Bucuria Mărturisirii Adevărului – Hristos sub ocrotirea aripilor Sfântului Arhanghel Gavriil, binevestitorul mântuirii noastre
O zi unică în viața fiecărui credincios ortodox este mărturisirea întru apărarea Sfintei și Iubitei Ortodoxii, care prin voia Celui Preaînalt ni se oferă în chip diferit, după puterile, smerenia și credința arătată și mărturisită sub îndrumarea și ascultarea desăvârșită de Duhovnicul ales, Preotul care drept învață cuvântul adevărului, „gura lui Hristos”*, de care pe pământ tremura toate puterile întunericului.
„Părintele Iosif (Gheron Iosif Isihastul) spunea: „Nici preoția, nici Sfânta Împărtășanie, nici rugăciunea minții, nici postul, nici privegherea nu mântuiesc fără ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!” „Căci împlinind cineva voia altuia și nu pe a sa, înfăptuiește nu numai lepădarea de sufletul său, ci și răstignire față de toată lumea.
Cel ce contrazice pe părintele său, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smerește până la moarte, se minunează îngerii. Căci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemănându-se Fiului lui Dumnezeu, Care a împlinit ascultarea de Părintele Său până la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)”*.
( *Starețul Efrem Katunakiotul, Despre ascultare)
Toată viața noastră duhovnicească a fost bulversată prin semnarea documentelor eretice de către Patriarhia Română, prin reprezentanții săi, la Kolymbari-Creta, acolo unde s-a desfășurat acum un an,”minciuno-sinodul”, care nu a fost „nici Mare, nici Sfânt, nici Panortodox, ci un sinod tâlhăresc, florentin, eretic, ecumenist și fals”. (Cuvântul IPS Mitropolit Serafim de Pireu la simpozionul inter-ortodox din Bulgaria, 2017)
Urmarea trădării Ortodoxiei a zdruncinat din temelii așezarea lumii ortodoxe. Germenii trădării semănați cu grijă cu mult timp în urmă de păstorii desemnați a conduce turma lui Hristos pe drumul mântuirii, au scos la iveală roadele lor, spinii și frunzele de mătrăgună, care au otrăvit treptat sufletele clericilor, făcând să sângereze trupul lui Hristos, încă o dată, și al pliromei ortodoxe deja anesteziate de vorbele meșteșugite ale „purtătorilor de interese omenești, care trebuiau să fie purtători de Dumnezeu, prin care să grăiască Duhul Sfânt” (Sf. Cuvios Justin Mărturisitorul).
A apărut astfel, neîncrederea între frații întru aceeași credința ortodoxă, bănuiala, suspiciunea, depărtarea sufletească, la care s-a adăugat cuvântul neomenos, jignitor, gândit și dat la iveală,urmat de toate relele scornite de diavolul organizat în cohorte, care i-a înconjurat inclusiv pe clericii de mir și pe cei din cinul monahal, țesând PRIGOANA împotriva acelora care, cu ajutorul venit de la Domnul Îndurărilor, au primit în dar, mărturisirea publică, indiferent de consecințe, a ADEVĂRULUI HRISTOS.
Exemplul Părintelui Ștefan Marcu, una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii prigonite, care a pătimit martiriu de zeci de ani în temnițe și la Canal,chip al blândeţii şi ocean al smereniei, trebuie urmat de noi toți, cei care îl iubim și îl dorim pe Dumnezeu, bunul cel mai de preț al vieții noastre vremelnice și trecătoare.
Părintele a suferit, nu doar din partea organelor de represiune, ci chiar din partea unor colegi, care, obedienţi regimului, stăpâniţi şi de o ascunsă invidie, i-au interzis să slujească, făcându-l să se simtă un străin printre ai săi: „Cine se pune în slujba binelui, adună puzderie de dușmani în jurul său. Aici satana își concentrează cohortele sale de diavoli. Uneori e buna și sabia de la cingătoare, dar sabia duhului e cea mai eficace împotriva răului” – cuvintele sale de foc, rămase ca testament întru veșnicie.
„Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului.” (Evrei 4,12)
A apărut despărțirea dureroasă, între credincioșii ortodocși și duhovnicii lor sau povățuitorii aleși din mănăstiri, care au ales ascultarea de ierarhul semnatar al documentelor mincinoase, eretice și sincretiste cretane, între credincioșii din aceleași parohii, între credincioșii și rudele, prietenii lor de o viață.
Sfântul Nicodim Aghioritul (+1809) : „Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greșeală privitor la cele ce țin de credință și de adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”
Sfântul Chiril al Alexandriei (+444)
„Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie să-l luăm drept clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogma și păcătuire împotriva lui Dumnezeu”
În aceasta perioadă de un an am fost nevoită să citesc documentații, articole, să încep să învăț abecedarul teologiei, pe care în timpul anilor trecuți, l-am sărit, intrând direct în tainele Filocaliei, parcurgând drumul invers de învățare, atât cât am putut și m-a luminat Domnul Atotîndurărilor.
Creștinii ortodocși care, ascultând glasul conștiinței, au ales să nu se facă părtași panereziei cretane semnate și propovăduite de ierarhii apostați, au ales în fapt drumul strâmt și presărat de ispite, mergând sub ascultare desăvârșită la unul dintre Părinții prigoniți pentru mărturisirea Adevărului Hristos, de către unul dintre ierarhii eretici.
Pentru mine, ca și pentru multe mii de credincioși ortodocși, aceasta a însemnat o serie întreagă de osteneli, renunțarea de bună voie la orice comodități de care am beneficiat înainte, privațiuni, lipsa catehezelor, sudoare și strădanii de tot felul, timp mai mare alocat studiului individual și drumurilor către paraclisele, schitul sau mănăstirea aleasă, înfruntând soarele arzător sau intemperiile vremii friguroase. A trebuit să fac față și să mă acomodez din mers, fără a avea un grup de cunoștințe, credincioșilor ortodocși veniți din toate colțurile țării, fiecare cu zestrea lui duhovnicească, moștenită și asimilată până în acest moment.
Din păcate, nu o dată am fost dezamăgită, de cei care mă înconjurau, aflați fără îndoială ca noi toți în stări de neîncredere, confuzie, suspiciune, slăbiciune, insuficientă pregătire teologică, exagerări de tot felul, naivitate în fața pericolelor care ne pândeau la tot pasul venite prin duhurile necurate. La acestea se referă Apostolul, când spune că sunt „mai degrabă certuri, decât buna luminare, care este în credință” (I Tim. 1, 4)
Din informațiile pe care le am, aceasta este realitatea prezentă în rândul tuturor creștinilor ortodocși care s-au îngrădit de panerezia ecumenistă.
„Când n-a pătruns nici o ceartă între voi, care poate să vă chinuie, înseamnă că trăiți după Dumnezeu”, spune Sf.Ignatie Teoforul.
Încă nu am ajuns cu toții la această treaptă de nevoință, deoarece izgoniți de ciuma ecumenistă, în dorința arzătoare de a nu ne contamina, plecați pe drum de bejenie, din bisericile din care am făcut parte, fiecare cu patimile și neajunsurile lui încă nevindecate în totalitate, ne-am expus ispitirilor de tot felul, venite de la duhurile răutății, făcând adesea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Rom. 7, 19).
Dar „**nimic însă nu poate să abată pe creştinul ortodox de la scopul desăvârşit, pe care şi l-a ales cu toată hotărârea, căci el:
1) crede neclintit în unica putinţă de mântuire prin credinţa ortodoxă şi se teme s-o trădeze, de frica pieirii veşnice;
2) se călăuzeşte în viaţă nu numai de simţirea sa ortodoxă, ci şi de înţelepciunea ortodoxă, care îl întăreşte pe această cale;
3) trage din istoria Bisericii multe învăţăminte, care îl însufleţesc în urmarea neabătută a sfintei şi scumpei Ortodoxii, pe care o nesocotesc astăzi fără pic de jenă şi ai noştri, şi străinii.
Creştinul ortodox nu poate, de dragul dreptăţii lumeşti de conjunctură, care este în dezacord cu dreptatea şi adevărul absolut al lui Dumnezeu, să facă compromisuri confesiunilor heterodoxe.”
În acelaşi spirit se pronunţa şi marele apărător al Ortodoxiei, Sfântul Marcu, mitropolitul Efesului: „Vom mărturisi până la ultima suflare, cu toată cutezanţa, acea bună chezăşie a Sfinţilor Părinţi – credinţa mărturisitoare pe care o cunoaştem din copilărie, căreia la început i-am dat glas şi cu care, la sfârşit, vom pleca de aici, luând cu noi … cel puţin Ortodoxia !”.
(**catacombeleortodoxiei.ro/index.php/iunie/1798-ortodoxia-si-ecumenismul-xxiv).
Sub atenta îndrumare și făcând ascultare de Duhovnic, am continuat și continui drumul, nădăjduind cu ardoare în ajutorul Mângâietorului. Mă întărește împotriva greutăților întâmpinate cuvântul Sfântului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X):
„Cea mai bună comuniune este comuniunea în credinţã şi în dragostea cea adevărată… Nu existã nimic mai minunat decît Adevãrul! Existã doar o singurã Bisericã a lui Hristos, apostoleascã si soborniceascã. Nu mai multe, nici mãcar douã. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al rãzvrãtiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate fãrã nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru cã dacã ai devia cît de puţin, păcătuieşti păcat de moarte… Şi acestea care au fost hotãrîte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi sã le pãzeascã. ” (Epistola I către papa Nicolae).
În vederea participării ca martor în procesul Părintelui meu Duhovnic, în clădirile anexă ale fostului Palat episcopal, din curtea Mănăstirii Antim (loc istoric, pe unde au călcat marile personalitați teologice ale neamului romanesc, membri ai grupului Rugul Aprins, Părinții Adrian Făgețeanu, Sofian Boghiu, Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Dumitru Stăniloae și mulți alții, m-am informat cu atenție, înainte, despre condițiile de participare, și codul de conduită al martorului.
Bucuria mărturisirii Ortodoxiei Apostolești și a Sfinților Părinți, nu are nici un echivalent în această lume vicleană, care nu înțelege că a fi liber în Hristos, înseamnă a fi în stare de jertfă. Emoțiile au fost copleșitoare.
Prestația, în calitate de martor, includea, pe lângă cunoștințe teologice, calitățile necesare unui adevărat mărturisitor al credinței ortodoxe autentice: sinceritate, onestitate, omenie, pace sufletească, discreție, corectitudine, smerită stăpânire de sine, demnitatea discursului, tonul sobru, demn, fără grosolănii, invective, ieșiri necontrolate, căci la „***I Cor. (14, 33) sta scris ca “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînțelegerii obtuze.
Domnul iubește nevinovăția, nu imbecilitatea…
Creștinul este cel căruia Dumnezeu nu i-a dat duhul temerii (2 Tim. 1, 7) și poate duce războiul nevăzut (Nicodim Aghioritul); e bun ostaș al lui Hristos Iisus (II Tim. 2, 3) încins cu adevărul, îmbrăcat cu platoșa dreptății, coiful mântuirii, sabia Duhului.”
[***http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-nicolae-steinhardt-despre-pacatul-prostiei-si-al-fricii/]
Am ascultat de privirea Duhovnicului, în toate momentele cheie, începând cu rugăciunea adresată Duhului Sfânt rostită alături de cei șase Părinți, care făceau parte din comisie. Simplu, ascultarea neabătută de duhovnic. Nu voia mea am făcut, ci voia Mântuitorului Hristos, care este voia Duhovnicului.
„*ASCULTAREA DE DUHOVNIC = VIAȚĂ; NEASCULTAREA = MOARTE
Cât valorează duhovnicul, cu frică de Dumnezeu, nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte.
Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu și la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a făcut desăvârșită ascultare la Tatăl Ceresc te primește, te aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dublă cunună în slava veșnică.”[*idem]
„Eu sunt pământ și cenușă” (Facere19,27), a spus Părintele nostru Avraam, a fost cuvântul meu de început, adresat membrilor comisiei de judecată.
Toate întrebările adresate de membrii comisiei, de Părintele acuzator și de către Părintele Duhovnic, s-au succedat cu rapiditate, într-o atmosfera calmă, corectă din punct de vedere juridic, ceea ce mi-a permis să fac o mărturisire completă privind Sfânta și Dreapta Credință Ortodoxă, aspectele dramatice cu care ne confruntăm toți cei care s-au îngrădit de ecumenism, accentul punându-se pe rămânerea în sânul BOR, excluzând din start schisma, care ne-ar scoate pe toți din sânul Bisericii strămoșești.
Pot spune că procesul de recurs s-a desfășurat în condiții corecte, întreaga comisie arătând clemență atât față de martorii care au părăsit sala, invitându-i încă o dată la a nu pierde calitatea de martor esențială în susținerea demersului Părintelui duhovnic, cât și față de cei care au deranjat liniștea, prin încercarea de a pătrunde în sala de judecata, forțând intrarea în repetate rânduri (deși accesul în holul clădirii arhiepiscopale era închis și nu aveau voie înăuntru decât partea acuzată și martorii). Inviolabilitatea unui spațiu privat, cât și fotografierea fără aprobare a interiorului acestui spațiu, putea duce la aplicarea de sancțiuni, mergând până la anularea procesului.
Mesajul pe care l-aș transmite preoților români, care trăiesc întru amânarea mărturisirii și nu iau atitudine față de panerezia ecumenistă, este unul simplu: EROISMUL.
Mă gândesc că ceva îi leagă, lipsindu-i de puteri și bărbăție și nu le permite să recunoască pe față că anume calea noastră este cea dreaptă, care se află în conglăsuire cu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu și a Sfintei Biserici, iar ei sunt cei care s-au depărtat pe căi greșite, străine de învățătura Bisericii lui Hristos, care este în veci sfântă şi fără de prihană (Efeseni 5, 27).
Din epistola către Efeseni a sfântului Ignatie,Capitolul VI-IX
„Sunt unii oameni care obișnuiesc să poarte numele cu viclenie condamnabilă, făcând și alte fapte nevrednice de Dumnezeu; de aceștia trebuie să fugiți ca de fiare, pentru că sunt câini turbați, care mușcă pe furiș; trebuie să vă feriți de ei, că mușcăturile lor sunt greu de vindecat. Un singur doctor este, trupesc și duhovnicesc, născut și nenăscut, Dumnezeu în trup, în moarte viață adevărată, din Maria și din Dumnezeu, mai întâi pătimitor și apoi nepătimitor, Iisus Hristos, Domnul nostru.
Să nu vă înșele cineva, – după cum nici nu vă lăsați înșelați – pentru că toți sunteți a lui Dumnezeu. ..
Am aflat că au trecut pe la voi unii, care aveau o învățătură rea. Pe aceștia nu I-ați lăsat să semene între voi; v-ați astupat urechile, ca să nu primească cele semănate de ei, pentru că sunteți pietre ale templului Tatălui, pregătiți pentru zidirea lui Dumnezeu Tatăl, ridicați la înălțime cu unealta lui Hristos, care este crucea, folosindu-vă de Duhul cel Sfânt, ca de o funie. Credința vă este povățuitor la înălțime, iar dragostea cale, care urcă la Dumnezeu. Sunteți, așadar, cu toții tovarăși de drum și purtători de Dumnezeu și purtători de temple și purtători de Hristos și purtători de cele sfinte, în toate împodobiți cu poruncile lui Iisus Hristos; de care și eu bucurându-mă, am fost învrednicit, să vorbesc cu voi prin cele ce vă scriu, și să mă bucur împreună cu voi, că voi, ducând o altă viață, nu iubiți nimic altceva decât numai pe Dumnezeu.”
Sunt convinsă că o bună parte din cinul laic și cel monahal, nu cunosc, din varii motive toate aspectele legate de minciuno-sinodul din Creta, nu au citit documentele prezentate în întregime și nici pozițiile luate de marii teologi contemporani împotriva hotărârilor acestei adunări, canoanele și dogmele, tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii. O altă parte cunosc trunchiat, prin oarba ascultare, doar ceea ce au dorit Ierarhii lor să le comunice, și o a treia parte, cea mai mică de altfel, este formată din cei care cunosc, au citit și cercetat aceste documente pline de erezii, dar nu pot, nu vor, le este teamă să se pronunțe public, așteptând o minune să se întâmple fără implicarea lor în luptă, punând copiii și traiul tihnit material înaintea oricărei mărturisiri, trăind astfel, zilnic, o dramă profundă.
În aceste vremuri de PRIGOANĂ, nu poți să taci, ci trebuie să te lupți după putere, pentru ca nici o scuză, nici o explicație nu este valabilă, dar mai ales trebuie să te lupți cu conștiința ta, în rugăciune, smerenie și curăție, pentru a nu cădea în hăul deschis de suflarea hidrei cu multe capete, ecumenismul, cu care mulți preoți deja s-au obișnuit de-a lungul anilor, acceptând unele manifestări ale acestuia ca fiind normale.
Să lupți alături de frații tăi ortodocși, în unitate deplină cu cei care se zbuciumă clipă de clipă împotriva panereziei ecumenismului, să consideri că aceasta este și lupta ta la care ai fost deja chemat de glasul Mângâietorului și înainte de toate să o consideri datoria de onoare a oricărui Preot Ortodox, pe care Domnul însuși o cere. Nu este vorba numai de mântuirea ta și a casei tale, ci mai ales de mântuirea întregii tale turme, pe care Domnul Hristos ți-a încredințat-o și de care vei da seama în fața Dreptului Judecător.
Să ştii să vezi, să simţi, să pricepi la iuţeală, să fii sensibil la microsemnale, să te doară de năpasta și suferința altora, să consideri problema pâinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală, iar nu ca pe o simplă problemă materială.
Să te asemeni, călcând pe urmele Sfinților Martiri, Mucenici, Mărturisitori din temnițe și închisori, pe care dacă îi iubești, îi admiri și le ceri ajutorul, atunci fără îndoială că trebuie să asculți cuvântul lor și să-l împlinești.
„Nu e justificat să stai de-o parte. .. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat?…Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie…Dacă nu ai trăire ortodoxă nici să nu îndrăzneşti să spui ceva. Dar chiar aşa, când ai cât de puţin şi te temi să nu pierzi dreapta credinţă, îţi dă Dumnezeu şi putere, şi înţelepciune să mărturiseşti, şi curaj, şi spirit de jertfă. Cel mai important e să fii acolo, pe calea cea strâmtă. Ce credeţi, că trăitorul este musai cel ca face paraclise şi acatiste şi crede că face mare ascultare, ignorând adevărurile de bază ale Bisericii? Ascultarea se face până la mântuire.
Adică, când ţi-a periclitat starea de mântuire, nu mai asculţi.” ( http://www.cuvantul-ortodox.ro/arhimiustin-parvu-tacere-si-marturisire/)
Împărtășesc pozițiile antiecumeniste, care condamnă documentele eretice cretane a celor care fac parte din cinul laic și cel monahal, teologilor, și tuturor fiilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe strămoșești, care păstrează o poziție echilibrată, care nu ating extremismul, în limbaj și comportament ce pot conduce la schismă.
Greșeala imensă săvârșită de ierarhii BOR, a fost caterisirea neîntemeiată, abuzivă a celor care au încetat pomenirea ierarhului, scânteia care a aprins în cugetele unora, comportamente lipsite de trăirea și duhul ortodox. Aceste lucruri se pot corecta în timp, privind fiecare către sinele sau cu pocăință și nesfârșită milă și dragoste față de aproapele, și nu în afară, acolo unde răul a fost deja făcut. Numai Domnul Atotîndurărilor, în Treime slăvit, poate aduce pacea, poate să cheme cu glas de tunet pe cei rătăciți, poate să vindece rănile și boala care a pătruns într-Una, Sfântă, Sobornicească, Universală şi Apostolească Biserică.
Împotriva ereziei nu se poate lupta numai virtual, pe blogurile ortodoxe, care ne pot ține cel mult la curent și ne pot susține prin articole bine documentate, dar greoaie uneori pentru cei insuficient pregătiți teologic și care nu au posibilitatea de a consulta și de a aprofunda, sub atenta îndrumare a unui Părinte sau teolog, cele citite. Sunt favorizați cei a căror pregătire este coordonată de părinții nepomenitori, care pot face cateheze săptămânale și slujesc într-o mănăstire sau schit.
Sinaxele ar trebui repetate la anumite intervale de timp, cu sesiuni de întrebări și răspunsuri, cu consultarea prealabilă de către participanți a unei bibliografii, care să cuprindă lucrări esențiale în înțelegerea ecumenismului și a consecințelor lui.
Ideal ar fi susținerea de conferințe, organizate în diferite orașe ale țării, pentru a favoriza participarea unui număr cât mai mare de credincioși, cu o contribuție materială minimă.
Sf. Iustin Popovici scrie: „Ieşirea din această situaţie fără ieşire – umană, ecumenică, papistă – este în Dumnezeu – Omul istoric, Domnul Iisus Hristos şi în creaţia Sa divino-umană istorică, Biserica, al cărei Cap veşnic El este şi care înseamnă Trupul Său veşnic”. (catacombeleortodoxiei.ro/index.php/iunie/1798-ortodoxia-si-ecumenismul-xxiv)
Rămânem în continuare fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe strămoșești, Maica neamului nostru, întrucât lupta pentru dreapta credință nu înseamna pierderea acestei calități, ci din contră, rămânând în sânul ei, continuăm să ducem lupta care necesită pe lângă toate calitățile enumerate mai sus, îndelunga răbdare, dreapta și smerita cugetare.
Ne delimitam de toți cei care ne categorisesc extremiști, schismatici, și ne îngrijim de mântuirea sufletului și de îndumnezeire după porunca Domnului Iisus Hristos sub povățuirea înțeleaptă a duhovnicului, care și-a pus viața pentru oile sale, încetând a pomeni numele ierarhului care a trădat Sfânta și Dreapta Ortodoxie.
Ne alăturăm împreună glasurile mărturisirii Cuviosului Averchie de Jordanville:
„Noi dorim să păstrăm fecioreasca curățenie a sfintei noastre credințe, la care mai mult ca la orice țineau binecredincioșii noștri strămoși. Noi nu putem fi prieteni și nu putem a ne înfrăți cu aprigii dușmani ai credinței noastre Sfinte Creștin-Ortodoxe, așa cum fac dușmanii noștri, căci vedem în aceasta lepădarea Sf. Ortodoxii și trecerea în ceata dușmanilor ei… Nu putem nici să ne împărtășim cu Sfintele lui Hristos Taine împreună cu ereticii, care pervertesc dogmele Credinței Creștine, și cu moderniștii, care subminează duhul patristic al credinței și al cucerniciei noastre.
Nu noi ne rupem de Biserica Universală, ci ei rup comuniunea cu ea, fiindcă Biserica Universală o compun nu doar cei ce trăiesc pe pământ, dar și sfinții proslăviți în ceruri şi bineplăcuți lui Dumnezeu, care ne-au lăsat poruncă, prin cuvânt și prin exemple din propria lor viață de mărturisitori, să păstrăm fără de schimbare Sf. Ortodoxie și să nu ne depărtăm de la ea chiar dacă pentru aceasta ne-ar amenința moartea mucenicească.
De dragul necontenitei comuniuni cu această Biserică Universală, biruitoare în ceruri, noi nu putem, având în față conștiința noastră să mergem pe urmele celor ce s-au lepădat de credință pe pământ, ci putem doar să ne rugăm pentru luminarea și întoarcerea lor la calea pe care au nesocotit-o – a Adevărului lui Hristos, așa cum se roagă pentru întoarcerea tuturor celor rătăciți Sf. Biserică în Săptămâna Ortodoxiei.”
(http://paterika.net/2016/03/08/cuv-averchie-de-jordanville-%E2%80%A01976-cea-mai-scumpa-pentru-noi-este-anume-sfanta-ortodoxie/)
23 iulie 2017, București
Duminica „Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum”
Dr. Gabriela Naghi
