Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

O pildă cu un stup de albine

Citindu-i fiului meu dintr-o carte de povestiri din istoria neamului nostru, una dintre istorioare mi-a atras atenția. Și numele ei este exact cel de mai sus.

În vremea domnitorului Bogdan Vodă al Moldovei, un om care își dorea ca Moldova să înflorească, să se zidească clădiri, case și hanuri și să sporească satele și orașele, bisericile și mânăstirile, iar pe țărani îi sfătuia să cultive cât mai bine ogoarele, ca să dea roadă bogată și tot omul să trăiască îmbelșugat, hanul tătarilor l-a trimis în solie pe fratele sau Mîrza, cu un mesaj plin de trufie și de îndrăzneală. Acesta înfățișându-se domnitorului i-a spus:

– Fratele meu, hanul, este stăpânul lumii. Supune-i-te fără cârtire și dă-i tot ce-ți cere: grâne, turme de oi, cirezi de vite, sute de robi, mii de putini cu miere și ceară!

Bogdan Vodă l-a privit cu mâhnire și a întrebat:

– Cu ce drept vrea hanul să ne fure hrana?

-Cu dreptul celui mai tare! Dacă nu te supui, te luăm rob și pe tine și îți pârjolim țara. Nu te temi?

-Hm, a spus Bogdan Vodă. Ați cerut cumva și miere de albine?

-Da, am cerut, spuse han tătarul cu îngâmfare.

– Dar știți voi cum se adună mierea din flori?

-Da știm. Dar nouă nu ne place să muncim, ne place numai mierea, că-i dulce, adăugă tătarul.

-Ehei, solule, te invit în prisacă, să-ți arăt ceva. Și au mers în prisaca domnească, în fața unui stup. Acolo se afla un șoarece mort, învelit în ceară. Mîrza nu prea avea chef de pilde, dar, sol fiind, trebuia să se poarte cum îi cerea gazda.

Domnitorul Bogdan continuă:

– Vezi solule, șoarecele acesta este de o sută de ori mai mare ca o albină. A venit cu semeție, ca un tâlhar, să șterpelească miere dintr-un stup și să se ghiftuiască pe nedrept cu dulceața ei. Albinele, deși micuțe, nu s-au înfricoșat…s-au unit între ele si au tăbărât asupra hoțului…L-au înțepat cu acele lor veninoase, încât acum zace mort în fața ta. Și ca să nu miroasă a hoit și să otrăvească stupul, l-au învelit în ceară. Vezi, solule?

-Mda, grăi solul.

-Apoi să știi, solule, că noi am învățat de la albine să ne apărăm țara de năvălitori… Noi îi iubim pe toți oamenii și-i primim ca pe niște frați, cu brațele deschise. Îi ajutăm la nevoie și strâmtorare. Însă, dacă cineva vine cu gând rău, îl vom îmbrăca pe dușman în giulgiu, ca pe șoarecele din stup. Așa să-i spui fratelui tău, hanul.

Fratele hanului, a plecat capul în jos, a tăcut și și-a luat tălpășița. Și cât a domnit Bogdan Vodă, picior de tătar nu a călcat pământul sfânt al Moldovei.

Această pildă am scris-o spre trezirea acelor români care dorm un somn adânc, acel somn al conștiinței și care zac în acea stare de indolență, ignoranță și nepăsare față de ce se întâmplă cu noi ca popor astăzi. Nu este un strigăt de război, nu este o instigare la știu eu ce acte neortodoxe, ci este un strigăt de redeșteptare națională.

Unde sunt astăzi oamenii ca Bogdan Vodă ? Unde este trezvia acestui popor? Ce moștenire mare și frumoasă am primit de la înaintașii noștri și ce moștenire, oare, o să lăsăm copiilor noștri?! Căci suntem legați ființial de trecutul glorios al neamului și responsabili pentru viitor. Am mai spus-o și o mai spun de câte ori este nevoie.

Să luăm aminte dragii mei, până nu e prea târziu. Și să ne rugam mult lui Dumnezeu, căci numai El, Bunul poate pune acest neam pe făgașul normal, pe calea trasată de providență, de a se îndrepta către mântuire și Înviere. Căci țelul suprem nu este viața pământească ci ÎNVIEREA! Să-l rugăm pe Bunul DUMNEZEU să strângă râurile neamului la matca străbună, să fim cu toții în duhul strămoșilor noștri.

Însă trebuie să ne dorim, noi românii, lucrul acesta cu mare dor și să facem tot ce este omenește posibil pentru mântuirea noastră și a neamului nostru și pentru triumful dreptei credințe – ORTODOXIA, singura adevărată și mântuitoare. În rest, se va îngriji Bunul Dumnezeu de toate…

 

Cu dragoste pentru toată făptura,

cu smerenie către toți oamenii,

părintele Andrei

 

Notă: am primit acest text pe mail de la fratele nostru întru mărturisirea ortodoxă, părintele Andrei. Îi mulțumim, îi dorim post cu folos în continuare, îi sărutăm dreapta și să dea Domnul ca părintele să se mântuiască, alături de toți fiii lui duhovnicești. Aceeași urare o facem și tuturor cititorilor noștri (redacția).

8 Responses to O pildă cu un stup de albine

  1. Doamne Iisuse Hristoase milueste neamul romanesc!

  2. Adi says:

    Un numar de Telefon al Parintelui Ciprian Ioan Staicu?

    • admin2 says:

      Despre faptele abominabile ale imigranților musulmani, adoratori ai demonului Allah.

  3. Aurel says:

    Istoria se repetă.Un popor ce uită istoria e condamnat să piară . Trezirea PoporRomăn.https://youtu.be/Vi63WEWwlgA