Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Noi îl iubim pe Sfântul Ilie Lăcătușu, făcătorul de minuni! Și îi mulțumim!


 

Cu evlavie nețărmurită și cu lacrimi de recunoștință,

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

prof. dr. Ioana-Alina Staicu

Maria Staicu (acum în vârstă de 11 ani,

darul Sfântului Ilie Lăcătușu)

Teodora (pruncă de un anișor)

 

Hristos a înviat !