Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Îți mulțumesc, Hristoase, pentru toate darurile Tale!

Acest scurt articol nu are rolul de a îndreptăți pe cineva, căci cine se scuză, se acuză. Însă se pare că tatăl minciunii chiar nu doarme niciodată, deci lucrările lui trebuie date pe față, făcându-ne astfel datoria înaintea lui Hristos.

De aproape doi ani de zile spațiul virtual este invadat de cei pentru care toată „lupta” antiecumenistă „echilibrată” se reduce la calomnie. Nici satana nu știe altceva.

Numele meu a fost terfelit pe toate părțile. Slavă Domnului! Dacă am vorbit, au atacat, dacă am tăcut, au atacat, dacă am scris, au atacat, dacă nu am scris, ibidem. Îmi plâng eu de milă? Nu, doar de mila lor. Mie mi-a dat Domnul liniște sufletească și bucurie la fiecare lovitură primită, iar când fruntea atinge țărâna poate este doar o repetiție pentru marele somn al trecerii dincolo.

Acum să revenim la o analiză teologică pertinentă pentru cei purtători de înțelepciune duhovnicească:

1. Un personaj rasofor mă sună și afirmă că Hristos nu mai este prezent în Potirul ecumeniștilor. Este concluzia lui (și a schismaticilor din noua „biserică” a lui Miron, rebotezați, recununați, rehirotoniți, nume noi etc – tot tacâmul).

2. Mesajul lui video – în care citește și Mărturisirea de credință a Sinaxei de la Roman – este preluat de cei care mărturisesc exact ceea ce el nu acceptă (adică ei afirmă că părtășia la erezie nu este erezie, el da, în spiritul Mărturisirii respective), în vreme ce aceștia nu acceptă ceea ce el susține sus și tare (adică dispariția harului din B.O.R.).

3. Cu alte cuvinte, nu contează că sunt pe poziții diametral opuse, ceea ce îi unește este ura împotriva unui om (de fapt doi, dar părintele Sava a fost „scutit” de data asta). „Realitatea” în care trăiește personajul rasofor este următoarea: dacă a fost la Sinaxa de la Roman și a semnat ceva neortodox, dar a cădea în erezie duce la pierderea automată a harului, ar însemna că și el a pierdut harul, deci nu mai e ortodox, chiar dacă și-a retras semnătura. Singura „soluție” este rebotezarea (mai ales că dacă a fost „botezat” în B.O.R., unde nu mai e „demult” har, înseamnă că nici nu e botezat, nici rasofor). Direcția: îl așteaptă Miron, iar din Ioan îi va schimba numele, cine știe, în Ioasaf sau altfel. Ce înseamnă toate acestea din punct de vedere teologic? Schismă, hulirea Sfintelor Taine, erezie. Dar „portalurile” ortodoxe îl vor primi întotdeauna, cu condiția să URASCĂ pe cine trebuie.

4. De doi ani de zile învățăm cum să ducem această luptă. Nu învățăm de altundeva decât de la cei care s-au sfințit ducându-o. Sunt numiți Sfinți Părinți. Printre noi nu există teologi, ci Sfinții sunt Teologi. Și pentru că oamenii cu mintea limpede învață din greșelile istoriei, am învățat că stiliștii, de exemplu, folosesc „citate de la Sfinții Părinți”, unele reale, dar scoase din context sau greșit interpretate, altele măsluite. Important este să le susțină concluziile. Ei nu iau în seamă ceea ce se numește în teologie consensus Patrum, adică pe românește cugetul Sfinților Părinți. Unde îl găsim? La Sinoadele Ecumenice, când erau adunați toți Sfinții Părinți ai generației respective din istoria Bisericii, iar ceea ce ei hotărau împreună era apoi trecut prin conștiința dogmatică a poporului ortodox și dacă trecea „testul”, Sinodul rămânea în istorie ca unul Ecumenic, singurul for infailibil al Bisericii, alcătuit din adevărații teologi ai Bisericii, oameni ai bunului simț atât lumesc, cât mai ales duhovnicesc.

5. Ce am învățat studiind cele întâmplate la cele 9 Sinoade Ecumenice? Pe larg vom prezenta în cartea alcătuită de părinții athoniți și aflată în curs de traducere; pe scurt:

a) există întinare prin erezie, iar cei care se împărtășesc având cuget eretic sau pomenesc pe eretici sunt și ei eretici, deci se împărtășesc spre osândă;

b) harul – adică puterea preoțească lucrătoare – se ia de la o persoană doar prin caterisire și anatematizare sinodală, nu în mod automat, când cineva greșește.

6. Sfatul repetat al celui pe care „nici telefonul meu nu l-a vrut” – opțiunea lui, ce să îi fac, este să se ferească oamenii de mine. Chiar vă rog! Cei din „opoziție” sunt aleșii poporului. Mie îmi este de ajuns să nu mă uite Hristos, că pe El Îl slujesc. Iar potrivnicilor mei le reamintesc că ecumenismul este dușmanul. Am greșit cu ceva, îmi cer iertare. Am făcut-o de zeci de ori, public: scris, audio, video. Niciodată nu am folosit injurii, pentru faptul că mă respect ca om, nu terfelesc darurile primite de la Hristos.

7. Bomboana de pe tortul calomniatorilor noștri: mare întâlnire la Bănceni, unde a fost primit cu toată dragostea inclusiv patriarhul Kirill al Moscovei. Pe românește: cei care merg după iconomie – ca nouă „direcție” a luptei cu erezia (lucru inexistent în istoria Bisericii, căci toate Sinoadele Ecumenice au fost roadele luptei celor care au îmbrățișat acrivia dogmatică și canonică ortodoxă) l-au primit pe ereziarhul întâi al Rusiei cu toată dragostea, s-au rugat cu el, au primit „binecuvântările” lui și viața în „ortodoxia” actualizată de secol XXI merge înainte.

8. Și noi avem un fel de „tort”: Conferință ortodoxă la București, în 27 ianuarie 2019, cu părinții athoniți, unde, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom prezenta – ca broșură – o analiză punct cu punct a documentului eclesiologic eretic de la Sinodul din Creta, o analiză patristică, ortodoxă, clară. Până atunci îi binecuvântez pe toți cei care se vor feri de mine, de două ori mai mult decât pe cei care nu o vor face, urându-le ca pacea lui Hristos să se sălășluiască în inimile lor. Cât mai bate inima în piept, va grăi și gura, desigur din prisosul inimii. Valabil pentru toți.

Pr. Ciprian Staicu

Cuvânt patristic: Este nevoie de o aleasă pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii

Cuvânt al Sfântului Grigorie Teologul

despre Sfânta Împărtășanie

Unii primesc fără frică de Dumnezeu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. Îl primesc și îl mănâncă. Însă nu se satură. Pentru că atâta timp cât primesc această Taină numai cu gura, niciodată nu se vor umple de harul ei. Ei vor rămâne flămânzi din acest punct de vedere, pentru că și înainte de a se apropia de Sfintele Taine se simțeau sătui.

Pentru cei care continuă să își iubească păcatele, Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie pe care o primesc nu le aduce niciun rod de mântuire. Nu se satură cu Sfânta Împărtășanie decât cei care „sunt flămânzi” de ea, și-o doresc din tot sufletul, adică cei care din obiceiurile lor rele au înțeles că păcatul este sărăcie și foame (lipsă, nefericire – n.trad.). Aceia primesc din Sfintele Taine energia și harul deplin și caracterul viu și eficient al lor.

De la această regulă nu sunt exceptați nici cei așa-numiți „aleși.” Pentru că acești „aleși” nu este posibil să nu aibă păcat, devreme ce cu siguranță și ei vor săvârși ceva păcătos sau rău dacă nu se vor sili pe ei înșiși zilnic să se ferească și de păcatele mici de care firea omenească ce ușor alunecă spre rău nu va înceta niciodată să se întineze.

Când omul nu are grijă în fiecare zi să își învingă neputințele și slăbiciunile, oricât de mult și-ar închipui el că păcatele pe care le săvârșește nu sunt atât de grave, încet-încet sufletul lui se umple de păcate. Și atunci omul pierde rodul acelei stări interioare care se numește de obicei bogăție duhovnicească, pentru că ea ne umple de bucurie duhovnicească.

Sfântul Pavel ne amintește că trebuie să ne ferim de aceste păcate. El spune astfel: „să se cerceteze dar omul pe sine și așa să mănânce din Pâine și să bea din Potir.” (I Corinteni 11, 28).

Ce înseamnă acest lucru: mai întâi „să se cerceteze omul pe sine ”? Ce altceva decât că fiecare dintre noi se poate apropia de Cina Domnului numai după ce mai întâi s-a îndreptat (s-a lepădat de păcate – n.trad.) și s-a curățit?

Și, ca să audă cei „sătui”, Sfântul Pavel adaugă: „căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie (fără a trăi cu intensitate faptul că Împărtășania este Trupul și Sângele Domnului – nota Sfântului Grigorie), osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului.” (I Corinteni 11, 29).

În fiecare zi păcătuim? Zilnic să vărsăm lacrimi de pocăință, căci aceasta este singurul medicament care ne face vrednici a îndepărta de sufletul nostru cele cu care păcatul îl îngreuiază.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/12/blog-post_882.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Gheronda Evmenie din Creta (+23 mai 1999): un om a cărui viață a fost plină de virtute și virtutea a fost viața lui

Gheronda Evmenie, alături de două surori ale sale

 

Câteva dintre cuvintele lui duhovnicești

„Să îl iubim pe om, dar să Îl iubim și mai mult pe Dumnezeu.”

 „Dumnezeu vrea totul (adică toată inima noastră), nu numai ceea ce avem în plus (resturi ale timpului și activității noastre – n.trad.).”

„Dacă cineva are o harismă, un dar dumnezeiesc, să nu se mândrească, pentru că altminteri Dumnezeu i-l va lua, ca omul să se smerească.”

„Fiecare om smerit este și blând, dar un om blând poate să nu fie și smerit.”

„Dacă nu ai smerenie, nu ai nicio virtute.”

Să avem parte de rugăciunile lui, în ceruri!

Redacția

Românilor, probabil că a sosit vremea întoarcerii acasă. Până nu vi se ocupă casele voastre de către păgâni

Pactul Global pentru o Migraţie Sigură – adevăratele ţeluri ale globalismului scrise negru pe alb

După atâția ani petrecuți între străini, Doamne ferește, să nu ajungeți străini în propriile case, construite din trudă și cu sudoare!

Gândiți-vă bine și hotărâți-vă viitorul cu înțelepciune!

Nu lăsați viclenia dușmanilor neamului să vă fure casele, că țara deja ei au trădat-o!

Domnul este puterea mea…

Când te rogi, să spui înlăuntrul tău, în pofida diferitelor gânduri și provocări care vin de la diavolul: „Domnul este totul pentru mine.”

Același lucru să îl faci și în viața ta cotidiană. Când patimile te războiesc, când vrăjmașul te presează, când ești încercat de boli, de necazuri și de nenorociri, să spui: „Domnul este totul pentru mine. Singur nu pot să fac nimic bun. Nu pot să rabd, să depășesc vreo problemă sau să biruiesc în nicio luptă. Puterea mea este El”.

Sfântul Ioan de Kronstadt

Cuvânt patristic DE AUR la Praznicul Înomenirii Logosului dumnezeiesc

Cuvânt despre pocãință al Sfântului Ioan Gurã de Aur, rostit în ziua când a fost aşezat patriarh al Constantinopolului(398)

 

Iată că sosește, fraților, praznicul Nașterii lui Hristos, care, decât toate praznicele, este mai cinstit și mai înfricoșător. Pentru aceea, eu acum încep învățătura aceasta că, adică, să vă curățiți de păcate și așa să vă apropiați de Sfintele Taine.

Să nu-mi zică mie nimeni: „Plin sunt de rușine, fiindu-mi cugetul plin de păcate”, pentru că destule sunt, adică, aceste cinci zile, spre curățire: dacă ne vom pocăi cu adevărat și de vom priveghea și vom posti, multe păcate ni se vor șterge. Să nu ne uităm, dar, la vremea cea scurtă, ci la iubirea de oameni a Stăpânului să gândim.

Devreme ce, din Ninive, numai în trei zile s-au întors la pocăință și zdrobirea și smerenia sufletului lor au putut să potolească mânia aceea. Și păcătoasa, într-un ceas, apropiindu-se de Hristos, toate păcatele, cele din lunga vreme, și le-a spălat. Încă și iudeilor, care-L cleveteau, pentru că a primit-o pe ea, și acelora le-a astupat gura, iar pe dânsa de toate relele a schimbat-o și, dându-i ei îndrăzneală, a eliberat-o.

Dar pentru ce a făcut El aceasta? Pentru că ea, cu minte dreaptă și cu fierbinte credință, din suflet umilit, s-a atins de sfintele și preacuratele Lui picioare, părul dezlegându-și, izvorul de lacrimi din ochi slobozind și mirul tot turnându-l; adică cu aceea ce înșela pe oameni, cu aceea și-a întocmit și doctoria pocăinței.

Cu ochii, cu care i-a vânat pe desfrânați, cu aceia, acum, a lăcrimat. Împletiturile părului, cu care pe multi îi prindea în păcate, cu acelea, acum, a șters picioarele lui Hristos.

Deci, și tu să faci asemenea, adică, prin acelea, prin care ai mâniat pe Dumnezeu, iarăși, prin acelea să-L și rogi pe El acum. De l-ai mâniat prin jefuirea averilor, prin acelea te și împacă acum cu Dânsul: cele răpite să le împarți de la cei năpăstuiți, încă și ceva pe deasupra să mai dai.

Să zici ca și Zaheu: „Întorc împătrit acelora pe care i-am năpăstuit.” Iar de ai greșit cu limba, cu aceea acum curate rugăciuni să înalți și pe cei ce te blestemă și te grăiesc de rău, tu să-i binecuvântezi.

Deci, dacă în acest fel te vei schimba în lacrimi și în obicei, apoi, nu lungă vreme îți trebuie de pocăință, nici mulți ani, ci numai într-o zi vei câștiga eliberare. Drept aceea, rogu-vă pe voi, să vă depărtați de înșelăciune și să primiți fapta bună. Încetați cu răutățile și vă făgăduiți să nu le mai faceți; și destul vă este vouă acestea spre răspuns.

Eu mărturisesc să vă încredințez nimic alta a nu căuta fără numai ca să se arate că celor ce încetează cu păcatele și fug de răutățile cele mai dinainte și cu adevărat se pocăiesc, milostiv le este Dumnezeu și-i primește pe ei ca un Iubitor de oameni. Ca omul, întru sine despărțindu-se de răutăți și, mai mult, să nu le mai facă pe acelea.

Pentru că Iubitor de oameni este Dumnezeu, iartă pe cele dintâi și nu pomenește răutățile, dacă ne pocăim cu adevărat. Că, precum femeia ce se chivernisește, dorește să nască, așa și Dumnezeu dorește să-și verse mila Sa asupra noastră.

Pentru aceea, să lepădăm toată nedreptatea și așa să începem a prăznui Nașterea lui Hristos. Să lepădăm clevetirea și osândirea. Să călcăm ținerea de mânie și invidia și toate grijile lumești. Și, asa, întru aceste cinci zile pocăindu-ne, curați de toată răutatea să ne apropiem de Cel curat și fără de răutate, Dumnezeu, fiecare zicând: „Sufletul meu vreau să-l mântuiesc, ajută-mi mie, Doamne, ca să mă mântuiesc.”

Că ce folos va lua omul măcar de ar dobândi și toată lumea și sufletul său și l-ar pierde? Însă, aceasta nu spre osândire și judecată o grăiesc vouă, ci căutând mântuirea voastră, adică să vă izbăviți de veșnicele chinuri, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, a Căruia este slava acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.