Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Fără cuvinte… decât de mulțumire

Articolul integral la adresa:
https://www.activenews.ro/stiri-social/Ce-ingrediente-secrete-exista-in-%E2%80%9ECiorbitele-pentru-bunicute-pe-care-cei-de-la-NEAMUNIT-le-impart-oamenilor-sarmani-VIDEO-146301

7 Responses to Fără cuvinte… decât de mulțumire

  1. anador says:

    Un exemplu bun, cald si de inmultit!
    Slava Tie, Doamne ca mai sunt si suflete care daruiesc!

  2. admin2 says:

    Cred că da, mulți nici nu știu ce se întâmplă. Iar în atmosfera de dragoste față de aproapele și adevărul credinței poate fi înțeles și acceptat mai ușor. Căci Dumnezeu iubește inima bună.
    Prezumția de nevinovăție trebuie să o avem în fața conștiinței; să vrem mântuirea aproapelui mai mult decât a noastră. de fapt de el, nu de noi ține mântuirea noastră.
    Pr. Ciprian

  3. anador says:

    Putem adopta pozitia protestantilor? Adica tu esti de-al meu, te ajut, tu nu esti de-al meu nu te ajut?

    Adica daca salvez de la moarte sau foamete un animal, fapta „nu se pune”? Cu atat mai mult un om…

    Pana la urma faptul ca acesti „corporatisti” fac un asemenea efort e deja un lucru bun, ca intentie, pentru ca isi sacrifica din timpul si banii lor, lucru pe care altii nu il fac.

    Am o prietena care isi sacrifica cate o zi si merge la adapost sa faca de mancare oamenilor strazii. Si nici aici nu poate fi vorba comuniune de nici un fel.
    Faptul ca incerci sa faci cat de putin pentru semenii tai e semn de omenie, de sacrificiu, de dragoste.
    Mie mi s-a parut ca daca am fi cu totii mai atenti unii cu altii, atat material cat si spiritual, cu siguranta nu am fi in situatia de acum: nici economica, nici religioasa. De asta am si scris ca e un exemplu de urmat.

    Sau ce sa faci cu cei care sunt mai necajiti, nu din vina lor. Cel caruia ii dau un banut sau un colac ma intreaba daca m-am ingradit sau nu de erezie? Sau pentru mine conteaza de ce religie e el? Nu stau cu el la masa, nu leg prietenii cu el, nu am nimic de impartit cu el in afara de o bucatica de paine. Si daca acela care cere este ortodox de-al meu si eu care ii dau m-am ingradit de erezie cantareste mai mult gestul meu? Bunul samaritean cum ar fi procedat?
    Prea ne-am obisnuit sa fim, unii, un fel de „secta infailibila”(of!) si rigoarea canoanelor nu ne mai permite nici sa fim oameni. Precizez ca aceasta este o constatare din viata reala, nu din cele citite pe internet sau comentarii.
    Nu poti judeca fiecare pas atat de rigorist, dar asta nu inseamna DELOC ca prefer laxitatea catolica! Dimpotriva.
    Trebuie sa va relatez o intamplare pe care am trait-o imediat dupa revolutie si care m-a marcat profund si mi-a sporit sensibilitatea fata de batrani. Intr-un anume sens ei sunt mai vulnerabili, chiar si decat copiii. Eram la o farmacie de unde trebuia sa scot niste medicamente.
    Acolo, in fata mea, un batran care trebuia sa isi ia si el niste medicamente caci fusese la doctor si ii trebuia tratamentul. Bietul de el isi tot scormonea banutii si nu pricepeam de ce nu poate rezolva problema.
    La un moment dat l-am auzit spunand ca nu are destui bani sa plateasca si medicamentele si sa mai si ajunga acasa, locuia undeva intr-un satuc uitat de lume intr-un varf de deal. Am reglat problema cu banii si cand sa ies din farmacie, cu o voce stinsa ma intreaba:
    – Da` nu-i face bine sa imi spui incotro e gara ca eu nu stiu si…nu vad!
    Am simtit ca ma prabusesc si ca toata durerea lumii e adunata in cuvintele lui. Mai e loc de „socoteli” in asemenea situatie?
    Iertati.

    • admin2 says:

      Dragoste și adevăr, adevăr și dragoste.
      Cu Dumnezeu înainte!
      Sunt mulți, mai ales tineri, care ”nu văd”, nici nu i-a învățat nimeni. Să avem inima deschisă către ei.
      Mulțumim, doamna Ana.
      Pr. Ciprian

  4. Andrei Grosu says:

    MIe mi-au dat lacrimile. Frumos, foarte frumos gest. Sa luam exemplu. Doamne ajuta

  5. Carmen says:

    Sunt multe de învățat citind doar comentariile oamenilor simpli și curați la suflet.Dumnezeu ne vrea buni la suflet și curajoși.Sa fim așa și sigur vom găsi Calea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *