Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Să nu ne obișnuim cu nepăsarea, ci să mărturisim pe Hristos

11 Responses to Să nu ne obișnuim cu nepăsarea, ci să mărturisim pe Hristos

  1. Tanase Gheorghe says:

    Vrednic este Parintele Claudiu. Sa-l ajute Dumnezeu pe el si pe ceillalti Parinti care vor marturisi’Doamne ajuta.

  2. Irina says:

    Știți cumva dacă este publicată lista membrilor sinodului BOR care au participat în toamnă la București?

    • admin2 says:

      Nu cred ca să se publică așa ceva, iar de obicei participă toți. Dacă ar fi fost cineva de altă părere și ar fi vrut să și-o exprime, cred că o făcea demult, chiar și dacă la nivel local, ori nu s-a auzit de așa ceva, din păcate.

      • Irina says:

        Mai trageam nădejde că Ps Pimen nu a participat!pt.că nici un preot din jud.Suceava nu a făcut publică întreruperea pomenirii,nici poziția clară a ierarhului n’o cunoaștem…

        • admin2 says:

          Din câte știu, părintele Valică Mihai a întrerupt pomenirea lui, dar nu sunt sigur. Era mare nădejde că ÎPS Pimen va fi în fruntea luptei, deși este foarte în vârstă, pentru a-și încununa viața întru sfințenia mărturisirii.
          Mila Domnului!
          pr. Ciprian

  3. Doina says:

    Vrednic este!

    • Irina says:

      Dacă mâine la Sihăstria Putnei ,când vor fi canonizați Sf.Sila,Natan și Paisie,ÎPS Pimen va sluji împreună cu alți ierarhi ce concluzie putem trage?

      • admin2 says:

        Depinde dacă spune sau nu ”nevrednic este” când se rostește numele mitropolitului… Dacă nu spune, atunci poate zice Măria Sa, Ștefan !!!

  4. Irina says:

    „Avem la Putna,Sfânt si viu cu duhul,/Pe cel ce’a stat Ortodoxiei scut./Și azi de’l vom chema să’nfrâng’apusul,/Va răsturna cinci veacuri de pământ…”

  5. Apa trece, pietrele rămân. says:

    Bucurie! Dumnezeu sa-l ocrotească pe drumul mărturisirii!

  6. Vasilica says:

    Vrednic este!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *