Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

O întâlnire cu Gheronda Paisie Aghioritul și infamiile săvârșite de uniați în Slovacia

Această mărturie îi aparține părintelui Ioan Zozulak, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Presov (Slovacia):

Odată am ajuns la Sfânta Mănăstire Cutlumuș din Sfântul Munte Athos. După terminarea Sfintei Liturghii și servirea micului dejun s-a apropiat de mine un tânăr grec, cu totul necunoscut mie, și mi-a spus:

– Mă duc acum la un Gheronda; vrei să vii cu mine?

– Desigur, i-am răspuns.

Nu știam exact despre cine este vorba și nu îmi aminteam nici numele părintelui la care mergeam. Eram foarte tânăr, aveam numai 22 de ani și sufletul meu era însetat de întâlniri duhovnicești.
Proveneam dintr-o țară care a avut un regim politic ateu ce a căzut în anul 1989 și libertatea pe care am simțit-o în Grecia era pentru mine ceva incredibil. Citisem despre Sfântul Munte pe când eram student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Presov (Slovacia) și când vedeam fotografiile minunate cu mănăstirile aghiorite îmi era cu neputință să mă gândesc că vreodată voi pune piciorul pe acest pământ sfânt al asceților și al sfinților.

Însă Dumnezeu mi-a deschis calea nu numai să vizitez Sfântul Munte Athos, dar și să trăiesc o anumită perioadă de timp alături de monahii de aici.

Tânărul respectiv, din păcate nu îmi amintesc numele lui, mi-a povestit diferite întâmplări petrecute la chiliile pe care le vizitase în Sfântul Munte. Am înțeles imediat că nu era pentru prima oară în acest loc. Știa cu siguranță drumul pe care mergeam și nu a trecut mult timp și am ajuns la o colibă. Poarta era încuiată.

– Bine că am venit devreme, suntem primii, mi-a spus el și m-a servit cu o bucățică de rahat (care se afla într-o cutie lângă poartă – n.n.) și mi-a explicat:
– Aceasta este o tratație (un dar) din partea lui Gheronda. Fiecare pelerin ia o bucățică de rahat ca binecuvântare și bea apă din acest izvor curat.

Apoi tânărul a bătut cu un ciocănel de fier în poartă și am așteptat. Mie mi-a plăcut mult bucățica aceea de rahat și mă minunam de natura minunată aflată de jur împrejur. După ceva vreme un monah a deschis poarta colibei și ne-a spus să intrăm. Am intrat și monahul ne-a invitat într-o cameră unde avea niște bănci. A zâmbit și ne-a întrebat:
– Fiilor, ce doriți?
Eu nu am spus nimic, pentru că de fapt nu voiam nimic. Pur și simplu am venit ca să îl însoțesc pe noul meu prieten. Acesta a răspuns:
– Gheronda, am vrea să discutăm cu sfinția voastră.
– Bine, a spus el și ne-a arătat o ușă, ca să trecem în altă cameră.

În clipa aceea m-am speriat puțin, pentru că nu știam ce vrea de la mine. Am trecut în paraclisul (bisericuța) colibei și am început discuția. Gheronda m-a întrebat despre diferite lucruri și eu i-am spus despre cea mai mare durere a sufletului meu, care pe atunci era teribila problemă a Uniației.

I-am spus despre marile încercări prin care trec creștinii ortodocși în Slovacia și i-am descris unul dintre cele mai dure atacuri ale papistașilor împotriva ortodocșilor, atac ce a avut loc în anul 1990. Atunci greco-catolicii (uniații) ne-au luat cu forța multe biserici și au reușit ca în Parlamentul slovac să se adopte o lege îngrozitoare, pe baza căreia ne-au luat „în mod legal” și celelalte biserici.

Eram într-adevăr foarte mâhnit, la fel ca toți slovacii ortodocși, pentru că atacul a fost atât de rapid și de puternic încât ne așteptam acum la dispariția Ortodoxiei din țara noastră.

Gheronda Paisie a ascultat toate acestea cu multă răbdare și m-a mângâiat în chip părintesc, plin de iubire și de tandrețe. La sfârșit mi-a spus următoarele cuvinte:

– Fiul meu, nu te teme, Dumnezeu vă iubește și este împreună cu voi. Vă va ajuta și Biserica voastră va trece cu bine prin toate. Să facem și noi câte o mică rugăciune pentru aceasta și vei vedea că totul va fi bine. Primește această binecuvântare, mi-a spus, și mi-a dat un metanier și două cărți pe care le scrisese el însuși. Apoi m-a îmbrățișat, eu i-am sărutat mâna și i-a spus:

– Să vă rugați pentru Ortodoxia din Slovacia.

Ca să fiu sincer, în momentul acela mi-a fost greu să cred cuvintele părintelui Paisie, pentru că vedeam cu ochii mei ce se întâmpla în parohiile ortodoxe din Slovacia în acea perioadă. În fața ochilor mei greco-catolicii nimiceau Ortodoxia din Slovacia. Am văzut cum greco-catolicii băteau un preot ortodox și era cât pe ce să iau și eu bătaie de la ei. Toți am trecut nu numai prin prigoane, dar am trăit și atmosfera psihologică îngrozitoare, de teroare, revărsată asupra credincioșilor ortodocși de către greco-catolici, pe aceștia din urmă statul sprijinindu-i total.

Prin minte mi-a trecut un gând simplu: ce poate să știe un monah din Sfântul Munte, care este departe de Slovacia? Știe el prin ce trecem noi? Îmi spune aceste cuvinte, ca să nu mă mâhnesc.

Acum, după 13 ani de la întâlnirea mea cu Gheronda Paisie, când mă gândesc cu câtă credință mi-a spus că Bunul Dumnezeu ne va ajuta în aceste momente grele, văd lucrurile foarte diferit. Gheronda (Sfântul) Paisie mi-a dat curaj să lupt, cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic și să nu mă gândesc la puterile omenești. Cât de adevărate au fost cuvintele lui se vede clar din faptul că creștinii ortodocși, cu toate că au rămas fără biserici, Dumnezeu nu i-a părăsit. Au construit aproape 100 de biserici noi în Slovacia, în ultimii 7 ani.

După ce Gheronda Paisie a trecut la Domnul a fost scrisă cartea ieromonahului Hristodul Aghioritul: „Gheron Paisie (Eznepidis)”, Sfântul Munte, 1994. Câteva luni mai târziu am mers la o mănăstire din Grecia și starețul mi-a arătat această carte și mi-a spus:
– Această carte este extraordinară. Neapărat trebuie să fie tradusă și tipărită și în limba slovacă.

Starețul mi-a dat cartea să o citesc. Când am început a o citi mi-a făcut o impresie puternică și de îndată am hotărât să încep traducerea ei, chiar de acolo de la mănăstire, unde eram. Când m-am întors în Slovacia, am întrebat la o tipografie cât ar costa tipărirea cărții.

Era nevoie de foarte mulți bani și în clipa aceea m-am gândit astfel:

– Părinte Paisie, dacă vrei să fie tipărită cartea aceasta în limba slovacă, ajută-mă să fac rost de banii necesari pentru ea.

Am terminat traducerea cărții după un an și jumătate și în tot acest răstimp am primit bani din diferite surse, iar în final într-adevăr s-a strâns suma necesară astfel încât am putut fără probleme să tipăresc cartea.

Pr. prof. dr. Ioan (Jan) Zozulak, la ceas de rugăciune, alături de credincioșii lui

Și vestind, în duh ortodox, cuvântul lui Dumnezeu

 

În final vă rog să îmi îngăduiți să menționez că stocul de carte s-a epuizat până în prezent, iar ceea ce este ciudat pentru mine este că pe Gheronda Paisie îl iubesc greco-catolicii foarte mult, aceștia citind cartea lui. Singura mea rugăciune în acest caz este ca Sfântul Paisie să îi lumineze pe greco-catolici, să înțeleagă înșelarea în care sunt și să se întoarcă în Biserica cea Una (Ortodoxia), în care vor găsi mântuirea sufletelor lor.

Să avem parte de rugăciunea și binecuvântarea Sfântului Paisie Aghioritul!

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/04/blog-post_718.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Bonus (spre o și mai mare bucurie în Hristos):

Am primit azi dimineață pe mail de la Gheron Sava Lavriotul și câteva fragmente, în limba greacă, preluate din originalul lor în limba engleză, dintr-o scrisoare a părintelui Serafim Rose trimisă în anul 1970. Iată traducerea în limba română (textul este foarte potrivit cu ceea ce trăim noi acum):

„Da, suntem o minoritate. Da, restul Bisericii Ortodoxe încearcă să ne taie de la ea – și chiar își dublează eforturile în acest sens… Da, suntem conștienți că apărăm Ortodoxia, pe care ierarhii ortodocși înșiși astăzi o calcă în picioare.

Dar cu ce suntem noi diferiți de Sfântul Athanasie cel Mare, din secolul al IV-lea, care a găsit toate bisericile din oraș, în afară de una, în mâinile arienilor?

Cu ce suntem deosebiți de Sfântul Maxim Mărturisitorul, care atunci când a aflat că trei patriarhi ai Răsăritului sunt în comuniune cu ereticii monoteliți, a spus: Chiar și dacă lumea întreagă se va împărtăși (va fi în comuniune cu ei), eu singur nu voi face aceasta?!

Cu ce suntem diferiți de Sfântul Marcu Eugenicul, care a anulat (nu a semnat) un «Sinod Ecumenic» (așa numit de către filo-latinii eretici – n.trad.) prin convingerea clară, însă numită de eretici «convingere sectară și delirantă» că numai el se afla în adevăr?!”

Hristos a înviat!

Am uitat doina și balada, am uitat cine suntem de fapt…

Unora poate le pare desuet și demodat acest subiect, însă, descoperind de curând în lumea satului românesc , „din pură întâmplare“, câteva doine, balade și cântece bătrânești de o rară frumusețe și valoare, am realizat, eu nevrednicul, ce nestemate de suflet zac în uitare, departe de orice efort de a fi puse în valoare și făcute cunoscute lumii.

Acolo, în inima bătrânilor de la țară, uitați de societatea contemporană secularizată, încă strălucesc aceste mărgăritare de patrimoniu național, nealterate de trecerea vremii și neschimbate.

Acolo la sate, unde „s-a născut veșnicia”, unde mai sunt oameni nevirusați, neatinși de păcatele strigătoare la cer ale societății contemporane, acolo mai găsim așa ceva. Și numai acolo. Acolo unde încă este Dumnezeu, unde încă este credință adevărată, unde este valoare autentică creștină, acolo unde nici nu gândești, acolo unde nu și-a făcut cuib raționalismul contemporan, venit din mândria luciferică, acolo unde credința a rămas statornică precum în urmă două mii de ani.

Și ce puțini sunt bătrânii aceștia, și ce curând nu vor mai fi. Nu vor mai fi pentru că nu vrem să mai fie, pentru ca îi ignorăm, pentru că lăsăm praful anilor și uitarea să se așeze peste lucruri dumnezeiești.

Copiii noștri nici nu mai știu ce este o doină, sau o baladă, sau un cântec bătrânesc. Copiii noștri nici nu cunosc adevărata istorie a acestui neam, căci nu are cine să le-o spună. Copiii noștri nu au patrie, neam, repere de viață, valori. Pentru că nu le dăm, și pentru că noi cei de azi nu le căutam.

Dacă ar ști copiii noștri că o mare parte din istoria și sufletul românesc este cuprins în aceste balade, dacă ar ști copiii noștri ce oameni viteji au trăit pe aceste meleaguri, ar fi mândri de țara lor și nu ar mai părăsi-o. Dacă ar ști copiii noștri care le este chemarea lor în lume, sensul și rostul lor- care este mântuirea și învierea și nu deșertăciunile acestei vremelnice vieți,- atunci s-ar schimba lucrurile.

Dacă le-am spune că sunt făcuți pentru cer și nu pentru păcat și că Dumnezeu îi iubește și s-a jertfit pentru ei pe cruce, atunci i-am sensibiliza și responsabiliza. Dacă le-am da de mici, o educație sănătoasă în cel mai pur duh ortodox, al marilor valori creștine, atunci alta ar fi fața României.

Dacă ne-am ocupa de ei și nu am alerga într-o drăcească grijă a zilei de mâine pentru trup și cele ale trupului, atunci i-am pregăti pentru Rai. Altfel, noi, pentru iad îi pregătim, cum spre iad ne îndreptăm cu toții, dacă nu luăm aminte. Nesfârșită este dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, dar Domnul nu ne primește oricum în Rai, murdari și iresponsabili, ci fără de păcat, căci este și drept Domnul.

Omul este o ființă duhovnicească nu una doar consumistă, destinată trupescului. Omul este hărăzit celor duhovnicești și nu materiei și materialismului din ce în ce mai promovat de societatea de azi.

Dacă ar ști copiii noștri că au existat oameni ca Pintea, Toma Alimoș, Corbea, Horea, Baba Novac, Iancu Jianul și alți multi eroi reali, împlinitori ai dreptății dumnezeiești pe acest pământ, atunci s-ar schimba radical unghiul de vedere al lucrurilor. Căci nu există metru de pământ românesc, pe care să nu se fi născut o baladă sau o doină de haiducie, de vitejie sau de luptă.

Așa a fost țăranul român, nu a știut carte dar a avut simțul valorii autentice și a avut conștiința că e dator să creeze în cinstea eroilor neamului, care s-au jertfit pentru dreapta credință și dreptate, aceste balade și doine. Noi cei de azi avem studii înalte dar nu mai avem conștiință. Nu mai avem datorii sfinte față de înaintași, nu mai avem nimic sfânt în noi. Avem numai griji și dorințe deșarte egoiste și pline de mândrie, care nu duc departe.

Frați români, treziți-vă din somnul conștiinței. Dumnezeu Bunul ne așteaptă, dar treziți- vă! Treziți-vă odată, căci este încă vreme. Amintiți-vă că aveți o patrie, un neam, un Dumnezeu și că suntem fiii lor. Și orice fiu are, pe lângă drepturi, și niște sfinte datorii de împlinit. Iată pe final un crâmpei de baladă care atât de frumos sugerează veșnicia și de ce nu ÎNVIEREA:

“Pintea-al nostru n-o pieritu
Num-un pic o hodinitu
Și-n loc-unde-o adurmitu
Floricele-o răsăritu.”

Și o poezie aromână (în transcriere în limba română) a lui Constantin Belimace care mustră starea jalnică în care ne complacem ca neam:

„Părintească blestemare
Porunceşte cu foc mare
Fraţi de-o mumă şi de-un tată
Noi, Aromâni din vremea toată
De sub lespezi de morminte
Strigă ai noştri buni părinţi
«Blăstem mare să aibă în casă
Care de limba lui se lasă.
Care îşi lasă limba lui
Arză-l-ar para focului
Chinui-s-ar de viu pe locu
Frige-i-s-ar limba în focu
El în vatră părintească
De copii să nu se fericească
De familie cununi să nu sărute
Prunc în leagăn să nu înfaşe
Care fuge de a lui mumă
Şi de părintescul nume
Fugi-i-ar dorul Domnului
Şi dulceaţa somnului!»“

Cu drag,

Pr. Andrei Cojoacă

O jumătate de oră de cateheză ortodoxă și mărturisire de credință patristică cu Gheron Sava Lavriotul, prietenul nostru drag

Înainte de Săptămâna Patimilor, Gheron Sava a fost invitat la postul de radio al Cretei, la emisiunea „Spunem totul”, de către realizatorul Pantelis Spiridakis, vorbind în cele două părți ale înregistrării (disponibile pe net, atașate mai jos) despre viața duhovnicească în Ortodoxie, despre nevoia de a ne cunoaște și a ne apăra credința, dar și despre sinodul din Creta și situația actuală a Bisericii.

Partea întâi:


 

Partea a doua:

Idei principale din ambele părți:

– emisiunea este dedicată mai ales acelor creștini care nu prea merg la biserică și care atunci când începe Săptămâna Patimilor totuși aleg să participe la duhul acesteia, pentru a nu serba Paștile altfel decât învață Tradiția Bisericii.

– invitatul emisiunii a fost ales a fi Gheron Sava Lavriotul, pentru că are două însușiri care îl recomandă (din punct de vedere al realizatorului): este originar din Creta și este un Gheronda aghiorit, cu bogată experiență duhovnicească.

– Gheron Sava este rugat să ofere câteva date autobiografice și iată-le:

a) este originar chiar din orașul Hania (unul dintre cele mai mari din insula Creta);

b) apropierea deosebită de credință a avut-o nu de mic copil, ci în armată, când s-a spovedit la un preot militar, iar acest lucru l-a marcat profund; acolo, în armată, alături de mulți prieteni de-ai lui înrolați, Gheron Sava spune că L-a cunoscut pentru prima oară cu adevărat pe Hristos;

c) de mic copil mergea la biserică, dar în armată a realizat că relația cu Hristos nu se poate reduce numai la un creștinism de duminică și la câteva rugăciuni personale;

d) a studiat muzica, a fost profesor de muzică clasică, a învățat și muzică psaltică, dar s-a ocupat înainte de armată și cu alte lucruri legate de muzică;

e) între colaboratorii din viața muzicală a avut și oameni a căror religie era necreștină (hinduiști, mahomedani, budiști etc) și astfel a putut compara Ortodoxia cu celelalte religii, realizând adevărul Ortodoxiei și sensul pe care ea îl dă vieții omului, toate acestea apropiindu-l și mai tare de Hristos;

f) Gheron Sava a înțeles de atunci că Ortodoxia oferă răspuns la absolut toate întrebările și că este singurul adevăr din lume;

g) în 1997, după terminarea serviciului militar obligatoriu, l-a cunoscut în Hania pe Gheron Evstratios, duhovnic la metocul de aici al Marii Lavre din Athos; l-a impresionat acest părinte și i-a devenit duhovnic;

h) s-au cunoscut în august 1997, iar după trei luni s-au dus împreună în Athos; pentru Gheron Sava era prima dată când pășea în Grădina Maicii Domnului; iar în octombrie 1998 a devenit monah;

i) acum Sfântul Munte, ca și Biserica în general a fost cuprins de un duh al globalizării, însă Gheron Sava a avut ocazia de a cunoaște bătrâni din generația dinainte, care au avut înainte povățuitori care au trăit 60-80 de ani în Athos, deci au fost ucenici ai părinților din secolul al XIX-lea, când viața athonită era întru totul ortodoxă;

j) a primit o moștenire pe care a îmbrățișat-o (ca mod de viață) și a încercat literalmente să o trăiască, după modelul părinților dinaintea lui;

k) Gheron Sava răspunde la o întrebare referitor la care este programul unui monah în Sfântul Munte și împarte răspunsul în două cazuri diferite:

1) programul zilnic obișnuit (când nu este sărbătoare, atunci programul duhovnicesc intensificându-se) al unui monah din mănăstire: trezirea este noaptea la ora 2, poate chiar mai devreme, la 1 sau la 12 noaptea, apoi își face canonul în chilie până la ora 3 jumătate, apoi merge la slujbă în biserică, slujba se termină pe la 7.30; apoi urmează un mic dejun (în zilele de dulce) sau un ceai (sau post negru în zilele de post: luni, miercuri și vineri), o oră-două de odihnă și apoi monahul se duce la ascultări (muncă); la prânz este o perioadă de odihnă, la ora 15 este slujba Vecerniei, care durează cam o oră, apoi urmează masa de obște, urmează Pavecernița Mică și apoi timp liber (studiu, odihnă etc)

2) programul zilnic al unui pustnic: își începe privegherea mai devreme, la 11-12 noaptea, ea durând până la 7 dimineața; ziua lucrează rucodelie (metanii, sculptură, pictură de icoane etc), după-masă face slujba Vecerniei, apoi mănâncă și se odihnește, pentru a putea priveghea toată noaptea.

– cel mai rău lucru care există acum în Biserică este neștiința sau lipsa de catehizare;

– majoritatea nu știm care este sensul Jertfei pe Cruce a lui Hristos, nu cunoaștem sensul vieții noastre, suntem necatehizați;

mesajul meu pentru fiecare creștin este să citească măcar Noul Testament, apoi și cel Vechi;

– dacă nu citim, pentru a afla care este credința noastră, în Cine credem, nu putem să înțelegem sensul vieții noastre, nu pricepem de ce se întâmplă de fapt cele din prezent, nu știm încotro mergem, de ce suntem aici, în această lume, care este scopul vieții noastre, cum trebuie să ne purtăm atât față de aproapele, cât și față de Dumnezeu etc;

– realizatorul emisiunii întreabă: Ce să facă oamenii azi, au atâtea treburi, probleme, mediul politic, social, economic este foarte neprielnic etc? Gheron Sava dă un exemplu din Athos: când veneau pelerini la Marea Lavră, unii se plângeau de problemele lor, iar părinții le spuneau să meargă până la cimitirul mănăstirii și să citească ce scrie pe plăcuța de la intrare, iar apoi să se întoarcă să stea de vorbă. Oamenii se întorceau rușinați, căci pe tăbliță scria: „și noi am avut multe treburi, dar le-am lăsat deoparte” (sensul adânc este: chiar dacă există această problemă a traiului zilnic pentru fiecare dintre noi, alături de toate celelalte probleme familiale, sociale, economice etc, toate acestea nu ne dau o perspectivă veșnică asupra vieții, toate acestea vor rămâne în urmă, aici pe pământ, când noi murim; noi suntem făcuți de Dumnezeu ca să fim în continuă legătură cu El și numai așa ajungem ajunge la desăvârșire).

– așa cum părinții le plătesc copiilor lor studiile, meditațiile, cărțile și le oferă toate cele necesare, cerând de la copii doar să fie silitori la învățătură, la fel și Hristos ne cere ca grija noastră principală să fie dobândirea Împărăției cerurilor și toate celelalte ne va ajuta să le obținem, ca să nu ducem lipsă de nimic.

– nu înseamnă să stăm pe scaun și să nu facem nimic, așteptând să plouă hrană din cer, ci vom munci și ne vom strădui, având nădejde în binecuvântarea lui Dumnezeu.

– azi omul are grijă de toate, dar de ceea ce este important nu. Adică nu mai are grijă de sufletul lui.

Maria, sora Martei – „și-a ales partea cea bună”, adică să stea lângă Hristos, să asculte cuvântul Lui și să încerce să împlinească mereu voia Lui.

– nu trebuie să devenim toți monahi, nu trebuie să ne abandonăm familiile, dar trebuie ca prima noastră grijă să fie cea față de sufletul nostru.

– Săptămâna Patimilor este o șansă să înțelegem care este sensul Evangheliei, din ce motiv S-a răstignit Hristos, de ce El înviază, care este sensul Învierii? Acela că există viață veșnică.

– dacă nu există viață veșnică atunci ești și lipsit de omenie, nu îți pasă de aproapele tău și nici la sufletul tău nu te gândești.

– despre situația actuală și de ce părinții aghioriți ortodocși sunt prigoniți și alungați din Sfântul Munte:

a) există această globalizare în lume astăzi, iar în cadrul ei există ecumenismul, care dorește ca în mod ilicit să facă unirea tuturor religiilor, nu numai a tuturor confesiunilor creștine;

b) și noi vrem unirea cu cei care sunt în erezie, dar nu să devenim una cu credința lor, ci ei să renunțe la erezii și să se întoarcă în sânul Bisericii celei Una, Ortodoxia; pentru aceasta noi suntem ecumenici (vrem unirea tuturor în Adevăr), nu ecumeniști (care vor unirea tuturor în minciună și distrugerea Ortodoxiei);

c) ecumenismul vrea să absoarbă în sine Ortodoxia și ea să dispară; noi, ca părinți aghioriți, nu suntem de acord cu așa ceva, pentru că nici Sfinții Părinți nu au fost de acord cu vreo relativizare a credinței ortodoxe;

d) noi urmăm Tradiția Bisericii, facem ceea ce am moștenit de la părinții noștri din Sfântul Munte;

e) nu vrem să pierdem Ortodoxia, pentru că ea este singura credință care mântuiește și ne opunem la tot ce este străin de duhul Ortodoxiei și împotriva ei;

f) dacă credința noastră va fi diluată, schimbată, nu ne vom mai putea mântui.

– nu suntem de acord cu hotărârile eretice ale sinodului din Creta, nici cu episcopii care le-au semnat, noi nu acceptăm trădarea Ortodoxiei.

– noi spunem adevărul și nimeni nu poate dovedi că noi nu spunem adevărul; noi cerem dialog public, în fața poporului, dar culmea este că în vreme ce ecumeniștii poartă dialog cu toți ereticii și cu toate religiile, cu noi, care suntem, ortodocși, nu vor să dialogheze, pentru că nu au nici un argument prin care să stea împotriva adevărului pe care noi îl mărturisim, nu ca ceva care este al nostru, ci ca pe moștenirea cea sfântă a Ortodoxiei primită de la Sfinții Părinți.

– noi nu suntem fanatici, talibani etc, ci suntem cei care nu acceptăm trădarea Ortodoxiei, nu avem nimic al nostru, nu facem nimic nou, nu suntem în afara Bisericii, ci suntem doar ortodocși care țin la credința lor ca la lumina ochilor.

– putem să dovedim cele spuse de noi în dialog cu oricine, oricând și oriunde, numai să fie public, pentru ca poporul să afle adevărul.

mesajul meu de final, spune Gheron Sava, este să trăim mai profund legătura noastră cu Hristos, să iertăm celor care ne-au greșit și să înțelegem sensul adânc al Evangheliei și al vieții noastre.

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Notă – am ales a traduce azi acest interviu pentru a începe ziua liturgică de 18 aprilie (când anul acesta împlinesc 40 de ani, din mila Domnului și spre slava Lui) alături cu sufletul de prietenul meu și al nostru, Gheron Sava, căruia îi mulțumim cu toții.

Rog pe Dumnezeu să mă ierte pentru tot ce am greșit, Îi mulțumesc pentru toate și mai ales că sunt ortodox și nădăjduiesc tot ortodox să mor. Cer iertare și celor cărora le-am greșit și rog pe Hristos să îi ierte pe toți cei care m-au mâhnit, binecuvântându-i mai întâi pe ei toți și apoi pe membrii familiei mele trupești și ai celei pastoral-duhovnicești.

Hristos a înviat!

Nu este greu de înțeles…

În prima imagine textul spune:

Mort datorită armelor chimice (se referă la Siria)

 

A doua imagine:

Selfie făcut după 5 minute (de la realizarea primei fotografii) … cu Iphone