Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Care este sensul teologic ortodox al slujirii preoților îngrădiți de erezie cu preoții neîngrădiți de erezie, în frunte cu un ierarh care pomenește un eretic?

Vineri, 16 martie 2018 (conform articolului de la adresa http://www.katanixis.gr/2018/03/blog-post_451.html#more), pr. Teodor Zisis a participat la slujba citirii Acatistului Buneivestiri (așa cum este rânduiala în Grecia: împărțit în patru părți, în fiecare vineri din primele patru săptămâni câte o parte, în cadrul Pavecerniței Mici, iar în săptămâna a cincea a Postului, ca și la noi, se face Denia cu tot Acatistul Buneivestiri), la mănăstirea Sfintei Paraschevi din Ptolemaida, singura mănăstire din Grecia care a întrerupt pomenirea ierarhului eretic ecumenist.

Apoi, la arhondaricul mănăstirii, pr. Teodor Zisis a vorbit credincioșilor, anunțându-i cu bucurie că în jur de 40 de preoți (din România au fost în jur de 10 preoți, ceilalți fiind probabil membrii ai obștii de la Bănceni) au slujit împreună în Duminica Sfântului Grigorie Palama la Bănceni, că grecii vor organiza după Paști la Thesalonic o mare conferință despre îngrădirea de erezie și apoi i-a întărit pe oameni, dându-le curaj că Maica Domnului nu îi va lăsa pe ortodocși și că lucrurile se vor îmbunătăți. S-a accentuat faptul că ÎPS Longhin Jar, arhiepiscop de Bănceni, a slujit cu ocazia de mai sus și cu preoți care au fost deja „caterisiți” de ecumeniști, astfel nerecunoscând „caterisirea” primită pentru mărturisirea dreptei credințe de către aceștia.

Vreau să accentuez câteva lucruri referitoare la cele spuse în video de mai sus de către pr. prof. Theodor Zisis:

a) se pare că pr. Teodor a înțeles mesajul ÎPS Longhin, că trebuie depășite cu pace diferențele de „opinie” (cum le spun unii, când de fapt sunt moduri de raportare – reale sau false – la mărturisirea patristică, pentru că nouă nu ne aparține nimic din SOLUȚIA mărturisirii, ci ne revine numai datoria punerii ei în practică, așa cum au făcut-o, la vremea lor, ortodocșii din generațiile anterioare, autorii acestei soluții fiind exclusiv Sfinții Părinți, inspirați și călăuziți de Duhul Sfânt);

b) pr. Teodor îl compară pe ÎPS Longhin cu Sfântul Vasile cel Mare, spunând că primul l-a depășit pe al doilea. Într-adevăr, din punct de vedere arhitectural cu siguranță vasiliadele din secolul al IV-lea nu arătau precum minunatele clădiri de la Bănceni. Fără discuție. Din punct de vedere teologic, însă, ÎPS Longhin pomenește un eretic. Deci situația e gravă. Sfântul Vasile cel Mare a întrerupt pomenirea ierarhului său care l-a hirotonit diacon, dar a făcut-o și după ce a ajuns episcop (vedeți detalii și sinteză la adresa – https://ayeaye20.wordpress.com/2016/07/18/sf-vasile-cel-mare-necomuniunea-cu-cei-ce-semneaza-documente-eretice/). Așadar, cu tot respectul pentru vlădica Longhin, la cele care țin de mântuire mai are încă o cale de parcurs până va ajunge – să dea Domnul – să se asemene cu Sfântul Vasile cel Mare. Iar primul pas pe această cale este întreruperea pomenirii episcopului eretic Onufrie!

c) aici este momentul potrivit pentru a cita câteva cuvinte ale ÎPS Longhin de la recenta Sinaxă de la Bănceni (în ziua a doua a desfășurării acesteia, 4 martie 2018):

„Din sala desfășurării Sinaxei cineva întreabă: Poți avea comuniune cu preotul care tace?

ÎPS Longhin (video, la ora 1, minutul 28, secunda 53): Dacă el tace, înseamnă că îl ține dracul! Apoi dacă văd ca este în pericol credința mea, este în pericol totul în jur și eu în inima mea țin în taină, cu cine țin? Trebuie să știe poporul ce facem, de unde mergem, de unde venim! Trebuie să mărturisim!”

Foarte adevărat, Înaltpreasfinția Voastră, însă ESENȚA mărturisirii împotriva ereziei nu este cuvântul antieretic, ci ÎNGRĂDIREA DE EREZIE PRIN ÎNTRERUPEREA POMENIRII ȘI A COMUNIUNII. Aceasta este învățătura patristică, nu alta. Și pe aceasta, nu pe alta, trebuie să o urmăm. Nu avem voie nici măcar comentarii să facem la ea, ci trebuie doar să o aplicăm.

Ori la Bănceni, acum două duminici, au slujit ÎMPREUNĂ: ortodocși îngrădiți de erezie, eretici pomenitori de eretici (ex: pr. Eftimie Mitra), alții anathematizați de propriile lor cuvinte și în același timp pomenitori de eretici, adică de cei aflați în comuniune neîntreruptă cu ereziarhi semnatari în Creta (cazul pr. Matei Vulcănescu, pomenitor al IPS Serafim de Pireu, aflat în comuniune clară cu ereziarhul Ieronim – slujind cu el fără probleme). Așadar, în catedrala aceea măreață au slujit toți aceștia, în frunte cu ÎPS Longhin. Concluzia?

Un grec din New York, pe nume Panaghiotis Televantos (are și un blog ce îi poartă numele) face un comentariu la cele petrecute la sinaxa de la Bănceni (la adresa http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/03/blog-post_150.html). El spune așa: ați văzut că se poate? Slujesc împreună cei îngrădiți cu cei neîngrădiți, sunt în comuniune, au DRAGOSTE !

Tot cu dragoste vă transmit și eu următoarele:

a) răspunsul la întrebarea din titlu este că SENSUL acestei împreună-slujiri este BATJOCORIREA ORTODOXIEI; să nu vă fie cu supărare, dar asta este, nu ne putem ascunde după deget, căci nu am intrat în lupta aceasta tremurând ca varga, ci punându-ne viața la picioarele Crucii lui Hristos;

b) consecința slujirii ortodocșilor cu ereticii este CATERISIREA, conform Sfintelor Canoane;

c) ați transformat acrivia într-o sperietoare și îi țineți pe oameni în somnul îmbrățișării CU DRAGOSTE a ereziei; această atitudine este hulire a Sfinților Părinți (iar, să nu vă fie cu supărare, dar adevărul trebuie spus);

d) ABSOLUT ORICARE SFÂNT PĂRINTE ar fi aflat despre așa ceva ar fi întrerupt DE ÎNDATĂ ORICE COMUNIUNE cu oameni care gândesc și acționează astfel;

e) vlădica Longhin a explicat clar – de la Dumnezeu a fost – că toți cei „ortodocși în cuget”, care nu zic nimic sau cei care zic, dar nu fac sunt SUB STĂPÂNIREA SATANEI. Slavă Domnului pentru acest cuvânt inspirat de Duhul Sfânt, demn de un ierarh care vrea să urmeze exemplul Sfântului Vasile cel Mare!!!

Concluzie: suntem în săptămâna închinată Sfântului Ioan Scărarul. Să mergem în sus, pe această scară de care ne vorbește Sfântul Ioan, nu în jos, spre locul unde se află trădătorii lui Hristos!

 

Cu dragoste neprefăcută,

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

Notă: deja este aproape gata transcrierea tuturor celor spuse la Bănceni, pentru cei care nu au timpul necesar să asculte 7 ore de înregistrări video. La momentul potrivit vor fi analizate, în lumina Sfinților Părinți (desigur, după prezentarea și celor spuse cu adevărat de pr. Teodor Zisis și de pr. Serafim Zisis, că ceea ce a ajuns la urechile auditoriului prin vocea „traducătorului” pr. Matei Vulcănescu au fost distorsionate, cu voie sau fără voie, în primul rând datorită imposibilității exprimării lor în limba română, căci „traducătorul” nu cunoștea acele cuvinte teologice, esențiale pentru discuția purtată la Bănceni). Post cu folos!

18 Responses to Care este sensul teologic ortodox al slujirii preoților îngrădiți de erezie cu preoții neîngrădiți de erezie, în frunte cu un ierarh care pomenește un eretic?

  1. Γέρων Σάββας Λαυριώτης says:

    Ετσι ειναι αδελφέ μου. Ο Θεός νά σέ αγιάζει. Γράφεις τήν αλήθεια, οπως ακριβώς ειναι. Προσεύχομαι ο Θεός νά φωτίσει τόν Ρουμανικό Λαό νά καταλάβει τίς πλάνες του Θεοδώρου Ζήση, καί του ματθαίου Βουλκανέσκου του Μιχαήλ Κυρίλλου καί του Επισκόπου Λογγίνου, καί προσωπικά προσεύχομαι νά αλλάξουν καί αυτοί καί νά ακολουθήσουν τήν οδο των Αγίων πατέρων καί μαζί νά πολεμήσουμε τήν παναίρεση του Οικουμενισμού. Εμείς μέ τήν βοήθεια του Θεού θά ακολουθήσουμε τήν οδο των πατέρων καί των αγίων ομολογητων της πίστεώς μας μέχρι τέλους. Καί κάτι ακόμα. πολλοί νομίζουν πώς είμαστε ομάδα καί εχουμε κάνει κόμμα γιά νά χτυπάμε τους αδελφούς μας. Αυτό ειναι λάθος. Οπως καί εσυ μου είχες πει πως αν δεν ακολουθήσω τον δρόμο των πατέρων δέν θά είχες σχέσεις μαζί μου το ίδιο ισχύει και γιά τούς αγιορείτες πατέρες. Επειδή ακολουθεις τόν δρόμο των πατέρων καί τήν διδασκαλία τους, συμπορευόμαστε σε αύτον τόν αγώνα, καί οχι απλώς από ανθρώπινες συμπάθειες. Καί ενα τελευταίο. Οποιος τολμά νά συγκρίνει τόν Μέγα Βασίλειο μέ κάποιον πού οχι μόνον δέν διώκετε γιά τήν πίστη του, αλλά καί τόν κάνουν αρχιεπίσκοπο, καί μνημονεύει τόν αίρεσιάρχη Κύριλλο, τότε αυτός η δέν είναι καλά στα μυαλά του, η κατί αλλο πονηρό συμβαίνει. Ευλογείται.

    • admin2 says:

      FOARTE FRUMOS ȘI IMPORTANT! Mesaj de la GHERON SAVA LAVRIOTUL:

      Părintele Sava a scris așa, în mesajul de mai sus:
      „Așa este, fratele meu (Ciprian). Dumnezeu să te sfințească. Scrii adevărul, așa cum este el. Mă rog lui Dumnezeu să lumineze poporul român, ca să înțeleagă înșelările părintelui Theodor Zisis, ale părintelui Matei Vulcănescu, ale lui Mihai-Silviu Chirilă și ale (arhi)episcopului Longhin; de asemenea mă rog ca și aceștia personal să se schimbe și să urmeze calea Sfinților Părinți și împreună să luptăm împotriva panereziei ecumenismului.

      Cu ajutorul lui Dumnezeu noi vom urma până la sfârșit calea Sfinților Părinți și a Sfinților Mărturisitori ai credinței.
      Și încă ceva: mulți cred că noi suntem o grupare și ne-am făcut un fel de partid și îi lovim pe frații noștri. Este greșit a crede cineva așa ceva. Așa cum și tu, părinte Ciprian, mi-ai spus că dacă aceștia (de mai sus) nu vor urma calea Sfinților Părinți, nu vei avea legătură (comuniune) cu ei, același lucru este valabil și în cazul părinților aghioriți (nici noi nu vom fi în comuniune cu ei – n.trad.).

      Pentru că (sfinția ta) urmezi calea Sfinților Părinți și învățătura lor, mergem și noi alături de tine în această luptă, nu din vreo simpatie omenească.

      Și încă un ultim lucru (aș vrea să spun aici): Oricine îndrăznește să îl compare pe Sfântul Vasile cel Mare cu cineva care nu numai că nu este prigonit pentru credința lui, însă este făcut arhiepiscop, îl pomenește pe arhiepiscopul Chiril, acesta (adică cel care a făcut comparația) nu mai gândește cum trebuie sau se întâmplă ceva rău (viclean) cu el.

      Blagosloviți.”

      Gheron Sava Lavriotul

  2. Cosmin D. says:

    Sinaxa de la Banceni,4.32(ora ,minut).Se descrie conceptia participantilor.De fapt nu mai e important canonul 15,ci grija de credinciosi.Cei care s-au ingradit se afla in urmatoarea situatie-dati afara de ecumenist,iar credinciosii nu i-au urmat.Comparativ-generalii -episcopii au cazut si au ramas locotenentii-preotii si sublocotenentii-diaconii.E greu pentru ei sa poarte razboiul.Cred ca slabirea luptei a aparut pt.ca credinciosii nu i-au urmat pe preotii care au fost dati afara abuziv.

    • admin2 says:

      Aveți dreptate, dar pe jumătate, chiar trei sferturi.
      Dar – toată această luptă este în funcție de cum și cât iubește fiecare pe Hristos și se lasă în voia Lui cea sfântă.

  3. BALTAG LICĂ says:

    La facultate, acum doi ani ni s-a dat un exemplu, anume că pentru a aduce pe calea cea bună un elev mai rău intenționat, acesta a fost pus în bancă cu unul bun și conștiincios. Rezultatul a fost unul neașteptat: cel bun și conștiincios a devenit un elev rău. Oare cum va fi aici unde cei nepomenitori slujesc cu cei pomenitori ai ereziarhilor? Talmeș-balmeșul nu cred că a fost bun vreodată în toată istoria de până acum. Eu cred că nu va aduce roade nici astăzi. Plasa intereselor lumești îi va prinde și pe cei nepomenitori care slujesc împreună cu cei care nu sunt îngrădiți. Așa cred eu. Noi mergem înainte ca și până acum, adică mai tranșant. Sper să putem ține acest drum până la sfârșit, adică până când s-o rezolva cu minciuna în Ortodoxie, adică cu eliminarea ei totală din Ortodoxie. Doamne ajută !

  4. Mihail says:

    Parintelui Sava Lavriotul ii multumim din inima pentru rugaciunile si eforturile sale din ultimii ani, ani de jertfa si prigoana pentru apararea Ortodoxiei, a poporului roman si a altor popoare ortodoxe, spre indreptarea si apararea sufletelor in fata valului ereziei panecumenismului – pentru a nu se pierde in aceste vremuri de cernere. Vrednic este!
    As spune, cu nevrednicia unei biete oite pacatoase, ca e nevoie sa fim mai buni, mai staruitori in credinta si mai uniti in jurul Parintilor marturisitori, spre intarirea si apararea sufletelor noastre cu ajutorul Celui de sus si a Maicii Domnului. Semnul ca suntem pe calea cea buna, il simt ca fiind valul de impotrivire, vrajmasie si prigoana atunci cand se marturiseste dreapta credinta.
    Desi parem putini, in realitate suntem multi si pretiosi pentru Hristos, prin efortul de a pastra Ortodoxia nepatata si sufletele noastre libere. Doamne ajuta!
    Alternativa ce ne-o ofere vrajmasul – sa nu fie!, este din ce in ce mai bogata in ispite si sminteli, precum cele de mai jos, care par a se inmulti pe zi ce trece:
    http://basilica.ro/preafericitul-parinte-patriarh-daniel-i-a-primit-in-audienta-pe-reprezentantii-conferintei-bisericilor-europene/
    http://basilica.ro/patriarhul-ecumenic-bartolomeu-a-primit-titlul-de-doctor-honoris-causa-al-universitatii-ebraice-din-ierusalim/
    http://www.katanixis.gr/2018/03/o_60.html
    http://www.katanixis.gr/2018/03/blog-post_62.html#more

  5. Gunoiu v c says:

    Pr Ciprian ,ma iertați de îndrăzneală ,as avea o mare rugăminte ,si anume va rog să-mi trimiteți si mie transcripțio de la Banceni ( cele doua ) ,va mulțumesc mult, Hunedoara !

  6. Virgil Gunoiu says:

    Pr Ciprian ,ma iertați ,va rog să-mi trimiteți si mie transcripțio de la Banceni cu traducerea reala ,va mulțumesc mult ! Hunedoara !

    • admin2 says:

      Aia va dura și mai mult și nu vă faceți mari iluzii, nici iluștrii greci nu au fost foarte obiectivi, ci au folosit sau expus argumentele care să susțină o cohabitare între eretici și ortodocși.

  7. HD says:

    Blagosloviți,Părinte Ciprian.
    Îndrăznesc să vă fac cunoscute niște frământări ale mele și vă rog să vă aplecați puțin asupra lor.
    Părinte Ciprian,vă rog,în numele Domnului,să avem răbdare și îngăduință. Nu cu păcatul îngăduință, ci cu aproapele, cu neputința lui,față de „viteza lui”, cum f. bine, dumnezeiește,spunea la Bănceni Păr.Sava,cu ceva timp în urmă.
    Nu toți au aceeași viteză.Iar limita în timp a acestei ” viteze ” ,nu este dată de un soroc temporar. Dar de cine este dată sau până unde se poate aștepta sau cât timp? Păi atâta timp cât există o șansă de întoarcere pt. cel cu „viteză” mai mică, căci,”milă voiesc iar nu jertfă”.E mai important salvarea unui suflet,decât aplicarea unei cerințe, corecte în sine,dar care nu reușește să salveze sufletul (atâta timp cât mai există șansa și posibilitatea asta). Pt. că,să nu uităm că:”Legea e făcută pt. om ,iar nu omul pt. lege”. Haideți să avem răbdare (cum are și Domnul cu noi) pt. toți și atâta timp cât este nevoie, atâta timp cât este nădejde de întoarcere și mântuire pt. acel suflet care încă nu e în stare să ia o hotărâre. Adică să facem iconomie, nu cu adevărul, nu în materie de credință, ci în felul cum aplicăm criteriul de credință, Legea, asupra celui care are nevoie de ea. După măsura vârstei duhovnicești la care el a ajuns. Căci dacă acela are dinții întelegerii de lapte,degeaba eu îi dau să mănânce carne ,nu? Asta nu înseamnă ca eu să mă compromit împreună cu el sau să renunț la adevăr, la ceva din credința mea,ci pur și simplu să am îngăduință cu neputința sufletească a aproapelui meu,al cărui suflet are o importanță nemărginită înaintea lui Dumnezeu.Mai important ca „litera”. Bineînțeles, să nu fie în afara Legii,dar totuși Legea să fie spre folosul lui,spre ajutorul lui.Iar pt. asta-i nevoie de timp, de răbdare, de…iconomie. După măsura și trebuința fiecăruia.Dvs. știți asta mai bine ca noi,căci o folosiți atunci când aplicați canoanele la spovedanie. Adică, când faceți iconomie, pogorământ, când adică aveți îngăduință, fără ca în realitate dvs. să fi renunțat la ceva din adevărul de credință (la ceva din Lege).Doar că vă folosiți de Lege de Canoane, de criteriul adevărului și dreptății din ele,după trebuința fiecăruia,adică pt. a-l salva,nu pt. a-l pierde.
    Haideți și acuma să avem îngăduință și răbdare și dragoste, bineînțeles, în Adevăr(Adevăr care a venit în lume pt . fiecare suflet,pe care vrea să-l mântuiască , nu să-l piardă).
    Haideți să avem răbdare cu felul de a acționa al Vlădicului Longhin și al Păr. Teodor Z. Haideți să nu-i facem eretici,căci nu sunt.Dânșii sunt frații și Părinții noștri care se află de aceeași parte a baricadei cu noi. Dacă dvs. nu sunteți de acord cu metoda dânșilor, nu o aplicați,dar nici nu-i acuzați.
    Situația, la mom. acesta,vă permite, ca iconomie,dacă vreți,să acționați așa.Adică:”faceți voi,eu nu fac,dar nici nu mă dezic de voi,nici nu vă acuz.Poate că metoda voastră ,cu Darul Domnului,va da roade.Nu știu.Să avem răbdare.Eu nu fac,dar nici nu vă acuz că voi faceți.”
    De ce spun asta?Pt. că la mom. acesta (ecumeniștii nefiind condamnați sinodal) Vlădica Longhin,Păr. Teodor Z . și alții,pot să uzeze de această strategie.
    Iar dvs. vă puteți ruga liniștit cu Păr. Teodor Z.,atunci când de față nu sunt cei cu „cuget ortodox” dar care pomenesc .Dacă nu vreți ,nu o faceți când aceia sunt de față (adică nu aplicați metoda Păr. Teodor Z.),dar,cu dânsul vă puteți ruga ,în absența acelora, cu siguranță.
    De ce? Pt. că Păr. Evstratie,duhovnicul Păr. Sava,ne spune:”există dictonul patristic- cel ce se împărtășește cu cel afurisit/anatematizat,afurisit/anatematizat este- „. În cazul de față,din cauza lipsei unei condamnări sinodale(pe care toată lumea o așteaptă), din cauza lipsei unui Sinod care să-i anatematizeze pe ecumeniști,aceștia oficial,nu sunt anatematizați(împreună cu Sinodul din Creta),chiar dacă sunt eretici,dar nu sunt condamnați sinodal,și atunci,acest dicton patristic nu i se poate aplica Par.Teodor Z. ,care prin metoda dânsului,face iconomie cu antiecumeniștii pomenitori (cu viteze mai mici- cum spune Păr. Sava),care prin pomenire sunt în comuniune cu ecumeniștii (cu cretanii).
    Nici Păr. Teodor nu se roagă cu aceștia, când aceștia pomenesc. Se roagă cu ei când nu pomenesc, din iconomie,pt. a-i câștiga,iar în cazul acesta,dânsului nu i se poate aplica dictonul patristic amintit,pt că ecumeniștii împreună cu sinodul lor din Creta nu au fost condamnați încă sinodal (sunt încă amestecați cu ortodocșii,în Biserică, din nefericire). Dar nici nu sunt ca și catolicii,protestanții,și ceilalți eretici,care sunt anatematizați,și cu care dacă te-aj ruga,ai fi și tu anatematizat/afurisit,conform dictonului patristic amintit.
    De aceea,vă rugăm,haideți să nu facem această ruptură.
    Nu vă obligă nimeni să faceți ca Păr. Teodor Z.,dar pt. că dânsul face așa,nu trebuie să ne despărțim de dânsul și de ceilalți. Situația de acuma ne permite acest lucru,și cred că este f. f. f. important să fim uniți.Căutați împăcarea,vă rugăm .Contează să fim toți în jurul lui Hristos Domnul,nu împărțiți în partide(unul al lui Pavel,altul al lui Chefa…).Cât se poate și dacă se poate.Acuma încă se poate să fim uniți numai să vrem.
    Vă mulțumesc și mă iertați!

    • admin2 says:

      Ați scris cu toată dragostea și fac metanie pentru aceasta.

      Nu vrem nici o ruptură, dimpotrivă.

      Dar nu uitați că Gheron Sava și cu cei de un gând cu el nu abordează în primul rând partea practică, ci cea principială. Iar principiul este exact cel enunțat de dvs că „cel ce se împărtășește cu cel afurisit/anatematizat,afurisit/anatematizat este.” Nu este anathematizat de noi, ci de sine, de cugetul său căzut în erezie, de frica lui, de lipsa dragostei față de Hristos.

      Ok, are omul o neputință. Toți avem. Suntem vai de noi. Eu sunt cel mai jos dintre toți. Dar să nu transformăm neputința personală în lege de urmat, căci este mare păcat.

      Aici este toată diferența. Noi rămânem deschiși la orice dialog, dar primim în schimb numai lovituri. Slavă Domnului pentru asta. Însă nu vom accepta, cu mila Domnului, niciodată ca Legea Bisericii să fie dată la o parte, adică dragostea lui Dumnezeu față de noi să fie înlocuită de oameni care vor să își facă legea lor.

      Dacă viteza cea mică de care vorbiți este „mersul ca racul” este clar că nu va exista nici un progres. Iar a spune că acest „progres” înapoi este ceva bun este o minciună. Iar minciuna este păcat. Iar păcatul nu duce la mântuire.

      Deci, spre mântuire, nu spre păcat să mergem!

      Iertați! Și post cu folos!

      Cu respect, pr. Ciprian.

      PS – și să nu uităm realitatea: oricine pomenește un eretic este și el eretic, chiar dacă erezia respectivă nu a fost condamnată.

        • admin2 says:

          Recomandăm:

          http://ortodoxos.ro/2018/03/20/preotul-caterisit-claudiu-buza-savarseste-utrenievecernie-si-liturghie-in-mod-neortodox/

          Notă: părintele Claudiu nu a fost totuși caterisit cu adevărat, căci judecătorii lui au fost ereticii ecumeniști. Din păcate s-a rugat cu ei la Apel și de acolo a început o cădere progresivă din punct de vedere al mărturisirii de credință date, adoptând învățături eretice preluate de la Mihai Silviu Chirilă, care în necunoașterea lui a învățăturii patristice a inventat o a treia stare – de fapt a preluat, culmea, de la pr. Teodor Zisis – cea de „părtaș la erezie”, care este un nonsens atunci când cei de mai sus încearcă să golească această expresie de tot ceea ce poate fi condamnabil, inventând un „mutant” neortodox, ceva între ortodoxie și erezie, care de fapt nu există, orice „părtaș” la erezie fiind eretic.

          Cât privește cântarea corală, mie îmi place foarte mult, ca unul care am studiat la școala de muzică, însă atunci când este folosită în biserică să fie lipsită de caracteristicile specifice corurilor laice, cu tonuri date tare, cântări în canon etc.

          E foarte nepotrivit ca atunci când preotul zice: „Cu pace Domnului să ne rugăm”, să se audă din cafas: do-la-fa, do-la-fa, Doamne, Doamne, Doamne (adică dirijorul dă tonul tare) și apoi, după câteva secunde, în sfârșit se răspunde: Doamne miluiește. Se strică toată atmosfera liturgică. Eu niciodată nu am făcut așa ceva, ci mi-am impus ca și corist și dirijor de cor (în studenție și mai târziu) cântarea să curgă lin, frumos, fără sforțări, fără tonuri date tare etc, spre a crea o atmosferă liturgică ortodoxă, nu a o dilua prin cântare.

          Cât privește „corul” de la Ivești sau de unde este originar el, din punct de vedere tehnic membrii lui – bărbați și femei – știu câte ceva, dar momentele de falsuri în înregistrarea luată în discuție sunt multiple, uneori chiar oripilante pentru un om cu auz muzical fin (mai au nevoie de cel puțin un an de repetiții susținute pentru ca acordurile vizate să fie și realizate, nu mutilate live).

          Este mai greu de îndurat un cor care cântă fals decât o singură persoană care mai falsează din când în când.

          Muzica bizantină sfințește sufletul, ea trebuie cântată din inimă, cu frică de Dumnezeu, într-o „întrecere” (cu nici o conotație negativă) cu îngerii, care slavoslovesc neîncetat măririle lui Dumnezeu.

          Post cu folos în continuare!

          Pr. Ciprian

  8. Γέρων Σάββας Λαυριώτης says:

    O ζήσης προσπαθεί με κάθε τρόπο να καταφέρει να είναι μπροστά και να παίρνει αυτός την δόξα. Δεν τον ακολουθεί πλέον κανένας. Αν εκανε σωστά τη αποτείχιση και ηταν με τους πατέρες, και φυσικά εγώ πρώτος θα τον ακολουθούσα αφού τόσο πολλη θέλει να είναι αρχηγός!!!!! Αλλα το πρόβλημα με τον τελεβάντο είναι πώς αυτός, όχι μόνον δεν διακόπτη το μνημόσυνο, όχι μονον είναι στην αμερική και μνημονεύει κανονικά, όχι μονον είναι κατάσκοπος του Πατριαρχίου Κωνσταντινουπόλεως, και πληρώνετε από αυτό, όχι μονον δεν τον ξέρει κανένας και δεν τον εχει δει ποτέ κανένας ανθρωπος, όχι μονον δεν υποστηρίζει την αποτυχημένη αποτείχιση του Ζήση και του Μιχαήλ Κυρίλλα, αλλα και μας πολεμάει με μίσος και μανία. Τά συμπεράσματα μπορείς να τά βγάλεις αδελφε και μονος σου, καθώς καί ο καθέ ενας πίστος πού σκέφτετε καί ειναι ορθόδοξος καί γνωρίζει τούς πατέρες. Η αναξιοτητά μου ενα πράγμα μπορεί νά πεί. Σέ οσα εχουμε πεί στίς ομιλίες μας, σέ οσα εχουμε πράξη, πού μάς διώκουν, πού λέμε τήν αλήθεια τών αγιών πατέρων καί τού Ευαγγελίου, αυτά διώκουν καί πολεμούν. οχι εμενα καί εσενα καί τους αγιορείτες πατέρες. Αλλα τον ιδιο τον Χριστό. Doamne azuta.!!

    • admin2 says:

      IMPORTANT !

      Am primit un mail și apoi același mesaj ca și comentariu de la Gheron Sava Lavriotul. Iată traducerea:

      Părintele Teodor Zisis încearcă în toate modurile să iasă în față și să ia el toată slava. Nu îl mai urmează aproape nimeni. Dacă se îngrădea de erezie așa cum trebuie și era următor al Sfinților Părinți, desigur că eu eram primul care îl urmam, devreme ce vrea atât de mult să fie conducător!

      Problema cu domnul Televantos este ca acesta nu numai că nu a întrerupt comuniunea cu erezia, nu numai că este în America și pomenește (pe eretici), nu numai că este spion al patriarhului de Constantinopol și este plătit pentru aceasta, nu numai că nimeni nu îl cunoaște și nici un om nu l-a văzut vreodată, nu numai că susține întreruperea ratată a pomenirii săvârșită de pr. Teodor Zisis și de Mihail Silviu Chirilă, dar și luptă împotriva noastră cu ură și cu manie.

      Frate, concluzia poți să o tragi și singur, precum și orice credincios care gândește și este ortodox și cunoaște învățătura Sfinților Părinți

      Nevrednicia mea poate să spună un singur lucru: datorită celor pe care le-am spus în omiliile noastre, a ceea ce am făcut, suntem prigoniți pentru că spunem adevărul Sfinților Părinți și al Evangheliei; de fapt prigonitorii se ridică împotriva Părinților Bisericii și a Evangheliei, nu a mea și a ta și a părinților aghioriți, se ridică împotriva lui Hristos.

      Doamne ajută!

      Gheron Sava Lavriotul