Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Un gând bun pentru oamenii buni (adică pentru toți)

Pe zi ce trece va fi tot mai dificil, căci înrăirea va cuprinde pe tot mai mulți…

Acolo scrie așa:

Vei fi ispitit să te întrebi dacă mai are rost să continui a merge pe o Cale pe care nimeni nu mai vrea să meargă; vei simți că te sufocă gândul de a părăsi ceea ce poate abia ai început, de a te lepăda de Domnul chiar înainte de a-L fi cunoscut. Dar tu să nu te simți singur niciodată, nici măcar o clipă să nu crezi că în fața ispitelor ce inevitabil se vor ridica împotrivă, tu ești singur.

Un singur lucru poate să-l facă omul absolut singur: să păcătuiască. Orice altceva are împreună lucrător pe Iisus Hristos, până și ezitarea noastră, incertitudinea noastră în fața unei Dragoste ce îmbrățișează totul. Dumnezeu nu ispitește, ci doar invită; știe că Se lovește des de nepăsare sau de un refuz dur, dar totuși invită. Învață să accepți, învață să ai răbdare, învață să cauți lumina în întunericul acestei lumi. Pe zi ce trece va fi tot mai dificil, căci înrăirea va cuprinde pe tot mai mulți; nu mai avem nici măcar înțelepciunea bătrânilor sau puritatea îngerească a copiilor.

Mulți sfinți din vremurile trecute ar fi dorit să trăiască în vremea noastră ca să se nevoiască, ca să rabde ispitele ce le suferim noi! Dar dacă tu ai fost adus pe lume exact în acest timp, înseamnă că poți răbda tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Vezi bine că puținii sfinți ce-i mai avem sunt chemați în ceruri de Dumnezeu; rămânem tot mai singuri, tot mai predispuși păcatului. Dar atâta timp cât ne mai putem ruga, cât încă mai avem Liturghie, cât încă mai putem iubi și ierta, cât încă mai putem fi bogați în fericire și liniște sufletească – în tot acest timp nu are rost să fim triști, să ne pierdem fărâma de credință pe care o mai avem. Dumnezeu nu își uită prietenii Săi, nu își uită slugile Sale.

(Din Monahul Neofit, Rugăciuni către tineri,

Editura Credința strămoșească,

2005, p. 240-241)

6 Responses to Un gând bun pentru oamenii buni (adică pentru toți)

  1. Cristina says:

    Hristos a Inviat!
    “De ce ai nevoie pentru a ajuta un suflet în viață sau plecat dintre noi – Ai nevoie de forţa aceea care a creat întregul univers, care îl susţine; forţa care mişcă planetele, făcându-le să vibreze în armonie; forţa care L-a făcut pe Dumnezeu să-Şi trimită Fiul în lume pentru mântuirea omului; forţa prin care un biet păcătos poate deveni sfânt într-o clipă; forţa care sfinţeşte, vindecă, învie un suflet, făcându-l asemenea lui Dumnezeu.[…] Ştii tu ce-i această forţă de care îți vorbesc? Iubirea!” (Părintele Constantin Sârbu)

  2. Marius Sebastian says:

    Idealul a încetat să mai existe. Ori este imposibil să mai trăieşti fără un ideal. Nimeni nu mai este în stare să inventeze unul, iar cel vechi s-a prăbuşit: Biserica. -Andrei Tarkovski

  3. marius says:

    Bineinteles ca nu cade Biserica lui Hristos, parinte duhovnic. Regizorul se referea la aceea „biserica” pamanteasca, unde Dumnezeu a fost inlocuit de papi si de patriarhi care se cred loctitorii lui Hristos pe pamant. In „biserica” unde ascultarea de arhiereu e mai presus de ascultarea de Hristos si invataturile Sfintilor Parinti. In „biserica” in care iti poti cumpara mantuirea cu o donatie la ” Catedrala Mantuirii Neamului”. Aceea „biserica” care ofera niste servicii contra cost si nimic mai mult.

    • admin2 says:

      Ziduri, nu inimi – asta este oferta pe alocuri. Noi să nu fim așa!
      Te îmbrățișez, dragă Marius. Sănătate!
      Pr. ciprian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *