Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Răspuns-comunicat al ieromonahului Macarie Banu

Comunicat schit 02.05.17

Așa după cum era de așteptat, acest comunicat se inspiră din duhul ecumenist promovat de ieromonahul Macarie Banu: face pe victima, invită la Schitul Oituz pentru discuții (căci știe să fie convingător) și transformă studiul teologic alcătuit, referitor la blasfemiile lui la adresa Sfânta Împărtășanii, într-o ”ceartă de cuvinte.”

Nimic teologic, nimic decât tăcere. Dar tăcerea spune totul.

Eu am tras semnalul de alarmă, din dragoste pentru Hristos. Mai mult va face fiecare după conștiința lui.

Iată și un citat din cuvintele ieromonahului Macarie, de acum aproape o lună, când se dezicea de prezența românească ortodoxă la Sinaxa de la Thesalonic:

”În aceste vremuri de încercare, îi îndemnăm pe credincioșii ortodocși să stea neclintiți în Biserica strămoșească, să-și aleagă cu mare discernământ duhovnicii și să-i urmeze atâta timp cât aceștia sunt dreptcredincioși și nu le impun sub nici o formă panerezia ecumenismului.”

Lângă ieromonahul Macarie ortodocșii au toate șansele:

a) să fie manipulați de un om fără discernământ duhovnicesc;

b) să învețe cum este să fii ecumenist, dar să te prefaci că ești ortodox. Ceea ce se propovăduiește la Schitul Oituz de către ieromonahul Macarie nu este altceva decât varianta soft a panereziei ecumeniste;

c) cum să te lepezi, prin părtășia la erezie (participând la slujbele ecumeniștilor și împărtășindu-te din același potir cu ei), de Biserica strămoșească.

Fiecare va alege după cum îl îndeamnă conștiința. Scopul ieromonahului Macarie a fost dintru început clar: să scape de noii-veniți la slujbele de la Oituz și să rămână cu oamenii ”lui.” Milă mi-e de sufletele acelea și de mântuirea lor.

Nici măcar nu are dreptul de a da vreun comunicat în numele Schitului Oituz, căci este depus din funcția de stareț din septembrie 2016 (totuși semnează comunicatul de azi cu această ”funcție”). Însă, în vreme ce noi – ieromonahi, monahi, monahii și preoți de mir – am trecut prin consistorii și prigoană, în cazul lui chemarea în consistoriu nu s-a materializat de peste 8 luni. Răspunsul cred că și-l poate oferi orice om cu capul pe umeri.

Cine vrea înșelare, manipulare psihologică și erezie are și unde merge. Invitația a fost lansată de cel care îndrăznește să folosească cu gura numele lui Hristos, iar cu mâinile să întineze Preacuratul Lui Trup și Sânge euharistic.

Hristos a înviat!

pr. Ciprian Staicu

PS – Pentru mine subiectul acesta este încheiat, că efectiv nu se poate discuta cu asemenea oameni. Dumnezeu să aibă milă de sufletele lor.