Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Scrisoare deschisă către părinții aghioriți lavrioți eretici, urmași ai monahilor lavrioți apostați din vremea patriarhului eretic Vekkos

Scrisoare deschisă către părinții aghioriți lavrioți eretici, urmași ai monahilor lavrioți apostați din vremea patriarhului eretic Vekkos

de Gheron Sava, monah lavriot ortodox

 

”Cel care este prigonit, din pricina credinței lor sănătoase, de către cei care se pare că sunt de aceeași credință cu el, va avea o cunună mai mare decât cel care este martirizat de un idolatru.” (Sfântul Iosif, patriarhul Constantinopolului)

 

Mai întâi de toate, noi Îi mulțumim Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne învrednicește să ne mărturisim credința în fața oamenilor și chiar să fim prigoniți și surghiuniți pentru ea. Și de aceea le mulțumim părinților lavrioți (din Mănăstirea Marea Lavră din Sfântul Munte Athos – n.trad.) căci, cu toate că se dovedesc a fi ei înșiși trădători ai lui Hristos și străini față de El, ne fac pe noi, nevrednicii și păcătoșii, să fim mărturisitori, prin prigoana pe care o exercită împotriva noastră.

Mulți vor considera această scrisoare ca una dură și extremă. Și totuși, ea a fost scrisă întru adevăr și cu dragoste, pentru că atunci când boala este în etapa ei finală, atunci bisturiul trebuie să taie până la os, poate că așa se va recăpăta vindecarea dorită. Cu toate că cred că dragii mei părinți lavrioți – în toate celelalte chestiuni – deja au murit în cele referitoare la credință și ”că este mai lesne odgonului să intre prin urechile acului decât să intre un lavriot în Împărăția lui Dumnezeu” (vezi Μarcu 10, 25), totuși, cine știe, și astăzi se mai întâmplă minuni.

Părinții Sfintei Mănăstiri Marea Lavră au depășit orice măsură, luând poziția de prigonitori ai părinților care duc lupta cea bună pentru credința noastră apostolică și moștenită de la Sfinții Părinți și în felul acesta ei au devenit renegați ai Ortodoxiei și trădători ai lui Hristos.

Ei susțin, deja pe față, că patriarhul Bartolomeu este un om ”sfânt”, că noi nu putem să ajungem nici la degetul lui mic, că cel care este împotriva lui și a ceea ce face el, ascultă de satana și este în afara Bisericii și nu se poate mântui!!!

Bieți părinți lavrioți, nu ați citit oare niciodată că ”cel care strică credința printr-o rea învățătură, va fi aruncat ca un spurcat în focul cel nestins alături de cel care îl ascultă?” (Sfântul Ignatie Teoforul, în P.G, volumul 5, coloana 657)

Nu înțelegeți că atentați la tradiția Apostolilor urmând și pomenind pe Bartolomeu Arhondonis, masonul, ereticul și antihristul vrăjmaș al lui Hristos și, prin urmare, vă lepădați de Domnului Însuși? Nefericiților, nu ați citit niciodată în Evanghelie cuvintele Mântuitorului care ne spune: ”Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, iar cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel Ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16)?

Nu ați citit niciodată în viețile sfinților că TOȚI, ABSOLUT TOȚI întrerupeau comuniunea, chiar și cu ereticii încă nejudecați?

Nu cunoașteți că ”cel care vrea să se mântuiască, mai înainte de toate trebuie să păstreze în el credința cea sobornicească, iar cel care nu o va păstra sănătoasă și neîntinată va fi fără îndoială osândit în veacul cel viitor” (Sfântul Athanasie cel Mare)? Nu înțelegeți încotro vă îndreptați și spre ce îi călăuziți și pe cei care vă urmează, adică în iadul lavrioților celor blestemați (afurisiți)?

Oare nu ați fost atenți atunci când citeam sinaxarul celor 26 de Cuvioși Mucenici de la Mănăstirea Zografu, care au fost anunțați de către Cuviosul Gavriil de venirea împăratului eretic filo-unionist, în urma visului în care a văzut-o pe Maica Domnului, care i-a spus următoarele: ”Mergi degrabă la mănăstire, anunță-i pe frați și pe stareț că se apropie vrăjmașii mei și ai Fiului meu. Așadar, cei care sunt slabi cu cugetul, să se ascundă și să aștepte cu răbdare până va trece ispita. Iar cei care își doresc să dobândească acum cununi martirice, să rămână în mănăstire.” Iar acum, când avem cu patriarhul Bartolomeu o situație mai gravă decât cea din timpul patriarhului Vekkos, voi vă alăturați acestui vrăjmaș al Maicii Domnului. Și ați fi vrut să vă urmăm și noi atunci când mi-ați scris să reîncep pomenirea ”cinstitului nume al Preafericitului Patriarh” care luptă atât de mult pentru credința noastră ortodoxă!!!

Și acum îndrăzniți să îl prigoniți pe Gheron Evstratie ieromonahul, la măsura căruia cu adevărat nu puteți să ajungeți nici până la degetul lui mic, pentru că a îndrăznit și a mărturisit adevărul, întrerupând pomenirea  antihristului Bartolomeu? Voi îl prigoniți și îl alungați din mănăstire, după 50 de ani de slujire neîntreruptă și neobosită și de viață fără cusur, în situația în care există oameni în mănăstire care fac de rușine Evanghelia prin viața lor? (Pune, Doamne, strajă gurii mele!)

Urmându-i pe Sfinții Părinți, Gheron Evstratie a întrerupt pomenirea pentru că ”tot cel care vorbește împotriva celor poruncite, chiar dacă ar face ceva de valoare sau ar posti sau ar trăi în chip neprihănit sau ar face minuni sau ar profeți, să îți fie ție ca un lup în piele de oaie care vrea cu ură nimicirea oilor.” (Sfântul Ignatie Teoforul, în P.G., volumul 5, coloana 912). Însă voi vă preferați locurile voastre, mulțumindu-vă cu capul vostru, Bartolomeu Arhondonis, nu cu Hristos, câștigându-vă un loc în iad cu ceilalți eretici și cu prietenii voștri, monahii lavrioți apostați cei blestemați, din vremea patriarhului Vekkos.

Voi ne prigoniți pe noi toți care urmăm tradițiile și poruncile Sfinților Părinți purtători de Dumnezeu, spunând că noi creăm schismă și că ne scoatem pe noi înșine în afara Bisericii, că nu avem taine valide, astfel voi blasfemiind împotriva Sfântului Duh, numai și numai pentru faptul că am întrerupt comuniunea cu ereticii și nu îi urmăm în căderea ereziei. Noi, turma cea săracă și mică, preferăm să urmăm Sfânta Tradiție cea continuă a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, fiind astfel următori ai Sfinților Părinți.

Praznicele și donațiile evreo-masonilor nu v-au lăsat timp să citiți că: ”Cel care tace la vreme de necredință este vinovat pentru sângele celor care păcătuiesc” (Sfântul Vasile cel Mare, în P.G., volumul 31, coloana 1257) și că: ”Pe cel care se preface că mărturisește credința dreaptă, însă este în comuniune bisericească cu cei cu cuget eretic (cu cei care se împărtășesc și se roagă împreună cu ereticii, așa cum sunt ecumeniștii astăzi), să îl sfătuiești să se țină la distanță de o astfel de obișnuință a comuniunii; iar dacă o va înceta, să îți fie ție ca un frate; dacă însă insistă să discute în contradictoriu (noi nu avem un asemenea obicei), atunci să te îndepărtezi de el (și să îl ajute mila Domnului și să îi dea pocăință)(în Ε.P.Ε. – Ellines Pateres tis Ekklisias, volumul 12, 400, 31).

Vă dovediți a fi potrivnici sfinților, fiindcă nu numai că nu primiți învățăturile Sfinților, însă săvârșiți și cele opuse față de aceștia. Astfel, în vreme ce Sfântul Ioan Gură de Aur ne spună că ”cei care se împărtășesc (se află în comuniune) cu ereticii sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu” (în P.G., volumul 99, coloana 1048), voi însă îl pomeniți pe Bartolomeu, ca unul care cică drept învață cuvântul adevărului. Părinților, să fim serioși, a existat vreodată un om care să rostească atâtea și atâtea blasfemii precum Bartolomeu? În afara faptului că aceste blasfemii sunt cunoscute de toți, eu am depus un memoriu care le cuprinde și în actele mănăstirii Marea Lavră când eram în conducerea acesteia.

Cu toate că Sfântul Simeon Noul Teolog ne dă următoarea poruncă: ”pe nici un cleric a cărui credință, ale cărui cuvinte și fapte nu sunt în acord cu învățăturile Sfinților Părinți să nu îl primim în casa noastră, ci să ne dezgustăm de el și să îl urăm ca pe un demon, chiar dacă ar învia morți și ar face mii de minuni” (în Cuvântul al VI-lea), voi îi primiți pe ereticii ecumeniști ca pe părinții și ierarhii voștri. Așa să fie! Însă să știți că în felul acesta voi vă închinați satanei.

Sfântul Grigorie Palama, care a fost și lavriot, ne spune: ”Cei care sunt ai Bisericii lui Hristos, sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt ai adevărului, nu sunt nici ai Bisericii lui Hristos” (Opere, volumul al II-lea, p. 627), ”căci creștinismul nu se definește prin anumite persoane, ci prin adevăr și exactitatea credinței pe care noi să o urmăm” (ibidem). Voi dezonorați amintirea lui crezând că îl cinstiți, făcând exact cele opuse față de ceea ce el ne învață.

Noi ”ne împărtășim cu cei pe care îi pomenim și îi pomenim pe cei cu care noi ne împărtășim  (Sfântul Dositei, patriarhul Ierusalimului). Căci ”ereticii au naufragiat cu totul în cele referitoare la credință și s-au înecat în gândurile lor, căci comuniunea ereziei i-a surpat cu totul” (Sfântul Teodor Studitul, în P.G. volumul 99, coloana 1116A). Pentru noi ”lipsa exterioară de comuniune ne apără de înstrăinarea interioară”  (Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolisului, Despre relația cu ereticii, Editura Panagopoulos).

Am folosit Canonul al 15-lea al Sinodului I-II Constantinopol din vremea Sfântului Fotie cel Mare și Canonul 31 Apostolic, însă mă îndoiesc că știți măcar că există astfel de canoane. Nu îndrăznesc să vă vorbesc teologic, pentru că singurul lucru pe care știți să îl faceți este să vociferați, să blestemați și să calomniați. Acest lucru l-ați învățat o viață întreagă, în mănăstirea Marea Lavră.

Cele de mai sus le fac cunoscute public, ca să nu poată nimeni să mă acuze de minciună, căci puteți foarte bine să le infirmați. Dacă veți încerca însă să o faceți, vă așteaptă o mare surpriză. Nu o spunem care este, căci atunci încetează a mai fi surpriză.

Știu că spuneți că voi dețineți adevărul și că vă aflați în Biserică și nu sunteți înșelați și că toți ceilalți sunt înșelați în afară de voi. Să știți că vi se potrivesc întru totul cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: ”Devreme ce tu zici: sunt bogat și m-am îmbogățit și de nimic n-am nevoie! Și pentru că nu știi că tu ești cel ticălos și vrednic de plâns și sărac și orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc ca să te îmbogățești și veșminte albe ca să te îmbraci și să nu se dea pe față rușinea goliciunii tale și alifie ca să-ți ungi ochii și să vezi” (Apocalipsă 3, 17-18).

Domnul Hristos știe că mă rog în fiecare zi pentru deșteptarea și pentru întoarcerea voastră la credința noastră ortodoxă. Însă dacă în pofida nădejdii pe care o am, veți urma calea pe care ați ales-o, vă sfătuiesc să vă faceți rost de o donație evreiasco-masonică pentru lărgirea peșterii în care au fost puși cei afurisiți (blestemați), apostații din vremea patriarhului filo-latin Vekkos, pentru că nu cred că peștera vă va încăpea pe voi toți.

Cu mărturisire adevărată și sinceră,

Gheron Sava, monah lavriot ortodox

 

Sursa – https://katanixis.blogspot.ro/2017/08/blog-post_32.html?m=1

 

Comentariul meu:

Gheron Sava îi numește deja eretici pe călugării lavrioți, deși nu au fost condamnați de nici un sinod. Iar el semnează – monah ortodox. Înțelegem că nu este nevoie de o condamnare sinodală pentru ca cineva să poată fi numit eretic. Un om este clar eretic din momentul în care își expune altora noua lui învățătură. Condamnarea sinodală vine să pecetluiască prin condamnare lipsa de pocăință a ereticului.

În ultimele săptămâni, datorită unei lipse de suficientă și aprofundată lectură și înțelegere patristică, au apărut unele idei lipsite de fundament ortodox, care au produs tulburare în rândul românilor ortodocși. Unii preferă o acrivie iconomică; de fapt este o jumătate de măsură, care nu are ce căuta în lupta cu erezia.

Ideea nepatristică în discuție, care se potrivește cu subiectul acestei scrisori aghioritice ortodoxe, este expresia: ”părtășia la erezie”, care nu ar fi – conform unora – ceva condamnabil, ci ceva intermediar între Ortodoxie și erezie.

Care este adevărul teologic? Pe scurt (va urma în curând un studiu complet patristic referitor la această temă) iată cum stau lucrurile:

1) O afirmație precum: ”dacă îi numim pe preoții ecumeniști eretici, când ei sunt numai părtași la erezie, acuzația se răsfrânge și asupra tuturor credincioșilor lor” – este exagerată și lipsită de argumente.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ”lupta noastră este aceasta: nu a omorî pe cei vii, ci a învia pe cei morți.” (conf. Epistolei către Focas, 2, în EPE (Elines Pateres tis Ekklisias – colecția Părinți Greci ai Bisericii) volumul 37, coloana 296 sau Migne 50, 701) Adică trebuie să tragem semnalul de alarmă, nu să adoptăm o atitudine de așteptare interminabilă și păguboasă sufletește. În viața duhovnicească nu există stagnare, nici vreo pauză, ci ori mergi spre Dumnezeu ori te îndepărtezi de El (în cazul de față, părtășia la erezie este deja o stare de contaminare clară, care duce pe nesimțite la moarte sufletească). Și să nu uităm că ”nimic necurat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu.”

2) Afirmația că ”este schismă a spune despre celălalt că este eretic”  nu poate fi acceptată, pentru că, potrivit Canonului 1 al Sfântului Vasile cel Mare, iată cum sunt definite erezia și schisma:

  1. ”în eresuri sunt cei cu totul lepădați și care după credința însăși sunt înstrăinați”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”eretici se numesc aceia care a cărora osebirea (deosebirea) este îndată și de-a dreptul pentru credința cea întru Dumnezeu, adică cei despărțiți cu credința și cu dogmele de către dreptslăvitori”;
  2. ”în schisme sunt cei care pentru oarecare cauze bisericești (administrative – n.n.) și întrebări putincioase de a se vindeca (cu putință de rezolvat – n.n.) s-au trecut între cei despărțiți”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”schismatici se numesc acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică nu pentru dogme de credință, ci pentru oarecare întrebări bisericești lesne de îndreptat.” (conf. Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, ediția a II-a, Editura Credința strămoșească, 2017, p. 692 și p. 694)

Deci îngrădirea de erezie, a spune celuilalt (ecumenistului) că este în erezie nu este schismă (a se vedea și cele afirmate la Sinaxa Națională de la Botoșani, 18 iunie 2017)

3) Afirmația ”una este părtășia la erezie și alta este erezia în sine; cine nu este de acord cu această distincție are duh de schismă” este combătută cu argumentul: în scrierile patristice nu există o stare de mijloc între eretic și ortodox, așa cum, potrivit unui exemplu dat de Gheron Hariton Athonitul, o femeie nu poate fi însărcinată doar pe jumătate: ori este însărcinată, ori nu.

Expresia ”părtășie la erezie” (în sensul că ar fi ceva nevinovat și necondamnabil) ar fi bine să fie înlocuită cu ”complicitate și promovare a ereziei.” Altfel ajungem la un cripto-ecumenism, adică la un compromis cu erezia, care va fi fatal pentru mântuirea noastră.

traducere din limba greacă și comentariu de

pr. Ciprian Staicu