Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Părinți contemporani vorbesc despre Tainele schismaticilor și ereticilor necondamnați sinodal (Partea Ι)


1. Sfântul Sfințit Nou Mucenic Kiril din Kazan (†1937) despre Tainele serghianiștilor

„Dacă harul lui Dumnezeu există sau nu în această încercare a lui Serghie noi nu vom îndrăzni să judecăm până când un Sinod local, prin hotărârea lui va exprima judecata Duhului Sfânt despre acesta. Cu toate acestea, așa cum se întâmplă cu tot ce are legătură cu reînnoirea, nu putem să recunoaștem conducerea administrativă a Bisericii care s-a reînnoit sub mitropolitul Serghie drept conducerea ortodoxă care a provenit din lupta pentru succesiunea Preafericirii sale, Patriarhul Tihon.

În consecință, rămânând în unitate canonică cu mitropolitul Petru, locțiitorul patriarhal, pentru că în prezent nu este posibil să intrăm în legătură cu el, recunoaștem organizarea conducerii Bisericii ruse ca singurul lucru legitim (pe care îl recunoaștem), pe baza decretului țarului din 7/20 noiembrie 1920.

Cred cu fermitate că episcopii ortodocși, prin unitate frățească și prin sprijin reciproc, vor ține Biserica Rusă, cu ajutorul lui Dumnezeu, în ortodoxia tradițională a testamentului patriarhal în vigoare și o vor conduce spre un Sinod legitim.

Am impresia că atât dvs, cât și corespondentul dvs nu faceți distincție între acțiunile mitropolitului Serghie și ale adepților lui, care se săvârșesc după rânduiala cuvenită, cu puterea drepturilor harului, care se primește prin taina hirotoniei, de celelalte acțiuni ale lui care au loc prin depășirea drepturilor primite prin taine și prin răutate omenească, ca mijloace de apărare și de susținere a drepturilor lor inventate de ei în Biserică.

La astfel de acțiuni au purces episcopul Zaharia și preotul Patapov despre care vorbești. Acestea sunt acte liturgice numai în forma lor exterioară, în timp ce în fond ele sunt fapte de ierosilie (de furt) a activității sacramentale, prin urmare ele sunt blasfemiatoare, fără har, nebisericești.

Însă Tainele care sunt săvârșite de serghianiștii care sunt hirotoniți corect și cărora nu le este interzis să slujească drept preoți, ele sunt fără îndoială Taine mântuitoare pentru cei care le primesc cu credință, cu simplitate, fără uneltiri și îndoieli referitoare la eficiența lor și care nici nu bănuiesc că ar fi nimic greșit în rânduiala serghianistă a Bisericii.

În același timp, însă, respectivele Taine (de care am vorbit înainte) sunt spre osânda și judecata celor care le săvârșesc, precum și celor care participă la ele, în pofida faptului că cunosc foarte bine că în serghianism există neadevăr și cu toate acestea nu se opun lui, fapt care arată o indiferență nelegiuită din partea lor referitoare la conducerea Bisericii.

Din acest motiv, este fundamental pentru un episcop sau preot ortodox să se țină la distanță de comuniunea cu serghianiștii în rugăciune. Acest lucru este la fel de important și pentru mirenii care au o comportare conștientă în toate manifestările vieții bisericești.” (fragment dintr-o scrisoare către un ierarh necunoscut, februarie 1934)

 

2. Mitropolitul Hrisostom al Florinei (†1955) despre Tainele celor pe calendarul nou

„Conform acestui principiu fundamental al Bisericii Răsăritene Ortodoxe, o Biserică numai atunci are autoritate și Tainele ei au har și lucrare sfințitoare când ea este recunoscută de întreaga Biserică Ortodoxă și numai atunci își pierde ea autoritatea, iar Tainele ei își pierd puterea și energia când ea va fi declarată eretică sau schismatică de către întreaga Biserică, a cărei părere validă și hotărâre definitivă o exprimă un Sinod Ecumenic sau Panortodox.

…Iar dacă noi, plecați în exil l-am numit schismatic pe arhiepiscopul Atenei și am numit Biserica Greciei schismatică, cuvântul schismă l-am folosit nu cu sensul pe care îl folosește Biserica pentru a arăta ruperea de Biserica Ortodoxă și, prin urmare, înstrăinarea de harul și de Tainele lui Hristos, ci în sensul că arhiepiscopul Atenei, prin inovația calendaristică (prin schimbarea calendarului – n.trad.) s-a despărțit pe sine și ierarhia care îl urmează pe el de celelalte Biserici Ortodoxe în prăznuirea sărbătorilor și în respectarea posturilor.

…Numai atunci vor fi încadrați efectiv între cei căzuți din harul dumnezeiesc și străini de duhul ortodox al Tainelor când aceștia vor fi declarați ca schismatici datorită lucrarea lor, de către un Sinod panortodox.” (fragment dintr-o epistolă către Preasfințitul Gherman Varilopoulos, episcop al Cicladelor, Atena, 9/11/1937)

„O asemenea părere a invalidității Tainelor și a repetării lor nu au dreptul să o aibă și să se pronunțe nici persoane izolate (episcopi, de exemplu), care nu au absolut nici o competență și nici o autoritate în aceasta, dar nici măcar vreo Biserică Ortodoxă locală în parte nu are dreptul de a înlătura validitatea Tainelor, fără părerea sau hotărârea întregii Biserici. Exclusiv un singur drept au, acela de a lua clericilor care umblă în erezie și nu se pocăiesc, ci persistă în ea, dreptul valid și direct de a săvârși Tainele; căci cine nu are puterea de a da un dar dumnezeiesc, în consecință nici nu are dreptul de a a-l lua.

Iar dacă Sfintele Canoane consideră sacrilegiu subestimarea Tainei preoției, cu atât mai mult îi consideră profanatori pe cei care îndrăznesc fără nici o competență și fără autoritate bisericească să vorbească de Taine invalide ale unei Biserici recunoscute, chiar dacă aceasta este vinovată față de întreaga Biserică pentru introducerea arbitrară a unei inovații?

Iată motivul pentru care noi ne ferim să ne pronunțăm referitor la validitatea Tainelor, mărturisind că nu avem pentru aceasta nici o competență și nici un drept din partea Sfintelor canoane, simțindu-ne nimicnicia și starea noastră păcătoasă față de sfințenia și de puterea și harul sfințitor al Sfintelor Taine, încredințăm aceasta hotărârii și judecății întregii Biserici.

…Noi, fiind cunoscători ai duhului Sfintelor Canoane și al cinstitelor dogme și tradiții ale Bisericii Ortodoxe, refuzăm să considerăm ierarhia Greciei ca schismatică în lucrarea (funcția) ei, ci numai potențial până când se va întruni un Sinod valid pentru a-i judeca pe arhiereii inovatori, care refuză după explicațiile suficiente oferite lor să se întoarcă la tradiția calendarului ortodox, și să îi caterisească și să îi îndepărteze și ca pe niște schismatici activi să îi declare, recunoscându-i atunci pe cei puțini ca arhierei care învață ortodox și ca singurii reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Grecești.” (dintr-o enciclică pastorală, Atena, 01.06.1944)

„De aici tragem concluzia că o Biserică Ortodoxă recunoscută numai atunci își va pierde semnificația ei ortodoxă și autoritatea Sfintelor Taine când va fi recunoscută ca eretică sau schismatică de către un Sinod Panortodox, singurul îndreptățit pentru a o lipsi pe ea de har și de autoritatea dumnezeiască a Tainelor, pentru că numai acesta (Sinodul panortodox sau ecumenic) are dreptul să îi recunoască acesteia harul.

Pentru aceasta, pentru că harul dumnezeiesc și autoritatea Sfintelor Taine nu le oferă episcopul sau preotul care le săvârșește, care este doar organul transmițător al harului, ci caracterul sau sensul ortodox al Bisericii în numele căreia se săvârșesc acestea, posibila concepție antiortodoxă referitoare la problemele bisericești care sunt vindecabile, potrivit expresiei Sfântului Vasile cel Mare, devreme ce această Biserică nu este judecată și condamnată de un Sinod valid, nu poate să îi micșoreze, cu atât mai puțin să o lipsească de caracterul ei ortodox și de autoritatea actelor sfințitoare săvârșite în ea.

Iar caracterul demagogic și manipulator al părerii opuse celei de mai sus constă pe de o parte în speranța de a atrage și alți adepți la calendarul strămoșesc (patristic) ridicând în semn de amenințare ca pe o sperietoare invaliditatea Tainelor celor ce țin noul calendar, iar pe de o parte constă în ținerea pe loc a adepților lor și dacă se poate și a celor creduli și căldicei implicați în această luptă sfântă a noastră.” (dintr-o enciclică pastorală de lămurire, Atena, 18.01.1945)

 

3. Pururea pomenitul părinte Teodorit Aghioritul (†2007) despre tainele ecumeniștilor dintre ortodocși

„Existența harului nu asigură mântuirea; foarte ușor cineva poate să se împărtășească în mod real cu Trupul șui cu Sângele lui Hristos și cu toate acestea … să se osândească! Dovada acestui fapt sunt cuvintele din evanghelie ale Domnului, potrivit cărora și cei care fac semne și minuni și spun profeții, dacă nu au virtutea în ei, vor fi… osândiți! (Matei 7, 21-23)” (din a doua scrisoare deschisă către protoiereul Evghenie Tobrov, 1972)

„Teoria dvs despre pierderea harului înaintea judecării sinodale a ereticilor în cunoștință de cauză nu este valabilă. Și încă ceva. Cine ne va spune că clericul cutare astăzi sau alt cleric mâine sau al treilea poimâine au devenit eretici în cunoștință de cauză? Dvs sau eu? Susțineți că lucrul acesta îl arată faptele lor. Da, însă este posibil ca acestea să le facă nu din convingere, deci când vor fi judecați în sinod vor fi găsiți eretici inconștienți de erezia lor. Prin urmare, trebuie să existe un organ oficial și definitiv care ne va da informația (hotărârea) cea mai înaltă și acest organ este Biserica, Sinodul.” (fragment dintr-o scrisoare către Ἀ. Κ., 6 mai 1979)

„În încercarea lui disperată de a dovedi că stiliștii sunt schismatici, pr. Epifanie Theodoropoulos recurge la acest argument sofist: ”dacă cei pe calendarul nou au Taine valide, dacă Biserica Greciei are har, atunci ea este cu adevărat Biserica Ortodoxă, este Biserica lui Hristos și tot cel care pleacă din ea devine schismatic.” (în Cele două extreme…, p. 204).

Acest argument este din start înșelător și viclean! Și aceasta pentru că este posibil ca un episcop, o Biserică să aibă har, însă potențial să fie schismatică sau eretică, învățătură pe care o acceptă și părintele Epifanie!

Iar credinciosul care se va împărtăși din Potirul unei asemenea Biserici pe de o parte Îl va primi pe Hristos, însă spre osândă și nu spre luminare și îndumnezeire, așa cum se întâmplă întotdeauna cu cei care se împărtășesc cu nevrednicie. Osânda de mai sus va fi diversă, depinzând întotdeauna de gradul de conștientizare al kakodoxiei (ereziei).

Prin urmare, când credinciosul ortodox, mirean sau cleric, se va îndepărta sau va întrerupe orice comuniune cu o asemenea Biserică potențial schismatică sau eretică, el nu mai este schismatic ci, potrivit învățăturii Sfintelor Canoane, este vrednic de laudă! Iată în ce constă denaturarea adevărului de către părintele Epifanie.

Astfel, datorită inovației calendaristice, Biserica grecească este potențial schismatică, iar datorită împreună mergerii ei ei ecumeniste cu Fanarul, este potențial eretică. De aceea orice credincios este dator să nu fie în comuniune (să nu se împărtășească) cu astfel de păstori, care slujesc și se roagă și merg alături de Athenagora al Constantinopolului și de Iacob al Americii (notă – alături de Bartolomeu astăzi și de ceilalți ecumeniști), care ”s-au dovedit a nu avea nici o apropiere interioară și profundă cu nepătata și neîntinata ortodoxie.” (din lucrarea Antidotul, 1990)

Sursa – http://krufo-sxoleio.blogspot.ro/2017/10/blog-post_16.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

16 Responses to Părinți contemporani vorbesc despre Tainele schismaticilor și ereticilor necondamnați sinodal (Partea Ι)

  1. ban says:

    Parinte, referitor la Hrisostom al florinei, in martie 1950 s-a razgandit si a dat o enciclica in care nega harul in biserica Greciei. Dati cautare „hrisostom al florinei” si veti afla. Asta se pare ca e ultima lui pozitie. Sfant l-au facut stilistii din Grecia care ziceau ca nou-calendaristii nu mai au har.

    • admin2 says:

      Este bine de cercetat și asta. Atunci îi șterg acum titulatura din textul original, să nu îmi fac păcate. Și dacă se va dovedi apoi că am greșit, punem iar.

  2. M. says:

    Ce ne facem in acest caz cu Sf. Luca al Crimeii care a fost episcop serghianist?

  3. Mihai says:

    Am înțeles că sa întâmplat noaptea trecută în Thesaloniki http://opaidagogos.blogspot.ro/2017/10/blog-post_18.html?m=1

  4. Cristian says:

    Cred ca sunt cateva aspecte ale acestor texte care ar trebui lamurite, iar altele intelese la adevarata lor valoare:

    1. a) Mie unuia imi pare ca Sfantul Kiril se refera mai mult la faptul ca Serghie a uzurpat scaunul patriarhal fara Sinod, si nu atat la marturirisirea lui de credinta (caci scrie: „în această încercare a lui Serghie”!). Dar chiar si daca nu este asa, eu nu stiu ca vreuna din marile personalitati ale ROCOR-ului sa fi afirmat ca declaratia lui Serghie din 1927 este eretica! Daca sunt prost informat, rog sa fiu corectat. Ceea ce vreu sa spun este ca nu cred ca textul este neaparat relevant in cazul ereziei.
    b) „fără uneltiri și îndoieli referitoare la eficiența lor și care nici nu bănuiesc că ar fi nimic greșit în rânduiala serghianistă a Bisericii.” — aici pare o contradictie: daca nu banuiesti ca in randuiala serghianista ar fi ceva gresit, cum poti avea indoieli?
    c) „baza decretului țarului din 7/20 noiembrie 1920” – tar nu mai aveau de 3 ani!

    2. Aici este dupa intelegerea mea cea mai mare problema. Se insista pe ideea ca: „De aici tragem concluzia că o Biserică Ortodoxă recunoscută numai atunci își va pierde semnificația ei ortodoxă și autoritatea Sfintelor Taine când va fi recunoscută ca eretică sau schismatică de către un Sinod Panortodox, singurul îndreptățit pentru a o lipsi pe ea de har …” —- aici intreb: Ce sinod pan-Ortodox a condamnat Episcopia Romei?? Au fost condamnate ereziile apusului si, eventual, cativa oameni „nominal”. Si totusi despre franko-latini afirmam ca nu mai au Taine! Eu unul, dar poate sunt ignorant si rog sa fiu indreptat, nu am cunostinta in istoria Bisericii de Sinoade care au condamnat „Biserici Surori” locale sau chiar mitropolii in ansamblul lor, ci erezii si ereziarhi.

    3. Aceste cuvinte ale parintelui Teodorit sunt …. bomba care „striga” adevarul pana la capatul Pamantului! Spune parintele asa: „De aceea orice credincios este dator să nu fie în comuniune (să nu se împărtășească) cu astfel de păstori, care slujesc și se roagă și merg alături de Athenagora al Constantinopolului și de Iacob al Americii (notă – alături de Bartolomeu astăzi și de ceilalți ecumeniști), care ”s-au dovedit a nu avea nici o apropiere interioară și profundă cu nepătata și neîntinata ortodoxie.” – adaugati la Athenagora si Iacob pe toti ierarhii sau invatatorii eretici ai ultimului secol si veti avea imaginea dramatica a Ortodoxiei universale, dar si romanesti. A ne limita la a spune doar „Bartolomeu astazi” inseamna a nu avea curajul sa ne cercetam trecutul cu … sinceritate.
    Nu uitati, spre exemplu: „Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic”! sau faptul ca Sfantul Ioan-Iacob a refuzat sa merga la parastasul oficiat la Ierusalim in 1948 pentru patriarhul Nicodim. Sau oare (mai) crede cineva ca partasia cu Teoctist Arapasu a fost …. mantuitoare sau chiar sfintitoare??

    • admin2 says:

      Amănuntele nu le pot comenta, căci nu am alcătuit eu studiul respectiv, doar am tradus.
      Referitor la Teoctist, vai de veșnicia lui.
      Întrebarea care mi-o pun eu este: când anume un ortodox se împărtășește spre osândă? Desigur, în afară de cazul în care nu s-a spovedit sincer, nu are pocăință și alte asemenea.
      Cred că dacă vom găsi răspuns la această întrebare vom înțelege mai bine lucrarea harului: de sfințire sau de ardere.
      Dacă harul nu mai vine deloc la cel ce s-a abătut de la dreapta credință (în sensul de a-l osândi) înseamnă că nimic nu îl mai poate întoarce pe omul acela; cine îi mai lucrează prin conștiință să se pocăiască? Deci, dacă fiecare dintre noi cădem la un moment dat într-o erezie – voit sau nevoit – înseamnă că harul se ridică instantaneu și că noi rămânem în iad permanent.
      Mâine sunt plecat, dar mai este un studiu de 4 pagini, semnat de părinții Hariton, Epifanie și Sava, în care am găsit o idee de care nu aveam habar: faptul că harul se ia imediat aparține – culmea – papistașilor, undeva prin secolul al XIII-lea.
      Nefiind un teolog al harului nu vă luați după săracele mele cuvinte, mai ales că nu îmi permit să am o părere referitor la ceva despre care Biserica are DEJA o învățătură fixă, clară, deja stabilită.
      Dacă, în urma cercetării teologice, ajungem la concluzia că deja ecumeniștii au fost condamnați sinodal și modul în care au fost condamnați este definitiv atunci nici nu are rost să mai așteptăm un sinod care să îi judece, să condamne sinodul din Creta – care a fost în esență doar o acțiune ecumenistă după multe altele, cea mai gravă, dar nu inedită sau singulară. Și, mergând pe acest fir logic, dacă nu mai așteptăm un sinod care să îi condamne și spunem că prin anathema ROCOR din 1983 sunt anathematizați și ecumeniști din Creta, iunie 2016 înseamnă că ăștia nu mai sunt Biserică, nu mai au har etc. Bun, atunci unde este harul, să ne înrolăm și noi în Biserica cea adevărată?
      Dar dacă tot vrem să ne înrolăm, oare această acțiune a noastră nu este de fapt SCHISMĂ?
      Dacă mă convinge conștiința și cei care cunosc operele Sfinților Părinți și trăiesc în duhul lor că nu este pericol nici 0, 0000000001% să cad în schismă, atunci accept și eu că în BOR nu mai e nici un har, nici care îi arde, nici care îi cercetează, nimic, zero barat.
      Bun, să zicem că ROCOR-ul este Biserica, atunci de ce nu am auzit nimic să spună împotriva adunării cretane? Nu sunt ei Biserica, atunci cine? A murit BOR întemeiată de Sf. Andrei numai pentru că niște oameni fără conștiință s-au dat pe mâna masonilor și a ereticilor? Dacă este așa, atunci dușmanii Ortodoxiei ar fi niște nătângi să nu aplice același tratament tuturor țărilor ortodoxe și în maxim un an s-a terminat cu Ortodoxia. Dar ce ne facem cu cuvintele lui Hristos că Biserica nu va fi biruită de nimeni, nici de porțile iadului, la care acum cred că noi cam am ajuns?
      Orice afirmație teologică trebuie luată, cercetată și văzut în ce direcție ne duce, care sunt consecințele ei în soteriologie, eclesiologie, Taine etc. Exact așa lucrau Sfinții Părinți la Sinoade: este acest cuvânt, de exemplu ”omoousios” demn să arate relația veșnică dintre Tatăl și Fiul? Da. Dar de ce ”homiousios” nu este un termen bun, că numai o literă este diferența? Și argumentau, zile întregi, ce ar însemna un termen și ce ar aduce cu sine alt termen.
      Așa că cei care vin cu expresia ”Taine invalide” să arate exact, până la Parusie, încotro am merge pe calea aceasta? Dacă ea ne duce direct în brațele lui Hristos, este perfect. Dacă nu, atunci o lepădăm.
      Deci să nu mai arunce unii cu citate patristice ca și cu niște săgeți, ci să arate ÎNCONTRO duce ideea citatului respectiv, ce efecte are în toate laturile teologiei.
      Dacă este adevăr, va fi simplu de demonstrat. Dacă este minciună, se va încurca în propriile meandre.
      Însă ACUM conștiința îmi spune că nu este așa, expresia ”Taine invalide” nu este VALIDĂ, deci nu fac bundy jumping (cum s-o fi scriind), aruncându-mă în gol numai pentru că unii sar în sus când este vorba despre validitatea Tainelor.
      Cercetarea de abia a început și nu voi accepta nici un compromis, dar nici nu mă dau pe toboganul schismei că nu am ce face.
      Pr. Ciprian
      PS – ceea ce am scris mai sus poate fi luat ca o parte din mărturisirea mea de credință ortodoxă! Dacă se va dovedi că a aborda așa lucrurile, cu atenție, cu migală, cu discernământ, cu studiu, cu întrebare – este greșit, atunci îmi voi revizui și mărturisirea. Așa să îmi ajute Dumnezeu!

      • s.d. says:

        Părinte Ciprian, iertaţi!

        Cu ajutorul lui Dumnezeu, am tradus cîteva paragrafe complementare la cele arătate în articol, din care reiese modul în care se raporta Sfîntul Kiril la Serghianişti.
        Cred că sînt foarte de folos problemele puse de fratele Cristian în comentariul anterior.
        La rîndul meu găsesc că exemplificările folosite în articol au de-a face exclusiv cu situaţia DINAINTE de Sinodul din Creta.
        Sinodul din Creta ESTE SINODUL care, LEGIFERÎND EREZIA ECUMENISTĂ, DESPRINDE ŞI DESPARTE DE BISERICĂ PE SEMNATARII DECIZIILOR ADOPTATE (PRIN LIBERA SAU NEVOITA LOR ALEGERE) ŞI PE TOŢI CEI CARE RĂMÎN ÎN COMUNIUNE CU ACEŞTIA (CHIAR ATUNCI CÎND O FAC ÎN DEPLINĂ IGNORANŢĂ DE CAUZĂ, PENTRU CARE IGNORANŢĂ SÎNT, ÎNSĂ, RESPONSABILI ÎN MARE MĂSURĂ).
        Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii.

        Sfîntul Kiril, Mitropolit de Kazan (+ 26/1)

        Scrisoarea nr. 1: 6/19, 1929 (Către Ieromucenicul Damaskin, Episcop de Klouhov (+ 4/12/1935)

        Fragment

        „…Ca urmare, pînă cînd Mitropolitul Serghios să anuleze Sinodul pe care l-a creat, nu recunosc obligativitatea de a mă conforma nici cu cea mai neînsemnată dintre deciziile sale bisericeşti-administrative, care au fost date cu participarea aşa-zisului Sinod Patriarhal Temporar. Acest fel de relaţie cu Mitropolitul Serghios şi cu Sinodul său nu o înţeleg ca pe o despărţire de acea parte a Bisericii Ortodoxe care este sub administraţia Mitropolitului Serghios, din moment ce păcatul personal al Mitropolitului Serghios care vizează probleme administrative bisericeşti, nu afectează Învăţătura Dogmatică Ortodoxă care, deasemenea, observăm că se practică în această parte a Bisericii.
        Nu mă despart de nimic ce este sfînt, de nimic ce aparţine în mod autentic Bisericii. Mă tem numai de-a mă apropia şi ataşa de ceea ce discern, de la bun început, a fi păcătos şi, prin urmare, din moment ce nu am alte mijloace de a certa un frate [căzut] în păcat, rămîn departe de comuniunea frăţească cu Mitropolitul Serghios şi cu Arhipimenii care sînt pe aceeaşi linie [de plutire] cu acesta. ….. nu suspectez absenţa Harului la tainele înfăptuite de Seghianişti, ci numai subliniez că nu intenţionez să mă fac părtaş la păcatele altora.”

        Άγιος Κύριλλος Μητροπολίτης Καζάν (+26/1)

        Επιστολή 1: 6/19 Ιουνίου, 1929 (προς τον Ιερομάρτυρα Δαμασκηνό, Επίσκοπο Γκλούχωβ (+4/12/1935)

        Απόσπασμα

        „…. Επομένως μέχρι ο Μητροπολίτης Σέργιος να καταργήσει τη Σύνοδο την οποία δημιούργησε, δεν αναγνωρίζω ως υποχρεωτικό για εμένα να εκπλήρώσω την παραμικρή από τις εκκλησιαστικές-διοικητικές αποφάσεις του, που έχουν δωθεί με τη συμμετοχή της λεγόμενης Προσωρινής Πατριαρχικής Συνόδου. Μια τέτοια σχέση με το Μητροπολίτη Σέργιο και τη Σύνοδο του δεν την κατανοώ ως χωρισμό από το μέρος της Ορδοδόξου Εκκλησίας που διοικείται από τον Μητροπολίτη Σέργιο, από τη στιγμή που η προσωπική αμαρτία του Μητροπολίτη Σέργιου που αφορά εκκλησιαστικά διοικητικά θέματα δεν βλάπτει την Ορθόδοξη Δογματική Δισασκαλία, που παρατηρείται επίσης σε αυτό το μέρος της Εκκλησιας.
        Δεν χωρίζομαι από οτιδήποτε ιερό, από οτιδήποτε που αυθεντικά ανήκει στην Εκκλησία. Φοβάμαι μόνο να προσεγγίσω και να προσκολληθώ σε αυτό που αναγνωρίζω ως αμαρτωλό εξ αρχής , κι επομένως απέχω της αδελφικής κοινωνίας με τον Μητροπολίτη Σέργιο και τους Αρχιποιμένες που συμπλέουν μαζί του, από τη στιγμή που δεν έχω άλλα μέσα να ελέγξω έναν αμαρτωλό αδελφό. ……δεν υποπτεύομαι απουσία χαρης στις ιεροπραξίες και τα Μυστήρια που τελούνται από τους Σεργιανιστές, αλλά μόνο υπογραμμίζω την απροθυμία μου να συμμετέχω στις αμαρτίες άλλων.”

        Pag. 254
        Scrisoarea nr. 5: Februarie 1934
        Către un ierarh anonim
        Fragment

        „…Criticîndu-l [pe Sergios] în aceea că nu reuşeşte să se opună, şi, mai apoi, că e în erezie, riscăm să-i privăm de psihologia care ar face probabilă o reunire cu noi, şi să-i pierdem pentru totdeauna din Ortodoxie. De altfel, este mult mai greu [pentru oricine] să-şi dea seama că se află în erezie, decît să-şi recunoască greşeala în înţelegerea pe care o are despre rînduiala externă a vieţii bisericeşti…
        … Am impresia că nici tu şi nici cel împreună cu care ai fost învinovăţit, nu faceţi distincţia dintre slujbele [actele liturgice ale] Mitropolitului Serghios şi ale adepţilor săi, pe care [aceştia] le săvîrşesc în rînduiala canonică, cu puterea la care-i îndreptăţeşte harul primit prin taina hirotoniei, şi celelalte slujbe [acte liturgice] înfăptuite prin excedarea acestor drepturi sacre ale lor, în conformitate cu viclenia omenească, ca modalitate de apărare şi susţinere a ceea ce s-a autodefinit ca fiind drepturile acestora în Biserică. Astfel de slujbe înfăptuiesc Episcopul Zaharia şi preotul Patapof despre care îmi vorbeşti. Acestea sînt slujbe ale Sfintelor Taine numai de formă, pe cînd în esenţă reprezintă o uzurpare a lucrării tainelor, şi, ca urmare acestea sînt blasfemice, fără har şi potrivnice bisericii.
        Însă, tainele care sînt oficiate de serghianiştii care sînt hirotonisiţi corect şi nu le este interzis să slujească drept preoţi, sînt, fără îndoială Taine Mîntuitoare pentru cei care le primesc cu credinţă, simplitate, fără analize şi neîncredere relativ la eficienţa acestora, şi care nici măcar nu bănuiesc că ceva ar fi în neordine cu rînduiala bisericească a serghianiştilor. În acelaşi timp, însă, [aceleaşi taine] sînt considerate spre păcatul şi osînda celor care le oficiază şi ale celor care le primesc deşi înţeleg preabine care este adevărul relativ la Serghianism, iar prin lipsa lor de reacţie faţă de acesta arată o indiferenţă criminală la batjocorirea Bisericii.”

        Σελ 254
        Επιστολή Νο 5 : Φεβρουάριος 1934
        Σε ανώνυμο Ιεράρχη
        Απόσπασμα

        „…Αποδοκιμάζοντας τον (τον Σέργιο) ότι αποτυγχάνει να αντιτεθεί, και εν συνεχεία ότι ανήκει σε αίρεση , ρισκάρουμε να τους αποστερήσουμε από την ψυχολογική πιθανότητα να επανενωθούν μαζί μας και να απωλεστούν για πάντα από την Ορθοδοξία. Άλλωστε, να αναγνωρίσει κανείς ότι ανήκει σε αίρεση είναι πολύ πιο δύσκολο από το να αναγνωρίσει το λάθος του στην κατανόηση της εξωτερικής τάξεως της εκκλησιαστικής ζωής….
        … Μου φαίνεται ότι και εσυ και ο συγκατηγορούμενος σου δεν κάνετε διαχωρισμό των πράξεων του Μητροπολίτη Σεργίου και των υποστηρικτών του που εκτελούνται από αυτούς με κανονική τάξη με τη δύναμη των δικαιωμάτων της χάριτος που παρέλαβαν μέσω του μυστηρίου της ιερωσύνης , από τις άλλες τους δραστηριότητες που εκτελούνται με υπέρβαση των μυστηριακών τους δικαιωμάτων και σύμφωνα με την ανθρώπινη πανουργία , ως μέσο προστασίας και υποστήριξης των αυτοπροσδιορισμενων ως δικαιωμάτων τους στην Εκκλησία. Τέτοιες είναι οι πράξεις του Επισκόπου Ζαχαρία και του ιερέα Πατάποφ για τους οποίους ομιλείς. Αυτές είναι μυστηριακές πράξεις μόνο εμφανισιακά, ενώ ουσιαστικά είναι σφετερισμός της μυστηριακής δραστηριότητας, κι επομένως είναι βλάσφημες, χωρίς χαρη, αντιεκκλησιαστικές.
        Αλλά τα μυστήρια που τελούνται από σεργιανιστές που είναι σωστά χειροτονημένοι και δεν απαγορεύεται να λειτουργήσουν ως ιερείς ,είναι αναμφιβόλως Σωτήρια Μυστήρια για αυτούς που τα λαμβάνουν με πίστη, απλότητα χωρίς εξέταση και αμφιβολίες σχετικά με την αποτελεσματικότητα τους , και που δεν υποπτεύονται καν οτιδήποτε λανθασμένο για τη σεργανιστική τάξη της Εκκλησίας. Αλλά ταυτόχρονα, αποτελούν κατάκριμα και καταδίκη αυτών που τα επιτελούν κι αυτων που προσέρχονται ενώ κατανοούν καλά την αναλήθεια που υπάρχει στον Σεργιανισμό, και με την έλλειψη αντίδρασης τους σε αυτόν δείχνουν εγκληματική αδιαφορία για τον χλευασμό της Εκκλησίας.”

        Traducere de
        Silvana Depounti

    • s.d. says:

      La 1) b. S-a strecurat o greşeală în traducere; Corect este ca sens: „fără A ANALIZA şi a se îndoi”
      „χωρίς εξέταση και αμφιβολίες”

      Silvana Depounti

  5. ion hodor says:

    Exceptional! Argumentul pr Sava,si a acestor Sf Parinti,ori trebuie sa fii ateu ,ori neintreg la minte,ca sa mai obiectezi ceva,sah-mat!!!Doamne ajuta,am inima cat un bostan!

  6. Parascheva says:

    1 Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu mă ruşinez în veac;
    2 întru dreptatea Ta izbăveşte-mă şi mă scoate. Pleacă spre mine urechea Ta şi mă mîntuieşte.
    3 Fii mie întru Dumnezeu izbăvitor şi în loc tare ca să mă mîntuieşti,
    4 căci întărirea mea şi scăparea mea eşti Tu.
    5 Dumnezeul meu, izbăveşte-mă din mîna păcătosului, din mîna celui ce face fărădelege şi strîmbătate.
    6 Că Tu eşti îngăduinţa mea, Doamne; Doamne, nădejdea mea din tinereţile mele.
    7 Pe Tine m-am rezemat din pîntecele maicii mele Tu-mi eşti acoperitor; întru Tine e lauda mea pururea;
    8 ca o minune fost-am celor mulţi, şi Tu, ajutorul meu tare. 9 Să se umple gura mea de laudă, ca să laud slava Ta, toată ziua mare-cuviinţa Ta.
    10 Să nu mă lepezi la vremi de bătrîneţe; cînd va lipsi vîrtutea mea să nu mă părăseşti!
    11 Că mi-au zis vrăjmaşii şi cei ce păzesc sufletul meu sfătuiră împreună,
    12 zicînd: „Dumnezeu l-a părăsit, goniţi-l şi-l prindeţi, căci nu este Cel ce-l izbăveşte”.
    13 Dumnezeul meu, să nu Te depărtezi de la mine; Dumnezeul meu, la ajutorul meu ia aminte!
    14 Să se ruşineze şi să lipsească cei ce prigonesc sufletul meu, îmbracă-se cu ruşine şi cu înfruntare cei care cearcă relele mele!
    15 Şi eu pururea voi nădăjdui pe Tine şi voi spori Ţie toată lauda Ta.
    16 Gura mea va vesti dreptatea Ta, toată ziua mîntuirea Ta, că n-am cunoscut cugete rele.
    17 Intra-voi cu puternicia Domnului; Doamne, aduce-mi-voi aminte numai de dreptatea Ta.
    18 Dumnezeul meu, Cel ce m-ai învăţat din tinereţile mele şi pînă acum voi vesti minunile Tale.
    19 Şi pînă la bătrîneţe şi cărunteţe, Dumnezeul meu, să nu mă părăseşti,
    20 pînă voi vesti braţul Tău la neamul tot care este viitor! 21 Puterea Ta şi dreptatea Ta, Dumnezeu, pînă la cele înalte, măririle pe care Tu le-ai făcut mie. Dumnezeule, cine e asemenea Ţie?
    22 Cîte mi-ai arătat, necazuri multe şi rele! Și întorcîndu-Te, m-ai înviat şi din beznele pămîntului scosu-m-ai.
    23 Înmulţit-ai asupra mea mărirea Ta şi, întorcîndu-Te m-ai mîngîiat, şi din adâncurile pămîntului iarăşi m-ai scos.
    24 Mă voi mărturisi Ţie întru noroade, Doamne, cu meşteşuguri de cîntare, adevărul Tău, Dumnezeule, cînta-Te-voi cu alăută, Cel Sfînt al lui Israil.
    25 Bucura-se-vor buzele mele cînd cînt Ţie şi sufletul meu, pe care Tu l-ai mîntuit.
    26 Şi limba mea toată ziua va cugeta dreptatea Ta, cînd se vor ruşina şi vor fi înfruntaţi cei ce cearcă relele mele.
    Amin!

  7. admin2 says:

    Așa o fi. Eu am tradus. Normal că există o critică.
    De abia aștept să traducă alții, să pot face eu critica, dacă va fi nevoie.
    Oricum, pentru că am mai multe cărți care așteaptă traducerea, cărți ce nu au legătură cu Creta, iar familia mea trebuie întreținută, știu ce am de făcut. Căci conectarea la net nu pune și o pâine pe masă…
    Spun aceasta nu pentru alt motiv decât acela că prea s-au obișnuit românii să comenteze… NEFĂCÂND NIMIC.
    Pr. Ciprian

  8. admin2 says:

    Probabil.

  9. admin2 says:

    Sinodul nu condamnă o Biserică întreagă, ci pe începătorul sau propovăduitorul ereziei (să zicem că este vorba de un patriarh) și pe cei ce, după condamnarea acestuia, vor rămâne în aceeași mărturisire cu el.
    Din câte știu eu.
    Sinodul nu este eșafodul Ortodoxiei, ci este smurd-ul ei (așa, ca o slabă comparație). Nu vrea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui. Numai să o vrea și păcătosul…
    Pr. Ciprian (păcătosul)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *