă și gata de jertfă. Nu de puține ori a mărturisit tata că fără prezența ei n-ar fi putut realiza acea operă uriașă, în care a crezut și ea cu fermitate. Până la moarte i-a legat o dragoste puternică, mai mult, au devenit într-adevăr o singură ființă, așa cum se spune la cununie.”

        • admin2 says:

          Părintele Dumitru a fost întrebat dacă a cunoscut vreun sfânt și a răspuns: da, soția mea, cu ale cărei rugăciuni am făcut tot binele pe care l-am făcut în viață.
          Mulțumesc frumos. Spor la cele bune.
          Pr. Ciprian

  3. Claudiu says:

    Iata ce am gasit intr o carte scrisa acum 8 ani ( deci 8 ani inainte de „sinodul” cretan)

    Însă contra-ofensiva ecumeniştilor este
    perfidă şi amăgitoare, căci văzând că pe tărâmul
    teologiei, al Scripturii şi Predaniei pot pierde
    ruşinos lupta datorită lipsei de argumente, au
    ridicat o luptă de denigrare a monahismului.
    Astfel, sub un îndemn făţarnic la ascultare şi
    supunere, unii ierarhi ecumenişti trădători
    caută să bage pumnul în gură şi să instaureze cu
    sila, sub ameninţări, teroare şi şantaj, dictatura
    ecumenismului în monahism şi în Biserică.
    Deja pentru cei mulţi
    28 ecumenismul a
    devenit „politică de stat”, a devenit „ortodoxie”,
    aşadar rezistenţa împotriva „noii ortodoxii” este
    socotită drept schismă şi răzvrătire, monahii
    antiecumenişti devenind „oficial” nişte
    personaje mai periculoase decât teroriştii.
    Vedem cum roadele ecumenismului s-au
    copt, iar viclenia, duplicitatea, dublul-gândit şi
    dublul-vorbit au atins maximul: trădătorii au
    ajuns să strige „trădare”, ereticii au ajuns să
    acuze pe dreptmăritori de erezie, apostaţii pe
    ortodocşi de apostazie, călcătorii de adevăr vor „dreptate”, schismaticii strigă „nu faceţi
    schismă”, iar iubirea ecumeniştilor varsă sânge
    de frate.
    În chip ciudat, toleranţa şi dragostea cu care
    reprezentanţii ortodocşi se laudă atât de mult şi
    pe care o arată ereticilor peste hotare, se
    transformă în cea mai cruntă prigoană atunci
    când „liderii” se întorc acasă la fraţii care nu
    sunt de un cuget cu dânşii.
    Nu e greu de înţeles de ce astăzi Monahismul
    românesc a ajuns să nu mai aibă voie să existe,
    să scrie şi să mărturisească fără a avea
    „legitimaţie” sau „autorizaţie”. Iar cei care nu se
    supun „directivelor” ajung să pătimească
    tratamente desprinse din cunoscutul tipic
    comunist: bătăi, daţi afară din mănăstire sau din
    eparhie, dezbrăcaţi, opriţi de a mai sluji ca
    preoţi, de a mai spovedi, denigraţi ca „inculţi”,
    „răzvrătiţi”, „proşti”, „bolnavi de misticism”,
    „schismatici”, „talibani”, „fundamentalişti”,
    „nebuni”, „înşelaţi” etc.

    Ecumenismul – Intrebari si raspunsuri pe intelesul tuturor
    Ieromonah Visarion Moldoveanu

  4. Dr.Gabriela Naghi says:

    Domnul sa va rasplateasca jerfa,Sfintia Voastra!
    Turma mica se imbogateste mereu ,prin harul si iubirea nesfarsita a Domnului!
    Parintilor marturisitori nou-veniti ,Protopresbiter Gavriil Mazanakis (Πρωτοπρεσβύτερος Γαβριήλ Μαζανάκης)
    Preot Emanuil Sarris (Πρεσβύτερος Ἐμμανουήλ Σαρρῆς)
    Preot Spiridon Damanakis (Πρεσβύτερος Σπυρίδων Δαμανάκης)
    Preot Pavel Mazanakis (Πρεσβύτερος Παῦλος Μαζανάκης),le facem metanie si le spunem cu bucurie:
    άξιος!άξιος!άξιος!
    Multumirile noastre,cu deosebita consideratie, doamnei avocat Iulia Tipa pentru lamuririle atat de necesare.

  5. Ioan says:

    Sa luam aminte la ce ne spune Sf Grigorie Palama referitor la tinerea ADEVARULUI!

    „El [Sf Grigorie Palama] scrie ca, in ciuda unor oameni sau unor Biserici ce s-au abatut, Biserica, stalp si intarire a adevarului, „sta totusi tare si neclatita, sprijinindu-se cu tarie pe cei ce pastreaza adevarul; si, de fapt, cei ce tin de Biserica lui Hristos locuiesc intru adevar, iar cei ce au lepadat adevarul au parasit si Biserica”” – pg 384
    (…)
    „Sfantul scria ca pacatul ne desparte de Biserica si numai pocainta ne impaca cu ea; iar pacatul impotriva adevarului este mai rau decat toate. „Cei ce tin de Biserica lui Hristos salasuiesc in adevar; daca oamenii nu traiesc in adevar, atunci nu tin de Biserica lui Hristos. Si cu mult mai vartos daca acestia spun minciuni despre ei insisi, numindu-se si fiind numiti pastori si arhipastori; caci ne-am invatat ca Crestinismul se arata nu prin infatisarea din afara, ci prin adevarul si acrivia credintei”” – pg 395

    Ambele citate din cartea „Stalpii Ortodoxiei – Sf Fotie cel Mare, Sf Marcu Evghenicul, Sf Grigorie Palama”, Editura Cartea Ortodoxa Editura Egumenita, 2008

    Mare-i Dumnezeu!

  6. Doina says:

    Doamne ajută!
    Multumim parinte drag pt traducere si ii multumim Bunului Dumnezeu pentru dragostea Lui cea mare că mai trezește conțtiințele și altor slujitori ai Lui.
    Domnul să ne miluiască pe toți!

  7. Pr Claudiu says:

    Totusi, sa nu speriem credinciosii ca ,,sfintirea” caselor inseamna afierosirea lor in patrimoniul bisericesc. Asa numita ,,sfintire” a caselor prin slujba Sfestaniei sau stropirea cu Agheasma Mare la Boboteaza, inseamna de fapt binecuvantarea casei ,,prin stropirea cu aceasta apa sfintita”. Apa se sfinteste, iar casa se binecuvanteaza! Sfintele locasuri se sfintesc prin tarnosire, prin ungerea cu Sf si Mare Mir! In felul acesta intra in ,,circuitul” liturgic al Bisericii, in patrimoniul acesteia. Din pacate, in aceste vremuri de apostazie, patrimoniul bisericesc risca sa fie ,,tarat” in afara hotarelor Bisericii pt care de fapt a fost afierosit! Aceasta este problema care ne intereseaza pe noi. Cum putem redobandi un bun al Bisericii de la cei care, silnic, s au facut stapani peste ea?!

    • admin2 says:

      Eu doar glumisem. Mulțumesc că m-ai pus la punct.
      Bine spus. Nota 10. Plecăciune și iertați!
      Cu drag, fiul duhovnicesc Ciprian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *