Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Să purcedem pe calea sfințitoare a Postul Mare, fiind următori ai Sfinților Părinți

Recomandăm două articole foarte folositoare pentru noi toți, apărute pe un site ortodox de înaltă ținută:

Sfântul Teodor Studitul: Cine se împărtășește unde sunt pomeniți pseudo-episcopii, este vrăjmaș al lui Dumnezeu, chiar dacă e vorba de jertfa propriu-zisă a lui Hristos, să­vâr­şită de ereticii necondamnați

Sfântul Ioan Gură de Aur: „Cel ce-l cinstește pe preot, și pe Dumnezeu Îl va cinsti; iar cel ce-l va disprețui pe preot, Îl va disprețui și pe Dumnezeu. Dacă preotul are o credință greșită, nu te supune; iar dacă învață drept, nu te uita la viața, ci la cuvintele lui”