Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Teologie ortodoxă și viață athonită de mărturisire neîncetată a lui Hristos

A apărut pe net acest link de mai jos, de unde se pot accesa aproape toate înregistrările video din ultimii ani cu Gheron Sava Lavriotul (în număr de 55, dintre care multe sunt și în limba română):

https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/07/blog-post_10.html

Dumnezeu să îl țină sănătos și ortodox !

Redacția

15 Responses to Teologie ortodoxă și viață athonită de mărturisire neîncetată a lui Hristos

  1. Mihai R. says:

    Slava Domnului, numai bune de pus la pastrat !
    Tot in registrul asta:
    Cartile sau cartea cu „stenogramele” – ca sa zic asa, despre convorbirile dintre Sfinti in cadrul Sfintelor Sinoade, mai stiti ceva , care este statusul lor, au fost finalizate de tradus, ziceati ca undeva prin toamna asta ar fi gata !
    Raman recunoscator daca ne anunati pe site – aici , cand vor fi gata !
    Multumesc ,
    Sarut dreapta Parinte

  2. cel neinsemnat says:

    Cei care nu stiu si inca n-au aflat de Creta si merg la slujbele ereticilor si se impartasesc, sunt afectati?

    • admin2 says:

      Dacă nu știi că ciorba e otrăvită și mănânci, mori?
      Este datoria ortodoxului să își cunoască credința. Bine de tot.

  3. cel neinsemnat says:

    Exista vreo anathema in care se precizeaza ca si cei in comuniune cu ereticii ,,nestiutorii” sunt afectati de erezie? Eu m-am documentat si am aflat ca nu-s afectati cei ce din nestiinta au inca comuniune cu ereticii necondamnati, conform unei Anatheme!

    • admin2 says:

      E clar că n-ați mâncat încă din ciorba aceea…
      Modul în care puneți problema arată că nu pricepeți Canonul 15, ce este îngrădirea de erezie și ce rol are un sinod în condamnarea, adică anathematizarea ei. Așa că, spor la citit.

  4. Mircea says:

    La pomenirea unuia sau mai multi eretici in timpul slujbei, duhurile necurate ale ereziei mutileaza simturile sufletesti ale credinciosilor, intunecandu-le astfel intelegerea duhovniceasca a lucrurilor ! Aceasta inseamna de fapt, despartirea de Hristos ADEVARUL ! Doamne fereste !
    Duhurile necurate intuneca mintea si inima omului, in timp de Duhul Sfant lumineaza mintea si inima omului ! Viata aceasta este o adanca Taina care se intampla ! Intelegerea in profunzime a acestei Taine Dumnezeiesti, se poate face numai cu inima, prin simturile sufletesti ! Este o iluminare de la Duhul Sfant ! Doamne ajuta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *