Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Din nou despre învățătura eronată referitoare la ”părtășia la erezie”. Răspunsul credincioșilor

Am primit pe mail de la părintele Tudor (care a dat acordul pentru publicare) următorul dialog scris, purtat între domnul Theodor Leontescu, autorul cărții ”O piatră pentru Goliat” (referitoare la datele cosmogonice prezentate în cartea Facerii) și părintele Claudiu Buză:

Theodor Leontescu a scris:

”Preotul care pomenește public pe eretic mărturisește public că este de acord cu credința ereticului aceluia. Prin urmare el însuși este eretic, indiferent cât de antiecumenist se crede el a fi.”

Părintele Claudiu Buză a răspuns:

”Dacă totul s-ar traduce atât de simplu, am rămâne 0,01 % ortodocși… Piatra cea din capul unghiului ne luminează și ne întărește să fim Trup al lui Hristos și nu un grup oarecare!”

Theodor Leontescu a scris apoi:

”Părtași la erezie în Trupul Cel Unul și Sfânt al lui Hristos? Nu, niciodată. Aceasta este o ”învățătură” prin care este batjocorit Însuși Hristos, prin luarea în derâdere a lucrării Sale mântuitoare.

Urâciunea pustiirii acestei „învățături” constă în faptul că acela care crede în ea este amăgit că se mai poate afla încă în Trupul Lui Hristos în vreme ce persistă în părtășia la erezie. Este ca oaia care așteaptă să fie înfulecată în stâna condusă de lupi deghizați în păstori, crezând că aceștia o vor duce la pășune.

Piatra Cea din capul unghiului nu poate în niciun caz să vă „lumineze” și să vă întărească să afirmați public așa ceva. Dacă vreți să fiți în Trupul lui Hristos trebuie neapărat să vă deziceți de această învățătură pierzătoare de suflete. Public, așa cum ați făcut-o cunoscută.”

Comentariul părintelui Tudor (mai neaoș, în stilul lui caracteristic, care respinge orice târguială în dogme și canoane; și bine face; ceea ce este cu litere italice reprezintă afirmațiile părintelui Claudiu, comentariul este în paranteză):

”Ați văzut problema pseudo-apologeților de azi? Vin cu replicile aiurite:

cum să rămânem doar 0,01 % ortodocși autentici? Am fi prea puțini! (de parcă Hristos este democrat și vrea minim 51%…)
fără hirotonii și episcop nu poate exista Biserica, nici în prigoana de final de lume! (de parcă Hristos nu e Arhiereul Cel Veșnic al Bisericii Sale și, dacă această apostazie este de final de lume, nu știu de ce n-ar fi de ajuns câți preoți sunt deja pe pământ…)
părtașul la erezie nu-i totuna cu ereticul! (de parcă, dacă nu ai făcut tu otrava, înseamnă că atunci când o bei, nu mori otrăvit)
cei ce se împotrivesc total ereticilor sunt schismatici! (adică cei ce vor să nu se atingă de erezie sub nicio formă sunt rebeli și excentrici, sunt exagerați și fanatici.) Și, iată cine o spune: cică un apologet-preot. Trezirea, băieți! Moartea veșnică bate la ușă! (pr. Tudor)”
Comentariul meu:
Am observat cu mirare că părintele Claudiu folosește tot mai des expresii care pornesc de la cuvântul ”acrivie”. Astfel a ajuns să vorbească despre acrivie iconomică sau chiar de acrivie cu dragoste sau plină de dragoste.
Desigur, nimeni nu și-ar dori să fie extremist. Asta în nici un caz!
Dacă ar exista ”acrivie plină cu dragoste” înseamnă că acrivia simplă este ceva lipsit de dragoste. Adică legile Bisericii, Sfintele Canoane, scumpătatea sau acrivia respectării acestor legi este ceva … lipsit de dragoste.
Cum poate Dumnezeu, care este Iubire, să inspire pe Sfinții Părinți să dea niște legi lipsite de iubire?
Pr. prof. Ilie Moldovan avea o vorbă: ”nu noi ținem postul, ci postul ne ține pe noi.” Aș aplica la discuția noastră: nu noi respectăm, ținem canoanele, ci ele ne țin pe noi. Unde? În Biserică. Este simplu.
Și nu avem voie să creăm (ca să nu zic inventăm) termeni noi, mai ales dacă ne putem exprima prin teologia Sfinților Părinți.
Domnul să ne lumineze pe toți! (pr. Ciprian)