Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Primele concluzii referitoare la Conferința internațională „Ortodoxia și Kolimbari, la doi ani după (sinodul din Creta)”


 

Astăzi a fost Conferința aceasta la Tesalonic. Organizare frumoasă, lume multă, vorbitori din mai multe țări. Am ascultat vreo oră, selectiv, din înregistrarea de mai sus (care cuprinde chiar și jumătatea de oră de pauză dintre cele două sesiuni) și am observat următoarele (voi reveni zilele următoare cu o analiză detaliată, căci este nevoie de liniște și timp pentru traducere, ca să știe și cei de la ortodoxinfo ce anume promovează, cu toate că în mod public redactorii lor își mărturisesc la comentarii totala necunoaștere a celor întâmplate la Tesalonic din punct de vedere al celor discutate; poate era mai bine să aștepte nițel să facă pr. Matei Vulcănescu un reportaj, să priceapă și românii ceva – nu se pierdea niciun… rating):

– s-a vorbit foarte mult despre iconomie, familia Zisis și-a centrat omiliile pe exemple de iconomie din istoria bisericească (cel puțin monahul Serafim Zisis a spus aceleași lucru ca în urmă cu câteva luni la Bănceni, încercând să susțină „nevoia” și „actualitatea” iconomiei);

– pr. Teodor Zisis a aruncat acuzați de hiper-zilotism asupra celor care spun că nu mai este har în Biserică, asupra celor care spun că nu mai este niciun episcop ortodox în lume. Adevărat spune, cei care mărturisesc acestea sunt niște schismatici. Lucrul important, subliniat până acum de cel puțin 15-20 de ori este că Gheron Sava Lavriotul și părinții aghioriți NU mărturisesc așa ceva, ci, în spațiul grecesc îl fac: monahul Macarie și adepții lui, iar în România, pr. Ioan Miron și cei de același gând cu el. Deci, să nu confundăm borcanele, că un borcan cu gem niciodată nu va putea fi confundat cu unul cu castraveți (am ales acest exemplu nu pentru a jigni pe cineva, ci pentru a arăta că lucrurile trebuie să fie clare);

– i-am trimis un mail părintelui Matei, ca unul care este coleg cu pr. Anghelos Anghelakopoulos la Mitropolia de Pireu, ca să îl întreb cele de mai jos, dar nu am primit încă niciun răspuns: pr. Anghelos a fost prezent la Conferința de la Tesalonic, a stat chiar la prezidiu, dar omilia lui a citit-o un mirean (după cum se vede la ora 2, minutul 7). Domnul care anunța vorbitorii a specificat că pr. Anghelos este prezent, că stă la masa prezidiului, dar din pricina interdicției clare episcopale de a-și citi omilia, a citit-o mireanul din imagine (de la ora 2, minutul 8).

Întrebarea mea pentru pr. Matei a fost: cine i-a interzis părintelui Anghelos să își citească omilia? I-a interzis mitropolitul Antim? Nu cred că ar fi ținut seama. Probabil că i-a interzis chiar mitropolitul Serafim de Pireu, cine altcineva (mai ales că în aceeași situație a fost și pr. Anastasie Gotsopoulos, bun canonist, preot în Mitropolia de Patras, a cărui omilie a citit-o un monah, specificându-se că pr. Anastasie nu este prezent datorită interdicției episcopale; deci este clar că pr. Anghelos nu a primit interdicție decât de la mitropolitul său, cel de Pireu).

Dar de ce? Că doar mitropolitul Serafim „are cuget ortodox”, este un „luptător” pentru ortodoxie, este un ierarh „ortodox”, este cel pe care îl urmează familia Zisis. De ce să îi fi interzis? Iar dacă l-a amenințat cu ceva înseamnă că acolo e ceva putred, nu? Oare nu ar trebui să întrerupă și părintele Anghelos pomenirea? Nu mai insistăm, probabil ați priceput… culisele.

Așadar, la Tesalonic au stat la masă: adepți ai iconomiei cu reprezentanți ai „ortodocșilor” care pomenesc pe cei ce slujesc împreună cu ereticii.

Unul dintre vorbitori a spus la un moment dat – referindu-se la altceva (dar probabil că a vorbit Dumnezeu prin el) – că „aici este vorba de salată, nu de altceva.” Impresiile mele triste după ce am ascultat Conferința sunt:

– au încercat „să se scoată” (să se acopere unii pe alții, să o dea la pace, să caute compromisul etc) pentru că nu au întrerupt pomenirea în mod patristic, ci încearcă să amestece pe cei îngrădiți cu cei cu „cuget ortodox”, să fie turma mare, iar Legea, adică acrivia a rămas excepție, iar iconomia a ajuns lege;

– au aruncat cu noroi în oricine nu este de acord cu ei, numindu-i cu același limbaj cum o fac ecumeniștii;

– omiliile lor sunt pline de citate care nu au absolut nicio legătură cu lupta antiecumenistă, dar dau impresia de teologic și patristic, înșelând poporul și liniștindu-l că cu știm noi cine „poți trece puntea”;

Desigur, s-au spus și multe lucruri bune (ca și la sinodul din Creta, nu?). Dar ca să fie un lucru bun, după voia lui Dumnezeu, acesta trebuie să nu fie amestecat cu minciuna și cu jumătățile de adevăr, care sunt de fapt neadevăruri.

Vom reveni cu detalii

Redacția

Lupul și oile contemporane

Dragă părinte I.,
Cu toată dragostea îți scriu această scrisoare, nădăjduind că ești în pace cu Dumnezeu și cu semenii.
Pentru că îmi voi da numele la sfârșitul acestei scrisori, îți vei aduce aminte că ne cunoșteam cu mult înainte de hirotonia ta ca preot, când erai foarte tânăr, în timpul scolii; după aceea am slujit împreună, bucurându-ne de darul preoției, ca dar al lui Hristos, prin punerea mâinilor arhiereului, pe care l-ai primit.
Au trecut anii; eu sunt aproape bătrân, iar tu ești în floarea vârstei. Te felicit pentru doamna C., scumpa ta preoteasă și pentru copiii pe care ți i-a dat Dumnezeu. Mă bucur că sunteți o familie frumoasă….
Îmi amintesc că erai un băiat liniștit, prietenos, doritor să afli tot ce-i bun pentru viața ta, pentru sufletul tău, pentru mântuirea ta. Îmi amintesc că vorbeam despre scumpa noastră Ortodoxie cea dulce, prigonită dar mântuitoare și mă minunam de dragostea ta pentru dogmele ortodoxe.
Se vedea în ochii tăi tineri și pătrunzători dragostea ta pentru Biserica Ortodoxă, singura mântuitoare și, când îți citeam unele profeții despre încercările care urmau să vina – iar acum au venit – te simțeam ca pe un viitor posibil sfânt, fiind un om puternic.
Anii au trecut… încercările prevestite de Sfinți au năvălit peste Corabia mântuirii, peste scumpa noastră Biserică. Furtună mare s-a dezlănțuit, ca de demult pe Lacul Ghenizaret; atunci Apostolii au strigat… acum aproape toți tac precum niște femei fricoase în vreme de război; toți se ascund și deși valurile îi copleșesc, auzi pe câte unul că zice: să stăm liniștiți, nu se întâmplă nimic rău, nu vrem să ieșim din Biserică.
Da, dragul meu părinte, tânăr și voinic… dar n-ar trebui să facem și noi ceva? Măcar să strigăm, să anunțăm oile că-i furtună, să pregătim ancorele, să facem ceva…
Tu, dragul meu părinte, spui așa: stăm liniștiți, nu ieșim din Biserică, cum face de pildă părintele Vasile și ceilalți  „schismatici, neascultători, mândri…”
Mă cerți și-mi spui că „am ieșit din Biserica”!  Oare asta am făcut?
Într-o zi, înainte de Sfintele Paști, m-ai sunat și m-ai luat la rost, cu un ton aspru: „părinte Vasile, strigai ca la un copil de clasa a doua, ai înnebunit, te-ai despărțit de Biserică, ești schismatic, neascultător, înșelat, mândru, ești căzut în ispita de-a dreapta…
Mi-ai dat atâtea palme cât n-am primit de când m-a făcut mama. Este drept, am avut răbdare, dar ți-am spus și eu ce aveam de spus: despre ecumenism, despre „sinodul din Creta”, ce-i cu oprirea pomenirii ierarhului (când și cum se face și când nu se face). Ți le-am spus pe toate. Știi că nu te-am jignit, eu nu jignesc pe nimeni. Nu este nevoie. Să vorbim frumos, dar să mărturisim Adevărul: există o singură Biserică, iar aceasta este Ortodoxia. Celelalte nu sunt biserici, ci schisme și erezii.
Da, dragul meu părinte și prieten, văzând că ți le spun pe toate, rând pe rând, spre lămurirea ta și văzând că toate sunt adevărate și că nu mai aveai cuvânt de împotrivire, ți-ai pierdut puțin (sau poate mai mult) cumpătul și ai strigat la: cine ești tu să-ți judeci stăpânul ?
Ei, acum nu-s supărat că, deși-s mai bătrân decât tatăl tău, m-ai tutuit și m-ai aruncat cât-colo… Treacă și asta…
Mai rău este că nu înțelegi cel mai important lucru: am oprit pomenirea nu judecându-mi stăpânul, ci arătând cine este lupul care atacă oile mele și pe ale tale… Care-i lupul? Panerezia ecumenismului. Înțelegi? Am strigat: Atenție ! Atenție ! Lupul… iar oaia-păstor ce face?…
Am lungit cuvântul și n-am punctat esențialul. Apropo de cuvântul tău, pe care-l consideri o acuză la adresa mea și o apărare a… somnului tău. Deci: ce înseamnă poza atașată acestei scrisori?
Răspuns: când am văzut această poză pe internet, mi-am adus aminte de discuția noastră. Când mă uit la ea râd în hohote dar, când mă gândesc la tine, îmi vine să plâng. De ce ?
Poza are doua planuri, prezentate cu un titlu foarte grăitor. Ce vedem? O turmă de oi, în spatele căreia este un lup mare, bătrân și flămând, cu gura căscată, cu colți mari și puternici, gata să atace oile și să le înfulece. În fața oilor ce vedem? Un umil străjer care, văzând lupul, strigă: Atenție! Atenție! Lupul!
Bietele oi, sunt fără păstor ?! Ba da, au păstor, doar că oile nu vor păstor, ci lup.
Ce vedem în al doilea plan?  O oaie-păstor se desprinde de suratele sale, ridică piciorul drept ca un sportiv profesionist și-i arde un picior străjerului care-o luase la fugă… L-a lovit așa de tare că bietul străjer s-a dezlipit de pământ ca o minge care zboară în tribună din piciorul portarului. Ei, acum e acum: cine să fie oaia-păstor bătăușă? Ghicitoare-ntr-un picior, ghici, părinte, cine-i? Dar celelalte oi care stau cu lupul în spatele ei ce-or fi zis văzând surata cea vitează? Simplu: dă-i tare, este schismatic, nu trebuie să trăiască, deranjează turma și… pe lup.
Străjerul a strigat, a fost bătut, dar a scăpat de lup. Dar oile și oile-păstor? Că lupul tot lup rămâne, chiar dacă stă cu oile… Înțelegi, dragul meu părinte și prieten?
Cu dragoste pentru oi,
cel mai neînsemnat păstor,
pr. Vasile Savin,
15 iunie 2018
Piatra Neamț

Bogați sau săraci

Bogații au multe posibilități sau ocazii ca să scape de mândrie și de depravare (de stilul de viață imoral și împătimit). Dar și cei săraci au mai multe posibilități să ajungă nebuni din pricina mâniei și a invidiei față de cei bogați. Între bogați și săraci diferența nu este atât de mare pe care se pare.

Să ne aducem aminte toți că nu am adus cu noi nimic în această lume și nu putem să scoatem nimic din ea, nici un lucru material. Dar, așa cum a spus Sfântul Apostol Pavel, ar trebui ca dacă avem haine și hrana zilnică să fim mulțumiți și să nu cerem nimic mai mult.

Redacția

Slavă Domnului, pentru mulțimea de Sfinți Români!

Predica Părintelui Ciprian Ioan Staicu la Duminica Sfinților Români – 10 iunie 2018