Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Scrisoare deschisă a unor mireni greci către părinții Teodor și Serafim Zisis – partea a II-a (punctele A – D)

Α) Pr. Teodor Zisis spune la (ora/min/sec: 1:02:36) că în acest moment în Grecia părinții aghioriți și în mod special părintele Sava Lavriotul nu se supun unei linii a iconomiei pe care (pr. Teodor Zisis însuși) a ales-o și astfel părintele Sava produce dezbinări și tulburări (în finalul acestei părți a II-a va fi și un fragment amplu din cuvântarea pr. Teodor, care se referă mai mult la pr. Sava). La comentariile pr. Teodor referitoare la pr. Sava trebuie să răspundă pr. Sava însuși, care firește că poartă, la fel ca fiecare dintre noi, propria lui răspundere despre calea urmată în lupta împotriva ereziei.

Însă întrebarea logică este: unde s-a mai auzit, în istoria bisericească, ca un preot să acuze pe un monah, ca la tribunal, fără referiri la elemente și dovezi patristice (convorbirile la telefon și cele față către față nu constituie elemente cu caracter justițiar în Biserică)?

Cine l-a numit oare pe părintele Teodor Zisis reprezentant-conducător al celor îngrădiți de erezie sau indiscutabilă și unică persoană care exprimă Tradiția patristică în asemenea mod încât cine nu ascultă de el să fie acuzat de neascultare? Iar, mai mult, acest lucru îl face în afara jurisdicției sale pastorale, calomniind un monah care lipsește datorită, chipurile, neascultării lui de o linie pe care acest preot singur – sau împreună cu gruparea lui – a hotărât-o după bunul plac.

Iar ce este cel mai rău: pr. Teodor îi cere monahului Sava să asculte de o linie care deja a fost acuzată de mulți, cu argumente convingătoare, ca fiind anti-patristică? Și de ce se referă pr. Teodor Zisis numai la acest monah? De ce este acuzat numai pr. Sava Lavriotul? Nu există oare și alți clerici, monahi și credincioși care nu urmează linia Zisis-Manolis? Pr. Teodor îi acuză pe ceilalți de egoism? Oare nu se gândește că poate linia lui proprie cade mai mult sub incidența acuzației adusă pr. Sava?

Pentru că este evident că hotărârea unei sinaxe sau a unui sinod despre linia iconomiei nu ni s-a făcut cunoscută, așadar aceasta constituie aprecierea lui personală, cel puțin până în momentul în care pr. prof. Teodor Zisis ne va dovedi ceea ce a urmărit, fără succes, până acum: că aceasta – iconomia – este linia Bisericii.

Cinstiți părinți, ați uitat cuvintele Domnului: „Dacă am vorbit rău, mărturisește ce a fost rău; dar dacă am vorbit bine, de ce Mă bați?” (Ioan 18, 23) Într-adevăr, cine v-a dat dvs o asemenea autoritate? Să înțelegem această declarație publică a dvs ca una de amenințare, că oricine, nu numai pr. Sava Lavriotul, care nu urmează propria dvs iconomie va fi înfierat ca extremist și schismatic și va fi condamnat în lipsă, la tribunale de felul acesta?

Așadar, cine este cel care de fapt dezbină lupta anti-ecumenistă?

Oare în final toate acestea se întâmplă ca să reușiți să impuneți linia – pe care nu ați reușit să o impuneți în Grecia – prin cei din Ucraina (și România), pe care ați vizitat-o ca autointitulat reprezentant al celor îngrădiți de panerezia ecumenismului?

Oare nu cumva microbul șefiei care infectează ca un virus spațiul Bisericii de mult timp și vă urmărește și pe dvs din perioada luptelor din anul 2001, în timpul vizitei papei în Grecia și în continuare în sinaxele de la Gazea (Volos) nu vă permite să vă aduceți aportul la lupta anti-ecumenistă dintr-o poziție mai smerită și această luptă să fie dusă de o conducere colectivă? Dacă acest lucru este adevărat, el fiind ceva omenesc la urma urmei, și poate nu îl conștientizați, mai ascultați și alte păreri, că toate acestea expuse mai sus par în ochii multora ca o încercare de impunere și de reglare de conturi și extind la nesfârșit dezbinarea și nu fac posibilă o reconciliere bineplăcută lui Dumnezeu.

 

Β) Pr. Teodor Zisis spune (la 1.06.10) – referindu-se la declarația lui proprie de întrerupere a pomenirii mitropolitului Antim al Tesalonicului – că nu îi condamnă pe episcopii care au cuget ortodox, dar care încă îl pomenesc pe patriarhul ecumenic și Sinodul Greciei și îi cheamă să urmeze și ei binecuvântata cale a întreruperii pomenirii, primită de la Sfinții Părinți.

Părinte Teodor, este însă vremea să conștientizăm noi toți că orice iconomie nu anulează acrivia, ea are doar un caracter temporar, o dată de încheiere rapidă și durează puțin! Iar dacă în epoca marilor Părinți, iconomia nu ținea mai mult de câteva luni sau câțiva ani (datorită marii încetineli a transmiterii învățăturilor eretice de la o Biserică la altă Biserică), ce justificare există astăzi pentru iconomii, în clipa în care veștile despre învățăturile neortodoxe se transmit și sunt aflate în aceeași zi în care ele au fost rostite?

Așadar, au trecut aproape doi ani de la desfășurarea sinodului de la Kolimbari. Cinstite părinte Teodor, care episcop, care duhovnic a ascultat rugămintea dvs? Niciunul! Chiar și cei care la începutul anului 2000 vorbeau despre întreruperea pomenirii, au amuțit! Deci, cât timp aveți de gând să mai așteptați, devreme ce spuneți că iconomia are un caracter temporar? Puteți să ne spuneți o limită, ca să aflăm și să nu greșim nici noi?

Și ne întrebăm: oare nu îi favorizați pe cei care sunt în comuniune cu erezia (mitropolitul de Pireu, cel de Navpaktos etc) ca să vă justificați linia dvs, pe dvs înșivă? Vă justificați pe dvs, pentru că primii – dvs și pr. Manolis – ați anulat întreruperea pomenirii, deoarece le îngăduiți și îi sfătuiți pe fiii dvs duhovnicești să meargă la slujbe la ecumeniști, dar și dvs vă împărtășiți cu un episcop (ÎPS Longhin Jar – n.trad.), care îl pomenește pe întâi-stătătorul lui, care îl pomenește pe patriarhul ecumenist Chiril al Moscovei?

Cele despre care vorbiți în continuare (la Bănceni – n.trad.), adică despre Taine invalide (din fericire, ele nu sunt susținute decât de foarte puțini și chiar izolați și de nimeni altcineva, așa cum s-a demonstrat de curând și în mod public în Grecia) de ce nu le-ați abordat și în Grecia, când a avut loc dialog public pe această temă, astfel încât să îi ajutați pe credincioșii care poate că au fost influențați de această învățătură? De ce vorbiți despre aceasta numai în afara Greciei și mai ales legat de iconomie?

Nu constituie aceasta o înșelare sau o denaturare pentru folos propriu? Și nu v-ați ferit să luați poziție publică nu numai față de problema Tainelor, dar și referitor la calendar, la unitate, la prigonirea altor preoți, la lupta antiecumenistă și la sprijinirea mirenilor. De ce tăceți în legătură cu aceste subiecte în Grecia și sunteți foarte vocal în Ucraina?

 

C) Pr. Teodor Zisis menționează (la 1.20.38) cuvântul de împăcare al Sfântului Grigorie Teologul (acest cuvânt îl menționează din nou mai târziu pr. Serafim Zisis, la 3.40.40, ca dovadă că cei ce urmează acrivia nu au dragoste). În acest cuvânt, Sfântul Grigorie își exprimă bucuria pentru că monahii și mirenii îngrădiți (care întrerupseseră pomenirea tatălui Sfântului Grigorie, pentru că a semnat un text semiarian) au reluat pomenirea lui când au înțeles că acesta a făcut-o – după opinia pr. Serafim Zisis – din neștiință și simplitate.

Părinților, dar nu înțelegeți că acest exemplu este împotriva pozițiilor susținute de dvs? Pentru că el dovedește sensibilitatea (la probleme de dogmă – n.trad.) acelor monahi, care nu au ținut seama de nimic, nici că episcopul respectiv era tatăl Sfântului Grigorie Teologul, ci au aplicat acrivia și nu iconomia.

Dacă au acționat în grabă sau fără a analiza situația nu are legătură cu atitudinea episcopilor actuali (ca să nu vorbim despre ecumeniștii pur sânge). Dovadă a acestui fapt este ca atunci când au înțeles că fapta tatălui Sfântului Grigorie a fost făcută din simplitate, au reintrat în comuniune cu el (desigur după ce el și-a retras semnătura – n.trad.)!

Părinților, cum comparați lucruri de necomparat? Unde ați văzut aici aplicarea iconomiei? Există astăzi situații și fapte ale episcopilor contemporani care v-au condus la a susține că aceștia au o „simplitate a inimii” asemănătoare cu a acelor monahi? Nu, desigur!

Dimpotrivă, episcopii de azi au acceptat, unii în mod tacit, alții pe față, hotărârile eretice din Creta! Și au făcut aceasta chiar și după sute de articole care atrăgeau atenția și dovedeau cele legate de caracterul tâlhăresc, eretic, înșelător, de pregătirile sistematice viclene, chiar și de implicarea organizațiilor americane pentru desfășurarea sinodului tâlhăresc de la Kolimbari! Oare ați descoperit vreo „simplitate a inimii” în acceptarea și răspândirea Enciclicei Sinodale „Către popor”, care îi înșeală pe credincioși, încercând să îi convingă de faptul că tot ce s-a întâmplat în Creta ar fi fost ortodox?

Oare ați descoperit o „simplitate a inimii” la episcopi prin faptul că au acceptat în mod tacit pedepsirea dvs de către mitropolitul Tesalonicului (oprirea de la slujirea celor sfinte – n.trad.), care probabil va conduce la caterisirea dvs? Există vreun document, o scrisoare de susținere sau de protest, măcar din partea celor 15 episcopi ortodocși (după opinia dvs), care să se opună prigonirii dvs? Părinților Teodor și Serafim, astăzi nu se pune problema neștiinței (a ceea ce se întâmplă – n.trad.), pentru că, așa cum spune pr. Serafim (la 1.30.09), ecumeniștii stăpânesc peste tot.

Cinstiți părinți, care episcop poate să susțină că nu cunoaște acest subiect (al hotărârilor sinodului din Creta – n.trad.)? Oare, de exemplu, mitropolitul de Pireu? Cine poate să susțină că vreun mitropolit este în comuniune cu erezia din simplitate și din neștiință – așa cum a fost situația tatălui Sfântului Grigorie Teologul? Oare, de exemplu, mitropolitul de Navpaktos? Așadar, cum îi comparați pe episcopii de astăzi cu Sfinții acelei epoci strălucite a Bisericii? Cum comparați epoca de compromis și de trădare cu epoca aceea strălucită a prigoanelor și a mărturisirii? Unde veți mai ajunge ca să încercați să justificați cele de nejustificat?

Cei doi părinți Zisis îl folosesc chiar și pe Sfântul Vasile cel Mare ca exemplu care a folosit iconomia. Însă Sfântul Vasile dezminte aceasta.

Sfântul Vasile cel Mare scrie exact așa: „văzându-vă iubirea de frați și iubirea față de voi a acestor frați, iar cu atât mai mult iubirea lor de Hristos și acrivia lor în cele ce țin de credință și că au râvnă față de ambele (față de credință și față de acrivie – n.trad.), să nu vă despărțiți de iubirea lor și la credința cea sănătoasă să nu renunțați” (Epistola 114, Către cei din Tarsos despre (comunitatea-Biserica din) Kyriakos, PG 32, 528-529). (aici Sfântul se referă la o comunitate bisericească, ce din cauza confuziei care domnea atunci, nu era în comuniune cu celelalte Biserici (comunități ortodoxe – n,trad.). Sfântul Vasile alcătuiește cuvinte de laudă despre credința și etosul acestei Biserici, garantează el însuși personal pentru credința ei ortodoxă și îi roagă pe credincioșii din Tarsos să o primească în comuniune deplină cu ei)

Iar în epistola a 54-a, Către horepiscopi, Sfântul Vasile scrie: „foarte mă mâhnește că au lipsit de aici Canoanele Părinților și s-a izgonit toată scumpătatea (acrivia) din Biserici. Și mă tem nu cumva, sporind câte puțin nebăgarea de seamă aceasta, să vină lucrurile în tulburare desăvârșită (totală). Pe cei ce slujesc Bisericii, din vechime în Bisericile lui Dumnezeu s-a statornicit un obicei, prin care cu toată acrivia încercându-i, îi primea și cu de amănuntul se pândea (cerceta atent) toată petrecerea (viața) lor.” La fel, în epistola a 92-a, Către italici și gali„a întina (anula) acrivia canoanelor (înseamnă) putere multă spre a păcătui.”

Sfântul Vasile cel Mare a făcut într-adevăr iconomii în Duhul Sfânt. Însă nu a declarat iconomia ca fiind „cale împărătească.” Nu este posibil ca în timp ce Sfântului Vasile cel Mare îi părea rău de lipsa acriviei din Biserici, dvs să promovați această lipsă ca exemplu de iconomie!

Pentru că, potrivit Sfântului Vasile cel Mare, „iconomiile despre cele bisericești se fac pe de o parte de către cei care cred în folosul lor, iar ele sunt confirmate (aprobate) de către credincioși (popor)(PG 77, 320) și pr. Anastasie Goțopoulos menționează în legătură cu aceasta, în studiul pe care l-am menționat mai sus, dând și izvoarele patristice corespunzătoare: „este absolut necesar ca această conștiință a Bisericii să accepte (într-o situație anume – n.trad.) abaterea de la acrivie ca având loc după iconomie. Pentru că judecătorul suprem pe pământ al tuturor hotărârilor instituțiilor bisericești este CONȘTIINȚA COMUNĂ A BISERICII, adică a clerului și a poporului.”

Părinților, vă întrebăm din nou, dvs când și unde ați cerut confirmarea din partea turmei (clerici și mireni), a conștiinței comune a Bisericii, și să purcedeți la astfel de acțiuni și declarații, mai ales în afara Greciei? Care sinaxă sau conferință v-a împuternicit să faceți aceasta? Dacă împuternicirea v-a dat-o parohia dvs, aceasta nu poate să reprezinte conștiința comună a Bisericii, oricât de numeroasă ar fi ea, ca membri. Din cuvintele dvs – părintele Teodor – la mănăstirea Sfânta Paraschevi de la Milohori (Ptolemaida) după întoarcerea de la Bănceni (Ucraina) am aflat că sinaxa/conferința urmează să aibă loc și nu a avut deja loc. De când expresia retorică „mai târziu, mai devreme” (pe românește s-ar traduce cu proverbul: a pune carul în fața boilor) a devenit linia Bisericii și a fiecărui păstor în parte, oricâtă autoritate ar deține acesta?

Sfântul Grigorie Teologul scria despre prietenul lui, Sfântul Vasile cel Mare astfel: „și înainte de vremea acriviei el a făcut dinainte planul de acrivie.” (Cuvânt la înmormântarea Sfântului Vasile cel Mare, episcopul Cezareeii)

Cum este posibil ca Sfântul Grigorie Teologul să folosească iconomia  ca și „cale împărătească” – după cum afirmați dvs – însă în același timp să îl laude pe Sfântul Athanasie cel Mare și pe Sfântul Vasile cel Mare, precum și pe alți câțiva păstori pentru acrivia lor și să îi acuze ca fiind apărători și luptători în favoarea necredinței (a ereziei) pe cei lași, pe cei influențați de lingușiri sau chiar și de ignoranță, iar despre sine însuși să spună: „căci nu îndrăznesc să mă laud cu ceva, nici să mă iconomisesc cu lipsa mea de curaj”?

De ce nu vorbește Sfântul Grigorie despre aceștia, așa cum ați formulat dvs ca izvor patristic, de lipsă de iubire? Nu este în acord Sfântul Grigorie cu ceilalți Sfinți Părinți? Aceștia (de exemplu, Sfântul Teodor Studitul, pe care îl menționați mai încolo în argumentația dvs) îl ignoră sau nu a auzit de Sfântul Grigorie? Sau nu există consensus patrum (consensul Sfinților Părinți) sau dvs nu ați înțeles bine cum stau lucrurile. Ca să nu blasfemiem, probabil că este valabilă a doua variantă. Părinților, după exemplul Sfântului Grigorie Teologul, dvs pe care împreună-luptător și împreună-slujitor cu dvs îl lăudați pentru acrivia lui?

Dimpotrivă, dvs îi condamnați ca fiind extremiști pe cei care urmează acrivia și îi lăudați pe iconomiști (la noi se mai numesc și nepomenitori moderați – adică gruparea lui Chirilă – n.trad.) Este adevărat sau nu că susțineți iconomia, cel puțin prin acordul dvs tacit și prin elogierea unilaterală în mod insistent a sfintei iconomii (!) din partea părintelui Nicolae Manolis?

Însă cel mai evident exemplu de cum denaturată, părinților, învățătura celor doi Sfinți ierarhi, dar și a tuturor Sfinților, constituie certarea făcută de Sfântul Vasile cel Mare la adresa prietenului său (iubit ca un frate), Sfântul Grigorie Teologul: atunci când Sfântul Grigorie ezita și întârzia să reacționeze împotriva ereziei și să își apere turma, Sfântul Vasile l-a acuzat că este nepăsător (trândav) și „nevrednic chiar și să trăiască, devreme ce arată o indiferență atât de mare față de problemele bisericești” (vezi Stelian Papadopoulos, Vulturul rănit, Editura Apostoliki Diakonia, p. 110 – în limba greacă, probabil că în traducerea românească este la o pagină diferită – n.trad.).

Cu toate că știți foarte bine acest lucru, cu toate că acrivia și rigurozitatea Sfântului Vasile cel Mare chiar și față de prietenul lui prin excelență este mai mult decât evidentă și nu mai dă posibilitatea unor interpretări diferite, dvs insistați să denaturați, prefăcându-vă desigur că îi urmați pe Sfinți?

Și dacă vă hotărâți să nu răspundeți la scrisoarea noastră, probabil pentru că nu suntem vrednici de cuvânt și de atenție și suntem nevrednici de caracterul dvs științific universitar, să vă aduceți minte că oricât de mult l-au mâhnit aceste cuvinte pe Sfântul Grigorie Teologul, el nu s-a mâniat, nu a acuzat, nu l-a blamat pe prietenul și fratele lui, Sfântul Vasile cel Mare, ci și-a schimbat atitudinea (respectând cuvântul lui).

 

D) La (1.33.00) pr. Serafim Zisis spune și următoarele: „Navkratios a întrebat concret dacă se poate avea comuniune cu un preot care este ortodox, pomenește un episcop ortodox, dar acest episcop de frică pomenește un mitropolit eretic. Și Sfântul Teodor Studitul îi spune că da, poate, de dragul iconomiei. Să fim atenți că și numai această idee o distruge pe cea a vaselor comunicante, adică aceea că cel care pomenește un eretic, chiar dacă el, cel ce pomenește, este ortodox, se întinează, la fel ca și toți cei care îl pomenesc la rândul lor pe eretic.”

Oare nu cumva aici pr. Serafim spune erezii? Este posibil ca așa de multe referiri ale Sfinților, care vorbesc despre întinarea prin erezie, condamnă comuniunea cu ereticii, să fie „distruse” de o poziție de iconomie? Este posibil ca acrivia să fie distrusă, să fie exclusă din viața Bisericii de către iconomie?

Este posibil ca să fie susținută iconomia exact atunci când discernământul impune acrivia, adică astăzi, acum, când nimic nu îi mai oprește pe ecumeniști și este pierdută o bătălie după alta? Părinte Serafim, astăzi iconomia impune mai multă… acrivie! Nu mai multă iconomie!

Sfântul Teodor Studitul scrie că uneori, pentru puțin timp, căpitanul corabiei schimbă cursul acesteia, ca să se ferească de un pericol. Dacă un păstor continuă cu iconomia (schimbarea), atunci el a schimbat calea și în loc să îi apere pe credincioși de lupul eretic, îi lasă pe ei – sau mai bine spus îi trimite el însuși – în gura lupului!

În loc să dea alarma, căpitanul corabiei dă semnalul de liniștire și de mergere împreună cu erezia! El merge alături de ecumeniști, care aleargă pe calea lor, și în loc să îi sfătuiască pe credincioși să nu mai meargă la bisericile unde sunt pomeniți ereticii și toți cei care îi tolerează și sunt în comuniune cu ei, îi îndeamnă să umple bisericile cu prezența lor și să petreacă Paștile cu ereticii și să se împărtășească din mâna lor!

De aceea tonul cu care Sfântul Teodor Studitul scrie este dramatic, apărând calea împărătească a acriviei, față de „calea împărătească” – cum numiți dvs iconomia cea rea! (de ce, părinte Serafim, dincolo de „reaua ascultare”, despre care atât de frumos vorbește tatăl dvs într-o carte, există și reaua iconomie?)

Și Sfântul Nicodim Aghioritul, vorbind despre anumite iconomii care s-au făcut, scrie că aceste iconomii sunt lipsite de acrivie: „însă acestea, care sunt rare și conjuncturale, fiind lipsite de acrivie canonică nu devin lege a Bisericii, iar ceea ce este rar se supune acelui principiu juridic care spune: ceea ce nu este în acord cu canonul nu poate fi folosit ca model sau exemplu.

Și întrebăm: părinte Serafim, oare nu cumva cădeți în cursă, fiind vinovat de ceea ce îi acuzați pe alții, așa cum într-o omilie a dvs rostită de curând ați spus, de exemplu, că pentru a înfrunta erezia lui Nestorie, Eutihie a ajuns în cealaltă extremă? Adevărat! Dacă ați fi spus cele de mai sus acum câteva decenii, când erezia ecumenistă era mai la începutul ei, am fi putut să discutăm. Putem însă acum, după atâtea și atâtea pe care le-au comis și le-au legiferat ecumeniștii să vorbim despre o iconomie de felul acesta?

Și părintele Serafim continuă (să spună la Bănceni, conform înregistrării video):

„Sfântul Teodor spune în legătură cu altă întrebare: Mă întrebi: dacă episcopul nu a fost în sinodul eretic adulterin și numește acest sinod – tâlhăresc, însă îl pomenește pe mitropolitul lui, care a fost prezent la acest sinod, atunci trebuie (poate) cineva să se împărtășească de la un preot care aparține de acest episcop, devreme ce episcopul său învață ortodox. Și Sfântul Teodor a răspuns: da, de dragul iconomiei. Este de ajuns ca acesta (cine?) să nu slujească împreună cu ereticii.

Din text nu se vede dacă se referă la episcop sau la preot (care să nu slujească cu ereticii – n.trad.) Dar din ceea ce spune Sfântul mai jos se vede că se referă la preot, nu la episcop. Așadar, nu este nici o problemă, e de ajuns că el pomenește un episcop ortodox, chiar dacă acela de frică îl pomenește pe mitropolitul său, care este eretic …

Dacă însă pomenește un episcop eretic, chiar dacă preotul îi fericește pe cei care sunt prigoniți, chiar și dacă el învață ortodox, trebuie să ne ferim de împărtășirea cu el, însă la masa comună, dacă acesta pomenește din frică la Sfânta Liturghie, la masă să îl primim, chiar și să binecuvânteze hrana și să cânte împreună cu noi, dacă desigur el nu slujește împreună cu ereticul, nici cu episcopul locului, nici cu altul. Și dacă nu dă în mod voit Sfânta Împărtășanie ereticilor.

Dacă cineva mănâncă cu preotul care a binecuvântat cununia adulterină sau mănâncă cu un alt eretic, din neștiință (că e eretic), trebuie să ne păzim, nici să nu mâncăm cu el, chiar și dacă se preface că învață ortodox.  Pentru că ei nu respectă porunca Apostolului care spune că nici să nu mâncăm împreună cu aceștia. Dar mai departe nu trebuie să cercetăm, adică să căutăm dacă cineva a mâncat împreună cu acela care a mâncat cu altcineva… și de aici să lungim cuvântul ca pe un lanț și astfel să ne îndepărtăm de toți. Aceasta este practica propriei noastre voințe și nu a Sfinților.”

Aici intervine pr. Teodor Zisis și spune: „Este ceea ce fac acum extremiștii împreună cu (părintele) Sava; aceasta nu este tactica Sfinților. Nu mergi mai încolo, ci îndepărtează-te numai de eretic.”

Și părintele Serafim continuă: „Așadar, să analizăm puțin cele ce le-am spus. Întinarea prin erezie nu se transmite succesiv la toți clericii din pricina unui întâi-stătător care pomenește eretici. Același lucru este valabil (adică netransmiterea succesivă a întinării prin erezie) și în situația servirii mesei împreună cu alți oameni.

Adică nu trebuie să mâncăm cu ereticii și cu cel care mănâncă cu ereticii. Însă nu trebuie să cercetăm cine cu cine a mâncat etc. Al treilea punct, foarte important: Cuviosul Teodor Studitul îl numește ortodox pe episcopul care de frică pomenește un mitropolit eretic, este de ajuns ca acest episcop să condamne sinoadele eretice și să nu participe la asemenea sinoade.

Și nu spune în această situație că trebuie ca preotul cu care noi avem legătură să nu slujească împreună cu episcopul lui. În al patrulea rând, înclinația sau dispoziția inimii are importanță pentru Sfântul Teodor. El spune că dacă episcopul ortodox de frică pomenește un eretic sau dacă preotul de frică pomenește un episcop eretic, noi putem totuși să mâncăm cu un asemenea preot, dar nu trebuie să primim Sfânta Împărtășanie de la el. Însă nu putem să mâncăm împreună cu un preot care din indiferență are legătură cu ereticii. Și desigur trebuie să avem în vedere că toate acestea sunt iconomie, nu sunt acrivie. Însă sunt permise.”

Oare nu cumva pr. Serafim și pr. Teodor ar trebui să aibă în vedere și alte elemente ale învățăturii Sfântului Teodor Studitul, astfel încât învățătura lor să fie completă?

În rezumat: părintele Serafim menționează răspunsul Sfântului Teodor Studitul către stareții și monahii care l-au întrebat dacă cineva poate să fie în comuniune cu un preot care este ortodox, pomenește un episcop ortodox, însă acest episcop din teamă pomenește un mitropolit eretic. Sfântul Teodor a răspuns: da, se poate, de dragul iconomiei, însă clarifică – așa cum și pr. Serafim Zisis spune din nou, la (1.36.00): este de ajuns ca acest preot să nu slujească împreună cu ereticii.

Așadar, Sfântul Teodor pune neconslujirea cu ereticii ca premisă a comuniunii și dvs negați aceasta? Sfântul învață foarte clar că prin pomenirea episcopului eretic cădem în erezie, chiar dacă avem cuget ortodox. Așadar, cum de dvs nu mai recunoașteți acum că „cel care se împărtășește cu cel de neîmpărtășit este și el de neîmpărtășit”, cu toate că mai demult ați susținut cu căldură acest lucru, dar acum ați retractat aceasta?

Apoi mărturisiți că nu puteți să distingeți dacă aici sfântul Teodor se referă la preot sau la episcop. Așadar, devreme ce nu sunteți siguri, cum îi trimiteți atât de ușor pe credincioși la astfel de preoți? Episcopii pe care îi susțineți au slujit și slujesc împreună cu principalii reprezentanți ai ecumenismul, precum sunt mitropoliții de Messinia, de Volos, de Corint, de Thesalonic etc, da sau nu?

Episcopii pe care îi pomeniți au acceptat și au împărțit credincioșilor mitropoliei lor Enciclica ierarhiei care acceptă sinodul eretic din Creta ca ortodox, da sau nu? Sau poate că ei fac aceasta din teamă? Și pe vremea Sfinților Părinți exista teama de exil, de chinuri etc. Astăzi ce teamă există? Nici una! Este doar posibilitatea ca acești episcopi să își piardă tronul lor episcopal!

În ceea ce privește evenimentele de mai sus și realitatea cugetelor eretice, cel puțin ale mitropoliților menționați mai sus, nimeni nu poate să le pună la îndoială cu tot ce se știe despre ei deja! Aceștia și-au cerut vreodată iertare sau cel puțin să fie făcută cunoscută pocăința lor? Nu! Atunci cum este prezentată ca fiind potrivită în epoca de astăzi iconomia unei alte epoci și a unor situații diferite? De ce denaturați ceea ce dvs însuși ați citit?

Vă vom prezenta și un alt punct din învățătura Sfântului Teodor Studitul, ca să fie pusă la încercare încă o dată lipsa dvs de siguranță (sau de certitudine)! Adresându-se soției spătarului Mahara referitor la pomenirea la Sfânta Liturghie a episcopului care nu cugetă ortodox (a se avea în vedere că se referă la erezia adulterină, care încă pe atunci încă nu fusese condamnată) Sfântul Teodor scrie: „iar la întrebarea dacă trebuie să se cerceteze iarăşi din pricina ereziei, răspunsul este: acest lucru e absolut necesar. Căci a te împărtăşi de la un eretic sau de la unul învinuit pe faţă pentru vieţuirea sa, ne înstrăinează de Dumnezeu şi ne face familiari diavolului.”

Și: să fie ştiut tuturor că acum erezia care stăpâneşte în Biserica noastră este cea a adulterilor! O, de-ar fi cruţate de ea şi cinstitul tău suflet împreună cu surorile şi capul tău! Și mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la Liturghie! Ce să-ţi spun acum despre acest lucru nu văd, decât că întinare are Împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte (pe ereziarh), chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie.(Fat. 553,847, 31-34. – P.G 99,1668D-1669Α).

Aici Sfântul Teodor învață că și numai prin pomenirea episcopului eretic cel care se împărtășește se întinează, chiar dacă este preot ortodox. Așadar, să ne spuneți, conform criteriilor Sfântului Teodor Studitul, sunt eretici sau nu sunt cei care au semnat și cei care susțin hotărârile eretice din Creta (dar și cei care sunt în comuniune cu ei)?

Și să revenim la cuvintele dvs. Sfântul pune ca premisă de neîncălcat faptul că preotul acesta care a fost menționat să nu dea în cunoștință de cauză Sfânta Împărtășanie ereticilor. Aceasta nu constituie o altă dovadă a aplicării aici a principiului vaselor comunicante? Dvs știți vreun preot care pomenește un episcop ortodox? Cine este acesta? Devreme ce toți episcopii (ecumeniști pe față sau nu) slujesc împreună! Știți dvs un preot care să pomenească, dar să nu (se) împărtășească ecumeniști? Să ne spuneți numele lui! Nu puteți să vorbiți la modul general și neclar despre subiecte atât de importante. Și dacă nu puteți să dovediți, atunci nu învățați un lucru, pentru că duceți suflete la pierzanie.

Mai mult, la (1.38.00) spuneți, părinte Serafim, că Sfântul Teodor ne sfătuiește că dacă preotul pomenește episcopul eparhiot eretic sau pe altul, chiar dacă preotul este ortodox, chiar dacă îi susține pe cei prigoniți din cauza ereziei, nu trebuie să primim Sfânta Împărtășanie de la el. Acest lucru este valabil, după cum spuneți și mai târziu, și pentru cei care fac acest lucru (pomenesc pe eretic) din teamă.

Dvs însă altceva îi sfătuiți – și desigur în mod public pe credincioși – și le spuneți să meargă la slujbe la preoții „credincioși” din Tesalonic, cu toate că aceștia îl pomenesc pe mitropolitul Antim. Când le-ați spus să meargă la slujbele lor, dar să nu se împărtășească acolo, pentru că mitropolitul Antim este eretic? Dar dacă mitropolitul Antim nu este eretic, atunci, părinte Teodor, de ce v-ați mai îngrădit de el și ați întrerupt pomenirea lui?

Iar părintele Matei Vulcănescu îl pomenește pe mitropolitul Serafim de Pireu de teamă sau din convingere că episcopul lui – adică ÎPS Serafim – este ortodox? În ambele situații nu este anulată învățătura Sfântului Teodor Studitul atunci când dvs slujiți împreună cu el și permiteți ca credincioșii să primească Sfânta Împărtășanie din mâna lui?

 

Vor urma punctele E – H ale părții a II-a, apoi partea a III-a

Spor la citit! Să luăm aminte!

Reamintim:

Partea 1 – aici: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/04/12/scrisoare-deschisa-a-unor-credinciosi-ortodocsi-greci-catre-parintii-teodor-zisis-si-serafim-zisis-cu-rugamintea-de-a-da-un-raspuns-acesteia/

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Hristos a înviat!

5 Responses to Scrisoare deschisă a unor mireni greci către părinții Teodor și Serafim Zisis – partea a II-a (punctele A – D)

  1. ion hodor says:

    Intradevar,cu parere de rau,dar pr Theodoros e foarte comfuz,sau nu inteleg ce urmareste?! sper ca astfel de parinti sa i-si revina altminteri devin mai periculosi ca serpii!

    • admin2 says:

      Doamne, ajută-ne tuturor!
      Știu că oamenii s-au cam săturat de atâta teologie, dar asta pentru că au fost înainte rupți aproape total de acest domeniu. Este greu să o iei de la zero, darămite de la -10.
      Pe vremea Sfinților Părinți așa se rezolvau problemele de dogmă: se scria, se argumenta, se contra-argumenta, se făceau sinoade, se discuta cu timp și fără timp, cum zice Sf. Pavel și în final Adevărul triumfa. ÎNTOTDEAUNA!
      Este ceea ce ne dorim, nu șefii, orgolii, minciuni, calomnii etc, ci să strălucească Adevărul și toate ereziile noi să fie condamnate. Nu de noi, ci de cei pe care Hristos îi va rândui, sinodal, să o facă.
      Hristos a înviat!
      Pr. Ciprian

  2. BALTAG LICĂ says:

    Eu nu-l pot acuza că nu știe ceea ce spune pe părintele Zisis. Știe exact ce zice. Numai că se pare a nu fi calea cea dreaptă aceasta pe care o propovăduiește dânsul. Ceva încearcă să acopere: se ferește ce ceva sau de cineva și merge în felul în care vedem, adică din rău în mai rău. Cu cât va încerca să-și apere punctul acesta de vedere, cu atât va fi înfundat de cei care nu se abat de la calea Sfinților Părinți. Nu poate domnia sa acum să reinventeze cale care a fost deja trasată de Sfinții Părinți. Părerea mea e că nu va reuși în demersul său, decât poate ceva infim, asta ca să fiu generos cu dânsul. Îmi pare sincer rău pentru poziția pe care a adoptat-o. Poate-și revine. Doamne ajută !

    • admin2 says:

      SPRE LUARE AMINTE, DE CĂTRE CINE DOREȘTE !

      Să vă spun cronologic – în mare – cum s-au petrecut lucrurile:

      – în anul 1998 a fost înființată Sinaxa preoților și monahilor ortodocși din Grecia, din inițiativa a doi stareți athoniți: Gheorghe Kapsanis (starețul mănstirii Grigoriu, între timp plecat la Domnul) și Iosif, starețul mănăstirii Xiropotamou. La scurt timp s-a alăturat Sinaxei pr. Teodor Zisis, apoi pr. Gheorghe Metalinos și alți părinți; după câțiva ani a fost primit și dl prof. Dimitrie Tseleggidis, pe post de consultant de specialitate (i-au spus așa, că nu se încadra nici la preot, nici la monah, fiind mirean);

      – au avut și ei problemele lor, au văzut că au divergențe referitor la unele probleme (cipuri, carduri etc) și au stabilit ca să se ocupe doar de lupta împotriva ecumenismului, rămânând uniți; nu aveau președinte, purtător de cuvânt, secretar, nici o ierarhie, ci unitate întru frățietate și mărturisire ortodoxă (nu în diversitate);

      – singurul mod de exprimare al Sinaxei era comunicatul sau studiul teologic adoptat la întâlnirile ei, ce se desfășurau cam din 3 în 3 luni, la mănăstirea din Ano Gazea (regiunea Volos), o mănăstire metoc al Marii Lavre, sinaxele fiind oblăduite de Gheron Evstratie și Gheron Sava Lavriotul, ambii membrii ai gherondiei Marii Lavre;

      – studiile teologice erau trimise mereu Sinodului, ierarhilor greci în parte, preoților și credincioșilor; în timp au câștigat pentru mărturisire peste 30 de ierarhi (acum pr. Teodor spune că au rămas 15, cu „cu cuget ortodox”);

      – cele spuse mai sus le-am aflat personal, participând ca invitat-observator, să spun așa, la câteva întâlniri ale Sinaxe și folosindu-mă mult duhovnicește din cele învățate acolo (pe vremea când eram preot în Grecia);

      – înaintea sinodului din Creta s-au adunat și au hotărât să întrerupă pomenirea ierarhilor care cad în erezie; ÎPS Serafim de Pireu a promis că va face și el la fel, va întrerupe pomenirea arhiepiscopului și comuniunea cu ecumeniștii; vlădica Ierothei Vlahos s-a dus la sinodul din Creta tocmai ca să nu îi lase pe ecumeniști să își facă de cap; însă planul de acasă nu a ieșit, jocurile de culise au fost greu de îndurat și a ieșit totul varză, ca să o spunem pe șleau.

      – reacția celor care spuneau că se îngrădesc: ZERO. Și a trecut timpul, din iunie 2016 până în februarie 2017, fără ca niciunul să întrerupă pomenirea; mai mult, pr. Teodor Zisis, vocea cea mai autoritară din sinaxă (și îi și place să fie ascultat de toți, aceasta este realitatea și nimeni nu s-ar opri a o face dacă ar urma linia patristică, cum a făcut-o până în iunie 2016, constant), a încercat să demonstreze că nu ar fi nevoie de întreruperea pomenirii și așa a luat naștere, în articolele lui, ideea de „părtășie la erezie”, care nu ar fi un lucru negativ dacă ai „cuget ortodox”;

      – surpriza a fost pr. Nicolae Manolis, primul din Tesalonic care a întrerupt pomenirea, în februarie 2017. Pr. Teodor i-a fost profesor, dar avea în general o părere negativă despre fostul lui student. Dar oamenii l-au urmat pe pr. Nicolae Manolis, așa că părintelui Teodor i s-a făcut cumva rușine că altul i-a luat-o înainte. Deci, în Duminica Ortodoxiei (2017) întrerupe pr. Teodor pomenirea mitropolitului Antim, iar în scrisoarea oficială trimisă acestuia din urmă arată clar că dacă l-ar mai pomeni, AR CONTINUA să fie în erezie, ca și mitropolitul Antim, care a semnat în Creta. Deci „părtășia la erezie” nu mai era părtășie nevinovată, ci în acel document a devenit EREZIE. Dar lucrurile nu s-au oprit aici;

      – atât pr. Nicolae Manolis, cât și pr. Teodor Zisis AU ÎNCETAT SLUJIREA, adică nu s-au organizat să slujească în vreun paraclis-două-trei, ci până în noiembrie 2017 au OPRIT LITURGHIA. Deci întreruperea pomenirii au făcut-o la pachet cu oprirea slujirii preoțești, fără să fie judecați și condamnați de nimeni. Abia la sfârșitul anului 2017 au reînceput să slujească. Motivul acestei pauze: „nu puteam face față doi preoți la mulțimile de credincioși din Tesalonic.” Realitatea? Pe pr. Teodor l-au urmat cam 60 de persoane din parohia Sf. Antonie (mi-a spus personal acest lucru), iar pe pr. Nicolae cam 200. Așa că argumentul cu puzderia de credincioși la care nu pot face față mărturisitorii nu a avut un corespondent în realitate;

      – văzând că sunt puțini cei care întrerupe pomenirea s-au gândit să mai „strângă rândurile” și să îi accepte și pe cei cu „cuget ortodox”; iar încet-încet au ajuns până la Bănceni, să slujească cu un ierarh pomenitor de eretici. Deci iconomia practicată de ei a dus la erezie, iar cei cu „cuget ortodox” au rămas în autosuficiența lor de „mărturisitori” care nu sunt prigoniți, dar sunt respectați ca adevărați ortodocși;

      – culmea a fost că cei care suferă pentru numele lui Hristos, cei care au fost „caterisiți”, alungați, huliți, calomniați de ecumeniști au ajuns să fie considerați de neo-ecumeniști (autointitulați „nepomenitori moderați”) ca fiind extremiști, talibani, fanatici, adică acuzatorii asumându-și aceeași atitudine și același vocabular ca și ecumeniștii oficiali, dovadă că au aceeași unitate de cuget cu ecumeniștii, nu cu Sfinții Părinți.

      Concluzie: ceea ce ne ține în lupta aceasta nu suntem noi, nici autoritatea personală, nici faima, nici nimic lumesc, ci dragostea față de Hristos, iar loviturile neîncetate de care avem parte sunt dovada iubirii față de Cel Răstignit, dar și ÎNVIAT !

      Nădăjduim ca cei mari să recunoască faptul că și ei pot greși. Altfel, atitudinea pr. Nicolae Manolis, care pe site-ul lui (după cum voi dovedi cu un articol aflat în curs de traducere) îl numește pe pr. Teodor Zisis – Sfânt Părinte și INFAILIBIL și recomandă să mergem după învățătura PĂRINTELUI TEODOR ZISIS – toate acestea nu sunt altceva decât niște curse ale celui viclean, cărora le răspunde Hristos: „cel ce se înalță pe sine, se va smeri.”

      Nu suntem niciunul mai bun decât alții, prin noi înșine. Cel mai rău sunt eu. Dar să fim gata a ne schimba în bine, a accepta că TOATE SOLUȚIILE acestei lupte cu erezia le găsim le Sfinții Părinți. Nu avem nevoie, nici voie să le facem UPDATE, ci doar trebuie să le studiem și să le aplicăm, oricât ne-ar costa lumește, dar cu nădejdea în mântuire ! Iar unicul mod REAL și eficient de luptă cu erezia este întreruperea pomenirii ereticilor (de către preoți) și întreruperea comuniunii sau neparticiparea la slujbele ecumeniștilor (în cazul mirenilor)

      Vă rog să mă iertați !

      Hristos a înviat!

      Cu respect, pr. Ciprian Staicu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *