Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

În epoca antihristului oamenii se vor împărți în două categorii…

Desigur! Dacă a văzut și a constatat că prin prigoane directe de atâtea veacuri nu a reușit nimic în folosul lui, acum diavolul încearcă cu răutate și cu viclenie să îi arunce pe creștini în iad prin schimbarea și denaturarea credinței lor.

Antihristul nu va închide bisericile, nici nu le va da foc, cum făceau mai demult vrăjmașii credinței, ci le va umple cu creștini care se vor boteza și spovedi, se vor împărtăși, dar în esență nu vor știi în ce fel de Dumnezeu cred.

Dacă ne concentrăm asupra etimologiei cuvântului antihrist, particula anti nu înseamnă „cel care se împotrivește”, ci „cel care se află în locul altuia”, adică cel fărădelege care va veni să înșele lumea, prefăcându-se că este Mesia și încercând să îi facă pe oameni să creadă că Îl imită pe Acesta în toate, că el este de fapt Mesia.

Astăzi vedem că unii încearcă să popularizeze credința noastră, să facă o Ortodoxie „științifică” și „europeană” și nu una binecuvântată și simplă, nesofisticată, cum am avut până acum.

Chiar și lui Hristos vor să Îi acorde titluri, să nu fie „neștiutor de carte” și „simplu”, iar pe Sfinții Părinți îi vor a fi doctori și profesori de teologie, nu „asceți fanatici” precum pustnicii cei lipsiți de cunoaștere lumească.

În anii antihristului – care va fi o persoană reală, nu o situație sau o stare de lucruri, așa cum se spune în II Tesaloniceni 2, 3-4: „omul nelegiuirii” – atunci creștinii se vor împărți în două categorii: cei care cred cu inima și cei care cred cu mintea. De aceea creștinii care îl vor urma pe antihrist nu vor simți nicio îndoială și nesiguranță, ci vor crede că își fac datoria, aflându-se însă în înșelare.

Despre acest lucru, Sfântul Gavriil cel Nou din Georgia spune: „pentru credincioșii creștini cea mai mare durere va fi că ei vor fugi în păduri, în vreme ce rudele lor apropiate vor primi pecetea antihristului. În vremurile din urmă adepții antihristului vor merge la biserică, vor fi botezați, vor fi învățați poruncile dumnezeiești. Însă voi să nu aveți încredere în ei. Aceștia nu vor face fapte bune. Numai după faptele bune săvârșite în duhul dreptei credințe poate fi recunoscut adevăratul creștin.”

Dar și predicile teologice au ajuns să fie iubirisme sentimentaliste, cu referiri sociologice și psihologice în ele, iar astăzi oamenii vor să audă doar că li se vorbește despre rai, nu vor să audă de iad, de Dreapta Judecată.

Să renaștem – înainte de a fi prea târziu – în Sfânta noastră Ortodoxie, care are mireasma tămâiei pustnicești, nu cea a parfumurilor lumești. În credința noastră am fost învățați de părinții și bunicii noștri să răspândim mireasma Preasfântului Duh, nu altceva.

(preot Dionisios Tsambakis)

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/12/blog-post_344.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

Analiza teologică ortodoxă a icoanei Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos

Întrucât studiul este lung și complex mă voi mărgini la a expune pe larg ideile principale, spre o mai bună înțelegere a subiectului tratat și o mai ușoară reținere a ideilor teologice ortodoxe respective:

– „am vorbit despre întunericul care există în această icoană; Hristos S-a născut în lume, în acest spațiu al întunericului păcatului și în „umbra morții”, după cum îl descrie profetul Isaia;

– amintesc de cele două animale, care îi reprezintă pe creștinii proveniți dintre păgâni și pe cei dintre iudei, așa cum descrie biblic acest cuvânt profetul Miheia și profetul Isaia. Hristos este înfățișat între două animale, care îi reprezintă pe toți oamenii, care căzuseră în păcate ce i-au coborât din demnitatea lor la cea de ființe necuvântătoare (de Dumnezeu, adică lipsită de teologie – n.trad.). Așadar între două feluri de „gnostici” (de oameni care cred că știu ceva, dar de fapt nu știu nimic – n.trad.) S-a născut Domnul Hristos;

– Hristos este în mijlocul icoanei, este înfășurat în niște giulgiuri de înmormântare. Aici se arată faptul că Hristos S-a născut în lume ca să moară pentru noi. Nașterea lui Hristos nu este doar o biruință asupra întunericului. Ea pregătește Paștile. De aceea Hristos este așezat într-un mormânt. El nu doarme într-un pat obișnuit, fapt care ne duce cu gândul la Înviere;

Fecioara Maria are întotdeauna – în reprezentările iconografice – pe cap și pe cei doi umeri câte o stea, care are opt colțuri. Aceste trei stele arată că ea a fost Fecioară înainte, în timpul și după naștere, deci este Pururea Fecioară. Steaua cu opt colțuri arată taina zilei a opta. Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, în a șaptea S-a odihnit; în această zi omul a căzut în păcat. Dumnezeu inaugurează, prin lucrarea Iconomiei sau Proniei Dumnezeiești și prin Întruparea lui Hristos lucrarea sau taina zilei a opta a creației. Maica Domnului participă la această Taină și de aceea are cele trei stele;

– reamintesc faptul că aghiografia exprimă o anumită teologie. Icoanele sunt reprezentarea în imagini și în culori a teologiei ortodoxe. Maica Domnului șade, cu mâinile într-o poziție de rugăciune. Această așezare denotă întotdeauna în teologie o certitudine. Dumnezeu Fiul este înfățișat șezând pe tron. Pe sfinți nu îi înfățișăm stând jos, așezați. Este greșită expresia romantică din iconografie în care un sfânt este înfățișat stând pe tron. Numai Hristos și Maica Domnului șed pe tron. După ce Fecioara a acceptat lucrarea Proniei dumnezeiești a Întrupării prin ea, a devenit Maica Domnului, adică în mod hotărât ea devine nemișcată de păcat. Certitudinea pe care ea o exprimă este sfințenia ei;

– de jur împrejurul Pruncului se află îngerii, care slăvesc pe Pruncul dumnezeiesc. Neapărat îngerii sunt înfățișați având o panglică pe cap. Ce înseamnă aceasta? Îngerii își îndreaptă mintea lor – adică întreaga lor ființă – spre Dumnezeu și trăiesc hrănindu-se din această slăvire a lui Dumnezeu. Vindecarea de păcat – pentru om – este întoarcerea minții lui spre Dumnezeu;

– cei trei magi: cuvântul „mag” nu trebuie legat de acțiunile magiei demonice, a invocării demonilor pentru a săvârși „binele sau răul”, conform părerii lumești greșite despre diferența între magia „albă” și „neagră.” Magi înseamnă oameni înțelepți; așa erau numiți înțelepții sau filosofii atunci. Aceștia erau oameni de știință ai antichității, care i-au adus lui Hristos daruri: aur, smirnă și tămâie. Aceste daruri sunt elemente dogmatice. Ei îi aduc aur lui Hristos, pentru că El este Împărat. Îi aduc tămâie, pentru că este Dumnezeu. Aroma aceasta numită smirnă era materia cu care erau unși morții. Așa facem și noi, îi spălăm pe morți înainte de a-i înmormânta. La evreii era obiceiul ungerii lor cu smirnă înainte de înmormântare. Pe Hristos Cel mort pe Cruce l-au uns apoi cu smirnă și cu aloe. Așadar, Hristos este Dumnezeu, este Împărat și este Cel care va muri pentru noi. Este clar că aceste trei daruri sunt simboluri dogmatice.

Dreptul Iosif – care a trecut prin ispita de a o accepta pe Maica Domnului sau nu – este zugrăvit în partea de jos a icoanei. Atenție, toți cei care sunt centrul unei lucrări liturgice sunt în centrul icoanei; Iosif este într-un colț. Întotdeauna Hristos este persoana centrală într-o icoană cu multe personaje;

– în icoana Nașterii Domnului există și scăldătoarea sau locul unde i se face băiță Pruncului Hristos. După secolul al XVII-lea acest detaliu plin de sens dogmatic a fost șters – sub influența papismului – în Rusia și chiar și în Sfântul Munte Athos (la aproape toate bisericile centrale ale mănăstirilor athonite). Însă niciun loc nu este un Vatican al Ortodoxiei. Unii au considerat că era inacceptabil ca Hristos să fie înfățișat gol și cum este spălat. Dar de ce vechii aghiografi au pus această reprezentare? O fac pentru a arăta exact ce se face cu toți pruncii după ce se nasc: sunt spălați. Hristos a fost om desăvârșit (adică având toate cele omenești, în afară de păcat – n.trad.) și a trecut prin toate cele omenești. Dacă Hristos nu era spălat pentru că era Dumnezeu înseamnă că El nu era om ca noi, ci un supra-om, adică El nu ne mântuiește pe noi, oamenii obișnuiți. Dacă era mai mult decât un om nu ar fi avut nevoie să mănânce, să doarmă etc. Nu ar fi fost om ca noi. Dar Sfântul Grigorie Teologul spune că „ceea ce nu a fost asumat (de Hristos), nu a fost vindecat (mântuit)”;

– reprezentăm în icoană ceea ce s-a arătat, ceea ce am văzut NOI. Să nu spuneți că numai alții L-au văzut. Noi L-am văzut. Pe Hristos Îl vedem noi toți cei care trăim în Biserică. Ea este trup. Experiența de care are parte un trup este unică și unitară. Adică dacă eu vreau să simt dacă un obiect este cald sau rece, îl ating cu organele simțului tactil. Prin această atingere întregul trup dobândește experiența, certitudinea că acel obiect este rece sau cald;

– L-am văzut pe Hristos? Îl reprezentăm în icoane. L-am văzut pe Duhul Sfânt „în chip ca de porumbel”? Îl înfățișăm așa. Pe Tatăl L-am văzut? Nu, niciodată, deci pe El niciodată nu Îl reprezentăm în icoane. Astfel rămânem realiști, practici și profund teologici în reprezentarea iconografică. Am văzut heruvimi, serafimi, îngeri, arhangheli? Îi reprezentăm în icoane. Nu am văzut ce sunt Tronurile, Domniile, Începătoriile, Puterile sau alte puteri cerești îngerești? Nu le înfățișăm în icoane.”

Autorul studiului:

pr. prof. Constantinos Stratigopoulos

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/12/blog-post_501.html

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Sfinții Părinți – lăudători ai iconomiei dumnezeiești săvârșite prin Înomenirea Cuvântului

MESIA S-a născut!

Adevărat S-a născut! Este Iisus Hristos!

Sfântul Ioan Gură de Aur

„Așadar, veniți să sărbătorim, veniți să prăznuim!

Este neobișnuit modul sărbătoririi, așa cum neobișnuit este și motivul nașterii lui Hristos.

Astăzi s-au dezlegat lanțurile cele de demult.

Astăzi diavolul a fost făcut de rușine și biruit.

Astăzi demonii au fugit, moartea a fost învinsă, raiul s-a deschis.

Astăzi blestemul a fost dezlegat, păcatul a fost alungat, înșelarea a fost îndepărtată.”

Astăzi adevărul s-a revelat, propovăduirea adevăratei credințe s-a revărsat și s-a răspândit pretutindeni.

Astăzi Împărăția cerurilor a prins rădăcini pe pământ, îngerii vorbesc cu oamenii, toate au devenit una (adică o singură Biserică, Trupul lui Hristos – n.trad.). De ce?

Pentru că Dumnezeu S-a coborât pe pământ și omul a urcat în ceruri.

Dumnezeu S-a coborât, dar El se află în continuare în cer. Întreg El este dincolo de ceruri, dar și pe pământ. S-a făcut om, dar este și Dumnezeu…

(din Cuvântul la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos)

Sfântul Vasile cel Mare
Sfântul Vasile cel Mare pune pe buzele Maicii Domnului aceste cuvinte de mai jos, ca și cum ea le-ar rosti către Fiul ei, Pruncul dumnezeiesc:
„Cum să Te numesc eu pe Tine, minunatul meu Prunc?
Să dau un nume muritor rodului Duhului Sfânt?
Să îți ofer tămâie sau lapte?
Ai nevoie de grija mea maternă sau să cad la picioarele Tale și să Te slăvesc?
Ce diferență de neînțeles… Cerul este tronul Tău și eu Te-am pus pe genunchii mei. Te văd pe pământ și totuși Tu nu ai părăsit cerurile… Cerul este acolo unde Tu ești!
Sfântul Vasile cel Mare împărtășește nedumerirea și uimirea Preasfintei Fecioare. Și încercând să găsească taina prin care s-a reușit unirea unor realități atât de contradictorii el ajunge la concluzia că aceasta este SMERENIA!
Din smerenie Dumnezeu S-a făcut și om!
Datorită smereniei Lui pământul a devenit cer!
Nu omul s-a urcat în cer. Dumnezeu a coborât pe pământ. Și astfel El ne-a învățat practic cum poate pământul, ca  loc de exil (după căderea protopărinților în păcat – n.trad.) să redevină rai, din junglă (a patimilor și a răutății – n.trad.) să devină Împărăție a lui Dumnezeu. De aceea primii care s-au învrednicit să se închine Lui au fost păstorii cei smeriți. Și, de asemenea, „magii de la Răsărit”, cei plini de cuget smerit și sincer, care căutau adevărul.
Această virtute a smereniei este marele mesaj al Crăciunului. Numai omul care cultivă și iubește această virtute poate să simtă, să înțeleagă într-un anume fel ce s-a întâmplat în acea noapte rece de decembrie, în Bethleemul Iudeeii. Și numai prin această virtute poate să se învrednicească a-L primi în inima lui pe nou-născutul Împărat și Mântuitor Iisus Hristos…
(Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/12/blog-post_964.html)
Sfântul Nicolae Velimirovici

Un eveniment din viața lui Hristos ca Prunc dumnezeiesc: când Fecioara Maria împreună cu Fiul ei și cu Dreptul Iosif au fugit de mânia ucigașă a lui Irod, s-au îndreptat spre Egipt; pe cale le-au ieșit înainte niște tâlhari, care voiau să îi jefuiască pe călători. Dreptul Iosif ducea de căpăstru măgărușul, pe care urcase Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și erau puse și puținele lor lucruri personale; Maica Domnului Îl ținea la pieptul ei pe Fiul ei dumnezeiesc.

Tâlharii au luat măgărușul, cu scopul de a-l duce departe; unul dintre tâlhari s-a apropiat de Maica Domnului, ca să vadă ce ținea aceasta la piept. De îndată ce el l-a văzut pe Pruncul Iisus a fost uimit de neobișnuita Lui frumusețe și atunci, de uimire, a strigat: „Și Dumnezeu, dacă ar lua chip și trup omenesc, nu ar putea să fie mai frumos ca acest Copil!” Apoi tâlharul le-a poruncit ortacilor lui să nu mai ia nimic de la călători, înapoindu-le și măgărușul.

Plină de recunoștință față de acest tâlhar mărinimos, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a spus: „Să știi că acest Copil te va răsplăti cu un mare dar pentru că tu astăzi ne-ai apărat.” După 30 de ani, același om era răstignit pe cruce, pentru păcatele lui, răstignit de-a dreapta Crucii lui Hristos.

Numele lui era Dismas, iar numele tâlharului răstignit în stânga Mântuitorului era Ghestas. Văzându-L Dismas pe Stăpânul Hristos, pe Iisus Cel nevinovat și fără de păcat fiind răstignit, s-a pocăit de orice rău pe care îl făcuse el, tâlharul, în viața lui. Când Ghestas L-a blasfemiat pe Domnul, Dismas I-a luat apărarea spunând: „Acesta nu a făcut nimic rău.” (Luca 23, 41)

Așadar, Dismas a fost tâlharul înțelept căruia Hristos i-a spus: „Adevărat îți spun ție: astăzi vei fi cu mine în rai.” (Luca 23, 43) Domnul i-a dăruit Raiul celui care I-a dăruit viața (nu I-a făcut rău și nu L-a tâlhărit – n.trad.) când era Copil!

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/12/blog-post_193.html
Notă: este bine că în icoanele de mai sus Dreptul Iosif este înfățișat cu barbă albă, arătând realitatea, că era mult mai în vârstă decât Maica Domnului și că nu i-a fost logodnic trupesc, ci tutore legal.
Slavă lui Hristos, Unicul Mântuitor al lumii, pentru toate și metanie adâncă în fața Maicii Domnului!
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

Roadele iconomiei fără limite, combinată cu pomenirea ereticilor = căderea în erezie

Veste… tristă anul are!


Sfinții Părinți ne-au învățat – prin exemplul lor propriu – că lupta cu erezia se face nu teoretic, ci practic. Iar vindecarea de erezie a mădularelor bolnave ale trupului Bisericii se face doar prin îngrădirea de erezie. Este singura soluție, folosită de toate generațiile de ortodocși și care a lăsat drept rod inspirat de Duhul Sfânt: lucrarea Sinoadelor Ecumenice ale Ortodoxiei.

La Sinaxa de la Volos – ani de zile (1999-2017) – s-a mers pe abordarea teoretică a luptei cu erezia, „liniștirea” că este de ajuns un „cuget ortodox”, adică ortodoxia mărturisită cu vorba, că nu ar fi nevoie de ortodoxia trăită, adică de suferința pentru Adevăr. Și așa, coloși ai teologiei grecești – conform activității lor teologice universitare – au căzut cu sunet mare în ispite „teologice”, pe măsura victimelor lor.

Pr. Nicolae Manolis, adept al iconomiei de tipul trimiterii la bisericile ecumeniste, la slujbe, chiar și a ortodocșilor îngrădiți de erezie (cine poate să înțeleagă așa ceva…?), publică la adresa (https://www.katanixis.gr/2018/12/blog-post_252.html#more) un articol în care arată că pr. prof. dr. Gheorghe Metallinos (fost decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Atena, autor a numeroase studii de istorie bisericească și al minunatului studiu „Mărturisesc un Botez”) a căzut în erezia mitropolitului ecumenist Ioannis Zizioulas, erezia episcopocentrismului, de a considera că garantul validității Euharistiei este episcopul (indiferent de credința pe care el o propovăduiește) și că îngrădirea de erezie – pe care el nu a făcut-o – ar fi schismă, adică ieșire din Biserică.

Pr. Nicolae Manolis oferă un fragment dintr-un studiu al pr. prof. Teodor Zisis, în care acesta remarcă, cu părere de rău, căderea colegului său universitar.

Pe de altă parte, lupta pr. Nicolae, a pr. Teodor și a adepților lor din spațiul românesc împotriva acriviei continuă, cu toate că văd că „roadele” iconomiei abordate în chip pastoral de ei sunt doar eretice.

Unii se plâng că nu este unitate, că sunt unii sau alții de vină. Adevărul este că unitatea nu o dăm noi, ci ea vine de la Hristos, Care îi unește pe toți cei care mărturisesc Adevărul fără a omite sau adăuga ceva.

Iar modul mărturisirii este unul al bunului simț, al lipsei calomniei, al arătării cu argumente teologice că atingerea scopului pe care ni l-am propus – adică crearea unui mediu propice pentru a se convoca, cu voia Domnului, un sinod ortodox care să condamne panerezia ecumenismului și să anatematizeze pe promotorii ei, în lipsa pocăinței acestora – este posibilă numai prin respectarea acriviei dogmatice și prin ferirea de orice schismă.

În spațiul virtual românesc au apărut expresii noi, necunoscute teologiei patristice. Știm că erezia sau schisma sunt căderi din Adevărul Bisericii, dar de semi-schismatici încă nu am auzit. Ce va urma? Sferto-schismatici, jumătate eretici, ortodocși ecumeniști și alte invenții ale arhiconilor, adică ale diavolilor cumpliți ai ereziei?

Iată, un om dedicat de o viață teologiei, având adevărat cuget ortodox de zeci de ani, dar transformându-se, prin pomenirea ereticilor la Sfânta Liturghie (după iunie 2016), într-un om cu „cuget ortodox” fals, ajunge să susțină sus și tare că Biserica are drept cap pe episcop, nu pe Hristos. Iată cum un profesor de Istorie bisericească, un oponent fervent și permanent al papismului, ajunge prin întunecarea adusă de întinarea împărtășirii după pomenirea ereticului, să susțină că papismul este lege a Ortodoxiei.

Of, Doamne, luminează-i întunericul și readu-l întru Adevărul Tău Cel Sfânt!

Unii spun (cu inima curată…?) că cei care mărturisesc acrivia Sfinților Părinți se vor face mii de bucățele. Iar dacă nu, probabil că vor da ei… o mână de ajutor în acest sens. Dar un articol teologic ortodox, lipsit de minciuni încă nu am văzut ieșind din… tastatura lor.

Va urma pe acest site – este deja tradus, doar trebuie dactilografiat – un articol scris de un părinte athonit, care demonstrează că „cugetul” mult-vestitului pr. Anghel Anghelakopoulos, un alt pomenitor de eretici – la Pireu – se vădește prin „studiile” mult-lăudate pe care le scrie, în care încurcăturile informațiilor istorice se amestecă în chip „echilibrat” cu deviațiile dogmatice de la ortodoxie, totul pecetluit cu palma arhierească pusă peste gură de chiar episcopul lui, la ultima conferință teologică de la Tesalonic, ocazie cu care „mărturisitorul” nu a avut voie să vorbească, fiind oprit oficial de propriul lui ierarh, și mai „mărturisitor.” Iată, o ortodoxie a „tăcerii”! Iar organizatorul principal al conferinței – venerabilul pr. prof. Teodor Zisis – a sistat orice sesiune de întrebări (și între cele două părți ale conferinței, dar și la final), pentru ca să nu răzbată altceva decât cele pregătite dinainte… Seamănă cu ceva, nu? … Iunie, 2016…

Adică asistăm la o fățărnicie care își arată roadele (a se citi „colții”) prin căderea – cu părere de rău – a celor care luptă, dar cu armele dușmanului, reușind un singur lucru: să smintească pe ortodocși și să provoace bucuria fără de margini a ereticilor ecumeniști.

În această zi de prăznuire a unui tânăr (Sfântul Arhidiacon Ștefan) care a spus fără frică Adevărul – și mai ales Cine este Adevărul – având aceste lămuriri la îndemână – cine vrea, desigur, să le înțeleagă – poate vom începe a dobândi un discernământ duhovnicesc spre a înțelege că mărturisirea de credință nu este soră cu faima, ci cu Crucea, că reclamele nu au ce căuta acolo unde este suferință pentru Hristos, că minciuna nu face parte din panoplia mărturisirii adevărului, că nu toți „anti-ecumenniștii” sunt ortodocși, că Hristos așteaptă de la fiecare dintre noi să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, nefăcând nimic „personalizat” (bun de pus… în ramă, în CV), ci urmând, ca învățăcei nesfințiți încă printr-o viață de adâncă asceză și de rugăciune, pe Sfinții Părinți, singurii și adevărații teologi ai Bisericii, adunați în unicul for infailibil al acesteia, care este Sinodul Ecumenic.

Cu urări de bine, în primul rând pentru

părinții profesori: Gheorghe și Teodor,

cât și pentru toți cei care vor să se mântuiască,

pr. Ciprian Staicu

Îți mulțumim, Hristoase Doamne, de mii de ori, slavă Ție, Unicul și Adevăratul Mântuitor al întregii lumi!

Predica de Crăciun a Părintelui Ciprian Ioan Staicu – 25 decembrie 2018