Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Daruri pe aripi îngerești…

Un străin de această lume și de cele trupești, un înger dumnezeiesc a coborât în zbor în Ajunul Anului Nou de sus, din cer. A adus daruri din Împărăția de Sus, ca să le ofere locuitorilor Constantinopolului. Era îngerul păzitor al acelei cetăți.

Ținea în mână o stea, iar „inima” lui era plină de viață și de putere, în timp ce din gura lui ieșea o răsuflare de liniște dumnezeiască. Aceste daruri – stea, inimă bună și pace – voia să le dea celor care vor vrea să le primească.

Mai întâi a intrat într-o casă mare, ca un palat împărătesc. Acolo a văzut minciună și falsă pudoare, plictiseală și viață trăită în zădărnicie, vizibilă pe chipul bărbatului și al femeii și i-a auzit pe cei doi copii ai lor cum silabisesc cuvinte într-o limbă străină. Îngerul a luat cele trei daruri cerești și a plecat repede de acolo.

S-a dus în coliba unui om sărac. Bărbatul a lipsit toată ziua de acasă, stând la cârciumă. Femeia încerca cu puțină pâine uscată să îi hrănească pe cei cinci copii, blestemând clipa în care s-a măritat. La miezul nopții soțul s-a întors acasă, ea l-a înjurat nervoasă, cu voce stridentă, el a bătut-o cu ciomagul cu noduri, iar după puțin timp au adormit amândoi, fără să își facă rugăciunea de seară și au început să sforăie foarte tare. Îngerul a plecat de acolo.

A urcat într-o clădire mare, frumos luminată. Acolo erau multe camere cu mese, iar deasupra meselor erau aplecați oameni care numărau bani și jucau cărți. Palizi și nefericiți, tot sufletul lor era concentrat la această preocupare. Îngerul și-a acoperit ochii cu aripile, ca să nu vadă ce făceau aceștia și a trecut mai departe.

În calea lui a întâlnit mulți oameni: unii ieșeau din cârciumi beți, alții coborau de la jocuri de cărți, amețiți de o beție mai rea. A văzut pe unii care vorbeau urât și pe alții care îl înjurau pe Sfântul Vasile ca fiind vinovat de starea lor. Îngerul și-a acoperit urechile cu aripile sale, ca să nu audă și a trecut mai departe.

Deja s-a luminat de ziuă, era Anul Nou și îngerul, căutând mângâiere, a intrat într-o biserică. Foarte aproape de ușă a văzut oameni care numărau bani, numai că nu aveau cărți de joc în mâini. În față a văzut un om îmbrăcat în veșminte aurite, cu mitră pe cap, care făcea niște mișcări pline de prefăcătorie. În dreapta și în stânga lui alți oameni cântau cu voci nefiresc de puternice: pe stăpânul și arhiereul nostru…

Îngerul nu a găsit mângâiere. Și-a luat darurile sale cerești – steaua destinată a lumina conștiințele, adierea, capabilă să răcorească sufletele și viața, creată pentru a vibra în inimi – și-a întins aripile și s-a întors în lăcașurile cerești.

(de Alexandros Papadiamandis – 1851-1911)

 

Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/12/blog-post_31.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu