Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sfântul Paisie Aghioritul, părintele și prietenul nostru


 

4 Responses to Sfântul Paisie Aghioritul, părintele și prietenul nostru

  1. Constantin says:

    Un om binecuvantat de Dumnezeu.Un Sfant,care cu vietuirea lui acum este langa Mantuitorului si continua sa se roage pentru noi pacatosii.Cautati cele 6 volume de scrieri>Cuvinte Duhovnicesti> ale Sf.Paisie si citindu-le,le ve-ti reciti de multe ori,intelegand caPentru procurare tf. contact 0722 690272,editura Evanghelismos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *