Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

ÎNCOTRO? Împotriva ”părtășiei la erezie”. Partea a doua

Scurtă analiză teologică a câtorva expresii-afirmații din predica de acum câteva duminici a pr. Claudiu Buză, înregistrată audio de unii dintre cei prezenți:

1) Expresia ”părtășia la erezie” a produs nedumeriri în ultima vreme. Afirmația pr. Claudiu: ”dacă îi numim pe preoții ecumeniști eretici, acuzația se răsfrânge și asupra tuturor credincioșilor lor” este exagerată și lipsită de argumente.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ”lupta noastră este aceasta: nu a omorî pe cei vii, ci a învia pe cei morți.” (conf. Epistolei către Focas, 2, în EPE (Elines Pateres tis Ekklisias – colecția Părinți Greci ai Bisericii) volumul 37, coloana 296 sau Migne 50, 701)

Adică noi trebuie să tragem semnalul de alarmă, nu să adoptăm o atitudine de așteptare interminabilă și păguboasă sufletește. În viața duhovnicească nu există stagnare, nici pauză, ci ori mergi spre Dumnezeu ori te îndepărtezi de El (în cazul de față, părtășia la erezie este deja o stare de contaminare clară, care duce pe nesimțite la moarte sufletească).

Arma adevărului este cuvântul; să nu fie unul acuzator, dar să fie trezvitor!

2) Afirmația că ”este schismă a spune despre celălalt că este eretic” nu poate fi acceptată, pentru că, potrivit Canonului 1 al Sfântului Vasile cel Mare, iată cum sunt definite erezia și schisma:
a) ”în eresuri sunt cei cu totul lepădați și care după credința însăși sunt înstrăinați”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”eretici se numesc aceia care a cărora osebirea (deosebirea) este îndată și de-a dreptul pentru credința cea întru Dumnezeu, adică cei despărțiți cu credința și cu dogmele de către dreptslăvitori”;

b) ”în schisme sunt cei care pentru oarecare cauze bisericești (administrative – n.n.) și întrebări putincioase de a se vindeca (cu putință de rezolvat – n.n.) s-au trecut între cei despărțiți”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”schismatici se numesc acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică nu pentru dogme de credință, ci pentru oarecare întrebări bisericești lesne de îndreptat.” (conf. Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, ediția a II-a, Editura Credința strămoșească, 2017, p. 692 și p. 694)

Deci îngrădirea de erezie, a spune celuilalt (ecumenistului) că este în erezie nu este schismă (a se vedea și cele afirmate la Sinaxa Națională de la Botoșani, 18 iunie 2017)

3) Afirmația ”una este părtășia la erezie și alta este erezia în sine; cine nu este de acord cu această distincție are duh de schismă” este combătută cu argumentul: în scrierile patristice nu există, nu este menționată, analizată vreo stare de mijloc între eretic și ortodox, între adevăr și minciună, așa cum, potrivit unui exemplu dat de Gheron Hariton Athonitul, o femeie nu poate fi însărcinată doar pe jumătate: ori este însărcinată, ori nu.

Ar fi bine ca expresia ”părtășie la erezie” (în sensul că ar fi ceva nevinovat și necondamnabil) să fie înlocuită cu ”complicitate și promovare a ereziei.”
Cât de complici sunt unii și cât de naivi sunt alții rămâne la mila lui Dumnezeu, să îi și să ne lumineze pe toți.

Cu toții putem greși. Chiar greșim. Și uneori nici nu ne dăm seama, ba poate chiar credem că suntem pe drumul cel bun. Însă adevărul trebuie spus curat, simplu, întreg. Adevărul este Hristos.

Dacă eu voi spune ceva neortodox, VĂ ROG, cu argumentele necesare, să mă ajutați să mă îndrept, pentru ca nimeni să nu fie tras astfel în vreo înșelare.

 

Cu respect,

pr. Ciprian Staicu

 

Va urma

53 Responses to ÎNCOTRO? Împotriva ”părtășiei la erezie”. Partea a doua

  1. Ce vreți să demonstrați prin această atitudine?! Scoateți expresii din context pentru a demonstra ce?! Că ați rămas SINGUR ORTODOX?! Lupta se duce în altă parte părinte Ciprian! V-am spus sfinției voastre și altora care au această atitudine radicală, numită greșit patristică, să aveți răbdare până la Sinaxa din septembrie, unde se va discuta această problemă. Ce faceți acum?! Aruncați cu pietre în proprii frați! Chiar nu înțeleg unde vreți să ajungeți?!?!

    • admin2 says:

      Poate voiați să spuneți aici, așa cum mi-ați spus la telefon acum vreo 10 zile – timp suficient de cugetat, că ceea ce ați spus atunci în predică – aceste expresii și altele – au fost pripite, neexplicate sau neexprimate suficient de bine. Asta era de așteptat. Și încă mai este vreme.
      Nu sunt singur ortodox, nici măcar cu litere minuscule (cred însă că întruchiparea acestei expresii chiar a fost cel care a spus-o: părintele Arsenie Papacioc), însă cât de ”radicală” este această poziție a fiecăruia vom vedea, după roadele ei. Că v-ați făcut prieteni ” orthodox media” nu are nici o însemnătate soteriologică sau teologică.
      Vreți sinceritate? Puneți pe site-ul sfinției voastre vestita convorbire telefonică cu un anumit auto-intitulat teolog (cu master la Iași în ecumenism), convorbire care a provocat toată acea predică și discuțiile care au urmat. Ne tot ascundem după deget, vrând să luptăm cu panerezia?
      Nu arunc cu pietre, ci prezint afirmații și argumente. Deja lucrurile sunt clare și vor fi și mai clare în urma studiului patristic de zeci de pagini pregătit de athoniți pe această temă. Eu vorbesc DUPĂ ce m-am consultat cu părinții athoniți, cu părinți români, iar unicul scop este păstrarea curată a luptei noastre.
      Iar site-ul acesta nu este loc de basculat întrebări retorice și acuzații cu cuvinte grele.
      Aveți ceva de spus de la Sfinții Părinți? Spuneți-o cu tărie. Dacă e greșit ce am scris eu, dovediți și mă voi strădui a mă îndrepta. Acolo scrie clar că disponibilitatea mea spre acceptarea adevărului este cât pot eu de mare.
      Nu voi accepta ca să fim doar ”toți grămadă”, uitând că ne-am unit în lupta cu minciuna, nu pentru a ne uni în compromis.
      Pr. Ciprian

    • admin2 says:

      Și eu am vrut să aștept până la sinaxă, însă jocurile de culise ce se pregătesc, precum și faptul că insistent încercați să îi determinați pe ceilalți părinți să vă accepte ideile, m-au determinat să iau atitudine. Până la sinaxă TOTUL va fi foarte clar: patristic, teologic, canonic. Ea doar VA LUA ACT de adevărul care a ieșit la iveală.
      Oare sunt adevărate ”zvonurile” că pregătește ”ocrotitorul” sfinției voastre un Regulament al Sinaxei, care să cuprindă, pe lângă lucrurile bune (principii, căi de acțiune etc), inclusiv pedepse pentru părinții ”care nu se supun”, iar, CULMEA, sinaxa să fie condusă apoi de un mirean??? Un asemenea regulament ar fi doar începutul unei adevărate schisme în BOR – să nu fie – căci după regulament apare și conducătorul, apoi și vreun mini-sinod și ne ducem de râpă. Refuz așa ceva!
      Luptând contra adunării cretane ajungem să conlucrăm după principiile ei???
      Oare de ce se insistă ca părintele Sava să nu vină? Pentru că este de o ”acrivie exagerată”, ca să vă citez?
      Bine ar prinde niște răspunsuri clare la aceste întrebări. Iar dacă temerea mea este nejustificată, lasă să pierd eu, dar să câștige în unitate lupta cu erezia ecumenistă.
      Așadar, câțiva norișori negri se abat asupra noastră. Dar, dacă am îndurat caterisiri pe nedrept, ”bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război” (dar nu între noi).
      Pr. Ciprian

    • Adrian says:

      Legat de „părtăşia la erezie” … românul are o vorbă … „spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti” !!!

  2. Claudiu says:

    Parinte Ciprian! Am dori ca Pr Sava sa-si revizuiasca pozitia referitor la afirmatia cu ( taine valide, invalide sau inexistente ) ..asa ceva nu exista ..asta e o minciuna , niste cuvinte atribuite Sf Nicodim Aghioritul pe care el nu le a zis..ar fi pacat de marturisirea Sfintiei Sale..el initial la inceput a vrut sa spuna lucrurilor pe nume, dar probabil cand a vazut ce situatie dezastruoasa e la noi in Romania, a lasat o mai moale..sa spunem CLAR si RASPICAT…ERETICII si cei in comuniune cu ei, NU au Har..e apostazie fratilor…bate razboiul la usa, imediat vor retrage banii cash, imediat ne vor cipui , iar voi afirmati sus si cu tarie ca ereticii cretani si cei ce inca ii pomenesc, mai au Har..Parinte Ciprian, ma bucur ca ati luat o asemenea atitudine si fata de Pr Claudiu Buza…interesant e ca cei mai mari aparatori ai Harului la pomenitori sunt tocmai cei ce au intrerupt pomenirea …schizofrenie..iertare daca am suparat cu ceva..Doamne ajuta!

    • admin2 says:

      Așteptăm studiul athonit despre erezie. Să ne lămurim cu toții, pe baze patristice. În două săptămâni cred că va fi și tradus. Nu eu mă ocup de asta.
      Eu nu vreau să fiu împotriva nimănui decât a minciunii.
      Pr. Ciprian

    • admin2 says:

      Noi ne străduim să ne retezăm propriile păreri și să dăm mereu cuvântul Sfinților Părinți, ucenicind întru acest cuvânt, după putere și luminare de sus.

  3. ayeaye says:

    Si inca ceva in pidalionul de la 1844 expresia invalide nu exista dar explicatia exista in canonul 66 Cartagina cu osandirea celor ce nu renunta la erezie:
    Pidalion 1844 pag. 502- 504, Cartagina CANONUL 66, 61Care celor ce rămân în eres, mare muncă a osândirii le agonisesc. Ca ceea ce le-ar fi lor mai luminătoare de a urma întru adevăr către viaţa cea veşnică, aceasta să li se facă în rătăcire mai întunecată şi mai de osândă…sfinţeniile Treimii( 345 Sfinţeniile Treimii numeşte aici canonul pe toate cele 7 Taine.), adică pre curatele Taine, de care atârnă toată nădejdea şi mântuirea sufletului. Şi celor ce rămân în eres, acestea li se fac întuneric şi osândă mai multă, iar dreptslăvitorilor, lumină şi viaţă veşnică.

  4. M. says:

    Doamne ajută să se lămurească lucrurile cu acest studiu şi să fie pace.. Deşi nu am nici o competenţă în a interveni într-o discuţie care mă depăşeşte, pentru că găsesc argumente şi pro şi contra ambelor poziţii pornind de la Sfinţii Părinţi, de aceea e foarte important să ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne lumineze pe toţi să luăm hotărâri după voia lui Dumnezeu, mai ales într-o chestiune atât de importantă…totuşi îndrăznesc să las un comentariu aici:
    1) este foarte posibil să cităm din Sfinţii Părinţi şi să nu fim în duhul lor – dacă aţi şti câţi astfel de oameni există cu probleme psihologice grave, deci da, e important cum interpretăm, după mintea noastră plină de patimă (mintea strâmbă toate le strâmbă) sau în duhul Părinţilor, pentru că de cele mai multe ori facem selecţia citatelor care ne convin şi ne susţin punctul de vedere, aşa funcţionează mintea umană.. şi diavolul a citat din Sf. Scriptură când a avut loc ispitirea.. diavolul însuşi e mare teolog… aşa că să sperăm că în acest studiu vom vedea ce au făcut concret Sfinţi Părinţi în situaţii similare, nu doar ce au spus…penticostalii nu interpretează în duh, ci în literă cu iertare… pentru că dumnezeul tuturor protestanţilor este Biblia, au limitat pe Dumnezeu la Biblie.. mai exact la propria lor interpretare a Bibliei… De aceea e important nu doar să luăm citate din Sf. Părinţi, ci să avem grijă cum le interpretăm, ce semnificaţie le dăm, ca semnificaţia să fie în duhul Sfinţilor Părinţi (evident, nu reinterpretare, Sfintii Parinti sunt la fel de actuali azi)… Altfel, compilaţie de citate putem face toţi şi să scoată fiecare ce voieşte… Vă garantez că există argumente şi pro şi contra ambelor poziţii pornind de la Sfinţii Părinţi;
    2) eu văd că problema aceasta trebuie tratată şi din alt punct de vedere – Biserica e spital, învăţătura şi aplicarea învăţăturii sunt tratamentul, doar că acest tratament poate avea uşoare variaţii în funcţie de cum îl tolerează fiecare – dacă unui om care nu e atât de bolnav îi dau o doză mai mare de tratament s-ar putea ca, în loc să îl ajut, mai tare să îl îmbolnăvesc… deci e important de stabilit doza pentru fiecare în parte.. dacă altuia care e mai bolnav îi dau o doză mai mică de tratament, din nou îl las în boală… deci un discurs radical pe unul îl zideşte şi pe altul îl sminteşte şi invers, un discurs prea blând poate să aibă un efect foarte bun la o persoană şi la alta nu (trebuie să avem flexibilitatea să ţinem cont de variaţiile psihologice şi să nu ne apucăm să generalizăm, cu tot respectul, pentru că Dumnezeu ne-a făcut cu aceste variaţii)
    3) în mod clar lucrurile trebuie lămurite din punct de vedere teologic, dar eu văd aici mai degrabă că e un conflict între dumneavoastră şi pr. Claudiu legat de cum e cel mai bine să fie abordaţi cei care nu au întrerupt pomenirea (eretici nu as vrea să îi numesc, că numai Dumnezeu ştie după cum bine aţi zis, dacă am interpretat corect, însă unii mai aşteaptă pur şi simplu din prea mare experienţă de viaţă şi din dorinţa de a nu greşi, chiar dacă se exprimă public în privinţa a ce s-a întâmplat în Creta). Iar unii spun în privinţa a cum e bine sa ii abordăm – să le spunem că sunt în erezie că e mai eficient (pr. Ciprian), iar alţii spun – nu aşa, că îi pierdem (pr. Claudiu)…. În funcţie de persoanele cu care vorbim, în mod clar, ambele pot fi adevărate… deci e nevoie de discernământ şi de nuanţe…
    4) eu am citit o carte de Larchet, despre eclesiologie, şi sper să îmi fac timp să o conspectez şi să v-o trimit, părinte Ciprian, să mă puteţi lămuri în unele aspecte dacă informaţiile de acolo sunt corecte – dar dacă informaţiile din Sf. Părinţi sunt corecte în acea carte, concluzia e că în anumite chestiuni am ajunge să îi facem eretici chiar pe Sf. Părinţi, pentru că nu prea au aplicat acrivia în orice situaţie… şi vorbim de sfinţi mari, ca Sf. Vasile cel Mare care au acceptat ca unii cu învăţătură eretică să fie primiţi fără botez (după ce în sinod s-a hotărât aşa).. şi concluzia lui Larchet şi a altora pe care el i-a citit ar fi că au aplicat acrivia sau iconomia în funcţie de starea oamenilor pentru care făceau asta… în funcţie de ce i-ar fi apropiat sau i-ar fi îndepărtat mai mult de Biserică..
    5) dacă informaţiile din Larchet sunt corecte – nu e de competenţa mea a spune aceasta, de aceea vreau să le verificaţi – nu ne mai rămâne altceva decât să vedem care sunt cele mai potrivite arme de luptă în situaţia în care ne aflăm noi, aici, în România şi să ţinem cont de oamenii şi de realitatea în care trăim, iar armele să fie cele mai potrivite acestui context – bineînţeles, nu în cedarea în ce priveşte dogmele, ci în prezentarea informaţiilor către ei.
    Iertare…

    • admin2 says:

      Foarte bine ați spus: este nevoie de aplicarea potrivită a tratamentului. Însă să nu uităm că înainte de a da un tratament este neapărat nevoie să fie diagnosticată corect boala. Aici este toată discuția: să nu îi zicem cancerului guturai.

      • Iulia says:

        Întrebarea care se pune este: dacă și doctorul din acel spital este el însuși bolnav de acea boală (erezia) pe care nu o poate vindeca la el însuși, mai avem speranță că o poate vindeca la cei pe care îi tratează (păstorește)?

  5. Mihai says:

    Nu știu dar mă uit așa cu uimire, dar de fapt nici nu ar trebui sa mai mire, am discutat cu diverse persoane care se duc duminică de duminică la biserică, care țin toate posturile, ei bine când le spui despre apostazia din zilele noastre care a luat o amploare nemaiîntâlnită, de cipuri, de nenorocirile care vin, despre profetii ale SF Părinții, și de faptul că la sinodul tâlhăresc cretan sau adoptat sinodal ceea ce știm că sa adoptat, efectiv te privesc că pe un ciudat, o sa dau numai 2 exemple: o doamna care ține toate posturile merge la mănăstiri, locul ei de munca tapetat cu Icoane, când i-am zis și am discutat despre ecumenism s.a asemeni nenorociri, ei bine mă întrebat din ce secta fac parte, celălalt exemplu este un coleg de serviciu care este dascăl la o Biserica de spital, a fost prin pelerinaje la Ierusalim, am înțeles că are pașaport biometric, când am discutat cu el ce am menționat mai sus, mi-a zis scurt și la obiect că el nu face ascultare de nimeni, decât de ,, ierarhia” b.o.r, căci este autorizata.
    Ei bine aceasta este realitatea crunta din teren, degeaba le explici la multi cum sta treaba, la predici nu se vorbește absolut nimic despre vremurile în care trăim, de cipuri s.a nu mai vorbim, acum sub paravanul acesta de a atrage pe cât mai mulți la biserică de organizează festivaluri și carnavaluri (a se vedea cazul Nifon de la Târgoviște și i.t.o ce va avea loc peste aproximativ 1 săptămână la Iași), iar treaba cu ,, iconomia” trebuie mare atenție că se crează ft mare confuzie în privința acesteia, cu atît mai mult că ierarhia din b.o.r prezenta in Creta a semnat în unanimitate ceea ce știm cu toți că a semnat și care acum ne îmbrobodești că au făcut și au dres și uimitor unde sa ajuns, adică cel care ține dreapta Credință sa fie catalogat ,,schismatic”, extremist, fundamentalist, antisemit s.a.m.d

    • admin2 says:

      Frate Mihai, duhul ecumeniștilor este unul… rock and roll (apropo de … Iași). Asta trebuie spus, simplu, fraților noștri.
      Duhul ortodox este cel cu Doamne miluiește. Sau măcar – Doamne, nu ne lăsa.
      Noi ne facem datoria, iar desăvârșirea lucrării Îi aparține Atotputernicului Dumnezeu!
      Nu noi facem ceva, ci Dumnezeu lucrează binele. Noi suntem doar slugi netrebnice, care nici datoria nu o împlinim cum se cuvine, suntem cu fruntea în țărână. dar Dumnezeu ne iubește!
      Cu respect, pr. Ciprian.

      • admin2 says:

        Ceva din Athos:
        ”Nici moartea, nici foamea, nici pierderea banilor, nici nimic altceva nu poate să vatăme pe cel care trăiește virtuos, nici nu poate nimic să îl lipsească de bucuria și de mulțumirea interioară.”

        • ovidiu says:

          Vorbe fara nicio acoperire , MAI ALES DUPA COMUNICAT!

          • admin2 says:

            Nu am priceput exact despre comunicatul cui e vorba…

          • admin2 says:

            Un articol foarte bun apărut pe site-ul pr. Claudiu:
            https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/08/24/condamnarea-ereticilor/
            O scurtă idee drept comentariu:
            Nu cred că trebuie acuzat un popor întreg, dar trebuie spus unui popor întreg care este exact pericolul și că singura soluție salvatoare este să se țină departe de erezie, oricare ar fi aceasta. Eu nu sunt promotorul condamnării poporului – ar fi culmea, că doar este vorba de poporul nostru iubit de Hristos, ci al misiunii intense în popor, ca să nu piară din pricina neștiinței. Iar când ne alungă dintr-o cetate, mergem în alta și Hristos ne-a promis că nu se vor termina cetățile până va veni iar Fiul Omului. (pr. Ciprian)

  6. M. says:

    Nu cred că problema ar fi de diagnostic, pentru că vorbim în mod evident de cancer şi nu de guturai.. Şi sunt destul de sigură că în această privinţă sunt de acord toţi cei care au întrerupt pomenirea: de ce să reacţionezi atât de vehement dacă e doar un guturai? Intuiţia îmi spune că inclusiv pr. Claudiu tot cancer îl consideră… Dar poate va clarifica chiar părintele…

    Însă problema e că există mai multe situaţii posibile (mă refer la cei care nu au întrerupt pomenirea):
    – cei care sunt vădit ecumenişti, cu tot ce presupune asta… – aici vorbim de cancer grav, în stare foarte gravă
    – cei care sunt împotriva ecumenismului dar nu consideră că întreruperea pomenirii e o soluţie şi aici sunt diferite cauze şi cred că trebuie identificate acestea şi poate aplicate proceduri în funcţie de cauză, pentru că această credinţă a lor e doar un rezultat al unor cauze… – aici depinde foarte mult de cauză
    – cei care sunt împotriva ecumenismului şi consideră că e bine să întrerupi pomenirea, poate chiar aprobă public pe cei care au făcut acest lucru, dar din diferite motive nu au făcut-o încă…sunt cazuri când dacă aplicăm un tratament mult prea dur unui astfel de om, să îi distrugem şi celulele sănătoase pe care le are.. poate că un astfel de om nu are nevoie de a fi făcut eretic, ci doar să fie încurajat să ia decizia cea bună (sigur, depinde, din nou, de la persoană la persoană, zic.. poate mă corectaţi dacă greşesc)

    Totuşi, mă întreb eu, nu ştiu dacă gândesc bine, dar mă veţi corecta dacă greşesc – din experienţa mea, eu am văzut că a pune etichete unor persoane (eretic, ecumenist, canceros etc.) nu le ajută foarte tare în contextul în care suntem noi, în România de acum. Se vor apăra şi vor reacţiona şi se vor supăra şi nici nu vor încerca să înţeleagă mesajul. Le vom pierde din start. Nu îmi permit să le acuz, că cel mai probabil aş face la fel într-o situaţie similară. Chiar am făcut aşa de multe ori. Şi atunci, oare nu ar fi mai bine să ne concentrăm discursul şi energia pe criticarea faptelor persoanelor şi nu pe punerea de etichete acelor persoane? În loc să mă apuc să îi spun: „ereticule şi ecumenistule, cancerosule”, nu mai bine îi explic că nu face bine ce face? Fără să îl acuz a fi în vreun fel… Judecata aceasta să o las în seama lui Dumnezeu. Al meu este a incrimina faptele care mă afectează pe mine şi dreapta credinţă, nu persoanele… Noi trebuie să judecăm păcatul, nu pe păcătos…

    Uneori nici a pune un diagnostic prea dur poate să nu ajute persoana, eu am auzit de oameni care au murit de frică din cauza unor diagnostice dure puse şi greşit pe deasupra.. Şi atunci nu mai bine tratăm simptomele punctual pentru cei care nu suportă un diagnostic? Să convingem omul să facă ce îi e de folos?

    Din ceea ce văd, trăim vremuri de apostolat, nu de apărare…

    Propunerea mea ar fi să facă cineva competent un studiu de ce e important să păstrăm credinţa aşa cum ne-a fost lăsată, că de la abateri aparent mici de credinţă s-a ajuns la probleme grave… Şi cum ne afectează pe noi, credincioşii de rând abaterile de la credinţă, în primul rând asta… Ca oamenii să înţeleagă mai bine pentru ce să lupte.. Să le dăm motive să lupte.. Ei nu mai înţeleg acest aspect esenţial…

    Că dacă într-un tratament îl las pe doctor să adauge chiar şi o picătură de otravă deja rezultatul e imprevizibil pentru vindecarea mea, ca om de rând.

    Şi cât mai multe exemple, un limbaj cât mai accesibil… Că altfel, oamenii de azi sunt foarte sensibili şi e important să ţinem cont de sensibilitatea lor.

    • admin2 says:

      Aveți perfectă dreptate. Normal că abordarea nu va fi în nici un caz: băi, ereticule !
      Eu aș începe așa, în discuția cu un om: ”ați aflat ce s-a întâmplat în ultima vreme în Ortodoxie? Sunt atâtea știri care circulă, dar oare ceea ce ține de mântuire noi știm? Uitați, am aflat că acum un an a avut loc un eveniment foarte mediatizat, numit Sinodul din Creta. Ați citit ceva despre acest subiect? Rezultatele acestui sinod au fost contestate de mai mult de jumătate dintre ortodocși, care nici nu au fost reprezentați acolo (precum bulgarii, rușii, sirienii și georgienii), însă reprezentanții României s-au comportat într-o manieră care nu este folositoare la mântuire, semnând și parafând erezia ecumenistă, numită de Sfinți ca fiind cel mai mare pericol al mântuirii, o lepădare de Hristos. Ați auzit în biserică să se spună ceva despre lucrurile acestea? Haideți, avem atâtea posibilități de a ne informa, să nu ne lăsăm amăgiți de oricine, chiar dacă se folosește de căile oficiale. Avem minte, discernământ, să le folosim, trebuie să ne pese de mântuirea noastră. Eu nu vreau să vă conving de nimic, mi-aș dori să ne mântuim cu toții. Dar există o condiție de bază: DREAPTA CREDINȚĂ. Să o cunoaștem, să o mărturisim, să o apărăm.”
      Și așa însăilăm o discuție, la urmă poate îi dau o broșură, să nu fie totul de-a gata, că atunci sună a prozelitism în mintea lui. Îi pun în minte câteva întrebări și îl las să caute răspunsul.
      Concluzia, însă, va fi foarte clară.

      ”Erezia aceasta ecumenistă este extrem de periculoasă, nu putem să ne facem că nu o vedem. Ea otrăvește Biserica dinlăuntru. Cei care o acceptă cad în erezie, ori erezia nu este un păcat simplu, ci aduce cu sine moarte sufletească.”

      Acesta ar fi un model de dialog, desigur el poate fi adaptat la situație.
      Și cu asta, după ce am diagnosticat boala ca fiind cancer și i-am ridicat câteva semne de întrebare, îl trimit întru și cu mila lui Dumnezeu, să îl lumineze, dacă vrea.
      Referitor la noi, păstorii, trebuie să fim clari pe poziție; nu poate un chirurg în ceasul operației să caute prin manual ce trebuie să facă (nici măcar nu are voie să dea pagina cu mâna înmănușată, că se contaminează cu microbi). Aici este toată discuția.
      Nădăjduiesc că v-am fost de folos și mulțumesc de mesaj.
      Cu respect, pr. Ciprian.

  7. ”orice pomenire a unui patriarh eretic înseamnă auto-excluderea din Biserica Sobornicească și din comuniunea cu ea.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus, pag.184).

  8. Adina says:

    Of, cat de simplu era pentru toata lumea daca episcopii i-ar fi lasat in pace pe preotii care nu mai pomeneau… Ca nu ar fi plecat nicaieri cu bisericile si credinciosii din ele, nici nu se facea atata tam tam…
    Chiar i-as fi apreciat nespus pe acesti episcopi daca i-ar fi lasat in pace pe acesti preoti. Cei care aveau probleme de constiinta se duceau la cei nepomenitori, pe cei pe care nu-i interesa se duceau in continuare in bisericile in care se pomenea, iar toata lumea era in biserica stramoseasca si gata… poate sunt eu prea idealista.. dar tot nu am inteles reactia violenta a acestor episcopi. Sunt sigura ca se gaseau formule de a-i lasa si pe preotii nepomenitori in bisericile in care erau. Cred ca era suficient daca spunea patriarhia asa: vreti sa nu mai pomeniti,!? ok, va lasam, dar nu va mai dam salariul. Sau ceva de genul asta, dar in alta forma. Cei care au intrerupt deja pomenirea ar fi spus: ok, luati-mi salariul…iar preotii care s-au facut preoti doar pentru bani nu renuntatu nici la pomenire si nici la salariu si nu exista riscul unei raspandiri excesive a nepomenirii. Adica sunt sigura ca se gaseau formule…

    • admin2 says:

      Fain spus…
      Să revenim însă la realitatea crudă a secolului XXI:
      Suntem la o jumătate de veac de la Fenomenul Pitești. Acum trăim un MARE Pitești.
      Satana vrea sufletele noastre și urăște Liturghia ortodoxă, singura care coboară Cerul în Potir și în inimi.
      Noi toți – episcopi, preoți, monahi, monahii, credincioși – TOȚI ortodocșii suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, iar El este Capul.
      În Creta au tăiat Capul – după model papistaș – iar Trupul l-au aruncat într-o cloacă de otravă numită ecumenism.
      Noi ce facem?
      Ne ținem de Cap (chiar dacă dăm dureri de cap unora), adică de Hristos și ieșim din cloacă pentru a nu fi otrăviți. Atât.
      Chiar și fără salariu, dacă facem cele de mai sus, mare plată vom avea în ceruri, adică MÂNTUIREA (cu mila Domnului, desigur, nu pentru vreo vrednicie a noastră)!
      Cu respect, pr. Ciprian

  9. M. says:

    Mulțumesc de răspunsuri. Constat din comentariile la acest subiect între dumneavoastră și părintele Claudiu că există de fapt două subiecte distincte:

    1) – modul de exprimare al părintelui Claudiu din predică care a stârnit proteste de la unele persoane – nu de la toate… și înțeleg că e important ca din punct de vedere teologic să se lămurească acest subiect, ca să fie limpede pentru toată lumea… problema totuși se pune dacă îi numim sau nu eretici pe cei care nu au întrerupt pomenirea ierarhilor aprobatori de Creta… că asta are consecințe concrete asupra raportării la ei… și după cum ați văzut problema e delicată tare…lucrurile nu-s chiar albe și negre, că vorbim de persoane, nu de faptele persoanelor, chiar dvs ați ezitat să vă pronunțați și pe drept în legătură cu anumite persoane

    2) – chestiunea practică de la care a pornit acel discurs al pr. Claudiu așa cum l-am înțeles eu din predică, fiind acolo, anume exagerările de comportament ale unor persoane care, din dorința de a fi mai catolice decât papa (iertați-mi expresia) au început să numească pe toată lumea care nu a întrerupt pomenirea, fără nici un fel de discernământ și fără nici un pic de dreaptă socoteală, doar încercând să își justifice patimile, eretici… având comportamente care numai în duh creștin nu au fost.. aceste persoane sunt cât se poate de reale și cu siguranță că prin acest comportament fac foarte mult rău acestei lucrări… de acord că nici o așteptare la nesfârșit nu e utilă… totuși, trebuie să țineți cont de această boală care e între noi și care este foarte gravă, producătoare de schismă și de comportamente aberante din punct de vedere psihologic – nu e de glumit cu ea: aș fi curioasă să vedem cum ați reuși să struniți un grup de câteva zeci de protestatari care prin comportamentul lor total aberant și insistent fac rău lucrării și se izolează de toți (nu spun că așa s-a întâmplat cu un anumit grup, că nu am de unde să știu, dar la o decizie radicală la primul punct, riscul activării acestei boli grave între noi e mare – ideal ar fi să se găsească o soluție să împace ambele tabere, însă e nevoie de rugăciune și de disponibilitate de îndreptare de ambele părți)… – această chestiune rămâne nerezolvată dacă nu se ia foarte serios în discuție, consecințele ei fiind foarte grave.

    Trebuie ținut cont că ortodoxia e în primul rând trăire și că părinții au aplicat tratament nu doar ereticilor, că toți suntem bolnavi, ci și nouă celorlalți. Deci trebuie găsit tratament și pentru noi, nu doar pentru cei pe care îi judecăm. Cu siguranță totul în duhul părinților să fie…

    • admin2 says:

      Eu până acum nu am întâlnit printre cei care au folosit acrivia vreo atitudine de tip patologic protestatară, ci doar oameni cu mintea la cap, care citesc uneori mai mult ca noi, preoții, care sunt gata de consfătuire oricând, dar nu sunt dispuși la nici un compromis. Ceea ce este ortodox, nu este deloc derapant sau extremist.
      Eu, personal, de câte ori am întâlnit persoane cu tulburări mistice, ca să le spun așa, m-am ferit să intru în jocul lor, înțelegând că acolo este vorba de boală, deci de terapie, nu de colaborare și împreună-lucrare conștientă.
      Pr. Ciprian

  10. h says:

    oriunde te uiti vezi numai certuri, dezbinari, tulburare … privind de la distanta situatia nu gasesti nicio luminita, niciun strop de liniste… unde esti, Doamne? esti aici, cu noi?

    • admin2 says:

      Așa este în vreme de războaie și prigoană: zboară multe gloanțe pe la urechi.
      Dacă discuțiile teologice au ajuns ”certuri” înseamnă că Sinoadele Ecumenice nu au fost decât niște certuri de luni sau ani de zile. Însă a fost exact invers, așa că și această frământare de acum va aduce roadele ei bune, cu mila lui Dumnezeu.

      • h says:

        iertati, dar cred ca asemanarea acestor certuri/discutii/vorbe/ cu Sinoadele Ecumenice este … exagerata. daca ne vedem deja asemenea Sfintilor Parinti de la Sinoade nu-i a buna…

        • admin2 says:

          Domnule H,
          O scurtă incursiune istorică la Sinodul I Ecumenic: pentru că Arie propovăduia în esență că ”a fost un timp când Fiul nu era”, adică Fiul nu este veșnic, deci nu este Dumnezeu, asta era erezia lui, Sfinții Părinți s-au adunat în Sinod și au încercat să găsească un cuvânt, o expresie care să arate ortodox relația veșnică dintre Tatăl și Fiul. Discuțiile au durat luni de zile. Sfântul Athanasie cel Mare a propus formula ”omousios” (deoființă, de aceeași ființă). La un moment dat Eusebiu de Nicomidia a propus o varianta – omiusios, adică asemănător după ființă. Au fost și alți termeni, neacceptați atât de ortodocși, cât și de arieni. În final sinodul a acceptat formula ”omousios”.
          La Sinodul IV Ecumenic s-a discutat despre relația dintre cele două firi ale lui Hristos, dacă sunt unite într-o singură Persoană (a Cuvântului, Logosului veșnic dumnezeiesc) sau sunt două – una dumnezeiască și alta omenească. Iar Sinodul a hotărât că cele două firi sunt unite într-o singură Persoană, iar MODUL acestei uniri este: în mod neîmpărțit, nedespărțit, neamestecat și neschimbat.
          Deci teologia funcționează pe cuvinte din Cuvânt, cuvinte inspirate, cuvinte pline de Adevăr, izvorâte din Adevăr, mărturii și revelații ale Adevărului Însuși.
          Deci ideea dvs despre exagerare este … exagerată.
          Cu respect, pr. Ciprian (dacă mai doriți postarea unui alt mesaj, vă rog puneți și un nume, căci suntem persoane, nu litere)

  11. Apa trece, pietrele rămân. says:

    Mă doare sufletul tot citind.

    Dacă adopt poziția părintelui Ciprian, atunci trebuie sa-i numesc eretici pe multi dintre apropiații mei care merg la slujbe la care se pomenește ierarhul. E dureros. Nu pot pur și simplu, desi mă rog sa adopte și ei decizie corectă și sa mă urmeze.

    Dacă adopt poziția părintelui Claudiu, observ ca părintele Ciprian procedează corect când spune ca boala e boala și trebuie diagnosticată corect.

    Consider ca e nevoie și de un parinte precum părintele Ciprian, care sa-I spună pe nume fiecărei boli, și de un parinte precum părintele Claudiu, care sa-l ajute pe bolnav sa constientizeze starea de boala din aproape în aproape, fără a-i spune pacientului in mod direct ce boala are. În medicina se folosesc ambele metode.

    Avand temperamente diferite, nu aveti cum sa gânditi la fel.

    Rămâneți așa cum sunteți fiecare, ca așa va sta bine. E loc sub soare pentru amândoi.

    • admin2 says:

      Mă rog să nu lucreze temperamentul, ci conștiința teologică. Nu este o luptă în nume propriu, ci este o strădanie comună de a nu pica în erezie sau în schismă.
      În Occident cel puțin așa se practică: i se spune bolnavului, cu tot respectul, ce boală are, dacă e foarte gravă i se face o prognoză a perioadei rămase de trăit și se iau măsurile care se impun și care sunt posibile pentru a salva ce se mai poate.
      Asta e tot. Cred. Poate mă înșel, iar în acel caz, îmi cer iertare.
      Vă mulțumesc pentru toată dragostea și pentru rugăciuni, doamna profesoară.
      Pr. Ciprian

  12. UmbraDiminetii says:

    @ Apa trece, pietrele raman.

    Redau mai jos o discutie aproximativa de ieri dintre doi credinciosi atenti la subiect:

    „Da, uitati ce nu inteleg eu: ca exista deosebire de opinie este normal cumva; cine are numa’ descoperire de sus ca Sf Siluan? Dar, dupa ce au vb la telefon despre aceste neintelegeri (ca asa este scris mai sus – ca au vb la telefon inainte) de ce nu s-au vazut fata catre fata sau sa corespondeze aplicat pe mail unul cu celalalt pana se dumiresc?

    Si chiar daca nu s-ar fi dumirit cu toate eforturile sfintiilor lor, de ce sa nu fi cerut parerea la alti 2-3 parinti, inclusiv gheron Sava sau oricare altul stiuti de catre ei. Gandesc ca daca ar fi persistat neintelegerea asupra unuia sau altuia dintre subiecte, tot nu trebuia sa vedem noi, pastoritii interesati, disputa asta ci sa se roage sfintiile lor, sa intrebe PE ALTUL din smerenie ca IPS Hierotheos, Par Zisis, Prof Tselenghidis sau alti parinti din tara, neutri. Ce, nu se gaseau traducatori? Mai ales ca Par Ciprian stie greaca.
    De ce fac asa? Nu stiu. Da, Parintele (…) pare mai intempestiv, asa, nerabdator.
    Domnul sa-i lumineze pe ei ca sa ne poata ajuta si pe noi! Daca ei preoti trezvitori care sufera, pedepsiti fiind de ierarhie, se confrunta cu acestea, este si mai greu pt noi.”

    • admin2 says:

      În săptămânile trecute (vreo 4) am discutat la telefon, de mai multe ori, cu părintele Claudiu, când am fost în Athos am întrebat pe părinții din Prodromu, pe părinții din sinaxa athonită (Hariton, Gavriil, Epifanie, Alipie), pe Gheron Sava, ne-am consultat cu câțiva părinți români, am citit în Pidalion, am cercetat operele Sfinților Părinți, grecii s-au apucat de un studiu complet pe această temă, personal am citit câteva săptămâni despre acest subiect – după toate acestea am trimis rezultatele către iubitul meu duhovnic, părintele Claudiu, am mai discutat, însă nici un rezultat. Am zis să așteptăm până la sinaxa din septembrie, însă părintele Claudiu a încercat să convingă pe unii părinți și pe credincioși că toată problema este datorată lipsei mele de dragoste și de unire cu ceilalți părinți ”nepomenitori” (nu îmi place termenul), adică este o ceartă.
      Văzând că se încăpățânează să înțeleagă ambiguitatea și efectele dezastruoase (unii dintre fiii lui duhovnicești au plecat pentru o vreme înapoi la ecumeniști, apoi s-au dus alți părinți la Buzău și lucrurile au revenit în matcă) i-am dat telefon și am cerut respectuos dezlegare să mă spovedesc la altcineva. Nu pot să îmi las mântuirea în seama unui preot care nu vrea să vadă dovezile teologice ale unei greșeli, cu siguranță neintenționată.
      Iar după toate acestea îmi trimite comentarii pe site, probabil cu scopul: ori răspund ceva, spun vreo prostie la un moment dat, mizând pe caracterul meu intempestiv și atunci gata, a picat pr. Ciprian, trageți cu tunul în el (sunt site-uri ortodoxe care de-abia așteaptă…) ori nu postez comentariile și atunci voi fi acuzat de lașitate. Cum zice americanul, era o situație win-win, adică el avea de câștigat, eu pierdeam (cum se face într-o ceartă).
      Așa că eu continui cu argumentele teologice, sunt cel puțin 8-9 părinți români care duc această luptă și care au înțeles caracterul periculos al expresiei ”părtășie la erezie” cu caracter pseudo-nevinovat și nădăjduim să fim uniți cu toți, dar în adevăr.
      Adevărul nu este al meu, ci noi toți trebuie să fim ai Adevărului-Hristos.
      Nu se va face unire adevărată în jurul nostru – ci toți, ierarhi (când vor fi), preoți și credincioși trebuie să avem același centru – HRISTOS.
      Între timp am alt duhovnic, nu am rămas în aer.
      Mi-a spus o doamnă, pe care o respect mult de altfel, că ea face ascultare de duhovnicul ei (pr. Claudiu) orice s-ar întâmpla și ar zice el, că dacă el greșește, ea nu dă seama în fața lui Dumnezeu, ci pentru că a făcut ascultare, chiar și pe linia erorii, nu are nimic de pierdut în veșnicie. La o așa concepție – provenită din ridicarea pe piedestal a duhovnicului – să nu fie – nu ai decât să îți pui mâinile în cap. Înseamnă că am scăpat de ecumeniști și acum facem ascultare orbește, că altă soluție nu avem?
      Situația este critică, avem nevoie de îndrumarea ierarhilor – dar nu îi ridică Dumnezeu încă la luptă? – și așa că ne mai poticnim.
      Un singur lucru mi-aș fi dorit: ceea ce pr. Claudiu a recunoscut la telefon – că a greșit, s-a pripit – să o spună și public, că doar nu suntem infailibili.
      Eu de fiecare dată – și acum – ÎMI CER IERTARE, NU AM VRUT SĂ SMINTESC PE NIMENI.
      Însă lupta este teologică și așa trebuie să continue. Nu avem ce soluții și expresii noi să inventăm, ci totul găsim la Sfinții Părinți: teologie, atitudini, viață, trăire, mărturisire, duh de rugăciune etc.
      Îmi cer iertare și de la părintele Claudiu, nu am vrut să îl mâhnesc sau sau îl mânjesc cu ceva. Am așteptat până când turma a fost expusă fără menajamente pericolului. Toți suntem oameni și trebuie să fim uniți. Însă nu ”toți grămadă”, ci supuși întru Adevărul Ortodoxiei.
      Cu respect și urări de bine și cu metanie de iertare, pr. Ciprian.

      • IRINA says:

        sa nu se bucure dusmanii si mai ales vrajmasul de aceste neintelegeri!

      • IRINA says:

        mi se pare ceva f grav daca v-ati schimbat duhovnicul…

        • admin2 says:

          Fiecare avem libertatea de a ne chivernisi mântuirea sub oblăduirea duhovnicului care considerăm că împreună-lucrează cu noi la ea. Cazul acesta nu trebuie generalizat. Fiecare face cum îl îndeamnă conștiința. Și eu am făcut greșeli ca duhovnic și mă căiesc de ele. Hristos cu mila!

      • cristina says:

        Referitor la ascultarea de duhovnic orice s-ar intampla si ar zice el, o asemenea situatie am intalnit si eu, doar ca acea persoana a afirmat ceva si mai grav si anume ca face ascultare de duhovnicul sau chiar de ar fi sa ajunga in iad!!! Doamne fereste!

  13. Apa trece, pietrele rămân. says:

    De ispite nu e nimeni ferit. Trăim vremurile lui ,, Scapă cine poate „. Eu aștept sa ajung acasă și sa particip la o Sfânta Liturghie la care părintele Claudiu și părintele Ciprian sa slujeasca împreună. Uite-așa, ca sa crape necuratul de ciuda.

    Situatia e gri de multa vreme. Un gri deschis, dar e gri. Exista anateme rostite asupra tuturor cu mult timp în urma. Trebuie sa punem accent pe salvarea prpriu-zisa a sufletelor noastre.. Dumnezeu sa ne ajute sa avem liniștea sufleteasca atât de necesara conlucrare cu Dumnezeu.

    Cel mai mare este cel care iartă primul.

    Eu nu pot sa pun semnul egal intre un creștin care participa la o Sfânta Liturghie ținută de un preot pomenitor și un protestant. Nu pot. Și, pentru ca nu pot, expresia admit expresia ,,,părtas la erezie” mi se pare potrivita pentru sufletul meu.. Așa îmi mențin liniștea sufleteasca. Exista expresii oarecum sinonime pentru astfel de situații : ,,complicitate la erezie” etc.

    Însă cele ce va unesc pe dumneavoastră și pe părintele Claudiu sunt mult mai importante decât cele ce va despart.

    • admin2 says:

      Ultima dată, în 6 august, a refuzat prezența mea alături de sfinția sa. Știți lucrul acesta.
      Sunt dispus oricând a sluji cu el, numai duminica nu pot, fiind acasă. Sau vă așteptăm cu toții la noi, oricând sunteți bineveniți și o farfurie de mâncare se găsește și pentru oaspeții noi.
      Cu drag, pr. Ciprian.

  14. Parascheva says:

    Răspunde-mi Doamne

    Să-mi răspunzi Tu Domnul meu
    Când Te strig şi-s disperat
    Să auzi bine glasul meu
    Când cei rai m-au strâmtorat

    Să Te-nduri, milă să ai
    De necazul ce m-apasă
    Şi departe să nu stai
    Să văd că de mine-Ţi pasă

    M-ai ales Doamne ştiu bine
    Vreau să-mi dai din slava Ta
    Sa fiu bun şi să fac bine
    Ţie să-Ţi dau inima

    Teamă la toţi să le fie
    Că-mi eşti Tată mă iubeşti
    Si-n a Ta Impărăţie
    Vrei sa merg căci mă iubeşti

    Lumina Ta să răsară
    Peste faţa mea Părinte
    Iar iubirea sa nu piara
    Să mă-ncred în cele sfinte

    Tu să Îmi dai bucurie
    Tihnă pace și iubire
    Slava Ta în veci să fie
    Să fiu plin de fericre.

    Amin !

    Câmpia Turzii, 3 august 2017 de Florența Sămărșan

  15. M. says:

    Mă iertați că intervin din nou cu comentariu, dar chiar mă preocupă foarte tare chestiunea și nădăjduiesc că după Sinaxa din septembrie toate lucrurile se vor clarifica. Știu că și pe dumneavoastră și sper că dezbaterea aceasta, deși a încins spiritele de ambele părți, dacă va exista disponibilitate de ambele părți, va aduce clarificări.
    Pe mine, ca simplu credincios, mă interesează mai puțin termeni și catalogări ca eretic, părtaș la erezie ș.cl.
    Ceea ce mă interesează în mod special este cum mă raportez eu la cei dragi ai mei dacă va trebui să îi consider eretici, la părinții care deși nu au întrerupt pomenirea ne susțin în lucrare și ne încurajează. Aceste lucruri au rămas în urma acestei discuții complet neelucidate, or, până la urmă asta este ceea ce contează în urma acestei discuții… Aici ar trebui să aducă această discuție lămuriri, altfel e de pomană… Sau cel puțin pentru mine, care nu o înțeleg și nu îi înțeleg rostul.

    Revin în acest comentariu cu niște citate din Jean-Claude Larchet – Biserica.Trupul lui Hristos, vol. II care dacă nu sunt corecte sau pe care dacă nu le-am interpretat corect, vă rog să mă corectați. Nu am cunoștințe suficiente cât să pretind că aș avea o părere care să conteze, dar cum orice informație poate fi de folos, m-am gândit să o postez totuși. Am stat în dubiu dacă să o fac în acest comentariu, sau să v-o trimit dvs personal, dar poate mai bine public, poate ne lămurim cu toții.
    Cred că este foarte important să ne gândim la unitatea Bisericii (sigur, în adevăr de credință), pentru că orice măsură extremă poate duce la consecințe foarte nedorite.

    Larchet vorbește de iconomie:
    ”Practica iconomiei constă într-o atenuare adusă aplicării unui principiu sau unei reguli (care constituie acribia), cu privire la o persoană sau un grup de persoane, spre folosul spiritual al acestora și spre binele Bisericii.
    Pentru că acest folos spiritual depinde de situația concretă a unor persoane, de nevoile lor spirituale particulare, dar și de situația istorică și sociologică concretă a Bisericii locale și de binele ei particular, iconomia nu poate fi definită aprioric în mod rigid; de aceea ea se deosebește deopotrivă de ”dispensa” din dreptul canonic romano-catolic și de ”jurisprudența” dreptului civil. Iconomia ține în fapt de aprecierea sinodului sau a episcopului unei Biserici locale la un moment dat șl poate varia, pentru că situația persoanelor la care se aplică și a Bisericilor ce o aplică se poate schimba de-a lungul timpului, și tocmai lucrul acesta îl observăm atât în textele canonice de referință, cât și în modalitățile de primire a persoanelor sau comunităților care s-au despărțit de Biserică de-a lungul istoriei.
    Principiul iconomiei, sub acest aspect, al practicii fiecărei Biserici locale, care ține de propria istorie și de propriile decizii sinodale, se află exprimat, de pildă, în acest pasaj din canonul I al Sfântului Vasile cel Mare:
    ”În privința catarilor, despre care s-a vorbit mai înainte și pe care bine i-ați amintit, se cuvine a proceda potrivit obiceiului din fiecare loc, deoarece cei care au luat atunci o hotărâre nu s-au putut pune toți de acord când a fost vorba de Botez ”.
    Puțin mai jos, în același canon, vedem că prin iconomie se ține seama de binele general al Bisericii și al celor pe care ea are datoria de a-i primi în sânul ei (adică, esențial, de mântuirea lor), spunându-se despre ea că are mai mare valoare decât ”purtarea aspră” potrivit acribiei:
    ”[În ceea ce-i privește pe encratiți], întrucât nu s-a primit despre ei nici o lămurire, ar trebui să respingem Botezul lor, și chiar dacă ar fi primit cineva de la ei Botezul, când vin în Biserică totuși să-i rebotezăm. Dar dacă aceasta ar fi o piedică pentru bunul mers al Bisericii Capadociei, ar trebui să ne întoarcem iarăși la tradiție și să urmăm pe Părinții care au orânduit cele de cuviință pentru noi. Căci mă tem ca nu cumva vrând să le facem concesii la primirea Botezului, să nu fie cumva o piedică pentru cei care se mântuiesc, din pricina purtării noastre aspre ”.
    Principiul iconomiei apare limpede de-a lungul canonului 68 al Sinodului din Cartagina(419), pe care nu l-am citat până acum, care prevede să nu se pună nici o piedică unirii cu Biserica (a celor ieșiți dintr-însa), aducând ca argument, pe lângă ”binele vădit al sufletelor fraților noștri”, nevoile, pacea, unitatea și, în general, folosul Bisericii:
    ”Mai apoi s-a hotărât să se trimită scrisori către frații noștri întru episcopat și cu deosebire către Scaunul apostolic, în care șade pomenitul Atanasie, cinstitul nostru frate și împreună slujitor cu noi; fiindcă el știe că Africa are mare nevoie ca pentru pacea și folosul Bisericii și chiar a acelora dintre donatiști care oarecând au fost clerici și care, după ce li s-a îndreptat lor înțelegerea, ar voi să treacă la unitatea sobornicească, să fie primiți păstrându-li-se demnitatea preoțească, potrivit hotărârii și voinței fiecărui episcop sobornicesc care cârmuiește în acel loc Biserica, dacă s-ar vedea că aceasta corespunde păcii creștinilor, după cum este clar că și în vremurile trecute tot așa s-a procedat în privința acestei dezbinări; ceea ce mărturisește prin pildele din multe și aproape toate bisericile Africii, în care a fost odrăslit acest fel de rătăcire; nu pentru ca să se desființeze ce s-a hotărât la sinodul care s-a ținut în părțile cele de peste mare, referitor la chestiunea aceasta, ci pentru ca aceasta să rămână în vigoare în favoarea celor care voiesc astfel să se întoarcă la soborniceasca Biserică, ca să nu se facă nici o vătămare unității din cauza acestora. Iar pe cei prin care este evident că unitatea întregii Biserici în tot chipul se îndeplinește și se ajută spre folosul învederat al sufletelor frățești din toate locurile unde petrec, cele hotărâte la sinodul de peste mare împotriva rangului lor bisericesc să nu-i împiedice pe aceia, de vreme ce nimeni nu este îndepărtat de la mântuire; și anume, cei care au fost hirotoniți la donatiști, dacă ar voi să se întoarcă la credința sobornicească, aceștia nu [spunem] să se primească în rangurile lor, după cum cere sinodul de peste mare, ci mai vârtos să se primească aceștia care aduc folos unității sobornicești a Bisericii”.
    Trebuie să notăm că folosul și binele Bisericii nu sunt definite doar prin sporirea numărului credincioșilor, ci și prin păstrarea păcii și unității ei”. (Larchet, p.236-238).

    Larchet mai spune, în aceeași carte:
    ”Canonul 7 al Sinodului de la Laodiceea (finele veacului al IV-lea) prevede Mirungerea – după lepădarea de greșelile din trecut și mărturisirea dreptei credințe – pentru trei categorii de creștini despărțiți de Biserică:
    ”Cei ce se întorc din eresuri, adică dintre novațieni sau fotinieni sau quartodecimani ori catehumeni, ori credincioși de-ai lor, să nu se primească înainte de a anatemiza tot eresul, și mai ales pe cel de care țineau; și apoi pe cei ce se ziceau la dânșii credincioși, învățându-i simboalele credinței și ungându-i cu Sfânta Ungere , așa să se împărtășească cu Sfintele Taine.”
    Canonul desemnat adesea ca 7 al Sinodului II Ecumenic (Constantinopol I) deosebește între noii-veniți care trebuie primiți prin Mirungere și cei care trebuie primiți prin Botez:
    ”Pe aceia dintre eretici care revin la Ortodoxie, în partea celor ce se mântuiesc, îi primim după rînduiala de mai jos arătată și după obicei. Pe arieni și pe macedonieni și pe sabatini și pe novațieni cei ce-și zic lor catari și stângaci, apoi pe patrusprezeceni(quartodecimani), pe tetradiți și pe apolinariști îi primim după ce dau zapis (scrisoare de mărturisire de credință) și dacă dau anatemei toată erezia care nu cugetă(învață) cum cugetă(învață) sfânta lui Dumnezeu Biserică sobornicească și apostolească și îi pecteluim, adică îi ungem mai întâi cu sfântul mir, adică fruntea și ochii și nările și gura și urechile și pecetluindu-i pe ei zicem:”Pecetea darului Duhului Sfânt.” Iar pe eunomieni, pe cei ce se botează cu o singură afundare, și pe montaniști, adică pe cei ce se numesc aici frigieni, și pe sabelieni, care învață că Fiul este totuna cu Tatăl (identitatea Fiului cu Tatăl) și care fac și alte oarecare lucruri de neîndurat(urâte), și pe toate celelalte erezii (căci multe sunt aici, mai cu seamă cele care pornesc din țara galatenilor), pe toți dintre aceștia care doresc să se adauge (atașeze) Ortodoxiei, îi primim ca pe elini(păgâni): și (adică) în prima zi îi cercetăm, a doua zi îi catehizăm, iar a treia zi le facem lepădările de satana (îi exorcizăm), suflând asupra lor de trei ori în față și în urechi și astfel îi catehizăm și facem să petreacă timp îndelungat în biserică și să asculte Scripturile și atunci îi botezăm. ”
    Uimitor este că arienii, care profesau o erezie trinitară foarte gravă, puteau, potrivit acestui canon, să fie primiți după abjurarea ereziei lor, nu prin Botez, ci prin Mirungere, ei fiind puși aici în aceeași categorie cu novațienii (sau catarii), caracterizați numai printr-o atitudine excesiv de rigoristă în materie de disciplină, referitoare la primirea celor care se lepădaseră de credință în vremea prigoanelor(lapsi).
    Canonul 95 al Sinodului in Trullo (692) reia aceste dispoziții, extinzându-le asupra altor categorii de schismatici ori eretici:
    ”Pe aceia dintre eretici care se adaugă(atașează) Ortodoxiei și părții celor ce se mântuiesc îi primim după următoarea rânduială și obicei: pe arieni și pe macedoneni și pe novațienii care-și zic loruși catari și stângaci, pe quartodecimani(patrusprezeceni). adică pe tetradiți(miercurași), și pe apolinariști îi primim, dând zapise (scrisori) și dând anatemei toată erezia care nu cugetă (învață) cum cugetă sfânta sobornicească și apostolească a lui Dumnezeu Biserică, pecetluindu-i, adică ungându-le mai întâi cu Sfântul Mir fruntea și ochii, și nările și gura, și urechile, și pecetluindu-i pe ei zicem: ”Pecetea Darului Duhului Sfânt.” Iar despre pavlichieni, care revin la Biserica sobornicească, s-a așezat orânduirea ca neapărat aceștia să fie botezați din nou. Iar pe eunomieni, cei botezați într-o singură cufundare, și pe montaniști, cei numiți aici frigi, și pe sabelieni, care învață că Fiul este totuna(deopotrivă) cu Tatăl și care fac și alte oarecare rele (lucruri de neîndurat), și pe toate celelalte erezii, pentru că mulți sunt aici mai ales cei care pornesc, vin din țara galatenilor, pe toți care voiesc dintre aceștia să se adauge Ortodoxiei îi primim ca pe păgâni (elini) și (adică) în prima zi îi primim spre creștinare, iar în a doua catehumeni, apoi în a treia zi le facem lepădarea de satana (îi exorcizăm), cu suflarea de trei ori în față și în ochi , și astfel îi catehizăm pe ei, și îi facem să zăbovească în Biserică și să asculte Scripturile și atunci îi botezăm pe ei. Dar și pe manihei și severini, și pe cei veniți din erezii asemenea(acestora), primindu-i ca pe păgâni(elini), îi botezăm din nou. Iar nestorienii și eutihienii și severienii și cei din erezii asemănătoare (acestora) trebuie să facă zapis (scrisori) și să dea anatemei erezia(rătăcirea) lor, și pe Nestorie și pe Eutihie, și pe Dioscur, și pe Sever și pe ceilalți începători(corifei) ai unor astfel de erezii, și pe cei ce cugetă cele ale lor și toate ereziile arătate mai înainte și așa să se împărtășească cu Sfânta Cuminecătură.”
    Putem observa că nestorienii și monofiziții (duri sau moderați), care profesau erezii hristologice grave, trebuie, potrivit acestui canon, să fie primiți pur și simplu prin abjurarea greșelilor din trecut”.(Larchet, p. 221-224)

    Ceea ce constat este ca în anumite împrejurări Sfinții Părinți au considerat mult mai importantă iconomia decât acribia, și, de asemenea, că nu i-au tratat pe nestorieni și pe arieni la fel ca pe promotorii ereziei lor. Aș spune că se făcea în mod clar distincția între poporul care l-a urmat pe promotor și promotor, de aceea părinții au fost, în mod clar foarte îngăduitori, primindu-i doar prin pocăință sau Mirungere, deși vorbim de erezii grave. Nu știu sigur dacă am citit și înțeles bine, dar am impresia că erau destul de răspândite arianismul și nestorianismul în vremea lor. Dacă nu am citit corect, vă rog să mă corectați.

    Mă întreb dacă nu cumva acestea ar fi foarte bune exemple de analiză în ceea ce ne privește, în ceea ce privește credincioșii obișnuiți și dacă nu cumva trebuie analizate mai amănunțit de către persoane avizate.

    Iertare pentru toate.

    • admin2 says:

      Să nu uităm că practica iconomiei s-a aplicat de obicei la oameni ortodocși, botezați, care la un moment dat au căzut în erezie. Când s-au lepădat de ea, Biserica i-a primit prin Taina Mirungerii și mărturisirea de credință ortodoxă.
      Apropiații noștri trebuie conștientizați că situația este foarte gravă și că trebuie să se raporteze clar la ea: ori cu ecumenismul, ori cu Ortodoxia. Aici este toată misiunea. Nu strigăm ”ereticilor” prin casă. Și, după cum evoluează situația de la caz la caz vom vedea încotro se îndreaptă fiecare. De obicei, cine vrea să fie cu erezia se va manifesta dușmănos, din ce în ce mai tare, față de ortodocși, adică primii îi vor prigoni pe cei din urmă.
      Pr. Ciprian

  16. M. says:

    Cu prigoana aceasta, cu iertare să îmi fie dar deocamdată ceea ce văd eu este că noi care ne-am îngrădit avem deficienţe mari în a ne prezenta mesajul… Şi sigur că şi ceilalţi sunt reticenţi la ce le spunem… E foarte important să învăţăm să ne smerim… Cred că e prima lecţie pe care o avem de învăţat. Apoi vom avea cu siguranţă mult mai multe şanse în a le explica celor din jur… Deocamdată vorbesc patimile din noi – iar eu sunt prima în categoria celor la care mai mult vorbesc patimile din mine decât ce am de spus. Atitudinea asta cu „eu am sigur dreptate, vai câtă dreptate am şi cât de mult am citit din Sfinţii Părinţi” (în care eu mă recunosc, deci de mine vorbesc în primul rând) nu ne ajută. Sigur nici măcar nu conştientizăm că o avem, suntem absolut convinşi că le-am spus celorlalţi cu profundă smerenie şi cu duh de pace – când, de fapt… acolo e altceva… Cînd ne vom smeri cu adevărat, vom învăţa să îi ascultăm pe cei din jur, să ne raportăm la ei cu flexibilitate, în funcţie de situaţie şi nu rigid… aşa cum de multe ori o facem.

    Se fac atât de multe excese!

    Cred că cel mai bine ar fi să daţi îndrumări foarte precise legat de cum ne vom raporta la cei care încă nu au întrerupt pomenirea. Cunoscându-vă, cunoscând şi predicile pr. Claudiu ştiu sigur că mergeţi în aceeaşi direcţie.

    Poate veţi scrie un articol împreună pe această temă, cu ajutorul lui Dumnezeu… Cred că ar ajuta mult….

    • admin2 says:

      Of, ce bine ar prinde dacă oamenii ar avea și un nume. Asumat. Sfințit. Frumos.
      Cred că prima condiție, când scriem ceva, este să ne semnăm la urmă. Din smerenie față de Hristos, Care ne-a învrednicit să purtăm numele de creștin și numele unui sfânt. Asta ca o observație generală, fără a vă supăra, sper, într-un fel.
      De fapt, așa vom face de acum pe acest site: orice comentariu care nu poartă semnătura (numele) autorului, chiar și fictiv, dacă el/ea așa crede de cuviință, nu vor mai fi acceptate. Ca să nu vorbim cu umbre, ci cu oameni.
      Cât despre ”părtășia la erezie”, ea ori este contaminare clară, adică este erezie, ori este un concept care nu se regăsește nicăieri în teologia ortodoxă (concept care ar arăta un ”mijloc” între erezie și adevăr).
      Cât despre Sfinții Părinți, toți suntem datori să citim cât mai mult, căci îndrumătorii duhovnicești cu experiență se vede că ne lipsesc și atunci ne hrănim din ceea ce ne învață Sfinții.
      Dacă eu am dat impresia unui ”citit” și că alții nu-s, îmi cer iertare. Nu aceea a fost intenția mea.
      Când a apărut ideea asta cu ”părtășia”, dacă mă întreba cineva ce e cu ea, nu știam ce să îi spun ca să fie adevărat și fundamentat ortodox. Însă apoi am citit, am întrebat, m-am rugat și mai este cale lungă. Însă deja este clar că între adevăr și minciună nu există punte, cale, legătură, părtășie.
      Nădăjduim să fim uniți în adevăr. Unitatea ca număr, lipsită de adevăr, este doar un cancer cu metastaze.
      Cu respect, pr. Ciprian.
      PS – îmi cer iertare, am fost în Sfântul Munte, acum am ajuns acasă, de aceea moderarea ”a durat.”

  17. O întrebare DELOC RETORICĂ adresată TUTUROR celor virusați malign sufletește – căci ”înșelați” e prea puțin spus – de LUPUL ÎN PIELE DE TEOLOG (fie ei preoți, mireni, ori fricoși care-și ascund identitatea în spatele unei litere, pseudonim ori expresii pretențioase):

    Dacă pe ”preoții” care pomenesc un eretic ecumenist pe post de episcop NU îi considerați eretici, atunci DE CE v-ați mai îngrădit de ei?; DE CE nu mergeți în continuare la ”slujbele” lor?

    sau:

    Oare CINE IUBEȘTE MAI MULT pe bolnav – cel care din ”dragoste” tipic ecumenistă (CRI-MI-NA-LĂ) îi ascunde că e bolnav ca să nu îl supere, să nu îi strice confortul psihic, lăsându-l astfel în ”somnul cel de moarte” (de tipul – ”dormiți în pace, FNI veghează”, ”calea cea largă”), SAU cel care îi spune, îl ATENȚIONEAZĂ că e bolnav și caută să îl vindece deși medicamentul ori tratamentul e amar, dureros dar salvator, mântuitor (”calea cea strâmtă”)?

    • admin2 says:

      Bine spus, frate Cristian.
      Este nevoie de misiune îndelungată, cu dragoste, statornicie, curaj, sinceritate, răbdare. Pentru identificarea, izolarea, nimicirea bolii, adică a ereziei. Nu contează cât reușim, ci cât ne străduim. Biruința oricum nu ne aparține nouă, ci ESTE a lui Hristos. Este, nu va fi – a se lua în seamă acest VEȘNIC PREZENT sau PREZENT VEȘNIC !
      Cu drag, pr. Ciprian

  18. M. says:

    Aveti dreptate ca practica iconomiei s-a aplicat de obicei la oameni ortodocsi, botezati… Dar, daca textul canoanelor amintite de Larchet e corect, se pare ca si in privinta ereticilor Sf. Parinti au aplicat iconomia uneori. Canonul 7 al Sinodului II ecumenic(381?) vorbeste de primirea arienilor prin Taina Mirungerii doar, in conditiile in care arienii erau deja condamnati de aproape 60 ani (325 -primul sinod ecumenic) si Canonul 95 al Sinodului in Trullo(695) vorbeste despre arieni si nestorieni despre cum trebuie primiti cu iconomie, nestorienii fusesera condamnati in anul 425 si totusi in 695 ei inca mai sunt primiti doar prin pocainta.. Deci vorbim, in mod clar, de eretici pentru care s-a aplicat iconomia pentru binele Bisericii… Verificati informatia? Sau poate o completati cu ceva lamuriri ca sa intelegem cum au stat lucrurile de fapt?

    • admin2 says:

      Dacă erau botezați, atunci se aplica iconomia, după cum hotărau sinodalii, nu noi.
      Azi nu mai este vreme de mare iconomie, a ajuns cuțitul la os, apostazia este totală. este nevoie de atitudine, mărturisire. Totul cu o iubire plină, până în ultima fibră a ei, de adevăr și responsabilitate. Adică a pune în practică cu adevărat ”iubește pe aproapele ca pe tine însuți”: fii tu însuți ortodox și responsabilizează-l pe aproapele să fie la fel, să aibă aceeași mărturisire, nu să o ”scalde” cu părtășia până nu mai știe ce e de capul lui. Iertați exprimarea mai neaoșă.
      Cu respect, pr. Ciprian
      PS – nu uitați de NUME.

  19. Spirea Bataiosu says:

    Din invataturile sfintilor parinti , am invatat ca delimitarea de ecumenism,inseamna sa ne ingradim de impreuna rugaciune cu preotul care pomeneste pe minciunoepiscop ,sa nu ne rugam impreuna cu ei,sa nu fim in comuniune .
    A te ruga cu pomenitor inseamna a te contamina de ecumenism,a te virusa,si vindecarea va mai fi?? asa ca trebuie sa stam departe de asa ceva…i
    In cazul consumat la Bucuresti ,la recursul parintelui Claudiu,caare sa rugat cu presedintele de consistoriu si ceilalti din consistriu,presedinte care savarseste sfanta liturghie prin pomenire ereziarh cretan,eu ce exemplu sa urmez: sa merg la lacasul de rugaciune unde am fost inainte si se pomeneste ierarhul tradator ??????
    pai atunci de ce am plecat din acest lacas ???
    Niciodata nu voi face asa ceva,nici sa ma rog cu preot care pomeneste minciunoepiscop,nici binecuvantare sa iau de la el,chiar daca singur voi ramane pe aceasta pozitie(ipotetic ) iertare,,nevrednicul spirea bataiosu( litere mici fratilor ca nimic nu sant ,,fara Dumnezeu)

  20. Spirea Bataiosu says:

    La aceasta sinaxa,bine ar fi sa fie invitati si martorii parintelui Claudiu, toti cei cinci martori,pentru ca adevarul sa iasa la suprafata ,pentru derularea evenimentelor asa cum au fost ele in acea zi,in care cei trei martori ,au sesizat pe parinte Claudiu inainte
    sa intre in sala de judecata ,ca :
    —-in cazul in care sar face rugaciuni cu cei din consistoriu,nu vor sta la rugaciune, vor fi martori ai Adevarului ,dar nu sa stea in rugaciune cu pomenitorii
    —-parintele Claudiu desi a luat act de faptul ca nu se sta la rugaciune, a intrat si a facut pe placul consistoriului,stand la rugaciune cu acestia,
    —-iar noi ,eu personal ce exemplu sa iau???sa ma rog si cu pomenitoriii de ereziarh si sa merg si la slujbele liturgice la preot ortodox,???
    —Cumva trebuie amestecat aceasta???pai cale de mijloc nu exista,ori una ,ori alta,bineinteles ca eu am plecat de acolo de unde se pomenste minciunoepiscopul,nu ma rog impreuna cu preot pomenitor ,nici binecuvantare nu iau de la acesta,,,imi este teama de contaminare,de virusare,care se accentuieaza si mai mult,si dupa faptele care se petrec in lume,odata cu obligativitatea bultinelor electronice,care inseamna lepadare de Hristoa,pact cu lucifer, Harul lui Dumnezeu nu va mai fi nu se amesteca lumina cu pecetea 666,,harul nu poate sta peste cel ce va lua acest bulein electronic =666,deci nici in lacasurile unde slujesc preotiii pomenitori nu va mai fi Harul, (iertare,nevrednicul spirea bataiosu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *