Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Zis-a Avva: Să iubești…

Zis-a Avva: Să iubești…

Să iubești. Nu doar cu cuvintele. Nu teoretic. Să iubești prin fapte. Să te jertfești. Să te răstignești. Aceasta înseamnă iubire.

Să te bucuri. Unde există iubire, urmează și bucuria. Să te bucuri, din adâncul sufletului tău.

Să te liniștești. Omul care iubește și se bucură are pace înlăuntrul lui. Așa merg lucrurile acestea…

Să fii mărinimos. Lasă la o parte „ochi pentru ochi.” Lasă deoparte: „mi-a făcut aceasta și mi-a zis cealaltă.” Luptă-te să accepți că și cel mai strâmb și păcătos om poate să se îndrepte într-o zi… 

Să fii plin de bunătate. Nu costă nimic. Omule, deschide-ți inima, ca să încapă în ea cei din jurul tău. Să faci ceea ce este bine, ce este drept, să arăți aceasta prin fapte oamenilor din jurul tău, cu orice ocazie. Toți sunt sătui de cuvinte.

Să fii de încredere, statornic. Să îți respecți cuvântul. „Da”-ul tău să fie „da” și „nu” să fie „nu.”

Să fii liniștit, pașnic. Să fii blând. Să poată oamenii să se odihnească lângă tine.

În fine, nu uita să fii înfrânat. Care este sensul să reușești orice, dacă mai întâi nu ai putut să te aduni pe tine însuți…?

Redacția

Recomandăm: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/08/27/carte-de-teologie-ortodoxa-uniti-intru-slujirea-lui-hristos/

Sfântul Justin Popovici – CARTE

„Când intru într-o încăpere care nu are nicio icoană pe pereți, mi se pare că este goală, oarbă, impersonală, fără fereastră spre cer.” (Sfântul Justin Popovici)

https://drive.google.com/file/d/1RIbeaD6QFiKw1vMWhR0gJAQLXdSpYKO9/view

(Este o carte despre Viața și minunile Sf. Justin Popovici)

Mulțumim doamnei Vasilica pentru osteneală. Din păcate, nu am putut să încărcăm direct aici fișierul pdf, datorită mărimii lui, dar cei interesați îl puteți descărca direct de la adresa de mai sus.

Sau de aici (link valabil vreo 7 zile):

https://we.tl/t-Sjwk8YGQxv

Să ne fie spre mântuire și sfințire!

Redacția

Consecințele nedorite, dar grave ale termenului neortodox: „nepomenitor”

(în practica grecească, sub Agneț se scoate doar o miridă triunghiulară, nu trei ca la noi; explicațiile le pot oferi specialiștii în liturgică)

Niciodată nu am fost de acord cu acest termen de „nepomenitor”. Am spus în repetate rânduri că nu este ortodox și că aduce numai confuzie. Termenul ortodox este „îngrădire de erezie.”

Voi încerca o analiză succintă, cu cuvinte simple, iar dacă greșesc undeva accept orice mustrare, spre îndreptare. Dar nu sub forma atacului la persoană, ci cu argumente teologice.

Așadar, în general există trei momente în care este pomenit episcopul eparhiot (nu altul, căci acea practică este una schismatică):

1. La ectenia mare (care începe cu cuvintele Cu pace Domnului să ne rugăm…) și la ectenia întreită (unde se răspunde la cereri cu Doamne miluiește de 3 ori), unde formula este la fel. Acest lucru este valabil nu numai la Sfânta Liturghie, ci și la Utrenie, Vecernie și la unele Sfinte Taine, cum ar fi Botezul.

2. La Vohodul Mare sau Intrarea cu Sfintele Daruri.

3. După Axion, la Sfânta Liturghie, cu cuvintele: Întâi pomenește, Doamne…

Dintru început trebuie spus că cei care reduc – pentru ei înșiși sau pentru alții – lupta cu erezia doar la întreruperea pomenirii nu au făcut aproape nimic, ba fac și mult rău. Lupta trebuie să cuprindă toate aspectele întinate de erezie, exprimarea răspunsurilor contra ideilor eretice trebuie făcută prin predică, în discuții publice sau particulare și prin scris. Aceasta presupune studiu continuu și ferirea totală de păreri proprii. Nu bâjbâim pe o cale nouă, ci mergem pe urma Sfinților Părinți, străduindu-ne să aplicăm la situația de față – panerezia ecumenistă – atitudinea ortodoxă a îngrădirii de erezie, cu toate aspectele ei.

La punctele 1 și 2 de mai sus se ia în discuție – să folosim cazul simplu al unui episcop (nu mitropolit sau patriarh, pentru scurtarea exprimării doar) – formula: Pentru Preasfințitul Episcopul nostru (NUMELE)… Așa se face când episcopul este ortodox. Însă acum episcopii noștri eparhioți – de care aparține fiecare – nu sunt ortodocși, ci eretici. Deci, cum facem?

a) În practica liturgică grecească se folosește aceeași formulă, însă NU SE SPUNE NUMELE EPISCOPULUI. Deci rămâne aceeași cerere la ectenie, dar numele este omis. Așa au făcut Sfinții la vreme de erezie. Toți.

b) La noi, însă, unii au sărit în sus că dacă facem așa, poporul nu va sesiza că am întrerupt pomenirea, deci trebuie să accentuăm cumva atitudinea noastră și atunci să spunem: pe toți arhiereii ortodocși care drept învață cuvântul adevărului…

Față de cei care folosesc această formulă sar alții în sus că este o formulă adogmatică și necanonică – nu poți să îi pomenești pe toți, căci nu aparții de toate eparhiile din lume, ci de una singură, concretă cu un nume.

Deci, unii nu sunt mulțumiți cu a), alții cu b). Și începe disputa cu privire la cine are dreptate. Stop, fraților! Deja am pierdut sensul luptei noastre. Ducem lupta cu erezia NU pentru că:

a) vrem să demonstrăm ceva;

b) vrem să fim cineva;

c) vrem să fim mai tari ca alții;

d) vrem să oferim soluții noi;

e) vrem să ne impunem;

f) avem alte planuri ascunse… de viitor.

Așadar, de ce ne-am îngrădit de erezie? Pentru că ea duce la moarte sufletească veșnică, adică la iad sigur. Așadar, această îngrădire și carantină cum se exprimă practic? Dăm foc spitalului infectat cu boala contagioasă, executăm toți bolnavii și personalul medical, nu îi mai considerăm capabili de vindecare pe cei bolnavi sau spunem că nu mai sunt oameni?

Nu, nu și iar nu. Noi ne îngrădim de boală, spitalul (Episcopia) nu va fi dărâmată, bolnavii însănătoșiți vor fi reprimiți în comunitate, doctorii însănătoșiți își vor putea continua liniștiți meseria lor, nu vor fi exilați undeva ca niște leproși incurabili etc.

Deci, ducem lupta cu erezia pentru că iubim pe Hristos și vrem să ne mântuim. Iar ecumenismul este buldozerul care împinge o lume întreagă în iad. Și atunci singurul lucru necesar este să NU POMENIM NUMELE ERETICULUI, adică să respectăm starea de carantină a spitalului, până boala e eradicată.

Vrem să zicem Pentru episcopul nostru…, fără nume și noi, ca păstori și poporul, înțelegem că nepomenind numele ne-am îngrădit și nimeni nu se smintește? E bine așa.

Este nevoie a se accentua că suntem în unire cu toți ortodocșii rămași? Spunem varianta b).

Dogmatic și liturgic vorbind, prima variantă este cea bună, însă dacă noi, majoritatea, nu știm deloc eclesiologie, trebuie să ne exprimăm în așa fel ca să nu smintim.

Alegerea este a fiecăruia. Dar să nu limităm lupta numai la un nume, că nu am priceput nimic. Nu este de ajuns să se însănătoșească cei bolnavi, ci trebuie eliminat virusul mortal. Iar virusul NU este episcopul, ci EREZIA.

La Vohodul Mare se aplică același raționament teologic.

După Axion, grecii spun (la vreme de îngrădire de erezie): Întâi pomenește, Doamne, toate episcopiile ortodoxe (πάσοις επισκοποίς ορθοδόξων)…, iar sensul este că, recapitulând în acel moment pomenirea tuturor Sfinților și a credincioșilor, făcută la Proscomidie, respectăm legea de bază că pe Sfântul Disc NU ARE VOIE SĂ FIE NICI UN NEORTODOX. Iar în acest moment pe Sfântul Disc este Hristos Însuși, deci nu putem face teatru, cum spunea neinspirat cineva, că e vai de noi.

Unii vor sări în sus că nu îi putem pomeni pe toți, că e adogmatic, suntem fii doar ai unei eparhii, nu ai tuturor.

Varianta a doua este: Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia (cutare, de care aparținem), a drepcredincioșilor (a ortodocșilor)… Această formulă este foarte bună pentru că:

a) pomenim doar pe ortodocși, omițând numele episcopului, care și-a trădat slujirea de apărător și propovăduitor al Adevărului, de conducere spre mântuire a credincioșilor, dar nădăjduim să își revină;

b) arătăm că nu suntem în schismă, ci aparținem în continuare de episcopia din care facem parte jurisdicțional;

c) nu pomenim numele ereticului, căci este mare blasfemie să îi ceri lui Hristos ca întâi de toți să binecuvânteze cu sănătate, lungime de zile etc pe cineva care de fapt NU învață drept cuvântul adevărului, așa cum se spune în finalul formulei respective de după Axion.

În concluzie, oricum am face, IMPORTANT este să NU pomenim numele episcopului, pentru că în teologia ortodoxă NUMELE ARATĂ PREZENȚA PERSOANEI acolo, iar noi știm că nu avem voie să punem lângă Hristos pe cei care nu Îl mărturisesc ortodox.

Știu că și după acest mic articol vor fi mulți nemulțumiți. Le doresc să se biruie pe sine și să mărturisească ortodox, să ne facem cu toții datoria, nu să ne culcăm pe o ureche că noi suntem bine și nu ne mai pasă de alții, ci doar aruncăm cu noroi în ei.

Adevărul trebuie spus răspicat (fără iconomii lipsite de roade ortodoxe, ci care doar adâncesc în erezie), iar nădejdea întoarcerii de la erezie a fraților noștri să rămână pururea vie. Iar atenția noastră principală să fie la propriile noastre căderi sau suficiențe sau orice altă patimă, căci numai unite, ortodoxie (dreaptă credință) și ortopraxie (viață curată) putem rezista în lupta pentru mântuire.

Blagosloviți și iertați!

Cu respect,

pr. Ciprian Staicu

PS – pentru cei care nu vor avea răbdare să citească tot articolul de mai sus și vor sări în sus, repet că scopul lui NU este întoarcerea la pomenirea ereticilor. Dimpotrivă. Dar așa se întâmplă când unii, deși știu a citi pe românește, nu văd ce scrie tot pe românește.

Unii mireni se întreabă…

Am primit pe mail un text, cu 16 întrebări, adresate personal în primul rând unui anumit părinte ortodox. Probabil că Dumnezeu va rândui să ajungă acele întrebări și la sfinția sa și va răspunde public.

Pentru că întrebările sunt adresate și tuturor părinților ortodocși (adică îngrădiți de panerezia ecumenistă), îmi fac datoria de conștiință de a răspunde, doar în numele meu, fiecare dintre destinatarii scrisorii fiind liberi să facă cum dorește referitor la aceste întrebări, după cum îl va lumina Dumnezeu și îl va îndemna conștiința sa.

Textul cuprinde la început câteva citate biblice și patristice, apoi vine partea de întrebări și un cuvânt de final, prin care se exprimă dorința de a afla adevărul și nu de a produce tulburare. Scrisoarea este semnată de o singură persoană – Dinu Tigoianu din Râmnicu-Sărat – alături de un grup de ortodocși (deși am insistat ca textul să fie asumat nominal de fiecare dintre cei care susțin că l-au alcătuit, singurul care a semnat – conform conștiinței sale – este fratele menționat mai sus).

Așadar, excluzând numele menționate în întrebări, esența lor este următoarea:

1. Este canonică atitudinea de a trimite anumiți credincioși cu anumite păcate pentru dezlegări la arhiereu? Cu atât mai mult cu cât unii arhierei nu sunt ortodocși. Poate arhiereul să dezlege păcate mai mari, iar preotul păcate mai mici? Este aceasta învățătura Bisericii?

Răspuns: Eu nu am auzit de așa ceva până acum, în învățătura ortodoxă, adică patristică. Preotul poate dezlega orice păcat, în virtutea hirotoniei lui. Când este hirotonit nu i se spune că va putea ierta numai anumite păcate. Condiția iertării nu este treapta ierarhică a duhovnicului – adică cea de arhiereu sau de preot – ci pocăința omului respectiv. Desigur, în cazul în care cineva – mai ales un preot sau diacon – are păcate grave și duhovnicul nu știe dacă acel cleric mai este vrednic a sluji sau nu – ca să nu greșească, poate să îl trimită la un arhiereu ortodox, pentru ca acela să hotărască în legătură cu permisiunea de a mai sluji sau nu. Deci are legătură cu o situație care privește o anumită categorie a membrilor Bisericii, cei hirotoniți.

2. Este adevărat că unii părinți au trimis credincioși la slujbele preoților de același cuget cu Mihai-Silviu Chirilă?

Răspuns: eu nu am făcut niciodată așa ceva, pentru că M. S. Chirilă este eretic.

3. Cum vă raportați la expresia „părtășiei la erezie”? Este tot erezie sau o stare intermediară între ortodoxie și erezie?

Răspuns: expresia respectivă este erezie. Provine dintr-o „mincinoasă iconomie” care nu are niciun fundament patristic și niciun rezultat concret bun (prin ea absolut nimeni nu s-a îngrădit apoi de erezie, ci toți cei cu așa-zis cuget ortodox s-au fofilat până au ajuns chiar și activiști ecumeniști), ci este o amăgire ce adâncește în erezie.

4. Unii afirmă către unii credincioși că toți semnatarii Sinaxei de la Roman sunt schismatici… Alții îi mustră pe unii credincioși când aceștia vădesc atitudinile neortodoxe ale arhiepiscopului Longhin, luându-i apărarea. Ce spuneți?

Răspuns: Sinaxa de la Roman a fost ortodoxă; vlădica Longhin pomenește eretici.

5. Există oare episcopi mărturisitori anonimi?

Răspuns: Nu. Doar ortodocși sau apostați.

6. Ce spuneți despre toți cei care sunt în comuniune cu ereticii ecumeniști susținători ai Sinodului din Creta: sunt și ei la rândul lor eretici sau „părtași la erezie”, ca a treia stare între ortodoxie și erezie? Dacă nu sunt eretici, atunci noi de ce ne-am mai îngrădit, de ce am întrerupt comuniunea?

Răspuns: sunt eretici; nădăjduim în întoarcerea lor la Adevăr.

7. Unii părinți au afirmat că cei care au participat și semnat la Sinaxa de la Roman sunt schismatici. Atunci, cum de sunt în comuniune și au slujit în tot acest timp împreună cu unii dintre semnatarii ei?

Răspuns: nu am afirmat așa ceva; sunt în comuniune cu toți ortodocșii, cu ereticii nu.

8. Cum considerați că este arhiepiscopul Longhin? Dar episcopul Artemie din Serbia? Este acesta din urmă schismatic?

Răspuns: vlădica Longhin este – datorită comuniunii lui cu ecumenistul Onufrie – și el ecumenist, deci eretic. Vlădica Artemie este ortodox, în niciun caz schismatic. Acum două săptămâni am fost, în drum spre Athos, în Serbia, să îl cunoaștem pe vlădica Artemie. I-am pus o singură întrebare legată de problemele actuale: cum vedeți viitorul Bisericii? A răspuns: nu mă gândesc la așa ceva, Biserica este condusă de Hristos; eu trebuie doar să îmi fac datoria, acolo și când mă cheamă Hristos; nu fac planuri, nu atrag pe nimeni, ci doar răspund la chemarea lui Hristos; atât și nimic mai mult. (cred că această atitudine este cea bună, nu are nimic deviant în ea, ci doar Ortodoxie, în simplitatea mărturisirii ei smerite – n.n.)

9. Cu cine vă aflați în comuniune și cu cine nu? Pentru că în Ortodoxie nu poate exista poziție neutră.

Răspuns: sunt în comuniune euharistică cu toți ortodocșii; nu sunt în comuniune cu adepții lui Chirilă, nici cu cei ai pr. Ioan Miron (primii au căzut în erezie, al doilea în schismă).

10. Ați participat la ultimele sinaxe, de la Roman și Satu Mare?

Răspuns: Da. Ambele au fost ortodoxe.

11. Sunteți de acord că arhiepiscopul Longhin nu a oprit niciodată pomenirea și comuniunea cu ecumeniștii eretici?

Răspuns: Așa este, din păcate. A tunat mult, dar nu a fulgerat întru Adevăr niciodată. Încă. Iar blestemele trimise la adresa Sinaxei de la Roman nu au avut absolut niciun efect asupra adresanților lor.

12. Este arhiepiscopul Longhin ortodox sau nu?

Răspuns: Nu, din păcate. Luptă cu erezia doar din cuvinte, nu și din fapte, este doar amăgire pentru cler și popor, iar cel care o face este eretic.

13. Răspuns: Nu mă privește, are legătură cu Schitul Rădeni, trebuie întrebat părintele stareț Pamvo Jugănaru.

14. Care este formula canonică de întrerupere a pomenirii?

Răspuns: va fi punctul principal de elucidat o dată pentru totdeauna la Sinaxa de lângă Vatra Dornei, peste câteva zile.

15. Toate punctele rezoluției Sinaxei de la Botoșani sunt ortodoxe? Se spune: „ne îngrădim de toți cei care au semnat și au primit Sinodul tâlhăresc din Creta, însă rămânem în comuniune cu Bisericile Locale neparticipante la Sinod (adică a Rusiei, a Bulgariei, a Georgiei și a Antiohiei)”. Știm însă că aceste Biserici, deși nu au participat și semnat, nu au condamnat și nu s-au îngrădit de Bisericile Locale care au primit Sinodul tâlhăresc, fiind în continuare în comuniune și în același cuget cu ele.

Răspuns: ultimele puncte ale rezoluției menționate mai sus trebuie schimbate, nefiind nici ortodoxe, nici valabile; starea de fapt a lucrurilor a arătat că majoritatea și-au asumat comuniunea cu ecumeniștii, deci au căzut în erezie.

16. Noi, mirenii, vă atenționăm când vă abateți de la Adevăr. Așadar, vă rugăm stăruitor să risipiți confuziile din inimile noastre, așteptând cu nerăbdare să faceți publică poziția sfinției voastre.

Răspuns: Poporul este apărătorul și garantul dreptei credințe, conform Enciclicii Patriarhilor ortodocși, din anul 1848. Să ne lumineze Dumnezeu pe toți! Dacă am greșit eu personal cu ceva în cele de mai sus, să îmi spuneți și voi schimba, dacă Dumnezeu, adică Adevărul, o cere.

Sf. Gheorghe,

16 august 2018

Cu respect,

pr. Ciprian Staicu

Athos, 1903 – poză a Fecioarei Maria, smerita Maică a Domnului Iisus Hristos…

Era în data de 21 august 1903, pe calendarul vechi, pe care îl urmează Sfântul Munte Athos, adică era în data de 3 septembrie pe calendarul nou.

Clopotele Mănăstirii Sfântul Pantelimon (numită și Russikon) au sunat cu veselie, pentru a-i chema pe monahi și pe credincioși. Era în ajunul odovaniei praznicului Adormirii Maicii Domnului și, potrivit obiceiului îndătinat al mănăstirii, se dădea puțin ajutor, o mică milostenie monahilor săraci care locuiau în chiliile din afara mănăstirii, așa-numiții „chilioți.”

Bieții și sărmanii monahi se înghesuiau la rândul care se formase, dar erau și fericiți, având bucuria lui Dumnezeu în ei pentru primirea acestui ajutor, al milosteniei din partea monahilor din mănăstire. Însă era ultima oară când se făcea această lucrare bineplăcută lui Dumnezeu. Starea economică a Mănăstirii nu mai îngăduia continuarea și pentru anul următor a acestei lucrări de milostenie.

Unul dintre monahii Mănăstirii avea în mâini un aparat de fotografiat din epoca aceea. Era unul din acele aparate cu placă, nu cu film. S-a gândit să imortalizeze pentru probabil ultima oară acest eveniment al adunării monahilor și al săvârșirii milosteniei.

Acest monah, pe nume Gavriil, a văzut atunci ceva minunat! Printre monahi se mișca și o femeie îmbrăcată în negru. Părintele Gavriil nu a ezitat. A început să fotografieze momentul. Și atunci ceea ce numai el vedea s-a imprimat pe hârtia acelei epoci.

Era Maica Domnului, Doamna și Stăpâna Sfântului Munte, care era întristată de cele ce se întâmpla și a apărut pentru a le arăta că nu trebuie să oprească lucrarea cea bună a milosteniei față de monahii săraci. Și de aceea ea a îngăduit să fie fotografiată!

Iar când fotograful Gavriil le-a arătat părinților fotografia, nu a fost nevoie să se gândească mult ca să înțeleagă. Și au continuat lucrarea milosteniei, spre slava lui Dumnezeu și a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Această fotografie a fost ținută ascunsă de ochii lumii vreme de foarte mulți ani, în arhiva Mănăstirii Sfântului Pantelimon și doar în anul 1997 a văzut făcută publică.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/08/1997.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Cu durere în suflet pentru frați, dar cu responsabilitate și cu iubire pentru Ortodoxia neamului românesc

Întru dorul de nevinovăție, esența Ortodoxiei:

 

M-a scos oare necuratul din Biserica lui Hristos?

 

Cu durere în suflet,

Pentru toți frații împreună-luptători pentru dreapta credință și neam,

Frăției Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință

și pentru toți ortodocșii,

 

Constat că argumentul final adus împotriva necesității și obligativității mărturisirii adevărului prin între-ruperea pomenirii episcopului eretic, respectiv participarea doar la slujbele unde preoții s-au îngrădit de erezie este acela al rămânerii în Biserică. Doresc să vă lămuresc pe scurt acest aspect printr-o analogie simplă.

După cum bine știți, Biserica Ortodoxă nu este reprezentată de construcții, ci de mulțimea tuturor celor botezați canonic ortodox, prin întreită afundare, indiferent dacă aceștia participă activ sau nu la viața Bisericii. Noi, cei botezați, cu toții constituim Trupul tainic al lui Hristos sau Biserica Sa, după cum spun Sfinții Părinți, nu eu, iar Capul Bisericii este Hristos, nu episcopii.

În momentul în care apare o erezie în cadrul Bisericii este ca și cum a apărut o boală într-un trup sănătos. Atât partea sănătoasă, cât și cea bolnavă rămân părți integrante ale aceluiași trup până la vindecarea părții bolnave (prin pocăință și revenire la adevăr) sau prin „intervenție chirurgicală”, adică hotărârea sinodală ortodoxă, care va extirpa partea bolnavă, anathematizând-o. Acesta a fost rostul tuturor Sinoadelor Ecumenice (nu ecumeniste, cum a fost cel din insula Creta, iunie, 2016), de a condamna erezia și a îndepărta din Biserică pe cei afundați în erezie, precum chirurgul extirpă partea bolnavă. Anatemele sinoadelor, precum actele chirurgicale, sunt extrem de dure-roase, dar necesare supraviețuirii trupului.

Dacă veți cerceta operele Sfinților Părinți precum: Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Maxim Mărturisitorul sau Sfinții contemporani cu noi: Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Justin Popovici și mulți alții, veți vedea că singura metodă de luptă împotriva ereziei este îngrădirea de aceasta prin oprirea pomenirii episcopului eretic de către preot, la fel cum cineva s-ar feri de o persoană care suferă de o boală contagioasă, se întrerupe orice legătură pentru a nu lua boala contagioasă asupra sa. A considera că ești mai tare decât boala contagioasă, sau „imun cum a spus cineva este un act de imensă aroganță și chiar lipsă de firească și dreaptă cugetare.

Dacă deci ar fi așa cum spuneți voi, fraților, că m-a scos necuratul din Biserică, pentru că nu mai particip la slujbele unde se pomenesc ereticii episcopi, aceasta ar însemna în primul rând că și Sfinții sus-menționați, care s-au îngrădit de erezie și au trecut la cele veșnice fiind în îngrădire de erezie și care au fost prigoniți în tot felul pentru a înceta a mai spune adevărul, deci ar înseamna că și aceștia au fost scoși de necuratul din Biserică. Verificați sinaxarele dacă îi regăsiți între Sfinți! Așa că să nu hulim numele lor, căci vom huli pe Hristos, Capul unic al Bisericii Lui.

Fac o paranteză aici și legat de pacea mincinoasă pe care o tot invocați, vă dați seama ce mult deranja Sfântul Maxim Mărturisitorul de i-au tăiat mâna dreaptă și limba? A zice că le-a luat pacea e puțin spus. Mai sunt și alte exemple de mărturisitori care s-au „aprins” astfel, Sfântul Nicolae și Însuși Mântuitorul când a răsturnat tarabele comercianților de la templu. Ce este mai grav, a vinde diverse lucruri în fața templului sau a vinde pe Însuși Mântuitorul adevărat și unic al lumii, pentru o pace ecumenistă totală cu toți ereticii condamnați de către toți sfinții? Oare nici ei nu au avut dragoste? Ce bătaie de joc față de adevăr este când cineva îndrăznește a afirma așa ceva!

Revenind, dacă veți face cum spuneți acum, că veți ieși la mărturisire când „va fi nevoie”, oare atunci nu vă va scoate necuratul și pe voi din Biserică? Ce scuză ecumenistă veți mai inventa atunci? Dar vă mai întreb ceva: când credeți că „va fi nevoie” de mărturisirea voastră? Poate aveți impresia că o veți face pentru apărarea Bisericii? Biserica este cea care vă apără pe voi, nu invers, trebuie mărturisit adevărul pentru a nu ajunge în derivă voi înșivă, nu când credeți că este mai avantajos pentru „salvarea ei”. Dacă „încă nu este momentul”, după cum spune Pr. Amfilohie Brânză, atunci „când va fi” o să mai cunoașteți oare ortodoxia, devreme ce deja vă asumați argumentele ecumeniștilor? Ce semne așteptați și de la cine ca să ieșiți la mărturisire? Poate veți mărturisi când se va arăta antihrist? Sau poate când va sta cineva să vă aplice pecetea? Dar dacă nu prindeți zilele acelea? Treceți la Domnul din viața aceasta fiind ortodocși sau eretici?

Concluzia este aceasta: atât noi, cei îngrădiți corect ortodox (netrecuți la stiliști sau altele), cât și voi, cei care ați rămas în comuniune cu episcopii eretici, care vă împărtășiți spre osândă (nu că nu ar fi Taine, sunt, și sunt luate cu nevrednicie, datorită păcatului ereziei), care abia așteptați o slujbă arhierească, care sărutați mâna acestor trădători ai adevărului, acești masoni vrăjmași ai lui Hristos, TOȚI, până la întrunirea unui Sinod Ortodox Adevărat ne aflăm în continuare în Biserică, facem parte din Trupul Tainic al Lui Hristos. Măcar de aceasta lămuriți-vă. Iar preoții care vă spun altfel decât Sfinții Părinți și Sfintele Canoane vă mint cu nerușinare ecumenistă și de frică să nu fie caterisiți, iubind cele ale lumii și urând de fapt pe Hristos.

Cu durere în suflet fraților, acesta este adevărul. Vă așteaptă Hristos, căci știu că Frăția este un duh care transformă fierbinte bărbații în vajnici oșteni și fete plăpânde în tari mucenițe, cu gândul la Domnul din cer. Amin.

Iertați-mă, dacă vă simțiți jigniți, dar nu eu, ci adevărul batjocorește erezia la care mi se pare tot mai mult că aderați.

 

12.08.2018

Marcel-George Dologa

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Varianta pdf:

Cu durere in suflet pentru frati, dar cu responsabilitate si iubire pentru Ortodoxia neamului romanesc

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, iubitorul de Hristos – un OM al Schimbării la Față