Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Credința este ceva ce ține de inimă…

Un episcop grec, pe nume Nicolae, din păcate actual ecumenist, relatează cele de mai jos (îi dorim și lui, ca și nouă, pocăință și dreaptă credință, la fel ca în cele relatate de el însuși):

„În urmă cu mai mulți ani s-a apropiat la un moment dat de mine un tânăr student. Cu multă șovăială, dar și cu dorința de a purta o discuție, aceasta mi-a destăinuit că este ateu, ar vrea multă să creadă, dar nu putea. De mulți ani încerca și căuta o cale spre credință, dar fără niciun rezultat. A vorbit cu profesori universitari și cu intelectuali, însă setea lui de argumente serioase nu a fost satisfăcută. A auzit de mine (acest mitropolit a absolvit în tinerețe Facultatea de Drept la Thesalonic – n. trad.) și s-a hotărât să îmi destăinuie nevoia lui existențială de cunoaștere. Mi-a cerut o dovadă științifică a existenței lui Dumnezeu.

– Știi să rezolvi integrale sau diferite ecuații? l-am întrebat.

– Din păcate, nu, a răspuns el, eu studiez filosofia.

– Păcat, pentru că știam o astfel de dovadă… matematică, i-am spus vădit amuzat.

S-a tulburat și a tăcut câteva clipe.

– Uite ce e, i-am spus, iartă-mă că te-am supărat nițel. Însă Dumnezeu nu este ecuație, nici dovadă matematică. Dacă ar fi fost așa ceva, atunci toți intelectualii ar fi crezut în El. Să știi că altfel trebuie să te apropii de Dumnezeu. Ai fost vreodată în Sfântul Munte Athos? Ai întâlnit vreodată în viața tu un pustnic?

– Nu, părinte, însă mă gândesc să mă duc, am auzit atât de multe lucruri despre acel loc! Dacă mă sfătuiți, pot să mă duc și mâine. Cunoașteți acolo vreun călugăr intelectual cu care să mă întâlnesc?

– Ce preferi, un intelectual care poate să te amețească de cap sau un Sfânt care poate să te trezească (din necredință – n.trad.)?

– Prefer un intelectual, a spus el. Îmi este teamă de Sfinți.

– Credința este ceva care ține de inimă. Hai, încearcă să te întâlnești cu un Sfânt. Cum te cheamă? l-am întrebat.

Gavriil, mi-a răspuns el.

L-am trimis la un pustnic. I-am descris modul de ajungere la el și i-am dat indicațiile necesare. Am făcut și un plan, o schiță.

– Te vei duce la el, i-am spus, și îl vei întreba același lucru: sunt ateu, îi vei spune, și vreau să cred în Dumnezeu. Vreau o dovadă a existenței lui Dumnezeu.

– Mi-e teamă, mi-e rușine, mi-a răspuns el.

– De ce îți este rușine și te temi de Sfânt și nu îți este rușine și nu te temi de mine? l-am întrebat eu. Du-te pur și simplu și cere-i același lucru ca și mie.

După câteva zile, tânărul s-a dus și l-a găsit pe pustnic, care discuta cu un tânăr în curtea chiliei lui. Vis-a vis de locul discuției așteptau alți patru oameni, așezați pe niște butuci. Gavriil și-a găsit un loc cu sfială lângă aceștia. Nu au trecut mai mult de zece minute și discuția lui Gheronda cu tânărul respectiv s-a încheiat.

– Ce faceți, fiilor? a întrebat Gheronda. Ați servit o bucățică de rahat? Ați băut apă?

– Gheronda, vă mulțumim, au răspuns aceștia cu un respect pline de amabilitate și de recunoștință.

– Hai aici, i-a spus el, adresându-se lui Gavriil, și luându-l deoparte de ceilalți. Voi aduce eu apă, tu ia cutia aceasta cu rahat și hai mai aproape să îți spun o taină: cum este posibil ca cineva să aibă nume de înger și totuși să fie ateu? Acest lucru se întâmplă pentru prima oară.

Tânărul era să facă infarct din cauza șocului. De unde știa pustnicul numele lui? Cine i-a spus de problema lui? În final, de fapt ce voia să îi spună Gheronda?

– Părinte, pot să vorbesc puțin cu sfinția voastră? abia a putut el să silabisească.

– Uite, acum deja se întunecă afară, ia o bucată de rahat, bea puțină apă și du-te să înnoptezi la cea mai apropiată mânăstire.

– Părinte, vreau să vorbim, nu se poate să plec.

– Tinere, ce să vorbim? Din ce motiv ai venit aici?

A mărturisit apoi tânărul următoarele: la această întrebare am simțit imediat că pot respira ușurat, inima mi s-a umplut de credință, înlăuntrul meu s-a umplut de căldură, întrebările mele au primit răspuns fără niciun argument logic, fără nicio discuție, fără existența vreunui răspuns clar. S-au năruit înlăuntrul meu toate întrebările: dacă, de ce, poate și a rămas numai cum și ce de acum înainte.

Tot ce nu i-a dat gândirea intelectualilor, i-a dăruit aluzia respectuoasă a unui Sfânt care a absolvit numai patru clase ale ciclului primar. Sfinții au mult discernământ. Îți fac operație fără anestezie și nu te doare. Îți fac transplant fără să îți deschidă corpul. Te înalță pe culmi de neatins fără treptele logicii lumești. Îți sădesc credința, fără să îți obosească mintea…

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: Sfântul menționat în această relatare este Sfântul Paisie Aghioritul, a cărui prăznuire o facem astăzi, 12 iulie. Să avem parte toți ortodocșii de binecuvântarea lui și toată lumea de rugăciunile lui, pentru unirea întru dreapta credință!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *