Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Credința în Hristos nu este proprietatea noastră, să facem ce vrem noi cu ea

Multe înalte fețe bisericești vorbesc în zilele noastre despre elementele comune dintre religii și chiar spun că în fond nu ne desparte nimic de cei de alte religii. Însă altceva spun Sfinții Bisericii. Iată ce ne spune unul dintre ei, Sfântul Nicolae Velimirovici:

”Toți vrem ca Dumnezeu să aducă unitatea de credință în lume. Însă voi încurcați lucrurile.

Una este înțelegerea dintre oameni și alta este înțelegerea între religii.

Creștinismul ne impune să îi iubim pe toți oamenii cu toată inima noastră, indiferent de credința pe care ei o au!

În același timp, însă, creștinismul (Ortodoxia) ne poruncește să ne păstrăm credința și dogmele ei intacte. Ca și creștini trebuie să miluiți întreaga lume, pe toți oamenii! Chiar să vă și dați viața pentru ei.

Însă nu aveți dreptul să aduceți ofense adevărurilor lui Hristos.

De ce? Pentru că nu sunt ale voastre.

Credința lui / în Hristos nu este proprietatea noastră, să facem ce vrei noi cu ea.”

Sfântul Nicolae VelimiroviciEpistole

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Sursa – https://katanixis.blogspot.ro/2017/09/blog-post_253.html#more

Să îi mulțumim Domnului!

Este ușor ”să navighezi pe net.” Însă fără cârmă și fără o destinație clară este doar pierdere de vreme.

Să nu uităm că am fost răscumpărați de Hristos cu preț mare, adică cu însăși viața Lui.

Doamne, Ție Îți mulțumim!

Din dragoste față de Hristos:

1. ”Învățătură de credință (dogmă): orice ai fi făcut până acum (dar orice!!), în această clipă totuși Dumnezeu te iubește!

Poate nu înțelegi lucru acesta. Poate nu îl vrei. Poate vrei să te complaci în păcate. Poate îți place să fii chinuit. Poate te-ai obișnuit cu pedeapsa, ca să simți o formă de îndreptățire de sine, să faci pe victima.

Dar Dumnezeu este altceva, nu se identifică cu gândurile tale. Dumnezeu este Iubire…

Oare înțelegi cât de puțin ce înseamnă aceasta: DUMNEZEU! ESTE! IUBIRE!

2. ”Zis-a Avva: În clipa în care ești nemulțumit și nu spui mulțumesc, știi cine aude starea mizerabilă a sufletului tău?

Îngerii lui Dumnezeu, demonii din adâncuri, dar și toate celulele tale!

Gândește-te: această voce care vine dinlăuntrul tău și spune: totul este mizerabil, nu mai suport viața aceasta, nu văd nicăieri vreun câștig în ea și alte asemenea gânduri deprimante se întind ca un val negru care înnegrește întreaga ta ființă, adăpând cu această negreală seva celulelor tale.

Și, în final, se va întâmpla: după credința ta și așa cum vrei !”

3. ”Cu ani în urmă, o bătrânică mergea în fiecare duminică, dis-de-dimineață la utrenie, atunci când se citesc ”cărțile”, cum spunea ea. De cum ajungea la biserică, stătea în picioare în fața icoanei lui Hristos. Cântărețul, care a observat-o ai multă vreme, la un moment dat a întrebat-o:

-Ce faci atâtea ore, până se termină Sfânta Liturghie, în fața icoanei lui Hristos? Nu știi să citești, ca să înțelegi troparele care se zic. De ce vii așa devreme la biserică?

-Și bătrânica i-a răspuns: Eu Îl privesc pe El și El mă privește pe mine!!!

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Sursa – site http://trelogiannis.blogspot.ro/

Încă un mărturisitor român ortodox împotriva panereziei ecumeniste… cu rugăciunile Sfinților Trei Ierarhi

Sursa – https://stranaortodoxa.wordpress.com/2017/09/14/un-alt-marturisitor-al-dreptei-credinte-scrisoarea-ierom-lavrentie-carp-de-la-manastirea-sf-trei-ierarhi-catre-mitropolitul-teofan/

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit,

Poziția mea cu privire la Sinodul din Creta v-am făcut-o cunoscută de la început. Am avut încredere că doriți lămurirea situației și v-am expus obiecțiile mele teologice. Am trecut cu vederea atitudinea clară publică pe care o aveți de a susține necondiționat deciziile semnate și am încercat să vă arăt și eu personal unele aspecte greșite. Totuși constat că susțineți atât de ferm că nu există greșeli dogmatice, încât nici nu acceptați măcar exprimarea unei opinii contrare sau o dezbatere onestă. În această situație, de impunere în Biserică a unei dogme străine de ortodoxie „cu capul descoperit”, nu pot reacționa decât prin dezicere categorică, adică prin întreruperea pomenirii la slujbe.
Pentru a-mi face mai bine înțeleasă poziția, voi dezvolta în scrisoarea de față motivele care mă îndeamnă la această decizie.
Dorința mea este de a-mi păstra credința dreaptă și de a avea posibilitatea să mi-o exprim. Atâta vreme cât ați semnat unele hotărâri sinodale cu caracter dogmatic neortodox, ele devin normative și pentru mine. Pe lângă aceasta, nu aduceți argumente pertinente, prin glasul întregului Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Române (BOR) sau personal, în privința ortodoxiei deciziilor din Creta și nici nu lăsați posibilitatea unei dezbateri sincere pe această temă, pentru a fi lămurită. Drept dovadă, singurele articole publicate pe site-ul „Doxologia” și în general în mass-media oficială bisericească sunt doar cele pro-Sinod. În aceste condiții, mă văd nevoit să mă dezic de o astfel de manifestare a unei credințe greșite pentru a putea trăi și susține pe cea autentică a Bisericii.
Scopul meu este de a-mi exprima delimitarea față de asumarea tacită sau activă a ecumenismului în Biserică.
Concret, poziția Înaltpreasfinției Voastre pe tema Sinodului din Creta este publică și o consider greșită. Mi-aș fi dorit să aveți dreptate teologic și să răspundeți eventualelor critici sau măcar să permiteți expunerea tot publică a obiecțiilor pe acest subiect ca dovadă că păstoriți apostolește turma credincioșilor, nu prin îndoctrinare. Dar nici măcar în particular nu mi-ați răspuns mulțumitor la obiecțiile pe care vi le-am adus. Aceasta când am primit o audiență după 6 luni de așteptare. Iar astăzi, după mai bine de 3 luni de zile de când v-am trimis printr-o scrisoare punctele pe care le consider greșite, nu ați binevoit să-mi mai acordați vreo explicație, cum mi-ați trinsmis dinainte prin Părintele Stareț, Arhim. Nichifor. Practic înțeleg că aveți aceeași poziție neschimbată, cea exprimată oficial în diferite ocazii, nefundamentată pe credința ortodoxă. Așadar, nu-mi mai rămâne vreo nădejde că ați avea de gând să revizuiți în vreun fel mărturisirea de credință pe care o dați.
În această situație, nu doar că mă pot prevala de canoanele 15 I-II și 31 apostolic, care permit și chiar recomandă întreruperea pomenirii, dar nici nu-mi rămâne altă opțiune. Ba chiar înțeleg că în toată țara este aceeași interdicție a vreunei critici la adresa Sinodului din Creta. Câtă vreme este vorba de o erezie încă necondamnată sinodal, aș fi folosit orice alt mijloc de împotrivire față de ea, dar nu mi-a mai rămas nici unul la îndemână.
Canoanele menționate prevăd posibilitatea întreruperii pomenirii a) înainte de o cercetare sinodală a episcopului care b) susține o erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți c) în mod deschis și fără rezerve („cu capul descoperit”) d) cu scopul îngrădirii de erezie și izbăvirii Bisericii de erezie sau schisme. e) Aceasta nu este o atitudine schismatică, ci izbăvitoare de schismă și de întărire a unității Bisericii. Deci cel ce aplică aceste canoane nu iese în afara Bisericii, ci în afara unui mediu bisericesc dominat de erezie. Aceasta înseamnă că este vizat nu doar episcopul, ci și toți cei care au o cugetare la fel cu a lui. Trebuie făcută și precizarea că ruperea comuniunii cu episcopul nu presupune ruperea de Biserică pentru că Biserica îl investește pe episcop, nu episcopul instituie Biserica, deși el întrunește plinătatea harului preoțesc. Episcopul depinde de Biserică și ea îl poate revoca, nu Biserica depinde de episcop. Așadar:
a) Nu este necesar să aștept o condamnare sinodală a ecumenismului legiferat în Creta. Chiar și Cuviosul Paisie Aghioritul a întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora, alături de aproape întreg Sfântul Munte, între anii 1969-1973 tot pe motivul unor declarații de natură ecumenistă.
b) În scrisoarea anterioară v-am prezentat pe larg, cu argumente de la Sfinții Părinți și din Sfânta Scriptură, greșelile dogmatice cuprinse mai ales în documentul 6. Reiau aici pe scurt doar câteva aspecte mai importante:
– aderarea la Consiliul Mondial al Bisericilor, for ce are la bază o concepție dogmatică neortodoxă și care este astfel validată;
– pe lângă renumitul paragraf 6, mai există o serie de afirmații în documentul legat de ecumenism, care induc o ecleziologie eretică, „teoria ramurilor”, sub diferite forme: unitatea pierdută a Bisericii, existența mai multor Biserici, recunoașterea unor elemente ecleziale în celelalte Confesiuni, Biserica văzută și nevăzută. Pe lângă numeroase (vreo 15) expresii teologice confuze, neclaritatea fiind și ea semnul unei învățături greșite, se remarcă existența a 5 teorii evident eretice. Amintesc aici teoria unității nedepline din paragraful 1, în care se afirmă că Biserica Ortodoxă, deși ea este cea una, sfântă, este pusă în slujba unei „unități creștine” la nivel dogmatic. În paragraful 18 se face referire la „unitatea Bisericii” „urmărită în cadrul CMB”, fiind vorba de Biserica nevăzută, care este „interconfesională”. Aceeași idee se regăsește în următorul paragraf (19), care menționează un principiu din cadrul CMB, de a „pune Bisericile într-o legătură vie” „cu privire la unitatea Bisericii”. Dacă se mai adaugă interpretarea eronată a unor pasaje scripturistice în ultimul paragraf și în al 8-lea, se întregește tabloul unei concepții neortodoxe despre Biserică;
– paragraful 22 legiferează o viziune episcopocentristă prin concentrarea deciziilor exclusiv, discreționar și represiv în mâinile ierarhilor;
– utilizarea unor concepte ce țin de teologia persoanei, îndeosebi în Enciclica Sinodului și în documentul despre Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană;
– prezența unei viziuni despre Împărtășanie care ține de „ecleziologia euharistică”;
– alterarea unor prescripții canonice mai vechi prin permiterea unor derogări fără temei de la post și a oficierii cununiilor mixte cu eterodocșii.
c) Cu toate că în particular nu acceptați teoriile ecumeniste, adeziunea neschimbată la cele semnate în Creta reprezintă adevărata mărturisire de credință pe care o dați „cu capul descoperit”. Așteptarea exprimată de Sinodul BOR de a fi convocat un alt Sinod, ce va clarifica confuziile din documentele cretane, nu este una de natură să scuze eventualele greșeli dogmatice, ci prin aceasta se auto-condamnă. Nu a mai existat și nu poate exista o astfel de situație, ca un Sinod tâlhăresc să fie trecut cu vederea. Ba chiar refuzul ierarhilor de a oferi explicații pe marginea textelor pentru că aceasta ar fi doar de competența unui alt Sinod cu adevărat Panortodox sporește confuzia în materie de credință. Ca și cum nu-și cunosc credința, este secretă sau aceasta mai necesită clarificări.
d) Prin acest gest nu intenționez să mă despart de Biserică sau să produc în sânul ei schisme, ci dimpotrivă, să rămân fidel Bisericii și să atrag atenția asupra devierilor eretice care se împământenesc periculos de tare, chiar prin decizii sinodale.
e) Întreruperea pomenirii în condițiile date nu constituie schismă și, deci, nu poate fi sancționată ca atare. Chiar canonul 15 I-II prevede că cel ce-l aplică „nu este supus certărilor canonice”, adică, dacă se întâmplă să fie sancționat, nu cade sub incidența acestor sancțiuni. Lucrul acesta este întărit de canonul 3 al Sinodului III Ecumenic, care prevedea readucerea la locurile lor pe cei caterisiți pe nedrept pentru opoziția lor față de erezii. Mai mult, în cazul în care veți renunța public la a mai susține deciziile luate la Sinodul din Creta înainte de vreo condamnare sinodală, sunt gata să reiau comuniunea deplină.
Menționez totodată că în istoria Bisericii practica întreruperii pomenirii nu este una nouă, ci apostolică. Comuniunea de credință era observată pe criterii mult mai riguroase, chiar la nivelul trăirii, pe când astăzi s-a ajuns să fie considerată ca fiind o formalitate, deși de multe ori clericii nici măcar nu-și cunosc bine credința, darmite să o și manifeste în viața și slujirea lor. Canonul apostolic 8 dă mărturie de faptul că refuzul unui cleric de a se împărtăși la Liturghia săvârșită de altul poate fi semn de nerecunoaștere a slujbei săvârșită de acela, lucru ce putea produce tulburare. Există, de asemenea, în istoria Bisericii numeroase relatări despre Sfinți Părinți care au întrerupt comuniunea cu ierarhul lor. Dintre ei sunt: Sf. Vasile cel Mare (cf. Epistola 51), Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigorie Palama, Sf. Marcu Eugenicul și Sf. Paisie Aghioritul. Cum, de altfel există cazuri de episcopi care și-au retras semnătura de la Sinoade care s-au dovedit a fi tâlhărești, de exemplu tatăl Sf. Grigorie Teologul, Grigorie cel Bătrân.
Închei această scrisoare menționând atitudinea cerută de Însuși Mântuitorul față de eretici și învățătorii mincinoși. El cerea vigilență: „Feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor” (Mt. 16:6), „feriți-vă de proorocii mincinoși” (Mt. 7:15), „vedeți să nu vă amăgească cineva, … căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși” (Mt.24:4,24). Biserica dintotdeauna și-a păzit unitatea prin condamnarea acestora și a învățăturilor lor, nu urmărind unitatea cu ei. Dialogul și deschiderea Ortodoxiei față de cei din afara ei este o necesitate, dar trebuie făcut cu prudență, de reprezentanți capabili, pe baze temeinice și sincere, în acord cu tradiția canonică și patristică. Pentru că Biserica nu este o simplă instituție, iar credincioșii nu formează un corp social prin coeziunea întreolaltă, ci formează Trupul lui Hristos prin credința în El. Ceea ce ne unește trebuie să fie înrudirea noastră cu Domnul prin credința curată, nu supunerea omenească față de ierarhie. Episcopul trebuie să fie garantul acestei credințe pentru a păstra unitatea Bisericii în jurul lui Hristos, nu în jurul său prin idealuri umane de pace și liniște. Toleranța și corectitudinea politică se pot transforma și chiar devin apostazie dacă sunt aplicate în mediul bisericesc.

Data: 08 august 2017

Cu smerenie,

Ierom. Lavrentie Carp

Gheronda Gavriil întărește poporul român în lupta împotriva ecumenismului și infirmă acuzațiile și calomniile aduse lui Gheron Sava Lavriotul (10 septembrie 2017)


A consemnat monahul Epifanie Aghioritul, unul dintre părinții aghioriți cei mai bine pregătiți teologic (dogmatic, canonic, istoric, liturgic; este o adevărată enciclopedie acest tânăr monah, cu o smerenie lucrătoare prin darul discernământului, caracteristică tuturor părinților athoniți ortodocși), iar prin strădania întregii sinaxe aghiorite acest cuvânt plin de înțelepciune a ajuns la inimile noastre.
Mulțumim Domnului Hristos, Preacuratei Maicii Sale și tuturor părinților aghioriți, greci și români, și ne rugăm pentru unitatea între noi pe calea mărturisirii adevărului (pr. Ciprian)

Chiar și grecii din America sunt alături de părinții athoniți ortodocși mărturisitori din Schitul Prodromu

Panaghiotis Televantos, un teolog grec, care locuiește în SUA, însă este foarte activ în lupta cu erezia ecumenistă, a scris următoarele:

”Rămânem muți de uimire și profund indignați de furia prigonitoare a ecumeniștilor, care avându-l în frunte pe arhimandritul Prodromos, egumenul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos și prin instigarea venită din partea Patriarhiei Române au declanșat o prigoană dură împotriva părinților din Schitul românesc Prodromu care au întrerupt pomenirea patriarhului Bartolomeu.

La început i-au exclus pe părinții care au întrerupt pomenirea de la slujirile-ascultări din mănăstire, apoi le-au interzis să participe la masa de obște din Schit și în final i-au lipsit de orice fel de hrană, drept urmare unul dintre ei îmbolnăvindu-se grav. Astfel au reușit în final să îi forțeze pe unii dintre părinți să plece din Schit.

Nu mai este nevoie să discutăm cât de vizibil ilegale și cât de anticanonice sunt cele făcute de către mănăstirea Marea Lavră, de Patriarhia Română și de starețul Schitului Prodromu împotriva părinților care au întrerupt pomenirea .

Întrebăm pe orice om cu mintea întreagă și cuviincios: este posibil ca monahii aghioriți să îi lase fără mâncare pe frații lor din mănăstire pentru a-i obliga astfel să reia pomenirea patriarhului?

Nici oamenii din lume nu ar accepta niciodată să fie folosite asemenea metode. Prin urmare, cum ar putea să fie tolerată folosirea unor asemenea metode de către niște monahi aghioriți?

Diavolul a întunecat mintea cea nesocotită a ecumeniștilor și aceștia cred că prin prigoane omenești vor întrerupe valul de întrerupere a pomenirii, însă realitatea palpabilă este că ei măresc astfel acest val.”

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Sursa – http://opaidagogos.blogspot.ro/2017/09/blog-post_8.html?m=1