Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Îți mulțumesc, Hristoase, pentru toate darurile Tale!

Acest scurt articol nu are rolul de a îndreptăți pe cineva, căci cine se scuză, se acuză. Însă se pare că tatăl minciunii chiar nu doarme niciodată, deci lucrările lui trebuie date pe față, făcându-ne astfel datoria înaintea lui Hristos.

De aproape doi ani de zile spațiul virtual este invadat de cei pentru care toată „lupta” antiecumenistă „echilibrată” se reduce la calomnie. Nici satana nu știe altceva.

Numele meu a fost terfelit pe toate părțile. Slavă Domnului! Dacă am vorbit, au atacat, dacă am tăcut, au atacat, dacă am scris, au atacat, dacă nu am scris, ibidem. Îmi plâng eu de milă? Nu, doar de mila lor. Mie mi-a dat Domnul liniște sufletească și bucurie la fiecare lovitură primită, iar când fruntea atinge țărâna poate este doar o repetiție pentru marele somn al trecerii dincolo.

Acum să revenim la o analiză teologică pertinentă pentru cei purtători de înțelepciune duhovnicească:

1. Un personaj rasofor mă sună și afirmă că Hristos nu mai este prezent în Potirul ecumeniștilor. Este concluzia lui (și a schismaticilor din noua „biserică” a lui Miron, rebotezați, recununați, rehirotoniți, nume noi etc – tot tacâmul).

2. Mesajul lui video – în care citește și Mărturisirea de credință a Sinaxei de la Roman – este preluat de cei care mărturisesc exact ceea ce el nu acceptă (adică ei afirmă că părtășia la erezie nu este erezie, el da, în spiritul Mărturisirii respective), în vreme ce aceștia nu acceptă ceea ce el susține sus și tare (adică dispariția harului din B.O.R.).

3. Cu alte cuvinte, nu contează că sunt pe poziții diametral opuse, ceea ce îi unește este ura împotriva unui om (de fapt doi, dar părintele Sava a fost „scutit” de data asta). „Realitatea” în care trăiește personajul rasofor este următoarea: dacă a fost la Sinaxa de la Roman și a semnat ceva neortodox, dar a cădea în erezie duce la pierderea automată a harului, ar însemna că și el a pierdut harul, deci nu mai e ortodox, chiar dacă și-a retras semnătura. Singura „soluție” este rebotezarea (mai ales că dacă a fost „botezat” în B.O.R., unde nu mai e „demult” har, înseamnă că nici nu e botezat, nici rasofor). Direcția: îl așteaptă Miron, iar din Ioan îi va schimba numele, cine știe, în Ioasaf sau altfel. Ce înseamnă toate acestea din punct de vedere teologic? Schismă, hulirea Sfintelor Taine, erezie. Dar „portalurile” ortodoxe îl vor primi întotdeauna, cu condiția să URASCĂ pe cine trebuie.

4. De doi ani de zile învățăm cum să ducem această luptă. Nu învățăm de altundeva decât de la cei care s-au sfințit ducându-o. Sunt numiți Sfinți Părinți. Printre noi nu există teologi, ci Sfinții sunt Teologi. Și pentru că oamenii cu mintea limpede învață din greșelile istoriei, am învățat că stiliștii, de exemplu, folosesc „citate de la Sfinții Părinți”, unele reale, dar scoase din context sau greșit interpretate, altele măsluite. Important este să le susțină concluziile. Ei nu iau în seamă ceea ce se numește în teologie consensus Patrum, adică pe românește cugetul Sfinților Părinți. Unde îl găsim? La Sinoadele Ecumenice, când erau adunați toți Sfinții Părinți ai generației respective din istoria Bisericii, iar ceea ce ei hotărau împreună era apoi trecut prin conștiința dogmatică a poporului ortodox și dacă trecea „testul”, Sinodul rămânea în istorie ca unul Ecumenic, singurul for infailibil al Bisericii, alcătuit din adevărații teologi ai Bisericii, oameni ai bunului simț atât lumesc, cât mai ales duhovnicesc.

5. Ce am învățat studiind cele întâmplate la cele 9 Sinoade Ecumenice? Pe larg vom prezenta în cartea alcătuită de părinții athoniți și aflată în curs de traducere; pe scurt:

a) există întinare prin erezie, iar cei care se împărtășesc având cuget eretic sau pomenesc pe eretici sunt și ei eretici, deci se împărtășesc spre osândă;

b) harul – adică puterea preoțească lucrătoare – se ia de la o persoană doar prin caterisire și anatematizare sinodală, nu în mod automat, când cineva greșește.

6. Sfatul repetat al celui pe care „nici telefonul meu nu l-a vrut” – opțiunea lui, ce să îi fac, este să se ferească oamenii de mine. Chiar vă rog! Cei din „opoziție” sunt aleșii poporului. Mie îmi este de ajuns să nu mă uite Hristos, că pe El Îl slujesc. Iar potrivnicilor mei le reamintesc că ecumenismul este dușmanul. Am greșit cu ceva, îmi cer iertare. Am făcut-o de zeci de ori, public: scris, audio, video. Niciodată nu am folosit injurii, pentru faptul că mă respect ca om, nu terfelesc darurile primite de la Hristos.

7. Bomboana de pe tortul calomniatorilor noștri: mare întâlnire la Bănceni, unde a fost primit cu toată dragostea inclusiv patriarhul Kirill al Moscovei. Pe românește: cei care merg după iconomie – ca nouă „direcție” a luptei cu erezia (lucru inexistent în istoria Bisericii, căci toate Sinoadele Ecumenice au fost roadele luptei celor care au îmbrățișat acrivia dogmatică și canonică ortodoxă) l-au primit pe ereziarhul întâi al Rusiei cu toată dragostea, s-au rugat cu el, au primit „binecuvântările” lui și viața în „ortodoxia” actualizată de secol XXI merge înainte.

8. Și noi avem un fel de „tort”: Conferință ortodoxă la București, în 27 ianuarie 2019, cu părinții athoniți, unde, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom prezenta – ca broșură – o analiză punct cu punct a documentului eclesiologic eretic de la Sinodul din Creta, o analiză patristică, ortodoxă, clară. Până atunci îi binecuvântez pe toți cei care se vor feri de mine, de două ori mai mult decât pe cei care nu o vor face, urându-le ca pacea lui Hristos să se sălășluiască în inimile lor. Cât mai bate inima în piept, va grăi și gura, desigur din prisosul inimii. Valabil pentru toți.

Pr. Ciprian Staicu