Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

După îndelungi căutări…

Iată ce înseamnă… părtășia la erezie:


Întrebarea este simplă: cum se simte acel cuțu: oaie sau berbec? Mai știe el ce e ”de capul lui”?

Cam așa este și cu părtașul la erezie: este doar un biet om gâtuit… de alții, dar AFUNDAT în erezie.

De asemenea, am primit de la cineva acest link.

Slujește patriarhul Kiril, eretic ecumenist (biata slujbă nu are nici o vină că a ajuns pe ”mâna” lui; deocamdată poporul nu sesizează nimic, totul… pare la fel, cine să se mai gândească la dogme). Și luăm aminte că de la Sfânta Ortodoxie se merge, prin ”părtășie” cu erezia (adică prin ecumenism) spre tipul de ”slujire” (a cărui dumnezeu oare?) din materialul filmat.

Dar iată că există și soluția ieșirii din erezie: oaia neagră (pentru ceilalți: cine ești tu, te-ai trezit să spui adevărul etc) a întrerupt pomenirea, a ieșit hotărâtă din părtășia cu ereticii, adică DIN EREZIE.

Așa că se poate, numai să vrem!

Măcar să fim ”oi negre” (pentru ecumeniști), dar mioare ale lui Hristos !

Să ne ferim de oricine arată așa:

”Pentru pacea a toată lumea…”

Într-o bisericuță, cu câțiva oameni în ea, cu foarte puține posibilități de a oferi ceva, chiar și în această situație are loc o mare misiune ortodoxă.

Rugăciunea ”pentru pacea lumii” este esența căii lumii, care nici nu se vede, nici nu este luată în seamă de mulți.

Ce s-ar întâmpla cu lumea fără această rugăciune zilnică, complexă, neîncetată?

Câți oameni de pe pământ mor în timp ce vorbim. Câte exiluri, câtă durere, câtă tulburare există?

Ce poate să facă rugăciunea? Ce a făcut ea atâția ani pentru ”pacea întregii lumi”? Sângele continuă să curgă neîncetat pe întreg pământul.

Și totuși, nici un Doamne miluiește nu este zadarnic, așa cum ne adeveresc părinții noștri. Rugăciunea Bisericii, nezgomotoasă și nevăzută, întărește, ferește, izbăvește de moarte sigură. Iar pe alții îi pregătește pentru mutarea în veșnicie, cu biletul muceniciei.

Doamne, mântuiește lumea Ta !

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/09/blog-post_598.html

Ereticii se ridică împotriva ereziarhului

Doar ca să vedem că nu este totul roz în Babilonul papistașilor, uneori conștiința umană – din fericire – nu mai poate răbda atâta minciună:
Articol apărut la adresa: http://www.katanixis.gr/2017/09/blog-post_134.html#more

Scârțâieli în dogma papistașă: acuzația unor clerici că papa învață pe alții erezii

”Este prima dată că s-a folosit o asemenea măsură de atunci când a fost ales papa Ioan al XXII-lea, în anul 1333.

Actualul papă este acuzat să susține 7 păreri eretice referitoare la căsătorie, la viața morală și la primirea tainelor (desigur, avem în vedere realitatea că tainele lor nu au deloc har, ei nefiind Biserică – n.trad.)”

Clerici și teologi din întreaga lume l-au acuzat pe papa Francisc că învață erezii. Teologii tradiționaliști ai lor insistă că papa ”a susținut în mod direct sau indirect aceste idei.”

Într-o scrisoare de 25 de pagini, care i-a fost înmânată luna trecută lui Francisc, 62 de clerici și intelectuali din 20 de țări au alcătuit o corectură frățească adresată papei. Scrisoarea, care este disponibilă în 6 limbi, menționează că prin bula papală «Amoris Laetitia» (Bucuria iubirii) și prin alte ”cuvinte, fapte și atitudini legate de acest subiect”, Francisc a susținut 7 idei eretice legate de căsătorie, de viața morală și de primirea tainelor și a provocat răspândirea acestor idei eretice în Biserica Catolică (de fapt comunitatea religioasă eretică papistașă în întregul ei – n.trad.).
Bula Amoris Laetitia a fost emisă în aprilie 2016 și a devenit subiectul unei critici foarte puternice din partea intelectualilor, pentru că a deschis posibilitatea mirenilor papistași recăsătoriți de a primi împărtășania (ostia, un fel de napolitană, în care nu este prezent sub nici un chip Hristos – n.trad.).
În documentul respectiv, papa cere bisericii să fie mai binevoitoare cu ”membri ei nedesăvârșiți”, zicând că ”nimeni nu poate să fie condamnat pe veșnicie.” În Amoris Laetitia papa spune că preoții și episcopii vor trebui să hotărască după caz dacă cineva care a divorțat și s-a recăsătorit poate să fie primit în comunitatea papistașă și să se împărtășească.

Aceasta vine în contradicție cu legea lor bisericească, potrivit căreia nu mai pot fi împărtășiți decât dacă cei recăsătoriți renunță la relațiile lor intime, pentru că prima căsătorie continuă să fie în vigoare, din punct de vedere al Vaticanului. Persoana săvârșește în acest caz păcatul adulterului, conform învățăturii papistașe.

Semnatarii scrisorii subliniază totuși că ei nu afirmă ”vinovăția directă a papei Francisc pentru răspândirea celor 7 erezii” pentru că ”nu este datoria lor de a judeca dacă papa a săvârșit sau nu păcatul ereziei.” (deci la papistași nu se va pune niciodată problema unei întreruperi a pomenirii, mai ales că acel Canon 15 a fost dat în vremea Sfântului Fotie cel Mare, pe care papistașii îl urăsc de obște – n.trad.)

Ei notează că ”alții care au vorbit despre credința catolică au avut parte de represalii” din partea papei. Semnatarii vorbesc despre ”numărul mare de clerici și de laici care sunt lipsiți de libertatea cuvântului” în comunitatea papistașă.

Papa încă nu a răspuns acestei scrisori.

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

PS – O mărturie la cald: o italiancă botezată ortodox ne spunea ieri, la întrebarea de ce a ales să devină ortodoxă, că aici a găsit: dragoste adevărată, seriozitate, smerenie și certitudinea că Hristos este în Potir. Simplu, nu? Să ia aminte ortodocșii noștri cu vechime în dreapta credință!

Demascarea rătăcirilor și dezicerea de promotorii lor!

Luni și marți (11-12 septembrie 2017) a avut loc o sinaxă la Beiuș (nu a fost națională, pentru că au participat vreo 20 de părinți în prima zi, iar a doua vreo 12). Luni la prânz am ajuns și eu, iar luni seara am plecat (cu pace și cu speranțe mari că adevărul a fost acceptat de toți), căci marți trebuia să plec în cealaltă parte a țării.

Despre ceea ce s-a întâmplat a doua zi vă puteți informa de la cei prezenți, dintre care amintesc pe: pr. Antim Gâdioi, pr. Pamvo Jugănaru, pr. Ioan Ungureanu, pr. Claudiu Buză, pr. Grigorie Sanda, pr. Cosmin Tripon, pr. Ieronim etc. Și eu aștept un răspuns, căci mărturia unuia dintre cei prezenți a doua zi a născut multe îngrijorări (mărturie pe care acum acel preot nu și-o mai susține, pe motiv de uitare).

Ar fi bine ca mărturiile luate să le înregistrați și să le confruntați. Cu siguranță atunci concluziile vor fi clare.

Pr. Claudiu Buză a afirmat în săptămânile dinainte de sinaxă că la această întâlnire se vor rezolva toate problemele. Care sunt acestea? Eu știam de două, însă ele au devenit trei în timpul sinaxei:

a) Ideea că ar exista o părtășie la erezie, ca ceva intermediar între erezie și adevăr, cu aplicabilitate la realitatea că preoții ecumeniști români nu sunt eretici, ci doar părtași la erezie.

b) Expresii precum ”acrivie cu multă dragoste” sau ”acrivie iconomică” (apărute pe site-ul pr. Claudiu)

c) O idee susținută de acest părinte în sinaxă: credincioșii trebuie să facă ascultare necondiționată de duhovnicul lor ”nepomenitor”, căci chiar dacă acesta greșește, ei nu au de suportat nici o consecință negativă; deci afirmă un fel de ”infailibilitate a nepomenitorului.”

Să nu uit: în prima zi am luat atitudine împotriva cuvântului ”nepomenitor”, care nu mi-a plăcut niciodată (l-am folosit mai sus doar pentru a cita pe pr. Claudiu). S-au propus câteva variante: pomenitor întru adevăr, pomenitor ortodox sau simplu – ortodox.

Cu toate că în sinaxă problema s-a pus de către unii din cei prezenți: hai să rezolvăm ”problema personală” între părinții Claudiu și Ciprian sau cum a putut oare un fiu duhovnicesc să se ridice împotriva duhovnicului său, realitatea nu este așa. Cu mâhnire a trebuit să constat următoarele lucruri:

a) constatarea amară a lipsei de pregătire teologică a lui Mihai Silviu Chirilă, atât la nivel oficial (a recunoscut că nu și-a susținut teza de master în teologie ortodoxă), cât și în situația de la Beiuș (când a refuzat să stea cu noi la masă în toiul discuțiilor, dar apoi spre seară a afirmat că ”el nu a înțeles absolut nimic”);

b) afirmația unor părinți că pe ei nu îi interesează aspectele teologice, dogmatice, ci doar pe cele pastorale.

Mulți m-au acuzat adesea că mă pripesc. Îmi cer iertare dacă am smintit pe cineva.

Au trecut aproape două săptămâni și tăcerea ”asurzitoare” referitor la ce au hotărât părinții (vreo 12) prezenți a doua zi a devenit din ce în ce mai concludentă. Acum se afirmă prin sms-uri că ”fiecare preot va spune la spovedanie cele hotărâte acolo.” Dar noi, cei absenți, de ce nu aflăm ce anume s-a hotărât? La sesiunea de comentarii poate vom primi și vreun răspuns.

Referitor la cele trei probleme teologice enumerate mai sus (conform unei discuții avute cu Gheron Sava, asemenea probleme au apărut și în Grecia, însă ce este de făcut vom prezenta în finalul articolului):

a) Nu există vreo a treia stare, între erezie și adevăr. În acest sens am prezentat un studiu al lui Gheron Sava, un text elocvent al pr. Ioan Miron și mărturia pr. prof. Sebastian Ardelean, alături de ceea ce am prezentat personal din opera Sf. Vasile cel Mare și a Sf. Ioan Gură de Aur (un studiu complet va fi prezentat în câteva zile, aici fiind doar un articol de informare). Mai mult, un părinte din Moldova mi-a spus că discutând cu pseudo-mitropolitul Teofan al Moldovei, acesta din urmă l-a întrebat dacă îl consideră eretic; părintele respectiv – care auzise pe la Rădeni vehiculată ideea ”părtășiei” – a spus că ”sunteți părtaș la erezie”. Răspunsul lui Teofan: ”nu există părtășie la erezie, ori sunt eretic ori nu.” Deci, dacă înșiși ecumeniștii fervenți spun despre ei ceea ce sunt, noi ambalăm erezia la pachet, îi punem fundă și o numim ”părtășie”?

b) Nu există între acrivie și iconomie ceva care să le identifice. Părintele Sava îmi spunea că, cu toată acrivia pe care noi o mărturisim, conform Sf. Teodor Studitul nici măcar închinarea la sfintele moaște nu ar trebui să îi mai îndemnăm pe oameni să o facă în ”bisericile” ecumeniste. Aceea ar fi acrivia patristică, plină de dragoste. Însă pr. Claudiu – sub îndrumarea ”teologică” a lui M. S. Chirilă – i-a depășit pe Sfinții Părinți?!

c) ”Infailibilitatea nepomenitorului” este o mare înșelare. Nu există legătură mai strânsă decât cea între părintele duhovnicesc și ucenicii lui. Dacă el cade, ei vor rămâne în picioare? Este o învățătură eronată din punct de vedere pastoral și teologic.

Cu toții ne-am dori să fie unitate, însă în adevăr. Sunt unii care spun că se smintesc că nu este unitate între noi. Așa-i, este simplu să stai pe margine și să ”contempli” sau să judeci lupta altora. Unii creștini au impresia că preoții trebuie să fie mărturisitori, iar ei să stea la căldurică, să fie ucenicii unui om ”MARE” și cu asta, gata, mântuirea este aproape, fără să sufere, să fie prigoniți, batjocoriți, ridiculizați, ci să stea în ”pace.” În acest caz, asemenea ucenici sunt într-o înșelare mai mare decât a îndrumătorului lor.

Atât de nepotrivit a fost comportamentul lui M. S. Chirilă la sinaxă față de tot ceea ce am spus (nu de la mine, ci de la Părinții Ortodoxiei), cât și față de persoana mea (astfel încât unul dintre părinți l-a întrebat la un moment dat cum își permite să vorbească astfel cu un preot) încât prin prezentul articol, alături de părinții care au combătut ideile neortodoxe expuse pe scurt mai sus, mă dezic și eu de concepțiile lipsite de fundament patristic ale lui M. S. Chirilă și sunt total împotrivă ca el sau cei de un gând cu ei să ne reprezinte în vreun fel și în vreun loc, în țară sau în străinătate, la vreo adunare interortodoxă sau panortodoxă.

De asemenea, mă dezic total de învățăturile eronate ale pr. Claudiu Buză și nădăjduiesc în îndreptarea lui.

Dacă se adeverește că în a doua zi la Beiuș s-au pus bazele unei ”structuri paralele” – lucru împotriva căruia în mod categoric am fost în seara primei zile – atunci lucrurile sunt și mai clare. Tăcerea referitoare la ”cele hotărâte” la Beiuș nu are absolut nici o legătură cu Duhul Adevărului, ci cu ”tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Dacă aceste ”structuri” nu mai sunt recunoscute acum, atunci este foarte bine, adevărul a biruit.

Lupta continuă, de acum sinaxele la care voi participa nădăjduiesc să fie la fel de frățești și de cu bun simț ca și cele de 15 luni de zile încoace. Nu accept decât ca în mijlocul nostru să fie Hristos, iar cei care ducem această luptă nădăjduiesc să fim conștienți de crucea foarte grea pe care ne-am asumat-o nu pentru a deveni vedete, ci pentru jertfă.

Acest scurt articol va fi urmat de lămuririle teologice pe larg promise, de o viitoare vizită a lui Gheron Sava și de tot ce ne va învrednici Dumnezeu să facem și să suferim spre slava Lui.

Cu responsabilitate preoțească și pastorală,

pr. Ciprian Staicu

Ce este erezia? Ne spune marele mărturisitor și mitropolit Augustin Kantiotis

Mitropolitul Augustin – un om care a trăit 104 ani. Și nu degeaba, ci în Hristos. Iată o fărâmă din moștenirea lui patristică, cu care să ne ostoim foamea duhovnicească de Adevăr:

Erezia este hrană otrăvitoare de suflet, este mistificarea leacurilor mântuitoare, este denaturarea testamentului sfânt, este falsificarea valorilor adevărului, este contrafacerea a ceea ce este desăvârșit, este abaterea de la calea cea dreaptă pe care ne-a arătat-o Cuvântul lui Dumnezeu.

Erezia este acceptarea ideilor religioase pe care Biserica le condamnă ca fiind mincinoase și potrivnice credinței ei drepte. Erezia este fărădelegea împotriva autorității și prestigiului Bisericii pe care Hristos a întemeiat-o ca stâlp și temelie a adevărului.

Însă astăzi lumea nu mai acordă nici o importanță gravității pericolului care vine prin și din erezie. Este și acesta un semn al vremurilor din urmă.

O, lume! Porți de grijă de cele neînsemnate. Ai grija ca laptele tău să fie curat, mâncarea ta să fie pură și plină de vitamine, medicamentele tale să fie eficiente, banii și bancnotele tale să nu fie falsificate, monumentele tale arheologice să nu fie supuse nici la cea mai mică degradare, mijloacele de comunicație pe care le folosești în călătoriile tale să nu se abată de la liniile lor funcționale.

Lume, de toate ai grijă, în afară de un singur lucru: Credința Ortodoxă. Aceasta nu te interesează.

Vai de tine, lume, cu concepțiile pe care le ai, cu indiferența ta. Astfel, fiind nepăsătoare față de cele înalte și cerești, vei cădea în prăpăstiile raționalismului, ale materialismului, ale necredinței și ale ateismului și atunci vei înțelege ce este Ortodoxia pe care ai disprețuit-o și ai batjocorit-o.

Iar voi, suflete credincioase, oricât de în urmă veți fi lăsate în veacul acesta, nu vă lăsați duși de valul ideilor moderne ale lumii, nu vă înspăimântați de mulțimea vrăjmașilor, care vă înconjoară din toate părțile, ci rămâneți statornici în credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna și fiți gata să duceți lupta cea bună.

Ortodoxia este vie și victoria finală este a ei.

(Mitropolitul Augustin al Florinei,

revista Scânteia creștină, ianuarie 1969)

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Sursa – http://www.katanixis.gr/2017/09/blog-post_515.html