Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Cu ascultărica am ajuns … în fundul iadului (predică a ÎPS Longhin)

18 Responses to Cu ascultărica am ajuns … în fundul iadului (predică a ÎPS Longhin)

  1. IULIA TIPA says:

    Acum, ca sa fim sinceri, noi romanii ar trebui sa recunoastem ca nu avem un ierarh care sa informeze poporul despre nenorocirea din Creta, sa spuna adevarul, sa-i pastoreasca cum se cuvine, chiar si pomenind.
    Macar unul sa vorbeasca.
    Dar ca si ei si preotii tac malc la caldurica, unii mint cand sunt intrebati, mai fac si circ in biserica, il tradeaza pe HRISTOS din fata altarului si tot asa…
    Mai nou, mizand pe necunoasterea situatiei de catre mireni folosesc termenul de ecumenic pentru a da un alt inteles discutiei…si exemplele pot continua la nesfarsit…
    Din cate stiu eu la nivel de Ucraina nu s-a aprobat sinodul din Creta cum s-a procedat la noi…Nu s-a trezit asa PS Onufrie, peste noapte, sa ADUNE VOTURI SI SEMNATURI PRO CRETA CHIAR DACA BISERICA LOR NU ESTE AUTOCEFALA…
    Nu am auzit la noi niciun ierarh care sa pomeneasca DAR SA VORBEASCA…atunci ar intelege si mirenii ceva, ar fi un far calauzitor.
    Asta cu nepomenirea nu toti mirenii o prea pricep, dar glasul ierarhului il aude si il intelege daca i se vorbeste …
    Doamne ajuta!

    • admin2 says:

      Ar fi un început. Dar se pare ca unii încep… cu sfârșitul.

      • Mihai says:

        Aici bine ați punctat doamnă Iulia, pai care dintre ierarhi sa vorbească? Nici unul, mă refer la cei de la noi, chiar și cei neparticipanti in creta la fel de ecumeniști că și cei care au participat, ba mai mult decât atât nu se dau in laturi absolut deloc

  2. Ionela Pop says:

    Eu nu inteleg de ce aveti pretentia ca P. S Longhin sa intrerupa pomenirea P. S Onufrie??? P. S Onufrie nu a acceptat documentele din Creta, nu a fost la Sinod, nu este un ecumenist, din contra este un om a lui Dumnezeu, care chiar propovaduieste in predici impotriva ecumenismului. El nu organizeaza saptam de rug ecumenista. Canonul I-II de la Constantinopol spune foarte clar ca doar pt erezie ai dreptul sa intrerupi pomenirea. Iarta-ma ca te intreb ti se pare ca P. S Onufrie propovaduieste vreo erezie? Eu zic ca nu, din contra el iubeste adevarul si credinta ortodoxa.

    • admin2 says:

      Cu siguranță se vor lămuri și lucrurile din Ucraina. Noi, românii, rămânem cu dorul nostru după ierarhi români ortodocși, sfinți, mărturisitori, căci nu suntem schismatici, nici eretici, ci niște biete oi care vrem să fim ale lui Hristos! Strâmtă e calea, dar sfântă!
      Să ne rugăm, mai ales pentru vlădica Longhin! A făcut multe lucruri bune în ortodoxie, să continue în adevăr, până la capăt. Nu numai de el depinde, ci și de noi, căci ne leagă dulcea limbă românească.
      Și nădăjduim să ridice Hristos și pe ierarhii noștri din BOR la lupta cu panerezia ecumenistă!

    • ban says:

      Ionela
      Da, propovaduieste erezii: il pomeneste pe ereticul patriarh Kiril, care ii numeste frati pe catolici si a semnat documentul de la Havana, si Onufrie a slujit cu catolici, protestanti, iudei, musulmani, impreuna, de ziua nationala a Ucrainei. E normal, asa iubeste el ortodoxia? Nu e suficient pt tine? Imi pare rau daca te-ai „indragostit” de pr. Longhin, hai sa ne indragostim mai intai de dreapta credinta.

      • admin2 says:

        Am văzut și eu acestea.
        Poate nu își dă seama care este profunzimea legăturii prin pomenire… Sau poate da. Sufletul lui știe.
        Oricum, ne rugăm pentru el, că este datoria noastră.
        Și să ne exprimăm fără patimă, mai… de post.

  3. IULIA TIPA says:

    Pt. ayeaye:
    Pt. ca Onufrie il pomeneste pe Kiril,dupa cum afirmati, asta nu echivaleaza cu batjocura la adresa nepomenitorilor reali in conditiile in care nu se creeaza presiuni asupra marturisitorilor.
    Nepomenitorii reali au ales aceasta cale a marturisirii si o urmeaza independent de ce fac unii sau altii.
    Eu raman fidela convingerii ca trebuie sa iubim lucrurile profunde , traite si mai putin fariseismul.Am vazut nu demult ca nepomenirea in sine, neurmata de traire, de fapte care sa sprijine ceea ce se marturiseste este echivalenta cu 0.
    Nepomenirea,singulara, nu are nicio valoare.Si da, din punctul meu de vedere cred ca un ierarh care graieste adevarul si-si pastoreste in mod real multimea, chiar si pomenind, are si impact asupra celor pastoriti. Cuvantul sau ajunge la suflet in timp ce un preot, monah care joaca rolul nepomenitorului si atat ….nu ajunge niciunde…
    Imi pare rau ca trebuie sa va contrazic, dar cuvantul PS Longhin ajunge la sufletul credinciosilor. Am vazut cu ochii mei trairea si chipul oilor pastorite de PS sa.

  4. admin2 says:

    „Este de preferat și mai sănătos să te strădui și să nu ai succes decât să te întrebi toată viața ta ce s-ar fi întâmplat dacă…”

  5. IULIA TIPA says:

    Romanii nu sunt satui de vorbit de Creta pentru ca la noi nu vorbeste nimeni.
    Nu ma refer aici la nepomenitori. La noi e asternuta tacerea peste subiecte care vizeaza ecumenismul , Creta si alte adevaruri.Majoritatea mirenilor merg la biserica ca si cand nu s-a intamplat nimic pentru ca nu sunt informati de catre cei care-i „pastoresc”.
    Un Teodot pledeaza in stil ecumenist…e foarte buna pomenirea si nu e bun niciun pastor care prin atitudine il contrazice,nu-i bun in special parintele Staicu care a intrerupt pomenirea si pastoreste cu adevar turma. Altfel spus cuvantul/adevarul raspandit completat de intreruperea reala a pomenirii e de-a dreptul schisma pt. ecumenisti.
    In fine, ca sa condensez cred ca ar fi de dorit si la noi macar un ierarh care sa vorbeasca si prin atitudinea sa sa completeze si sa se alature chiar si cu cuvantul luptei adevaratilor parinti nemarturisitori.
    In aceasta conjunctura cuvantul este arma, de aceea zic ca este salutara atitudinea ierarhilor de pretutindeni care vorbesc, indiferent daca au intrerupt sau nu pomenirea.
    Doamne ajuta!

    • admin2 says:

      Pas cu pas, uniți în Hristos, singurul Centru și singurul Țel!

      • Mihai says:

        Ba mai mult decât atât, supermemorandumul se pune in aplicare sub ochii noștri și de asemenea nu observăm, în ceea ce il privește pe Teodot, nu vreau sa vorbesc cu păcat, el de frică spune ce spune pe blogul său, a văzut ce sa întâmplat și în alte părți cu cei care a întrerupt pomenirea

        • admin2 says:

          Am primit pe mail:
          Preoții sunt niște hoți

          „Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea.
          Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
          Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să sărute Sfânta Evanghelie și să ia binecuvântarea părintelui. Printre aceștia se afla și omul căruia încă îi tremurau mâinile și ai cărui ochi umeziți de lacrimi păreau să se ferească de privirea părintelui.
          Părintele îi strânse cu putere mâna și îi șopti: „Rămâneți să vorbim câteva clipe”. Omul îi mulțumi și se retrăsese într-un colț din biserică. După ce terminase de salutat și binecuvântat oamenii strânși puhoi la rând să împărtășească cu el bucuria Învierii se apropie de om și-l întrebă cu blândețe: „Care îți este necazul, om drag?”.
          Hohote de plâns izbucniră la auzul cuvintelor pe care omul le primi ca o lovitură într-o rană. Îl durea bunătatea cu care fusese întâmpinat, îl dureau imaginile pe care le avea atât de vii în minte din acea singură Noapte a Învierii pe care o petrecuse în biserică. Îngână cu glasul gâtuit de emoție: „Părinte, cu mulți ani în urmă am venit în această biserică și am încercat să vă stric sărbătoarea. V-am jignit, v-am numit hoț, mincinos, viclean și în alte feluri. Acele clipe mi-au rămas în minte și inimă atâta vreme însă astăzi m-au durut mai mult decât oricând”.
          „De ce astăzi?” întrebă părintele cu discreție. „Pentru că astăzi, părinte, am venit să aprind o candelă nu pentru o aduce acasă, ci pentru a o duce la mormântul soției mele”.
          Părintele îl îmbrățișă și îi șopti: „În noaptea aceasta nu există moarte și nici morți! Există doar lumină!” Apoi îi oferi omului un ou roșu și îl îndemnă să ciocnească împreună.
          – Hristos a înviat!
          – Adevărat a înviat! răspunse omul încercând să schițeze un zâmbet. Zâmbetul lui însă prindea contur. Pentru el începuse să se nască din nou speranța reîntâlnirii iubitei sale soții pe care acum o simțea bucurându-se de lumina Învierii cu mult mai mult decât de lumina candelei pe care o îngrija să nu se stingă.
          Se despărți cu recunoștință de părintele și cu pași repezi ieși din biserică. După treizeci de minute pătrunse în cimitirul plin de lumina lumânărilor și curând stătu în fața mormântului pe crucea căruia stătea înscripționat: „Aici odihnește roaba lui Dumnezeu Anastasia!” și aseză cu sfială candela pe care o adusese de la biserică. Petru simțea cum inima îi bătea și dorul i se revărsa șuvoi peste piatra care parcă prindea viață. „Anastasia, abia acum am înțeles de ce preoții sunt hoți. În noaptea aceasta părintele mi-a furat inima și a ascuns-o în bucuria Învierii!”
          Se ridică după îndelungată rugăciune și observă că în jur câteva morminte zăceau tăcute în întunericul nopții. Scoase din buzunar un mănunchi de lumânări și începu să le aprindă una câte una rostind de fiecare dată „Hristos a înviat!” și așteptând parcă un răspuns de la sufletele cărora tocmai le dăruia lumină din lumina lui.
          sursa parohia-duesseldorf.net

  6. Ionela says:

    Pt ban
    Imi pare f rau, dar esti f prost informat si judeci si aiurea. De ziua independentei P. S Onufrie nu sa rugat cu cei de alte credinte, ei sau rugat dar cand a venit randul lui, el doar a salutat intalnirea de ziua independentei, atat si nimic mai mult.Te rog frumos sa rogi pe cineva sa iti traduca ce a zis el acolo si apoi sa vorbesti aiurea, iarta-ma

    • ban says:

      Deci el doar era acolo, impotriva vointei lui, nu? Deci nu era de acord, dar a luat parte la rugaciuni.

      • admin2 says:

        Conștiința lui știe. Și ea îl va vădi, cu siguranță. Valabil pentru noi toți. Doamne ajută!

        • admin2 says:

          Grijă la lumea în care trăim:
          „O minciună care este spusă îndeajuns de des devine adevăr” (Lenin) – desigur, nu în sine, ci este asumată ca „adevăr” de cei care nu iubesc Adevărul.
          Și un exemplu:
          „Le-a spus că este un mincinos, însă nu l-au crezut. Le-a enumerat una după alta minciunile pe care li le spusese, dar nici acum nu l-au crezut. În final a început să plângă cu adevărat pentru naivitatea lor voluntară, însă ei au început să îl aplaude cu respect. Numai atunci a înțeles că ei erau… niște mincinoși mai mari decât el însuși.”
          Trist, nu? De aceea este bun postul – aripa sufletului și rugăciunea – cealaltă aripă, să ne smulgă din mocirla acestei lumi, să ne ridice de la roșcove la adevărata împărtășire de Hristos și de har.
          Pr. Ciprian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *