Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Predică la Duminica Ortodoxiei (2018)

Actualizare (varianta video a predicii):


 

Transcriptul primei părți a predicii:

”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh !

Iubiți credincioși, Evanghelia pe care tocmai am citit-o, am putea să-I spunem că este o evanghelie a întâlnirii. Ca și în alte ocazii, Mântuitorul Iisus Hristos, pe unde trecea, convingea prin simpla Sa prezență, convingea prin Cuvântul Său plin de dragoste, convingea ca oamenii să-L urmeze prin faptul că El Însuși nu era altcineva decât Fiul Tatălui, care din ascultare față de Tatăl, S-a întrupat pentru noi și pentru a noastră mântuire. Unii ar spune în ziua de astăzi, că ceea ce făcea Hristos era o lucrare de propaganda. El Însuși a fost văzut ca un personaj de către vrăjmașii Lui, Care a venit să aducă ceva nou.

Și s-au gândit că a venit să aducă o nouă învățătură. Însă puțin s-au gândit ei, pentru că Hristos n-a venit să aducă DOAR o nouă învățătură, ci a venit să aducă un nou mod de viață. Iar viața aceasta nouă, este numită de Sfântul Apostol Pavel: ”Făptura cea nouă în Hristos.”

Iar pentru ca noi să înțelegem ce înseamnă această ”făptură nouă în Hristos”, trebuie să avem o temelie. Iar temelia o reprezintă cuvintele pe care le-am auzit spuse și de către Natanael: ”Rabi, Tu ești Fiul Lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel.”

În cărțile mai noi de cult, care suferă de așa-zisa curățire a textelor liturgice făcută de către ecumeniști, de dimineață, la utrenie, după Evanghelia care o citim, în această perioadă a Triodului, duminica se cântă două cântări pe glasul al optulea, iar prima cea cu slavă începe cu cuvintele: ”în calea mântuirii” , iar în cărțile mai noi spune: ”în cărările mântuirii” .

Nu există două cărări, nu există trei cărări, nu există cinci cărări, nu există zece cărări, există una singură, care a spus despre Sine: ”Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” și Acesta este Fiul Lui Dumnezeu – Hristos, Domnul nostru.

Însă încetul cu încetul, oamenii trebuie obișnuiți să li se relativizeze credința, pentru ca atunci când SINCRETISMUL va fi dat pe față, și înlocuirea Lui Hristos cu un Hristos mincinos va fi data pe față, oamenilor au să li se pară că este urmarea unui proces prin care au trecut și că aici ar trebui să se ajungă.

Însă, după cum am auzit în Apostolul care s-a citit, multe au suferit oamenii pentru Dumnezeu, atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament, ajungând Sfântul Apostol Pavel să spună despre sine și despre ceilalți apostoli, că sunt gunoiul lumii. Ceea ce este frumos la gunoi, pe lângă faptul că atunci când spunem că gândul acesta este ceva respingător, este că gunoiul se adună.

Și gunoiul se adună și se pune într-un loc. Ori gunoiul acesta al lumii, adică cei drept-credincioși, care sunt gunoi în fața lumii, însă sunt mărgăritare în fața Lui Dumnezeu, sunt îndurați de Dumnezeu întru aceeași mărturisire a Lui Hristos, și duși pe Calea Crucii, spre singura Poartă spre înviere și spre făptura cea nouă, pentru Hristos, care este răstignirea, moartea și apoi urmează învierea.

Pentru că ieri a fost prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul și pentru că pe Sfântul Ioan Botezătorul îl avem aici, alături de noi, acum, citind ieri canonul de la utrenie, m-am gândit că se potrivește un cuvânt de acolo cu sărbătoarea de astăzi a Sfintei Ortodoxii. Iar în cântarea a 5-a, se spune așa:  ”noapte neluminată celor nelegiuiți ești, Hristoase, iar credincioșilor ești luminare”. Cum poate Hristos să fie pentru unii luminare, și pentru alții, noapte neluminată?

De vină nu-i Hristos ! El este Fiul Lui Dumnezeu întrupat. Însă pentru ca cineva să-L perceapă pe Hristos ca fiind ”o noapte neluminată”, trebuie să facă parte, după cum ne spune imnograful, din categoria celor nelegiuiți. Ori nelegiuiții sunt aceia care nu respectă Legea, sunt cei care se împotrivesc Legii, sunt cei care nu recunosc Legea, ori Legea pe care a adus-o Hristos, este că oamenii – și spunea El lui Sf. Nicodim că va veni vremea când oamenii se vor închina în Duh și în Adevăr. Se vor închina Tatălui, Lui Dumnezeu Celui Unic, însă nu se vor mai închina cum s-au închinat în Vechiul Testament, unde credeau că este un singur Dumnezeu și nu știau prea multe despre Sfânta Treime, ci se vor închina aceluiași unic Dumnezeu, se vor închina Tatălui, însă prin Fiul, în Duhul Sfânt.

Deci depinde de noi, de viața și mărturisirea noastră dacă facem parte dintre cei pentru care Hristos este luminare, sau este noapte neluminată. Și continuă imnograful:  ”Credincioșilor ești luminare, întru desfătarea Dumnezeieștilor Tale Cuvinte”. Cuvintele Lui Hristos – ne spune Sf. Marcu Ascetul – sunt VIAȚĂ.

Tot Sf. Marcu Ascetul ne spune în Filocalie, volumul întâi, că Hristos este ascuns în poruncile Sale. Ascuns nu pentru că vrea să se ascundă, ci ascuns ca un mărgăritar care așteaptă să fie descoperit. Iar tot ceea ce trebuie să știm noi despre Hristos,  tot ceea ce trebuie să știm noi despre Sfânta Treime, ne-a descoperit Dumnezeu în Vechiul Testament și în Noul Testament.

Și pentru ca să înțelegem că de noi depinde, de mărturisirea noastră depinde dacă suntem ortodocși cu viața sau nu, am să vă mai citesc și o părticică mica din Sinaxarul de ieri – unde se spune că cinstitul cap al înainte-mergătorului, după ce vreme de sute de ani a tot peregrinat pe la o familie sau alta de credincioși, pe la un preot sau altul, a ajuns la un moment dat la un oarecare Eustatie – monah și preot, deci ieromonah. Însă acesta era arian.

Și Sfântul Ioan Botezătorul făcea multe minuni, iar acest arian, acest eretic, spunea că datorită credinței pe care el o are, Sf. Ioan Botezătorul face minuni, și își baza, și își temeluia credința lui greșită ca fiind adevărată, pe faptul că Sf. Ioan Botezătorul nu înceta să facă minuni. Exact cum spun ecumeniștii de astăzi: ”Ați văzut? – Sfânta Lumină vine, la Ierusalim, când se roagă patriarhul Ierusalimului, chiar dacă el a semnat hotărârile din Creta…” Însă, ce s-a întâmplat: Acesta fiind alungat de către drept-credincioși din peștera unde locuia, căci precupețea tămăduirile (deci câștiga bani), care se făceau de Sfântul cap, și le arăta ca fiind făcute de eresul lui, din voia Lui Dumnezeu cinstitul Cap a rămas în peșteră, și a fost ascuns acolo până în vremea lui Marcel. Deci iată cum ereticul pleacă și Sfântul rămâne.

Așa s-a întâmplat în istoria Bisericii întotdeauna. Ereticii au avut o perioadă în care s-au înmulțit, au ajuns să stăpânească, să predomine, însă, unora le-a venit moartea, altora le-a venit exilul, altora le-a venit căderea și apostazia totală ajungând, mai ales în epoca de după schismă, ajungând să fie slujitori ai Apusului, să fie hirotoniți ca episcopi eretici de către Papă.

După ce a trecut toată această perioadă, Biserica totdeauna a triumfat, Dreapta Credință întotdeauna a revenit, și de aceea, noi când începem Postul Mare ajungem la această primă temelie a înaintării noastre către Golgota care este Dreapta Credință, adică Sfânta Ortodoxie.

În fața noastră, avem o icoană. O icoană pe care, acum o lună de zile, am primit-o de la Părintele Sava, și căreia i-am făcut o ramă, și ca niciodată, i-am pus și pe spate un pic de geam ca să se vadă troparul și cântările care sunt aicea. Iar această icoană înfățișează jertfa Părinților Athoniți în vremea Patriarhului Vekkos. Și atunci, ca întotdeauna, au fost două categorii de credincioși: unii care nu s-au lepădat de Hristos, unii care n-au vrut să slujească cu frații lor care ziceau că au cuget ortodox, care ziceau că sunt în continuare ortodocși, dar care de fapt erau filo-latini, și de fapt erau eretici.

Și pentru că erau eretici, erau plini de ură împotriva adevărului și au venit în frunte cu Patriarhul acela, și-au venit cu armată, și au vrut să-I convingă pe părinții athoniți să slujească împreună cu ereticii. Unii au făcut-o, cum s-a-ntâmplat la Mănăstirea Xiropotamu și a picat biserica peste ei, unii n-au făcut-o, și au ajuns, cum este înfățișat în această icoană, să fie aruncați în mare, să fie spânzurați, să fie decapitați, să fie arși de vii, să fie schingiuiți pentru că L-au iubit pe Hristos mai mult decât lumea aceasta.

Spunea cineva, la un moment dat, trecând pe lângă Miercurea Ciuc, unde este un sătuc, se numește Ciceu, că în fiecare cută a pământului din acea localitate, este câte o picătură de sânge de martir. Ne referim la alți martiri, la cei care și-au apărat țara de invaziile cotropitorilor de-a lungul timpului, și mai ales în ultima sută de ani.

Însă, dacă e să facem o analiză a ceea ce înseamnă pământul acesta pentru noi toți, țara în pământul căreia se află cele mai multe Sfinte Moaște de mucenici, este România. De aceea este atâta de urâtă de către cei necredincioși, de aceea se răzvrătesc împotriva ei cu tot felul de planuri antihristice pentru că vor să distrugă cu totul, însă nu doar trupește, ci vor să ni-L ia pe Hristos din sufletul nostru.

Ortodoxia, iubiți credincioși, este adevărata Biserică. Și adevărata Biserică este una singură, Biserică ce nu se împarte, nu se desparte, nu se înmulțește, nu se copiază, ci rămâne unul și același trup viu al Lui Hristos, iar Hristos este unicul cap al acesteia. Acestor Părinți Athoniți din această icoană, au încercat ereticii să le închidă gura. Iar pentru că ieri am pomenit – cum ziceam – aflarea cinstitului cap al Sf. Ioan Botezătorul, mă gândeam care sunt soluțiile pe care le găsește Dumnezeu împotriva celor care vor să închidă gura celor drept credincioși.

Cum ne vorbesc nouă astăzi Sfinții care s-au adunat acum peste 1300 de ani, atunci când în anul 843 a fost statornicită această sărbătoare? Cum ne vorbesc nouă astăzi, ce ne îndeamnă să facem? Sf. Ioan Botezătorul, cu capul tăiat fiind, de pe tipsie încă o mustra pe Irodiada pentru păcatul ei – ne spun Sfinții Părinți. Sfinții Mucenici Athoniți, acolo unde au fost martirizați, acolo unde la multe mănăstiri există o piatră numită piatra sângelui, unde au fost ei decapitați, atunci când plouă, sau atunci când ninge, pe piatra aceea, întotdeauna nu se lipește nimic, ea rămâne curată, și uscată, și la vreme de furtună, acele pietre se înroșesc ca fiind ca de sânge.

Deci ne vorbesc Sfinții aceștia nu numai prin mucenicia și mărturisirea lor, ci mărturisirea pe care un ortodox o dă, rămâne până la sfârșitul veacului. Ne vorbesc Sfinții Mărturisitori prin icoanele lor. Când ne uităm la o astfel de icoană și vedem pe de o parte ura omului împotriva adevărului, și pe de altă parte dragostea omului pentru Adevăr și pentru a suferi pentru Adevăr, ne dăm seama  că viața aceasta este simplă: ori Îl iubești pe Hristos mai mult decât viața ta, ori nu-L iubești pe Hristos mai mult decât viața ta.

Au încercat să le închidă gura Părinților Athoniți și tuturor părinților mucenici și mărturisitorilor, au încercat acest lucru ereticii, însă n-au reușit pentru că ele vorbesc prin slujbele lor. Prin slujbele pe care alți sfinți le-au făcut, pentru ca să ne-nvețe și pe noi care este CALEA prin care la momentul potrivit (nu cum zic alții că ne grăbim, sau că mai așteptăm), și la momentul potrivit, atunci când Hristos ne cheamă la mărturisire, să spunem DA, să spunem PREZENT!, să spunem: ”DA, DOAMNE, AICI SUNT!”

Sfântul Paisie Aghioritul spunea în acest sens, că cea mai ușoară cale de mântuire a omului este luând aminte și citind canonul pe care Biserica l-a făcut pentru Sfinții pomeniți într-o anumită zi, canonul care se citește la utrenie. Pentru că acel canon nu este altceva decât o sinteză a vieții Sfântului sau Sfinților respectivi, și ne arată astfel Biserica, ce trebuie să facem pentru a ajunge și noi la sfințenie?

Au încercat să ne închidă gura ereticii Sfinților Mucenici și mărturisitori, prin multe metode, însă ei vorbesc  peste veacuri, prin Sfintele lor Moaște. Prin minunile care se fac, prin modul în care-I aduc pe oameni  la dreapta credință, și repet aici un exemplu pe care l-am mai dat de curând cu acel eretic protestant care citea – spre rușinea noastră, citea mai mult decât citim noi… Citea Sfânta Scriptură în fiecare zi, și ajungând la un text pe care n-a putut să-l înțeleagă, și gândindu-se el care este sensul acelui text, și știind că dacă se va duce la alți frați de-ai lui protestanți , aceia îi vor da – câte capete, atâtea interpretări, s-a tot gândit, s-a tot gândit, și-a dat seama că cu mintea nu poate să înțeleagă , și atunci a început să se roage.

El nu avea conștiința faptului că este în erezie, nu avea conștiința faptului că nu-L slujește pe Dumnezeu cel adevărat, dar totuși, cu sinceritatea lui de a pricepe cuvântul Lui Dumnezeu, s-a pus în genunchi și a început să se roage. Și se ruga în fiecare zi câte o oră. Și s-a rugat așa 82 de zile. Nimic. N-a primit nici un răspuns.

La un moment dat, I s-a arătat totuși un înger, și i-a spus:  ”Ce vrei de la Dumnezeu, ce tot ceri?” ”Vreau și eu sensul acestui text.” Și-a spus: ”Degeaba-l ceri din cer, răspunsul nu-l afli din cer, de la Dumnezeu, răspunsul e pe pământ.” ”Unde pe pământ?”

– ”Te duci la cartea respectivă (a Sf. Vasile cel Mare) și citești acolo, să vezi cum interpretează Sf. Vasile cel Mare acel text. El nici nu auzise că există Sf. Vasile cel Mare. Și s-a dus la o bibliotecă teologică și L-a căutat, și-a găsit, și-a citit, și a înțeles, și a aflat de Sfânta Ortodoxie, și-apoi s-a botezat, și la ora actuală este ortodox. Deci iată cum prin exemplul vieții lor, prin scrierile lor, prin icoanele lor, Sfinții rămân vii.

Mesajul pe care Sfânta Ortodoxie îl transmite astăzi, nu este și n-ar trebui să fie acela – cum se spune în pastorala Patriarhiei Române, să fi samarinean milostiv. Adică mai dați-ne și anul ăsta, că mai avem nevoie… În fiecare an omul este îndemnat să facă fapte bune. Însă Ortodoxia nu este  doar o faptă bună. Ortodoxia nu-I doar ceva social, doar ceva moral. Nu este un cod de legi morale pe care să-l respecți și cu asta să ajungi la fericire.

Ci ORTODOXIA ÎNSEAMNĂ CRUCE. Noi când venim la slujbă, nu venim ca să ne simțim bine, dacă am venit de departe să mai moțăim câte un pic, dacă am venit de aproape și n-am mai prins loc, să mai stăm și în picioare, însă venim pentru a face un antrenament ca-n momentul în care – poate fără să ne dăm noi seama că vine acel moment – vom fi chemați la mărturisire. Și la Cruce, la Golgotă, și poate la mucenicie, să nu ne trezim cum se zice, ca luat din oală. Și să știm că aceea este adevărata noastră chemare.

Să știm că ortodoxie fără cruce este ”ortodoxie” ecumenistă. Iubire, și pace, și pace, și iubire… Și-atunci ce facem cu cuvântul lui Hristos Care a spus că ”Eu am venit în lume ca să aduc sabie?” Și există o icoană, destul de greu de înțeles, preluată din textul Cărții Apocalipsei, bazându-se pe textul ei, cu Hristos – Fiul Lui Dumnezeu, din a Cărui gură iese o sabie. Nu o ține n mână. Iese din gura Lui.

Și atunci înțelegem noi cuvântul Scripturii, cuvântul Apocalipsei, când Îngerul Domnului le spune acelor îngeri căzuți, acelor episcopi: ”Rău-credincioși” că dacă erai cald sau erai rece, mai era cum era, dar ”ești căldicel”. Și spune omului: ”te voi scuipa din gura Mea!” Cumplit ! Dumnezeu care ne iubește, Dumnezeu care ne-a creat, Dumnezeu care ne binecuvintează, Dumnezeu cu care ne împărtășim euharistic, să-I spună omului că poate să fie scuipat din gura Lui… Adică să nu-L mai recunoască Dumnezeu ca fiind al Său…, pentru că omul n-a vrut să fie al lui Dumnezeu, a vrut să fie doar al lui, omul a vrut să fie al Satanei…

Deci Sfânta Ortodoxie nu este altceva decât acel mod de viață prin care suntem chemați să nu mai trăim numai pentru noi înșine. Noi când plecâm de la Sf. Liturghie, trebuie să fim pregătiți pentru mucenicie. Dacă noi venim la Sf. Liturghie doar pentru a face ceva, și nu pentru a deveni cu adevărat cineva, încă n-am înțeles lucrurile așa cum se cuvine.

Deci Patriarhia Română, în Duminica Ortodoxiei, strânge bani. Patriarhia Română, în Duminica Ortodoxiei, vorbește frumos despre lupta pentru cinstirea Sfintelor icoane, însă când e vorba despre icoana contemporană, când e vorba de omul de astăzi, nu I se mai spune ca atunci când te rogi cu un eretic care nu cinstește Sfintele icoane este urâciune în fața Domnului.

Spunea un părinte din Italia de curând: ”Niciodată la noi în biserică nu se vor face rugăciuni cu ereticii”. Le spunea celor 3 familii de români din parohia lui, care, întrerupseseră comuniunea cu erezia.   Când a venit săptămâna de urâciune ecumenistă în ianuarie, nu numai că s-a rugat împreună cu ereticii, dar i-a trimis episcopul Siluan un Cardinal pe cap… Și cu cardinalul, au făcut vecernie…

Și un frate, fost consilier pe la Biserică, cu binecuvântarea duhovnicului lui, s-a dus și el să se roage, dar nu putea în Biserică, că acolo erau ereticii. S-a dus în curte. A scos acatistul Bunei-Vestiri, și așa, în gând, ușor-ușor, cu 2-3 bannere pe lângă el, în care spunea că Ortodoxia e singura Biserică, că ecumenismul este erezie, că Papismul este hula împotriva Duhului Sfânt. Simplu și frumos.

Și au fost două categorii de răspunsuri, de atitudini: Atitudinea italienilor care veniseră cu cardinalul, care trecând pe lângă omul cel pașnic și liniștit din curte, care stătea în colțișorul lui, și se ruga acolo, căci nu putea să se roage înăuntru cu ereticii, l-au întrebat în italiană: ”Ce scrie pe bannere?” Iar el, sărmanul, cu toate că are vreo 17 ani de când este acolo, i-a spus în engleză: ”Îmi pare rău, nu știu italiană.” Invitându-I dacă vor să afle ce scrie acolo, să învețe limba română. Totuși, oamenii aceia voiau să afle câte ceva. Și li s-a spus apoi ce scrie acolo. Și-au zis: ”Chiar așa este? Dar care or fi argumentele?” Și s-a trezit în ei un pic neliniștea cea bună.

Însă ortodoxul, de-al casei, preoteasa, trimisă de către părintele să facă ordine, cu toate că bietul om de care vă spun, stătea într-un colt în curte și nu deranja pe nimeni, preoteasa a ieșit c-o falcă-n cer și cu una pe pământ, să îl dea afară. Nici în curte nu puteau să rabde pe un ortodox care se ruga Maicii Domnului, în tăcere și-n smerenie, acolo unde-l îndemnase și pe el conștiința.

Deci, iubiți credincioși, ereticul nu este o persoană rea. Toți oamenii sunt buni, însă în momentul în care un om cade într-o erezie, el ajunge ca încetul cu încetul, mintea lui să fie stăpânită tot mai mult de Satana. Iar Satana nu vrea ca omul doar să cadă în erezie și erezia să fie-n mintea lui, și să n-o spună nimănui. El vrea ca acea erezie să fie mărturisită, să atragă și pe alții, să folosească toate mijloacele pentru a convinge.

Acel părinte de care v-am zis din Italia, cu câteva luni în urmă, pentru faptul că nu reușise să închidă gura celor 3 familii de români dintr-o parohie de sute de familii, 3 familii de români care au întrerupt comuniunea cu erezia, a fost numit de către episcopul Italiei, la ședința anuală a lor a tuturor preoților ortodocși români din Italia, a fost numit: ”rușinea Italiei”.

El, preotul ecumenist, el preotul care nu făcuse nimic pentru ca să știe credincioșii lui care e diferența între ortodoxie și erezie, ajunsese totuși pentru că nu fusese până atunci – torționar până la capăt întru apărarea ereziei și întru blamarea ortodoxiei, fusese numit: rușinea Italiei.

 

Transcriptul părții a 2-a:

 

  Mesajul adevărat al Ortodoxiei, care ne este nouă transmis astăzi, este: IUBIȚI FRAȚI, DESCHIDEȚI BINE OCHII: Astăzi ați aflat CE COMOARĂ MARE a pus Dumnezeu în inima voastră, făcându-vă și primindu-vă în Ortodoxie prin Sfântul botez. Deschideți ochii, deschideți inima ca în următoarele duminici să înțelegeți CUM SE TRĂIEȘTE această ORTODOXIE. Și urmează Duminica Sfântului Grigorie Palama – unde aflăm CE-I HARUL?, CUM E CU HARUL?

Astăzi, dacă se ține de cuvânt, Părintele Ioan Miron, a trecut pe vechi. Dac-ar fi făcut numai lucrul ăsta, n-ar fi fost chiar așa mare bai! Dar odată cu treaba aceasta, oare, opunându-se învățăturii Sfântului Grigorie Palama, va continua să învețe și despre HAR, lucrurile pe care le-a învățat până acuma? Oare noi suntem cei, care, cum îi spunea fratelui Ștefan – Părintele Macarie de la Oituz: ”O să vă spun eu exact ziua și ora când n-o să mai fie HAR în B.O.R. (Biserica Ortodoxă Română).” Ziceai că e cu ceas deșteptător… Alții nu mai așteaptă nici ora, nici ceasul…: ”Vă spun eu de-acuma că nu mai este (HAR în B.O.R.)!”…

Nu așa merg lucrurile, iubiți credincioși. Căderea în erezie este posibilă oricui: oricare dintre noi ne-am putea afla la un moment dat – cel mai grav e când ne aflăm din neștiință – ne putem afla în greșeală, în păcat, în patimă, în erezie. Eu după ce mi-am făcut studiile în România și m-am dus în Sfântul Munte, și discutând cu Părinții de-acolo, mi-am dat seama că învățasem cel puțin un sac de erezii la școală – pe post de ortodoxie. Predate frumos, așa, cu tot caracterul oficial… Și încetul cu încetul, mi le-am scos din suflet pe fiecare, pentru că mi-am dat seama că dacă le păstrez acolo, n-am cum să mă mântuiesc.

Și va veni apoi, în mijlocul postului, DUMINICA SFINTEI CRUCI, care ne-arată sensul adevăratei Ortodoxii.

Apoi exemple de smerenie și rugăciune – Sf. Ioan Scărarul și Sf. Maria Egipteanca, iar DUMINICA FLORIILOR, când vom ajunge acolo, cu Mila Lui Dumnezeu, ne arată că astăzi spui ”Osana”, mâine spui: ”răstignește-L!”…

Oameni suntem. Și dacă oameni suntem, nu trebuie să ne bazăm pe noi și pe mintea noastră, ci trebuie să ne bazăm pe Sfinții Părinți. Ei ne învață pe noi cu adevărat  care este CALEA, ce înseamnă Ortodoxie. Ortodoxia, ca s-o poți să trăiești, trebuie s-o cunoști. Ca s-o cunoști, trebuie să citești. Ca să înțelegi ce citești, trebuie să te rogi. Dacă nici amărâtul acela de protestant, n-a putut să înțeleagă fără să se roage, Dumnezeu i-a răspuns nu pentru că s-a rugat, ci Dumnezeu i-a răspuns pentru că el era sincer în căutarea lui.

Și dac-ar fi să facem o comparație între noii convertiți – și-s foarte mulți – în Occident și mai ales în America, noii convertiți la Ortodoxie și noi înșine, am putea să spunem: ”Fraților, voi sunteți ortodocșii, noi suntem cam niște păgâni.”  Dacă n-am avea din pruncie Taina Sfântului Botez, noi am fi mai răi decât împărații prigonitori din primele secole. Cei care nu ne cunoaștem credința, nu ne respectăm credința, și n-o mărturisim altora: ”Spune cât bine ți-a făcut ție Domnul” – nu era cuvântul pe care Hristos îl spunea de fiecare dată celor cărora le cerea la început ce: ”Crezi tu, că Cel care vorbește cu tine este Fiul Lui Dumnezeu?””Învățătorule bun, ce să fac?” – ”De ce mă numești bun, că numai Dumnezeu e bun?”

Cum îl invita Hristos pe fiecare să-L mărturisească ca fiind Fiu al Lui Dumnezeu? Ereticii ecumeniști – și cu asta închei – ce-au făcut ei Fiului Lui Dumnezeu? Dacă despre Arie se spunea – și a apărut în vis parcă Sfântului Alexandru, da? – i-a apărut Hristos și i-a spus că Arie este cel care i-a sfâșiat cămașa, ecumeniștii acuma nu numai c-o sfâșie, ci se aseamănă cu cei despre care vorbea Sf. Ioan Gură de Aur în tratatul de preoție, când el fiind îndemnat să primească preoția, zicea: ”N-aș putea să fac lucrul acesta!”

De ce? ”Îi văd pe preoții care sunt acum (erau atunci în secolul IV) și zice: ”După cum se comportă față de Hristos pe care ar trebui să-L slujească, comportamentul lor este ca al unor câini care trag cu toții de-o bucată de carne, și se sfâșie unii pe ceilalți, și se-atacă unii pe ceilalți, numa să prindă cât mai mult din halca aceea de carne.” Sfântul Grigorie Teologul, când a fost obligat de către tatăl său (pe vremea aceea, episcopii erau căsătoriți, unii, care vroiau), când a fost obligat să primească preoția, a fugit de-acasă.

Pentru că și el considera preoția ca fiind foc Dumnezeiesc care coboară din cer. Iar astăzi preoția, a ajuns ca în Duminica Ortodoxiei, să tăiem chitanță, să strângem bănuțu, măcar dac-ar strânge preotul pentru pâinea copiilor lui, dar nu-i pentru asta, ci pentru ca peste câteva luni, sub cupola cea mare a Catedralei Mântuirii, să fie steaua lui David – așa-i făcut în proiect !!! – și să vină ereziarhul Bartolomeu, cică s-o sfințească!!!  Ziduri, ziduri și iar ziduri !

Iubiți credincioși, să rămânem întru dreapta credință, să nu ne considerăm pe noi că suntem, cum zic unii, singurii ortodocși. Dacă ești ortodox, trebuie să fi plin de dragoste ca și ceilalți să fie ortodocși! Preotul ce spune despre fiii lui duhovnicești, despre turma lui? Spune: ”Eu să mă mântuiesc primul, și după mine – care vrea?” Nu așa ! Trebuie să se mântuiască toți, și dacă toți se mântuiesc, atunci și el are o șansă la mântuire.

Aceasta este gândirea ortodoxului: eu să-mi dau și viața, însă fratele meu, sau sora mea, să cunoască Adevărul. Că-L va primi sau nu-L va primi, este conștiința, este hotărârea fiecăruia. Însă este important ca fiecare dintre noi să ne facem datoria! Pentru că în momentul în care vom ajunge în fața Lui Hristos la judecata particulară, vom fi întrebați: ”CE AI SUFERIT TU PENTRU CREDINȚA PE CARE O AI TU ÎN MINE?” Și dac-o să-i spunem: ”Doamne, am fost un om cumsecade, n-am făcut păcate mari, am stat frumos în banca mea”, dacă vom spune lucrul acesta, Hristos ne va arăta rănile Lui. Și va spune: ”Uite ce am pătimit eu pentru tine. Tu ce-ai pătimit pentru Mine?”   NUMAI în stare de jertfă noi putem să ne aducem în fața Lui Hristos!

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca atunci când Hristos ne cheamă, când spune: ”Vino după Mine”, să nu ne mai întrebăm nimic altceva, nici măcar: ”încotro mergem, Doamne, cât o să dureze, ce-o să facem?” ci să spunem: ”Da, Doamne, îți mulțumesc!”

O chemare mai frumoasă și mai sfântă decât aceasta, n-ar fi existat decât să îmi spună Dumnezeu: ”Vino după Mine.” Că dacă mergi după Dumnezeu, ești nu numai în urma Lui, ci ești cu El, ești alături de El. Și ”dacă Dumnezeu este cu noi – zice psalmistul – cine poate să fie împotriva noastră?” AMIN !

 

Slavă Lui Dumnezeu pentru toate !

 

Sursă – http://romanortodox.info/duminica-ortodoxiei-2018-cu-prietenul-nostru-drag-parintele-ciprian-ioan-staicu/

Notă – cu așa prieteni, cui îi mai pasă de potrivnicii văzuți? Îi mulțumesc prietenului meu Cristian pentru că a făcut mult mai mult decât meritam și a privegheat toată noaptea spre a transcrie acest cuvânt de învățătură; o surpriză care m-a lăsat mut de uimire și recunoștință pentru așa prieten – darul lui Dumnezeu. Îmi cer iertare dacă am mâhnit cu ceva pe cineva. Cu respect, pr. Ciprian