Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Să ne rugăm pentru Florin Barbu. Azi, acum, că moare omul, cu sufletul sfâșiat de durere și cu copiii răpiți de pederaști

M-a sunat un frate, Andrei. M-a rugat să ne punem la rugăciune pentru Florin Barbu, de care a auzit o țară întreagă. Sărmanul, e în greva foamei de multe zile și e la capătul puterilor.
Rugăciune către Maica Domnului, să îi dea copiii înapoi! Măcar 1.000 să fim, uniți, în duh ortodox, în rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu!